Miau miau !


1. Ideea- Imi place ideea, este destul de originala si frumoasa. Felicitari.

2. titlul- Si titlul imi place, nu este el fooarte original dar exprima multe si se potriveste cu fic-ul din cate vad eu.

3. Descrierea- Ai descriere, ai si inca cum. Imi place ca te axezi foarte mult pe sentimente. Scrii foarte frumos, chiar imi place.

4. Dialogul- Dialogul nu este lung dar nici sec, este ok. L-ai adaugat cand era nevoie de el.

5. Actiunea- Nu mi se pare deloc grabita, poate doar putin la faza cu Itachi cand i-a spus lui Sasuke adevarul. In rest mi se pare destul de bine.

6. Estetica- Imi place estetica. Asezarea in pagina e buna iar aspectul capitolului este ingrijit si frumos.


7. Greseli de ortografie, gramatica, tastare :


" ceia " - ---> ceea <---

" deschis " - ---> deschid <---

" ci " - ---> si <---

" amundoi " - ---> amandoi <---

" picoare " - ---> picioare <---

" peretel " - ---> peretele <---

" dragost " - ---> dragoste <---

" i-a " - ---> defapt, se scrie " ia " .. caci este verbul a lua " il ia "

" intelegema " - ---> intelege-ma <---

" fig " - ---> fug <---

Dupa ce termini de scris capitolul, citeste-l astfel incat sa vezi unde, ce si cum ai gresit.
Astept next-ul.
Spor la scris si la idei !

Pupici

Multumesc mult Bubulina pentru critica
promit ca o sa ma straduiesc si nextuu o sa fie mai bun
o da si cora,nu iti face grij,daca inspiratia tine cu tine atunci poate nextuu va veni chiar azi

Capitolul 8

Imi privesc cateva clipe fratele, fara sa-i spun ceva, se vedea ca numai era nimic de spus, apoi trag adanc aer in piept, stergandu-mi sangele de la buza, idiotul imi sparsese buza. Privesc usa pe care Sakura plecase, si fara sa mai zic ceva, ies in fuga dupa fata.
Nu vroisem sa se intample asta, dar in acel moment chiar numai stiusem ce sa spun, iar un val de furie incontrolabila ma cuprinsese.

Inghit in sec, lovind pe oricine imi iesea in cale, nu-mi pasa, trebuia sa ajug naibii mai repede la Sakura. Fusesem un idiot, un tampit daca crezusem ca ma va alege pe mine. Mda, cum se intampla mereu, Sasuke primea tot ce era mai bun.
M-am strambat, inlaturandu-mi toate gandurile din minte, iesind din hotel, simtind o picatura rece pe frunte. Incepuse sa ploua, perfect! Caut motociclete din priviri, igonrand total ploaia care ma uda, si-mi trecea de haine, ajungand pana la piele. O gasesc, apoi urc , pornind in viteza, facand salom printre zecile de masini.
Tocami azi se gandisera si idiotii astia sa-si faca plimbarile.

Merg cu mai multa viteza, uitandu-ma atent pe fiecare trotuar pe unde ar fi putut fi Sakura. Opresc la semafor, ca deh, vazusem politia mai in fata, si chiar si asa, nu vroiam sa primesc vreo amenda sau sa ajung la inchisioare. Imi ridic privirea nervoasa catre semaforul care numai vroia sa schimbe o data culoarea aia. Ambalez motorul si pornesc din nou, semaforum ramand pe rosu. Aud masina politistilor venind dupa mine, o ignor si i-au o curba de toata frumusetea, busind masina cuiva.

Impactul dintre motor si masina ma azvarleste la trei metri departare, eu fiind lovit de o alta masina ce ma arunca intr-un zid. Ma stramb, simtindu-mi coastele cum se rupeau, apoi o durere enervanta din cap isi face apartie. Imi ridic mana taiata si zgariata, atingandu-mi fruntea din care un firicel de sange aluneca incet. Super, imi sparsesem capul si eram aproape mort. Ce mai zi ! Nici macar nu o gasisem pe Sakura.
Imi duc bratul la abdomen, strangand puternic, parca fusesem lovit de mai multe masini, eram chinuit de mine insumi. Scarsenc din dinti, muream de durere, iar strigatul unor tipe imi facea capul sa explodeze.

