Peace, Love or Happiness?

Chaper 1: Alone... I'm so alone...why..why me?

“Fericirea! Nu stii ce este exact pana in ziua cand o pierzi. La fel ca si cu dragostea adevarata. Si nu este tot asa si cu tineretea? Cata vreme o ai, nu-i dai nici o importanta. Ba chiar ai vrea ca timpul sa zboare. Abia astepti sa cresti, sa faci experiente. Dar intr-o zi te uiti in urma si-ti dai seama ca nu mai e, si atunci plangi dupa ea! Ciudata soarta mai au si oamenii. Inteleg importanta unui lucru abia cand l-au pierdut.”

Cel care a spus asta , bine a zis!
Aceste vorbe nu mi le mai pot scoate din minte, pur si fimplu imi dau seama ca aceste “ganduri” ma defines pe mine.

Mereu stau si plang…
Minte inca scotoceste in trecut…
Un trecut pe care nu-l pot uita…
Un trecut trist si dureros..
As vrea sa scap odata de acele momente disperate in care cautam iubire…

“Iubirea este un sentiment cu patru varste: se naste in bratele dispretului, creste sub protectia dorintei, se intretine cu favoruri si moare otravit”

Acest sentiment nu l-am simtit niciodata…

In aceea zi in care eram singura , uitata de lume … intr-un abis nesfarsit
Singurul sentiment pe care l-am simtit la acea varsta frageda a fost decat suferinta..
Pana cand intr-o zi cineva mi-a dat o sansa.



Prov Sakura.

Ma aflam pe un camp verde, eram inconjurata de mii de flori pictate ca un curcubeu. Iarba proaspata si moala dansa in suflul cald al brizei de vara.
Priveam cu bucurie miile de flori care imi imbatau narile cu parfumul lor suav.
Privirea imi era atrasa de fiecare floare in parte , frumusetea lor ma forta sa le admir. Luasem fiecare floare in parte , o examinam , stiu … suna destul de prostesc , dar…

Dar! , pentru mine nu este asa. Fiecare lucru , obiect , fiinta are rostul ei. In cazul florilor , rostul ei este sa te inveseleasca, sa te hipnotizeze cu culorile sale sau sa te de-a pe spate cu parfumul lor splendid.
Stau linistita, stand intinsa pe patura pufoasa a mamei naturi. Priveam spre cerul albastru, senin. Ochii mei mari si verzi ca zmaraldul priveau uimiti.

Aceea culoare de un albastru deschis…

Acele punctulete albe ,care pareau din vata, plutind pe cer…

Acele pasari, cu un penaj minunat, multicolor , de parca facusera ‘baie’ in curcubeu, zburand si ele printer norii pufosi , imaculati , fara griji…

Aceea minge de foc , imensa , care ma orbea incet si imi mangaia cu blandete pielea firava…

Si multe alte lucruri….

Mi’as fi dorit sa fiu senina ca cer …

Mi’as fi dorit sa fiu purtata de vand..

Sa zbor ca psarile , purtand culorile curcubeului…

Sa fiu ca soarele, independeta si sigura pe sine, uimind fiecare persoana care ‘ma vede’ …

Dar cel mai mult .. mi’as fi dorit ca parinti mei sa fie aici , cu mine . Privind alaturi de ei , frumusetea naturi..

Deodata pe obrazul meu firav isi face aparitia o lacrima amara. Ochii imi erau umezi. Incepusem sa izbucnesc in plans. Nu ma mai puteam controla. Lacrimile puse stapanire pe mine. In mine imi apareau parinti mei. De parca eram blestemata … In continuu mii de imagini cu ei imi apareau in minte. Simteam ca inebunesc. Fiecare moment sau clipe petrecute cu ei se derulau in constientul meu facanduma sa plang tot mai tare .

Vroiam sa fiu cu ei …

Vroiam sa ii am aproape…

Vroiam sa le simt din nou inbratisarile calde…

Vroiam sa aud din nou vorbele mamei,,,,

Vroiam sa aud din nou glasul tatei…

Singurul lucru care il mai vreau acum este ca ei sa fie cu mine , sau eu sa fiu cu ei…

Pieptul meu micut ma durea. Simteam cum inima o lua razda. Bataile sale se puteau auzi de la mii de kilometrii.

-“Ce am facut sa merit asta?”
-“Cu ce am gresit?”
-“De ce nu pot fi ca ceilalti copii , alaturi de parinti?”
-De ce nu pot sa am parinti aproape “
-“De ce nu-“

Vorbele mi se oprise. Nu mai puteam spune nimic. Eram ca o papusa , in mainile lui papusar. Lacrimile curgeau ca o cascada pe obrazul meu inbujorat.
Ma simteam si ma simt singura. Eram si sunt o singura persoana intr-o lume necunoscuta, intr-un abis obscur nemaiterminanduse.
Vroaim sa plec ,sa dispar din aceea lume… dar… nu stiam cum…
Imima ma durea. Purtam prea multa suferinta pe umeri. Nu aveam cui sa o inpartasesc… Nu aveam pe nimeni aproape , care sa ma sprijine, inveseleasca sau sa ma iubeasca. Eram complet uitata de lume!

Suferinta si nu-mai suferinta...

-“Ce am facut sa merit asta?”

