Soare, agitatie si distractie. Ce puteam cere mai mult intr-o superb zi de sambata? Ah, stiu, pe prietena ta cea mai buna. Mai ales cand te ia mereu prin surprindere asa cum face cu mine. E destul de comic cand vezi cum vine mereu cu scuze penibile de intarziere gen : “Mi-a mancat cainele tricoul, si a trebuit sa caut altul” sau “ Mi-a varsat mata vecinei ceaiul in cap si a durat sa ma spal.” Mi-o inchipuiam cum arata uda pe cap de ceai. Foarte comic.
Ma uit prin ochelarii de soare in stanga si in dreapta, doar-doar o voi vedeao venind. Imi mai aranjez tricoul, mai cercetez ceasul: 14:20. A intarziat de 5 minute.
- Hey Rose! Se auzi o voce care venea din spatele meu.
- Hey Sunflower ! am raspuns fara sa ma intorc.
Ne spuneam asa datorita parului nostru. Eu eram o ciudata cu parul lung si roz(care insa imi placea mult) iar ea, hmm, ea era o blonda superba.
M-am intors ca sa vad o fata inalta cu par lung si breton venea spre mine razand. Ochii ei caprui exprimau bucurie ca ma vad.
O noua scuza se auzi rapid venind din gura ei:
- M-a trimis mama la magazin, era coada lunga si chiar la un moment dat vanzatoarea s-a certat cu una din cliente.
- Ah, ai ramas in pana de idei, Yukina? chicotesc eu.
- Nu, de data asta chiar s-a intamplat!
- Adica, restu erau minciuni?
- E, nu conteaza…Hai sa traversam, spuse ea zambind
Am asteptat rabdatoare sa treaca masinile si intre timp mi-am pus castile. Din cand in cand le mai scoateam pentru a vorbi despre vacanta care se sfarsea si liceul care incepea (amandoua aveam 16 ani) si alte nimicuri. Eram colege de banca si cele mai bune prietene si speram ca asa sa ramanem.
- Verde! Hai sa trecem! Aproape tipa ea in urechile mele. Era imposibil sa nu o aud. Chicotesc un pic apoi trec in fata ei.
„ Every night in my dreams...” fredonez in timp ce merg.
-...KURA! reusesc sa prind o jumatate de cuvant
Pe la jumatatea drumului ma simt impinsa atat de puternic incat cad.
„ Ce naiba...” incep eu in timp ce incercam sa ma ridic.
Inima mi s-a oprit. In fata ochilor mei, deja impanjieniti de lacrimi, reusesc sa deslusesc un cosmar adevarat: un Ferrari negru. In fata acestuia, statea...statea Yukina, plina de sange, dar care inca avea un zambet pe fata.
- Esti teafara, Sakura?
Nu imi mai simteam inima batand. Simteam cum s-a oprit pe loc si nu o mai auzeam. Nu mai auzeam nimic. Nu mai vedeam decat negru in fata ochilor. Nu ma mai puteam misca. Abia apoi am inceput sa ma trezesc. Cu greu m-am abtinut sa nu plang la vederea acelei imagini. Yuzuki ar fi devastata daca m-ar vedea.
- YU...KI...NA...Spune-mi ca esti bine! Te rog, spune-mi ca esti bine!
Dar Yukina nu raspundea. Se auzeau cu greu rasuflarile, si cu fiecare rasflare auzita mai slab, cu atat simteam o disperare mai mare.
Privesc ambulanta ce-i lua pe cei 5 raniti si politia care ii lua pe acei criminali.
Tarziu mi-am dat seama ca privesc in gol.
Nu am mai suportat durerea de a vedea acel loc asa ca m-am dus in parc. Insa oriunde mergeam, aveam amintiri legate de EA.
M-am asezat pe o banca din parc, ce dadea vedere spre apus. Acolo stateam noi deobicei.
Atunci, toate amintirile au iesit din sertarul nostru special. Ne cunosteam de mici, de la cateva luni, asa ca aveam o gramada.
Aniversarile noastre, petrecerile, revelioanele, la scoala, toate iesirile in oras, baietii care ne placeau, fetele pe care le mai barfeam uneori, amintirile toate se intorceau. De la cele mai fragede varste.
- Vezi sa nu te murdaresti de ciocolata!
- Cum arat?
- Hai sa facem poze! Mai ales ca tu esti mereu frumoasa!
- Si tu, Sakura!
Aniversarea de 5 ani a lui Yuzuki. Primise un tort mare cu ciocolata. Eram printre putinii care au fost invitati, alaturi de cateva rude. Yuzuki mereu vrea numai prieteni adevarati. Chiar si putini. Dar simte nevoia de cineva adevarat, sincer.
- Zambeste!
- Eu oricum zambesc mereu, stii asta!
- E adevarat.
Simteam fluturi zvancnind in stomac, si pielea mea simtea lacrimi fierbinti curgand din ochi, si scurgandumi-se pe gat apoi pe piept. In acel moment, chiar ma bucuram ca nu folosesc rimel.
Profesoara care ne sorta spuse cu o voce blanda:
- In clasa 1-4 B vor participa urmatorii copii: ...Haruno Sakura, Hatsuki Yukina...
- Yey-yey-yey-yey, incepem noi sa topaim pe acolo, imbratisandu-ne.
Cu siguranta paream destul de ciudate, sa topaim si sa strigam in gura mare pe
acolo. Dar macar eram impreuna.
- Sakura, vrei sa iesim in oras?
- Desigur! Abia astept!
Cu fiecare fraza, cuvant, silaba si litera, simteam cum inima mea se rupea in mii de bucati. Simteam de parca cineva o calca in picioare. Lacrimile nu conteneau sa se opreasca. Nu puteam. Nu puteam sa cred ca e moarta.
Apoi am inceput sa plang cu adevarat. Nu reuseam sa ma opresc.
- Yukina..te rog...nu muri!


