Waves of life. Waves of love[+16]

Subiect: Waves of life. Waves of love[+16] Sam 29 Oct 2016, 15:50

Capitolul I:

CASA ,Dulce casa!

Vacanta e pe terminate!
Presiune oribila. Asta-i. Peste cateva zile incepe scoala, iar eu ar trebui sa ma reintorc in Franta la internat. Nu e nici o noutate. Si nici nu ar fi o problrma. E absolut firesc. Toti prietenii mei sunt acolo. Abia astept sa-i revad.
Ma gandesc la cat de mult imi place Parisul. Mereu poti fi surprins de farmecul aparte al loculi. Provoaca tot felul de reactii. E energic si distractiv. De fapt, sunt sigura ca nicaieri in alta parte a globului nu poti regasi un climat asemanator. Parisul este fara indoiala
un oras poetic unde pare ca totul se imbina perfect. Ma incanta cladirile medievale acoperite de verdeata. Strazile inguste pavate cu piatra. Bibliotecile. Muzeele. Bistrourile ascunse de privirile superficiale. Sevaletele pictorilor intinse de a lungul trotuarelor. Da. E minunat.
Oftez. Daca situatia ar fi fost alta, cu singuranta, mi-as fi continuat studiile in Franta. In schimb, acum ma preocupa gandul sa ma reintorc pt acest ultim an de liceu.
Imi privesc mama cum respira usor in scaunul confortabil al avionului. Nici macar cand adoarme nu-si pierde acea eleganta in postura care impresioneaza pe oricine. In mod normal ar trebui sa para o femeie fara probleme in viata sa, insa nu e deloc asa. Sanatatea i se inrautatise. Suferise doua atacuri de corp in doar sase luni de zile.
Imi este teama. Evident, Chyo e o fire energica. Dependenta de munca, nici la cei patruzeci si cinci de ani ai sai nu poate sta linistita. Trupul ii da semne de alarma, dar ea nu-si gaseste inca astampar. Odata ce a absolvit facultatea, avand instinct foarte bun in domeniul afacerilor, nebunia si pasiunea cu care se arunca in proiectele de suflet, i-au adus destul de repede succesul.
Desi nu avea niciun ban, s-a mutat in capitala, reusind in scurt timp sa intre intr-un comitet de membri ai unui club exclusivist. Ma rog, pe langa postura mereu eleganta si desavarsita, avand inaltimea de un metru saptezeci, profilul acvilin, mai detine o gratie aparte. Un spirit vesel si stralucit, ca nu e barbat care sa n-o admire. Cu toate astea, inima ei a ramas fidela tatalui meu, alaturi de care a petrecut nouasprezece de ani.
Pentru ea a fost singurul barbat care a completat-o in adevaratul sens al cuvantului.
Din nefericire, pe tatal meu nu-l cunoscusem decat din poze. Murise cu putin timp inainte de nasterea mea. Singurul lucru pe care il mostenisem de la tata sunt ochii asemeni smaraldelor verzi.
Prin geamul oval al avionului, masor cu privirea norii albi, odata cu pulsatia de emotie care-mi vibreaza sangele in timpan. Imi sterg lacrimile. Stiu. Mintea mea nu e in stare sa ma vada singura pe lume, fara mama care a fost alaturi de mine de cand m-am nascut si ma face atat de fericita. Pilonul meu de sustinere. Totul.
Oh. In adancul sufletului stiu ca acest lucru se va intampla intr-o zi, nu prea indepartata. Pur si simplu realitatea nu poate fi transfigurata. Imi este teama de timp, pentru ca pur si simplu trece si viata se scurge odata cu ea. Spre o destinatie finala. Moarte. Corpul mi se incordeaza numai gandindu-ma la asta. Insuportabil. Nu pot respira.
Ok. Nu mai vreau sa ne despartim din nou. Nelinistea pe care o simt acum se va accentua si mai tare acolo - la mii de kilometrii departare, cand nu o sa stiu cum se simte.
Cu singuranta, o sa inteleaga de ce nu doresc sa ma intorc la Paris. Ea are nevoie de fiica ei, in aceeasi masura cum eu am nevoie de ea. "Sunt o gramada de scoli bune si in Tokyo", imi spun increzatoare.
Inchid ochii, concentrandu-ma asupra viitorului meu. Ideile mi se rotesc necontenit in minte, ca un vartej ametitor. Totusi, din subconstient vocea mamei, ca de obicei face lucrurile mult mai usoare.
Inainte sa parasim Coreea, mama mi-a spus ca acasa ma asteapta o surpriza si ca spera sa ma bucure. Mereu am parte de o surpriza din partea ei. Oarecum e felul ei de a-mi cauta zambetul. "Ma intreb ce mi-o pregatit de data asta?" Ce i-o mai fi trecut prin cap?" Intotdeauna reuseste sa ma surprinda. "Dumnezeule, sper ca nu o sa-mi prezinte un posibil logodnic."
Spaima intru totul intemeiata, amintindu-mi ca tema principala de discutie in aceasta vacanta fusese printre altele cea sentimentala.
