Vizionarul Posibilitatilor

Vizionarul Posibilităților
Capitolul 1

    Uneori, fiinţe din altă lume găsesc modalităţi interesante în încercarea de a vă contacta. S-ar putea folosi de o tăbliţă Ouija sau pot veni la tine într-un vis, sau, câteodată, vorbesc prin intermediul altei persoane. Ele au propriul lor stil, propriile lor preferinţe, făcându-le speciale. Cel care l-a contactat pe John a vorbit cu el prin intermediul computer-ului sau cred că ai putea spune că această comunicare s-a realizat prin text.
    Prima dată când s-a întâmplat, John era aşezat în faţa calculatorului său. O luminină roşie clipea la router, asta indica că nu există conexiune la internet. După o clipă ecranul, s-a făcut complet negru, un mesaj scris cu roşu a apărut: "Bună, John, am nevoie de o favoare din partea ta. Eşti o persoană foarte specială şi ştiu că o să mă ajuţi. Nu pot cere acest lucru oricui. Chiar am nevoie de ajutorul tău."
    John se opri o secundă. Lumina de la router încă era roşie.
    - E un fel de glumă ? Nu ajuta cu nimic, dar a întrebat.
    Câteva momente mai târziu, mesajul a continuat: "Da, Jack, ştiu că e destul de ciudat pentru tine, dar eu nu vreau să te îngrijorez. Îţi cer o mică favoare, o să mă asigur că eşti recompensat."
    Fiind panicat, John a scos cablul de la internet. "Tot aici, John. Nu vreau să mai pierdem timpul aşa că o să trec direct la subiect. Mâine când te duci la muncă, va trebui să muţi un ghiveci mare care se află lângă liftul de la parter. Tot ce trebuie să faci este să-l tragi la 3 cm de perete. Iți recomand să o faci la 8:17 am deoarece nimeni altcineva nu va fi în zonă."
    John stătea acolo, refuzând să răspundă. Încă mai încerca să-şi dea seama ce se întâmplă. Scrisul a continuat: "Uite, John, eu îţi spun toate astea pentru că ştiu că o vei face. Tu nu mă vei lăsa baltă. Eşti special. Vom vorbi mâine."
    John a închis calculatorul. Oare asta s-a întâmplat cu adevărat?, gândi el. Încă tremura de la experienţa avută. A făcut un duş şi s-a pregătit de culcare, convingându-se că fie a fost un vis nebun, fie că cineva i-a făcut o glumă elaborată. Dar cine i-ar face o astfel de glumă? El nu avea prieteni sau duşmani.
    S-a trezit a doua zi simţindu-se foarte odihnit. Programul de muncă începea la 8:30. John nu a întârziat niciodată. A parcat maşina la 8:10. În mod normal ar fi luat-o la dreapta, dar mesajul i-a spus să mute planta la 8:17. Chiar avea de gând să facă asta? Peste noapte, frica lui John s-a transformat în curiozitate. Să presupunem că va muta planta, ce ar fi greşit sau ilegal în asta? În mintea lui John, cea mai bună decizie a fost să mute planta. Dacă ar face acest lucru, nimic nu s-ar întâmpla şi ar fi capabil să lase această chestie nebunească în urmă. Cu un minut înainte de 8:17, John s-a îndreptat spre clădire. A intrat exact la momentul oportun. Mesajul fusese corect, nimeni altcineva nu mai era în jur.
    Ciudat, gândi John. Clădirea era în mod normal ocupată dimineaţa, dar această perioadă de acalmie temporară a fost prezisă cu exactitate. Ok! Hai să vedem ce se întâmplă, mormăi John în sinea sa.
    El a mers până la ghiveciul mare plasat ferm între cele două lifturi ale clădirii cu zece etaje. Planta părea falsă, o mulţime de oameni trecuseră pe acolo în fiecare zi fără să observe. A avut nevoie de puţin efort pentru a muta ghiveciul. După estimarea lui, era la 3 cm de perete. S-a uitat în spate, apoi la oamenii care începeau să tot vină. Nimeni nu părea să fi observat că planta era într-o locaţie uşor diferită, nimic nu părea diferit deloc. John s-a dus în faţa liftului şi a aşteptat, a aşteptat... ceva. Dar nu s-a întâmplat nimic. În cele din urmă, John a intrat în lift şi a apăsat butonul, astfel ajungănd la etajul 7, precis ca întotdeauna.
    Dacă i-ai întreba pe colegii lui John ce fel de om este, ai auzi cuvinte precum: politicos, liniştit, respectuos şi competent. Acele cuvinte erau exacte, dădeau puţine indicii despre adevăr: John nu suporta majoritatea oamenilor. Nu-i vorba că-i disprețuia, doar că el a avea foarte puţin interes în a-i cunoaște sau în a le deveni prieten, cu excepţia unuia. Alice, fata care stătea cu două etaje mai jos, era singura persoană despre care voia să ştie mai multe. Cu zâmbetul ei mare, părul blond, figura frumoasă- John era foarte interesat să afle totul despre ea. În ciuda lipsei sale de succes cu femeile, el avea o şansă cu acest loc de muncă. În fiecare dimineaţă se oprea pentru o mică conversaţie. Conversaţiile au fost de un minut la început, apoi de două minute, apoi de câteva minute. John a rămas surprins de faptul că ea părea să-l placă.
    În această dimineaţă obişnuită, conversaţia lor a durat doar câteva minute. S-au salutat şi au discutat despre întâmplările lui Alice, petrecute noaptea trecută. Uşile de la lift s-au deschis în spatele lor. James, şeful lui Alice şi John, şchiopăta.
    - La dracu, piciorul meu! schingiui James de durere.
    - Ce s-a întâmplat James ? întrebară ei.
    - Arunc la gunoi planta aia blestemată. Am dat fix peste ea şi mi-am sucit glezna.
    - James, abia poţi merge. Trebuie să te duci la spital, veni răspunsul lui Alice.
    - Nu se poate acum. Am întâlniri. Prea importante pentru a le anula. Va trebui să suport.
    John rămase şocat, a plecat din mijlocul conversaţiei şi s-a pus pe un scaun. Fusese vina lui, fără îndoială. Cum a putut să fie atât de prost şi lipsit de griji ? Cu toate acestea, nu avea rost să fie îngrijorat. O gleznă răsucită se va vindeca, totul va fi bine.
    Când s-a întors acasă, Jack a pornit calculatorul. De îndată, un mesaj nou a apărut pe ecranul negru: "Cum a fost ziua ta, John ?" Stătea acolo, uitându-se pe ecran, nu ştia cum să răspundă. Mesajul de pe ecran a continuat: "De fapt, ştiu cum a fost ziua ta, dar niciodată nu vreau să mi se spună că sunt nepoliticos. Te întrebi ce se întâmplă. Vrei să ştii de ce James a trebuit să-şi sucească glezna. Ei bine, John, acest lanţ de evenimente nu este o joacă. Nu vreau să îţi spun unele lucruri prea devreme, totul va căpăta un sens pentru tine în scurt timp. Du-te la locul de muncă cum ai făcut şi până acum. Nu îţi face griji, John. Vei fi recompensat. Eşti special. Vorbim mâine."