OOC: Sper sa va placa. Sa imi spuneti sincer ce parere aveti. Va rog Ca sa stiu daca sa scriu Nextul

woow ce frumos!!!!!11

Merci mult Blue Angel!
Dar doar un singur comentariu? :( Speram sa am mai multe, ca sa am de ce continua. Dar daca nu va place...

Imi place foarte mult , desi ar trebui sa ai mai multa descriere si dialogul e umpic cam se dar inrest este totul bine .Ma bucura faptul ca nu ai avut greseli cum am vazut la altii. Iti urez mult succes si pune nextul cat de repede poti .

mi-e imi place mult ....astept cu interes next-ul.plsssss
Spor in continuare!

Multumesc mult pentru comentarii si sfaturi(desi aici chiar a fost nevoie de ceva mai mult dialog ) :X. Cred ca voi pune Nextul maine.

hey Aimi pune nexxtul m'ai repede!!!!!! nu m'ai am rabdare!!
te rogggggg....
hai ca nu te m'ai stresez mult scu!!! mult secces in continuare!!

Cand ai de gand sa pui nextul. Imi vine sa ma dau cu capu . Te rog sal pui ca mor de nerabdare

interesant ...

celalalt nu l-am sters ci doar blocat, cand vei dori o data sa il continui il ai acolo

OOC: Ma bucur ca va place. Nu ma asteptam. Lectura placuta!

Capitolul II – Adio...


