genial, genial.
me gusta!
nici macar nu am cuvinte..e superb, imi place descriere, imi place tot.
Cand a avut Sakura visul ala vreau sa spun ca am plans vreo 10 minute cand a spus ca la pierdut pentru totdeauna
imi pare rau ca nu am comentat si la celelalte dar..asa sunt..mai aeriana :-s
oricum spor la scris si astept next-ul

asa inainte de a trece in fatalul an 2012 mai aduc un capitol:))...ma bucur ca ceea ce am postat pana acum v-a placut si sper sa cititi in continuare si eventual sa postati impresiile voastre...nu mai bat campii si va las cu capitolul 8 :D



Capitolul 8


A doua zi m-am trezit bine-dispusă gândindu-mă la ce se petrecuse cu o seară în urmă, dar totul s-a năruit în mintea mea în momentul în care mi-am pus întrebarea: oare am visat? Răspunsul ”Da” era cât se poate de logic și am oftat dezamăgită.

M-am ridicat cu greu din sacul de dormit și am dat de răcoarea dimineții. M-au trecut câțiva fiori și am tremurat ușor, dar mi-am revenit repede și am ieșit cu pași leneși afară din templu pentru o gură de aer. M-am așezat pe ultimele trepte, picioarele mele desculțe atingând câteodată iarba plină de rouă. M-am uitat în jurul meu la peisajul superb ce se întindea înaintea mea și brusc m-am simțit insignifiantă. Pădurea de un verde crud se întindea la nesfârșit, întunecându-se pe măsură ce priveam din ce în ce mai departe. Arborii cu trunchiurile lor groase și noduroase, acoperite parțial de mușchi, erau aici de sute de ani, fiind ultimii martori tăcuți a celor petrecute. În jurul templului copacii fuseseră tăiați, însă de ceva timp începuseră să se refacă, lăstarii plăpânzi unduindu-se ușor în adierea vântului care se juca cu câteva șuvițe de-ale mele mai răzlețe.

Am închis ochii și m-am întins ușor pe trepte, relaxându-mă sub soarele blând al dimineții. Am vrut să profit de ocazia ivită și să mă bronzez puțin - știam că nu era momentul, eram în misiune, însă Sasuke nu se refăcuse complet și nu puteam pleca încă – așa că mi-am dat jos bluza de pe mine și am rămas numai în sutien și în fustă. Pentru că nu mă simțeam comfortabil pe trepte m-am ridicat și am coborât în iarba udă. Roua de dimineață strălucea ca mici cristale pe firele verzi și m-am aplecat trecându-mi degetele prin iarbă, zâmbind tot timpul. Am început să alerg și să sar simțindu-mă fericită fără motiv, după care m-am lăsat să cad moale pe patul verde de sub picioarele mele și am rămas nemișcată în timp ce simțeam cum razele mă încălzesc sub atingerea lor.

Cred că la un moment dat am ațipit pentru că atunci când am deschis ochii soarele era prea sus pe cer și razele lui deja ardeau. Roua din jurul meu se evaporase de mult, dar fusta mea tot era udă. M-am ridicat și am căutat adăpost de razele nemiloase la umbra pădurii. Mi-am dus instinctiv mâna la cap și am simțit rana de ieri și sângele închegat în păr. Trebuia să găsesc măcar un pârâiaș unde să mă spăl, dar nu voiam să mă îndepărtez de templu prea mult.

M-am îndreptat înapoi la templu, alergând pentru a nu sta prea mult în soarele arzător și m-am oprit când am ajuns cu bine la ultimele trepte. M-am așezat acolo pentru că încă nu aveam curajul necesar de a intra, așa că încercam să trag de timp cât de mult puteam. Dacă ceea ce s-a întâmplat aseară a fost real, mă întreb de ce până acum Sasuke nu a dat niciun semn de viață. Părea dornic să mă convingă de ceea ce simte, dar în felul acesta nu va ajunge nicăieri.

- De ce ești așa încruntată? l-am auzit pe Sasuke în spatele meu.
Nu-mi dădusem seama când venise în spatele meu și am tresărit speriată. M-am încruntat din nou la el:
- Nu știi că nu te furișezi în spatele oamenilor? i-am răspuns în timp ce se așeza lângă mine. Și e treaba mea care e motivul pentru care stau încruntată, am continuat și m-am ridicat cu gândul de a mă duce înăuntru.
Deci nu a fost un vis? Faptul că am realizat asta m-a trăsnit ca un fulger și m-a paralizat o secundă, dar mi-am revenit rapid și am început să merg din nou. Nu am mai făcut decât un pas pentru că Sasuke mă apucase de mână și mă privea direct în ochi. M-am încordat să nu-mi pierd echilibrul pentru a nu se întâmpla ceva asemănător cu seara precedentă.

- De ce ești așa dificilă câteodată? a oftat Sasuke, spunând asta mai mult pentru el.
- Ce vrei să spui cu asta? am cerut eu să știu indignată.
- Nu contează.
- Pentru mine contează, Sasuke, i-am replicat și am tresărit amândoi când numele lui a plutit în aer.
Era prima dată când mă adresam așa lui și trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut. Simțeam cum masca de supărare crapă pe măsură ce continuam să mă uit în ochii lui, așa că m-am întors la locul meu în timp ce Sasuke încă mă ținea de mână. Când m-am așezat el mi-a tras mâna spre el și și-a trecut degetele printr ale mele, ținându-mă strâns.
- Ce voiai să spui totuși? am mai încercat o dată pe un ton mai blând.
A oftat, și-a trecut o dată mâna prin păr și mi-a spus că nu înțelege de ce câteodată sunt atât de iritată când îmi spune ceva. Cum puteam să-i răspund? Curiozitatea lui bruscă pe care o afișa câteodată pentru mine mă lua pe nepregătite și nu știam cum să reacționez, așa că puneam un zid între noi. Deși tânjeam cu fiecare fibră să-l simt aproape de mine, când o făcea cu adevărat mă speriam și îl respingeam.

Am vrut să-i spun toate aceste lucruri, dar nu am avut curajul necesar să mă uit în ochii lui și să rostesc aceste cuvinte. Mi-am tras ușor mâna dintr-a lui și, fără să mai spun un cuvânt m-am ridicat și am plecat. Probabil și-a dat seama că a atins o coardă sensibilă și m-a lăsat să plec. Când am ajuns în dreptul ușii m-am întors din nou spre el și preț de câteva secunde l-am privit în liniște. Stătea pe jumătate întors cu fața spre mine, dar era prea absorbit în gândurile sale pentru a mă observa. Razele soarelui care ajungeau până acolo se jucau timide în părul său, formând reflexii albăstrui. Vântul care abia mai adia îi mângâia în treacăt fața palidă care acum era îngândurată. Și-a ridicat privirea la un moment dat și a întâlnit-o pe a mea. Fără să vreau am rostit:

- Într-o zi îți voi răspunde la întrebare, am spus șocată în sinea mea, după care am intrat fără să mă uit la el.
Am închis ușa în urma mea și m-am sprijinit cu spatele de ea în timp ce așteptam ca ochii să mi se adapteze la semiîntunericul din templu. Am oftat adânc, supărată pe slăbiciunea mea pentru Sasuke, am alunecat ușor până am ajuns să stau în șezut și mi-am cuprins genunchii cu mâinile.

În cele din urmă m-am convins să mă ridic și m-am îndreptat spre rucsac. Am căutat ceva de mâncare pentru a prepara pentru amândoi. Am găsit o conservă cu ramen și am zâmbit gândindu-mă la cât de mult iubește Naruto acest fel de mâncare. Am făcut un foc micuț și am încălzit ramen-ul rapid. Am pus mâncarea în două boluri mai mici, după care mi-am întors privirea spre foc, privind cum flăcările jucăușe se stingeau pe rând, în locul lor rămânând decât niște cărbuni încinși de culoare sângerie. Nu mai puteam sta să privesc aiurea în timp ce mâncarea se răcea așa că m-am ridicat rapid și m-am dus să-l anunț pe Sasuke să vină să mănânce ceva.

- Nu mi-e foame, a venit răspunsul său plictisit.
- Dar trebuie să mănânci, am insistat eu. Încă nu ești perfect recuperat și trebuie să ai energie.
M-am uitat insistent în ochii lui și i-am susținut cu curaj privirea, dar nu am văzut nicio schimbare în atitudinea lui. M-am enervat pentru că depusesem totuși ceva efort pentru a-i pregăti ramen-ul și asta mi-a dat și mai mult curaj.
- Ai să faci ce-ți spun. Nu m-am chinuit degeaba să-ți îngrijesc rănile pentru ca tu acum să faci nazuri, m-am răstit la el în timp ce în sinea mea eram mai mult decât șocată.
I-am văzut uimirea pe chip pe măsură ce mă asculta, înainte să dispară sub o mască de falsă indiferență. Când am văzut că nu schițează niciun gest m-am aplecat și i-am prins mâna strâns într-a mea.

- Vii cu mine acum, a fost tot ce i-am mai spus și l-am tras după mine.
Spre surprinderea mea s-a ridicat și a început să mă urmeze. Am deschis nervoasă ușa de la templu și am reușit să o izbesc de perete, moment în care am auzit un chicotit. M-am întors spre Sasuke având fulgere în priviri și am văzut cum mă privea amuzat cu un zâmbet pe față.

I-am întors spatele și am început să merg, călcând apăsat și mărind ritmul. După câțiva pași am simțit cum mâna lui Sasuke alunecă ușor pe talia mea și cum sunt trasă spre el până când spatele meu a venit în contact cu pieptul său. Și-a rezemat capul pe umărul meu și mi-a șoptit cât de amuzantă pot fi atunci când sunt nervoasă. M-am întors brusc cu fața spre el cu gândul să-i dau o replică inteligentă, dar el a fost mai rapid ca mine și m-a lipit de el în timp ce a început să mă sărute.

