Tema la info

Manager versus lider

Potrivit sociologului francez Gustave Le Bon, care, pe parcusrul carierei sale si-a indreptat atentia catre psihologia colectivului, „Competenţa fără autoritate este la fel de neputincioasă ca autoritatea fără competenţă.”. Le Bon subliniaza in aceasta ca, unul dintre cele mai importante componente ale resurselor umane in cadrul unei companii sunt managerii (sau cadrele autoritare), caci, cu ajutorul acestora acestora, multitudinea de obiective ale firmei poate fi conceputa eficient din punct de vedere strategic si atinsa controlat cu ajutorul abilitatilor manageriale si de conducere. Pe aceeasi scala a importantei se afla insa si colectivul de subordonati care reprezinta competenta si fara de care sectorul managerial nu si-ar fi avut rostul.
Insa, in contradictoriu cu opinia generala populara, a fi manager nu inseamna in acelasi timp si a fi lider. Intre cele doua denumiri exista foarte mari diferente, chiar daca ambele trudesc catre un acelasi anumit obiectiv si au la baza conducerea si coordonarea subalternilor.
Conducerea si managierea unui grup sunt doua activitati diferite care asteapta de asemenea caracteristici diferite din partea persoanele care isi exercita puterea in pozitiile superioare, insa cele doua activitati sunt interconectate, niciuna atingandu-si eficacitatea maxima fara cealalta.
Pentru a intelege mai bine aspectele fiecarei relatii lider-manager, caracteristicile si punctele forte ale fiecaruia trebuie intelese si aduse in prim-plan.
Liderul este persoana care isi foloseste creativitatea, viziunea, sperantele si inteligenta pentru a crea un tablou imbunatatit si futuristic a prezentei activitati desfasurata sub atentia lui. Acesta isi prezinta ideile inovatoare folosindu-se de talentul de a comunica, facandu-si subalternii sa vizualizeze cele prezentate si sa creeze astfel o legatura puternica cu noua strategie. Aceasta legatura este benefica in dedicarea subalternilor in executarea si rezolvarea pasilor catre ideea liderului. In acest proces, calitatea liderului de a-si face subordonatii sa creada ca sunt o parte din ceva foarte important pentru binele si dezvoltarea colectivului este cruciala, astfel acesta reuseste sa motiveze echipa sa lucreze impreuna, creand totodata o atmosfera avantajoasa pentru un mod de lucru eficace.
De asemenea, liderul se concentreaza asupra inovativitatii, cautand intotdeauna noi moduri de operare a sistemelor organizare pentru a facilita si accelera procesele deja puse in aplicare. Acestia opteaza pentru schimbare si adaptare, lucrand in acelasi timp catre viziuni personalizate cu care se poate diferentia de competitorii sai. Fiind transparenti si mandri cu munca lor, liderii gasesc un confort in pozitia pe care o detin deoarece aceasta le permite sa evolueze in modul in care isi doresc. De aceea, in descrierea unui lider nu pot lipsi curiozitatea si agilitatea. Aceste caracteristici nu lasa loc pentru a ramane in urma, ci imping persoanele in pozitie sa se documenteze, sa creeze, sa inventeze si sa se afirme. Mediul mereu schimbator in care un lider este prins poate fi identificat ca un element foarte important pentru progresul continuu in grupul de lideri al unei firme. Cu toate acestea, aceasta pozitie de conducere este foarte avantajoasa pentru persoanele care vor sa evolueze atat personal, cat si pe plan profesional, deoarece modul de gandire si invatare sunt antrenate in mod regulat, oferindu-i astfel persoanei in pozitie ocazia de a adopta noi metode de invatare si punere in practica a ideilor.
Desigur, un lider poate avea atat succes cu noul plan pe cat poate da gres intr-un mod nedorit. Din cauza planurilor uneori nerealiste si departe de a fi realizate, si asumarea unui risc prea mare, scopul propus poate duce la pierdere, chiar daca acesta initial aducea cu sine un mare castig.
In ceea ce priveste subordonatii, liderul creaza cu acestia relatii stranse, observand de asemenea un mare potential si optimism in persoanele pe care le conduce. De regula, liderii reusesc sa se sustraga de la a stabili sarcini individuale si de a indemna angajatii la munca direct, bazandu-se in aceasta situatie pe manager. Relatiile create ofera un sentiment de siguranta pentru ambele grupuri, de conducere si angajati, acestia sustinandu-se si sprijinindu-se reciproc in drumul spre tinta dorita. Prin aceasta, liderul castiga de partea lui sustinatori care il vor ajuta sa ajunga mult mai departe, oferindu-i respect, sprijin si incredere, ajutandu-l astfel sa avanseze.
In paralel, managerul este responsabil cu organizarea echipei, impartirea sarcinilor, controlul angajatilor si calculul resurselor si riscurilor. Acesta este raspunzator de modul in care viziunea liderului este pusa in practica, desfasurarea activitatilor fiind coordinate de acesta in cel mai profitabil mod pentru firma. Managerul atribuie sarcinile direct, indeamna la progres si corectitudine si poate fi vazut ca fiind foarte implicat in ceea ce priveste demersul tuturor activitatilor sub conducerea lui. In acelasi timp, acesta ofera indrumare echipei sale spre atingerea scopului. De obicei, managerii raman loiali modurilor de operare folosite pana acum, pentru care au certitudinea ca functioneaza si pot duce la sfarsit sarcinile. Avand posibilitatea de a intra in contact direct cu mediul de munca a subordonatilor, managerul are de asemenea ca scop usurarea si optimizarea sistemelor si proceselor folosite. Datorita gandirii strategice, superiorul lucreaza si individual, cunoscand si folosindu-se astfel de toate capabilitatile si beneficiile echipei sale.
Rolul unui manager implica totodata capacitatea de a rezolva probleme neasteptate, avand ca tinta implinirea planului stabilit. Scopul acestora este insa de a evita posibilele erori ce pot aparea pe parcurs si de a calcula in prealabil riscul asumat. Deoarece managerii tind sa isi seteze tinte mai apropiate si mai fezabile, acestia au abilitatea de a studia mai bine situatia si demersul procesului.
Spre deosebire de un lider, managerul adopta metode si cunostinte de la superiori, construindu-si astfel pe parcursul experientei un mod de conducere cat mai eficient. Prin urmare, abilitatile deja obtinute sunt perfectionate si adaptate la diferite situatii sau caractere.
In general, managerul urmeaza un proces bine definit si se axeaza pe multumirea superiorilor sai prin care se va si afirma, in comparatie cu liderul care isi castiga admiratia prin viziunile si conceptele unice.