Mama mea nu prea intelegea de ce sunt singura, dorindu-si sa ma vada indragostita. Genial. De fiecare data cand vedea cate un baiat dragut prin apropriere, il intreba direct: "Tinere, imi dai dreptate ca am o fiica absolut incantatoare?"
Normal. Nimeni nu indraznea s-o contrazica. Iar eu ma inroseam pana in varful urechilor de rusine. O rugam sa nu mai incerce sa-mi gaseasca iubit, pentru ca nu exista in tot universul altul la fel de dragut si minunat ca el. Totusi, nu se putea abtine. Devenise un fel de obicei si nu pierdea ocazia cand i se oferea sa ma tachineze un pic:
"Sakura, iubito, stiu ca ti-am facut o promisiune. Bun Nu o sa mor pana nu te vad maritata, dar nici nu pot trai vesnic. Trebuie sa-mi dai si tu o mana de ajutor. Ei bine, morocanoaso, filtrez eu cu baietii in locul tau. Nu mai incrunta sprancenele astea frumoase si priveste un pic in jur, sa vezi numai cata dreptate am... Uita-te la cretul de la masa de alaturi, uite cum se chinuie in fel si chip, incercand sa-ti atraca sa-ti atraga atentia. Chiar nu iti dai seama ce efect ai asupra baietilor? Fii un pic mai deschisa... Maica mea avea o vorba: pofta vine intotdeauna mancand. Ochii trebuie sa se vada, ca apoi sa ceara."
Gandurile imi sunt intrerupte de catre stewardesa draguta cu parul roscat. Ea ne anunta ca in cateva minute o sa aterizam.
-Mama, trezeste-te! soptesc eu, atingandu-i usor mana.
Deschide incet ochii si se uita la mine.
-Ehai, am si ajuns?
Dau din cap, cu un suras smerit si sagalnic.
-Da, ne pregatim de aterizare.
Ofteaza usor, in timp ce isi regleaza fotoliul in pozitia corecta, sa-si poata pune centura de singuranta.
-Ca un bebelus, am dormit aproape tot drumul.
- Ghici ce? Abia astept sa ajungem acasa. Am ceva importat sa-ti comunic, o mica "surpriza".
-Oh, ai ceva important sa-mi spui?
-Aha.
Isi ridica sprancenele bine conturate, concentrandu-si atentia asupra mea.
-M-ai facut curioasa. Despre ce este vorba?
-Ehei. Ai putina rabdare...
Avionul aterizase, dar mama cere personalului sa ne lase singure un moment, ca sa putem incheia discutia. Apoi se uita din nou la mine, indemnandu-ma cu privirea sa continui.
-Si cu scoala, spun repede.
-Cu scoala? repeta un pic ganditor, dupa care adauga: ca sa vezi coincidenta, din nou.
Privesc spre el, suspicioasa.
-Se pare ca surprizele noastre coincid in detalii?
Un suras satisfacut ii apare in coltul gurii.
-Asa este, coincid in detalii. Nimic nu m-ar face mai fericit decat sa aiba si o directie comuna.
-Uite, atunci o sa-ti spun despre ce este vorba.
-Vorbeste, ma indeamna
"Oh, Doamne." Imi umplu plamanii cu aer, apoi expir zgomotos. Repede.
-Nu vreau sa mai plec in Franta. M-am gandit mult si am hotarat sa ma mut la o scoala aici in Tokyo. Trebuie sa intelegi ca e momentul sa ma intorc definitiv acasa. Oricum, nu vreau sa ne mai despartim. Vreau sa stau cu tine, murmur, implorand-o cu privirea.
Emotiile ma coplesesc. Ma lupt din greu sa-mi stapanesc lacrimile, dar ele deja imi brazdeaza obrajii.
-De ce plangi? Stii ca dorintele tale sunt sfinte pentru mine, spune ea, tragandu-ma intr-o imbratisare si sarutandu-ma pe frunte.
Suspin.
-Pot sa raman cu tine?
-Desigur.
Senzatia de usurate ma invioreaza, ca si cum o mare povara mi se luase de pe suflet.
Dupa un drum lung cu taxiul de la aeroport pana acasa. Taxiul opreste in fata unei case modeste. Oau. Chiar imi place cum arata; spatioasa si foarte luminata, cu doua geamuri boltate, imense, care dau intr-un foisor cu arcade in partea din spate a casei. In plus cu gradina bogata in flori multicolore. Cobor din taxi, urmata de mama. Taximetristul se da si el jos din masina, ajutandu-ne sa luam bagajele din borbagaj.
Le luam, multumindu-i omului pentru ajutor, dupa care intram in casa.
Dupa ce golesc valiza si asez totul in dulapuri.
Iau un prosop in mana si merg in baie, unde fac un dus lung si relaxant. In aproximativ douazeci de minute termin dusul. Ies din cabina. Ma sterg cu prosopul, infasurand-ul in jurul corpului. Ies din camera mergand direct la sifonier de unde imi iau lenjerie de culoare neagra si o camasa de noapte roz care se muleaza perfect pe corpul meu.
Ma asez in pat. Nu dureaza mult si Mos Ene imi face in cele din urma si mie o vizita. Adormind, cu gandul la ziua de maine, ziua in care totul va fi nou. Scoala. Prieteni. Colegi. Profesori..