Simțeam cum pasiunea sărutului îmi topește toată supărarea. Inițial mi-am lăsat mâinile moi pe pieptul său, dar pe măsură ce adâncea sărutul am început să-mi înfig degetele în bluza lui și să mă agăț efectiv de el, cerând lacomă mai mult. El avea o mână pe talia mea, iar cealaltă a urcat ușor pe antebraț, braț, până la claviculă, trimițând fiori în tot corpul ce mă făceau să tremur de plăcere și să scot niște sunete perverse. În cele din urmă și-a trecut mâna prin părul meu, trăgându-mă mai aproape de el.

Când ne-am despărțit fără chef unul de celălalt nu mai aveam aer și gâfâiam amândoi. Nu m-a lăsat să mă depărtez, ținându-și ambele mâini pe talia mea în timp ce și-a rezemat ușor fruntea pe a mea și privindu-mă intens în ochi. M-a mai sărutat o dată scurt pe buze după care m-a luat de mână și m-a întrebat unde e mâcarea.

- Tu chiar crezi că te voi ierta mereu așa ușor, doar cu un sărut? am spus încă fără să-mi fi revenit complet.
- Mă bazez pe asta, a răspuns și m-a sărutat din nou.
- Nu face asta, i-am replicat. Nu va merge la nesfârșit și vei vedea asta dacă nu crezi acum.
Mi-a zâmbit și mi-a făcut din nou cu ochiul, iar eu, neputând să păstrez o figură serioasă prea mult timp, i-am zâmbit. Am mers până unde prepareasem mâncarea ceva mai devreme și ne-am așezat direct pe jos. Am mâncat în liniște și rapid, după care Sasuke a plecat spunându-mi că trebuie să verifice capcanele.

Am rămas singură în templu și m-am plictisit rapid. Am început să mă plimb dintr-o parte în alta, până m-am hotărât să ies afară. M-am așezat într-un loc de unde am putut să văd asfințitul. Soarele își pierduse din strălucire și cerul căpătase o nuanță portocalie la început, care s-a transformat treptat într-un roșu sângeriu.

- Am terminat, l-am auzit pe Sasuke în spatele meu, după care s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna într-a lui. M-am aplecat ușor spre el și mi-am rezemat capul de umărul său. Am rămas amândoi tăcuți pe măsură ce soarele dispărea în spatele pădurii dese. Mă simțeam atât de bine în prezența lui și mi se părea incredibil cât de mult am suferit fără el. Nu știu cum am rezistat atât de mult timp și eram sigură că nu aș fi reușit nici măcar cinci minute dacă m-ar părăsi din nou.

Mi-am ridicat brusc capul și l-am scuturat de câteva ori pentru a alunga aceste gânduri negre. Sasuke m-a privit curios și i-am zâmbit spunându-i că nu e nimic în neregulă. M-am ridicat și l-am tras pe Sasuke după mine:
- Hai înăuntru, i-am spus. Trebuie să mai pregătesc un medicament pentru tine.
- Dar mă simt bine, mi-a replicat. Nu mai am nevoie de nimic.
- Trebuie să mă asigur că toată otrava a dispărut din organism, dacă nu, va continua să acționeze.
A oftat, dar m-a urmat înapoi la templu. Am aprins câteva lumânări pe care le găsisem acolo și m-am apucat de lucru. Sasuke s-a așezat la o oarecare distanță de mine și a început să-mi urmărească fiecare mișcare: cum mărunțeam plantele, cum le amestecam și turnam diferite substanțe pentru a obține medicamentul dorit.

- Am terminat, l-am anunțat în timp ce îi întindeam un vas cu un lichid de o culoare nu tocmai plăcută.
- Și trebuie să îl beau pe tot? a întrebat pe un ton plângăcios.
- Până la fund, i-am spus și i-am zâmbit încurajator.
A mai aruncat o privire la vasul neatrăgător, a înghițit o dată în sec și a început să bea. După primele înghițituri s-a oprit scârbit.
- Este oribil. Ești sigură că l-ai preparat cum trebuie?
M-am încruntat la el și m-am prefăcut supărată.
- Pui la îndoială pregătirea mea? Dacă nu știai, sunt cea mai bună elevă a lui Tsunade.
A mai luat o gură fără să spună nimic, după care s-a strâmbat din nou. După zece minute de chin terminase de băut tot și pentru a-l enerva l-am întrebat dacă i se păruse atât de rău. Pe un ton nervos mi-a răspuns că nu mai băuse în viața lui ceva atât de scârbos. Am început să râd și m-am dus lângă el, cuibărindu-mă sub brațul său.

- Crezi că dacă te comporți așa te voi ierta mereu? m-a întrebat.
Am zâmbit pentru că ceva asemănător îi spusesem mai devreme, când mă sărutase.
- Mă bazez pe asta, i-am spus și l-am sărutat scurt pe buze.
A râs ușor amuzat de replica mea, după care și pus o mână pe talia mea, trăgându-mă mai aproape de el. Am adormit rapid și dimineața m-am trezit în brațele sale. Când am deschis ochii am fost întâmpinată de privirea pătrunzătoare a lui Sasuke și am murmurat un ”Neața!”. Mi-a răspuns la fel și m-a sărutat pe frunte. Mi-am așezat mai bine capul pe umărul său și m-am întors cu fața spre el pentru a-l vedea mai bine.

Avea o privire pierdută și se uita în gol. Am încercat să-l scot din acea stare, dar nu am reușit, așa că m-am ridicat îmbufnată și am ieșit afară. Razele soarelui provocau durere ochilor mei somnoroși și nu vedeam decât o lumină puternică și orbitoare, motiv pentru care am fost nevoită să îi închid aproape de tot pentru a putea vedea ceva. M-am sprijinit ușor de una dintre coloanele templului în timp ce simțeam cum vederea mi se acomodează cu intensitatea mult prea mare a luminii. Știam că astăzi urma să plecăm mai departe, însă nu voiam. Îmi creasem propriul meu colț de Rai aici și îmi venea greu să renunț la el.

Nu știam ce e cu Sasuke și asta mă frământa. Putea să-mi spună ce are, credeam că în mine avea încredere, dar nu, el trebuie să se prefacă tipul care suferă în tăcere. De ce nu mă lăsa să fiu aproape de el, de sufletul lui? Îl simțeam cum se distanțează de mine și nu-mi plăcea asta. Dar ce tot vorbesc? Doar privea în gol și asta s-a întâmplat o dată până acum. Nu ar trebui să fac din țânțar armăsar, poate pur și simplu se gândea la misiune sau la orice altceva. Dar dacă nu?

Am scuturat de câteva ori din cap pentru a alunga gândurile și le-am închis într-un colț din mintea mea. Nu voiam să mă gândesc acum la asta, trebuia să mă gândesc la misiune. Am scos din buzunarul fustei o bucată ruptă de pergament pe care se aflau instrucțiunile. Le-am citit o dată, după care am împăturit la loc hârtia și am băgat-o la loc în buzunar.

- Ești gata de plecare? m-a întrebat Sasuke apărând din senin lângă mine.
Tonul său era calm, plat, fără inflexiuni. L-am văzut că deja avea rucsacul în spate și i-am spus să mă aștepte zece minute. M-am întors înăuntru și am început să-mi strâng rapid lucrurile în timp ce simțeam cum lacrimile îmi înțepau ochii și amenințau să se reverse pe obrajii mei brusc îmbujorați. Nu știam de ce plâng, dar am lăsat lacrimile să curgă în speranța că asta mă va mai calma. M-am așezat în genunchi cu spatele la ușă pentru ca Sasuke să nu îmi poată fața, și am început să îmi aranjez cum trebuie lucrurile în rucsac înainte de a-l închide. Mi-am șters cu o mână lacrimile înainte de a mă ridica și m-am îndreptat spre ușă.

- Ce ai pățit? m-a întrebat Sasuke cu o urmă de îngrijorare în voce.
M-am prefăcut că nu știu la ce se referă și i-am zâmbit asigurându-l că nu e nimic în neregulă.
- Atunci de ce ai plâns? m-a presat.
- A! am continuat eu prefacându-mă. Asta nu e nimic. Când mi-am strâns lucrurile mi-a intrat ceva în ochi.
I-am zâmbit din nou sperând să lase baltă subiectul. Nu a mai spus nimic legat de asta, în schimb m-a întrebat de misiune. Am scos o hartă dintr-un buzunar lateral al rucsacului și am întins-o.
- Dacă ce am analizat pană acum e corect, ne aflăm aici, am spus indicând un punct pe hartă. Astăzi putem recupera o parte dacă ajungem aici, am continuând urmărind pe hartă cu degetul un traseu imaginar.

A dat scurt din cap în semn că a înțeles și a vrut să plece, dar l-am apucat ușor de mână, oprindu-l. S-a întors spre mine și m-a privit direct în ochi, de parcă ar fi putut citi ceva acolo. Știam ce avea să găsească: îngrijorare și teamă. A oftat și m-a tras mai aproape de el, punându-și mâine pe talia mea. Și-a frecat ușor buzele de ale mele, dar eu nu m-am mulțumit cu atât și m-am ridicat pe vârfuri pentru a ajunge mai bine la buzele lui. Am început să le mișc ușor, iar Sasuke nu s-a împotrivit. Mi-am trecut mâinile după gâtul său și m-am lipit de el, simțind cum sânii mi se presează de pieptul lui bine dezvoltat. Mi s-a părut că a durat o veșnicie sărutul, dar totul s-a terminat prea brusc. Când m-a privit din nou în ochi am putut vedea dorința în ochii lui și am știut că toate grijile mele de mai devreme erau nefondate.



spor la citit si un calduros "La multi ani!"...va pup :*
see ya ^_^

e foarte frumos
ma bucur ca ai pus next-ul pana la urma
ma bucur ca cei doi au ajuns asa departe cu relatia
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

Buna! Ce bine ca ai mia pus un capitol. Legaturile dintre ei devin din ce in ce mai mari. Scuze ca am intarziat atat cu comentariul. Te rog sa-ti termini ficurile inainte sa mor eu findca n-o sa am adhinesc in pace daca nu o sa stiu cum sau terminat ficurile tale. Si te rog fi buna si fane un cadou extraordinar de mere prin a pune inca un capitol(desigur daca vrei). Te rog, nu vreau sa intru in noul an cu o curiozitate imensa, chiar daca stiu ca un singur capitol oricat ar fi de mare nu mi-ar potoli pofta imensa de ati citi creatiile. Ma impresionezi mereu. Ce capitole frumoase, ce talent ai! Te rog sa ne aduci nextuletul cat de repede poti. 9si la asta si la celalalt fic.
Succes!

