Konohakagure, razboi, sacrificii, eroi in devenire. Rasete, zambete, dar mai ales lacrimi.Cu totii stim povestea lui Naruto si a apropiatilor sai, si cu siguranta cu totii o iubim. Dar aici intervine intrebarea: Cum ar fi decurs totul daca, un clan care avea o putere nebanuita nu ar fi disparut, si ar fi interferat cu tot ceea ce stim pana acum?Posibilitatile sunt multiple.Vor fi schimbate destine, personajele vor fi supuse unor provocari mai grele decat s-ar fi asteptat sa fie. Daca doriti sa aflati in ce noi circumstante neobisnuite vor fi plasate personajele acestui anime deosebit si sa aveti trairi pe care nu le-ati mai avut pana acum nu ezitati sa cititi noua poveste a lumii NARUTO, in care neprevazutul isi face simtita prezenta.Enjoy!

Soo, acesta este un fanfic la care ma gandesc de foarte mult timp, si m-am decis sa il impartasesc cu voi. Naruto este anime-ul meu preferat si asa va fi mereu, si in aceasta poveste este prezentata o succesiune diferita a evenimentelor, asa cum mi le-am imaginat eu ca ar fi fost mai interesante, mai speciale. Vor fi cateva personaje noi, printre care ma regasesc si eu, dar nu voi renunta la nemaipomenitele personaje originale, caci ce-ar fi Naruto fara ele?:))Sper sa va placa, si sa ma sustineti!

Era trecut de pranz. Aerul toamnei era incarcat de o ceata grea, prin care puteai sa distingi orice era in jurul tau cu greu. Cerul, trecut de la albastru la cenusiu, nu voia sa ajute. Sentimentele din inima erau transpuse perfect in acea zi, in care totul era greu: mersul, vorbitul, pana si respiratul. Insa greutatea dim suflet nici nu se putea compara cu natura trista. Dar ce era de facut? Totul era pentru binele lor, ai membrilor clanului, al familiei. Si nici nu se punea vorba sa mai existe vreo cale de intoarcere in momentul respectiv.

Toata linistea in care era cufundata natura fu distrusa de energiile a doi oameni. Unul sarea din creanga in creanga, cu o viteza uimitoare, in speranta de a-si face inamicul confuz, dar era greu pentru un batran sa poata pune punct conflictului, mai ales cand adversarul era un  barbat tanar, foarte puternic, dar mai ales foarte incapatanat.Singura sansa pentru ca batranul sa nu fie doborat ar fi fost ca acesta sa ajunga cat de repede posibil in varful muntelui, caci norii a caror densitate era foarte mare ar fi putut sa il ajute cu atacul.Si-a folosit chakra pentru a se prinde cat mai bine de stancile umede si a inceput sa se catere, avandu-l in urma sa pe barbatul pe chipul al caruia i se putea citi numai ura. A fost tinta a multor kunaiuri, unele foarte ascutite, altele imbibate in otrava, insa a putut sa se fereasca de toate. Telul lui era sa ajunga sus.

-Renunta mosule! Nu te poti pune cu mine!

Batranul s-a uitat o clipa in jos la inamic.Ochii sai erau umezi si obositi, si stia ca, desi ar fi putut sa il ucida printr-o singura miscare, acesta nu a facut nimic. Ura sa ucida. Iubea oamenii extraordinar de mult, fie ei rai sau buni, si isi dorea ca lumea sa fie una a pacii. Dar oamenii considerau ca puterea era la baza tuturor, si nimeni nu a vrut sa asculte de batranul a carui tel era sa uneasca fiecare satuc intr-unul singur, pentru a aduce prosperitate si bucurie. Batranetea isi spunea cuvantul, pentru ca urcatul stancilor devenea din ce in ce mai greu pentru el. Tanarul inamic era pe punctul de al prinde de picior pentru a-l arunca de la acea inaltime uriasa, dar batranul a reusit sa se echilibreze pe o portiune mai mare a muntelui, fiind astfel capabil sa il atace pentru a-l ingreuna. A facut cateva semne cu mainile, dar cand sa isi creeze jutsul, inamicul sau disparuse. Nu era nici in stanga, nici in dreapta,si nici sus. Intr-o fractiune de secunda, acesta a iesit din stanca groasa, pe care se echilibra batranul, si l-a lovit facandu-l sa isi piarda respiratia pentru putin timp. Cu un zambet fioros pe fata, acesta se indrepta catre batranul intins pe jos, pentru a se putea descotorosi de el.Dar naturii nu ii placea ce vedea. O ploaie grea i-a intrrupt pe cei doi, nori grei invaluind cerul. Batranul a profitat si, dupa ce a facut cateva semne cu mana stanga pe care nimeni nu le mai vazuse pana atunci, a luat din puterea norilor.Oboseala disparu, tenul incretit de vreme devenea mai luminos, mai tanar, iar ochii acestuia au luat o forma care l-a  inspaimantat oe inamic: aratau precum sticla sparta in mii si mii de cioburi ascutite, si reflectau o culoare subtila de lila.Adversarul putea sa jure ca daca i-ar fi atins, s-ar fi taiat grav in ei.

Dar nu s-a lasat intimidat.A folosit un jutsu al lemnului cu care spera sa il imobilizeze, dar nu a putut. L-a atacat apoi cu un shuriken plin de chakra, care era fatal, dar si acesta a fost respins. A inceput sa se simta in neregula, si nu ii venea nicio idee despre cum l-ar fi putut imobiliza ca apoi sa il ucida.S-a gandit totusi la ceva ce nu era sigur ca o sa mearga, insa momentat nu avea alta obtiune.A fugit repede in spatele lui, creand o tornada ce l-a impins catre marginea muntelui."Asta e sansa mea!" se gandi el, apoi, ca un fulger, s-a atintit spre el pentru a-l impinge in prapastie.Dar batranul nu se juca dupa regulie sale, iar cel ce a cazut a fost inamicul sau.

Batranul s-a dus la margine, si nu stia ce sa faca: daca il salva, acesta ar fi putut in continuare sa incerce sa il omoare.Dar daca l-ar fi lasat sa cada si ar fi pierit, nu numai ca ceilalti s-ar fi unit cu totii sa il ucida, ci ar fi trait cu durerea in suflet ca a sfarsit o viata.Chiar daca merita sau nu, nu ar fi fost corect sa moara, cel putin nu acum. S-a uitat la barbatul care cadea, pe fata caruia acum se citea frica si dezamagire. Ar fi vrut sa se intoarca si sa plece, mintindu-se singur ca a castigat lupta, dar in mintea lui aparura doua sufletele micute. 

Flashback

Acelasi batran statea sub un copac cam de aceeasi varsta cu el si se odihnea, privind cerul lipsit de nori.Contempla la visul ce il avuse de cand era un copilas, acela de a conduce o lume in care domina pacea, increderea si iubirea. "Usor de zis, greu de facut..."Voia ca el si clanul sau sa aibe o a doua sansa, sa fie acceptati ca oameni normali si sa fie lasati sa se integreze.Nu putea intelege de ce lumea ii dispretuia. Erau oameni ca ei, cu vise si sentimente.

-Am venit, bunicule!

Pe chipul sau sters de vreme aparu un zambet plin de iubire.A luat cele doua fiinte micute in brate si le-a sarutat fruntile, binecuvantandu-le in acelasi timp.

-Ce faceti dragele mele? a spus el, privindu-le in ochii lor luminosi.

-Nici azi nu am mers la academie... a spus una dintre ele.

-Nu cred ca ne vor acolo... a continuat trista cealalta.

-Hei! Nu fiti triste! Totul va fi bine! Sunt sigur ca o lume mai buna ne asteapta.

-Bunicule... au spus amandoua in acelasi timp.Batranul s-a uitat la ele intrebator.

-Te iubim si...

-...avem incredere in tine!

End Flashback

Batranul a oftat adanc, dupa care a facut un semn de jutsu, si acesta destul de complicat, apoi s-a lasat mai mult in prapastie si a intins mana spre cel care cadea.Inamicul avea ochii inchisi, asteptand sa faca contact cu asfaltul tare, trupul sau apoi sa se sfarame in bucati.Dar contactul nu a avut loc.A deschis ochii extrem de mirat si s-a uitat in sus: batranul atintise o aura de aceeasi culoare cu ochii sai inspre el, ce il facea sa pluteasca. Cu greu, batranul l-a ridicat apoi s-a indepartat usor de el nestiind care va fi urmatoarea sa miscare.Inamicul se ridica pe propriile picioare si apuca un kunai, apoi se indrepta cu pasi greoi catre batran.A ridicat arma asupra lui, vrand sa il nimereasca direct in gat, insa nu s-a clintit de loc. Se uita doar la batranul care nu mai voia sa riposteze, din ochii sai stralucitori scurgandu-se o lacrima.

-Ce ai de gand sa faci, Kogano?

Batranul nu a raspuns nimic. Stia prea bine ca barbatul din fata sa luase la cunostinta ceea ce dorea el, si numai el il mai putea ajuta acum.Dar era ca ceilalti, speriat de necunoscut, si mergea pe premiza ca decat sa sufere mai tarziu, mai bine sa termine cu ei acum.

-Chiar daca sunt Hokage, nu am nicio putere atata timp cat restul oamenilor nu sunt de acord.

-Atunci, Tobirama, ajuta-ma sa gasesc un mod prin care sa imi salvez familia.Nu meritam asta!Nu meritam sa fim ucisi!

-Sunteti periculosi!Aveti puteri care va nimicesc pe voi insiva, daramite pe noi.Eu te cred...stiu ca aveti vointa si va doriti sa traiti in pace cu noi, dar...

-..nu e usor, stiu. Le stii pe Amane si Nasuka nu?Tot ce imi doresc este ca ele sa traiasca intr-o lume in care sa nu mai fie aratate cu degetul. Nu vreau sa treaca prin ce am trecut eu si mama lor.

-Le stiu foarte bine, si stii si tu cat imi sunt de dragi.Crede-ma, nu imi doresc sa patiti nimic, dar nu cred ca exista vreo solutie.Doar nu a-ti putea sa dispareti pur si simplu...

Atunci fetele celor doi se schimbara.Batranul a inceput sa zambeasca de fericire datorita ideii care l-a strafulgerat, si stia ca si amicul sau se gandise la acelasi lucru.

-Ei, batrane incapatanat ce esti... asta e ceva cu totul diferit.A spus Al Doilea zambind.

Batranul Kogano l-a atins pe frunte oferindu-i o binecuvantare, dupa care a zambit incuviintand.Era fericit ca a gasit o modalitate de a-si salva clanul, si probabil ar fi reusit sa construiasca o viata mult mai buna pentru ei, pentru familia sa.

Norii cei negri si grei disparusera, lasand la iveala raze firave si aurii.Vremea se schimba, odata cu sufletul batranului.Pana si Al Doilea, care era mai rezervat din fire, a lasat ca pe chipul sau palid sa apara un micut zambet.Se pare ca speranta, pana la urma, avea sa piara ultima.

!Capitol necorectat!

 DOI

Chiar daca trecusera doar cateva zile de cand batranul Kogano si prietenul sau, Al Doilea Hokage, au facut o intelegere ce ar fi putut schimba viata multora, acesta era mai nerabdator ca niciodata.Gandul ii statea doar la noua viata pe care el si familia sa aveau in curand sa o aibe. Nu aveau sa mai traiasca cu frica in suflet, nu aveau sa mai fie oropsiti. Puteau fi doar ei acum, o familie mare si fericita, cu un viitor mai luminos ca niciodata. Isi vedea deja fiica sanatoasa, si nepoatele mai fericite decat ar fi putut sa fie vreodata. Voia sa infiinteze un satuc pe care sa il dezvolte, incetul cu incetul, in care pacea si iubirea sa predomine. Si stia ca daca acum va reusi, avea cui sa lase in viitor o mostenire de o valoare semnificativa: bunatatea deosebita si iubirea pentru pace.

A asteptat nerabdator pana cand ziua cea marea sosit.

Era o seara linistita. Mult prea linistita. Iar cerul parea sa fie mai intunecat ca niciodata. Kogano si-a imbratisat si sarutat nepotelele de noapte buna apoi, dupa ce s-a asigurat ca au adormit, s-a indreptat spre marele templu al clanului Shioke. A pregatit sala templului cat de bine a putut, si sigiliul era aproape complet. Dupa ce a aprins si ultima lumanare, Kogano a simtit ca Al Doilea trebuia sa ajunga din clipa in clipa. Dupa 10 miute, pasii Hokage-ului se auzeau precum un ecou in incaperea cea mare. Cand l-a vazut, Kogano s-a aplecat politicos in fata lui, apoi i-a zambit.

-Se pare ca dorinta ta se va implini in curand.    A spus Tobirama cu o privire compatimitoare.

Batranul nu a putut face altceva decat sa zambeasca. A scos apoi din buzunar o hartie, putin mototolita pe alocuri, si i-a intins-o barbatului din fata sa. Tobirama a fost putin mirat cand a vazut ceea ce scrie.

-Niciodata nu as fi crezut ca atatia oameni nevinovati au fost ucisi. Crede-ma, sunt profund surprins. Sunt niste numere care mi-au fost pana si mie, Hokage-ului, ascunse.

Batranul nu mai avea acum de dat nicio explicatie cu privire la dorinta de a pleca. Era fericit ca in sfarsit a gasit pe cineva capabil sa il inteleaga. Tobirama, dupa ce a terminat de citit ce era pe foaia de hartie, a finalizat sigiliul inceput de Kogano. Apoi s-au asezat unul in fata celuilalt, in pozitie de meditat, si s-au privit in ochi pret de cateva secunde. Amandoi au tras aer adanc in piept apoi au expirat galagios.

-Esti gata?   A intrebat Al Doilea.

-Mai gata ca niciodata!   A raspuns batranul plin de incredere.

Asa cei doi au inceput sa isi canalizeze chakra. Era un act destul de obositor, chiar daca cei doi erau ninja de elita. Dupa ce semnele sigiliului au fost incarcate cu energiile lor, au inceput sa rosteasca simultan cuvinte al unui jutsu extrem de complex si periculos, in completare cu diferite serii de miscari gratioase ale palmelor. Ochii lui Kogaro se transformasera din nou, ceea ce era bine. O furtuna de chakra avea loc in interiorul sigiliului, iar scrierile pareau sa ia foc. Puterea chakrei se raspandea incetul cu incetul in satuc, incepand din templu pana la zidul cel mare care il separa de toti ceilalti. Temperatura incepuse sa scada drastic,iar aerul era tot mai innecacios. Cei doi barbati se chinuiau sa mentina un echilibru de energie pentru a nu lasa chakra sa actioneze precum o bomba nucleara. Totul parea asa de usor la inceput, insa acum, pentru amandoi, controlul de flux al energiei era un gest dureros, atat fizic cat si psihic. Kogano scrancea din dinti, si incerca sa ignore durerea care il apasa in orbite, iar Tobirama , desi se chinuia sa respire, incerca sa faca fata. Ajunsesera prea departe si nu doreau sa opreasca totul acum. Visul era prea aproape.