Aveam sa mor singur, in mijlocul necunoscutului, cu niste idioate care tipau, si nici macar nu faceau nimic. Un zambet ironic imi apare pe chip, ce mai moarte. Lovit de masini, in ploaie. Ca un caine, sau poate ca si aia aveau parte de ceva mai bun. Imi inchid ochii, lasand picaturile ploii sa-mi spele pielea, lasand totul in jurul meu sa dispara, in timp ce eu ma pierdeam in abis, in nicaieri-ul neexisent.

Un glas placut, duios, ce poate avea o mica ingrijoare in el mi se face auzit. Ma stramb ca de obicei, cu nici-un chef de a vedea cine vorbea. Sincer sa fiu, imi era mai bine singur decat cu cea sau cel care tot comenta ceva. Nu se oprea, vorbea intr-una, nu ma lasa un minut in pace, dar nici macar nu intelegeam ce zice. Imi auzisem numele, apoi pe al lui Sasuke , in rest nimic. Poate ca Raiul nu putea fi vazut, sau poate ca in Iad toata lumea vorbea. Asta da chin!

- Poti sa pleci naibi o data ?
Spun brusc, apoi privirea imi e orbita de o raza puternica de lumina. Clipesc des, incercand sa-mi dau seama ca prostul unde ma aflam. Peretii albi, un tanar cu parul ciufulit si blond intr-un halat mai alb ca peretii aia uitandu-se ciudat la mine - de parca numai vazuse vedete, boul - si un aparat langa patul meu ce scotea un sunet al naibii de enrvant.
Beep, beep, beep, oare numai asta stia sa faca ?! Daca da, atunci preferam sa mor mai repede.
- Te-ai trezit !
Din nou acea voce calma, asa frumoasa. Imi intorc privirea obosit, de parca n-as fi dormit de noptii intregi catre cea care vorbise. Era. . . era Sakura ! Statea pe un scaun, uitandu-se atenta la mine, fara sa spuna ceva. Probabil astepta sa spun eu.
- Ce cauti aici ? Pleaca! Ah, nu, nu, prima data adu-mi o tigare, apoi poti sa pleci linistita ! Nu am nevoie ca tu sa-ti faci griji pentru mine, pustoaico!
Spun calm, simtindu-mi inima parca strangandu-se de durere. Ba da, vroiam sa stea cu mine, vroiam sa-mi zambeasca si sa planga pentru mine. Vroiam sa fie macar o data a mea !
sper sa va placa

Capitolul 9

Alerg. Nici oamenii de pe strada, nici ploaia nu ma pot opri. Nu inteleg. Ce naiba i-am facut de mi-a distrus toata viata. De ce? Sunt o proasta. Stiam de la bun inceput ca daca ma voi baga in toata porcaria asta voi sfarsi rau. De ce nu mi-am ascultat instinctul? El s-a jucat cu mine. Tot ce vrea este sa ajung in patul sau. I-am putut citi pe chip acest lucru. Ma dorea. Asta este tot. Nimic mai mult. Mi-a stricat relatia cu Sasuke. Cu baiatul dupa care am tanjit mereu. Cel care am crezut mereu ca-mi este sufletul pereche. Itachi habar n-are nici cea mai vaga idee. Nu are idee cat de mult l-am iubit pe Sasuke. Cat mi-am dorit mereu sa fiu cu el. Cate am suportat doar ca acesta sa tina la mine ca la o amica. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca va ajunge sa ma iubeasca.

Ploua din ce in ce mai tare. Incep sa incetinesc pasul datorita oboselii care a pus stapanire pe mine. Pot spune ca am avut destula energie dupa ce ca abia am dormit o ora. Trec de o cladire mare si ajung intr-o parcare a unui hotel. Un zgomot produl de ciocnirea dintre o masina si o motocicleta ma face sa-mi intorc privirea catre locul cu pricina. Scap din mana geanta cand il vad pe Itachi cum este azvarlit catre un zid mare. Raman incremenita pret de cateva minute dupa care fug catre el. Se pare ca nimeni nu are de gand sa faca ceva. Ii vad ochii cum se inchid in timp ce sangele isi croieste drum pe alee. Il strig insa acesta se rasteste la mine nervos fara a-si deschide ochii.

