Intr-un sfarsit m-am hotarat sa apar si eu cu next. in primul rand vreau sa le multumesc celor care m-au sustinut in concurs si celor care imi citesc ficul. Fara voi nu as fi ajuns aici. Ok, sa termin cu vorba ca de acum devin sentimental :))...deci, in concluzie, sper sa va placa noul capitol. Ja ne!


Capitolul 7: Prieten sau dușman?

Sakura P.O.V.

L-am găsit. Numai la asta mă pot gândi. Nu-mi vine să cred. Credeam că nu voi apuca ziua asta, momentul ăsta. Mă simt oarecum bine în prezența lui, dar nu înțeleg de ce. Am observat asta și la bibliotecă, iar acum mi-a fost confirmat. Mă simt protejată deși nimeni nu mi-ar putea face față. Bine, poate doar Sasuke, dar în rest, pe acest Pământ nu s-a născut încă ființa care mă poate înfrunta.

Alergăm. Nu facem altceva decât să alergăm. Unde vrea să mă ducă? Ce vrea să facă? Nu înteleg ce vrea să facă, nu știu care îi sunt intențiile. Doar alergăm. Nici unul din noi nu spune nimic, iar asta mă scoate din minți. Vreau să știu unde mă duce, ce are de gand să facă. Îl întreb unde mergem, dar răspunsul lui nu m-a lămurit. ”Voi vedea...”. Nu pot aștepta atât. Dacă nu vreau să merg în locul în care mă duce? De fapt ce vorbesc? Eu vreau să merg acolo unde merge și el, indiferent de circumstanțe. Off... nu-mi vine să cred că am devenit așa de moale, de... umană. Mă asemăn cu un Pământean mai mult decât ar trebui. Mă apropii de unul periculos de mult. Toate au scăpat de sub control, nimic nu mai e la fel. Trebuie să țin minte ceea ce sunt și de ce sunt aici. Nu trebuie să dau greș, nu trebuie să o fac pe ea să-și dea seama că eu de fapt mă pregătesc să o ucid. E un joc de noroc, pe care cu greu îl voi câștiga...

Gândurile îmi sunt întrerupte de către Sasuke, care îmi spune că am ajuns. Mă uit în jurul meu și tot ceea ce văd este o casă. M-a adus la el acasă? De ce? Ce vrea să rezolve cu asta? Oare vrea să vorbesc cu fratele lui? Ah, nu mai înteleg nimic. Gândesc degeaba, îmi fac prea multe griji. Uneori ar trebui să mă las ghidată de instinct, să nu mai pun atâtea întrebări și să observ cursul acțiunilor în liniște.

Ajungem în fața ușii, iar acesta o deschide și mă poftește înăuntru. Mă uit suspicioasă la el, dar fac așa cum îmi spune. Pășesc în interiorul casei și mă uit în jurul ei. Era frumoasă, decorată cu bun gust. Holul era vopsit într-o nuanță de bej, iar parchetul era asemănător pereților. Două fotolii își aveau locul de o parte și de alta a unei mese din sticlă. Covorul era alb, cu mici modele maronii, ce se potrivea perfect cu mobilierul din acea încăpere.

Îmi întorc privirea spre brunet și îl întreb parcă din priviri ce căutăm acolo. Îmi spune să mă descalț și să îl urmez, lucru pe care l-am și făcut. Intrăm într-o sufragerie spațioasă, decorată modest, dar totuși cu bun gust. Ceea ce mi-a atras cu adevărat atenția a fost persoana care se afla pe canapea. Era un băiat nu cu mult mai mare decât Sasuke, ce semăna leit cu el, cu mici diferențe. Își ridică privirea din cartea pe care o citea și când mă vede își schimbă radical atitudinea.

- Sasuke, ce am vorbit eu cu tine? Parcă ți-am spus să stai departe de ea. I se adresează brunetului cu răceală în voce. Deci el este fratele lui, să înțeleg. Se pare că el știa că cinva a fost trimis dupa Sasuke. Îmi va fi greu să-i câștig încrederea, dar nu am încotro. Fără ajutorul lui Sasuke nu o pot învinge.

Sasuke se încruntă la spusele fratelui lui, vrând să-i spună ceva. Nu am de gând să-l las. Nu vreau să spună ceva greșit. Vreau să-i explic personal ce am de gând să fac și care sunt intențiile mele. Nu vreau să mă înțeleagă greșit, nu vreau să-l omor pe Sasuke așa cum mi-a fost ordonat să fac. Mă voi abate de la reguli, îmi voi pune viața în joc, voi risca totul pentru ca ea să fie moartă. Chiar dacă asta înseamnă că voi muri și eu. În momentul ăsta nu-mi pasă ce se întâmplă cu mine.

Îi spun lui Sasuke să nu mai spună nimic, să nu înrăutățească lucrurile. Nu am de gând să-l las pe Itachi să mă judece greșit. Nu vreau să mă privească ca pe o criminală. Mă întorc spre el și îi spun că informațiile pe care le are sunt greșite. La spusele mele, privirea lui Itachi se schimbă din cea furioasă într-una confuză. Nu știu cum să încep, cum să-i spun că am nevoie de Sasuke pentru ceva ce i-ar pune viața în joc. Nu știu cum va reacționa.

Oftez sonor, după care mă uit la Sasuke. Privirea lui e caldă, plină de blândețe. Toate sentimentele bune se află în acest băiat. Nu credeam că voi putea vedea așa ceva. Privirea lui emană numai dragoste, înțelegere, compasiune. Nu pot descrie ceea ce se află în ochii lui.

Itachi mă invită să mă așez, apoi picioarele mele se mișcă spre locul indicat de brunet. Mă așez pe canapea urmată de Sasuke, iar Itachi se așează pe fotoliu. Mă întreabă la ce m-am referit atunci când i-am spus că are informații false, iar eu oftez resemnată. Încep să-i povestesc despre misiunea mea și despre ceea ce vreau eu de gând să fac, despre faptul că am de gând să scap de ea. Ochii lui Itachi se măresc cu fiecare cuvânt rosit, iar uimirea nu întărzie să apară. Acum că i-am spus asta, tot ce trebuie să fac este să aștept... să aștept să ia o decizie. Există două variante, nu se poate alege între ele: prieteni sau dușmani.