-Tobirama!( a strigat deodata batranul, atragandu-i atentia) Iti multumesc enorm pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru viitorul acestui clan! Stiu ca ai decis ca noi sa nu luam niciodata legatura cu exteriorul dar....arghh....daca vreodata vei avea nevoie de noi, de ajutorul nostru, foloseste tehnica de pe spatele hartiei pe care ti-am dat-o...asa ma vei putea accesa ...sa nu eziti niciodata.

Tobirama nu a scos niciun sunet. A stat si l-a privit pe batran din cap pana in picioare, in mintea lui avand sa ramana vesnic un luptator desavarsit si un erou pentru clanul sau. Nu voia sa il uite pe acest om cu aceasta determinare de fier de care dadea dovada. Bunatatea pe care o avea in suflet il marcase, si avea sa tina in suflet toate amintirile cu el, pentru ca le considea valoroase.

Cand veni momentul, cei doi au spus ultimele cuvinte din jutsu. Era gata.Totul in jurul lor a inceput sa se cutremure, de parca satul avea sa fie distrus. Cei doi erau calmi, caci stiau ca asta avea sa se intample. De data asta temperatura devenea din ce in ce mai fierbinte, caldura coplesindu-i. Kogano a facut doi pasi pentu a ajunge in centrul marelui sigiliu. Si-a taiat palma cu un kunai ascutit pe care il avea in buzunar si a lasat siroaie de sange sa curga fix in centru, acestea raspandindu-se in intreg satul  si luand forme bizare, valurite. Imedat, cutremurul se terminase. Transferul era gata. Tobirama, acum foarte obosit si lipsit de putere, statea si privea in jurul sau cum totul se disipea si disparea precum fire de praf in vant. La fel ca tot ceea ce il inconjura, silueta batranului devenea transparenta. In privirea lui se citea multumirea si recunostiinta, ceea ce ii facea inima lui Tobirama sa fie fericita, si oarecum impacata ca a reusit sa ajute. Kogano devenea din ce in ce mai greu de observat, si disparea odata cu lumea care ii este casa. Chiar inainte ca batranul sa dispara precum o fantoma, Al Doilea s-a dus inspre el pentru a-i oferi o imbratisare, dar era intangibil.

-Nici tu sa nu eziti daca ai nevoie!!   a tipat Al Doilea cu toata forta, chiar inainte ca cel care i-a marcat viata sa dispara, probabil pe vecie, apoi s-a prabusit in gol, fiind absorbit de negru si cufundat in cel mai adanc somn pe care il avusese vreodata.

*A DOUA ZI DIMINEATA*

-Domnule?!Sunteti bine??

Al Doilea Hokage si-a intredeschis ochii, apoi i-a acoperit repede cu mainile caci razele stralucitoare ale soarelui erau deranjante.Spatele lui era ud si rece, asta pentru ca si-a petrecut noaptea intins pe iarba verde si uda de roua.S-a ridicat intr-un final in capul oaselor, si a privit in jurul sau, pentru a fi sigur ca jutsul de noaptea trecuta a functionat. Tot ce a existat pana noaptea trecuta, acum era de negasit. In jurul sau erau numai copaci batrani, si nimic altceva.

-Domnule! (ii atrage atentia din nou barbatul cu masca Anbu care l-a gasit)

-Hmm. Totul e perfect.

-Dar..

Acesta nu a mai apucat sa spuna nimic caci Tobirama s-a ridicat si s-a indreptat catre biroul sau din sat, lasandu-si subordonatul cu ochii in soare.

-Batran incapatanat.....( a spus el cu un zambet subtil).

Kogano's World

Batranul Kogano era mai fericit ca niciodata caci visul sau a devenit realitate, si era recunoscator pentru tot. Dupa ce temperatura s-a fixat, batranul a iesit in fuga din templu. A impins tare usa veche, scotand un scartait puternic, si a privit in jurul lui cu ochii mari. Clanul sau, acum izolat, nu mai era expus la pericole din exterior, iar oamenii aveau in sfarsit sa scape de frica ce o aveau in suflet, aceea ca ar fi putu fi ucisi oricand. Acum satucul era inconjurat de munti inalti, si o micuta padure deasa. Un izvor limpede trecea pe la marginea acestuia, totul parand a fi o minunatie. Dar ceea ce i-a adus si mai mare bucurie batranului a fost faptul ca satucul era protejat de nori, care, pentru membrii clanului, sunt o vitala sursa de energie. A iesit afara si s-a descaltat, caci voia sa simta iarba verde si proaspata sub talpile sale. Un sentiment puternic de implinire il cuprinsese, iar in ochii sai se formau acum lacrimi de fericire.

-Voi-Voi face o scoala! Pentru nepoatele mele si ceilalti copii! Voi aduce satul pe picioarele sale, si il voi face prosper! Voi munci din greu, si voi aduce bucurie in sufletele tuturor!

Atunci Kogano a inceput sa alerge precum un copil prin iarba, s-a aventurat prin padurice, a baut din izvorul cel rece si s-a catarat pe unul din varfurile muntelui, pentru a se juca cu norii pufosi. Acolo  de sus privea satucul si isi imagina cum va arata in viitor, cand va fi un orasel prosper, cu o economie proprie, cu locuitori fericiti, si mai ales, cu pace. Dupa cateva minute de contemplare, s-a intors cu chipul catre o masa de nori destul de mare, si, dupa ce a facut cateva semne, l-a atins, lasandu-si corpul sa se hraneasca cu energie si sa il schimbe. Apoi s-a intors din nou cu privirea spre sat, dar de data asta batranul Kogaro fiind un barbat mult mai tanar, dar cu aceiasi ochi luminosi, acelasi par negru ca pana corbului si aceeasi intelepciune. Avea sa conduca satul multi ani de acum in colo, si avea sa o faca extraordinar de bine.

Au trecut multi ani de cand Tobirama, Al Doilea Hokage al Konohagure l-a ajutat pe amicul sau sa isi indeplineasca visul. Asta l-a facut si pe el sa exceleze in postura sa de lider, si l-a facut sa isi dea seama ca trebuie sa isi puna satul inaintea oricarei dorinte. A luat exemplu l-a batranul Kogano si a invatat ce inseamna bucuria de a ajuta. La fel ca el, a adus prosperitate satului si vedea cum acesta devenea, sub ochii sai, din ce in ce mai mare si mai bogat. Fiindca nu voia ca alti copii sa moara precum fratii sai in lupte grele, a infiintat Academia pentru a-i ajuta pe micuti sa se dezvolte din punct de vedere fizic si psihic, sa devina shinobi puternici si sa apere Konoha asa cum se cuvine. De asemenea, a pus in miscare diversele examene de grad. Scopul lor era de a imobiliza tinerii, de a-i face sa isi doreasca sa exceleze, sa devina cei mai buni. Asta ajuta si la delimitarea dintre ninja, sarcinile si misiunile lor fiind alese dupa propria capacitate. Acum tinerii nu isi mai pierdeau viata in misiuni extreme din pricina nepregatirii, ci o puteau lua pas cu pas pana cand isi intreceau chiar superiorii. Alta mare realizare a sa a fost reusita de a aplana conflictele cu marele clan Uchiha, un clan cu o mare influenta. 

Primul Razboi Shinobi. O perioada critica pentru toata lumea. Tobirama Senju, aflat in echipa cu Danzo, Achimichi Torifu si Uchiha Kagami luptau pentru a proteja Konoha. S-a dus o lupta apriga, iar echipele satului abia faceau fata. Dar iubirea pe care o purtau pentru popor i-a facut pe toti shinobi sa lupte asa cum nu au mai facut-o niciodata si au jurat sa apere satul cu orice pret. Ninja frunzei doborau inamic dupa inamic, iar castigul parea sa fie in favoarea lor. Al Doilea si echipa sa au doborat zeci de ninja umbra, si erau raniti si epuizati la maxim. Lucrurile pareau sa se fi linistit, iar acum barbatii isi puteau trage sufletul. Chiar cand au crezut ca totul era pe sfarsite, Tobirama  simtise ca ceva nu era in regula. A atins pamantul murdar cu degetul aratator, acesta simtind un grup de vreo 20 de ninja umbra venind in viteza in directia lor. Nu aveau sa faca fata, nu in starea in care se aflau. S-a uitat la coechipierii sai care abia mai rezistau si si-a dat seama ca mai poate face doar un singur lucru. Trebuia sa isi apere poporul, prietenii cu orice pret, si asa a luat o decizie din care nu a mai dat inapoi. A disparut de langa grupul sau, alergand ca fulgerul spre dusmanii. "Asta e sansa mea!" Tobirama a sarit deasupra grupului de inamici, si, dupa ce a facut cateva semne, zeci de hartii explozive aparura si explodara, nimicind astfel pe o parte din ei. Cat inca era in aer, asupra acestuia a fost aruncat un cutit de catre un ninja ce se ascundea printre copaci. Obrazul sau a fost putin zgariat, insa nu stia ca varful cutitului era imbibat in otrava. Privirea acestuia se incetosa si devenea incet incet cuprins de ameteala. Cand credeau ca a lasat garda jos, cinci barbati inarmati iesisera din ascunzatorile lor, gata sa il nimiceasca.

- La naiba... a spus Tobirama cand si-a dat seama ca asta a fost o capcana. 

A realizat repede un jutsu de apa, facandu-i leoarca pe cei cinci, apoi si-a pus mainile pe sol trimitand energii elecrice prin firisoarele de apa. Doi dintre ei au murit din cauza socului, ceilalti fiind doar raniti. Unul din ei s-a apropiat de Tobirama apoi l-a lovit de multe ori in stomac si fata. Acesta a cazut jos, tinandu-se de burta si scuipand sange. S-a uitat cu ura la barbatii din fata sa apoi s-a ridicat pe propriile picioare si cu greu a reusit sa il ucida pe cel care i-a realizat acele rani ingrozitoare. Ametit fiind, nu mai putea sa mearga drept si parea sa se prabuseasca in orice clipa. Alt ninja umbra s-a apropiat de el cu un kunai vrand sa ii dea lovitura fatala, insa Tobirama a fost capabil sa se fereasca. Sau asa a crezut el. A reusit sa ii infiga inamicului un cutit in gat, omorandu-l pe loc, insa si el primit o lovitura grava in coaste, kunaiul perforandu-i plamanul. A cazut la pamant si se chinuia sa respire, siroaie de sange iesind prin haina sa si murdarind pamantul. Ultimul ninja umbra se uita la el satisfacut, si se bucura sa vada cum acesta se chinuia sa se tina in viata. A ras apoi a venit catre Al Doilea pentru a-l nimici. Tobirama era constient ca nu mai putea sa riposteze si astepta sa fie ucis. Insa cand inamicul sa isi faca miscarea, acesta a facut ochii mari, din gura a inceput sa ii tasneasca sange si a cazut pe pamant langa el, secerat. La cativa metri de ei se afla Hiruzen Sarutobi, care avea ochii rosi, inlacrimati, si tremura din cauza imaginii din fata sa.

-Sensei!!  A tipat apoi s-a dus in fuga langa el, sprijinindu-i capul in mainile sale. A incercat sa ii opreasca sangerarea, iar cateva lacrimi fierbinti i se prelungeau pe obraji cand il vedea pe senseiul sau chinuindu-se sa supravietuiasca. 

- Hiruzen....( s-a fortat Al Doilea sa vorbeasca)

-Da, sensei! A spus baiatul, nemaiputand sa isi staoaneasca lacrimile.

-Tu...Vreau ca tu ai grija de Konoha in locul meu...

-Dar eu nu sunt capabil!

-Am incredere in tine si in abilitatile tale. Vei fi un bun lider, am vazut darzenia din ochii tai.....I-a asta ( a spus Tobirama scotand o hartie veche si mototolita din buzunarul vestei acum rosie de la sange). Doar Hokage trebuie sa stie asta, nimeni altcineva. Ia legatura cu el si te va ajuta fara nicio ezitare. Va fi bine....

Tobirama a incercat sa isi ridice mana in care era biletul pentru a i-l oferi, dar nu a mai reusit, aceasta cazand langa trupul sau, acum neinsufletit. Sarutobi si-a sters lacrimile de pe chip si si-a promis ca va incerca sa conduca satul la fel cum a facut-o cel care l-a invatat tot ce stie.

*CATEVA ORE MAI TARZIU*

Sarutobi statea singur in camera sa cufundata in intuneric. Doar micuta flacara a unei lumanari se zbatea sa lumineze coltul de camera unde acesta statea si era cufundat in ganduri. Tinea strans in pumn hartia veche pe care Al Doilea i-o daduse. Trebuia sa fie ceva de valoare de vreme ce o pastrase atata timp, gandea el. Cu o mica ezitare, a desfacut hartia si a inceput sa o citeasca. Era de-a dreptul surprins. Hartia continea date extrem de importante si Sarutobi si-a dat seama de ce Al Doilea a pastrat un asa secret. Daca s-ar fi aflat, toata lupta pentru pace ar fi fost degeaba. 

-Kogano! ( a rastit el, apoi a crasnit din dinti).

Fara sa mai stea pe ganduri, acesta si-a pus vesta protectoare apoi, intr-o clipa, si-a proiectat trupul catre destinatie. Dupa trecere acesta s-a trezit pe un pamant necunoscut, de o frumusete deosebita. Nu putea crede ce era in fata lui. Ultima oara cand vazuse acel sat se ducea de rapa, iar acum era asa...dezvoltat! Chiar mai bun decat Konoha! S-a dus de graba sa se intalneasca cu batranul ce il putea ajuta, dar acesta fu inconjurat de cativa ninja a caror costumatie nu o mai vazuse. Au dat sa il atace insa fura opriti chiar inainte de a se isca o lupta. 

-Soranokage! (au spus acei ninja in timp ce s-au aplecat obedienti)

-Lasati-ne singuri! ( A spus acesta. Acei ninja au plecat fara a mai spune nimic)

-Tu! (A strigat Sarutobi) Dar esti...cum asa? Ai niste explicatii de dat!

Atunci Kogano, zambind, i-a explicat totul noului Hokage. Acesta, precum Tobirama, l-a inteles. Dupa ce au mai vorbit despre situatia Konohai, Kogano l-a binecuvantat pe Sarutobi in stilul clanului Shioke, si i-a spus:

-Marele Razboi este pe sfarsite. Dar nu fi incapatanat. Asculta bine la mine, trebuie sa incepi sa ai incredere in cei ce iti sunt aproape, si asculta de cei intelepti. Vei fi victorios daca vei gandi coerent. 

Inainte ca Sarutobi sa mai spuna ceva, Kogano i-a luat mana in a sa, aceasta capatand o aura lila. Sarutobi simtea cum prin corpul sau curgea o energie pe care nu o mai simtise inainte. Se uita la barbatul din fata sa vrand sa il intrebe "De ce? De ce faci asta, de ce ma ajuti?". Dar barbatul parca ii citise gandurile, si a zis:

-Macar atata sa fac si eu pentru Konoha. Putina chakra de la un Shioke nu strica.

-Glumesti? Putina? Ma simt de parca in corp imi curge chakra a o suta de oameni!( Dupa ce s-au privit in ochi, acesta a continuat) Vino in Konoha si lupta....

-Nu.

