Legenda celor 9 interzisi: Prizonierii sangelui

Chapter 1: Legenda Moiviei.

"In vremurile de demult, cand oamenii de creaturiile magice traiau in pace, a existat o imparateasa frumoasa. Se spune ca era cea mai frumoasa femeie din lume. Avea pielea alba ca spuma laptelui, niste ochi negri cuprinsi de cea mai pura inocenta din lume, si un par negru si lung precum abanosul. Sub conducerea ei, omenii si fapturile himerice au putut trai in cea mai desavarsita pace. Se spune ca originea ei era una umana, datorita tatalui ei, si alta magica, datorita mamei ei, care era facea parte din ordinul Moiviei.

Ordinul Moiviei era o delegatie ce cuprindea toate si toti vrajitorii lumii, care foloseau magia alba si aveau sufletul curat. Lumea de azi, crede ca e interzis ca o faptura magica sa se incurce cu una umana, dar e total gresit. Aveau voie sa se iubeasca si sa amestece intre ei. Datorita acestor amestecuri magico-umane, au rezultat o alta rasa, dar pura la suflet, si anume nobilii elfi. Fiinte magice si ei, care traiesc in paduri, ascunzandu-se dupa copacii privindu-te mereu.

Si aceasta imparateasa era elfa, insa la acea vreme, existau doua neamuri. Unul se numea Moveea, si alta Mivea, pastrand numele ordinului de vrajitori, dar cu toate astea, nu trebuie incurcate.

Imparateasa era de neam moivian, de aceea era destinata la conducerea imparatiei. De aceea, s-a iscat si un conflict enorm, zguduind intreg regatul. Regele moveeniilor, era o persoana ingrozitoare, desi candva a fost o persoana buna si el. O dat de demult, pe cand imparateasa era doar o copila de 17 ani, a intalnit-o. Frumusetea ei legendara l-a fascinat pe loc. S-a intamplat in orasul antic Salem, in curtea imparatiei codusa de parintii fetei, atunci. El a venit intr-o vizita, deoarece era si el de neam imparatesc. El urma ca intr-o buna zi sa conduca Moveea, regatul vecin, cu care Moivia, era in relatii bune, pe atunci.

Ea se afla intr-o gradina frumoasa cu flori multe catarate pe ziduri groase. In mijlocul gradinii, era o fantanita frumoasa de unde rasrea o apa cristalina si curata. Ea, se afla pe marginea fantanii jucandu-se cu mana in apa, si cantand ceva frumos. Vocea ei rasuna precum glasul unei privighetori. Baiatul, ramasese pe loc uimit de frumoasa fata ce se aseza in fata lui. Si ea il zari, si il privi mirata cu ochi enormi si negri. Isi aseza parul lung si ii zambi. Din nefericire, momentul nu dura mult, deoarece el trebuia sa plece acasa, in imparatia sa, sa-si aleaga o mireasa din neamul sau. Dar nu uita niciodata faptura cu piele alba ca spuma laptelui si par negru ca abanosul. Din cauza ei, refuza si orice cerere in casatorie. Tatal sau se mahni din cauza aceasta, si isi dadu seam de motivul mahnirii fiului sau. Ca sa-l pedeapseasca, i-a ucis propria mama, care il sustinea in dragostea lui pentru tanara moiviana.

Atunci, el a suferit mult, si s-a inchis in propria persoana.
A trecut mult timp de atunci, si tanara a crescut si s-a facut si mai frumoasa. A venit vremea ca si ea sa se casatoreasca. A ales pe singura, pe fiul unui servitor umil, cu care se intalnea in secret. Iubirea lor adolescentina insa, nu dura mult, caci avea sa se transforme intr-o iubire pe viata si pe moarte. Au fost prinsi chiar de tatal fetei, insa in loc sa se supere pe ei pentru ca se iubeau, se supara pe faptul ca se ascundeau. Fara a mai sta pe loc, impratul chema pe slujitorul loial, si ii ceru fiul ca sot al iubitei sale fiice. Atunci, veselie mare se isca in toata imparatia, spre disperarea altcuiva.

Tanarul print moveean, se mahni cand si la urechii sale ajunse aceste vesti. Timp de cinci ani, o iubi pe fata in secret, dar sub manipularea tatalui sau, el se transforma intr-o persoana demna de dispret. Ajunse si sa isi ucida tatal, razbundu-se pentru chinul care l-a suportat in ultimii sai 5 ani. Insa pentru ca o iubea atat de tare pe fata, alesese sa o lase in pace, de data aceasta dar isi facu totusi o promisiune, daca va aparea vreodata vreun urmas, nu doar ca il va ucide, dar si va distruge regatul Moiviei.

Mai trecu inca 2 ani, si rodul iubirii dintre fiicei de imparat si a fiului de slujitor aparu in sfarsit. Acum, imparatul era batran, si nu avea decat ca in anii de batraneti, sa se bucure de nepoti. Fiica lui care ii era draga ca soarele, ii darui un nepot. Era un baietel frumos, asemanator cu mama sa. Era brunet, ca si mama sa, ochi negri ca abanosul si piele alba ca spuma laptelui. Era leit doar ea.
Cei doi fura fericiti , dar pentru scurt timp...

Celalalt imparat, fu furios cand auzise de aceasta tragedie pentru el. Numai ura simti de indata, sa atace regatul Moiviei si sa o faca pe imparateasa sa sufere cum nu a suferit deodata. I-a ucis sotul pe care il invitase la pentru a petrece pentru fiul sau. Apoi, au inceput atacurile asupra populatiilor de fiinte umane si magice. A atacat satele goblinilor si orasele subaterane a spiridusilor. Apoi, a rapit sirenele si a pus sa fie batjocorite dupa care ucise. A furat magia zanelor ucigandu-le incet, dar sigur. Imprateasa nu a mai putut suporta. Vazand ca atacurile continua sa vina, a decis sa isi trimita micutul fiu de doar sase luni, in grija ordinului Moiviei. Dar ceea ce nu stia ea, e ca multi dintre membrii ordinului erau tradatori si aliati cu imparatul moveean. Asa ca, a fost tradata si fiul ei a fost furat. In acea clipa, imparateasa a cunoscut gustul dulce al urii si razbunarii. Ea a fost cea care a pornit un razboi impotriva Moveei, doar pentru a-si recupera dragul fiu.