O masina de politie ajunge destul de repede si din aceasta coboara doi polititsti. Unul dintre ei cheama o ambulanta prin statia ce o poarta la el in timp ce celalalt se aproprie de noi. Se apleaca si ma intreaba daca il cunosc. Dau afirmativ din cap iar barbatul imi spune sa merg cu Itachi in ambulanta. Se pare ca daca va trai va primi o amenda deoarece nu a respectat nu stiu ce legi. Imi intorc chipul catre el in timp ce cateva lacrimi ies la iveala. Din cauza mea a patit asta. De ce port atata ghinion? Cu ce am gresit in toata viata mea?

Ambulanta ajunge intr-un timp record si-l ia pe brunet. Urc si eu si privesc medicii cum il bandajeaza. Vreau sa-mi scot telefonul insa imi dau seama ca se afla in geanta pe care am scapat-o. Intreb un barbat, in jur de douazeci si trei de ani daca are un telefon. Mi-l da iar eu incerc sa-mi amintesc numarul lui Sasuke. Dupa ce-l formez astept sa-mi raspunda insa nu are nici un gand. Imi dau seama ca daca ar fi fost numarul meu nici nu s-ar mai fi uitat la ecranul telefonului. Intr-un final, cand am incetat sa mai sper ii aud vocea trista si obosita.
-Sasuke, sunt Sakura! ii spun destul de repede. Te rog nu inchide, trebuie sa-ti spun ceva important. Itachi a avut un accident si acum sunt cu el in ambulanta. Ne vedem la spital, ii spun si nu-l las sa raspunda pentru a fi sigura ca nu ma va jigni cu nimic. Daca este sa o faca atunci sa fim doar noi doi fata in fata.

Razele soarelui isi fac aparitia in salonul brunetului. Il tin strans de mana insa acesta nu face nici o miscare. Sasuke a innebunit sau ce? Desi a fost o cearta apriga nici acum nu a venit. Poate crede ca am glumit sau poate se gandeste ca doar compania mea ii va face bine fratelui sau. Oftez si privesc aparatul care incearca sa-l tina pe Itachi in aceasta lume. Oftez usor. Nu am reusit sa dorm deloc. Cum as fi putut daca el este intr-o stare ca asta? Mana sa incepe sa ma stranga si il privesc. Ochii sai negri se deschid usor si privesc incaperea in care se afla.
-Te-ai trezit! strig fericita catre brunet.
-Ce cauti aici ? Pleaca! Ah, nu, nu, prima data adu-mi o tigara, apoi poti sa pleci linistita ! Nu am nevoie ca tu sa-ti faci griji pentru mine, pustoaico!

La auzul acestor cuvinte cateva lacrimi isi fac aparitia pe chipul meu bland. Ma priveste nervos si in acelasi timp curios de comportamentul meu straniu pentru el. Ma musc usor de buza si incerc sa nu las nici o lacrima sa paraseasca lacasul lor. Reusesc cu greu insa sangele isi face aparitia din buza mea carnoasa. Isi ridica o spranceana dupa care ma intreaba cu o raceala in voce daca ma duc sa-i aduc tigara aia o data. Parasesc incaperea si imi lipesc spatele de perete. Oftez si dau sa plec. In nici un caz nu-i iau o tigara. Ma duc sa iau o sticla de apa. Mor de sete si cred ca si el face la fel.

Cobor lent scarile dupa care parasesc cladirea. Merg incet, pana si un melc m-ar putea intrece. Imi ridic usor privirea pentru a fi sigura ca nu voi da peste cineva. Incremenesc cand il vad pe Sasuke la intrarea in curtea spitalului. Cateva cristale parasesc locasul lor sfant iar eu incept sa alerg catre brunet. Il imbratisez si las lacrimile sa curga. Brunetul nu face nici o miscare. Mai mult ca sigur inca este suparat pe mine. Incep sa-mi cer scuze. Nu am curajul sa-l rog sa ne impacam. Imi dau seama ca i-am pierdut increderea. Ma despart usor de el si-l privesc in ochi. Nu a dormit la cum arata. Il intreb de ce nu a venit pana acum insa el nu raspunde. Imi da aceeasi privire pe care mi-o dadea in urma cu cativa ani. Aceeasi privire de gheata de care am reusit sa scap insa acum a revenit.
-Sasuke, te rog. Iarta-ma. Te implor, continui in timp ce chipul imi este invadat de lacrimi.

