Iubirea...

Iubirea...

    Această poveste nu este menită să sperie pe nimeni. Numind-o poveste înfiorătoare ar fi o insultă, pentru că nu este una. Aceasta este o expresie de recunoştinţă faţă de un prieten, un prieten care a fost mereu acolo pentru mine. El a privit cum am crescut şi mi-a fost cel mai bun prieten, orice copil şi l-ar fi dorit.
    Chiar dacă nu l-am recunoscut la momentul respectiv. El a fost mereu acolo, chiar dacă nu-l puteam vedea, a acţionat mereu în interesul meu, chiar dacă nu am putut înţelege. Aş vrea să am destul timp pentru a împărtăşi povestea noastră, dacă ai noroc, ai putea avea un prieten ca ăsta.
    Cred că ar trebui să va las să-i citiţi scrisoarea. În luna mai a anului 2010, am cumpărat un calculator nou, din cel vechi mi-am recuperat toate fişierele. Am adus calculatorul nou acasă şi am început să restaurez fişierele mele de pe un hard disk portabil. Am reinstalat toate programele, mai târziu am observat că există un fişier în Misc. Se numea "LamultiAniDraga.txt." Iniţial am crezut că este un mesaj lăsat de mama, l-am deschis, uitaţi ce am descoperit:

    S-ar putea să găseşti asta într-o zi... . Nu sunt bun la calculatoare, dar te-am urmărit lucrând la această maşinărie în ultima vreme, şi cred că ştiu cum să salvez acest document, astfel încât să-l găseşti. Având în vedere că este timpul să plec, vreau să las acest ultim mesaj.
    Ştiu că nu l-ai întâlnit niciodată pe tatăl tău, dar pentru mine el a fost colonelul Greg Baxter, fiind sigur că aşa ţi-a spus şi mama ta. A fost un om bun, unul cu mândria unui leu, puterea unui urs şi cu o inimă de aur. Adevărul este că, am fost aproape la fel ca fiul său cu mult înainte de a te fi născut. Am fost secundul lui şi am petrecut cu el timp de trei ani.
    Am privit cum mama ta a plâns la aflarea veştii, te purta pe tine în burtă, am stat cu ea în fiecare secundă din fiecare zi. Asta a fost, până în ziua în care ai venit pe lume, atunci concentrarea mea s-a mutat la tine.
    Am privit cum te-au curăţat şi te-au dat în braţele mamei tale, iar ea părea că se uită la mine cu un ochi, ştiind că sunt acolo, aproape ca şi cum ar fi ştiut tot timpul, aş fi fost dispus să pun pariu şi pe ultimul meu bănuţ. Te-am văzut crescând şi îmi amintesc totul, chiar şi lucrurile pe care tu nu le mai ţii minte. Întotdeauna ai fost un copil fericit şi părea că ai moştenit simţul umorului de la tatăl tău. După ce ai făcut patru luni, încercai orice pentru a împiedica tentativele mamei tale de a te schimba, râzând tot timpul. Aveai o inimă mare, la fel cum ai şi azi. La fel ca Greg.
    Când aveai şase luni ne jucam tot timpul. Am avut un singur joc, special, ăla în care îţi apucam degetele de la picioare şi te gâdilăm pe burtă. Iubeai asta, deşi, atunci când venea mama ta trebuia să mă opresc, din cauza asta mereu ai dezorientat-o, că de ce te-ai pus să plângi, o făceai să creadă că nu o placi, mi-am dat seama că trebuie să stau deoparte o perioadă.
    Când ai făcut un an, îmi părea că ţi-ai dezvoltat un al şaselea simt pentru mine, cu toate că nu mă puteai vedea cu adevărat, ai ştiut că sunt acolo. Nu m-am mai putut juca cu tine la fel de mult ca înainte, pentru că ştiam că te va răni destul de mult, dar am fost mereu pe fază. Ştiam că ţi-ai amintit de o posibilitate de a testa prezenţa mea, ai aruncat jucăriile într-un colţ, aşteptai să vezi dacă mă joc cu ele. Acum, ştiu că nu îţi vei mai aminti acest lucru, dar odată ai aruncat un urs spre mine, mama ta era ocupată în bucătărie cu cina, aşa că am făcut un mic spectacol pentru tine. Nu a fost nimic deosebit, l-am făcut să danseze un pic. Ai râs foarte tare şi mama ta a venit să vadă ce se întâmplă, ce a văzut, nu a făcut-o să râdă. Pun pariu că dacă ai menţiona de urs şi astăzi, culoarea de pe obrajii mamei tale s-ar schimba, fă-mi o favoare şi nu o face. Cred că ar fi mai ok să întrebi dacă îţi aruncai jucăriile în colţ, nu este o amintire aşa de rea ca dansul ăla.