https://www.youtube.com/watch?v=lmYjoHi21vo

Ma plimbam nesigura pe strazi. Nu mai stiam ce era in capul meu. Aveam senzatia ca sunt o fantoma. Ocoleam trecatorii, dar nu ii vedeam.
„ Imi pare rau, domnilor Hatsuki si Haruno, fata dumneavoastra a avut o leziune celebrala acuta, si...nu va supravietui.”
Vorbele doctorului imi rasunau adanc in minte. Nu imi mai puteam scoate asta din minte. M-am sprijinit de un perete, altfel, cu siguranta as fi cazut. Ma simteam singura. Prea singura.
- La naiba, Yukina. Nu e amuzant, soptesc eu incepand sa rad.
Aveam senzatia ca sunt nebuna. Poate chiar inebunisem.
Mi-am sprijinit capul de peretele rece din caramida. Cateva lacrimi se simteau la colturile ochiului.
- Uite, ma faci sa plang, soptesc eu, de parca ea ar fi fost de fata.
Beeep, beep, se auzeau vibratiile mobilului. Era mama. Informatia auzita ma facu sa fiu cat pe aici sa scap mobilul.
- Sakura, mai esti?
- Da, poftim. Vin imediat.
„ A murit...A murit. Nu n-a murit.”
Mintea mea refuza prosteste sa creada ce urechea a auzit la telefon. Nu, nu mintea, ci inima. O parte din mine era sigura ca o va vedea zburdand pe acolo prin spital si tipand in gura mare. Dar o parte...stia ca nu va fi asa.
Imi auzeam pasii de pe trotuar in ecou. Ca o pestera. Stiam unde trebuie sa merg, dar ma simteam atat de buimaca.
Intr-un sfarsit se ivi. O cladire alba nou renovata trona printre mii de blocuri noi. Se putea vedea de la distanta.
Am pasit usor pana am ajuns la etajul 3. Totul parea atat de pustiu. Acolo, am vazut-o pe mama, alaturi de parintii Yukinei.
Toti se uitau la mine, cu regret. Stiau cat de unita e legatura noastra. Ma rog...cat de unita a fost.
M-am apropiat de geamul de sticla. Pentru prima oara, mi se permitea sa o vad, dupa acel...incident. Ea traise, timp de 1 ora, chiar fusese treaza, si nu m-au lasat sa o vad.
- Domnisoara nu vrea sa va vada. Spune ca nu ar dori sa o vedeti in starea aceasta.
Ce scuza! Iar acum, nu o voi mai putea vedea...niciodata.
M-am uitat la chipul ei. Era alba, avea ochii inchisi si zambea. Ca de fiecare data. Niciodata nu a incetat sa faca asta, nici moarta.
„ Eu oricum zambesc mereu, stii asta!”. Auzeam mereu aceasta propozitie, dar tot mai neclar, de parca avea sa se piarda. Se stingea, tot mai mult
Dar totusi...era ultima oara cand ii mai puteam vedea chipul copilaresc si mereu pus pe aventuri. Adora sa stea in preajma mea si atunci profitam de orice clipa.
Nu ma puteam gandi ca ea va sta intr-un mormant sub pamant. Si asta doar din vina MEA.
- Hm..Sakura??
Mi-am sters lacrimile ce aparusera pe fata si m-am intors. Ma simteam fara vlaga, de parca cineva mi-ar fi luat o parte din corp.
In fata mea statea doamna Hatsuki. Cred ca ea era singura care putea sa imi inteleaga durerea.
- Cred ca Yukina ar fi vrut sa iti dau asta, spuse ea inmandu-mi un plic semnat: Ultimele cuvinte de la Yukina, pentru Sakura.
L-am desfacut cu grija, iar acolo am recunoscut scrisul ei:

Draga Sakura,

Cu siguranta te simti vinovata pentru faptul ca voi muri. Sau ca am murit, mai exact, caci cred ca asa voi fi cand tu vei deschide acest plic. In aceste randuri pe care le scriu, pun si un pic de curaj. Nu e usor sa te gandesti ca peste o ora vei muri, dar, eu simt ca asa trebuia sa fie. Nu e vina ta. Eventual, poate e vina soferului ca alerga cu 200 de km/h dar in nici un caz vina ta. Si daca mi-a fost sortit sa mor, e pentru ca asa s-a vrut.
Cu siguranta iti voi lipsi, dar nu te inchide in tine. Fa-ti noi prieteni si, cine stie, poate gasesti si vreun baiat dragut. Nu uita sa imi vizitezi mormantul sa imi spui de noutati si sa mi-l prezinti. A, si sper ca nu ai uitat ca imi plac florile galbene, in caz ca vrei sa imi iei. Glumesc, stii foarte bine. Probabil te gandesti cum pot eu, pe patul de moarte, sa fac glume macabre? Nu e chiar asa de greu, caci nu mi-e frica de moarte.
Abia astept sa ii cunosc pe noii tai prieteni. Daca nu vei socializa sau daca te vei inchide, voi fi foarte suparata. Nu fi trista, eu voi fi mereu alaturi de tine, si te voi ajuta (indirect) la anumite decizii.
PS: Macar acum voi avea o scuza buna cand voi intarzia. Numai ca voi fi langa tine si nu va mai fi nevoie sa alerg ca sa ajung la timp. Si acum sunt langa tine. E adevarat ca acum nu am cel mai caligrafic scris, dar sper ca merge, cat sa intelegi ceva.
PS2: Am mai pus ceva in plic, nu cred ca ai observat. Iti va aduce mereu aminte de mine. Era cadou pentru tine, la implinirea ta a 17 ani, din martie. Dar se pare ca nu voi trai pana atunci, asa ca ti-l dau acum. Deschide-l.
PS3: Nu te-am lasat sa vii sa ma vezi pentru ca ai fi plans. Stii ca nu imi place sa te vad plangand. In schimb, am putut sa vorbesc mai clar cu tine prin aceasta scrisoare. E mult mai usor, chiar daca, teoretic, e mai mult monolog.
PS4: Gata, gata, incetez. Vroiam sa iti spun sa nu care cumva sa ma uiti(pe mine sau pe mormantul meu) ca ma supar. Te iubesc, rozalio!

