Cap 2
Pov by Sakura
Soarele din Change Harbour e arzator. Stau pe veranda casei buncii admirand peisajul. Copii care mergeau spre scoala, oameni care mergeau grabiti spre locul lor de munca. Dar in fata mea apare bunica. Pune pe mica masuta din cristal o ceasca alba, cei de sunatore. Aceasta imi zambeste cald dupa care isi pune pe nas ochelari din rama de sidef si incepe sa scrie. Paserele cantau o melodie armonioasa care iti incanta auzul. Se aud zgomote de la intrarea principala. Ma uit si vad un brunet cu ochii de onix care deschide mica portita si se indreapta cu pasii lenesi spre noi.
-Buna dimineta doamna Tsunade. Vocea lui era suava, pe cand chipul lui er perfect, scluptat parca de un mester priceput. Razele soarelui dadeau o nuanta aurie parului sau de abanos si o sclipire ciudata ochilor lui de onix. Bunica imi zice sa dau mana cu el. Ma ridic in picioare si dau mana cu el.
-Sasuke Uchiha.
-Sakura Haruno.
La mica atingere a mainilor noastre, am simtit un soc electric. O scanteie raspandindu-se prin tot corpul, o imagine imi intra la un moment dat in cap .Un incendiu, un foc nastrunic care distrugea casele din temeli. Apoi nimic. Totul redevenise asa cum era. Ochii brunetului ma priveau cu uimire. Si eu il priveam pe el cu uimire. Imi zmucesc capul in toate partiile, apoi incep sa respire alert. Bunica se uita cu mirare la noi, neintelegand comportamentul nostru. Ne intreaba daca am patit ceva dar, amandoi dam negatv din cap. Deschid usa de la intrare si ma indrept fulger pe scari, mai exact in camera mea. Ce se intampla cu mine si acel baiat de ce sunt asa cu el? Un ciocanit se face auzit, apoi usa se deschide si o vad pe bunica. Ochii ei ma priveau cu uimire. Ma ridic in picoare si o intreb cine e acel baiat cu ochii de onix. Ea imi spune ca este fiul celei mai bune prietene a mamei mele, numele lui este Sasuke Uchiha, se intoarse aici in urma cu 2 saptamani cand fratele sau Itachi avuse un accident de masina in care si-a pierdut viata. Deci era singur, pacat de el dar, totusi ceva e straniu la el. Ceva ce nu puteam intelege. Nu stau sa-mi bat capul cu asta oricum. Ma duc la sifonier de unde ma uit la garderopa mea sa vad cu ce ma imbrac. Imi atrase atentie o rochie alba cu buline negre, un sacou tot negru si balerini albi primiti cadou de la mama. Acel cuvant ma conduce la o stare de nostalge profunda. Oricum, cobor scarile si vad ca el este inca acolo. Ochii lui ma studiau din cap pana in picoare si un mic zambet ii aparu in coltul guri facadnu-ma sa inchid in sec. Bunica mea isi face aparitia din bucatarie si-mi spune ca azi ar trebui sa merg cu Sasuke la scoala ca sa stiu drumul. Dau aprobator din cap si ies din casa fiind urmata de brunet. Mergeam linistiti pe drumul catre scoala, mai précis pe drumul spre centru orasului. Ma uitam la el intr-una. Cum putea fi asa frumos? Deodata aud cum brunetul este strigat de o persoana ma intorc si vad o blond cu ochii albastrii ca apa marii si o bruneta cu ochii lila. Se apropie alene de noi zambind.
-Salut numele meu este Hinata… ma bucur sa te cunosc si eu sunt presedinta scolii… si a comitetului de ,,Bun venit,, daca, ai nevoie de ceva sa apelezi la mine.
Bruneta imi zambeste cald in timp ce blondul imi spune ca numele lui este Naruto si ca este cel mai zapacit din scoala. Dupa aceasta ,,prezentare,, mergem linistiti catre holurile scoli unde deodata apar trei fete.
-Hinata , intelectuala cum mai vrei sa-ti mai spun?
Ma uit mirata la ele, pe cand Hinata le salute si le roaga sa se prezinte. Pe una o chema Ino, cea cu parul blond, pe cealata cu parul rosu Karin si pe cea cu, coculete Temari. Fiecare imi zambea cald si ma salutara prietenos. Din departare il vad pe Sasuke care vine catre noi impreuna cu Naruto. Pasii lor erau alene. Ajunsi la noi ne propun sa mergem in curte. Coboram scarile si ajungem. Pomii in floare erau miscati lent de adierea vantului. Pasii nostril se indreaptra spre un steajar batran. Ajunsi acolo Hinata incepe sa vorbeasca.
-Sakura poate o sa ti se para ciudat ce o sa-ti spunem dar, tu esti… altfel ca sa zic asa.
Bruenta isi lasa incet capul in jos. In timp ce, ceilalti isi invarteau privirea prin jur. In final Karin sparge linistea apasatoare care se pusese.
-Off ce e asa de greu… esti vrajitoare, sangele tau este de vrajitoare si vrajitor. Deci esti una de-a noastra. Fiecare dintre cei prezenti aici si acum e vrajitor. Punct.
Ochii mei se facura marii, de uimire cum adica eu vrajitoare. O iau la goana de acolo pe cand biata Hinata tipa dupa mine sa stau locului. Adica mama si tata erau la fel nu inteleg. Nici nu stiam unde am ajuns. Vedeam doar un vechi stejar batran. Ma asez la poaele lui si incep sa plang. De ce mama nu mi-a zis de ce? Soarele imi intra in ochi pana cand deodata o silueta imi face umbra. Imi ridic incet capul si-l vad pe….