    Îţi mai aminteşti primul tău cuvânt ? Eu da... "Iubesc." Haha. Mama ta ştia al naibii de bine cât de mult o îndrăgeşti, în fiecare moment al fiecărei zile şi ea va spune mereu, "Te iubesc, draga..." Îmi amintesc odată că mi-ai provocat emoţii mari, mi s-a făcut inima cât un purice, mama ta te-a dus la baie ca să te schimbe. Ai reuşit să-mi surprinzi reflexia din oglindă, ai arătat cu degetul şi ai spus "iubesc"(ei bine, iubețc, dar mama ta ştia), a râs şi a afirmat. A fost singurul tău cuvânt pentru un timp, aveam grijă să fiu mai atent cu reflexiile, mai precaut. Creşteai pe zi ce trece, nu am putut permite să se rupă promisiunea mea faţă de tatăl tău, motiv pentru care a trebuit să mă retrag din nou o perioadă.
    Am încălcat regulile de multe ori pentru a vă proteja, promisiunea faţă de tatăl tău însemna totul pentru mine.Îmi amintesc când ai făcut trei ani şi ai stăpânit mersul, ai devenit o mică cercetaşă. Nu puteai să stai locului, picioarele alea mici au deschis o lume cu totul nouă pentru tine şi tu nu ai fost deloc timidă în a o explora. Într-o zi, tu erai cu mama ta la piaţă, o doamnă cu o pungă strălucitoarea ţi-a atras atenţia. Te-ai dus alergând după ea, la fel ca şi un alt cumpărător, venind din direcţia opusă. Nu te-a suprins, şi pentru că alergai după punga ei, nu ai văzut-o, fie.
    Încălcarea regulilor nu a fost permisă, dar să te văd rănită îmi displăcea complet. Ai observat-o prea târziu, şi ai căzut înainte de a putea să te fereşti din calea ei. Rămas fără nicio altă opţiune, am trimis acel cărucior într-un frigider cu băuturi, acea femeie a ţipat, "AAA, om în uniformă!". Ai chicotit pur şi simplu lângă mulţimea adunată şi mama ta a venit alergând. Atunci când te-a găsit erai bine, i-ai arătat frigiderul spart. Ştii ce i-ai spus atunci ? "Iubesc mami." M-am ascuns de atunci, jenat că am creat o astfel de scenă, deşi, trebuie să recunosc că râdeam pe dinăuntru.
    Pe măsură ce ai crescut şi ai devenit mai conştientă, am reuşit în cele din urmă să-mi dau seama când să intervin şi când să nu. Făcând prea multe ne-ar fi rănit pe amândoi, aşa că am ales cu atenţie momentele mele. Ai fost un copil inteligent, la fel ca tatăl tău, şi de cele mai multe ori ai ştiut cum să te ocupi de orice şi în orice situaţie. Dacă exista o opţiune, o alegeai, am mai făcut greşeli, totuşi cred că am făcut bine că am stat cu ochii pe tine. Au fost lucruri mici că să-ţi facă viața mai uşoară, lucruri pe care probabil nu ţi le aminteşti, de exemplu: îţi puneam unele caiete în ghiozdan, stingeam televizorul când adormeai, puneam o pătură pe tine în nopţile reci, îţi aranjam creioanele, fixam alarma, închideam ferestrele şi uşa...M-ai prins făcând una sau două din aceste lucruri, vreau să îmi cer scuze că te-am speriat.
    Odată îţi făceai temele şi ai adormit pe birou, aşa că am completat toate răspunsurile la matematică. Te-ai plâns aşa de mult mamei tale mai devreme despre cât de strict era profesorul tău de matematică în legătură cu temele, te pricepeai la matematică, ştiam asta, dar ai suspectat mai mult că niciodată că te-ai trezit şi ai văzut că jumătatea de pagină pe care ai lăsat-o nerezolvată a fost completată. Ai crescut mult, ai uitat că am fost prieteni, chestiile pe care le-ai văzut în mass-media despre fantome te-au speriat - aveai tot dreptul să fii speriată. Vreau doar să spun că îmi pare rău. N-am vrut să te fac să plângi. Dacă aş fi avut mai multă grijă. Am vrut doar să fii în siguranţă şi fericită.