Sarutobi intelesese. I-a zambit, apoi si-a luat la revedere. Nu-l condamna pe Kogano, caci stia ca avea dreptate. Acum tot ce conta era Konoha. Avea sa lupte din rasputeri pentru victorie.

!Capitol necorectat!

Razboiul se sfarsise. Konoha a reusit sa isi mentina independenta, si a dat dovata de putere si staruinta. Sarutobi Hiruzen, fiind Al Treilea Hokage, s-a straduit sa ii calce pe urme celui ce a avut acelasi statut inaintea sa. Dar simtea ca inca nu era destul de capabil sa ajute la dezvoltarea satului. Dorea atat de mult sa fie conducatorul care toti se asteptau sa devina, dar presiunile si greutatile mai aveau putin si il faceau sa clacheze. Asa el a hotarat sa renunte la postul sau, putatnd astfel sa se concentreze asupra muncii sale de sensei. Cel care a devenit Al Patrulea a fost Minato Namikaze, un barbat puternic, foarte inteligent, cunoscut pentru perseverenta si grija ce o purta satenilor si coechipierilor sai.

Anii au trecut, multe evenimente fericite si nefericite au avut loc in Konoha. Al Patrulea se casatorise, totul in sat parea sa fie perfect. Kushina avea sa ii aduc pe lume un copil, ceea ce le facea inimile sa fie mai pline de fericire ca niciodata. Intr-o dimineata, Sarutobi le facusera o vizita. Era ingrijorat ca aducerea pe lume a nou-nascutului ar fi putut elibera Vulpea cu Noua Cozi ce se afla sigilata in Kushina. Le-a explicat viitorilor parinti ca trebuie sa fie in siguranta maxima la nastere, caci pericolul va fi iminent. Kushina avea sa poarte bebelusul in pantece pentru aproximativ zece luni, iar durerile nasterii aveau sa fie mult mai groaznice decat la o nastere normala. Dupa cateva minute de gandire, Sarutobi le-a spus celor doi ca mai bine ar face o scurta vizita unor prieteni apropiati, dar totodata indepartati ai satului. Minato era nedumerit. Atunci Sarutobi i-a spus secretul legat de vechiul clan Shioke ce se credea a fi disparut, si i-a dat de inteles ca nimeni nu trebuie sa stie de existenta lor. Totusi, Minato nu stia de ce ar trebui sa mearga in acel loc. Sarutobi l-a lamurit si i-a explicat cat de puternica e chackra unui Shioke, asta oferindu-le spernata pentru viitorul bebelus.

A doua zi dimineata, Al Patrulea a plecat alaturi de sotia sa. Ajungi in Kumonomura(Satul Norilor), nu au fost intampinati cu caldura. Intr-o secunda au fost inconjurati de ninja si erau gata sa fie atacati, dar Minato s-a pus in garda in fata sotiei sale, apoi a strigat ca nu sunt inamici. Atunci, din spatele acelor ninja aparu un barbat de o autoritate profunda. Avea parul negru ca smoala, lung pana la umeri, pielea ca de portelan, iar ochii sai erau mai albastri decat cerul. I-a analizat pe cei doi din cap pana in picioare, apoi i-a intrebat de ce sunt aici, facand in acelasi timp semn acelor ninja sa se retraga. Minato, cu o voce serioasa, i-a dat detalii barbatului despre sarcina, si i-a povestit tot ceea ce aflase despre clanul Shioke si despre puerile lor. Atunci brunetul i-a luat pe Minato si pe sotia sa in conacul in care locuia. In camera cea mare se afla o femeie ce se odihnea pe un scaun, tinand in brate o micuta fiinta de o frumusete rara. Femeia, deasemenea, avea parul negru, drept si lung pana la genunchi, pielea alba cu obraji imbujorati, si ochi verzi precum iarba cruda.

-E frumoasa....   (a spus Kushina in timp ce se uita la bebelusul din bratele femeii)

Bruneta i-a zambut dulce si i-a dat Kushinei sa tina in brate pentru cateva clipe frumoasa fetita. Kushina era entuziasmata, fiind prima oara cand tinea un copilas in brate si imagina ziua in care isi va tine la fel propriul copil. Zambea necontrolat la micuta fiinta cu parul ca abanosul, pielea alba si gene foarte lungi. I-a inmanat fetita inapoi mamei ei, punandu-si instinctiv mana pe pantece.

-Eu sunt Uzumaki Kushina, si abia astept sa fiu mama. Abia astept sa il tin in brate pe Naruto.

-Hmmm....Stiu cate ceva despre clanul tau. Eu sunt Amane Shioke, iar fetita mea este Tama.

In timp ce mamicile stateau de vorba, Minato si brunetul aveau si ei ceva de discutat. Minato i-a explicat ca trebuie sa se vada cu un anume Kogano, pentru  a o binecuvanta pe sotia sa si a-i ajuta la nastere.

-Din pacate, Kogano si-a pierdut viata de ceva vreme. Nu putea sa se reintinereasca intr-una.

-Dar trebuie sa fie ceva care sa o ajute pe Kushina. Stiu despre indemanaile voastre, stiu ca ati putea sa ne ajutati. Va rog...

-Sotia mea, Amane. Ea este nepoata lui Kogano, si Marea Tamaduitoare a clanului. Cred ca ea va poate ajuta.

Amane a fost lamurita de ce se aflau Minato si Kushina la ei, si a fost de acord sa analizeze pantecele roscatei si sa binecuvanteze bebelusul. I-a dat-o pe Tama tatalui sau, acestia parasind camera. Amane a ajutat-o pe Kushina sa se intinda pe o suprafata moale, apoi si-a canalizat chacka foarte bine. Minato statea deoparte, analizand fiecare gest al femeii. Dupa ce a purificat-o pe Kushina, Amane si-a asezat palma pe pantecul ei. A fost socata de intunericul ce ii cuprindea mintea, dar a ramas calma. Parea a fi absorbita de un abis ce voia sa ii tina captiva puterea. A inchis ochii, iar cand i-a deschis se afla in fata bestiei. Amane statea fata in fata cu Kurama, care era sigilat in Kushina. Privirea acestuia era inspaimantatoare, dar ceea ce a ingrijorat-o pe bruneta era faptul ca pe Vulpe o mai tinea inchisa doar un rand de sigilii. Sarcina o slabise pe Kushina, facandu-l pe Kurama sa se elibereze in timp. Avea sa fie liber, si asta avea sa ucida atat mama, cat si copilul. Amane si-a inchis din nou ochii, pentru a ajunge de unde a plecat. Ingrijorata, l-a luat deoparte pe Minato pentru a-i spune ce a vazut. 

-E de rau, crede-ma. Nu cred ca pot face ceva special...

Pentru Minato parea ca lumea se sfarsea. Isi iubea nespus sotia, si nu voia sa il piarda pe Naruto. Amane i-a spus barbatului sa se duca afara sa se linisteasca, ea incercand sa o ajute pe Kushina pentru ultima oara. Dupa ce a plecat, Amane si-a strigat sora, pe Nasuka. Semanau ca doua picaturi de apa, doar ca surioara ei avea parul scurt pana la umeri, de un rosu intens. Nasuka Shioke nu avea puterile tamaduitoare ale surorii ei, insa ara experta la sigilii. Cu ajutorul ei, Amane reusise pana la urma sa refaca sigiliul Vulpii cu Noua Cozi, nemaiexistand posibilitatea sa poata scapa. S-au rugat amandoua pentru siguranta celor doi, caci sigiliul, chiar daca a fost refacut, era mai fragil ca niciodata, si apoi au binecuvantat mama si copilul, sperand ca sa poata supravietui.

Cand Minato iesise afara, se gasise cu barbatul brunet ce isi legana fetita in brate. Vazandu-l nelinistit, acesta i-a spus:

-Nu-ti face griji. Sotia si cumnata mea, desi nu par, sunt cele mai puternice kunoichi de aici. Si nu inceta sa speri si sa iubesti. Sunt sigur ca bebelusul va fi bine.

- Cum poti fi asa de sigur....?

-Hiosuke. Spune-mi Hiosuke.

Atunci brunetul s-a dus la Minato si i-a luat mana intr-a sa. Aceasta a fost inconjurata de o aura violet, Minato putand simti puterea unei chakre nemaiintalnite de el in toata viata sa. Hiosuke i-a spus ca i-a dat un strop din chakra sa, dar pe care ar trebui sa o foloseasca in momentul in care Kushina va naste. Rolul ei era de a ajuta sigiliul sa ramana inchis, si sa ii atenueze un pic durerile viitoarei mamici.

Cand a auzit usa deschizandu-se, Minato s-a intors intr-o clipita pentru a vedea ce se intampla. Amane a iesit, urmata de Nasuka si Kushina care parea mult mai vioaie decat atunci cand ajunsesera in sat. Al Patrulea s-a dus si si-a luat sotia in brate, incercand sa isi acopere ochii din care aproape ieseau cateva lacrimi. Le-au multumit celor din clan pentru ajutorul pe care au putut sa il ofere, iar inainte sa plece s-a uitat la Amane cu ochii umezi. Femeia a dat din cap si i-a zambit, luandu-i blondului parca o piatra de pe suflet.

!Capitol Necorectat!

10 octombrie. O zi racoroasa si linistita de tomna in Kumonomura. Cerul serii avea sa ploua in curand. Amane se afla pe terasa  tinand-o pe Tama in brate si relaxandu-se. Desi avea doar sase luni, micuta Tama era foarte activa si nazdravana, asta obosind-o pe mama ei. Amane o legana usor pe fetita si o alinta, chicotind la reactiile jucause ale ei. Ii adora ochisorii mari, luminosi, precum peruzeaua, si murmura cantece ca sa o poata adormi. Dupa ce a dus-o pe micuta Tama in pat, femeia a iesit din nou pe terasa pentru a lua cateva guri de aer proaspat. 

Atunci a zimtit agitatie in jurul ei. L-a chemat repede pe Hiosuke si i-a spus de presimtirea pe care a avut-o, acesta intelegand-o si linistind-o cu o imbratisare. Nu a trecut mult, si au primit un vizitator neasteptat. In departare se vedea un barbat care alerga spre ei, cu o privire ingrijorata pe chip. Cand s-a apropiat, acestia si-au dat seama cine este. Era Al Treilera. Cei doi erau nedumeriti pentru ca nu mai primisera o vizita de la el de foarte mult timp. Acesta alerga spre ei si gafaia, tinand in brate ceea ce parea a fi un...un bebelus! Cand a ajuns inaintea lor, Sarutobi a cazut in genunchi si a inceput sa gafaie, ridicand copilul catre Amane. Cand a vazut sigiliul, l-a luat in brate si s-a grabit catre camera cea mare. In urma lor Sarutobi era ajutat sa mearga de catre Hiosuke. L-a asezat pe micul baietel pe o patura si a strigat-o pe Nasuka, care a venit in graba tinandu-se de pantece. Desi avea burta mica, sarcina acesteia era destul de avansata. Sarutobi a luat loc langa surori si dupa ce si-a tras rasuflarea a spus ca bebelusul este Naruto. Cat timp Nasuka a dublat rezistenta sigiliului ce se afla pe bebelus, Amane i-a cerut explicatii celui de-Al Treilea. Acesta i-a povestit despre eliberarea vulpii si moartea parintilor lui Naruto.

-Inteleg. Destinul lor era ca toti sa moara insa, cu ajutorul binecuvantarii mele, Naruto s-a nascut sanatos si a supravietuit. 

-Ce vrei sa spui?

-Cat timp era in pantece, nu era dezvoltat mai deloc. Inima si plamanii sai erau la primul stadiu de formare desi Kusina era insarcinata in 7 luni cu el. Daca acesta nu ar fi pierit in timpul sarcinei, sansele ca el sa supravietuiasca dupa nastere erau inexitente. Dar eu si sora mea i-am schimbat destinul. 

Sarutobi era uimit. Linistea din camera a fost sparta odata cu plansetele bebelusului. Nasuka l-a luat pe Naruto in brate, linistindu-l, iar Hiosuke a adus lapte si o patura pufoasa. Cat timp roscata a avut grija de el, Sarutobi le-a spus ca nu era o simpla intamplare ca Vulpea cu Noua Cozi a fost eliberata. Le-a spus teroria s-a , cum ca acesta crede ca cineva a pus la cale totul. Dupa ceva timp de discutii, Naruto a adormit, iar Amane l-a luat in brate.

-Micutule. In viata vei intampina multe greutati, te vei simti singur si neinteles. Dar eu te binecuvantez cu perseverenta si curaj, pentru ca simt ca tu vei aduce schimbarea. Naruto, fa-i pe parintii tai mandri, nu judeca oamenii si iubeste. ( atunci bruneta l-a sarutat pe frunte si i l-a inmanat lui Sarutobi)

Barbatul a spus ca Naruto va fi in siguranta, si v-a asigura cresterea sa armonioasa. Cand a plecat, acesta a fost condus de Amane si Hiosuke, acestia urandu-si toate cele bune. Ce nu stiau acestia era ca de undeva, din tufisuri, o pereche de ochi negri ce stralucea in lumina lunii ii urmarea. Dupa ce l-a vazut pe Sarutobi plecat, pe fata acestuia aparu un ranjet dubios. 

-Tama, intra in casa te rog! ( A strigat Amane) Masa este gata.

Micuta Tama, care s-a jucat toata ziua in gradina din spate, s-a ridicat de la locul ei de joaca si a dat sa plece. Inainte sa fie prea departe, aceasta s-a intors si a facut cu mana. Amane nu a fost sigura de ceea ce a vazut dar cand s-a uitat mai bine a vazut ca nu era nimeni acolo. "Mi s-a parut" gandi ea. Tama alerga cu piciorusele ei micute catre mama ei dar inainte sa intre in casa dupa ea, a ascuns in buzunar ceea ce tinea in mana. Mama a ajutat-o sa se spele pe maini si s-au dus la masa unde le astepta Hiosuke, alaturi de o alta fiinta micuta. 

-Tati (A spus Tama in timp ce se aseza la masa) , cand ma voi putea juca cu Leia?

-Cand se va face mai mare, scumpa mea. Acum e inca bebelus, si trebuie sa ai grija de ea.

-Da!   A spus Tama cu un zambet pana la urechi, privindu-si surioara. Au mancat cu totii in liniste, schimband din cand in cand doua-trei cuvinte despre ce facusera pe timpul zilei. L-a sfarsit, Hiosuke si-a ajutat sotia sa stranga masa, apoi s-a dus lu Leia in camera mare lasand-o pe Amane cu fetita lor cea mare. Tama era obosita caci si-a petrecut toata ziua jucandu-se, iar Amane i-a spus ca trebuie sa se culce. Cand cele doua se indreptau spre camera fetitei, pe hol s-au intalnit cu Nasuka. Aceasta a afisat un zambet iubitor si a spus:

-Oyasuminasai. Shani, cum spui? ( a zis ea uitandu-se bland la fetita ce se ascundea dupa picioarele ei)

-O-Oyasuminasai...( a spus fetita cu parul blond si ochi verzi, in timp ce fata ei era mai rosie ca marul)

Amane si fiica sa le-au salutat la randul lor, apoi si-au continuat drumul. Gandul Tamei a fost la verisoara ei care, dupa parerea ei, semana cu un inger. Pielea ei era alba ca spuma laptelui, parul ei era blond, usor carliontat la varfuri, si avea buze pline si roz. Mereu a vrut sa se joace cu ea, dar aceasta se ascundea dupa mama ei s inrosea. Tama credea ca nu o place, de aceea incetase sa mai vorbeasca cu ea. Au ajunds in camera, iar cat Amane ii cauta haine de schimb in dulapior, fata i-a spus:

-De ce ma uraste Shani?