A adunat osti formate din calareti oameni, elfi, goblini, zane, vampiri, varcolaci, sirene, ninfe,vrajitpri, dragoni, grifoni, magi, capcauni, inorogi si pe oamenii zapezilor.

Imparatul a adunat cete formate din orci, cele mai oribile fiinte cu putinta, urate de toate neamurile pamantului.
Si un razboi a pornit. Un razboi crunt si rece ce a distrus vieti si a nimicit oameni. Vremurile din acea perioada a fost grea si pline de sange. Inima imparatesei era inveninata si prinsese si ea gustul sangelui. Acesta era pretul platit pentru iubirea neimpartasita. Ani si ani a durat razboiul, si se inchei pe cand micutul avea vreo 5 anisori, si imparateasa, muri. Imparatul cuceri Moivia si a instaurat o perioada grea pentru imparatie. Cei ce erau de origine moiveana, era tratati cu hula si erau blestemati.

Si totusi, oracolul din Moivia prevesti o legenda, daca tanarul tinerei imparatese se va intorce pe tronul care ii apartine de drept, o noua pace se va instaura si lumea va fi iarasi fericita.
Dar era o mare problema, printul era prea mic, si nu stia ca e print. Iar pe deasupra, imparatul moveean, ii insufla valori morale gresite.

Intr-o zi, dupa alti 10 ani de chinuri, poporul celor doua rgate impreune se decise sa se rascoale impotriva imparatului. El a fost ucis, si l-a putere veni un nou ordin de origine moiviana: ordinul Salemului. Nu au mai reusit sa instaureze aceeasi pace, deoarece oamenii si fintele magice se urau. Iar cele doua impratii se impartira in 10 regate. Ordinul Salemului, a ascuns totusi un secret, printul inca traia, si la fel si imparatul. Dar au reusit sa scape si sa se ascunda."

-Cei doi regi, aveau si ei o fiica de varsta printului, adica de cincisprezece ani. Era frumoasa precum imparateasa din poveste, draga mea, spuse doica catre tanara fata. Si sti cine e aceasta frumoasa fata, tu!
-Minunata poveste, nu pot sa cred ca e reala.

Glasul tinerei curgea lin si calm precum o apa. Ea era o tanara fata cu piele alba, cu par roz si lung aproape pana in pamant, cu ochi verzi hipnotizanti, si buze subtiri si dulci. Era o frumusete de fata, care se putea compara cu a imparatesei brunete. De fapt, batranii care au apucat acele vremuri, si cele de azi, spuneau ca e si mai frumoasa.

Inocenta ei se oglindea in ochii ei mereu. Tanara purta o rochie vaporoasa violeta, cu bretele aurii. Avea un trup mladios si subtirel. Cand umbla, fusta i se scutura si se freca de trupul ei.
Doica ei era o batrana umila cu par carunt si scurt. O iubea pe copila ca si cum ar a ei, mai ales ca o stie decand s-a nascut.
Cele doua se aflau in aceeasi gradina a Salemului, unde statea odata si fosta imparateasa cantand langa fantana. Doica vedea in copila, spiritul imparatesei.

.

foarte foarte foarte fain huh?

se pare ca ai venit deja cu un alt fic huh?

chiar m-ai surprins huh?

nu am ce sa comentez huh?

am observat cateva greseli de tastare dar le poti numara pe degetele de la o singura mana happy2

ma bucur ca sunt prima nr1

te rog sa ma anunti cand pui next-ul good

astept next-ul cu ardoare dance2

cu drag Iva good job

Andreea Drăgan

Ii place ideea este magic.
Nu am cuvinte e o poveste incantatoare.
Te rog sa ma anunti cand postezi nextul.

Chapter 2:Adevar ascuns

Prinsa in gandurile sale, doica compara vremurile de acum douazeci de ani, cu cele din prezent. Tot ea avuse grija si de tanara imparateasa. Nu putea niciodata sa compare frumusetea celor doua. Una era bruneta cu un par matasos si o piele alba, mereu imbracata in haine stralucitoare, impregnate cu argint si matasuri fine si albe. Avea un trup subtirel si picioare lungi si frumoase ascunze mereu dupa rochiile lungi.Cu niste ochi negri si adanci precum intunericul universului, privirea ei era ca de gheata. Era mereu invaluita de o frumusete misterioasa care capta mereu pe oricine.

Cealalta avea un par roz si lung, care aducea mereu aminte de frumoasa primavara. Ochii ei verzi precum marea mereu te priveau intr-un mod hipnotizant. De data aceasta, ea mereu adora sa se imbrace in culori vii si frumoase, cu forme diferite. Ea avea un trup de copil inca. Era mladioasa precum o balerina si saltareata ca un iepuras. Mereu era plina de viata si voinicia ei copilaroasa facea pe oricine sa prinda drag de ea.

Intr-un moment de frica, se temea ca istoria sa nu se repete. Si tanara imparateasa bruneta era la fel de inocenta ca si printesa.

Mereu radia de iubire si caldura sufleteasca si era cea mai mare placere sa stai in preajma ei. Acum, cu noua dinastie venita la putere, viitorul Moiviei de Nord s-ar putea schimba, dar niciodata nu se stie. O privire in trecut, una in viitor...

Parintii tinerei ii dadura sarcina de a-i spune printesei tot adevarul, inclusiv din neamul din care se trage. Si se temea sa-i spuna deaorece nu stia cum va reactia mica printesa. Era o fire cam imprevizibila care se aprindea repede mereu.

La un moment dat, este trezita din gandurile sale de o bufnitura provocata de o fata neastamparata. Era foarte aventuroasa si cam copilaroasa pentru varsta ei de cincisprezece ani. Se purta ca un copil inocent. De fapt, sufletul ei e inocent si curat precum lumina pura venita de la astrul cerului care aduce mereu zile fericite in viata tuturor.