PS: Celalalt e cu vampiri?

pentru ca am deja inca doua capitole scrise, am reusit sa imi fac putin timp in plina sesiune si postez un nou capitol...multumesc pentru comment-uri si ma bucur ca va place ce am scris pana acum...sper sa va placa si acest capitol, mai ales ca in curand va veni o rasturnare de situatie:)



Capitolul 9


Următoarele două zile au fost un maraton aproape continuu, solicitându-ne la maxim rezistența fizică. Am reușit să găsim drumul pe care îl urmam la scurt timp după ce am părăsit templul și cumva am recuperat timpul pierdut. Alergam aproape în continuu cât era ziua de lungă și seara eram amândoi atât de extenuați încât ne băgam direct în sacul de dormit fără să ne mai adresăm vreun cuvânt. Dimineața ne găsea unul aproape de celălalt, ținându-ne de mână, după care începeam un nou maraton.

A treia zi a fost ceva mai lejeră și am reușit inclusiv să parcurgem în avans o bună bucată de drum. Seara am ajuns la o casă veche și părăsită, dar care părea destul de rezistentă pentru a se înnopta în ea. Am intrat înăuntru și am început să analizăm locul. Casa avea două camere, iar într-una dintre ele am constatat cu uimire prezența unui pat de o persoană. Era un lucru bine-venit după atâtea nopți dormite pe jos.

- Vei dormi în pat, iar eu mă voi mulțumi cu spațiul de lângă șemineu, îmi spuse Sasuke în timp ce își lăsa rucsacul jos.
De ce? Am vrut să-l întreb, dar nu am reușit. M-am mulțumit să dau din cap și să mă duc în cealaltă cameră să-mi las rucsacul. M-am întors înapoi cu niște mâncare pe care o cumpărasem mai devreme dintr-un sătuc aflat la ceva distanță de noi. În camera în care se presupunea că urma să doarmă Sasuke am găsit o masă și trei scaune șubrede. L-am rugat pe Sasuke să țină mâncarea cât timp am șters de praf masa și scaunele, după care am servit cina.

Sasuke s-a ridicat înaintea mea de la masă, anunțându-mă că urma să caute lemne pentru un foc. S-a întors un sfert de oră mai târziu și s-a apucat să aprindă focul în șemineu, deși nu era foarte frig. M-am dus în camera mea și mi-am schimbat hainele murdare, luându-mi pe mine o pereche de pantaloni scurți și un maieu vaporos și destul de decoltat, scoțându-mi în evidență formele de care pot spune că eram mândră. M-am întors în cealaltă cameră, iar când am deschis ușa Sasuke s-a uitat la mine într-un mod ce m-a făcut să schițez un zâmbet timid și să mă îmbujorez puțin. M-am îndreptat cu pași mici și m-am așezat aproape de el, rezemându-mi ușor capul pe umărul său.

Am privit flăcările jucăușe din șemineu cum apăreau și dispăreau la intervale neregulate, uneori mai strălucitoare, alteori mai palide, având culori ce variau de la albastru închis la roșu aprins. Sasuke și-a trecut o mână în jurul taliei mele trăgându-mă ceva mai aproape de el și am simțit cum încet, încet încep să adorm. Inițial nu și-a dat seama, iar când a realizat eram deja mai mult adormită decât trează. S-a ridicat ușor încercând să nu mă deranjeze, după care m-a luat în brațe și m-a dus până în camera mea.

M-a așezat pe pat cât de delicat a putut și m-a învelit cu sacul meu de dormit. Încă îi simțeam prezența în cameră și, înainte să plece, mi-a dat la o parte câteva șuvițe care îmi alunecaseră pe față. După ce a închis ușa m-am trezit brusc. Eram singură în această cameră ce mi se părea sinistră și neprimitoare. Voiam să-l simt aproape de mine, devenisem dependentă de parfumul lui, de săruturi, de tot ce însemna el. Știam că era în camera alăturată, însă zidul dintre noi părea mai solid decât orice altceva. Aș fi vrut să mă duc lângă el și să mă cuibăresc la pieptul său, dar nu voiam să-i arăt slăbiciunea mea pentru el mai mult decât o făcusem deja. Nu voiam să știe cât de mult mă influența prezența lui.

Am început să mă gândesc la cum l-aș putea aduce în cameră fără să pară suspect. Am început să mă plimb agitată prin cameră în timp ce îmi treceam din când în când mâna prin părul meu și-așa destul de încâlcit. Mi-a venit în minte o idee pe care am pus-o în aplicare instantaneu, fără să stau să mai analizez dacă urma să meargă sau nu. A fost un impuls de moment care speram să aibă succes. M-am așezat la câțiva pași de ușă și am scos un țipăt cât de înspăimântat am putut.

Aproape imediat l-am auzit pe Sasuke ridicându-se și grăbindu-se spre mine. Ușa s-a deschis brusc trântindu-se de perete și s-a uitat la mine speriat și buimac. Se pare că avusese mai mult succes ca mine să doarmă și mi-a părut rău pentru un moment că l-am trezit. Spun un moment pentru că eram mult prea egoistă, dorind să-l știu aproape de mine.

- Ce s-a întâmplat? m-a întrebat panicat.
Pauză. Mintea mea părea brusc golită în timp ce încercam să găsesc o scuză plauzibilă. Secundele treceau în timp ce tăcerea se lăsase între noi. În cele din urmă i-am spus că simțisem ceva pe mâna mea, iar când mă trezisem constatasem cu stupoare că era un șoarece. O scuză de-a dreptul penibilă chiar și pentru mine. Auzind răspunsul meu l-a pufnit brusc râsul, relaxându-se automat. Eram de-a dreptul fermecată de râsul său ce părea sincer și pe care îl auzisem atât de rar.

- Așa ușor te sperii? m-a întrebat încă râzând.
M-am strâmbat ca un copil mic la el și m-am așezat bosumflată pe pat.
- Eram ațipită, m-am justificat eu. Pun pariu că și tu ai fi făcut la fel.
A început să râdă din nou, ceva mai tare ca data trecută. Nu mergea deloc cum voiam, dar cel puțin nu plecase încă din cameră, iar prezența lui îmi calma agitația de mai devreme. S-a sprijinit de marginea patului și mi-a spus că la cum țipasem probabil nu mă va mai deranja nimic, după care s-a întors spre ușă. Am trecut peste remarca sa ironică și l-am prins de mână înainte de a se îndepărta de mine. M-am ridicat de pe pat și m-am apropiat de el.

- Poți să mai rămâi puțin? l-am întrebat aproape șoptit, simțindu-mă cum încep să mă înroșesc.
Nu mi-a răspuns, în schimb s-a așezat pe pat, trăgându-mă după el. M-am așezat cu capul pe pieptul său, în timp ce și-a trecut mâna dreaptă peste umărul meu, trasând la întâmplare linii cu degetul. Senzația pe care o simțeam mă înnebunea – în sensul bun – fiori care porneau din locul unde degetul său era în contact cu pielea mea, după care radiau în tot corpul. Am tremurat ușor de plăcere în timp ce mă așezam mai comfortabil.

Am stat câteva minute în liniște, după care Sasuke a vrut din nou să plece. Am rămas întinsă cât i-a luat să se ridice, dezamăgirea putându-se citi ușor pe fața mea. Dorința mea de sta împreună m-a făcut să mă ridic într-o fracțiune de secundă și am rămas în genunchi în pat, în timp ce el mă privea uimit. M-am întins spre el, dornică să-i simt buzele peste ale mele, și mi-am încolăcit brațele în jurul gâtului său. A zâmbit, dar nu m-a îndepărtat de el, intrând în jocul meu. Pasiunea cu care ne sărutam era aproape tangibilă, plutea în jurul nostru învăluindu-ne ca o ceață densă.

Încă sărutându-ne l-am tras pe Sasuke mai aproape de mine, până când am căzut efectiv pe spate. A părut amuzat de gestul meu, dar m-a sărutat din nou în timp ce s-a urcat din nou în pat, punându-și genunchii de o parte și de alta a taliei mele. În timp ce îl lăsam să-mi exploreze în voie gura, mă lipeam de el cât de mult puteam, de parcă nu eram destul de apropiați deja. Știam că jocul meu putea deveni periculos, dar eram sigură că voi reuși să mă opresc la timp. La un moment dat și-a depărtat buzele de ale mele și a început să se joace cu lobul urechii, mușcându-l ușor, lucru ce m-a făcut să gem încet de plăcere. Aveam mâinile pe spatele său lat și puternic, iar degetele mele s-au încleștat pe bluza lui.

A trecut ceva timp până când focul pasiunii să se mai domolească, însă nu s-a stins de tot, acum arzând mocnit, gata să se aprindă din nou în orice moment. Amândoi eram întinși în patul care abia ne ajungea, respirând sacadat pentru a ne reveni. Pe față aveam un zâmbet pervers și triumfător, dar m-am ferit de privirea curioasă lui Sasuke. În scurt timp am adormit cu capul pe pieptul său, având certitudinea că nu urma să plece. Ca măsură de ”precauție” mi-am strâns degetele pe bluza lui, sugerându-i astfel, fără să vreau, nevoia de a-l simți lângă mine. În acea noapte am dormit profund și a fost prima dată când am simțit că sunt iubită.

Dimineața am fost trezită de razele soarelui care treceau nestingherite prin geamul din stânga patului. Am mai stat câteva minute cu ochii închiși, sperând să adorm la loc, dar intensitatea luminii era mult prea mare. M-am întors cu spatele la geam și mi-am întins mâna spre locul unde știam că dormea Sasuke, dar nu am simțit decât așternuturile sub palma mea. Am sărit ca arsă din pat, speriată că eram singură în cameră și neștiind unde era Sasuke. M-am liniștit puțin când am simțit un miros plăcut ce venea din camera alăturată și am simțit cum stomacul meu reacționează destul de sonor.