-Of draga mea, dar nu te uraste! E doar foarte timida, si pun pariu ca daca o sa incerci sa te apropii de ea usor, veti deveni cele mai bune prietene.

Vorbele mamei ei au facut-o sa se simta fericita. Amane i-a pregatit pijamalutele, dar cand sa o schimbe ii cazuse ceva din buzunar. Cu ochii mari, Amane a ridicat obiectul strain de pe jos a intrebat de unde are asa ceva. Era un trandafir negru, un pic ofilit caci statuse in buzunar ceva timp. Ei nu aveau asa ceva in gradina, i-ar ceea ce a crezut ca vazuse cand isi chemase fetita in casa i-a strafulgerat mintea.

- Mi l-a dat prietenul meu... ( a raspuns Tama )

Amane a deshis gura incercand sa spuna ceva, dar un tipat ascutit i-a atras atentia. A fugit acolo de unde se auzise, spunandu-i Tamei sa se ascunda in camera. Tipatul era al lui Shani. Fetita era terifiata de ceea ce vazuse. Un ninja imbracat tot in negru se furisase in casa, dar Nasuka a reusit sa il elimine inainte sa faca ceva rau. Amane si-a strigat sotul ingrijorata, iar acesta a alertat ninja Shioke sa stea cu ochii in patru in jurul conacului. Hiosuke s-a apropiat de omul doborat si i-a dat masca jos pentru a vedea cine este, dar a raman stana de piatra cand a vazut ca era doar un cadavru vechi, care fusese readus la viata. A pus niste oameni sa scape de el, apoi a injurat nervos. Nu ii venea sa creada ca cineva a fost capabil de un asemenea jutsu. Tot ce stia era ca atacatorul nu era un Shioke. L-ar fi recunoscut. Nasuka si fetita ei s-au dus in camera femeii pentru a fi in siguranta, Hiosuke s-a dus sa o verifice pe leia iar Amane s-a dus la Tama. Usa camerei fetitei era deschise, dar femeia isi amintea foarte sigur ca a inhis-o. A impins-o usor, si i s-au inmuiat piciorele cand a vazut silueta unui barbat stand in mijlocul camere si tinand-o pe Tama in brate, adormita. Acesta, cu o voce groasa, a inceput sa rada isteric si a fugit pe geam cu fetita.

-Tama!   A tipat Amane cu toata forta. S-a facut palida la fata, lacrimi incepand sa ii curga pe obraji. Se tinea sprijinita de tocul usii pentru a nu cadea, si simtea ca se sufoca. Ochii ei verzi incepeau sa se schimbe, culoarea devenind din ce in ce mai inchisa. Deodata, o mana rece i-a atins umarul, aceasta tresarind....

!Capitol Necorectat!

*peruzeaua este o piatra pretioasa foarte frumoasa, de culoare turcoaz.

Deodata, o mana rece i-a atins umarul, aceasta tresarind. Era Nasuka, cu o privire serioasa pe chip. S-a aplecat langa Amane si i-a sters lacrimile cu manecile lungi ale kimonoului ei de culoare alba. Se priveau intens, citindu-si parca gandurile indurerate una alteia prin ochii cei verzi pe care ii imparteau. Nasuka i-a luat mana surorii sale intr-a sa, a ridicat-o si i-a spus ca trebuie sa mearga sa o salveze pe Tama. Amane a dat din cap afirmativ si alaturi de sora ei au mers pe urmele inamicului. Alergau ca vantul prin imprejurimile conacului pana ce au dat de urmele barbatului. Se indrepta catre munti, ele facand la fel. Ambele femei aveau acum ochii negri, sticlosi, datorita jutsului secret al clanului. Se indreptau furioase catre inamic, iar acesta se pare a le-a simtit prezenta. A incercat sa le piarda urma, dar cele doua nu erau asa de naive si nu l-au scapat din ochi nici o secunda. Au ajuns intr-o poienita luminata de luna unde barbatul , pus fata in fata cu Amane, a asezat-o pe Tama pe iarba verde si, cu un simplu semn al mainii, a creeat un sigiliu in jurul fetei. Amane s-a apropiat incercand sa il atace dar acesta a barat fiecare lovitura. A reusit sa ii distraga atentia cu un atac fals, brabatul dezechilibrandu-se si oferindu-i acesteia sansa sa se apropie de Tama. Dar nu a putut face nici un pas caci a simtit un obiect ascutit strapungandu-i piciorul. Era un kunai pe care nu l-a anticipat. Atunci Nasuka a iesit cu un atac surpriza. Ochii ei negri straluceau puternic datorita chakrei luminoase ce ii invalua corpul. Era gata sa il loveasca pe barbat, insa nici nu a putut sa il atinga caci acesta a lovot-o in stomac, apoi a facut un semn facandu-i ochii sa sangereze, sa simta o durere cumplita si sa orbeasca incet. A cazut la pamant cu mainile strans la ochi, si gemand puternic. Barbatul apoi s-a indreptat catre Amane, a apucat-o puternic de gat si a ridicat-o, oprindu-i incet respitaria. 

In spatele lor, inauntrul sigiliului, Tama isi revenea. Si-a lasat ochii sa se deschida incet, iar apoi s-a ridicat in capul oaselor pentru a vedea ce se intampla. Totul in jurul ei parea desprins ca dintr-un film de groaza. Cand a vazut-o pe mama ei, aproape incapabila sa mai respire, aceasta s-a panicat, fata i s-a inrosit si a lasat siroaie de lacrimi fierbinti sa ii ude chipul in timp ce o striga, cu disperare. Plangea in hohote si ii spunea baratului sa inceteze. Acesta parea sa faca contrariul, Amane mai avea putin si isi pierdea cunostiinta. Tama, ingrozita, a inceput sa planga si mai cu foc, incercand sa se apropie de ei. Deodata pupilele ochilor ei s-au marit, acoperind toata suprafata lor, si s-au preschimbat intr-o culoare rece, abisala, mov. Fata a inceput iar sa tipe, dar de data asta nu din cauza plansului, ci fiindca simtea cum o putere uriasa ii invada micul trup. In jurul ei se asternea o aura de aceeasi culoare cu a ochilor, orbind totul. Cand lumina fu prea coplesitoare, suprafata neteda a ochilor sai s-a crapat in mii de cioburi ascutite, iar aura ce a fost adunata laga trupul ei a creeat o explozie ce a doborat totul pe cativa metri.

Amane si Nasuka erau intinse pe jos, barbatul fiind la o distanta mare de ele, fara sa mai dea semne de viata. Tama s-a ridicat usor pe picioruse si a fugit langa mama ei, ridicandu-i usor capul. Amane si-a deschis ochii si i-a mangaiat obrazul fiicei sale, un zambet micut aparandu-i pe chip. 

-Tama, uita-te la tine. Esti asa puternica....Gata, fata mea, calmeaza-te, poti sa te opresti acum.

Tama o privea confuza. Nu stia ce se intampla cu trupul ei, si mia ales, nu stia cum sa opreasca asta. Din departare, acelasi ras infiorator al barbatului se auzi. Groaza a revenit in sufletul Amanei, dar nu avea sa inceteze sa lupte pentru a-si salva fiica. Barbatul se apropia cu pasi grei de cele doua iar micuta Tama ar fi vrut sa fuga mancand pamantul, dar ii era prea teama. Barbatul a luat-o repede pe fetita cu el si s-a indepartat de Amane afisand un zambet larg pe chip. Tama se zbatea in bratele lui ca sa se elibereze, dar nu avea nici o sansa. Amane se gtara pe pamantul murdar pentru a ajunge la cei doi, dar durerea pe care o simtea era mult prea mare. Isi privea copila cu lacrimi in ochi si se ruga in gand ca aceasta sa nu pateasca nimic. Atunci barbatul a facut un jutsu , unul de teleportare. Trupurile lor erau incet absorbite de un vartej ce avea sa ii duca departe. Cand Tama avea sa fie si ea prinsa in vartej, ceva a smucit-o puternic din bratele inamicului. Era Hiosuke, care se grabise sa ajunga la locul cu pricina. Barbatul a aruncat-o pe Tama cat mai aproape de mama ei, dar nu a mai apucat sa faca nimic caci vartejul ce l-a teleportat pe inamic l-a inghitit si pe el, ducandu-l departe, in necunoscut, fara a mai putea fi gasit de catre familia sa. Atunci Amane a inceput sa planga in hohote la gandul ca sotul ei nu mai era cu ele, iar Tama o privea tacuta, cu sufletul plin de vinovatie. Trebuia sa fie ea, nu tatal ei. La un moment dat, a asimtit o durere ascutita ce ii strafulgera ochii. Si-a sters ochii de lacrimi, iar cand si-a vazut palmele a fost cuprina se soc. Sangele care i se scurgea din ochi si i se prelingea pe obraji i-a murdarit palmele. Privirea i s-a incetosat iar tamplele au inceput sa-i bubuie. A vrut sa ii ceara ajutorul mamei, dar nu a reusit sa ii zica decat numele, caci a cazut la pamant secerata.

Mai taziu, dupa ce fetele au fost ingrijite, Tama era in camera mare intinsa pe jos, cu Nasuka langa ea si cu Amane privindu-le de la distanta. Nasuka isi unduia incet palmele deasupra trupuiului micutei, Tama scancind incet de durere. Firisoare de chakra ieseau din pielea ei, iar ochii ei reveneau incet la culoarea initiala. Deasupra ei, o bila uriasa de chackra si energie fost formata. Nasuka, cu o gratie deosebita, a impins chakra intr-o piatra pretioasa, unde avea sa stea pentru o vreme foarte lunga. Cu mana dreapta tinea bila de energie, iar cu mana stanga tinea frumosul ametist. Dupa ce a contopit cele doua obiecte luminoase, Nasuka le-a sigilat bine si a pus ca ametistul sa fie inchis intr-u cutie din lemn de cires, apoi pus in spatele altarului din templu. Tama avea acum ochii inchisi, fiind dusa in lumea viselor.

-Onee-san... (a spus Nasuka vrand sa ii atraga atentia surorii ei)

- Asa e cel mai bine. Nu vreau sa aud absolut nimic.

Amane a facut cativa pasi pentru a parasi camera, dar inainte de atsa, i-a spus surorii ei:

-De maine Tama va merge la templul vechi de pe munte. Te duci cu ea, si o inveti tot ce trebuie sa stie pentru a deveni tamaduitoare.

Ochii Nasukai se facusera mari. Ar fi vrut sa obiecteze. Tama era mult prea mica pentru o sarcina asa de mare. Nu voia ca un copil sa se maturizeze asa de repede...nu era drept! Nu era vina ei pentru ceea ce se intamplase! Dar Nasuka a inghitit in sec, a facut o plecaciune si i-a spus surorii sale mai mari ca asa va face.

Pe timpul noptii, Tama se trezi. Se simtea mai slabita ca niciodata si nu putea sa mai inchida ochii. S-a ridicat usor, podeaua scartaindu-i sub picioare. Fiecare pas pe care il facea pe suprafata rece parea a fi un chin caci la fiecare atingere, incarcaturi de durere ii treceau prin membre. Holul era intunecat, insa raze slabe de lumina veneau din camera mare. Tama s-a dus sa vada ce se intampla, dar inima i s-a facut cat un purice cand a ajuns la intrare. A stat sprijinita de perete, nevrand sa fie observata, si a ascultat minute in sir scancete si suspine. A privit pe furis femeia care statea jos pe podea cu o poza in mana, udata de lacrimi. Era mama ei care parea sa nu fi inchis ochii de loc in acea noapte. Statea in genunchi in mijlocul camerei cu poza sotului ei pe care o tinea strans la piept. Pe chipul ei se citea cea mai mare durere, si nu voia sa lase poza din mana nici o secunda.

Ochii Tamei s-au umezit. Inima ii pulsa cu durere si sufletul ei era mai plin de tristete si de vinovatie ca niciodata. Daca nu ar fi fost ea, nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat. Micuta se autoinvinovatea pentru fiecare lacrima varsata de mama ei, si pentru disparitia tatalui ei. Trebuia sa fie ea acolo, nu el. Asa, lucrurile ar fi stat altfel. A tras aer adanc in piept pentru a face durerea mai suportabila, apoi, cu pasi repezi, s-a indreptat spre camera ei. S-a aruncat in pat, si-a cufundat fata in perna apoi a lasat lacrimile amare sa iasa si sa o inece. In gandul ei rasuna doar cuvantul "Iarta-ma". Isi dorea sa faca ceva ca lucrurile sa fi fost altfel. Dar era constienta ca era prea mica pentru asa ceva. Si-a petrecut tot restul noptii dand frau liber lacrimilor pe care le tinuse ascunse atata timp...

Dimineata, Tama a simtit o mangaiere calda pe obrazul ei. Si-a deschis incet ochii, acum rosii si putin umflati de la plans. Era Nasuka, care ii zambea dulce. Matusa ei a trimis-o la baie, spunandu-i sa isi pregateasca si lucrurile. Asa a si facut. Inainte sa paraseasca camera, Nasuka a ajutat-o sa se imbrace cu o yukata noua, de culoare alba, si i-a prins parul negru intr-un coc. Au iesit apoi amandoua din camera nemaiprivind inapoi. In camera cea mare, pe canapea, era Amane. Femeia s-a ridicat in picioare si si-a privit fiica, neavand nicio expresie pe chip. Ochii ei pareau mai reci ca niciodata iar buzele ei erau crapate. Tama isi dorea sa vada un zambet din partea ei, dar acesta nu a venit niciodata. Fata si- lasat capul in pamant, dar si l-a ridicat cand a auzit vocea mamei ei.

- Sa nu ma dezamagesti.

Tama nu a spus nimic. Nasuka si-a salutat sora, apoi i-a facut semn Tamei sa plece. Inainte sa o urmeze, fetita a luat, fara sa vada nimeni, poza tatalui ei ce era pe masa. Inca mai era uda de lacrimi. A asuns-o in manecile lungi ale yukatei si a pornit catre noua ei casa. Tot drumul nu a scos niciun sunet. Vazand-o trista si ingandurata, Nasuka a spart atmosfera. 

-Cred ca o a iti placa acolo.

Tama nu a spus nimic. Atunci pe chipul Nasukai se asternu un zambet induiosator. I-a mangaiat crestetul capului apoi i-a spus:

-Sper ca tu sa te intelegi cu fiica mea.

-Shani? ( A spus fata surpinsa) Si ea...

-Doar nu aveam sa o las singura la conac, nu? Cred ca ea si tatal ei au ajuns deja acolo.

"Tatal ei?" se gandea Tama. Atunci si-a dat seama ca nu l-a cunoscut niciodata.