Printesa se sui cu picioarele ei albe si subtiri pe marginea fantanii si umbla pe ea tinandu-si un echilibru slab, legandu-se mereu.

Doica o avertiza sa aiba grija ca sa nu cada, apoi o privi cu toata dragostea din lumea. Pentru ea, printesa era intruchiparea imparatesei. De aceea, trebuia sa-i mai spuna foarte multe lucruri, inclusiv despre adevarata ei origine.

- Chiyo-baasama, spui povesti atat de interesante! spuse mica printesa fericita. Mai vreu sa aflau! Ce s-a intamplat cu fiul ei, traieste? Banuiesc ca el are varsta mea acum, spuse printesa intr-o veselie mare.
- Asa e! De cand a disparut, multe zvonuri spun ca se ascunde intr-un castel intunecat din Padurile de Zgura. Dar el conteaza cel mai putin, domnita Sakura. Parintii tai m-au insarcinat cu responsabilitatea de a-ti spune si despre originile tale, spuse Chiyo facand-o pe Sakura sa isi indrepte o privire ascutita catre ea. Tu nu esti chiar o elfa, esti o nimfa sau mai precis faci parte din neamul ielelor.
- Waw, pare foarte interesant! Dar suntem tot fiinte magice si puternice precum elfii, nu? spuse Sakura schimband intr-una tonul vocii.
- Din pacate da, spuse doica lasand capul in jos trista si cu o privire inghetata.
- Ce vrei sa spui cu asta? spuse Sakura asezandu-se pe bancuta facuta din lemn albastru si balustrate de argint.
- Exista foarte multe feluri de nimfe, dar cel al ielelor este foarte periculos. In razboiul de acum douazeci de ani, ielele erau razboinici priceputi, mai ales femeile. Se spune ca daca pui o iala sa bea sangele propriu sau al cuiva din neamul ei, devin niste demoni insetati de sange, spuse doica dand din cap nevoasa.

Sakura ramase socata pe loc. Isi muta privirea catre cerul azuriu si privea pasarile maiestre zburand si cantand deasupra ei. Ochii ei verzi precum iarba prospata de primara exprimau o ingrijorare iesita din comun. Se imagina pe ea devenind acel monstru descris de doica ei. Iar cu fiecare imagine aparuta in mintea ei, inima ii tremura din ce in ce mai tare. Strangea balutrada pana o facu sa pocneasca. Crasnea din dintii care dardaiau de la nervi. Exact la asta se astepta doica, ca Sakura sa se enerveze repede.

Simtea o nevoie de eliberare de acea gradina frumoasa , care devenise locul unei"crime", iar acea crima fiind un adevar inacceptabil.

La un moment dat, se ridica de pe banca si se indrepta spre grajdurile regale. Ii placea sa calareasca atunci cand era suparata. Se simtea libera mai ales cand simtea vantul batand in pletele ei lungi, vajaitul acela ce ii umplea urechile, ca o melodie cantata la harpa de aur.

foarte interesant huh?

te felicit huh?

nu prea am ce sa comentez huh?

sper ca este sasusaku happy2

te rog sa ma anunti cand pui next-ul good

astept next-ul cu ardoare dance2

cu drag Iva good job

Vai, ce frumos. in love

Foarte originala ideea, cel putin eu nu am mai intalnit-o pana acum.

Imi place foarte mult descrierea. dap !

Abia astept nextul. happy2

Spor la scris, te pup kiss

Chapter 3: Legata de trecut

Doica ei o privea uimita pe Sakura indepartandu-se. O urmari cu privirea pana cand aceasta disparu printre aleile gradinii. Insa chiar si dupa ce printesa disparu-se, inca mai privi in acea directie.

Nu o treceau ganduri prea curate in privinta copilei. Era ingrijorata si spera ca Sakura sa nu faca vreo prostie, cum face de fiecare data cand e suparata.

Sakura intrase intr-o sera care ii asigura intrarea in castel. Era formata numai din sticla asezata ca un mozaic si cu desene ciudate. Erau foarte multe plante ciudate si arbori bizari. Multe erau cataratoare, altele aveau inaltimi mari. Erau si multe flori parfumate de culori vii si diversificate. Copacii erau si ei infloritori. Pareau bine ingrijiti.

Sakura trecuse in viteza prin sera, destul de repede ca sa-i fluture parul si rochia. Intra in palat serioasa si nebagand pe nimeni in seama. Mergea cu capul pe sus, crezandu-se superioara tuturor, uitand ca, desi ea era printesa si ceilalti sunt doar niste supusi, trebuie considerati egalii ei.

Ceea ce simtea ea era furie, confuzie si dezamagire. Desi avea o fire puternica si multa lumea spunea despre ea ca e cam barbatoasa, erau momente cand se supara si devenea chiar isterica.

Sakura o lua la drepta spre o usa uriasa formata din doua parti de lemn cicatrizat de trecerea timpului. Deschise cele doua usi depunand ceva efort. Cele doua scartaira provocand un sunet surd precum un urlet al unei bestii pe moarte. Sunetul produs o chinuia si mai tare si ii producea si mai multi nervi.

Dupa ce deschise usile acelea enervante, mergea si mai apasat. Privirea ei se incrunta imediat formand un V deformat. Gafaia furioasa micsorandu-si si marindu-si pieptul cu fiecare respiratie dureroasa. Avea impresia ca se sufoca in locul acela. Deja i se parea ca totul se micsoreaza in jurul ei, iar drumul catre grajduri era parca tot mai lung. Privirea i se incetosa iar lucurile prindeau forma contorsionata.

Nemaisuportand o astfel de tensiune o lua la fuga cu toata viteza. Inainte sa-si de-a seama, intra in grajduri.
Era un loc ciudat si murdar, plin de paie si mirosuri amestecate de fecale. Erau curatate in fiecare zi si noapte, dar animalele sunt animale.
In grajduri, lumina care batea de afara era slaba. Acoperisul si bolta erau sustinute de stalpi de lemn. Caii si alte animale erau asezate in niste camere cu paie proaspete, cu fan "gustos" si un miros puternic de iarba uscata si praf.