Capitolul 2

    John se lăsă pe spate în scaunul lui. Ce s-a întâmplat? Cine era fiinţa care-i trimitea mesaje? Curiozitatea lui John sporea din ce în ce mai mult, se simţea puţin emoţionat şi aştepta să vadă evenimentele din zilele următoare.
    A doua zi, totul părea obişnuit la locul de muncă. John a observat că planta a fost lipită de perete, probabil, de către echipa de curăţenie. James a apărut la scurt timp după prânz, s-a dus șchiopătând spre birou.
    "Piciorul ăsta mă omoară", asta puteai să auzi din gura lui, dar se pare că James a mai avut încă o întâlnire şi nu a vrut să o rateze. John l-a revăzut pe James cam pe la ora 3. James o prefera pe Allie în locul multora, fapt pentru care s-a dus până la cabina ei.
    -Allie, nu faci nimic deosebit, aşa-i ?
    -Um, nu. Nimic care nu poate aştepta până mâine.
    -Bine, am nevoie de ajutorul tău, condu-mă până la doctor, poţi? Trebuia să fi plecat ieri, dar pur şi simplu s-a ivit câte ceva. Durerea asta mă omoară, nu cred că pot să conduc, abia am reuşit să ajung la muncă în dimineaţa asta, e dificil să împing pedala de acceleraţie. Putem lua maşina mea dacă vrei.
    -Da, e în regulă, James, nu am nicio problemă cu asta.
    John s-a ridicat spunându-i la revedere fetei.
    -Ne vedem mâine, Johnny. Şi-a pus haina şi încet l-a urmat pe James. Înainte să iasă pe uşă s-a întors şi i-a zâmbit. John se simţea foarte singuratic când Allie nu era prin preajmă.
    Zece minute mai târziu a avut loc un accident. Acesta a fost precedat de sunetul claxonului şi al unei frâne stridente. Coliziunea în sine a fost o bufnitură groaznică a două obiecte mari şi metalice. S-a auzit clar chiar şi de la etajul 7. Muncitorii au dat buzna la ferestre.
    -E maşina lui James? Întrebă unul dintre ei.
    -Greu de spus, răspunse cineva, s-au ciocnit tare.
    Tot ce s-a întâmplat i-a picat greu lui John.
    -Nu, nu, nu. Nu poate fi adevărat.
    Tremura. A alergat spre lift şi s-a dus la parter împreună cu alte persoane. Unii plângeau. Mulţimea a luat amploare la locul accidentului. John auzea de departe sirena ambulanţei. Acesta a observat situaţia- şoferul zăcea afară pe trotuar, nu se mişca. James stătea în spate, nemişcat, având un aspect surprinzător pe faţa lui sângeroasă. John nu ştia dacă este viu sau mort. Locul şoferului, unde Allie se aşezase, fusese lovit. Spaţiul pe care-l ocupase a fost compactat la o treime din dimensiunea sa originală. Allie avea capul spart, corpul distrus. Publicul rămase uimit. Lacrimi, ţipete, sirene- asta era tot ce John putea auzi. Fără a merge înapoi în clădire, John a alergat la maşină şi a condus spre casă, trist.
    A ajuns şi s-a dus la calculator. A vrut să-l pornească, dar îi era frică de ceea ce-ar afla. A fost într-adevăr responsabil pentru moartea lui Allie? Întregul lanţ de evenimente au început cu el. Ştia că era de vină. John se pregătea să apese butonul de pornire, iar apoi şi-a retras mâna. În cele din urmă, după câteva minute, a găsit puterea mentală de a face-o. Ecranul a licărit şi s-a făcut negru, iar textul familiar a început să apară.