Drumul catre templu, relativ, era scurt, dar pentru piciorusele micute ale fetei parea o vesnicie. Privea cu ochi mari padurea deasa de pe marginea drumului prafuit. Era pentru prima data cand parasea zidurile conacului iar frumusetea naturii parea sa o copleseasca. Copacii erau asa de inalti ca varfurile lor gadilau norii, flori multicolore se zareau printre firele de iarba proaspata, iar cantecul pasarilor era simfonie pentru urechile trecatorilor. Dupa ceva timp de mers, cele doua au inceput sa zareasca templul vechi, dar protejat precum o fortareata. Daca pentru Tama conacul era mare, templul intrecea toate asteptarile. Gardul ce il inconjura era enorm, iar portile sale, desi vechi, erau foarte grandioase. Inauntru au fost intampinate de o gradina uriasa plina cu flori, fructe si legume, ce inconjura numeroase anexe. In fata era anexa mare, unde se tineau de obicei ceremoniile oficiale, iar in spate erau cele destinate vietii de zi cu zi precum anexa dormitoarelor, bucataria, baia cea mare si depozitul. Tama a mers dupa Nasuka in partea dormitoarelor, unde erau asteptate de doua persoane. 

-Un inger! 

A strigat Tama fara sa isi dea seama. Fata i s-a luminat la vederea persoanei angelice si deosebit de frumoase ce statea inaintea sa. O entitate cu ochi superbi, asa de blanzi dar care te faceau sa te topesti pe picioare, de culoarea mierii. Chipul sau ca portelanul era sculptat perfect, fara urme de imperfectiuni, iar sub buzele-i subtiri, arcuite foarte usor intr-un zambet, era o alunita mica. Pe umeri-i lati si spatele puternic curgea parul auriu, ca matasea, iar cu mana sa puternica a dat gentil la o parte cateva fire ce ii acopereau fruntea, lasand la iveala perechea de gene lungi si sprancenele arcuite ce ii decorau privirea. Cine era aceasta fiinta perfecta? Tama si-a deschis gura, dar nu a stiut ce sa ii spuna celui ce statea in fata sa. S-a apropiat tiptil de el, vrand sa il atinga sa se convinga ca e adevarat. Era asa de inalt, si nici dupa ce s-a ridicat pe varfuri nu era cat jumatate din el. Barbatul, observandu-i curiozitatea, s-a aplecat usor inspre ea. Atunci Tama si-a pus usor degetele pe obrazul sau si a scos un sunet de uimire. Nasuka chicotea la ceea ce se desfasura inaintea ei. Deodata, din spatele barbatului doi ochi verzi precum smaraldere aparura. Shani statea bine ascunsa in spatele barbatului, si privea curioasa la fata dinaintea ei. Cand a facut contact vizual cu Tama, aceasta a rosit puternic si s-a ascuns din nou in spatele barbatului. Atunci si obrajii acestuia devenira rozalii deasupra unui zambet perfect, si s-a intors luand-o pe Shani in brate. Ochii Tamei se facusera si mai mari, si mai luminosi.

-Oooo... D-Doi ingeri!

A spus ea uimita. Barbatul s-a uitat blad la Shani, apoi aceasta s-a intors la Tama si pentru prima oara i-a zambit. Sufletul Tamei era plin de fericire.

-Nu suntem ingeri. Suntem doar eu si tati!

-Tama ( a intervenit Nasuka), acesta este Jun, sotul meu si tatal lui Shani.

-Jun-san...

-Spunemi doar unchiul Jun!

Vocea sa chiar parea a fi a unui inger. 

!Capitol Necorectat!

*Jun este inspirat de personajul Furutsugu din jocul "Shall We Date: Scarlet Fate" <3

OPT

Timpul petrecut la templu trecea vazand cu ochii. Tama nu mai avea timp pentru ea si jocurile ei copilaresti si isi petrecea tot timpul meditand, studiind cu matusa ei si lucrand pentru folosul satului. Munca era coplesitoare, iar Tama se bucura de zilele de sambata in care trebuia doar sa prepare mancare pentru barbatii muncitori alaturi de Nasuka si Shani caci atunci mai putea sa stea de vorba si sa piarda un picut din timpul ei. Diminetile i se pareau cele mai plictisitoare, asadar cele mai grele. Ii ajunsesera pana in gat orele de stat pe busteanul vechi de lemn si meditand pana ii amorteau oasele. De ce trebuia sa mediteze atat cand nu mai avea nici un strop de chakra? Si nu intelegea de ce, ca viitoare tamaduitoare, trebuia sa memoreze texte intregi si fara noima. Zilele treceau, si asa cum se scurge nisipul prin clepsidra, asa se scurgea si sufletul ei intr-un abis din care era sigura ca nu il mai putea recupera. De fiecare data cand cineva intra in templu, se ducea sa verifice daca nu cumva era mama ei care, prin absurd, si-ar fi dat seama ca e foarte chinuita, dar nu erau decat batrani sau oameni care calatoreau. Asta facea mereu pana cand si-a pierdut si ultima farama de speranta si s-a gandit ca poate asa era mai bine, atat pentru ea cat si pentru cei din jur.  
Desi toate noptile erau foarte linistite, la cateva luni dupa mutarea fetei la templu, noaptea avea sa aduca frica. Galagia de la miezul nopti o trezise pe Tama. Luminile din camere erau aprinse. S-a dus sa vada ce se intampla in timp ce isi freca ochii cu mainile pentru a se obisnui cu lumina. Cand a ajuns la camera de unde venea toata agitatia, aceasta a incremenit. Nu a avut curaj sa intre, ci a stat in usa privind ce se desfasura inaintea ochilor ei. Shani era intinsa pe jos, sange curgandu-i pe nas si gura, iar ochii ei fiind de un rosu aprins. Nasuka plangea langa ea si ii tinea capul, iar Jun facea un jutsu pentru a o ajuta. S-a dus pana la urma mai aproape de ea, stomacul ei intorcandu-se pe dos din cauza mirosului de sange. A privit-o pe verisoara ei care se chinuia sa respire gandindu-se daca nu cumva poate sa o ajute. O idee i-a strafulgerat atunci mintea. A ridicat-o pe Nasuka de langa Shani si i-a spus sa ii ia chakra. La auzul cuvintelor ei, Nasuka a inteles ce se intampla. Chakra o devora pe dinauntru. A facut ceea ce facuse si cu Tama doar ca chakra fiicei ei a fost introusa intr-un rubin. Dupa ce procesul de extragere s-a terminat, Shani se simtea considerabil mai bine. Putea sa respire iar pulsul ei era normal asa ca Jun a luat-o in brate si a dus-o in camera pentru a se odihni. Nasuka atunci a luat-o pe Tama strans in brate si i-a multumit enorm, lacrimile ei fierbinti udandu-i bluzita.
De atunci, Shani a inceput antrenamentul si meditatiile alaturi de Tama, amandoua avand sa isi imbunatateasca imunitatea fata de chakra cu speranta ca intr-o zi sa o poata controla. Timpul trecea, iar fetele cresteau si deveneau domnisoare in toata firea. Dar destul de opuse. Tama se inchidea din ce in ce mai mult in ea, dorea tot mai mult sa isi petreaca timpul singura sin parea sa aibe o aura rece in jurul ei. Shani insa era foarte comunicativa, prezenta ei atragea oamenii precum un magnet si foarte frumoasa, asa de frumoasa incat teoria Tamei ca aceasta ar fi fost inger devenea adevarata. Nasuka era foarte concentrata asupra a ceea ce li s-a intamlat fetelor referitor la chakra lor. Ambele la varsta de 4 ani au avut reactii neplacute si cand a studiat un pic puterile lor, acesea erau de concentratii ingrijorator de mari. Aceasta tindea sa creada ca puterile lor aveau o anumita importanta, dar nu stia ce. De ce doua copile ar fi avut aceasta problema? Clanul Shioke are membrii foarte puternici, atat fizic cat si psihic, deci cum ar fi putut ca un flux de putere sa se dezlantuie in asa fel? Ce motiv ar fi avut?
Voia sa afle raspunsuri, si repede, caci nu isi dorea ca altceva rau sa se intample din nou. Dupa mai multi ani de cercetare, aceasta a aflat cateva lucruri interesante despre situatia in care se aflau. Nasuka sa dus intr-o vizita la sora ei mai mare, oentru a-I impartasi informatiile.
Ajunsa la conac, Nasuka a vazut-o pe Amane afara tinandu-si fiica mai mica sub observatie cat aceasta se juca.
- Ce mare a crescut... ( A spus Nasuka vrand sa ii atraga atentia surorii ei)
- Ah, nee-chan. Ai dreptate. Peste doua saptamani va implini patru anisori.
Patru ani...Patru ani...Patru ani! Ochii Nasukai se marira la gandul ce il avuse. Daca si ea...nu, nu avea cum. Dar daca...
-Nasuka, ce ai? De ce privesti asa in gol?
-Nee-san, trebuie sa stii ceva!
In momentul acela Nasuka i-a spus toate teoriile sale. Amane a ascultat cu atentie tot ce aceasta ii explica, fara sa schiteze vre-un gest sau sa faca vre-o miscare. La final, a dat din cap aprobabtor. Si-a anuntat sora ca peste cateva zile va merge la templu cu Leia, ele doua putand sa o tina sub observatie. Asa au si facut. Nici nu a trecut o saptamana, ca ele doua au ajuns la templu si s-au stabilit intr-o camera. Amane era un pic agitata iar Nasuka a observat. Chiar cand a vrut sa intrebe daca ceva s-a intamplat, aceasta s-a apopiat mult de ea si a vorbit;
-S-a comportat ciudat. Nu mai poate dormi noaptea, nu mai doreste sa manance si e foarte agitata. Sta tot timpul pe iarba din gradina privind norii si nu ma baga in seama decat daca tip la ea. Te rog, analizeaza-i fluxul de chackra.
Intr-o clipa ochii verzi ai Nasukai devenisera negri, si o analiza din cap pana in picioare pe fetita. Fluxul era considerabil de mare si crestea cu trecerea timpului. Femeile au hotarat sa ii extraga chakra inainte ca aceasta sa pateasca ceva rau, si avea sa mediteze din cand in cand alaturi de sora si verisoara ei. Au reusit cu succes sa realizeze ceea ce si-au propus, toata puterea ei fiind acum captiva intr-un topaz stralucitor. A doua zi, cele doua doreau sa plece  la conac, fiind conduse catre poarte de Nasuka. Deodata, Tama apare in mijlocul trotuarului. A ramas uimita cand le-a vazut pe mama si sora ei acolo.
-Ti-ai adus aminte de mine?De cand sunteti aici?
-De ieri.
-Si de ce nu ai venit la mine sa ma vezi?
- Am venit cu treburi, nu pentru reuninune.
Pe sufletul Tamei se prabusisera bolovani care au omorat si ultima farama de speranta pe care o mai avea. Totul se terminase. Se simtea mai rau si mai singura ca niciodata. Si-a atintit privirea catre pamant si a plecta in camera ei, fara a-I spune nimic celei ce i-a dat viata. A trecut pe langa ea ca si cand ar fi trecut pe langa un strain.Cele doua au plecat, iar pe drum fetita s-a oprit din a o mai tine de mana pe mama ei.
-Mama! (a spus Leia un pic ingrijorata)
Atunci Amane s-a oprit din mers si s-a ghemuit in fata fiicei sale. Atunci Leia, cu mainile ei micute, a sters lacrimi care ii spalau fata femeii plina de tristate.



!Capitol Necorectat!

NOUA

-Muti ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani!

O fata cu parul inchis la culoare, prins in doua codite jucause statea in genunchi si canta cu zametul pe buze in timp ce batea din palme. Era foarte draguta, imbracata intr-un chimono maro fara maneci si lung pana la genunchi. Genele ei foarte lungi aparau doi ochi stralucitori, de culoarea mierii si extrem de blanzi. Desi la prima vedere parea o fata inocenta, ea era de fapt foarte energica si, asa cum ii spunea mama ei, " o obraznica care nu sta niciodata la locul ei'. Mainile ei purtau o pereche de manusi protectoare fiindca pasiunea ei este sa se aventureze prin munti, ceea ce necesita abilitatea de a se catara. Era foarte puternica din punct de vedere fizic, si o mare iubitoare de aventura. Puteai spune ca e una cu natura. Dupa ce a terminat de cantat, a luat in maini o prajiturica pe care erau cateva lumanari aprinse si, rosind, a spus:

-Nee-san, sufla si puneti o dorinta.

Fata care statea in fata ei a suflat in lumanari. Pelea ei alba ca portelanul era in contrast cu parul ei lung, negru si drept ce era lasat sa ii curga pe spate. Aceasta purta o bluza cu maneci lungi, de culoare violet, o fusta maro care era putin mai sus de genunchi si o pereche de colanti gri. Dupa ce a suflat, a deschis ochii lasand la iveala doua minunatii turcoaz precum valurile celei mai frumoase mari.

-Deci, ce dorinta ti-ai pus? ( A intrebat prima fata)

-Nici una. Dorintele sunt de prios.

Fata a facut o privire de catelus, si a vrut sa ii spuna surorii ca niciodata nu trebuie sa te indoiesti de puterea unei dorinte, dar au fost intrerupte. Bruneta fusese cuprinsa intr-o imbratisare stransa din spate, doua maini tinand in fata ei un cadou micut infasurat cu o panglica rosie. Bruneta a intors privirea si a vazut iar ingerul: o fata cu un ten perfect, cu ochi mari precum doua smaralde, o pereche de buze frumos arcuite mereu, parul blond care acum era foarte lung si ondulat la varfuri si un corp de invidiat.

-Haide Tama, Leia are dreptate. E ziua in care implinesti 13 ani, si e foarte important sa iti pui o dorinta.

-Shani, stii ce cred eu despre toate astea...

-Oricum, deschideti cadoul!