Sakura se indrepta spre grajdul in care era tinut calul ei. Era un armasar mare si alb, cu ochi negri si patrunzatori. Pe fata avea un fel de masca de metal argintiu. Pe el era asezata o sa mare din piele si foarte comoda.

Sakura deschise usa si trase calul afara trangandu-l de capastru.
Unii dintre slujitorii de la grajd incercara sa o opreasca deoarece era un cal foarte periculos si salbatic. Desi tatal ei i l-a dat, i-a fost interzis sa-l calareasca pana cand cineva cu pricepere la cai sa-l stapaneasca. A fost prins impreuna cu o herghelie de cai salbatici. Cand a fost prins, a fost nevoie de zece persoane, si din nefericire, trei au si murit datorita calului.

Cand tatal ei a auzit de intamplarile acestea ingrazitoare, s-a hotarat ca acel cal sa nu fie mutat cu herghelia sa in alta padure, ci sa fie dus la palat.
Bietul cal s-a zbatut tot drumul, ranit de lanturi si franghi. In acea zi, Cand Sakura l-a vazut adus la palat, s-a indragostit pe loc de acel cal. Cand l-a vazut atat de mare si puternic, i-a cerut tatalui ei sa i dea ei.

-Domnita, stiti ca nu puteti calari calul acela! E naravas si puteti pati ceva grav! spuse un slujitor cu par tepos si saten.
-Tu esti doar un slujitor! Eu decid ce sa fac cu calul asta, nu tu!!spuse Sakura impingandu-l pe jos.

Apoi, furioasa pleca mai departe. Simtea ca calul asta era sufletul ei pereche. Animalul avea o inima salbatica si trufasa exact ca ea. Nimfele erau fiinte foarte atasate de animale. Multe povesti de ale batranilor spuneau ca o ninfa nu e completa daca nu are alaturi de ea animalul pereche. Era o legatura indestructibila indiferent daca era vorba de o pasare, fie chiar un peste sau o mica furnicuta. O nimfa si animalul ales trebuiau sa ramana loiali partenerului lor, pentru a se ajuta. Asta era o legatura spirituala dintre lumea necuvantatoarelor si a fiintelor fermecate.

Sakura duse calul pana in curtea din fata portii. Il mangaie pe bot si se urca pe spatele lui spre mirarea supusilor. Ea e prima persoana care a reusit sa stapaneasca cel mai periculos si salbatic cal din regat, dupa ce zeci de persoane au incercat si nu au reusit. Supusii se intrebau cum de ea a reusit. Unii stiau deja raspunsul, iar raspunsul era legatura nimfelor cu animalele.
Si doica Sakurei fu acolo ascunzandu-use intr-un balcon. Se uita fericita ca printesa si-a gasit animalul, apoi tot ea dadu semn portarilor sa o lase sa iasa.

Sakura iesi in viteza calarind calul ce alerga parca mai repede ca vantul. Dupa ce iesi pe poarta uriasa de fier, Sakura si calul ei fura intampinati de un pod urias, sub care se afla o vale adanca plina de o vegetatie impenetrabila. Dupa acel pod, dadu iarasi de pamant. In fata ei era o pasune deasa cu iarba proaspata si cosita. Mai erau cateva tufisuri si copaci.

Doica rasufla usurata dupa ce fata iesi pe poarta. Ea stia ce are degand Sakura si se bucura, deoarece acel loc special alina durerea oricui, cat e adanca era. Cu toate astea, unei singure persoane nu reusi sa aline durerea: fostei imparatese....

Chiyo isi aducea aminte de zilele acelea ca si cum ar fi fost ieri. Ea a fost cea care a dus pe fiul imparatesei la vrajitori ca sa aiba grija de el. Iar cand s-a aflat ca copilul ei a fost furat, prima persoana pe care aruncase imparateasa vina, a fost ea. A aruncat-o afara din castel, si a lasat-o sa moara de foame pe drumuri. Cea mai grea perioada a fost pe vremea razboiului. Oamenii si alte fiinte magice erau sarace. A calatorit mult. A trecut prin provinciile hobitilor, codrii fermecati ai elfilor de padure riscandu-si viata. Intr-un final, abia dupa terminarea razboiului i-a suras si ei norocul. A dat peste parintii Sakurei, carora le-a jurat credinta vesnica in schimbul adapostului si mancarii. De atunci, nu se mai putea plangea ca nu o duce bine, dar inca umbrele trecutului o mai urmareau.

Isi aduse aminte cum fu ucis imparatul Moveei. Ea a fost chiar de fata. Soarta le-a incrutisat drumurile astfel incat, o servitoare umila ajunse fata in fata cu cel mai detemut dusman. Ceea ce s-a intamplat atunci, a schimbat-o complet.

Flashback:
Era o noapte furtunoasa si sangeroasa. Razboiul s-a intensificat atat de tare incat, multe specii de fiinte magice se credea ca vor disparea. Imparateasa si regele Moveei nu mai cunoasteau limite si nu vroiau sa puna capat razboiului.

Ultima batalie ce avea sa decida destinul razboiului se dadu chiar in castelul din Moveea, numit Sky Castle. Castelul arata deplorabil in urma atacurilor. Imparateasa reusi sa intre in castel cu armata ei. A distrus totul in calea ei. A doborat zidurile, a daramat turnurile si cladirile din jurul castelului. Cand a ajuns fata in fata cu regele Moveei s-a declansat o lupta pe viata si pe moarte.

In timp ce cei dou luptau, Chiyo se strecura in castel ca sa caute copilul, fara sa stie ca acesta fu ascuns bine. Credea ca daca isi va indrepta greseala, se va opri razboiul, iar imparateasa o va ierta.