Multe canduri mi se invarteau in minte, facanduma sa fiu mai debusolata.
Stateam incolacita , ca un gem. Paream ca un catelus singuratic .
Dar pe cine pacalesc. Asa si sunt! O floare ofilita, nevrand ca cineva sa ma mai admire, pierdandumi frumusetea si totodata si sentimentele…
Plangeam si tot plangeam , nu ma mai puteam opri. Singura mea dorinta era aceea de a avea pe cineva aproape , pe cineva sa ma pot baza. Fara a-mi controla ‘gesturile’ un tipat i-si face iveala, urlam cu tot sufletul, vrand sa-mi scoat acele momente , imagini triste din mintea mea. Eliberandumi inima.
Pana cand deodata , simt o atindere blanda si calda pe umar. Imi ridic incet capul in sus , lacrimile inca prelingandumise pe obraz, apoi , num-mi puteam crede ochi in fata mea era un baiat:

-“De ce plangi aici , singura?” , spunandui baiatul ,schitand pe fata un zambet.
-“Huh?!” , spun eu inprietrita.
-“Nu ar trebui sa plangi. S-a intamplat ceva? Unde iti sunt parinti?” , intraba acesta stergandusi zambetul incet de pe chip, de parca era ingrijorat pentru mine. Priveam uimita la el, apoi , auzind spusele ‘baiatului :” unde iti sunt parinti” , mintea din nou imi luase razna , in fata ochilor imi aparuse imaginea parintilor ,cum ma luau in brate. Lacrimile care mi se oprise prêt de cateva secunde , incepusera din nou sa se prelinga pe chipul meu. Apoi cu o voce joasa spun:

-“Okasa? … Otosa? …” (mama? … tata?....)”
Plangeam ca un belelus, defapt mai rau.

-“Hei …. Um…. Off… Ce am facut?... Ce ar trebuit sa fac?” isi spune baiatul in gand.

Acesta o privea pe rozalie debusolat, vroia sa faca ceva sa o opreasca din plans, nu putea sa o vada asa, el scotocea prin minte o meo\toda , apoi deodata “Evrica!”
Isi pune mainile in jurul obrajilor si trage de ei , facand o fata comica , scotandumi si limba:

-“Hei, hei! Ia uitate! “ , spuse acesta.
Vocea sa blanda imi captase atentia , imi ridic capul incet in sus:
-“Huh?!” , ii spun cu un glas stins.

Nu-mi venea crede ochilor. Il priveam cum se ‘stramba’ ca o maimuta in fata mea , privirea imi este captata de el prêt de cateva minute . Imi dadusem seama ce vroia sa faca , acel lucru era de a ma inveseli, dar fara rezultat , eram mult prea trista.
Acesta observa ca fata nu da nici un semn de bucurie, asa ca se oprestea in a mai ‘dansa’ “hula ca maimuta” si poc! deodata nefiind atent se inpiedica de o piatra si puf! cade cu nasu-n pamant.
Fata se ‘holba ‘ la el si deodata o izbugnise rasul.
Nu mai puteam simteam cum burta ma dorea. Dintr-un lucru ‘banal’ am ras. Insfarsit! .. Insfarsit am reusit sa rad , uitand de suferinta. Nu ma mai piteam opri din ras , savuram incet aceea pofta necontrolata de a mai rade.
Baiatul isi ridica incet capul spunand un : “Aw!” , iar apoi nu-I venea crede urechilor , o auzea pe rozalie razand, dar inpietrise:

-“ Este atat de frumoasa…-” , isi spuse acesta in gand, inca holbanduse la ea.

Eu inca radeam , radeam cu pofta. Apoi ceva imi captase atentia:

-“Am reusit! “ , spuse acesta inprimandusi pe chip un zambet larg , “Ma bucur ca nu mai plangi.” , stergandusi incet zambetul larg , isi schiteaza altul bland .
-“Huh?!” , spun eu , incetand de a mai rade.
-“ Nu ar trebui sa mai plangi, ai un zambet prea frumos.” , spuse acesta.
-“E-Eu… a-am un zam-zambet frumos?” ii spun timida.
-“ Mi-e unu-l imi place zambetul tau , ma face sa zambesc si eu,vezi?” acesta isi imprima din nou un zambet mult mai frumos , facanduma sa i-l admir.
-“ Um… (timida ^3^) ..Um… Arigato(u)! “ , ii spun captandui atentia.
-“Hm?! .. Pentru ce?” ,
“Pentru ca mai facut din nous a zambesc, uitasem acest sentiment minunat . Arigato! “ , ii spun inprimandumi si eu un zambet larg pe chip.
‘Baiatul’ era complat , din nou, captive zambetului ei, cu greu spuse:
-“…. Um… Mi-a facut placere ca te-am putut ajuta …um…”
-“Sakura.. Sakura Haruno , ma numesc.” , ii spun (>////<)
-“Sakura…. Ce nume frumos.” Ii spune el .
-“Eu ma numesc- ….”

To Be Continued...

-------------------------------------------------------------------------

Un fic nou :> me gusta
Ne lasi asa in suspans, vreau sa vad cine e baiatul
Capitolul a fost frumos vreau si continuare
Spor la scris

surioara surioara surioara
vaaii ... credeam ca nu m-ai intri pe forum
n-ai idee cat de mult m-am gandit la tine
mi-a fost foarte dor de tine
ma bucur pentru ca ai postat un nou fic
este la fel de grozav ca tot ce ai scris
dar sincer ... parca ma capteaza mai mult aceasta idee
imi place extraordinar de mult ideea
sper ca vi repede cu next-ul ca mor aici
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva