Capitolul 1 - In parc, in masina, in patul... peste tot parfumul ei

Piciorele ei goale acopera cearsaful. Mandala tatuata in interiorul piciorul stang se sfarseste brusc fiind acoperita de halatul negru din dantela. Incepe undeva de la glezna cu cateva forme ce aduc a flori, iar finalul e un mister, e un secret pe care nu-l dezvaluie oricui, desi multi isi doresc sa-l stie. 
Tine in mana cana de cafea pe care i-am adus-o inainte sa se trezeasca. 
O las sa isi auda gandurile, o las sa isi stabileasca in minte ce va face azi, desi, recunosc, mi-ar placea sa-si imparta planurile cu mine, mi-ar placea sa vorbim banalitati, sa ne imbatam din cuvinte aiurea, sa ne imbatam din priviri.
-Azi ma intorc tarziu! Am multa treaba pe la birou. Lasa cana pe noptiera, isi strange halatul mai bine pe talie, apoi se ridica din pat si se-ndreapta spre usa de la baie.  Se opreste in fata usii si se intoarce  cu fata spre mine.
-Poti veni si tu cu mine, daca vrei...
Ridica o spranceana cu un zambet viclean si se strecoara pe usa intredeschisa. N-o inchide. Zambesc incantat de idee in timp ce ma ridic din pat. Imi arunc tricoul inainte sa trec pragul si sa-nchid usa dupa mine.

                                                                                             
Taraitul enervant al ceasului ma trezeste inainte sa o pot tine in brate. 
Visez din nou femei frumoase, visez din nou ca cineva ma poarta in gand o zi intreaga. Caut in noapte caldura corpului ei. Pentru fiecare fericirea are diferite forme, insa eu imi doresc ca timpul sa se alunece dintr-o altfel de clepsidra, una acoperita cu rochii vaporoase. 
Deschid ochii. Incaperea e goala, se aud doar bataile inimii mele intr-un ritm lent.
Imi privesc mainile. Aseara am lucrat pana tarziu si am finisat una din picturile cu care sunt in intarziere, "Un cer de mai" pentru una din cafenelele pe care le fragventez. Am inmanez persoanal lucrarea la pranz, in ora libera.
Arunc plapuma. Nu ma obosesc sa fac patul, la noapte ma voi intoarce tot aici.
Ajung singur in dus si, la fel de singur, cobor scarile. 
Ce joc haotic e viata mea! 
Incui usa de la intrare. Melancolia unei zile friguroase de toamna imi loveste sufletul. Copacii danseaza in bataia vantului. Par neatenti, par visatori, atat de visatori incat isi pierd frunzele. In zare vad ploaia cum se apropie. Ma bucur. Aveam nevoie de  ploaie, nu stiu de ce, insa mitea mea are nevoie de aceasta eliberare.
Las masina sa se odihneasca si azi. Mersul pe jos imi da ragaz sa-mi fac un plan potrivit pentru ziua de azi. 
Vad cladirea liceului la jumatate de ora de mers, iar asta imi reaminteste de ora mea libera cand va trebui sa duc tabloul cafenelei.
Urc rapid scarile si intru in cladirea ce parca ma asteapta. Coridoarele sunt pline de tineri. Unii par mai adormiti ca altii, insa toti pasesc spre clasa unde au prima ora. Asa eram si eu, obosit in fiecare dimineata, iar singura mea dorinta pentru acea zi era sa ajung acasa. Pana ajungeam la ultima ora somnu-mi disparea si ma duceam in cafenele cu prietenii, in parc sau pur si simplu pierdeam cate o ora prin fata liceului. 
Sunt putin trecut de varsta lor, insa nu ma mai regasesc in tot ce le place lor. 
-Clasa a X-a? Glasul cristalin al colegei mele de catedra imi acapareaza gandurile. Ma intorc spre chipul ei rotund si rosiatic. Parul cret ii acopera ochii albastri. Poarta rochia crem ce-i scoate in evidenta formele. Nu-i plac tocurile inalte, iar cele pe care le are le poaeta toata ziua, fara sa se planga de dureri. Zambestul ei cald imi da o speranta ca si ziua mea va fi mai buna.
-Ma simt exact ca elevii mei, fara viata si pierdut in propia-mi lume.
Rade la auzul vorbelor mele, incep si eu sa rad.
E genul de femeie cu forme bine definite, cu sanii fermi, cu silueta ce imita clepsidra.

                                                                                            
Clopotelul suna, iar copiii mei mari isi iau ghiozdanul intr-o mana si paharele cu apa murdara in alta. Mi-am dorit ca in acest inceput de an scolar sa le pastrez plansele o zi in cabinetul meu pentru a-mi trece ochii peste lucrarile lor. 
Deschid geamul inainte de a iesi din clasa. Ploaia loveste cu stropi marunti zidurile liceului. Furtuna a trecut de dimineata, iar acum, fiind trecut de ora 12, doar burniteaza. 
Resir aerul rece. Mi-as dori sa fiu undeva departe, nu in trecut, nu intr-o zi anume, caci toate amintirile mele sunt apusul tineretii mele.
 
                                                                                           
Incui usa. Iau tabloul in mana libera. Aprind umbrela grabit si-mi continui drumul pe aleea din fata casei. Ploaia a reinceput, de data asta cu mai multa putere. Strada e goala, toti vecinii mei sunt la joburile lor obositoare. Cafeneaua e la cateva strazi distanta de casa mea. 
"Obsesia" apare din spatele unui bloc nou construit. Afara nu-i decat un cuplu ce, probabi,l si-a dorit mai ulta intimitate. E un loc ferit de zgomotele melodiilor comerciale ale celorlalte localuri si, spre bucuria mea, e ferit de traficul infernal al orasului. Trec de mese din lemn, de cuplul ce nici nu-mi observa prezenta si patrund in interiorul cafenelei. Mirosul cafelei ma cheama. 
Decorul ma duce cu gandul la perioada interbelica, la femeile frumoase ce-si pudrau nasul in baie, la gandurile lor interzise, la privirile lor pagane, la senzualitatea cu care erau privite de barbatii ce le insoteau.
S-au sfarsit serile dansante in doi. 
-Am adus tabloul. Zic inca gandindu-ma la tot ce sufletu-mi pofteste, la caldura acelor ani stiuti doar din auzite.
Domnisoara zambitoare de la casa isi suna seful. Ma asez la una din mese si degust cafeaua ce ma asteapta. 
Privesc inca o data tabloul. Gradina imaginata de mine pare un rai, pare un colt dintr-o lume mai buna. E atat de simplu sa zambesti in mijlocul lunii mai cand soarele rasare dimineata. Oricum ar fi ziua, soarele va rasarii de fiecare data.