Am zâmbit fericită și m-am întins din nou în pat, ținându-mi ochii închiși și așteptând ca Sasuke să intre în cameră. Undeva în timpul cât am așteptat am adormit pe bune.
- Sakura, trezește-te, am auzit ca prin vis cuvintele.
- Mmm, a fost tot ce am reușit să spun, sperând să mă lase în pace.
Am auzit un râset ușor lângă urechea mea, dar mă simțeam mult prea bine cu ochii închiși pentru a mă uita cine e. Am simțit cum îmi trasa cu un deget conturul feței, alunecând ușor de-a lungul maxilarului și oprindu-se în deptul bărbiei. Știam deja cine e lângă mine, dar nu voiam să-l întrerup din ce făcea, fiind din nou egoistă. Și-a trecut apoi degetul peste buzele mele întredeschise, moment în care am expirat involuntar, dându-mă de gol.

Am deschis somnoroasă ochii și i-am zâmbit lui Sasuke în timp ce am fost întâmpinată cu un ”Neața!”. Mirosul de mâncare pe care îl simțisem mai devreme era mai puternic acum și, în timp ce m-am ridicat în șezut, am început să-mi rotesc privirea prin cameră pentru a găsi sursa lui. Sasuke mă privea amuzat și în cele din urmă mi-a prins bărbia cu două degete, forțându-mă să mă uit în ochii lui.
- Ce ai pățit? vru el să știe.
- Ceva miroase bine aici, am spus simțind cum foamea mea creștea cu fiecare secundă.
A început să râdă de comportamentul meu și mi-a întins o farfurie plină cu mâncare aburindă. Am înghițit o dată în sec, după care am început efectiv să înfulec tot ce era acolo. Nici nu am stat să analizez ce fel de mâncare era pentru că în mai puțin de cinci minute farfuria era goală.

Am realizat după ce am terminat cât de penibil a fost comportamentul meu și m-am uitat spre Sasuke, fiind îmbujorată și cerându-mi scuze din priviri. A schițat un zâmbet ironic, dar nu a comentat nimic legat de ”incident”. Am zâmbit și eu timid, rușinată de gestul meu, după care m-am ridicat din pat și m-am întins, dezmorțindu-mi mușchii.

Sasuke stătea pe marginea patului și mă privea în timp ce făceam câteve exerciții de înviorare. S-a întins ușor după mine și m-a apucat de talie, trăgându-mă mai aproape de el. Mi-am pus mâinile pe umerii lui, citindu-i intențiile în privire, după care m-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat. L-am împins pe spate în timp ce ne sărutam, ajungând deasupra lui. A început să își plimbe mâinile pe spatele meu făcându-mă să mă simt euforică. La un moment dat s-a ridicat brusc și în secunda următoare locurile erau inversate. A început să mă sărute din nou, masându-mi ușor limba cu a lui, în timp ce degetele mele erau împletite în părul său moale și negru. Nu mă puteam sătura de el, devenise un drog pentru mine, unul de care nu cred că aș fi putut să mă las vreodată.

- Ar trebui să ne strângem lucrurile, am spus în timp ce el avea încă buzele peste ale mele.
A mormăit ceva de neînțeles, după care s-a ridicat de pe mine fără chef. M-am ridicat și eu imediat după el și am început să-mi împachetez sacul de dormit. Înainte de a ieși din cameră m-a mai sărutat o dată, după care s-a îndreptat spre ușă. La jumătatea drumului s-a întors brusc spre mine, sărutându-mă scurt din nou, după care a plecat. L-am urmărit amuzată cu privirea până a închis ușa în urma lui, după care am revenit la bagajul meu.

Am terminat relativ repede de strâns lucrurile pe care le risipisem oarecum în cameră, și am plecat mai departe. Ziua a trecut mai repede decât aș fi crezut, poate pentru faptul că eram cu gândul la orice altceva – în principal la Sasuke – decât la misiune. Pentru că aveam un avans din ziua precedentă, ne-am permis ”luxul” de a merge ceva mai relaxat. Aproape toată ziua am mers prin pădure, la umbra răcoroasă a copacilor ce permiteau câteodată ca unele raze răzlețe să se ivească printre frunze. Sasuke m-a ținut de mână aproape tot timpul, iar câteodată îmi fura câte un sărut scurt, dar dulce. Totul era prea frumos pentru a fi adevărat, câteodată chiar având impresia că visam.

Seara ne-am oprit tot în pădure, sub ramurile protectoare ale unui stejar secular. Ne-am organizat rapid, având deja experiența unor nopți dormite în aer liber: un foc mic, sacii de dormit aproape de el, ceva mâncare, săruturi pasionale și somn de voie. . Dimineața a venit prea repede, razele soarelui trecând printre ramurile copacilor și trezindu-mă brusc din somn. Am deschis ochii și l-am văzut pe Sasuke treaz, sprijinit într-un cot și uitându-se intens la mine. I-am zâmbit somnoroasă și el mi-a răspuns cu un zâmbet fermecător ce mi-a tăiat suflarea un moment.

- Gata pentru o nouă zi? mă întrebă în timp ce se ridica să-și strângă lucrurile.
Am dat afirmativ din cap și m-am ridicat leneșă din sacul de dormit călduros și confortabil. În timp ce-mi strângeam lucrurile am auzit un susur slab, iar după ce am terminat l-am anunțat pe Sasuke că vreau să caut pârâiașul care se auzea. Mi-a spus să nu mă îndepărtez prea mult, după care am plecat grăbită. Am alergat cam cinci minute până să ajung unde voiam. Un râu destul de mare – nu cum am crezut inițial - și învolburat se întindea la picioarele mele, apa curată sclipind jucăuș în lumina caldă a soarelui de vară. Ceva mai sus era o cascadă înaltă, dar îngustă. Apa cădea cu viteză izbindu-se de stâncile de jos, după care își relua cursul ceva mai lin. Am zâmbit la vederea peisajului ce mi se înfățișa, după care m-am descălțat rapid și am intrat cu picioarele în apă. Inițial apa mi s-a părut rece și am tremurat ușor, dar apoi m-am obișnuit cu temperatura am început să mă plimb, pe măsură ce apa urca de la nivelul gleznelor până la coapsă. Nu m-am mulțumit cu atât, dar nici nu voiam să-mi ud hainele, așa că m-am întors la mal, mi-am dat bluza și fusta jos, intrând din nou în apă în lenjerie. Știam că arătam provocator cu lenjeria minusculă lipidă de corp și speram ca Sasuke să nu vină, deși într-un într-un colț pervers al minții mele îmi doream asta.

Am înotat până la cascadă, apa fiind mult mai adâncă decât mine. Am descoperit cu mirare că în spatele perdelei de apă se afla o mică peșteră. Voiam să ajung acolo, eram curioasă ce imagine parcă ruptă de realitate se afla după cascadă. Nu aveam cum să ajung la mal și să urmez cine știe ce potecă, așa că am înotat până când am simțit picăturile de apă cum se loveau brutal de fața mea. Am luat o gură de aer, mi-am făcut curaj și am înaintat. Imediat ce am intrat sub apă am simțit ca și cum o stâncă ar fi căzut pe mine, împingându-mă în adâncuri. Presiunea asupra corpului creștea cu fiecare picătură care mă atingea și m-am trezit prinsă într-un torent în care păream o simplă păpușă de cârpă, incapabilă să mă zbat sau chiar să mă mișc.

Deși știam cum să-mi țin respirația câteva minute, în aceste condiții îmi era imposibil să rezist atât de mult timp. Trebuia să fac ceva și repede. Am încercat să mă zbat, să dau din mâini și din picioare, dar fără succes. Știam că rezerva de aer se terminase aproape de tot și trebuia să scap de acolo, dar nu aveam efectiv cum să o fac. La un moment dat m-am dat bătută și m-am lăsat pradă curenților care mă trăgeau într-o parte și alta, încercând parcă să vadă care e mai puternic. Am închis ochii și sub pleoape mi-a apărut imaginea clară a lui Sasuke. Avea una dintre privirile intense pe care le-am văzut în ultimele zile, iar de pe chip nu-i lipsea zâmbetul ștrengar și ușor ironic. Simțeam cum alunec într-o stare de inconștiență și am realizat pentru prima dată că urma să mor. Îmi era frică de asta și voiam să fac ceva pentru a rămâne în viață, dar starea de moleșeală care mă cuprinsese era pur și simplu mult prea atrăgătoare pentru a renunța la ea, plus că durerea începea treptat să-și piardă din intensitate. Ultimele mele gânduri coerente s-au îndreptat către Sasuke, după care totul s-a întunecat.

* * *

Simțeam că sunt zguduită puternic de două brațe care apăsau pe toracele meu. Știam că murisem – eram convinsă de asta – dar moartea nu ar fi trebuit să fie mai confortabilă? Adică fără suferință, durere și toate cele? Dar cum puteam să nu sufăr știind că niciodată nu-l voi mai vedea pe Sasuke, nu-i voi mai simți parfumul atât de diferit și unic, nu voi mai avea senzația pe care mi-o provoca prin fiecare sărut sau atingere. Am pierdut toate aceste lucruri din cauza unei copilării.

- Sakura, mă auzi? am auzit vag vocea unui înger.
”Da” am vrut să spun, însă buzele mele nu mă ascultau.
- Sakura! l-am auzit din nou strigându-mă cu tristețe și panică în glas, de data asta ceva mai clar.
Vocea mi se pare atât de cunoscută, de parcă m-ar striga Sasuke. Am vrut să-i spun că nu are de ce să se îngrijoreze, dar ceva mi-a apăsat buzele, ceva ce mi-a provocat fiori cunoscuți. Era oare posibil să nu fi murit? Cum? Pe măsură ce gândurile mi se aranjau în propoziții coerente, am realizat că exista posibilitatea să fiu încă în viață. Simțeam cum bucuria explodează în mine, iar inima bubuia în piept, asigurându-mă încă o dată că sunt vie. Am simțit cum aerul îmi era suflat pe gură până în plămâni, după care ieșea singur, dându-mi o senzație de disconfort în gât.