Trece de mine fara a-i pasa de faptul ca eu ma simt foarte oribil din cauza celor intamplate.
-Nu-mi pasa de scuzele tale. Unde este fratele meu? ma intreaba cu o raceala in voce.
-Sasuke, inceteaza! strig cat ma tin plamanii. Tu nu poti intelege? Ti-am explicat aseara ce a fost cu adevarat! Chiar tu ai spus ca eu sunt sensibila! Cum crezi ca m-am simtit de fata cu fratele tau? Tu nu intelegi ca esti singurul la care am tinut, tin si voi tine mereu? Sau mai bine zis ca eu te iubesc!

Cad in genunchi. Norocul meu este ca nu era nimeni prin gradina pentru a vedea felul in care m-am comportat. De fapt ce-mi pasa ce cred altii? Ma intereseaza mai mult ceea ce crede Sasuke despre mine. Simt cum ma doare inima. Durerea provocata de faptul ca cel la care tin nu are incredere in mine imi sfasie inima. Fac pariu ca acum crede ca el nici macar nu a fost primul barbat din viata mea. Numai lui mi-am daruti trupul. El a fost cel care mi-a furat primul sarut. Inima mea i-a apartinul de multa vreme si inca ii apartine. Recunosc, nici eu nu stiu ce am simtit pentru Itachi. Poate a fost un fel de atractie. M-a uimit ce fel de persoana misterioasa poate fi. Cel putin atunci cand m-a salvat.

Oftez si imi ascund chipul in mainile fine. Nu mai rezist. Simt ca innebunesc. El se afla in fata mea si nu-mi adreseaza nici un cuvant. Ma uraste. Pur si simplu asta face. Ii aud pasii cum se indeparteaza de mine. Imi ridic privirea si tip in gura mare ca-l iubesc. La auzul acestor cuvinte se opreste. Desi tin atat de mult la el niciodata nu i-am spus ca-l iubesc. Desi noi doi suntem de un an impreuna nu am avut curajul necesar. Se intoarce spre mine cu un zambet victorios pe chip. Il privesc uimita si-mi spune cat de patetica pot fi dupa care se aproprie de mine.

Se apleaca la nivelul meu dupa care ma saruta usor. Un sarut scurt insa dulce. Exact ca primul nostru sarut. Se indeparteaza de mine si ma intreaba daca vin cu el sa-i arat unde se afla fratele sau sau va afla singur. Raman socata de felul in care a reactionat dupa care un zambet imi apare pe chip. Ma ridic si ma indrept spre el vesela. Ma opreste si imi sterge lacrimile de pe chip dupa care ma saruta pe frunte si ma tine de mana.

Nu-i voi mai pierde increderea niciodata. Tin prea mult la el pentru a-l pierde. Il strang tare de mana dupa care urcam la etajul al doilea unde se afla Itachi. Ii arat salonul lui Sasuke dupa care intra primul Eu raman la usa. Prefer sa-i las mai intai sa discute singuri dupa care sa intru si eu. Dupa ce brunetul meu il saluta nu se mai aude nimic. Cred ca inca este nervos asa ca prefer sa intru si eu. Pasesc sfioasa iar Itachi isi indreapta privirea catre mine. Ma intreaba unde este tigara lui insa ii spun doar ca nu are voie sa fumeze acum. Ma priveste nervos dupa care isi indrepta privirea catre fereastra dupa care nu mai spune nimeni nimic.

sper sa va placa

ms electronic pt comm,acest capitol iti este dedicat




capitolul 10


Auzeam voci cunoscute pe coridor, dacă nu mă înşelam Sasuke vorbea cu rozalia. Am strâns mâna în pumn, scrâşniind din dinţi nervos. Aveau să se împace, eram sigur. Am înghiţit în sec, trăgând aer în piept, apoi mi-am aruncat privirea către uşă.
Pe ea intră boul de fratiu-miu cu Sakura de mână. Gata, aveam să-ncep să plâng. Mă simţeam vulnerabil, îl vedeam strângâbdu-i mâna şi mă simţeam ca naiba. Doar gândul ca rozalia ar fi a lui mă înnebunea, dar asta era cruda realitate.