    "Nu, Jack, nu e vina ta. Ştiu că te învinovăţeşti. Dar, toţi oamenii mor în cele din urmă, unii mai repede decât alţii."
    John se uita la ecran. A rezistat impulsului de a arunca monitorul la pământ. După o clipă, scrisul a continuat: "John, am de gând să-ţi spun ceva, şi am nevoie de tine să iei absolut totul în serios. Ai crezut că eşti îndrăgostit de Allie. Adevărul este că, ai vrut doar să o f**i. Te rog să îmi scuzi limbajul, dar de fiecare dată la o anumită perioadă cel mai bine este să fii greu de cap. John, ea nu era făcută pentru ţine. Ţi-ar fi făcut viaţa un calvar. Da, ţi-ai fi făcut curajul la un moment dat să o dai afară. De fapt, ea a fost interesată de ţine. A crezut că-i vei face o "lucrătură" bună. Trist într-adevăr, pentru ea, nu pentru tine. Vreau să îţi aduci aminte toate lucrurile pe care ţi le-a spus. De ce s-a despărţit fostul ei prieten de ea ? "
    - Pentru că l-a înşelat, murmură John.
    "Pentru că l-a înşelat, John. Acelaşi lucru ţi l-ar fi făcut şi ţie. Te-ar fi ţinut fericit timp de 2 luni, iar apoi nervos şi supărat pentru următorii 4 ani. Te-ar fi dus cu zăhărelul, ar fi râs de tine pe la spate, cheltuindu-ţi toţi banii. S-a terminat cu ea. Acest lucru este adevărat, John. Eu văd toate posibilităţile viitoare, cei care vin să treacă şi cei care nu fac asta. Ai văzut cum este ea cu adevărat, dar poftele trupeşti te-au orbit prea tare că se vezi adevărul. Împreună, eu şi cu tine, am evitat un dezastru. Încă ceva, John, nu s-a terminat. Mai sunt multe de depăşit."
    - Nu! Du-te dracului! Ai omorât-o! John a ţipat şi a aruncat monitorul de pe birou. S-a izbit de podea, spărgându-se.
    John abia a reuşit să doarmă în acea noapte. A doua zi nu s-a gândit să meargă la muncă, dar ultimele cuvinte pe care le-ar fi spus i-ar fi stârnit curiozitatea şi mânia lui s-ar fi diminuat. Nimic nu s-a făcut în acea zi la birou. Compania a adus consilieri, oamenii şi-au împărtăşit gândurile, au plâns, s-au îmbrăţişat. James a supravieţuit accidentului, dar era în comă. Doctorii au spus că s-ar putea recupera până la urmă, totuşi nimeni nu era foarte sigur.
    Mai târziu, după-amiază, John a fost abordat de Diego, şeful diviziunii. Diego era cam prostănac, şi i-a oferit o nouă poziţie lui John. Din punct de vedere tehnic, ar fi o promovare temporară, dar James nu va veni prea curând. Diego i-a promis că promovarea va fi permanentă dacă va trece suficient timp.
    - Să ne păstrăm calmul, i-a spus Diego, ştiu că ar părea rapid, dar proiectul Lancaster la care lucrează John nu poate fi oprit. Este prea important pentru companie. Am nevoie de cineva responsabil, n-avem timp să aşteptăm.
    Bulversat, John a acceptat promovarea. El a plecat de la serviciu, cu un amestec ciudat de sentimente, nu era sigur cum se simţea. Pe drum spre casa lui, s-a oprit la un magazin de electronice şi a cumpărat un monitor nou. A ajuns acasă şi l-a conectat. Încă o dată a apărut scrisul pe ecran.
    "John, vreau să fiu primul care te felicită! Sunt mândru de ceea ce ai realizat".