Mă simțeam inertă cum stăteam întinsă acolo – oriunde ar fi asta - și oricât aș fi încercat să mă mișc nu simțeam decât durere la cea mai mică încordare, așa că am preferat să rămân nemișcată. Îl auzeam pe Sasuke agitându-se în jurul meu înnebunit de durere și aș fi vrut să-i spun ceva, dar durerea mă țintuia acolo, făcându-mă captivă în propriul corp. Am început să-mi concentrez chakra pentru a mă vindeca și m-am simțit mai bine instantaneu. Simțeam cum durerea dispărea la fel cum un foc se stinge din lipsa oxigenului. M-am concentrat din nou și am reușit să-mi mișc degetele de la mâna stângă. Sasuke a sesizat imediat gestul meu pentru că în secunda următoare mâna lui o strânse puternic pe a mea.

M-am încruntat de câteva ori înainte de a deschide ochii, după care pleoapele s-au ridicat și vălul negru pe care l-am văzut până acum a fost dat la o parte. Vedeam totul în ceață, formele nedefinite și culorile care se amestecau în fața mea mă amețeau. Am clipit obosită de câteva ori și am început să disting contururi, după care imaginea a devenit din ce în ce mai clară. Sasuke stătea aplecat deasupra mea, cercetându-mă cu privirea în care puteam citi îngrijorarea.

- Hei! am spus și am simțit un junghi în gât.
M-am încruntat din cauza durerii și Sasuke mi-a pus un deget pe buze pentru a nu mai vorbi.
- Hei! mi-a spus și el schițând un zâmbet îndurerat și chinuit. Nu te forța, încă ești slăbită.
Am dat ușor din cap și apoi am început să cercetez cu privirea locul în care ne aflam. Cred că era o peșteră pentru că pereții colțuroși se continuau cu tavanul din care se prelingeau delicat o mulțime de stalactite subțiri ca niște ace. Nu puteam vedea prea multe pentru că singura lumină care părea să pătrundă era de undeva din spatele lui Sasuke. Auzeam pe fundal zgomotul cascadei în timp ce încercam să mă ridic. Automat brunetul și-a pus mâna în jurul taliei mele, ajutându-mă. Am ajuns să stau în șezut și m-am oprit brusc din cauza amețelii care îmi întuneca din nou vederea. Am închis ochii câteva secunde și am respirat adânc, după care l-am asigurat că nu e nimic în neregulă cu mine.

- Ce a fost în capul tău? mă întrebă destul de nervos.
Deși mi se părea cel mai normal lucru să mă întrebe, tot am rămas surprinsă și fără să am un răspuns clar. Liniștea plutea din nou între noi, tensiunea lui simțindu-se apăsătoare. Am încercat să formulez un răspuns coerent, după care am tras adânc aer în piept și i-am răspuns:
- Am înotat până aproape de cascadă și am văzut că în spatele ei se afla o peșteră. Așa că am încercat pur și simplu să trec prin apă pentru a vedea ce e dincolo de ea.
A oftat la răspunsul meu, după care m-a privit supărat. M-a întrebat cum de putuse să-mi treacă așa ceva prin cap, iar eu am plecat capul rușinată de gestul meu prostesc. S-a aplecat și m-a luat în brațe, strângându-mă strâns la pieptul său, în timp ce capul său era rezemat pe umărul meu.

- Să nu mai faci asta niciodată, mi-a șoptit pe un ton care îi trăda toată duferința.
Nu puteam spune nimic văzându-l atât de disperat, în schimb am simțit cum lacrimile încep să îmi alunece pe obraji. Nu am făcut nimic să le opresc pentru că simțeam cum mă calmează. Mi-am îngropat fața în bluza lui și am început să plâng din ce în ce mai tare, șoptindu-i printre suspine ”Îmi pare rău!”. Am stat așa ceva timp și, deși conștientiza faptul că eram în întârziere cu misiunea, m-a lăsat să mă descarc de tot ce aveam pe suflet și să mă calmez. În tot acest timp m-a ținut în brațe, mâgâindu-mă pe cap și șoptindu-mi cuvinte menite să mă aline.

Când în sfârșit lacrimile mi-au secat și suspinele au dispărut, m-a apucat ușor de mâini, depărtându-mă de el câțiva centimetri și m-a întrebat dacă sunt gata să plecăm. Am dat din cap că da, după care s-a ridicat, trăgându-mă după el. M-am clătinat de câteva ori înainte să încep să merg, dar Sasuke a rămas lângă mine și m-a susținut până a fost sigur că îmi pot menține echilibrul. Mare mi-a fost mirarea când am ajuns la ieșirea din peșteră. Apa ce cădea cu viteză, forma o perdea prin care se putea vedea destul de bine peisajul din afară. Totul părea mai frumos privit de aici, culorile pastelate se amestecau între ele, se pierdeau una în alta ca apoi să se separe din nou ceva mai încolo. Am zâmbit din nou în fața frumuseții naturii, după care m-am lăsat condusă de Sasuke.

- Va trebui să sărim în apă, mă anunță el trezindu-mă din reverie.
M-am uitat speriată la el și mi-a spus că altcumva nu aveam cum să ieșim de acolo. Am vrut să îl întreb cum am ajuns acolo, dar m-am trezit smucită de mână și următorul lucru a fost contactul cu apa rece. Eram tot de aceeași parte a cascadei, ținându-ne de stânci pentru a nu fi prinși în cureții care se formau sub noi.
- Va trebui să înotăm spre dreapta, continuă Sasuke instrucțiunile. Orice ai face trebuie să-ți ții respirația și să nu-mi dai drumul la mână. Ești gata?
- Da, am spus cu jumătate de gură.

S-a scufundat înaintea mea, iar după ce am tras o gură de aer în piept, i-am urmat exemplul. Era greu să mă țin de mâna lui, curenții mă trăgeau spre ei, parcă bucurându-se că sunt din nou acolo. Erau prea puternici, iar eu prea obosită pentru a le rezista și pentru a doua oară am vrut să mă las moale și să nu-mi pese ce urmează. M-a adus înapoi la realitate înverșunarea cu care Sasuke mă trăgea după el. S-a întors spre mine și mi-a arătat cu două degete că mai aveam puțin, dar deja rezerva mea de oxigen se terminase. Am deschis involuntar gura, iar câteva bule s-au ridicat spre suprafață, lăsând o dungă strălucitoare în urma lor, în timp ce simțeam cum apa îmi pătrunde în plămâni. A durat doar o secundă, pentru că Sasuke și-a lipit buzele de ale mele, dându-mi o parte din rezerva lui de oxigen. M-am simțit imediat mai bine, dar faptul că era așa apropiat de mine m-a făcut să uit pe moment unde ne aflăm.

În cele din urmă am ajuns de partea cealaltă a cascadei și am putut ieși la suprafață. Am luat lacomă o gură de aer, deși încă mă usura în gât de la apa înghițită. Și Sasuke respira sacadat lângă mine, dar se vedea că avea antrenament pentru că și-a revenit mult mai repede ca mine. Am înotat până la mal și am ieșit cu greu din apă, fiind epuizată. M-am trântit pe spate și am rămas nemișcată în timp ce razele jucăușe ale soarelui îmi mângâiau trupul aproape gol, încălzindu-l. Sasuke s-a așezat lângă mine și am rămas așa minute bune.

Ne-am ridicat cu greu de acolo, mi-am luat pe mine hainele conștientizând pentru prima dată că eram decât în lenjerie, dar în cele din urmă am ajuns unde aveam rucsacii. Am pornit la drum deși eram epuizată. Până seara parcursesem o distanță destul de mare, dar nu îndeajuns pentru a reveni la programul pe care îl făcusem împreună. Am adormit aproape instantaneu, fără să mai mănânc ceva.

A doua zi, dacă am fi recuperat timpul pierdut, urma să ajungem la locul de unde trebuia să luăm pergamentul. Până acum nu ne-am mai întâlnit cu inamici, dar în mintea mea obosită simțeam că asta se va schimba în curând. Poate că deja ne urmăreau din umbră, așteptând ca pergamentul să ajungă în mâinile noastre și apoi să atace necruțător. Poate...nu, nu voiam să mă gândesc la asta, însă tot am făcut-o, cu toate speram să fie imposibil. Poate Sasuke avea alte planuri după ce aș fi luat obiectul. Am refuzat să mă gândesc mai departe la asta, neputând să concep ideea ca el să mă trădeze sau că tot ce s-a întâmplat până acum a fost o iluzie. Gândurile mi-au devenit mai puțin coerente pe măsură ce mă cufundam din ce în ce mai adânc în lumea viselor, iar mâna pe care Sasuke și-a pus-o în jurul taliei mele mi-a alungat și ultimele gânduri negre.






spor la citit...v-am pupat:*

deci te iubesc
desigur si fic-ul
imi place enorm de mult cum descri
nu este ca la unii care folosesc numai cuvinte grele sau abia intalnite
nu ai asa multa descriere incat intr-un singur capitol vorbesti despre cum arata camera
pot sa spun ca ai ce este m-ai important
iti jur cu mana pe inima ca este unul dintre fic-urile mele preferate
sa continui tot asa
cel mai mult ma bucura faptul ca scri capitole foarte luuungi
chiar ma camptiveaza
sa vi repede cu next-ul ca mor
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

well, imi cer scuze pentru absenta atat de lunga de pe forum, dar facultatea imi ocupa tot timpul...si acum sunt in sesiune, dar am reusit sa imi fac putin timp sa postez o continuare
sper sa va placa si lectura placuta



Capitolul 10


M-am trezit destul de devreme, afară era încă întuneric. M-am ridicat sprijinindu-mă într-un cot și l-am văzut pe Sasuke la câțiva pași de mine, privind în gol. L-am întrebat dacă a pățit ceva și a tresărit speriat la auzul vocii mele. Și-a compus repede o expresie neutră și m-a asigurat că nimic nu e în neregulă, după care mi-a sugerat să mai dorm puțin înainte de a pleca. Am dat absentă din cap și m-am așezat la loc în sacul de dormit, având grijă să stau cu spatele la el.