Când o aud pe fată că-mi spune ce nu ar trebui să fac îmi vine să ţip, să mă răstesc la ea, dar mă abţin, încercând să-mi ascund lacrimile. Îmi arunc privirea către fereastră, apoi îmi umezesc buzele, înjurându-mi fratele în gând.
Strâng mâna în pumn, îndreptându-mă de spate. Inspir adânc, uitându-mă cu coada ochiului la rozalie. Mă privea atentă, îmi urmărea fiecare mişcare şi sincer să fiu nu înţelegeam de ce se uita la mine. Era cu Sasuke, nu avea nevoie de mine. Numai avea nevoie de mine, nenorocita !

După o jumătate de oră în care i-am spus fratelui meu că aveam să ies a doua zi, normal că plăteam dobitocul de doctor, acesta a plecat cu Sakura . Am închis ochii, încercând să-mi înlătur toate gândurile ce ţineau de ea. O iubeam ca prostul, ca un copil mic ce ştia oricum că nu va primi acadeaua dorită. Dar pentru prima dată în viaţă ţineam la cineva, mă simţeam singur, părăsit într-un pustiu atât de real în sufletul meu, dar totuşi ireal.
Înghit în sec, apoi mă foiesc uşor pe pat, nedeschizându-mi ochii, chiar dacă aud pe cineva intrând în cameră. Rămân aşa, de parcă aş fi mort - ceea ce ar fi mult mai bine decât să stau şi să o văd pe rozalie cu fratele meu - fără a mişca măcar un deget. Respir uşor, apoi mă întorc într-o parte, către peretele de un alb imaculat.

Îmi muşc buza, gândul zburându-mi involuntar la Sakura, la frumuseţea ei atât de rară, la privirea ei caldă ce oricum nu-mi era mie trimisă, la buzele pline şi atât de fine, cu un gust de miere proaspătă. Mi-am deschis ochii, simţindu-mi lacrimile ce parcă-mi înţepau ploapele.
Le-am lăsat să-mi alunece pe obraji, în voie, fără să-mi pese măcar puţin că cel sau cea care intrase în salon mă putea vedea.
- Sunt un (iertati-ma nu stiu ce vorbesc), un tâmpit...
Am şoptit, lovind perna cu pumnul, apoi am tras adânc aer în piept. S-a auzit o mişcare, ca şi cum cineva se aşeza pe scaunul de lângă pat, apoi un oftat scurt.

Nu m-a interesat cine era, cine îmi privea umlinţa ce mi-o produceam singur. De ce să-mi pese, până la urmă când ştiam foarte bine că Sakura nu va fi vreodată a mea ? Ca niciodată eu nu voi zâmbi sincer cuiva, nu voi săruta un inger ca ea ?
Dintre buzele-mi vineţi mi-a ieşit un oftat prelung, apoi am auzit cum persoana ce era în cameră şi-a dres glasul.
-Pot să te-ntreb de ce crezi asta ?
Un glas oarecum plăcut mie, şi poate cunoscut, nu mi-am dat foarte bine seama, s-a auzit în încăpere, parcă inundându-mi urechile cu frumosul sunet.
- Iubesc şi nu primesc ce vreau. Visez la fructul oprit, mai bine spus.
Am zis, totuşi fără să mă întorc, privind umbra din perete. După câte îmi dadeam eu seama, era o ea. O femeie cu forme destul de frumoase, avea sâni mari, asta sigur nu greşeam.
- Păi pe cine iubeşti, mai exact ?
Întrebă, întinzându-se - îi văzusem umbra, de fapt - , apoi îşi puse ambele palme în poală .
- Oricum nu contează, dar o cheama Sakura. Sakura Haruno . Este iubita fratelui meu mai mic .
Îi răspund fără a-mi păsa că tânăra era prietenă cu rozalia sau ceva de genul. Putea să-i spună, ea şi aşa îl iubea pe Sasuke, iar eu nu aveam nici-o şansă împotriva acestuia.
- Oh, înţeleg acum. Mă bucur că am vorbit, Itachi !

Se ridică repede după ce zise asta, apoi ieşi val- vărtej din salonul meu. În acel timp eu îmi întorsesem privirea pentru că amorţisem în aceea poziţie, şi mărisem ochii cănd văzusem cine fusese de fapt tânăra ce venise să mă " viziteze" .
Puteam jura că avusese refelexi de roz în păr, iar bluza ce o purta o mai văzusem undeva.



sper sa va placa