____________________________________________________________
Sper ca v-a placut. Astept comentarii . :*
Pupici. Pa pa.

Bună, Melania, am intrat să văd ce mai zace aici la ficuri şi al tău era chiar primul, deci mi-a fost mai la îndemână. Fireşte, nu sunt multe de spus, pentru că e primul capitol. Dar îmi place şi chiar simt ca vei continua povestea într-un mod inteligent, şi nu cum sunt celelalte miliarde de ficuri că m-am îndragostit, m-a violat, îl urăsc, îl iert, suntem fericiţi acum etc. Adică aştept de la tine creativitate în ceea ce priveşte întâmplările, pentru că ştiu că poţi.
Dar când citeam, am văzut ca Chyo, mama Sakurei (m-a surprins plăcut că ea este), zicea ca:

"Filtrez eu cu băieţii în locul tău"

Ok, prima dată am crezut că voia să zică faptul că ea, Chyo, îi va trece prin filtrul ei şi îi va găsi Sakurei bărbatul perfect. Dar am zis "Mă, stai, citii bine?". Şi apoi mi-am dat seama că ai vrut să scrii FLIRTEZ. Deci se scrie FLIRTEZ. Am ţinut să precizez asta pentru că şi eu am avut acum mult timp confuzia asta şi este cam nostimă pentru ceilalţi. Aştept să scrii în continuare, spor la scris.

Hei. Imi place cum ai inceput povestea. Este o idee mai originala, insa sunt putin curioasa cum o s-o conturezi. Astept capitolul 2 cu nerabdare.

Capitolul 2: NOUA MEA SCOALA (partea I)