Imi venea sa rad. Pentru ca si pe patul de moarte facea o gramada de glume. Si pentru faptul ca in ultimele ei minute s-a gandit la mine.
M-am uitat in pliculet. Acolo, am vazut un frumos lantisor de aur, in forma de stea. L-am deschis si, nu m-am putut abtine sa nu zambesc. In partea dreapta era o poza foarte frumoasa cu noi doua iar in partea stanga scria : Cu dagoste, de la blondina pentru rozalie.
Fara sa stiu de ce, ma trezesc ca ma imnbratisez de bucurie. Yukina nu avea sa ma paraseasca niciodata.


OOC: Nu e chiar atat de reusit :-s dar sper sa va placa.

E superba povestea. Dar sa sti ca e foarte trista. . Bine poate ca la sfarsitul povestii va avea un sfarsit frumos . Sper ca Sakura sa nu mai sufere si sa isi faca multi prieteni cu care sa se distreze ,dar sa nu uite de "sora" ei si sa o viziteze la mormant. Iti urez mult succes in continuare. Sa nu uit mi-as dori ca peste cativa ani sa citesc carti scrise de tine. Sa sti ca esti foarte talentata.
Pa
Sa pui nextul

Merci maya Ideea asta a fost. Inceputul sa fie putin trist.
Nextul il voi pune, doar cand o sa am mai multe commuri. Si va fi cu dedicatie ;):
Sper ca va place, nu ziceti numa asa, :-s

PS: Maya, nush daca as fi grozava scriitoare, dar mi-ar placea mult.

EDIT: Nimanui inafara de Maya nu ii mai place ficul? :-<

hey Aimi pune nexxtul ala odata!!!!! nu m'ai am rabdare deloc
e super tare
bye bye

Dupa cum ti-am zis si in celalalt comentariu ii foare trista mai era putin si incepean sa pling . abia astept nextul si sper sa fie mai vesel
Pa

hey Aimi dupa intelegere!
ai zis ca pui nexxtul daca 2 persoane iti da comm!!!!!!!!!

2 persoane diferite! In fine, poftiti nextul! Macar pentru voi 2


Capitolul III – Peste 4 ani...