Nu am mai adormit, dar am așteptat tăcută ca el să dea un semn că e momentul să plecăm, iar când a făcut-o l-am cercetat cu privirea în speranța că voi găsi ceva pe chipul său ce i-ar putea trăda sentimetele. Nu am avut nicio șansă pentru că era expert în a se preface, așa că am lăsat-o baltă și m-am concentrat din nou asupra misiunii pe care o aveam.

În câteva ore am ajuns la locul unde se afla pergamentul, dar mai aveam un ultim obstacol de trecut înainte de a pune mâna pe el. Ajunseserăm la baza unui munte pe care trebuia să îl urcăm, dar aveam noroc cu treptele care șerpuiau ușor în fața noastră. Am început să urcăm cu toate că eram obosiți, dar ne-am oprit pe la jumătate pentru a ne odihni putin.
- Nu mai avem mult, am spus gâfâind, încercând să par cât mai optimistă.
- Destul cât să ne extenueze, a fost replica lui Sasuke pe un ton oarecum rece și distant.

M-am uitat la el preț de câteva momente, analizându-l amănunțit și aveam impresia că ceva îl frământa, că ceva rău urma să se întâmple. Am încercat să nu gândesc așa și m-am mințit singură, spunându-mi că nu e decât imaginația, mintea mea obosită care îmi joacă feste. Mi-am scos din rucsac o sticlă cu apă și am băut lacomă câteva guri, după care m-am așezat pe o treaptă și mi-am sprijinit capul pe genunchi. Am așteptat tăcută ca Sasuke să spună ceva, să dea un semn că ce s-a petrecut în ultimele zile nu a fost doar un vis frumos. Cu fiecare secundă care trecea linistea devenea din ce în ce mai apăsătoare pentru mine și știam că în curând voi începe să plâng ca o (iertati-ma nu stiu ce vorbesc)ă. Mi-am lăsat părul să cadă peste față, ca o perdea care să mă separe de el, după care mi-am lăsat toată frustrarea și dezamăgirea să-mi apară pe față.

Am inspirat adânc de câteva ori, încercând să mă calmez, dar nu am reușit – lacrimile trădătoare tot au reușit cumva să-și facă apariția pe obrajii mei îmbujorați. Am încercat să-mi mișc de câteva ori capul pentru a le șterge, dar nu am reușit decât să le întind și mai mult pe față. M-am ridicat cu spatele spre el și mi-am șterg cu palmele lacrimile, dar logic că Sasuke a observat gestul.
- De ce plângi? m-a întrebat.
”Oare de ce crezi? Chiar nu ai nici cea mai vagă idee?” Am vrut să-i spun, dar nu am făcut decât să oftez și am început să urc treptele în liniște.
- Hei, nu ai de gând să-mi răspunzi? vru el să știe în timp ce m-a prins de braț.

M-a întors cu fața spre el, dar mi-am ținut privirea în jos și mi-am tras mâna dintr-a lui. ”Nu am absolut nimic” i-am răspuns și am continuat să merg. L-am auzind oftând în spatele meu, dar nu a mai vorbit cu mine cât am urcat.
Pășeam apăsat pe fiecare treaptă, fiind furioasă pe mine pentru faptul că eram atât de nesigură pe mine, pe Sasuke, pe noi. Chiar am gândit ”pe noi”? Oare am dreptul de a spune asta? Nu există noi, numai eu si el. Doar pentru că zilele astea ne-am apropiat mai mult decât era necesar – cu toate că nu regret nimic – îmi dă oare dreptul să sper la ”noi”? M-am lăsat păgubașă și am oftat tristă, în timp ce simțeam privirea lui Sasuke ațintită asupra mea.

În sfârșit am terminat de urcat treptele astea blestemate ce păreau că nu se mai termină. Mi-am îndoit ușor genunchii și m-am sprijinit cu mâinile pe ei, în speranța că îmi voi recăpăta suflul mai repede. Sasuke mi-a urmat exemplul și am stat nemișcați preț de câteva minute. Nu se auzea nimic în jurul nostru în afară de gâfâielile obosite care veneau la intervale regulate. Când m-am mai calmat puțin și senzația urâtă de amețeală pe care o aveam mi-a trecut, m-am ridicat ușor și m-am uitat în jurul meu.

Primul lucru care mi-a apărut în aria vizuală era un templu imens. Deci aici urmează să se termine prima parte a misiunii noastre. Bineînțeles că trebuia să aducem în siguranță pergamentul în Konoha, dar cea mai importantă parte urma să se sfârșească în curând.

Am pășit încrezătoare spre templu, iar Sasuke m-a urmat în tăcere. Uram că făcusem faza mai devreme, dar uneori chiar nu mă pot controla, nu reușesc să am încredere în mine, mai ales dacă e vorba de el. Totul mi se pare ireal, prea frumos pentru a fi adevărat. În fiecare noapte adorm cu teama că a doua zi mă voi trezi în așternuturile mele moi și că totul nu a fost decât un vis. Și în fiecare diminează parfumul lui unic mă asigură că totul e real, însă nu pot scăpa de teama că totul se va nărui curând.

Am intrat timidă în templu și am fost întâmpinată de un tânăr călugăr ce părea de vârsta mea. Avea ochii mari, caprui și luminoși și o expresie a feței blandă și oarecum matură pentru vârsta lui. Purta costumația galbenă specifică lor, iar în mână avea acele mărgele mari. Știa cine sunt fără să pună vreo întrebare și mi-a făcut semn să îl urmăm, fără să ne adreseze niciun cuvânt. Am străbătut templul, trecând prin diverse încăperi frumos decorate și împodobite cu ghirlande înmiresmate, după care am ajuns în fața unei întrări vechi de dărăpănate. Acolo s-a oprit și s-a dat într-o parte, spunând:

- Numai un suflet pur și neîntinat poate trece de această poartă. Odată ajunși acolo veți găsi îndată ceea ce căutați.
Am dat din cap o dată în semn că am înțeles, după care am pășit de cealaltă parte. În momentul în care am trecut efectiv prin poartă am simțit o senzație stranie și plăcută, ca și cum aș fi pășit printr-o perdea de lumină.

M-am oprit și l-am așteptat și pe Sasuke să vină, însă acesta părea blocat la intrare. M-am uitat la el și mi-am adus aminte cuvintele călugărului. Bineînțeles că nu putea trece: dorința de răzbunare din sufletul lui îl împiedica.
- Îmi pare rău, dar nu pot trece, îmi spuse frustrat.
I-am zâmbit cald și l-am asigurat că nu este nicio problemă, după care am pășit în necunoscut. Nu am mers decât vreo douăzeci de pași, după care în fața mea a apărut din senin un piedestal pe care se afla obiectul căutărilor noastre. M-am apropiat cu grijă de el și l-am ridicat ușor, folosindu-mă de ambele mâini. Mi-am ținut respirația o secundă și am împietrit acolo, crezând că ceva s-ar putea întâmpla, însă nu a fost așa.

Am ascuns pergamentul în rucsacul meu, după care m-am grăbit să mă întorc la Sasuke, iar când l-am văzut am zâmbit larg. Răspunsul său a fost o copie jalnică a unui zâmbet, ceea ce m-a făcut să mă încrunt la el.
- Ce e cu tine? l-am întrebat nervoasă. Toată ziua ai fost așa plouat.
- Nu am nimic, mi-a răspuns distant, după care mi-a întors spatele și s-a îndreptat spre ieșire.
I-am mulțumit călugărului pentru ajutor, după care m-am grăbit să îl ajung din urmă pe Sasuke. Acesta deja ieșise din templu și privea în gol având pe față o expresie...chinuită.

În momentul în care am ieșit două mâini puternice m-au prins și nu am putut scăpa.
- Ai făcut o treabă bună, Sasuke, am auzit o voce feminină de undeva din stânga mea.
M-am întors în acea direcție și am rămas șocată să o văd pe Karin care înainta ușor și sigur, pănă a ajuns în dreapta lui Sasuke și și-a sprijinit o mână pe umărul său. Ce se întâmplă? Mintea mea urla ca o nebună, prea șocată ca să accepte adevărul. Nu, nu voiam să cred asta. Refuz să cred.
- Ce te așteptai? i-a răspuns Sasuke, revenind la vechea lui mască de indiferență, după care și-a scuturat umărul pentru a-i da mâna la o parte.
Karin s-a încruntat la gestul său, dar zâmbetul trimfător a revenit rapid pe față.
- Ce ai făcut, Sasuke? Am șoptit și am simțit cum mici cristale se rostogoleau pe obrajii mei, ajungând pe pietrele vechi din fața templului.

Nu am apucat să aud un răspuns de la el sau măcar o ultimă privire pentru că am simțit o lovitură puternică și bruscă la baza gâtului, după care totul s-a întunecat. M-am trezit cu o durere puternică la gât și am început să mă masez ușor. Am încercat să mă ridic în șezut, dar am simțit cum amețesc și m-am trântit la loc pe... pat? Asta e ciudat. Oare unde mă aflu? Încă stând întinsă am început să analizez locul unde mă aflam. Era o cameră destul de spațioasă, cu o masă și două scaune aflate lângă ușă. Patul în care mă aflam avea o lenjerie pufoasă, de culoare verde deschis. Ceea ce m-a intrigat era faptul că singura lumină din cameră provenea de la lumânările așezate din loc în loc în niște suporturi special poziționate de-a lungul pereților vișinii. Nu exista nici măcar o fereastră.

Am mai încercat o dată să mă ridic din pat și am reușit, cu toate că încă mă simțeam amețită și simțeam cum îmi explodează capul. M-am îndreptat cu pași greoi spre masă, clătinându-mă din când în când și aproape pierzându-mi echilibrul. Am ajuns în siguranță pe scaun și, spre surprinderea mea, am găsit o tavă pe care se afla mâncare, iar alături un bilețel împăturit. L-am luat în mână și am început să îl citesc.