Pe cand urca scarile acelui palat cu ziduri negre si greoaie, auzise un tipat de femeie. Se uita in jos, in sala in care lupta se daduse, cum imparateasa se afla la mila regelui. El reusi sa-i puna sabia la gat strangandu-i ambele maini cu a lui.
-Deci, Mikoto, asta e sfarsitul nostru, nu? Vei muri, inainte sa-ti refezi fiul! spunand astea, ii taie gatul imparatesei din care tasni sange ca un izvor.

Biata de ea, dupa o viata plina de chinuri muri intr-un mod destul de urat si crud. Chyio incepu sa planga de frica si de destinul imparatesei. Lacrimile ei sarate se prelingeau pe fata ei uscata si plina de riduri fine. O asemenea moarte nu merita absolut nimeni, credea Chyio. Acum ce se va intampla cu ea?

Regele ii sesiza si ei prezenta si o zari acolo unde ea se ascundea. Isi aseza masca de metal inchis la culoare si stranse bine sabia in mana, apoi porni dupa ea.

Parea ca o umbra neagra ce umbla sa ucida totul. Avea o armura neagra si grea pe el si o pelerina rupta, tot neagra. Fata nu i se vedea, dar ochii rosii ca sangele si zambetul sadic, infricosau pana si pe detemutii balauri.

Cand vazu ca vine dupa ea, Chiyo o lua la fuga pe scari pana ajunse pe un acoperis care duce la un pod spre un alt turn. Ea stia ca e singura ei scapare.
Batuta de un vand puternic, abia reusia sa-si tina echilibrul pe pod, jumatate din el fiind distrus.

Regele o ajunse din urma, iar cu o privire sfidatoare o facu pe Chiyo sa ingenuncheze in fata lui. Biata femeie credea ca e ultima ei clipa de viata. Il privea pe rege plina de teama si ura. Numai o minune o mai putea salva.
De nicaieri, din intunericul noptii, printre fulgere si ploi puternice, aparu un cavaler curajos calare pe un cal negru zburator.

Cand calul inaripat trecu pe deasuprea celor doi, cavalerul in armura stralucitoare se avanta deasupra regelui doborandu-l de pe pod. Cei doi cadeau pe un acoperis in jos. Se oprira chiar la marginea acestuia. Regele se afla desupra cavalerului tinandu-i sabia la gat. Cu mainile si cu ultimele puteri , cavalerul incerca sa tina seaba in ele ca sa nu fie ucis.

La un moment dat, se aude nechezatul unui cal, care ii distrase atentia regelui. Atunci cavalerul, il impinse pe rege de pe el si il lovi cu sabia lui in stomac. Dar cu toate astea, regele nu pati nimic. Il apuca de gat pe cavaler si il ridica in aer cu o singura mana. Apoi, ii dadu drumul in jos, ucigandu-l.

Atunci, a urmat perioada de zece ani in care cele doua regate au avut de suferit. Regele nu a ucis-o si i-a dat voie sa fuga si sa scape in acea noapte.
Endback*

Andreea Drăgan

Ce frumoasa idee! M-am indragostit, tu sti ca ma indragostesc de ficurile tale? Am ceva cu ficurile astea, zau acum, tu vrei sa nu stiu pe care sa-l mai salvez? Adica daca ar fi sa aleg nu as putea....defapt..nu as putea. Ce rea esti! De ce mereu ne pui sa asteptam next-urile? Bine macar ca.... (sti tu) Ca de nu erai moarta acum. Te rog sa ma anunti cnad pui next-ul, daca vrei desigur...daca nu ma anunti sa-mi spui ca sa-mi programez repriza de plans.

WOW e minunat ai niste ficuri minunate .

Astept next si PWP doolce in love

Chapter 4: Dorul de casa

Au fost vremuri grele pe atunci. Acum, totul prospera, si parca e prea bine, dupa tot ce s-a intamplat. E prea multa liniste. Chiyo stia lucruri pe care nimeni nu le cunoaste. Stia ca, la un moment dat, Regele Moveei se va intoarce, iar cand se va intampla asta, intreaga lume va suferi din nou.
S-a prefacut timp de sase luni, cat trecuse de la razboi, ca totul e in regula, dar nu va fi.

*Stiu ca Madara se va reintoarce la un moment dat, din nou! *gandi biata femeie avand o inima grea batuta de prea multe necazuri si urgii.

Nu mai credea deloc in iubirea si fericirea absoluta. Tot ce a vazut si prin ce a trecut, a fost prea mult pentru ea, mirosul cadavrelor printre care umbla, patrularea zilnica a corbilor trimiti de Madara, balaurii care luptau cu verii lor mai mici, dragonii, armate intregi luptand si milioane de vieti pierdute degeaba.

Isi aminti de unde se tragea Sakura cu adevarat. Mai demult, pe langa Moveea si Moivia, mai exista un al treilea regat, foarte micut. Era un minicontinent unde mereu ningea, era o lume glaciala. Sakura era din totdeauna printesa, iar parintii ei, regi. Parintii ei au fost cei care s-au amestecat in treburile puternicului rege, si au trezit cele doua popoare la lupta. Tatal Sakurei, impreuna cu un om, a reusit sa-l ucida pe Madara. Dupa aceea, toate popoarele lumii s-au divizat in zece regate, urandu-se intre ele.

Regatul acela se numea Laponia deoarece era zapada mereu. Castelul foarte uras, de fapt, acolo era si cetatea inglobata in el. In spatele sau, mai era un castel inalt cat un munte, intunecat, cu turnuri care atingeau cerul si se pierdeau printre norii mereu posomorati. Dar nimeni nu-i stiau provenienta;se spunea doar ca primii stramosi ai elfilor si a ninfelor au construit locul.