Bruneta a desfacut funda rosie si lunga pentru a explora continutul cutiei. Inauntru era ceva care i-a captat atentia imediat: o agrafa de par foarte stralucitoare, ornata cu pietricele violet. Atunci Shani a ajutat-o sa si-o puna. Leia a rosit cand si-a vazut sora cu un astfel de accesoriu, caci o facea sa arate asa de frumoasa. Mereu si-a admirat sora, dar mereu a simtit ca era un zid intre ele.
-Nee-san... ( a spun incet Leia, doar ea putand sa auda)
-As vrea ca tata sa fie aici( a spus Tama lasand usor capul in pamant)
La auzul cuvintelor ei, expresiile fericite ale celor doua s-au schimbat complet. Ochii Leiei se umezisera si se straduia sa nu lase nici cea mai mica lacrima sa curga, caci nu voia sa ii strice ziua surorii ei mai mari. Fara sa isi dea seama si-a inconjurat bratele puernic in jurul gatului brunetei, prinzand-o in cea mai calduroasa imbratisare. Shani le-a intrerupt, propunandu-le sa faca o plimbare pentru a schimba atmosfera. Asa cele trei fete s-au hotarat sa isi petreaca ziua la iarba verde, destinatia lor fiind colina din spatele templului. Acolo ele au luat pranzul impreuna si s-au relaxat, insa Tamei i-a fost distrasa atentia de o aura necunoscuta ce o simtea in padure. S-a scuzat spunandu-le celor doua ca pleaca putin, fetele dand din cap afirmativ si continuandu-si siesta. Tama a mers printre copaci fiind condusa de aura pe care o simtea. Deja ajunsese destul de departe de locul de unde a plecat si se gandea daca sa mearga in continuare sau nu, dar vocea infricosatoare a unui barbat a facut-o sa stea pe loc, nemiscata.
-Multi ani traiasca, multi ani traiasca...!
Fata s-a intors instantaneu cand a l-a auzit pe barbatul care canta in spatele ei."Tu!Nu se poate..." gandi ea. Ochii ei mari il analizau pe tipul inalt din fata ei, ce purta o roba neagra si o masca ce ii acoperea chipul complet, cu exceptia ochilor. Acesta incepea sa faca cativa pasi inspre ea, iar cu fiecare pas pe care il facea cu atat se accelerau bataile inimii ei.
-Mai mai, cat de mare ai cresut. Acum esti o domnisoara in toata regula. Nu credeam ca..
-Lasa chestiile astea! Spune-mi de ce ai venit din nou aici! Nu... spune-mi unde este tata!
-Incapatanatul ala? I-as fi venit de hac...
-De ce ai facut asa ceva? Te implor, adu-l inapoi unde ii este locul si ia-ma pe mine in schimb!
-As face asta fara ca tu sa ma rogi insa, asa cum esti acum, imi esti total nefolositoare. Bucura-te de cate zile mai ai.
Atunci barbatul a facut un portal catre dimensiunea din care a venit, Tama apropiindu-se si incercand sa intre dupa el dar fara nici un folos. Acesta fu prea rapid iar portalul se inchise chiar inainte ca fata sa poata face o miscare. Dar chiar era fara de folos asa cum credea? Mica imagine pe care a memorat-o cu locul in care acesta s-a teleportat ar fi putut sa o ajute cumva, dar daca era doar ceva banal? Pentru a nu mai pierde timpul, Tama a mers la mama ei care acum era mai aproape decat locatia templului. Avea sa ii spuna ce s-a intamplat. Avea sa o vada din nou dupa mult, mult timp. Ajunsa la cea care i-a dat viata, Tama i-a dat vestile.
- Concentreaza-te bine si spune-mi exact ce ai vazut (A indemnat-o Amane).
- Ei bine, nu sunt sigura daca era un sat mare sau nu, dar ceea ce stiu foarte bine este ca in jur era o padure deasa, apoi un gard foarte mare, de caramida, iar in spate parea a fi un munte extrem de ciudat, cu chipuri sculptate in el.
-Chipuri, spui? ( A spus Amane surprinsa) Te rog, Tama, gandeste-te bine si spune-mi cate chipuri erau.
-Erau...mmm( Tama se incrunta )..erau do..nu! Patru! Erau patru chipuri.
Femeia s-a dus nesigura catre biroul ei si din sertarul care mai avea putin si dadea pe afara a scos o poza mica si foarte veche pe care ia inmanat-o fiicei ei. Tama a ramas surprinsa cand a vazut poza, defapt cand a vazut locul in care fusese facuta.
- Aceata este locul, mama. Dar cine este barbatul din poza?
-Acesta este strabunicul tau, Kogano, cand era tanar.
-Mama...Daca tata este..Daca e acolo si nu stie cum sa vina acasa?
-Nu vorbi prostii! Tama, promit ca am sa ma gandesc bine la ceea ce s-a intamplat cu acel barbat, dar nu iti infunda capul cu gogomanii, ai inteles? Nu vreau sa mai aud asa ceva.
-Dar mama...
-Tama, inceteaza! Du-te inapoi la templu. Probabil se ingrijoreaza. ( a spus Amane incercand sa isi calmeze tonul vocii)
Tama nu a mai zis nimic, doar s-a intors si a plecat. In urma ei, Amane o privea. Se gandea cat de mult seaman fiica ei cu barbatul pe care il iubeste nespus, si, in adancul inimii ei, isi dorea ca ceea ce credea Tama sa fie adevarat. Poate era in viata, poate era bine. Dar daca era asa, atunci de ce nu se intorsese acasa? Cand silueta Tamei nu se mai vedea, Amane s-a intors in camera cea mare, nestiind ca pe chipul ei curgeau cateva lacrimi. Isi reluase treaba din care fu intrerupta: a luat in brate vechiul album foto si privea la poze cu familia ei , la poze cu Tama. Si cat privea aceasta fredona:
-Multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani...

!Capitol Necorectat!

Seara. Biroul Hokage-ului. Sarutobi statea la biroul sau de lemn completand cateva acte, cand deodata cineva a batut la usa. Barbatul i-a spus persoanei de pe partea celalta a usii ca poate intra, si mare ii fu surprinderea cand a vazut cine il vizita la ora aceea tarzie. S-a ridicat imediat in picioare si s-a aplecat respectuos, facandu-i semn femeii sa ia loc pe scaunul din fata biroului vechi.

-Ce te aduce pe aici, Amane-sama?

-Sper ca nu ai nimic important de facut, caci sunt multe de povestit.

Atunci femeia i-a spus lui Sarutobi despre incidentul cu barbatul mascat, i-a spus despre problemele pe care le aveau copilele si nu in cele din urma, despre teoria cum ca Hiosuke ar fi in viata, probabil prin apropierea Konohai. Sarutobi, la auzul cuvintelor ei, a dat aprobator din cap, dar apoi i-a spus ca Hiosuke nu a fost zarit niciodata in satul sau. Dar posibilitatea ca el sa fie in viata era totusi mare.

-Ai fi capabila sa le aperi pe fete daca barbatul de care vorbesti v-ar ataca?

La auzul cuvintelor lui, Amane a facut ochii mari. Nu a reusit prima oara, deci ce sanse ar fi avut a doua oara? Barbatul avea dreptate. Ea era cea mai puternica kunoichi, dar barbatul, prin cine stie ce mijloace, ar fi putut sa se joace cu ea precum face pisica cu soarecele. Amane nu a inteles niciodata cum de puterile Shioke erau asa de neinsemnate pentru acel barbat. Doar puterea initiala a Tamei a putut sa il raneasca. Si atunci ea a crezut ca a inteles de ce.

-Fetele si chakra lor... ele pot sa il infranga! De asta puterile lor sun asa de mari! Nici nu stiam de existenta unei slabiciuni ale clanului, iar fetele au reusit sa o infranga.

-Dar mi-ai spus ca chakra lor este letala pentru ele. Ar fi fetele capabile sa o controleze? Sunt destul de puternice?

-Am fost nesabuita. Nu au facut nici un antrenament fizic, dar au fost coplesite de antrenamentul spiritual. Daca as fi stiut...

-Uite, m-ai ajutat mult. Acum a venit momentul ca si eu o sa fac.


*Dupa o zi*


Amane a ajuns la orele diminetii la templu pentru a aduce vesti. Cand a intrat pe poarta le-a vazut pe fete muncind de zor iar cand acestea au zarit-o la randul lor, s-au asezat in linie in fata ei salutand-o. Era neobisnuit ca femeia sa le faca vizite. A cerut ca Nasuka si Jun sa fie si ei de fata asa ca atunci cand ei doi si-au facut aparitia, Amane a spus:
-Am o misiune pentru voi.(atunci toata atentia i-a fost oferita, toata lumea ciulindu-si urechile)Jun, vreau ca tu sa le antrenezi pe fete cat e bine poti. Trebuie sa stie tot ce tine de o lupta, sa stie sa atace si sa se apere. Apoi vei merge cu ele unde vor invata adevaratul stil shinobi. Le vei tine sub obseravtie atata timp cat este nevoie.
-Nee-san!( a interrupt-o Nasuka) De unde ti-a venit ideea asta nebuneasca?
-Vrei sa iti vezi fiica ucisa?( Nasuka, care era in fata ei, a ramas socata la auzul cuvintelor surorii ei)Atunci las-o sa se antreneze si sa se apere!
-Unde vor pleca...?( a intrebat incet roscata)
-Konoha.

Dupa ce a terminat ceea ce a avut de spus, Amane s-a intors si a dat sa plece. Dar o voce tremurand-o a facut-o sa se opreasca, cuvintele infingandu-i ace in inima.
-Felicitari, mama! Templul nu este destul de departe pentru tine?! Acum ne trimiti in alt sat doar ca sa scapi de noi, nu?!
Tama, furioasa, a plecat catre camera ei. A fost urmata de Leia si Shani care doreau sa o linisteasca, insa nu ar fi putut sa o faca prin nici un fel. Dupa cateva momente de tacere, Nasuka si-a luat la revedere de la sora ei si s-a dus si ea dupa fete. Doar Jun a ramas cu ea. Atunci a intrebat-o pe cumnata sa in cat timp aveau sa plece. A fost instiintat ca vreme de trei luni de zile trebuiau sa se antreneze pentu a stii tehnicile de baza, dar mai ales taijutsu, iar apoi ea ar fi venit si i-ar fi condus catre sat. A incercat sa ii explice barbatului ceea ce era in mintea ei, dar acesta a oprit-o.
-Si mie imi e dor de el... plus ca fetele, mai ales Tama, nu se pot opri din a se ruga sa il revada aici, cu noi. Stiu ca nu ai intentii rele si ca faci asta spre binele lor, dar, te rog, fii mai considerabila...
Amane a inghitit in sec. I-a intors spatele barbatului si a plecat fara sa spuna nimic. In anexa, Tama era in camera ei asezata pe podea si cu poza tatalui ei in mana. Fara sa vrea a lasat cateva lacrimi sa ii ude fata. Leia, care era in fata ei, i le-a sters inainte ca ele sa ude poza iar Shani i-a spus sa se linisteasca.Chiar atunci Nasuka a intrat in incapere. Le-a luat pe toate trei intr-o imbratisare puternica, imbarbatandu-le. Scopul ei fu sa schimbe atmosfera tensionata intr-una calma, si, pana la urma, a reusit. A pus pe fetele fetelor un micut zambet apoi le-a pus iar la treaba. Cat acesta lucrau in gradina, ea era pe terasa si le urmarea. Din spatele ei aparu Jun care i-a cuprins talia cu bratele sale puternice, facand-o sa roseasca.
-Stii (i-a soptit acesta usor in ureche), puteai sa o confrunti daca ai fi vrut.
-Degeaba. Amandoi stim ca are dreptate.


!Capitol Necorectat!

Pentru fete zilele la templu erau tot mai chinuitoare. Antrenamentele cu Jun erau istovitoare iar fetele dejea incepeau sa se sature. Daca pana atunci li se parea a fi greu, deabia acum au invatat adevarata definitie a acestui cuvant. Dupa trei luni de antrenament neincetat, ziua cea mare sosise. Intr-o zi de luni, dis de dimineata, Amane revenise la templu. Fetele aveau sa isi inceapa misiunea.

La orele pranzului, cele cinci persoane se aflau la intrarea satului Konoha. Fetele au facut ochii mari la vazul minunatului sat. "Aici e!" gandi Tama cand a vazut muntele cu chipuri sculptate. Toata lumea mergea in urma lui Amane. Cand garzile intrarii i-au zarit, stiau deja de venirea lor. Strazile satului erau aglomerate si mergeau destul de greu. Leia era entuziasmata si abia astepta sa exploreze toat acele locuri noi ce o asteptau, Shani dorea sa termine cat mai repede treaba pentru a se duce la un magazin cu dulciuri ale carori mirosuri au absorbit-o, iar Tama...ei bine Tama nu avea nici o reactie. Doar isi urma mama docila. In sfarsit au ajuns acolo unde trebuie. Era o cladire mare, plina de ninja si garzi, iar destinatia lor fu biroul batranului. Amane a intrat fara sa mai bata la usa. Batranul Hokage vorbea cu un ninja cu par argintiu si fata acoperita. Barbatul ninja voia sa ii spuna femeii sa iasa afara caci era foarte nepoliticoasa, dar Sarutobi l-a oprit si, spre surprinderea lui, acesta a fost dat afara. Barbatul a iesit fara sa zica nimic. Doar s-a uitat cu mare atentie la persoanele necunoscute din birou. Dupa ce a auzit usa inchizandu-se, Sarutobi s-a ridicat in picioare si a zambit bucuros despartindu-si bratele.

-Bun venit in Konoha, dragii mei!

Toti, cu exceptia lui Amane, s-au aplecat respectuos. Sarutobi li s-a prezentat, la fel si musafirii sai. Dupa ce si-a dres vocea, Jun a vorbit:
-Eu sunt Jun Shioke si am venit sa asist la misiunea fetelor.
-Tu ( a spus Sarutobi), vei fi senseiul lor. Asa ca ai grija ca fetele sa se pregateasca pentru examenul de maine.
-Ce examen?( a intrebat Shani surprinsa)
-Examenenul Chunnin, bineinteles! Ati intarziat la test, dar va dau permisiunea sa participati la proba de maine. Daca va intreaba cineva, sunteti ninja calatori si nu aveti nume de familie. E important sa tinem aceste detalii in umbra. Si tineti pentru voi si faptul ca sunteti rude apropiate, asta ar putea fi in dezavantajul vostru. Toate astea fiind spuse, va permit sa va retrageti si sa vedeti noua voastra locuinta. Sa nu intarziati maine!
Au iesit din birou si au dat sa se indrepte spre noua locuinta cand Amane s-a oprit.
-Jun...las fetele pe mana ta. Ai grija de ele.
Barbatul a dat aprobator din cap iar fetele i-au zambit cu exceptia Tamei care mergea tot ianinte. Intr-o clipa, Amane disparu. Misiunea incepuse.
Dupa ce au ajuns in casa cea noua, Shani si Leia erau gata sa iasa prin sat. Tama se hotarase sa ramana, iar Jun dorea sa faca un dus. Asa blondina a iesit cu verisoara ei. Dorea foarte mult sa manance ceva, mai exact dulciuri. Cand sa ajunga la magazin, ceva a sarit pe Leia, doborand-o. O pufosenie alba.
-Arghhhh, Akamaru! Nu e bine sa ataci asa oamenii! ( a tipat un baiat cu par saten si dungi rosii pe obraji, vrand sa ia cainele de pe Leia)
Acesta a fost surpins de faptul ca, desi credea ca fata fui atacata, ea radea cu pofta. Cainele lui, Akamaru, o lingea pe fata gadiland-o.
-Imi pare rau pentru ce ti-a facut.( A spus baiatul in timp ce ii oferea o mana de ajutor sa se ridice)
-Nu e nimic!( A spus Leia in timp ce ii dadea mana) Catelusul e un scump, nu trebuie sa il certi! Apropo, ei sunt Leia Shi...hmm...si subt noua pe aici! *blush*
-Imi pare bine, Leia-chan! Eu sunt Kiba Inuzuka, si, ca sa ma revansez, am sa iti arat cateva locuri amuzante de pe aici.
Leia a zambit si a acceptat sa il insoteasca, lasand-o pe Shani sa savureze singura prajiturile cu ciocolata si capsuni. Acasa, Tama privea la poza tatalui sau de care ii eraextrem de dor. A scrancit din dinti, apoi a hotarat sa iasa pentru a se asigura daca acesta este in apropierea satului sau nu.A iesit repede caci nu voia ca unchiul ei sa afle unde avea sa se duca si, din neatentie, s-a ciocnit de cineva dupa ce a inchis usa dupa ea. Cand a deschis ochii a vazut ca in fata ei statea un baiat blond, cu hainele putin prafuite, ce isi freca portiunea fruntii care ii fusese lovita. Aceasta si-a cerut respectuos scuze iar baiatul cu ochi albastrii i-a spus ca nu este nimic.
-Nu te-am mai vazut prin sat...Hei, spune-mi, te-ai mutat aici de curand? Sau esti aici pentru examen?
-Si una, si alta. Stau aici ( a spus fata aratand cu degetul spre usa casei).
-Deci nu cred, suntem vecini!( a spus el zambind pana la urechi)Eu sunt Naruto Uzumaki iar marele meu vis este sa devin ceea ce nu multi cred ca voi reusi, adica Hokage!
- Eu sunt Tama. Iar visul meu este tot ceva ce oamenii nu cred ca voi reusi sa duc pana la capat...Dar nu vreau sa vorbesc despre asta acum. Oricum, am putina treaba si vad ca si tu pari a fi grabit, asa ca nu te mai retin.
Tama si-a luat la revedere si a plecat fara a-i mai lasa timp baiatului sa spuna ceva. Aceasta se grabea sa ajunga cat mai repede in locul in care se teleportase omul cu masca in acea zi. Imaginea locatiei era bine intiparita in mintea ei asa ca nu avea sa fie prea greu sa ajunga acolo. Topaia dintr-un copac in altul pentru a scurta drumul, dar ceea ce nu stia era ca o persoana o urmarea indeaproape. Acea persoana se apropia tot mai mult de Tama, iar privirea sa nu parea a fi una de "Bun venit", ci mai degraba de "Pleaca cat mai repede". Deodata, o mana i-a atins umarul.