    Te-ai maturizat, arăta-i ca o adevărată domnişoară, şi ai început să cunoşti răutatea oamenilor. Deşi purtai mereu inteligenţa cu tine, îţi asumai întotdeauna riscuri stupide, vegherea mea asupra ta a devenit mai mult un motiv de îngrijorare. Treptat, a trebuit să mă expun mai mult, îmi amintesc bine acea noapte, atunci când acel băiat bun de nimic te-a dus acasă şi a început să îţi facă avansuri. Mama ta era la muncă, el voia doar un singur lucru, şi, am ştiut că nu era treaba mea să aleg pentru tine, erai doar o fetiţă, la doar cincisprezece ani... S-a pus pe tine şi a început să te dezbrace, de sus în jos, s-a oprit puţin şi a început să îți şoptească diferite dulcegării, faţa ta a spus totul.
    Erai speriată. Iar când i-ai spus să se oprească, nu a făcut-o, iar când ai încercat să-l împingi s-a enervat, te-a lovit şi în cele din urmă a încercat să pună mâna sub fusta ta, tot răul pe care l-am ţinut în mine a ieşit la suprafaţă în acel moment, nu am putut să mă mai controlez. Furia mea clocotea, cum am început să mârâi, luminele pâlpâiau, volumul de la tv a crescut, uşile şi ferestrele se deschideau şi se închideau treptat. Am ţipat, "Ieşi afară din casă, distrusule!" A fugit din acea cameră şi ai încercat să-l urmezi, dar am trântit uşa în faţa ta şi nu am lăsat clanţa să funcţioneze până când am văzut-o pe mama ta pe alee... Îmi pare foarte rău, copilule, toată nebunia aia te-a traumatizat o perioadă...Ai devenit foarte înfricoşată de mine, după acea experienţă, şi am ştiut de atunci, în ciuda faptului că te iubeam foarte mult, nu puteam fi prieteni. Nu după ce am făcut.
    În unele nopţi stăteai până foarte târziu, te priveam, trebuia să stau în colţul cel mai întunecat, incapabil să asigur că nu am fost acolo şi nu am provocat daune. Ţipai la mine, "Te urăsc! Ieşi afară! Lasă-mă în pace!" Şi la fel cum făceai când erai mică, aruncai cu lucruri în colţul meu, numai că în loc de jucării erau cărţi grele, casete, orice puteai ridica şi arunca. Mult timp ai stat în pat uitându-te la acel colţ....Mă simţeam teribil pentru ce ţi-am făcut. Aproape că am rupt acea promisiune faţă de tatăl tău - dar mai important, aproape am rupt promisiunea personală pe care ţi-am făcut-o.
    A fost cam aşa până în noaptea în care ai încercat să faci pace cu mine, în acea noapte stăteai în pat şi ai spus, "Dacă eşti aici, îmi pare rău, ai încercat să-l opreşti..." Doream să spun ceva, însă nu puteam, chiar dacă tu strigai într-una, "Eşti aici, am dreptate ? Ai putea să-mi arăţi un semn ?" Am vrut atât de mult să-ţi dau ceva, ceva care să-ţi arate că sunt acolo şi că te-am auzit, dar mă temeam că te voi pierde în caz că o făceam, am tăcut şi am dat din cap, în acel colţ întunecat...Trebuie să ştii că niciodată nu am fost supărat pe tine, erai doar o fetiţă şi acel puşti nesuferit m-a adus la marginea prăpastiei...Promite-mi că nu vei mai face aşa ceva din nou.
    Astăzi faci 18 ani, exact de asta îţi scriu acest mesaj. Vreau să îţi urez la mulţi ani, să fii fericită. Sunt sigur că tatăl tău s-a plicitisit de moarte ţinând ocupat acel scaun de bar pentru mine. Trăieşte o viaţă bună, încearcă să nu mă uiţi. Tatăl tău ar fi fost mândru de tine.
    Această scrisoare este cadoul meu pentru tine, nu trebuie să-ţi mai faci griji pentru colţurile înfricoşătoare, am îndeplinit ordinul final. Nu ştiu ce zici tu, dar cred că merit ceva de băut, haha!
    Dacă găseşti asta într-o zi, încearcă să mă strigi. Ai grijă, fii în siguranţă, şi du o viaţă fericită.