O noua zi in Tokyo. Nimic deosebit. Ma scol si ma pregatesc sa merg la Facultatea de Medicina. Da, corect, sunt studenta. Au trecut anii, insa amintirile au ramas.
Imi aud tocurile de la pantofi rasunand puternic pe asfalt. Lumea se inghesuia ca deobicei ca sa ajunga la locul dorit. Cu chiu cu vai am ajuns la trecerea de pieton.
- Beep, Beep! Suna micul telefon bagat in blugi.
- Alo? Da, Hinata,vin imediat.
Hinata era cea care o inlocuia pe Yukina. Era exact ca si ea. Tinea mult la mine si nu m-ar fi tradat niciodata. Spre diferenta de Yukina, ea era bruneta cu ochi gri si foarte timida. Dar nu imi pasa.
„Verde..pot trece!”
- Beep, beep, suna din nou telefonul.
Am facut proasta greseala sa ma opresc. Apoi m-am uitat la dreapta mea. Am vazut un Ferrari negru. Simteam ca mi-au intepenit picioarele si ca nu ma mai puteam misca...deloc. Am avut iar senzatia ca sunt impinsa si era cat pe ce sa cad. Dar Ferrariul nu ma mai lovise.
Apoi amintirile sau rederulat in mintea mea. Totul...
- NU! Chestia asta s-a intamplat acum cativa ani.
M-am indreptat fustrata spre Facultate.
„E un deja vu...spunea o parte din mine..Ba nu! In zilele noastre mai toti au Ferrari Negru. Poate a apasat prea tare si a marit viteza din greseala. Idiotul!”
In curand, se ivi si Facultatea. Hinata statea la poarta ei uitandu-se in stanga si in dreapta ingrijorata.
- Sakura! M-am ingrijorat cand am vazut ca nu mai vii. Tu deobicei esti foarte punctuala.
- Eh...am avut un mic...accident. Dar sunt teafara.
Am pasit pe coridoare pana am ajuns la laborator. Din fericire, profesorul nu venise inca.
Curand, sosi o doamna destul de tanara.
- Dragi copii, Kakashi-sensei nu poate sa vina astazi, are cateva probleme de rezolvat. Ii voi tine eu locul. Ma numesc Kurenai iar noi vom vorbi despre otravuri si plante otravitoare. O sa va cofruntati des cu asemenea probleme.
O ora destul de interesanta...ce pot spune? Plante ciudate cu nume pe care nu le-am mai auzit, otravuri cu nume si mai ciudate. Noroc de memoria mea.
Am aruncat ochii intr-o doara pe fereastra, apoi am tresarit scurt. In fata facultatii statea un barbat brunet imbracat intr-o camasa descheiata la 2 nasturi si niste blugi. Purta ochelari de soare si se uita in stanga si in dreapta cautand ceva.
„ Seamana cu...nu, este imposibil, el a plecat acum 2 ani in New York” gandesc si imi intorc privirea spre tabla.
Ziua s-a terminat repede, si spre surprinderea mea, chiar mi-au placut lectiile despre otravuri.
M-am despartit de Hinata si m-am indreptat spre casa. Pe drum tot vedeam figura acelui barbat si intr-un moment chiar am avut senzatia ca ma urmareste asa ca am marit pasul.
Curand apartamentul in care locuiam cu chirie imi aparu in fata. Am urcat zgomotos scarile pana am ajuns la o usa din lemn. Am descuiat-o si am intrat ca o vijelie. Am inchis-o la loc si mi-am sprijinit capul de usa.
„ E imposibil sa fi fost el. Si poate nu ma urmarea. Cati bruneti nu exista pe pamant?” incercam eu sa ma linistesc.
Mi-am facut un dus rapid, apoi m-am schimbat intr-o rochita usoara si comoda. Peste o jumatate de ora aud „boc-boc” in usa.
- Cine e? Intreb eu cu o urma de tremur in glas.
- Deschide, te rog.
Vocea aceea! Nu se poate!
Am deschis incet usa si in fata mi se arata acelasi barbat de mai inainte.
- Sakura, Sakura Haruno? Intreba acesta.
- Da, eu sunt. Tu esti...?
- Da. Lucrez la politie acum. Si tocmai mi s-a inmanat ceva. S-a redeschis cazul Hatsuki.

E cam scurt si cu ceva dialog, dar chiar nu se putea altfel :))
A iesit oribil. :-s Sper ca macar nu veti arunca cu rosii stricate in mine :-s

Hi-hi... Crazy Little(big)Sasuke. A devenit straniu de formal in ceea ce priveste modul cum i se adreseaza Sakurei... Mai, mai, a tunat si i-a adunat.
Si ce naiba? Caz redeschis? Da`ce, a fost crima? Sa nu-mi spui ca da...
Sasuke urmarind-o? Nu am crezut ca voi trai sa citesc/vad/aud/miros chestia asta

Ei, acum...

Stiu cine esti...
Stiu unde stai...
Poate...
Poate acum sunt chiar sub scaunul tau...
si...
o sa te strang de gat daca nu pui nextul ala pentru ca imi place foarte mult!
:>:D<:

te rog sa pui nextul cat de repede poti pentru va imi place mult povestea ta

i love it YOU ARE THE BEST!!! imi place foarte mult! pls pune continuarea mai repede

cand ai de gand sa pui nextul? mor de nerabdare te rog sa-l pui mai repede
Pa

mama mia!!!!!!
ce buna esti Aimi!! : nu de deloc oribila,ci frumoasa!
bravo,sper sa pui continuare cat m'ai repede posibil!!

mda...desteapta de mine abea acum a vazut ficul tau :<<:
Oricum lasand asta deoparte imi place foarte mult.Cand pui nex-tul? :>:D<: Spor la scris in continuare