!Capitol Necorectat!


Am postat un pic mai greu acest capitol caci am lucrat la un one-shot tip LEMON despre niste personaje Creepypasta. Daca va place acest gen de poveste si doriti sa o cititi, lasati-mi un mesaj in privat iar eu va dau link-ul :).

Barbatul din umbra s-a intors brusc, fiind surprins de faptul ca nu a simtit deloc chackra barbatului care era langa el. A fost bruscat si trantit de trunchiul gros al unui copac, si cand sa primeasca o lovitura a reusit in ultimul moment sa se fereasca.

-De ce o urmaresti?

-Nu aveam sa ii fac rau!

Barbatul din umbra a vrut sa se stie ca nu este o amenintare. L-a privit pe brabatul din fata lui. Era cel care fusese la Sarutobi in birou, alaturi de celelalte persoane necunoscute.

-Tu ( a spus el aratand cu degetul la barbatul din fata sa), cine esti si ce cauti in sat? Nu am o impresie buna despre tine.

Barbatul a oftat si si-a pus manile pe obraji, apoi a deschis gura si a vorbit zambind:

-Oh, sunt Jun. Am o misiune importanta, si trebuie sa le supraveghez pe fete. Poti sa spui ca sunt senseiul lor. Stai linistit, nu sunt o amenintare pentru sat, dar misiunea oficiala in care sunt acum este de importanta majora, deci nu trebuie sa stii. Trebuie doar sa ai incredere. Iar tu...ce cauti dupa fata?

-Mi se pare suspicios sa umble asa tarziu prin locurile astea, nu crezi? Apropo, eu sunt Hatake Kakashi, senseiul echipei 7. Ne vom intalni destul de des.

Dupa ce barbatii au mai schimbat cateva vorbe, Kakashi a plecat lasandu-l pe Jun cu ochii pe fata. Acesta nu a intervenit in cautarile ei ci doar a tinut-o sub observatie.

Dupa cateva ore de cautari fara rezultat, Tama se indrepta spre casa. A decis ca la intoarcere sa mearga prin satul aglomerat. Mergea fara sa dea atentie la nimic ce era in jurul ei pana a auzit o voce cunoscuta.

-Tama-chan! Vino aici!

-Ah, Leia...

Tama s-a indreptat atunci catre sora ei care era in fata unui magazin de ramen alaturi de doi baieti, unul din ei fiind Naruto.Blondul facuse deja cunostiinta cu Leia si a invitat-o si pe bruneta sa ia masa cu ei. Oricat de tare ar fi vrut Tama sa refuze, nu a putut caci stomacul ei scotea zgomote datorita mirosului apetisant. A facut si ea cunostiinta cu baiatul cu dungi rosii pe obraji si au luat fiecare cate o portie mare de ramen.

-Mancati fetelor!( a spus Naruto cu gura plina)Este cea mai buna mancare de pe aici!
-Delicios! ( a exclamat Leia dupa ce a gustat)
Dupa ce au stat impreuna la masa, fetele au hotarat sa plece acasa. Fiindca era destul de obosit, Naruto s-a invitat sa mearga si el. Pe drum, a incercat sa mai schimbe cateva vorbe cu cele doua, insa Tama il ignora complet. Leia era fericita si era numai urechi la vorbele blondului, total opusa surorii ei. Dar intrebarea lui Naruto, mai exact aceea de unde erau ele, a facut-o pe Leia sa muteasca, nestiind ce sa raspunda. Tama si-a dat seama ca sora ei s-a panicat, asa ca a luat fraiele discutiei si i-a spus lui Naruto ca sunt ninja calatori, si nu e treaba lui sa afle mai mult. Se astepta sa fie oarecum jicnit de raspunsul ei, insa Naruto doar a zambit larg si a dat din cap. La cativa metri de ei, tot intdrepandu-se spre casa, erau Shani si tatal ei carand cateva sacosi. Leia, energica cum e ea, a inceput sa ii strige si sa le faca cu mana.
-Acestia sunt Shani si Jun (I-a spus Tama lui Naruto, care era un pic confuz). Jun este sensei-ul nostru.
Naruto s-a apropiat usor de el si il privea cu admiratie deosebita.
-Waaa, ce puternic pari! Ce n-as da sa fiu ucenicul tau! Kakashi-sensei e mereu cu capul in nori.
Jun doar a chicotit. Naruto, inainte sa plece, le-a spus noapte buna noilor sai vecini si i-a anuntat ca dimineata trebuie sa fie la intrarea padurii din marginea satului. Baiatul a plecat, si fetele la fel.
-Nee, ce ai acolo? ( a spus Leia curioasa, privind sacosa din mana lui Shani)
-Hehe, mi-am luat cateva dulciuri de la acel magazin. Chiar sunt delicioase.
Tama s-a descaltat si s-a trantit in pat, lasandu-le pe cele doua in fata usii vorbind. Jun s-a dus in bucatarie sa puna mancarea din sacose in frigider. Bruneta a inchis incet ochii, vrand sa adoarma. In mintea ei derulau imagini cu tatal ei tinand-o pe ea in brate, zambind, jucandu-se cu ea. Isi dorea sa il viseze, sa ii spuna sa se intoarca acasa. Ochii ei deveau mai grei iar respiratia mai inceata, corpul ei cufundandu-se in patura pufoasa a patului. Era concentrata asupra negrului de dinaintea ochilor ei, si, incetul cu incetul zarea silueta barbatului brunet. Sufletul ei se apropia incet de el, si s-a oprit brusc cand acesta i-a zambit calduros.
-Tata, mi-e asa de dor de tine.
-Fata mea... ( cuvintele lui ii faceau inima sa tresalte)
-Unde esti? Vino inapoi, vino acasa.
- Eu...eu...( vocea calda a tatalui ei devenea din ce in ce mai ridicata si rastita)Eu o vreau pe aceea! E a mea!
Atunci Tama, foarte nervoasa, s-a ridicat in fund pe pat si, incruntata si ciufulita, si-a indreptat privirea catre usa. Leia si Shani se certau pe o prajitura cu alune si ciocolata, si au devenit destul de galagioase.
-Voi...! ( a spus Tama cu o voce intimidanta)
La auzul vocii ei, fetele au tresarit si s-au uitat speriate in spatele lor la micul monstru nervos. Shani, cu o voce speriata si tremuranda, a spus in timp se ridica usor prajitura:
-Leia...mai bine o impartim nu?
Atunci Tama si-a lasat trupul sa cada inapoi pe pat si si-a inchis ochii si a adormit, nemaiputand sa i-a legatura cu tatal ei.

A doua zi, dis de dimineata, echipa fetelor, alaturi de Jun, s-au indreptat catre padure. Leia era energica ca intotdeauna, si parca ii oferea din energia ei si fetei blonde. Doar Tama se intreba de ce trebuie sa participe la un astfel de examen. Nu era mai usor sa gaseasca un sensei care sa o antreneze si apoi sa plece acasa? Oricum, degeaba ar fi refuzat acum caci era totul deja planuit. Ajunse acolo, Leia parea sa isi fi pierdut cu totul energia la vazul semnului ce era prins de gardul de fier - "Padurea Mortii". Aceasta, dramatizand, a spus ca vrea sa plece cat mai repede acasa, dar Shani a luat-o d brat si a mers dupa tatal ei. Locul era destul de aglomerat, si tot ce putea gandi Tama era ca, in loc sa fie inconjurata de zeci de ciudati, ar fi putut fi in pat cu o ceasca de ciocolata calda. Nefiind atenta la drum, aceasta s-a ciocnit de spatele unei persoane.
-Tama-chan! (a strigat Naruto incercand sa o ajute sa isi gaseasca echilibrul)
-Scuze, nu eram atenta.
Naruto a apucat-o de mana si a tras-o catre echipa sa, prezantand-o unui "baiat cu tendinte depresive" si unei "rozalii cu capul in nori". Acestia au salutat-o, la fel facand si Kakashi. La un moment dat, Jun a aparut in spatele ei si a luat-o la grupul sau. Dupa aproximativ jumatate de ora de asteptare, o femeie numita Anko le-a prezentat scopul examenului si, dupa ce a oferit fiecarei echipe un papirus, testul de supravietuire avea sa inceapa.
-Oare vor reusi?...( s-a intrebat Jun privind cum fetele se indepartau tot mai mult, in padure) 

!Capitol Necorectat!

-Al nostru este Papirusul Edenului.( Le-a spus Shani celor doua)Trebuie sa gasim repede un Papirus al Pamantului si sa ne indreptam catre locul stabilit.

Fetele au dat din cap aprobator si au sarit repede in copaci, indepartandu-se si pierzanduse in padure cat de departe de alte echipe. Prioritatea lor acum era sa isi faca un plan. Dupa cateva minute de alergat si-au facut o micuta tabara, ferita de ceilalti ninja, si si-au pus mintea la contributie.

-Un atac surpriza! (A strigat entuziasmata Leia) 

-Nu Leia, nu trebuie sa ne pripim. Daca tinta nostra nu are papirusul care ne trebuie?(A raspuns sora ei)

-Uite cum facem....

Fetele au ascultat planul lui Shani care parea foarte bun. Le-a explicat detaliat fiecare pas si aveau sa il puna in aplicare dis de dimineata. Cand seara s-a  lasat, Tama a improvizat un loc de dormit, Leia a facut un foc de tabara care sa le incalzeasca iar Shani a pregatit cina, cativa pesti pe care cea mai mica dintre ele ii prinsese la rau. S-au odihnit si au facut cu randul toata noaptea de paza, iar dimineata erau in forta. Dupa ce au mancat putin si s-au hidratat, planul fu pus in miscare. Shani s-a concentrat si a reusit sa isi camufleze trupul cu padurea, Leia, plina de enegie, a inceput sa se catere in copac iar Tama....ea doar se uita la cele doua. Dupa ce Shani le-a spus sa se intalneasca exact in acelasi loc peste 30 de minute, fiecare a plecat intr-o directie diferita.

Tama alerga agila printre copaci si spera sa gaseasca o alta echipa cat mai repede caci deja se plictisise sa mai caute. La un moment dat un trup ce statea intins pe jos, fara sa se miste, i-a atras atentia. S-a apropiat usor de el, fara a-si lasa garda jos, insa s-a relaxat caci stia ca persoana aceea nu ar fi putut sa o atace. Nu simtea pe nimeni altcineva sa fie in jurul ei, deci nu ar fi avut cum sa fie o capcana. In prejur locul era dezordonat, de parca ar fi fost o lupta. S-a ghemuit usor langa trup si si-a trecut degetele prin parul brunet si moale ce era asternut pe spatele persoanei. Apoi, cu grija, l-a intors cu fata catre ea.Era...frumos! Un baiat cu piele alba, gene lungi, buze subtiri. Si par lung, brunet. Un contrast absolut superb. Tama i-a mangaiat usor trupul si l-a simtit respirand incet apoi l-a ridicat usor pe genunchii ei. Fara vre-o ezitare i-a scos din gat ceea ce parea a fi un ac care, dupa cum parea, acesta i-a provocat somnul baiatului. Acesta parea sa isi revina iar Tama era foarte nerabdatoare sa vada cine este. Era foarte curioasa, voia sa-i stie numele, sa stie ce s-a intamplat cu el, sa ii vada ochii. Pleoapele lui se miscau incet semn ca voia sa isi deschida ochii si, fix atunci, o voce se auzi. Tama s-a ascuns intr-o secunda intr-un tufis, insa fara a-si lua ochii de la baiat. Langa el aparu o fata care a oftat si s-a asezat in genunchi, apoi i-a dat o palma. Cand a simtit-o, baiatul s-a trezit instantaneu lasandu-si ochii de culoarea spumei laptelui la iveala si facandu-i inima Tamei sa tresara de cateva ori.

-Ahh....tu erai(A spus baiatul fracandu-si crestetul capului si folosind o voce pictisita)

-Neji-kun, te-am cautat o gramada! Ce bine ca te-am gasit! Cine stie ce s-ar fi intamplat daca nu as fi fost aici.

-Hmm... multumesc...

'Neji'. Asa il cheama. Tama il privea asa cum nu a mai privit pe nimeni pana atunci. Era ciudat, si avea un sentiment si mai ciudat. Dar deodata sprancenele i s-au asezat intr-o incruntare grava iar dintii ii crasneau. Era enervata pana peste cap de faptul ca acea fata sustinea ca 'i-a salvat viata'.Daca nu ar fi fost Tama acolo, poate ca Neji nu s-ar fi trezit. Ei bine, asta credea ea. I-a privit pe cei doi cum pleaca, apoi a plecat si ea inapoi la locul taberei. A ajuns prima inapoi. Dupa vre-o zece minute de asteptare si contemplare asupra a celor ce s-au intamplat, Shani a revenit la randul ei.

-Ei bine? Ai gasit ceva?

Shani nu a raspuns ci a dat din umeri in semn ca nu. Dar imediat a venit Leia in fuga si printre gafaituri, le-a spus celor doua ca a gasit ce cautau. Au mers impreuna la locul indicat de Leia apoi au inceput planul.