Sakurei ii era foarte dor de adevarata ei casa. In urma cu patru luni, a fost nevoita sa se mute in castelul Salemului, fara sa stie motivul. Abia in aceasta zi, aflase de fapt ce se intamplase. Fu nevoita sa-si paraseasca tara si Castelul Mystic. Uneori dorea sa se reintoarca si sa descopere secretele celui de al doilea castel care se numea: Alcazar. Exisatau multe legende negre despre castel. In prezent e o inchisoare de maxima securitate unde sunt dusi detinutii. Una dintre legende spune ca, tatal lui Madara, pe cand acesta era copil, i-a ucis mama in locul ala si a dorit sa-l ucida si pe el... A fost tinut inchis timp de zece ani acolo, singur si speriat, facandu-l sa devina rau si malefic. Cat a stat acolo, zi si noapte repeta numele imparatesei: " Mikoto, Mikoto, Mikoto..."

Dupa ce a iesit, l-a ucis imediat pe tatal sau din razbunare, apoi a jurat ca o va rapi pe Mikoto si o va tine langa el chiar si de ea n-ar vrea. Desi i chema Madara, si-a preluat numele de Sauron, Printul Intunericului.
O alta legenda tot despre Sauron, spunea ca acolo, in strafundurile castelului Alcazar, a gasit sursa magiei negre, insusindu-si puteri malefice. Astfel, a devenit cea mai puternica fiinta de pe lume.

Sakura tremura numai cand se gandea la acel castel. Isi amintea ca bunica ei, cand era mica, ii spunea despre sufletele chinuite ale mortiilor si ca ea ar fi bine sa nu mearga acolo, caci si-ar putea gasi moartea, iar sufletul ei ar fi fost prins in lanturi chinuitoare pe veci.

Prefera sa-si continue drumul spre singurul loc in care-si putea gasi alinarea si care o facea sa se simta speciala. Calul alerga repede precum fulgerul, iar muschii sai se scuturau la fiecare tropot. Pamantul se cutremura sub greutatea picioarelor calului. Coama sa lunga flutura in toate partile precum un steag. Sakura se apleca putin mai in fata ca sa-si faca mai usoara frecarea cu aerul. Parea foarte serioasa. Trcuse in scurt timp, pe langa multe locuri frumoase si diverse. Trecuse pe langa dealurile Uriasului, campiile goblinilor, padurea de ciuperci, apoi trecu pe langa niste lacuri cu apa cristalina. Dupa acele ape, intra in padurea de cristal. Era un loc fermecat, care ascundea fiinte magice precum zanele si spiritele padurii. Toti copacii era din cristal, cu noante violete. Luminile soarelui se jucau pe suprafetele cristaline colorandu-se in mii de culori.

Pe pamant, erau mici bucati de cristal mov care cresteau precum plantele.
Sakura intra adanc in padure, si cum intra, lumina soarelui era tot mai slaba. Ea niciodata nu se temuse de locul acela. Cand venice pentru prima data in Moivia, dadu peste locul acesta frumos si deosebit, unde candva si imparateasa venea sa-si verse lacrimile.

Calul ei se opri prin alergat, iar uneori mai necheza. Necheza intr-una de parca vroia sa vorbeasca sau sa comunice ceva. Sakura era prea prinsa de frumusetea locului ca sa mai bagesi armasarul in seama.

In cele din urma ajunsera la locul dorit. Era un izvor ce se termina cu o apa statatoare. Stancile violete erau roase de trecerea timpului si sparte de apa curgatoare. Imprejur, era singurul loc verde din toata padurea, deoarece apa era un izvor normal. atat de frumos se combina violetul cu verdele acela viu.

Sakura incepuse sa se simta din nou in apele ei si trase aer mult in piept. Calul sau, bau din apa aceea, fara sa stie ca e magica, intr-un fel, pentru animale precum el.

-Ce delocioasa e apa asta!spuse calul fara sa-si de-a sema a ca Sakura ii inteluse graiul.

Cand il auzi, ea ramase socata pe loc. Era prima data in viata cand auzi un animal vorbind. Facu ochii atat de mari, incat paraliza pe loc de uimire. Se uita la el cum sorbea din apa.

-Tu vorbesti, cum e posibil? Un animal nu poate vorbi, asta daca nu cumva esti un animal magic.
-Nu sunt, am baut din apa asta. De aceea ma intelegi. Dar sunt singurul pe care il vei intele vreodata. Apropo, ma numesc Pegasus, spuse calul cu indiferenta.
-...Bine, Pegasus!! spuse Sakura inca uimita. Acum ca te pot intelege, de ce lupti impotriva celorlalti, tocmai ai ucis niste vieti nevinovate.
-Imi iubeam padurea din care am venit. Nu vroiam sa fiu mutat in alta.

Chapter 5: Intelegerea

Locul era desprins parca dintr-un vis, o mica bucatica de Rai in care cineva se poate ascunde ca sa-si inabuse durerea. Picaturile de apa atomice se jucau sarind de pe o piatra pe alta. Muzica izvorului strapungea precum o sulita tacerea locului. Apa era atat de pura incat i se vedea fundul mai clar ca intr-o oglinda. Stropii de apa pluteau in aer formand un spectaculos fenomen natural: curcubeul. Mai batea cate o adiere de vant printre frunzele copaciilor cantand si sovaind duios. De unde vine atata frumusete? Se vedea ca locul acela era magic, special.

Sakura aduna niste apa in maini si se stropi de cateva ori pe fata. Isi uda pielea mata si alba. iar parul i se umezi lipindu-i-se de fata. Apa se trantea de fata ei intrand in piele si hidratand-o. Dupa ce se spala pe fata, Sakura intra pana la genunchi in apa ridicandu-si rochia violeta. In timp ce umbla prin apa, fredona un cantec frumos stiut numai de ea. Deja starea ei se imbunatati, nu mai era atat de furioasa si confuza. Realiza ca toate i-au fost ascunse cu un motiv bineintemeiat.
Calul vorbitor o privea cu ochii sai negri si umezi, apoi sorbi din apa si necheza de cateva ori.

Duap cateva ore bune, Sakura se hotara sa plece acasa. Se simtea mai bine si era foarte linistita sufleteste. Cand vru sa se suie pe cal, armasarul se apleca constiincios pentru printesa sa. Sakura ii zambi, dupa care armasarul galopa spre iesirea din padure. Siluetele celor doi se oglindeau ca umbrele pe cristalele acelea move. Erau ca niste oglinzi ce distorsoniau realitatea. Daca o persoana privea in acele cristale, parea o alta lume ascunsa in ele. Culoarea lor era frumoasa, atat de frumoasa incat razele soarelui se pierdeau in ele.