” Nu știu cât timp o să treacă până citești biletul, dar îmi cer scuze anticipat dacă mâncarea va fi rece. Încearcă să mănânci ceva. Știu că totul este confuz pentru tine acum, dar vei înțelege pe parcurs ce se întâmplă.

Sasuke”

După ce am citit biletul am început să-mi aduc aminte de ultimele clipe de conștiență înainte de a mă trezi aici și am început să caut rapid cu privirea rucsacul. L-am văzut sprijinit de pat și m-am ridicat brusc pentru a ajunge cât mai repede la el. Bineînțeles că amețeala nu dispăruse, așa că după câțiva pași am căzut pe burtă. Am gemut de durere la impactul cu podeaua de lemn, dar m-am ridicat repede în patru labe și aproape m-am târât până acolo. M-am sprijinit de peretele de lângă pat și am început să răscolesc în rucsac. „ La dracu'!” am murmurat printre dinții încleștați de furie. Pergamentul nu mai era acolo. Se pare că Sasuke chiar a trădat satul și a revenit la vechii lui „amici”.

Simțeam o durere în suflet, ca un cuțit ruginit care îmi perfora încet, dar sigur, inima, iar acum se răsucea sadic în rană. Involuntar mi-am pus mâna pe piept și am început să respir greoi, dar m-am calmat rapid. Nu voiam să mă mai gândesc la el. Cu toate că sentimentele mele pentru el nu aveau să treacă peste noapte, gestul lui mă dezgusta profund.

La un moment dat am auzit pași în afara camerei așa că m-am trântit pe pat, prefăcându-mă inconștientă. Ușa s-a deschis cu un scârțâit enervant, după care am auzit cum cineva se apropia de mine. Am simțit o mână caldă pe umărul meu, dar nu am îndrăznit să îmi deschid ochii și să văd cine e.
- Sakura, trezește-te. Mă auzi?
Bineînțeles că Sasuke era cel de lângă mine. Cu toate că în acel moment aveam impresia că îl găsesc respingător, timbrul vocii lui tot mi-a făcut inima să bată de două ori mai repede. S-a așezat ușor lângă mine și a început să îmi mângâie părul roz, dându-mi la o parte cele câteva șuvițe care îmi acopereau fața. Nu știam cât mă mai puteam preface inconștientă, dar speram că îndeajuns de mult cât să nu mă prindă. Gestul său însă, mi-a dat peste cap toate socotelile. Și-a presat ușor buzele de ale mele și am simțit cum eram străbătută de mii și mii de furnicături. Tot ce voiam în acel moment era să-mi împletesc degetele în părul lui moale și negru și să îl trag mai aproape de mine.

În schimb am deschis brisc ochii și m-am uitat șocată la el. Nu voiam să mai cedez în fața lui, de data asta chiar voiam din tot sufletul să mă schimb. Așa că mi-am ridicat cu putere mâna dreaptă și i-am tras o palmă ce l-a făcut să se depărteze de mine îndeajuns cât să pot să mă dau jos din pat. Deși știam că mai târziu o să regret ce voi spune, pe moment nu îmi păsa deloc.
- În viața ta să nu te mai atingi de mine! am strigat cât mă țineau plămânii.
Timp de o fracțiune de secundă am putut vedea șocul din privirea lui, după care indiferența a revenit ca un văl peste ochii lui incredibil de profunzi. A schițat un zâmbet fals, după care a trecut pe lângă mine fără să-mi adreseze vreun cuvânt. Exact înainte de a ieși din cameră s-a întors brusc spre mine, spunându-mi că voi regreta asta.

Nu aveam nevoie de el pentru a știi acest lucru. Deja simțeam o durere în suflet, ca și cum inima mi-ar fi fost prinsă într-o menghină. Mi-am pus o palmă pe piept, încercând să mă calmez, dar simțeam cum am din ce în ce mai puțin aer. M-am îndreptat spre masă cum am putut și am încercat să mă sprijin de ea, însă mâna mi-a alunecat și am căzut, lovindu-mă cu capul de colțul mesei. Am simțit aproape instantaneu cum durerea mi-a explodat la nivelul tâmplei, după care un lichid grețos a început să curgă de-a lungul feței până pe podea. Lichidul continua să curgă încet, dar sigur, formând în jurul meu un contur rubiniu, în timp ce alunecam într-o stare de amorțeală atât de plăcută.

Știam ce urma să se întâmple cu mine acum. Eram sigură că nimeni nu va veni, dar îmi părea rău că voi muri într-un mod atât de absurd. Se pare că momentul în care l-am cunoscut pe Sasuke a fost începutul sfârșitului meu. Acum că simt cum viața îmi trece prin fața ochilor ca un film prost făcut, văd și eu de câte ori puteam muri din cauza faptului că îl iubesc. Da, îl iubesc, dar asta nu înseamnă că l-am iertat pentru ce a făcut. Voi muri fără să îl iert, fără să îl mai văd, să îl aud, să îi simt aroma unică. Inima urla în mine că nu vrea să moară, dar ce puteam face? Eram mult prea slăbită pentru a folosi chakra, așa că mi-am închis pleoapele ca un văl negru peste ochii mei verzi și am așteptat în tăcere să-mi aud ultima bătaie chinuită a inimii.

* * *

După cum am fost informată, culmea, de Karin, am fost inconștientă timp de trei zile. Nu înțelegeam de ce le-a păsat de mine, de ce m-au ingrijit, având în vedere că nimeni de acolo nu mă suporta. M-am mulțumit să dau din cap o dată în semn că am auzit, după care m-am băgat la loc în pat și m-am întors cu spatele spre ea. Nu aveam de gând să-i suport prezența mai mult decât era necesar și eram sigură că sentimentul e reciproc. Nu după mult timp am auzit ușa închizându-se în urma ei, puțin mai tare decât ar fi trebuit. Mi-am dat seama că era iritată de comportamentul meu și am schițat un zâmbet.

Nu-mi aduceam aminte nimic în legătură cu ce s-a întâmplat acum trei zile. Mi-am dus mâna la cap și mi-am palpat ușor zona unde mă lovisem. Încă durea destul de rău și era umflată, dar cu puțină chakra am reușit să mă vindec complet. M-am ridicat leneșă din pat și m-am îndreptat spre masă pentru a mânca ceva. În fața mea era o porție aburindă de ramen care arăta extrem de apetisant,dar în momentul de față cred că aș fi mâncat orice lucru comestibil, având în vedere faptul că nu mâncasem de mai bine de trei zile.

În câteva minute bolul a rămas gol, dar mie încă îmi era foame. M-am ridicat de pe scaun cu gândul de a ieși din cameră și a-mi căuta ceva de mâncare. Am apăsat pe clanță și am constatat surprinsă că ușa era deschisă, după care m-am furișat pe ușă și am mers pe hol până am ajuns la o înfundătură. Am oftat și m-am întors până la ușa camerei mele, după care am mers în altă direcție, sperând să nu fiu prinsă. La un moment dat am început să aud voci, la început ca un murmur fără înțeles, dar devenind din ce în ce mai clare pe măsură ce mă apropiam. În cele din urmă am reușit să prind mai mult decât frânturi de cuvinte, așa că m-am oprit și am ascultat curioasă. Am recunoscut ușor vocile celor două persoane aflate în camera alăturată – erau Sasuke și Karin – lucru ce m-a făcut să fiu și mai curioasă decât ar fi trebuit. M-am mai apropiat câțiva pași de ușă și am observat că era întredeschisă.

Cu toate că știam că îmi asum un risc nebunesc, m-am proptit în fața ușii și am început să-i spionez pe cei doi. Prima dată am văzut-o pe Karin care stătea cu spatele spre mine, având o mână în șold și bătând nervoasă din picior, semn că era nervoasă. În fața ei stătea Sasuke, cu o expresie de clasică plictiseală și, de ce nu, o ușoară iritabilitate. Am râs în sinea mea la gândul că nici măcar colegii ei nu o suportă mai mult ca mine. Bine-nțeles că odată ce mi-am ațintit privirea asupra lui Sasuke nu am putut să văd altceva în jurul meu. Mă simțeam vrăjită de prezența lui, asemeni unui șarpe care își atrage prada calmând-o înainte de a-i da lovitura finală.

Deși mintea îmi era plină de astfel de gânduri, nu am putut să nu observ faptul că Sasuke arăta mai rău față de ultima dată când îl văzusem. Nu știam care e cauza, având în vedere că acum nu mai era nevoit să joace teatru, se simțea probabil în largul său, cu toate că în privirea lui puteam zări sub indiferența deja caracteristică lui o urmă de tristețe. În puținul timp pe care îl petrecuserăm împreună ajunsesem să-i recunosc fiecare expresie a feței mai ușor decât dacă m-aș fi uitat în oglindă.

- Nu înțeleg de ce nu ne descotorosim odată de ființa aia inutilă, am auzit-o pe Karin șuierând printre dinți și mi-am încleștat pumnii pentru că știam că despre mine era vorba.
- Nu e treaba ta, i-a replicat Sasuke ridicându-se de pe scaun și îndreptându-se spre celălalt colț al camerei.
- Ba cred că e, a spus de-a dreptul înfuriată. Astăzi m-ai obligat să-i duc mâncarea în cameră. De ce nu ai făcut ca de obicei și să-i duci chiar tu tava prețioasei tale Sakura? a continuat pe un ton scârbit.

Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă și cred că am clipit pentru că în următorul moment Karin era lipită cu spatele de perete, iar Sasuke o strângea de gât. Am rămas șocată. Nu puteam să mă mișc, nu puteam scoate nici un sunet în timp ce în cap îmi răsuna iar și iar ”prețioasei tale Sakura”. Ce voia să spună cu asta? Oare Sasuke era cel care mă îngrijise atât de mult timp?

Am văzut-o pe Karin cum s-a smucit și s-a îndreptat ca o furtună spre ușă. M-am dat câțiva pași mai în spate, dispărând în întunericul de pe hol, așteptând ca ea să plece. Aș fi vrut să-mi folosesc jutsu-ul pentru a deveni invizibilă, dar m-ar fi detectat imediat și m-aș fi dat de gol ca o (iertati-ma nu stiu ce vorbesc)ă. A lăsat ușa întredeschisă în urma ei, așa că după ce am fost sigură că a plecat mi-am reluat poziția din fața ușii. Sasuke era nervos și înjura încontinuu, în timp ce se plimba dintr-o parte în alta a camerei cu pași apăsați. În cele din urmă s-a așezat pe canapea, după ce și-a luat sticla de sake cu el.