Trei baieti din satul sunetului stateau intr-o tabara improvizata. Deodata au auzit suspinele unei fete in apropiere. S-au ridicat sa verifice de unde se auzeau, si au vazut o fata bruneta si foarte frumoasa plangand si tinandu-se de brat. Acestia, in garda, au intrebat-o ce e cu ea. Ea, cu o privire de catelus si ochi inlarimati le-a explicat ca ea si coechipierii ei au fost atacati, le-a fost furat pergamentul si a ramas singura, prietenii ei fiind nimicisi. A spus povestea cu atata ardoare si tristate in voce ca i-a facut pe cei trei sa creada fiecare cuvant. Unul din ei s-a apropiat si a ranjit, apoi i-a pus mana pe talie, coborand usor, si i-a spus ca ei o vor proteja. 'I-a mana de pe mine nemernicule' gandea fata, insa pe chip avea un zambet fals. In spatele ei, o persoana camuflata se apropia de geanta in care era bagat un Pergament al Pamantului. S-a aplecta incet fara sa faca zgomot dar cand sa il apuce, a atins cu piciorul o ata care a declansat o alarma cu fum. Baietii au tresarit si au privit-o furiosi pe bruneta, insa aceasta le-o luase inainte.

-Nebun pervers!

A strigat aceasta apoi i-a dat un pumn in capul pieptului baiatului care o atinsese. Acesta si-a pierdut respiratia si a cazut la pamant, tremurand incet. Apoi bruneta l-a lovit cu piciorul pe cel de-al doilea, direct in cap, acesta cazand la pamant si lasand firisoare rosii sa ii curga pe frunte. Ultimul se apropia cu viteza si era inarmat. Fata si-a pus mainile in defensiva caci stia ca nu are timp sa il opreasca, insa si acesta a cazut cand a primit un kunai in spate.

-Esti bine? ( a strigat Leia care a privit toata scena dintr-un copac din departare)

Tama a dat aprobator din cap. Leia a coborat iar Shani a venit langa ele tinand in mana papirusul si zambind larg.

-In sfarsit l-am luat!Acum hai sa plecat odata de aici, m-am saturat de locul asta!(A strigat mezina)

-Nu te grabi asa.(o linisti Shani) Acum ca avem ambele pergamente, suntem mult mai vulnerabile. Propun sa ne reintoarcem la tabara si sa ne odihnim, si pornim maine dis de dimineata. Asa au si facut.

!Capitol Necorectat!

Cand soarele a rasarit, fetele erau deja in picioare. Bine, toate in afara de Shani care se pare ca dormea dusa. Leia a trezit-o usor, iar cand a vazut ca nu reuseste a udat-o leoarca. Apa era rece ca ghiata si a facut-o pe frumoasa blonda sa se trezeasca intr-un final. La cativa metri departare, Tama pregatea micul de jun din putinele alimente care le mai ramasesera. Oricum aveau sa paraseasca padurea in acea zi, deci nu aveau de ce sa se ingrijoreze. Dupa ce au mancat repede, au pornit la drum. Alergau cu grija printre cpaci, caci nu doreau sa intre in contact cu alte echipe si sa isi piarda timpul luptandu-se. O scena dubioasa le-a facut pe toate sa se opreasca si sa isi mareasca ochii.  In fata lor, Naruto, Sasuke si Lee erau la pamant langa alti ninja imbracati in haine inchise la culoare. Sakura era ranita grav, o alta echipa era acolo sa ii sustina, iar sus, in copac, Neji si fata cu cocuri priveau la randul lor. Fara sa ezite, cele trei s-au dus sa vada ce au patit prietenul lor Naruto. Tama s-a dus direct la blond pentru a-i verifica temperatura. Din cand in cand mai tragea cu chii la baiatul cu ochii cei albi, incercand sa ignore golul pe care il avea in stomac. Leia s-a dus la rozalie iar Shani s-a dus tinta catre Sasuke. S-a dus la el si i-a analizat cu atentie semnul de pe gat si a inghitit in sec. A vrut sa il atinga insa scancetul baiatului a oprit-o.

-Cine a facut asta?

-Orochimaru... ( a spus Sasuke greu)

Shani a folosit un jutsu medical si i-a atenuat intr-o clipita durerile brunetului. Langa Lee coborara Neji si TenTen. Fata a incercat sa il ridice, iar Neji si-a intors privirea catre Tama. In jurul ochilor sai aparura cateva vene si, dupa ce a privit-o intens, pe chipul sau a aparut o grimasa neplacuta. Tama l-a observat si, la randul ei, a pus o privire urata. S-a ridicat in picioare de langa blond, si-a dres vocea si a spus:

-Fetelor, haideti sa plecam. Nu e nimic aici care sa aibe de a face cu noi!

-Tama!( A spus Leia surprinsa)

-Haideti. Avem un obictiv de atins.

Atitudinea brunetei le-a adus un gust amar celor doua. Dar nu au spus nimic, ci au urmat-o. Dupa vre-o trei ore de mers prin padure, au ajuns la ceea ce parea a fi un turn inalt.Intr-o camera, ce parea a fi sala de asteptare, mai erau doua echipe. Una din ele i-a atras atentia lui Shani. Aura pe care o transmitea roscatul o facea sa aiba din nou acel sentiment neplacut. Si nu putea intelege de ce. Au stat acolo foarte mult timp, incat pareau sa inebuneasca din cauza plictiselii. Shani statea cu ochii pe baiatul roscat, Tama statea linistita pe scaun, cu gandurile ei, dar Leia simtea ca nu poate sta locului. Se foia pe holul cel lung, incerca sa faca conversatie, si ofta intr-una. Pana cand un catelus a fugit sprea ea si a inceput sa o linga pe fata. Din spate venea un baiat in fuga. Atunci Leia a lasat un zambet urias sa ii imbrace fata si s-a dus la prietenul ei, Kiba. Cand mai multe echipe ajunsesera acolo si au terminat cu prba de supravietuire si cea a pergamentelor, era momentul inceperii unor noi probe. Fiecare echipa a fost nevoita sa mearga intr-o camera ce parea a fi defapt un ring, si, acolo aveau sa decida participantii daca vor sa continue sau sa se retraga. Dupa ce arbitrul a explicat tot ceea ce a trebuit, doar un singur baiat a ridicat mana.

-Da, Kabuto? (A spus arbitrul cu o voce ragusita)

Baiatul cu ochelari s-a uitat putin in jurul sau. Nu a lasat sa se vada, insa si-a pastrat ochii mai mult pe echipa celor trei fete. Atunci si-a scuturat capul si a lasat mana in jos. Coechipierii lui au fost surprinsi la recatia pe care a avut-o, si au inceput sa susoteasca intre ei. Dupa ce regulile au fost stabilite, toate echipele au mers pe margine langa senseii lor, asteptand ca luptele sa inceapa.

Prima lupta : Sasuke Uchiha VS Yoroi Acado. O lupta impresionanta. Sakura era evident ingrijorata, dar Sasuke a castigat. A avut apoi loc lupta unui baiat ce controla gandaci, apoi a unuia ce era papusar. O alta lupta impresionanta fu a celor doua prietene,Sakura si Ino. Dupa tot valul de emotii prin care au trecut spectatorii, o fata avea sa treaca si ea prin mai multe emotii, majoritatea negative. Dupa ce au luat trupurile fetelor extenuate din ring, pe tabelul de pe perete aparura urmatoarele nume. Doi ochi turcoaz se marira si un ranjet satisfacu aparu pe fata brunetei. Ceea ce isi dorea se intamplase. Avea sa isi verse frustrarea, si avea sa o faca bine.  Tabelul arata, mare si luminos, urmatoarea lupta: Tama VS TenTen. Bruneta, dupa ce s-a invartit de vre-o doua ori pe langa prietene ei, s-a dus increzatoare in ring. Satena nu stia cum sa reactioneze. Se vedea clar ca aura Tamei o intimida, insa nu voia sa arate asta. Tama a chicotot si s-a pus in garda, iar arbitrul era pe cale sa anunte inceputul luptei. A deschis gura si a lasat cuvintele sa curga, insa o voce stridenta la acoperit:

- Oprese-te!

!Capitol Necorectat!

Toata lumea si-a intors privirea catre sursa vocii. Sus, sprijinita de palier, era Shani si o privea furioasa pe bruneta din ring. Aceasta a coborat si s-a asezat intr-o pozitie fixa si incordata in fata fetei. Inainte ca Tama sa faca vre-o miscare, blonda, cu o putere deosebita, a lovit-o in capul pieptului. In momentul impactului Tama s-a dezechilibrat si a cazut, si, furioasa, si-a asezat palmele pe sursa durerii. Dupa ce a scrancit din dinti si a incercat cat de mult a putut sa nu scoata o injuratura zdravana, s-a ridicat in picioare si cu o voce plina de ura a spus:

-Nu e corect...da-mi-l inapoi! E al meu!!

Shani statea in fata sa nemiscata. Tinea acum in pumnul sau drept piatra mica si mov care detinea toata puterea Tamei. A pus-o cu grija in punga de matase, langa celelalte doua si a oftat. Apoi a deschis gura pentru o explicatie:

-Uite Tama, stii prea bine situatia. Totul e spre binele tau...

-Bla bla bla...Numai chestii din astea stupide aud! Inceteaza Shani! Doar taci! Daca nu ai nimic bun de facut, taci si pleaca naibii de aici! E un ordin!

Fata lui Shani se albi. Ochii sai verzi se marira de uimire si s-a abtinut cu greu sa nu lase cateva lacrimi sa ii ude obrajii. Si-a muscat usor buz de jos si apoi a dat din cap obedienta, parasind ringul si lasand-o pe Tama sa se calmeze. Ajunsa sus, micuta Leia a fugit inspre ea si a prins-o intr-o imbratisare stransa. Era evident ingrijorata, asa ca Shani a schitat un zambet si i-a spus ca totul avea sa fie bine, chiar daca nici ea nu putea crede cuvintele pe care le scotea pe gura. S-au pus apoi cu totii sa urmareasca duelul in liniste. Tama se puse in garda. In ochii ei izbucnira flacari de furie si scrancea din dinti puternic. A strans din pumni si cu o voce intimidanta i s-a adresat adversarei sale:
-Hai, TenTen, da tot ce poti! Ataca-ma daca esti in stare!

TenTen nu a vrut sa arate sub nici o forma ca este in vre-un fel intimidata. Din contra, a luat unul din sigiliile pe care le tinea in spate si a inceput sa alerge. Cu o viteza uimitoare a ajuns in spatele brunetei si a folosit un jutsu, in mainile ei aparand doua cutite extrem de ascutite. S-a azvarlit catre fata vazand parca cum avea sa ii nimereasca gatul , dar cand ajunse langa ea, ochii i se marira considerabil. "Iluzie?...Dar cum?!" gandi ea. Tama era cu mult in fata ei. Ochii ei turcoaz o priveau intens. Incepu sa se indrepte spre ea pasii ei scotand zgomote grele. TenTen arunca in ea ba cu stele shuriken , ba cu diferite kunaiuri, insa nici unul nu o putea nimeri. Era foarte confuza caci ei nu i se mai intamplase vreodata sa rateze tinta.
Sus pe balustrada, Lee tipa la coechipiera lui crezand ca asa ar ajuta-o cu ceva. Neji statea si el pe margine dar contrar baiatului in costum verde din latex de langa el, era tacut. Isi activase discret biakuganul, nepierzand-o nicio secunda din ochi pe bruneta.
-Gai-sensei(spuse acesta in cele din urma).Fata aceea...
-Da. Am stiut asta inca de cand a venit aici, Neji. Si eu am fost pus pe ganduri. Dar atat timp cat Hokage-sama nu a ordonat nimic, nu pot face nici o miscare pe cont propriu.
Deodata tipatul asurzitor al lui Lee i-a distras pe cei doi din conversatie. Jos in ring, Tama preluase controlul. Desi TenTen arunca cu disperare cu tot felul de arme, bruneta era capabila sa se fereasca de toate. Mersul ei se transforma in fuga iar privirea ei o facea pe TenTen sa se simta incomfortabil. Ajunsa in dreptul ei, Tama a lovit-o puternic in stomac facand-o sa ingenuncheze. Cateva firisoare de sange i se prelingeau la marginea gurii. A dat sa isi ridice pumnul pentru a o lovi insa Tama i-a calcal bratul si i l-a dislocat. A ridicat-o apoi de gulerul kimonoului rosz si prafuit si a lovit-o in stomac, trupul lui TenTen izbindu-se puternic de perete facandu-l sa crape. Inainte sa cada iar la pamant a primit un picior in zona gatului. TenTen se panica foarte tare si incepu sa tipe. Arbittrul s-a apropiat de ele si vazand conditia lui TenTen, a vrut sa dea verdictul. Desi l-a vazut, Tama continua sa o loveasca. Ajunsa la limita, TenTen a inceput sa planga si sa o roage sa se opreasca, dar mintea Tamei parea a fi cuprinsa de nebunie. Nici nu mai conta unde o lovea, fata avand un singur scop: sa o ucida. L-a ignorat pana si pe arbitru cand i-a spus ca se poate opri. Toti cei de sus pareau sa fie cuprinsi de agitatie. Lee striga la fata sa reziste, iar Gai era surprins de comportamentul nebunesc al brunetei. Deodata Tama a strigat furioasa, in jurul ei aparand o aura de culoare mov. Toata puterea si-o concentrase in pumnul fatal. L-a indreptat spre ea, si totul se sfarsise. Jun era in fata ei, arbitrul ii tinea pumnul iar Gai o apucase de la spate. In departarem Lee o tinea pe TenTen in brate.
- E a 10-a oara cand iti este ordonat sa te opresti!( a strigat Gai cu un ton frustrat, furios)
Tama era la fel de furioasa. Nu isi dorea decat sa termine cu ea. Atunci arbitrul a ridicat mana, vrand sa o anunte castigatoare. Dar Jun l-a oprit imediat.
-Tama, nu ai dat ascultare superiorului tau. Esti descalificata.
Toata lumea era surprinsa. Mai ales bruneta. Voia sa tipe, sa isi faca singura dreptate. Nu era corect. Nimic in viata ei nu parea sa fie corect. Cand a vrut sa spuna si ea ceva, din spate se auzira tot felul de voci.
- Asa iti trebuie! Esti o persoana fara inima!
-Te-ai comportat precum un monstru!
- Asta meriti pentru neascultare!
A tacut. S-a aplecat obedienta in fata superiorilor sai. Atunci s-a dus sus pe balustrada unde si-a salutat si colegele, apoi s-a dus la baie. S-a asigurat ca este singura si s-a dus in colt. S-a trantit jos, cu genunchii stransi la piept, si a dar frau lacrimilor sa curga. Plangea asa cum nu o mai facuse. Ii era greu, se simtea neinteleasa si singura. Dar nu se putea impotrivi destinului ei. Cel putin, asta credea ea.

!Capitol Necorectat!

Intr-un final, tabelul a aratat noua lupta: Shani vs. Leia. Cele doua fete nu au stiut cum sa actioneze. La un moment dat, Leia, zambind, a deschis gura si a spus :

-Renunt.

-Ce? , a adaugat Shani. Nu! Eu renunt.

Iritat de tot ceea ce se intamplase, arbitrul a spus ca nu are sa isi mai bata capul cu cele doua fete. Asa ca le-a eliminat pe amandoua. Desi pentru ceilalti era ceva neobisnuit, ele pentru ele doua nu parea a fi ceva important.