La castel totul era bine si frumos, dar Chiyo era cam ingrijorata de ceva anume. Regele si regina erau plecati de o saptamana si inca nu s-au intors. Era insa increzatoare deoarece, regele era foarte puternic, si multi se temeau de puterea lui. Se spune ca poate chema si fulgerele din cer si sa devina una cu ele. Era un om inspaimantator la chip, iar caracterul sau exploziv speria pe oricine. Avea niste riduri pe fata care il faceau sa para fioros si puternic. Cand privea pe cineva, parca putea omori pe acea persoana doar cu privirea. Era foarte inalt si musculos. Avea piele mata si inchisa la culoare. In jurul taliei purta o centura de fier cu un cap de leu gravat pe ea. Din cauza asta, ajunsese sa i se spuna la un moment dat Leul de Fulger. Pe langa toaste aceste aspecte fizice, avea si o personalitate a extremelor pe care Sakura o mosteni, si care il facea sa conduca tata cu o mana de fier. Cuvantul sau era lege pana i pentru fiica si sotia sa.

In schimb, imparateasa era blanda si calma. Si dansa avea puteri magice. Putea umbla pe apa, vindeca rani mortale si prevedea in viitor pericolele pe moment. Avea un chip tainic si zambitor. Parul ei era violet inchis, cu bucle mari ce cadeau pana la jumatatea spatelui. Avea un breton scurt dat intr-o parte ascunzand niste ochi verzi si mici. La frumusete si aspect, Sakura ii semana mamei ei. Singurele parti a caracterului mamei ei, mostenite de Sakura erau mila, blandetea si umorul. Raikagele era un om serios, care rar era vazut scotand un zambet, dar si atunci era fortat. Dar pe langa el, regina era mereu bine dispusa si glumeata, de aceea era o prezenta agreata peste tot.

Desi cei doi au caractere diferite, asta ia adus impreuna. El, impunator si fioros, iar ea blanda si miloasa.

Chiyo se plimba de colo colo in sala tronului. Sakura lipsea de ceva vreme si se ingrijora foarte tare. Se auzeau ecourile pasilor sai, deoarece sala era foarte mare. Era luminata de geamuri lungi cat incapere, in jur de zece metri. Existau si trei tronuri de aur masiv in fata carora se intindea un covor rosu aprins. Peretii erau brazdati cu forme arhitecturale ciudate si foarte variate.

Sakura trecuse iarasi pe langa Lacurile Souls. Erau niste lacuri in a caror margini incepea padurea de cristal. Pe maluri, nisipul aurit era batut de vanturi si forma mici vartejuri. Apa era domoale si curata. In imaginea lor se reflectau muntii lui Thor. Niste munti cu varfuri inzapezite si imposibil de strabatut. In adancurile lor erau niste grote spate de orci in care si in ziua de azi se ascundeau asteptand noi ordine de lupta ca sa verse sange.

Apoi Sakura trecu pe langa Padurea de ciuperci, care nu era de fapt decat un mic satuc in care casele aveau forme de ciuperci locuite de hobbiti, sau cum ii numeau alte popoare, jumatati de om. Era un loc primitor. Fiecare casa avea o curte plina de flori si rufe asezate la soare. Se auzeau rasete de copii si hobbiti salutandu-se intre ei.

Ciupercutele avea culori vaste si frumoase, pornind de la rosu aprins pana la verde inchis, si de un un galben precm soarele la maroul cel posomorat.

Imediat dupa satuc urmara si campiile goblinilor. Din nefericire, nu mai traiau goblini acolo de multa vreme. Au fost alungati. A ramas doar un pustiu. Candva acele campii erau terenuri arate si locuite de goblini. Dar Trigon le-a distrus atat de mult incat parea doar un loc trist si pustiu.

Sakura ajunse si in dreotul dealurilor Uriasului. Aceste dealuri purtau numele asta deoarece erau inalte si semete precum muntii. Cu mii sau milioane ani in urma, acestea faceau parte din muntii lui Thor, dar au imbatranit si au fost erodate de ani. Acum erau doar niste coline inverzite iarba proaspata pe care turmele de oi si de vaci pasteau din cand in cand.

La dreaptea drumului se intindea parca la nersfarsit cetatea Salemului. Un oras frumos, cu cladiri variate. Mult dintre clase era legate intre prin poduri si aveau turnuri multe. Nu prea existau curti sau gradini. Copacii era foarte rari si abia daca se vedea vreunul. Se intindea mult mult, incat adapostea cateva milioane de vieti. Dar era si o adevarata fortareata cand vine vorba de atacuri. Nu existau ziduri groase la la alte cetati, insa exista un mecanism secret care era format din sase turnuri. Castelul avea in curtea sa pe al saptelea. De acolo, cand era vorba de un atac, se pornea scutul care era un camp aproape invizibil dar se putea distinge culoarea neagra. In trecut acest turn a ferit orasul si castelul de atacurile lui Sauron.

Sakura ajunse deja la podul de grise masiva. Intra pe portile uriase ale castelului uimind cu frumusetea ei mirifica. Trecuse navalnica pe langa toti supusii ei care se oprira din munca lor ca sa o admire.

Un pusti cu un catel se juca pe acolo si aparu chiar in fata Sakurei. Sakura il zari la timp si trase de cal care se ridica pe picioarele din spate. Sakura incerca sa-i vorbeasca calului sa se linisteasca dar parca acesta nu-i mai intelegea graiul. Sakura se panica si mai tare din cauza asta si nu mai stia cum sa detina controlul asupra animalului.