In concluzie, managerul si liderul definesc doua caractere si moduri operandi total diferite, acestia fiind insa dependenti unul de celalalt. Liderul este responsabil cu setarea unui scop spre care angajatii sai trebuie sa se indrepte, iar managerul face posibila aceasta miscare prin contactul direct cu subalternii si intelegere.

ISTORICUL CONTABILITATII

Conform legii contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1), contabilitatea este stiinta si arta stapanirii afacerilor. Scopul acesteia fiind “măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice”, în care scop “trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori”.

Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subsistență a comunei primitive: primele numaratori contabile au avut loc odată cu apariţia scrisului la sumerienii (ani 3000 i.Ch.). Acestia utilizau drept instrument o vergea ascutiţă de lemn, scribul scria pe placa de argilă umedă numele părţilor, obligaţiile asumate şi obiectele comercializate. Părţile semnau, tinand evidenta astfel la corectitudinea datelor înscrise. Apariţia şi utilizarea papirusului va înlesni şi mai mult înregistrarea şi detalierea tranzactţilor comerciale. Desi contribuţia adusă de greci în contabilitate (utilizarea unor monede de schimb începând cu anul 600 i.Ch.) este una ce va determina şi o dinamizare a activităţii financiar bancare, in vremurile acelea resursele erau excedentare faţă de necesitati, contabilitatea cunoscand o evoluţie lenta.