Nu dorm bine toata noaptea, tot invartindu-ma de pe o parte pe alta. Ma trezesc atat de obosita, incat nici dusul cald nu reuseste sa ma invioreze ca de obicei. In timp ce imi trec peria prin par, ridic privirea spre oglinda. Normal. Arat jalnic. Ochii mi se inrosisera din cauza insomniei, iar umbre intunecate se contureaza sub pleoape.
Totusi, aerul proaspat al diminetii, cuvintele de imbarbatare din subconstient, alaturi de micul dejun servit in compania mamei.
Ea insista sa ma duca la scoala. Ma abtin si o refuz. Grozav. In ultimul an de liceu, la 18 ani, cine mai vine insotit de mama?
Fara sa mai comenteze ceva, imi ureaza bafta. Ii multumesc, dandu-i o sarutare pe obraz. Apoi, surazatoare, imi indrept umerii pregatita.
-Vedeti ce vreme frumoasa e azi! ma intampina Martin in fata Mercedesului negru. Martin este un tanar in jur de 26 de ani, angajat ca sofer.
In dimineata asta, el urmeaza sa ma conduca la scoala. Astfel, ma obisnuiesc putin cu traseul, inainte sa merg singura. Desi mama nu prea agreeaza ideea, mie imi place sa conduc. Ma simt independenta si utila.
Aproape tot drumul o tin intr-o poveste cu Martin contempland transformarile urbanice. Numai fantezii aiurite si planuri inegale. Micul Paris? Diversitate din toate punctele de vedere. Daca Parisul atrage prin aerul sau, atractia Tokyo-ului radiaza din pamant. Da. E ceva unic. Tipetele, agitatia, injuraturile, muzica, murmurul... Inseamna - apus si rasarit. Tot.
Cand ma dau jos din masina, nervii imi misca cu emotie stomacul. Arunc o privire sovaitoare spre inscriptia cu design inovator de la intrare, pasind dincolo de portile inalte si simplu cu gura cascata, socata de ceea ce vad imprejurul meu.
Amutisem subit. Ceva cu totul neobisnuit. Pe langa agitatia normala pentru ca e prima zi de scoala, totul este atat de diferit cu ce fusesem eu obisnuita. Un flux colorat. Vad o gramada de capete blonde, foarte bine coafate si cu fel de fel de accesorii extravagante. Toate imi par decupate din reviste si puse sa defileze pe covorul rosu la prezentarea unui mare eveniment, nicidecum eleve de liceu care merg pur si simplu la scoala.
"Asadar, aceasta e noua mea scoala. Serios? Sfinte Sisoe, ce se preda aici? Cine preda aici?" ma intreb, in timp ce ma holbez naucita la persoanlele din jur. Haide. Poate am nimerir din gresala pe un platou de filmare a unei noi serii din Gossip Girl.
Nici nu stiu ce sa fac, sa inaintez sau sa raman pe loc. Totul e asa de ciudat! Ma privesc o clipa. Clar. Singura ciudata o sa fiu eu. Ma tem ca sunt aproape in total dezacord cu decorul uluitor care se infatiseaza in fata mea, prin extrema mea simpllitate vestimentara. Grozav. Evident, eu sunt singura incaltata in tenesi Converse. Rochita mea e mult, mult, prea discreta, iar paru-mi rozaliu trece mult, mult prea simplu peste umeri. Nu folosisem machiaj, doar un pic de balsam pentru buze. Aha, si pielea mi-e cu adevarat intunecata. In vara aceasta abuzasem ca o rata de apa si soare.
Ce naiba! De fapt, ma vad obligata sa recunosc ca locul acesta atat de viu colorat imi provoaca teama. Sigur, pana acum nu ma preocupasem prea mult de aspectul exterior, nici al meu, nici al persoanelor din jur. Mereu cautam imprejur lucruri mai profunde, rezistente in timp. Veritabile.
Bineinteles, in acest moment simt lipsa uniformei scolare in carouri bleumarin de la internat. Sigur majoritatea elevilor de aici ar fi de parere ca uniforma ii transforma intr-o masa lipsita de personalitate. Insa, pentru mine, uniforma este un mod de educatie. Daca s-ar fi purtat si aici, sigur acum nu m-as confrunta cu probleme penibile, de genul: "Cum oare ar trebui sa ma imbrac maine?" Chiar nu imi place deloc lucrul asta. Desi, in aceasta scoala, e cu singuranta intrebarea favorita.
Oftez. Asadar, va fi un an destul de complicat. Bun, dar sunt langa mama - fiind cel mai important lucru. Nu o sa las un detaliu superficial ca aceasta sa-mi strice bucuria. Nici gand. Pot sa fac fata la orice, imi spun, adoptand o atitudine hotarata.

__________________________

Cam atat pentru azi . Astept comentarii ! Pupici. pe data viitoare!

Am intrat din pură curiozitate şi nu sunt deloc dezamăgită. În ciuda faptului că nu s-a întâmplat nimic foarte interesant până acum, nu m-ai plictisit şi ai reuşit să mă faci să citesc fiecare rând scris. Îmi place cum îţi conturezi personajele, atât de convingător şi real încât am avut senzația că nu mai citesc un fanfic. Sper ca în capitolele viitoare acțiunea să prindă contur şi să aflu ce "surpriză" i-a pregătit Chyo rozaliei. Mult succes în continuare şi anunţă-mă de next!