,,Nu e usor, nu e nici greu
Sa incerci acum sa te intorci din drum..
Poate ca eu cu sufletul meu,
As avea atat de multe sa iti spun"





E noapte, caldura coplesitoare ma tine treaz si imi face mintea sa zboare la diverse lucruri care imi impiedica constiinta sa se relaxeze. Imi intorc capul spre geamurile larg deschise ale camerei si ascult cantecele triste ,pentru mine, ale greierilor..simtind o nevoie rugatoare sa ies afara..in noapte, pentru a-mi sorta si a-mi pune cap la cap toate gandurile.
Pasesc pe cele trei scari care duc spre aleea din curte si apoi sunt intampinat de cainele meu, fericit sa ma vada, scuturandu-si coada alba si stufoasa si incercand sa sara pe mine pentru a-mi dovedi ca el ma iubeste si m-ar proteja cu pretul vietii. Ii simteam capul greu cum se apropie de al meu, blana acestuia mangaindu-mi fata..si simtindu-i mirosul brut, dar in acelasi timp nevinovat..imi aduc aminte brusc de ce am iesit afara. Il dau la oparte din fata mea si o iau pe aleea plina cu florile frumos-mirositoare ale mamei, care mie nu-mi starneau nici un sentiment si le ignoram intodeauna..dar..in aceasta noapte parca ele straluceau intr-o aura ciudata..facand parte dintr-un peisaj mai amplu si provocandu-mi o stare de visare.
Deschid poarta si privesc strada goala..pe loc un fior ciudat imi incearca porii..oarecum, imi placea atat de mult aceasta singuratate si ma simteam atat de bine stiind ca sunt solitar si nimeni nu mai e pe "lumea" asta..ci fiecare isi viseaza inchipuirile influentate de bani, nevoi sau dorinte ascunse.
Luna rece picura o lumina stranie, alba , asupra pietrelor rotunde, stralucitoare care alcatuiau drumul batut in fiecare zi de vecini, prieteni , si diferiti necunoscuti manati de variate interese in aceasta zona. Pasii sacadati..rasunau infundat in linistea aparenta a momentului, briza racoroasa a noptii..la care tanjeam atat de mult si n-o gaseam in atmosfera antropica a camerei, imi mangaia cu degete fine pielea..relaxandu-mi muschii instant si facandu-ma sa ma simt atat de usor si fara griji. Drumul se rostogolea lin inainte, in timp ce capul meu, lenes din fire..cazu pe spate, lasandu-mi ochii sa priveasca cerul de un albastru inchis..misterios..patat fin de puncte reci..insa in acelasi timp vii, din care viata pulsa energic , dar am realizat ca acea energie nu era pentru cei pamanteni..pe mine ma fascinau pur si simplu uitandu-ma la ele si pierzandu-mi mintea in incercarea de a intelege distanta care ma desparte de acestea..facandu-ma constient la cat de mic si nesemnificativ sunt, poate doar un punct invizibil, atomic , intr-o pictura mult mai mare,,un peisaj schimbator de ansamblu.
In cele din urma ajung la capatul strazii..ochi-mi intunecati de vazduhul negru incearca sa gaseasca ceva anume in noapte..insa inainte sa-si concetreze atentia pe acel-ceva , se ineaca copilaresc in imaginea hipnotica a lumii..nu mai e nici o casa in fata lor, nimic uman , totul e in spate..intinderea cenusie de pamant..simple coline ce se ridicau domol si coborau intr-o panta lina, intinzandu-se pana la orizont..si unde se oprea pamantul murdar..patat de atatea lucruri urate care se intampla zi de zi, de tristetea oamenilor, de tragedii..toate acestea se termina si mor intr-un suspin mut cand linia orizontului se continua in cerul noptii infinit,acel albastru intunecat, visator , cu margelele albe - sperante ascunse pentru privitori,care te separa de lumea pamanteasca in momentul urmator privirii acestora. Cu greu ma desprind din plasa de vis in care m-am lasat prins si imi atintesc privirea in imprejurimi.Am gasit-o: o canapea, singura canapea existenta pe aici, sub un salcam tanar, subtire si bucuros ca exista. Ma asez pe canapeaua singuratica, ca mine, si imi inchid ochii...
In momentul in care pleoapele mi s-au atins, in fata ochilor imi aparu fata ei..motivul pentru care eram in acest vis, in acest cadru creeat poate cu mainile ei, in care m-a aruncat fara sa vrea pe mine..simt tristete, sunt trist pentru ca am fost asa de rece, pentru ca am indepartat-o din bratele mele si acum am pierdut-o pentru totdeauna, sunt aici..tacut, trist, respirand usor aerul umed..si ea..ea e atat de departe..ochii ei s-au pierdut undeva printre stele, lasandu-ma pe mine plin de regrete, si furios c-am lasat-o sa-mi scape printre degete..vinovatia ma cuprinde..si-mi doresc sa raman suspendat in acest moment, sa ma simt vinovat pentru totdeauna ca n-am putut sa te fac fericita si te-ai ratacit,gandul ca-i fi putut fi aici langa mine, eu...privindu-te in ochii tai din cristal..acestia oglindind albastrul ochilor mei..plutind si timpul oprindu-se in parul tau care sclipeste in roua diminetii.., gandul acesta ma face sa tresar si sa suspin in acelasi timp..Poate ca te voi reintalni si nu ma vei mai recunoaste, voi fi doar un " altcineva " si tu sa treci pe langa mine ingandurata..imi sfasie inima..si e o durere care amorteste si suflet, si minte, si corp..ma pierd in negura rece a noptii...capul imi cazu pe o parte a spatarului canapelei..ma indepartez de asa-zisa Lume Reala..si ma cufund intr-un somn fara vise..rece..fara caldura ta care sa-l anime..Ramas bun!..