Pe masura insa ce oamenii s-au inmultit, zonele au devenit mai sarace in resurse, asadar a aparut necesitatea cultivarii pamantului si a imblanzirii animalelor, tinand recoltelor si a turmelor. Necesitatea evidentierii a acestui lucru a dus la a grava linii verticale pe bucati de lemn, metoda foarte des folosita de pastori pentru a isi numara turmele.Treptat, pe masura ce agricultorii au început sa devina eficienti, surplusul de recolte a dat nastere muncii specializate, comertului si primelor tipuri de bresle.
Prima forma de schimb a marfurilor intre oameni, trocul, deoarece prin diviziunea muncii, desi fiecare persoana devine capabila sa desfasoare o anumita activitate, nu ii asigura toate bunurile de care avea nevoie pentru existenta. Asadar, producatorii individuali au considerat tot mai necesara aparitia unor bunuri care sa faciliteze comertul, avand loc, astflet, aparitia monedei.
De asemenea, au avut loc anumite schimbari si in modul de incasare a bunurilor produse si vandute dat fiind faptul ca in Evul mediu producerea bunurilor s-a organizat in bresle, ceea ce a condus la largirea ariei de comert. Negustorii nu mai incasau toate produsele cu monezi pe loc, in momentul tranzactiei. Au fost nevoiti sa accepte ca anumite produse sa fie vandute la o anumita data, fara ca si contravaloarea acestora sa fie incasata la aceeasi data.
Pana la începutul mileniului II e.n., regatele erau în curs de consolidare si se caracterizau prin relatii de vasalitate, ceea ce a dus la o evolutie lenta a contabilitatii, localizata de regula la nivelul unor institutii de ordin religios, desi odata cu relansarea dezvoltarii economice si crearea unor state si ordine cavaleresti, ordinele religioase incep sa capitalizeze avere şi sa exercite influente pozitive in dezvoltarea metodelor de gestionare. Primul principe european care a introdus un sistem permanent de administrare şi raportare a fost Carol cel Mare. El a impus un sistem de raportare a averilor legale, inregistrarea platilor si incasarilor in registre separate, inventarierea anuala a domeniilor regale, conform documentelor arheologice.
____________________________
Perfectionarea metodelor si tehnicilor contabile preluate de la romani, greci, egipteni, etc. si tehnicile contabile si aparitia manufacturilor intensifica afacerile comerciale, financiare şi bancare, ceea ce a determinat perfectionarea metodelor si tehnicilor contabile.
In aceasta etapa (Evul Mediu) se trece de la simplele insemnari, la contabilitatea memoriala, contabilitatea in partida simpla si in partida dubla .

In contabilitatea memorială toate operaţiile sunt inregistrate in ordine cronologica, intr-un registru unic. Aparuta in secolul al XIII-lea, la bancherii florentini, a parcurs mai tarziu si alte orase precum Roma, Milano, Venetia, acest tip de contabilitate nu oferea o imagine corespunzatoare asupra operatiunilor economice mai complexe, ceea ce a determinat separarea memorialului în doua registre cu destinatie speciala: unul in care se inregistrau miscarile de numerar si marfuri si altul in care se inregistrau creantele si datoriile.
In contabilitatea în partida simpla, apar conturile in calitate de ansambluri contabile coerente atasate unui tip de operatii. Acest tip de contabilitate utilizeaza fisele conturilor. Principiul de inregistrare in fisele de conturi este: cel ce primeste ceva si are sa dea este debitor, cel ce da ceva si are sa ia este creditor.

Tinând cont de practicile contabile ale vremii, contabilitatea in partida simpla a fost supusa unei schimbari continue si a evoluat spre partida dubla.

In contabilitatea in partida dubla, în urma vanzarilor de marfuri, între contul clientului cumpărător şi contul de mărfuri se stabileşte o relatie, in care contul clientului creste, iar contul de marfuri scade cu aceeasi sumă. Aceasta practica duce la crearea de conturi pentru elemente patrimoniale, iar in jurnale s-a generalizat scrierea pe articole, trecandu-se contul debitor in stanga, iar contul creditor in dreapta.

Luca Bartolomeo di Pacioli, din Italia, in Epoca renasterii, considerat ca fiind parintele contabilitatii in partida dubla, a fost primul care a studiat in mod stintiific acest aspect.
Pacioli a fost un mare om de cultura, cunoscand diverse domenii de stiinte si arte, iar in urmatorii ani s-a mutat in Milano, unde a colaborat si l-a invatat matematica pe Leonardo da Vinci, pe care il descria ca „excelent pictor, arhitect și muzician, un om daruit cu toate virtutile.”
Acest nume de `` parintele contabilitatii `` i-a fost atribuit in urma lucrarii „Summa di Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita”, in care considera ca obiectul contabilitatii este „tot ceea ce dupa parerea negustorului îi apartine pe lume, precum si toate afacerile mari si mărunte in ordinea in care au avut loc.”
De asemenea, a detaliat metodele corecte de utilizare a registrelor, adaugand o precautie prin care nici o persoana nu ar trebui sa isi termine ziua de lucru înainte de a pune de acord coloanele de debit și credit in alte lucrari ale sale.
Alte teme relevante detaliate de di Pacioli au fost etica în contabilitate și Regula 72, o metoda de determinare a beneficiilor economice.

Ti-am mutat tema la contabilitate aici

Choco: când ajung să-și facă oamenii temele de la școală pe aici. :))

Mie mi se pare foarte interesant ce ai scris aici.