Credeam ca n-ai sa mai postezi capitolul ăsta, însă m-ai surprins- nu numai prin fapt în sine, dar și prin evenimentele cărora le-ai dat amploare în text. Chiar voiam să văd unde se poate ajunge de la mutarea unei flori inobservabile cu trei centrimetri mai în spate. Ai o imaginație bogată, asta e cert și sunt tare curioasă să văd ce o să mai născocești. Sunt intrigată, de asemenea, și de evoluția relației dintre așa-zisul spirit și John. Spor la scris :)

CAPITOLUL 3

    John se uită la ecran.
    "John, trebuie să îmi cer iertare pentru că nu m-am introdus încă. Mi se spune Vizionarul. După cum ţi-am mai comunicat, văd ce va fi, şi văd ce va putea fi. Cadoul ăsta e o armă foarte puternică. Dar ştii ce, John? Pentru toată puterea mea, eu încă nu pot face nimic fizic. Pot prezice, pot să văd şi, cu puţin efort, pot chiar să comunic. Dar eu nu am un corp, acela a fost luat de la mine acum mult timp, foarte mult timp. De asta am nevoie de tine, John. Sunt un artist de soiuri, un artist manipulator. Vei fi pensula şi pânza mea. Vreau să lucrezi cu mine, John. Este foarte simplu, trebuie să îndeplineşti sarcinele mele, din când în când."
    John a devenit din ce în ce mai curios.
    "Şi, John, înainte să-mi dai un răspuns, vreau să ştii câteva lucruri. În primul rând, nu te voi minţi; în al doilea rând, eu nu îţi voi cere să faci ceva greşit sau ilegal. Da, rezultatele vor fi oribile şi, uneori, oameni vor muri. Dar aceştia vor muri oricum. Nu, John? Iar răul va fi întotdeauna echilibrat de ceva bun care ţi se va întâmpla."
    John s-a strâmbat la auzul ultimei idei, a luptat cu impulsul de a opri calculatorul. Vizionarul avea dreptate. Toată lumea ar muri în cele din urmă, de ce să nu lase ceva bun să vină de la ea? Şi despre faza că nu va fi minţit? Dacă ar fi ştiut la timp că Allie va muri... Dar până la urmă i-a fost făcut un favor, eliminând riscul de a fi prostit de blondină. S-a gândit mult, a realizat că Vizionarul nu l-a minţit, dar a reţinut informaţii. Cu toatea acestea, John se întreba dacă va putea să aibă încredere în el.
    "Lucrează cu mine John, împreună vom face lucruri incredibile. Trebuie să îndeplineşti sarcini mici. Oh, dar aceste sarcini mici vor avea consecinţe mari! Va fi frumos, John. La sfârşit vei fi recompensat pe măsură. Asta e frumuseţea artei mele, o sarcină unică produce ceva rău şi ceva bun. Oh, un ultim lucru, pot vedea că ai probleme cu asta. Dacă aş fi încetat să vorbesc cu tine chiar acum, ţi-ar fi luat 2 săptămâni ca să te decizi şi să mi te alături. Dar ştii ce, o vei face. Aşa e, vei spune da. Ce rost are să mai aştepţi, alătură-te mie chiar acum. Hai să începem, John. Când totul se va termina, îmi vei mulţumi. Promit."
    John a luat în considerare vorbele Vizionarului. Sentimentul de revoltă se decolora încet. Se opri, iar apoi, pentru prima dată, a pus degetele pe tastatură şi a răspuns direct: "Ce vrei să faci în continuare?"
    Pe măsură ce anii au trecut, John a făcut tot ce i-a spus Vizionarul şi, aşa cum a promis, el a fost recompensat pentru actiunele sale de fiecare dată. Recompensele au venit de multe ori pe neaşteptate. Una dintre cele mai memorabile experienţe s-a întâmplat aproximativ acum 2 ani.
    "John, am nevoie de tine că să mergi mâine până în centrul oraşului" i-a solicitat Vizionarul. "Intri în Cousteau's Liquor, exact la 12:37. Un om îţi va pune o întrebare. Răspunsul pe care să i-l dai este douăzeci şi şapte." Ca întotdeauna, instrucţiunile Vizionarului erau simple şi directe, însă misterioase. A doua zi, aşa cum i s-a solicitat, John a intrat în magazin. În faţa lui se afla un muncitor care completa un bilet de loterie.
    -Să vedem, spuse muncitorul, ziua mea e pe 15, ziua soţiei mele este pe 24, şi vârstele copiilor mei: doi, zece şi treisprezece.
    Bărbatul se scărpină în cap şi aruncă o privire în jur, se opri la John.
    -Hei, amice! Am nevoie de încă un număr. Ai ceva pentru mine ?
    John zâmbi.
    -Douăzeci şi şapte.
    La final, omul a completat fişa şi a plătit pentru biletul de loterie.
    -Ne mai vedem, amice! spuse el fericit şi îl bătu pe umăr înainte sa iasă pe uşă.
    John încerca să nu se gândească prea mult la ce i se va întâmpla omului. "Lasă totul să decurgă normal, John. Niciodată nu vei ghici cum se va termina, lasă-te surprins" îl sfătui Vizionarul. Uneori, era imposibil să nu se întrebe despre unele lucuri. El ştia, având în vedere modul în care lucra Vizionarul, nu se putea ca el să-l fi ajutat pe acel om. Oferindu-i un număr de loterie ? Era prea simplu pentru Vizionar. Nu îşi putea imagina că i-a dat un număr câştigător. Deci, ăsta e modul în care John a fost surprins, două săptămâni mai târziu a dat din nou de acel bărbat, de data asta într-un loc diferit.
    -Hei, amice! Te cunosc! Îmi amintesc de tine! Verifică-l, am câştigat!     Într-adevăr, omul se făcuse cu un milion de dolari. Purta haine de firmă, un ceas de aur, şi un zâmbet de nătărău.
    -Nu m-am gândit că o să te mai văd vreodată, dar mă bucur că eşti aici. Nu aş fi câștigat fără tine. Hei, lasă-mă să îţi plătesc cumpărăturile. Stai, nu e suficient pentru tine, eşti talisamanul meu norocos. Întodeauna tratează oamenii cum se cuvine, asta e ceea ce mi-a spus mama.
    Scotocind prin buzunar, bărbatul a scos un carnet de cecuri şi i-a scris lui John un cec de zece mii de dolari.
    -Măcar asta să fac pentru tine.
    După ce i-a mulţumit, fiind puţin confuz, John s-a dus acasă. A pornit calculatorul şi a citit: "Ei bine, John, cum te simţi cu zece mii de dolari în buzunar?