Cu dragoste,
Lt. Andrew Hatten.

PS. Dacă mă strigi pe nume, strigă-mă aşa cum o făceai când erai copil, asta mă va face să vin în fugă la tine.

    Am rămas şocată după ce am citit această scrisoare; totul căpătase sens în cele din urmă. Toate lucrurile care s-au întâmplat în timp ce am crescut. Am crezut întodeauna că văd lucruri până în ziua când fostul meu prieten aproape m-a violat. Voi fi prima care admite că mi-a fost frică de el, nu ştiam ce este, de ce era acolo sau ce căuta, însă acum văd cam înţeles totul greşit.
    La câteva zile după ce am citit scrisoarea, i-am pus mamei câteva întrebări despre lucrurile înfricoşătoarea care s-au întâmplat în copilăria mea. A fost foarte nonşalanţă în legătură cu subiectul - până când am menţionat de întâmplarea din piaţă. S-a oprit din a face curat, se întoarse spre mine şi zâmbi.
    - Ai avut întotdeauna un înger păzitor care a vegheat asupra ta, dragă. Nu ştiu dacă a fost tatăl tău sau nu, dar oricine ar fi fost, a avut grijă să nu ţi se întâmple nimic rău.
    După ce s-a întors la treabă, a întrebat:
    - Cred că l-ai întâlnit, aşa-i ? Pe prietenul tău spirit ?
    - Nu chiar, a lăsat ceva pentru mine.
    I-am arătat mamei scrisoarea. A terminat de citit printre lacrimi şi mi-a spus totul despre prietenul tatălui meu...
    - A fost un băiat bun... Greg l-a adus odată acasă să facem cunoştinţă. Acel bărbat i-a fost loial tatălui tău ca un câine, avea multă dragoste şi respect pentru el, chiar am fost intimidată uneori... Când a venit la noi acasă în concediu, Greg aproape a trebuit să-i ordone să se facă comod ca la el acasă, a trebuit rugat să dea uniforma jos. El l-a privit pe Greg cum ar face un băiat la tatăl sau. Nu ştiu cu adevărat trecutul lui, dar îmi amintesc de la tatăl tău spunându-mi că a fost un partener bun de băut, un soldat bun şi un prieten nepreţuit.
    Ea a respirat adânc şi şi-a şters câteva lacrimi.
    - Ei au descoperit că bietul băiat şi tatăl tău au fost într-o clădire fiind depăşiţi de inamici. Echipa lor s-a despărţit când s-au început focurile. Restul băieţilor din echipa tatălui tău au supravieţuit, dar cei doi nu fost atât de norocoşi... Felul în care i-au găsit a fost ciudat, a înghiţit cu greu, m-a privit în ochi şi a continuat: băiatul a fost găsit pe tatăl tău, ciuruit de gloanţe... el l-a apărat până în ultima clipă. Ar fi putut scăpa, dar a refuzat să-l lase pe tatăl tău acolo.
    Amândouă am izbucnit în lacrimi... iubirea. Exact asta a fost, a fost un păzitor. N-am mai avut niciun motiv să mă tem de el şi aş fi dat orice să-i spun că îmi pare rău şi că îl iubesc. Nu am avut dreptul să-i fac acele lucruri oribile, am realizat şi mi-am dat seama că el l-a iubit pe tatăl meu aşa de mult încât nici moartea nu l-ar fi oprit să-şi ţină promisiunea. Când am întrebat-o care era promisiunea, mama cu lacrimi în ochi s-a uitat la mine şi a spus:
    - A fost făcută în această casă în timp ce îţi pregăteam camera, a fost doar - "Nu contează ce se întâmplă, promite-mi că vei veghea asupra fiicei mele."

Hello ^^ Tocmai am terminat de citit și mă găsesc într-o situație dificilă, deoarece nu-mi pot pune cuvintele în ordine, nu știu ce cuvinte să aleg pentru a-ți spune cât de mult mi-a plăcut această poveste. E frumos gândită, bine scrisă, plină de sentimente. Nici moartea nu a putut rupe promisiunea- asta mi se pare fascinant, pe langă felul în care el a avut grijă de ea. Frumos.