Nu-l mai văzusem pierzându-și cumpătul atât de rău până acum, atât de mult încât să bea. Voiam să intru și să-i smulg sticla din mână pentru că vedeam cum cu fiecare gură se afunda din ce în ce mai mult în aburii alcoolului. Treptat privirea lui îndurerată devenea din ce în ce mai goală, până când nu am mai putut citi nicio emoție pe fața lui de porțelan. S-a ridicat brusc, trântind masa într-o parte, după care s-a îndreptat spre ușă. Nu voiam să mă găsească acolo, mai ales că se afla sub influența alcoolului, așa că am riscat și mi-am activat jutsu-ul în timp ce fugeam disperată spre camera mea, sperând să o găsesc din prima și să nu mă rătăcesc.

Oricât de repede aș fi alergat tot puteam să-l simt în spatele meu și mi-a fost frică să nu mă ajungă din urmă. Am deschis încet ușa și m-am furișat în cameră, oftând ușurată că am găsit-o atât de repede, după care m-am trântit în pat și m-am acoperit cu pătura. Am rămas nemișcată așteptând ca Sasuke să apară în orice moment. Câteva secunde mai târziu ușa s-a trântit de perete și în cameră a intrat nimeni altul decât Sasuke. M-am ridicat speriată în șezut și m-am uitat la el. Din câțiva pași a ajuns în fața mea și m-a privit furios. Fără să spună nimic m-a apucat de umeri și m-a trântit pe spate, după care s-a urcat peste mine, sprijinindu-și picioarele de o parte și alta a taliei mele.

Instinctiv mi-am dus mâinile în față pentru a mă proteja, dar mi-a prins încheieturile și mi-a imobilizat mâinile pe pat, în timp ce mă zbăteam, imporându-l printre lacrimi de frică să-mi dea drumul. Îmi era frică de ce ar putea face în starea lui și de faptul că nu mă puteam elibera din strânsoarea sa. S-a aplecat spre mine, capturându-mi buzele într-un sărut surprinzător de tandru comparativ cu gesturile făcute cu câteva secunde în urmă. Cu toate că fiecare fibră din trup îmi era încordată în speranța de a mă elibera, buzele mele se mișcau în același ritm cu ale lui și am simțit cum mă moleșesc treptat, pe măsură ce eram din ce în ce mai amețită de sărut. Nu, nu voiam să se întâmple așa, nu trebuia să cedez. Dar de ce n-aș face-o având în vedere cât de bine mă simțeam?

Fără să-mi dea drumul din strânsoare a început să coboare cu buzele de-a lungul maxilarului meu, ajungând la nivelul lobului urechii stângi. Am început să mă zbat din nou, trezindu-mă brusc la realitate.
- Dă-mi drumul, lasă-mă, am început să-i urlu în ureche, dar fără niciun rezultat.
Nu și-a modificat nici măcar un centimetru poziția așa că am rămas nemișcată, așteptându-mă la ce era mai rău. Treptat strânsoarea din jurul încheieturilor mele a început să slăbească și am putut să mă eliberez. Mi-am pus mâinile pe pieptul său și l-am împins de pe mine. Nu a opus rezistență – defapt nu a schițat niciun gest – după care m-am ridicat în șezut și am aruncat o privire spre el. Am făcut ochii mari, după care am început să chicotesc ușor. Dormea.

M-am apropiat de el și l-am așezat mai bine pe pat, punându-i o pernă sub cap și învelindu-l cu pătura verde de pe pat. M-am dus în baie apoi și mi-am făcut un duș rapid, după care m-am așezat pe pat, stând cu fața spre el și privindu-l cum doarme. Doar uitându-mă la el, trăsăturile lui fiind relaxate, am simțit cum furia de mai devreme dispare treptat și am zâmbit încă o dată. M-am apropiat de el și mi-am închis ochii, alunecând spre lumea viselor.

Dimineața ne-a găsit îmbrățișați, lucru de care nu realizasem că îmi fusese atât de dor. Am deschis încet ochii, sperând ca el să doarmă și să nu fiu nevoită să îi înfrunt privirea. Dar ghinionul meu nu se mai termină, așa că primul lucru pe care l-am văzut au fost ochii lui ce mă priveau amuzați. Am murmurat un ”Neața”aproape nedeslușit, după care am fugit în baie. M-am prăbușit în genunchi în timp ce respiram sacadat, încercând să mă calmez. După puțin timp l-am auzit bătând încet în ușă și întrebându-mă dacă este ceva în neregulă cu mine.

I-am răspuns că nu trebuie să-și facă griji pentru mine și, pentru că încă nu-l iertasem, am continuat spunându-i că nu sunt decât un ostatic și că nu îl înțeleg de ce se interesează atât de mult de soarta mea. În momentul următor a apărut în fața mea, m-a apucat de încheietură și m-a tras în sus, ajungând la același nivel cu el.
- Chiar crezi că le știi pe toate, nu-i așa? m-a întrebat nervos.
- Am spus ceva greșit? i-am replicat, observând cum nările îi fremătau. Dacă da, te rog să mă luminezi.
M-a apucat strâns de umeri și m-a trântit cu spatele de perete, în timp ce privirea lui arunca flăcări mânioase. Am început să zâmbesc ironic și asta i-a pus capac. Strânsoarea a devenit mai puternică, fața lui se schimonosise de cât de mult se încruntase, iar privirea lui părea mai ameninițatoare ca oricând.

- Nu înțelegi nimic, a șuierat printre dinți și s-a apropiat brusc de mine, presându-mă de perete.
Poate într-un alt context mi-ar fi plăcut acest lucru, dar sărisem deja calul și reacțiile lui mă speriau. Fața lui era la câțiva centimetri distanță de a mea și am simțit cum zâmbetul de mai devreme se topește de pe față și sângele îmi dispare din obraji. Cu toate acestea i-am susținut privirea până când a cedat și mi-a dat drumul. S-a dat câțiva pași mai în spate și a scos o bucată de pergament împăturită, pe care mi-a înmânat-o. Am citit-o rapid și mi-am ridicat privirea șocată spre el. Nu trădase satul, nici pe mine, ci doar pe foștii lui camarazi. Înima a început să-mi pulseze cu putere în timp ce i-am sărit la gât și l-am îmbrățișat strâns.

- De ce nu mi-ai spus nimic? am șoptit printre lacrimi.
- Mi-ai dat vreodată șansa? mi-a răspuns ironic.
Mi-am tras nasul destul de zgomotos și am început să râd, cu toate că lacrimile încă se rostogoleau pe obrajii mei îmbujorați. Sasuke mi-a prins delicat fața în mâinile lui și mi-a șters lacrimile cerându-și scuze pentru că m-a făcut să fiu atât de derutată. Nu am spus nimic, ci m-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat scurt, după care m-am îndepărtat rapid de el și am alergat în cameră.

A intrat rapid în joc pentru că în câteva secunde a ajuns lângă mine, nemulțumindu-se doar cu atât. Mi-a cuprins talia și m-a tras mai aproape de el, în timp ce buzele noastre se atingeau din nou. Atracția dintre noi era atât de mare în acel moment încât era aproape tangibilă. Fără să îmi dea drumul m-a împins câțiva pași mai în spate, până când am aterizat în pat. Am continuat să ne sărutăm, limbile noastre duelându-se nebun, până când a trebuit efectiv să ne separăm din lipsa oxigenului. Amândoi respiram sacadat în timp ce ne sorbeam din priviri. Eram pe punctul de a-i ceda, când la ușă s-a auzit un ciocănit.

Amândoi ne-am uitat speriați spre ușă și apoi unul la celălalt, iar în secunda următoare ușa a început să se deschidă lent, cu un scârțâit îngrozitor. M-am trezit trântită din pat și trasă de păr, în timp ce Sasuke stătea în fața mea și implorându-mă din priviri să nu îl dau de gol. Pe ușă nu a intrat nimeni alta decât isuportabila Karin, pe fața căreia a înflorit un zâmbet malefic în momentul în care ne-a văzut. Cu pași rapizi s-a îndreptat către Sasuke și a început să deschidă gura și să spună ceva răutăcios, dar Sasuke i-a tăiat-o brusc spunându-i că nu are nevoie de ea și că se poate întoarce la ceea ce făcea înainte.

Toată buna ei dispoziție a dispărut instant în timp ce s-a încruntat supărată și mi-a aruncat o privire ucigătoare, după care s-a întors pe călcâie și a ieșit ca o furtună din cameră, trântind ușa după ea. Sasuke m-a ajutat să mă ridic și și-a cerut scuze încontinuu, în timp ce încercam să îi spun ca nu are pentru ce. S-a dus și a încuiat ușa rapid, după care s-a întors la mine și m-a luat în brațe.

- Nu mai suport să stau aici, i-am spus în timp ce mă așezam pe marginea patului.
- Nici eu, așa că în seara asta urmează să plecăm de aici. Și așa am strâns toate informațiile de care aveam nevoie.
Am zâmbit fericită că voi scăpa din acea cameră îngrozitoare, după care i-am apucat mâna lui Sasuke și am strâns-o într-a mea.
- Acum îmi poți da pergamentul înapoi? l-am întrebat în timp ce îi urmăream reacțiile.
- Dar nu l-am luat niciodată, a fost tot timpul cu tine, mi-a răspuns zâmbind. Doar că nu ai știut unde să te uiți, a continuat în timp ce a luat o pernă de pe pat și a făcut un jutsu. Vezi? mi-a spus în timp ce îmi înmâna pergamentul.

Daomneee... ce fic extraordinar. E minunat!! Il ador pe Sasuke, e genial, pur si simplu genial!! Ai niste idei grozave, si un talent extraordinar.
Abea astept continuarea si sper sa-ti faci putin timp pentru a scrie;8
pa-pa si succes:)