Hei :) M-am mirat puțin că John a acceptat, credeam că ai de gând s-o mai lungești un pic, dar nu, și bine ai făcut. Mai spre final ne-ai vorbit despre o trecere prea bruscă- zic eu-, deoarece sunt câțiva ani despre care nu ne dai nicio informație exactă, niciun gând de-al lui John. Ne spui doar că anii au trecut, de parcă nu a făcut nimic. Mi-ar fi plăcut să treci câteva misiuni în revistă și apoi să ne-o prezinți pe cea mai memorabilă, tocmai pentru a da o impresie de încetineală a trecerii anilor pe care ne-o prezinți lapidar. Aștept să văd cu ce ne vei surprinde în capitolul următor :)

Subiect: Re: Vizionarul Posibilitatilor Mar 06 Sept 2016, 01:52

Wooow, ok ideea asta e ceva nou si imi place foarte mult. Ai un fel de a scrie aparte, chiar daca ai grabit destul de mult actiunea si nu prea ne-ai dezvaluit sentimentele personajului principal, poate vrei sa o iei mai repede la inceput si sa ajungi la partile mai interesante.
Mica introducere de la inceputul primului capitol ma face sa cred ca acest "Vizionar" este un demon sau ceva de genul, insa vreau sa aflu din urmatoarele tale capitole acest lucru. Prin urmare, cum nu ai mai scris din iulie, sper sa te reapuci de aceasta poveste si sa nu ne mai tii in suspans pe mine,pe Sekhmet care vad ca a fost prima care a comentat si pe aproape 100 de cititori care ti-au vizionat opera.
spor la lucru! ^^