Baiatul se sperie rau si se dadu din calea armasarului, apoi privi scena din fata ochilor sai. In jurul calului sosira supusii ca sa o ajute. In cele din urma reusira sa opreasca calul. Mama acelui baiat sosi si ea si il mustra. Sakura se lasa in jos pe cal, apoi pe cand sa coboare simti cum o lasa picioarele de la panica avuta, si aproape ca cazu pe jos. Dupa ce isi reveni, isi privi supusii cu o privire de gheata, apoi privirea ei in se transforma in una furioasa. Se uita la tanarul care parea de aceasi varsta cu ea, apoi il apuca de brat si il tara dupa ea pana in sala tronului.

Nimeni nu indrazni sa intervina, nici macar mama baiatului. Cu toti stiau ce temperamentala e Sakura, iar ca si tatal sau, lua decizii pe loc fara sa reflecteze.

In sala tronului, Chiyo astepta ingrijorata cand zari ca usile se deschid si ca de dupa ele apare Sakura cu un tanar in urma ei. Cand isi intoarse privirea catre Sakura fu uimita sa aiba pe cineva in urma ei. Sakura il aduse pe baiat pana in mijlocul salii tronului.

-Ce s-a intamplat?! intreba Chyo alarmata.
-Iesi! spuse Sakura furioasa aratand cu mana spre usa. Si inchide usile dupa tine!

Chiyo mai statu pret de cateva secunde si ii privea pe cei doi cu uimire, dupa care iesi ingrijorata ca Sakura sa nu faca vreo nazdravenie. Inchise usile, care in urma sa scoteau un scartait dureros.

Afara toata lumea era ingrijorata, mai ales mama baiatului. Spera sa nu se intample nimic grav. Era atat de speriata incat aporape ca plangea. Se temea sa nu fie dati afara din castel caci nu ar avea unde sa se duca. Chiyo sosi si ea si ii vazu ingrijorarea de pe fata femeii si incerca sa o linisteasca promitandu-i ca daca se intampla ceva grav, va vorbi cu Sakura sa ii ierte.Dar nici astea nu o ajutau pe biata femeie sa se linisteasca. Se temea pentru copilul ei.

In sala tronului, Sakura se plimba cu o privire atintita asupra baiatului. Se invartea in jurul lui cu o privire crunta. Tanarul o privi si el cu indrazneala aratand ca nu ii e teama de ea si de ce se zvoneste.

-Care e numele tau?!spuse Sakura pe un ton serios si grav.
-Kiba Inuzuka! spuse tanarul cu o privire incruntata.

Kiba era un baiat destul de frumusel la aspect. Era mereu curat si ii placea sa se joace cu catelul sau alb. Avea un par saten inchis spre roscat, ochi negri so doua tatuaje rosi in forma de triunghi sub ei. Era de varsta Sakurei. Domnita se apleca si ii lua catelui lui Kiba din maini. Il apuca de blanita pufoasa din spate, facandu-l pe catel sa maraie.

Lui Kiba nu-i placea astea, ar suferi enorm daca Sakura i-ar lua catelul. Ca si ea, si el era un nimf, iar ca prin urmare si el dezvolta o legatura spirituala puternica cu animalul sau, acel catel mic si alb. Nu ar permite nimanui sa o rupa, nici macar ei. Isi strangea pumnii iar dintii ii dardaiau.

-Sti ca fapta ta poate fi considerata atentat la viata mea?! la care Kiba dadu din cap ca da. Fii atent la mine! In primul rand, ai un catel tare dragalas, spuse Sakura asezandu-l in bratele ei mangaindu-l.

Kiba ramase mut vazand schimbarea de spirit a Sakurei. Dintr-o data devenise foarte calma si zambitoare. Mai degraba, Sakura facea asta ca lumea sa ii stie de frica, dar in realitate, era o persoana dulce si miloasa, spre deosebire de tatal ei.

-Inteleg, se mai intampla. Dar ai grija in calea cui apari. Acum vreau sa-mi faci o favoare, amice! spuse ea zambind.
-Da, sigur! Orice, spuse Kiba ridicandu-se in picioare.
-Vreau sa-mi prezinti orasul asa cum trebuie, l-am mai vizitat, dar am nevoie de cineva sa mi-l prezinte asa cum trebuie.
-Desicur, alteta! spuse el razand.
-Diseara o sa ne intalnim la grajduri! Avand in vedere ca parintii mei sunt plecati, iar de doica stiu eu cum sa ma ocup, voi avea cale libera.

Veni si seara mult asteptata. Sakura ii puse in ceaiul doicii un praf de dormit, iar acesta cazu ca rupta de oboseala in lumea viselor. Se imbraca cat mai usual renuntand la rochiile ei si se imbraca cu haine mai barbatesti pentru a nu atrage atentia prea mult asupra sa. Isi lua niste pantaloni treisfert ngri si usor largi. O camasa baietoasa cu manecile suflecate si o vesta maronie peste ea. Isi impleti parul lung si il prinse in coc. Dupa care, iesi pe geam de la camera ei ca sa nu se intalneasca cu nimeni pe holuri. Noroc ca era o creanga aproape de camera care numai ca nu-i batea in geam. Sakura se sui pe creanga, apoi cobori de pe copacul batran.Se indrepta imediat catre grajduri unde Kiba o astepta de ceva vreme. Cand o zari, ii venise sa rada de ea deoarece era imbracata ca un baiat, dar reusi sa se abtina printre priviri patimase si ascunse.

Sakura ridica din sprancene zambind vicleana. Se uita si ea la tinut ei baietoasa, dar ce putea face daca nu gasise ceva mai bun. Dupa cateva clipe se hotarara sa plece, dar mai aveau un singur hop: portarii si strajerii. Pe Kiba il lasau sa iasa, dar Sakura? Poate ca costumatia e buna, dar culoarea parului ar fi dat-o de gol. Dar Kiba, ca prin minune, se gandi si la asta si ii aduse o bascuta de baiat de culoarea neagra. Dupa ce si-o puse in cap, cei doi pornira. Deghizatia Sakurei era atat de buna, incat iesira amandoi fara sa fie macar intrebati cine sunt.

Dupa ce portile castelului fura inchise, cei doi sarira in sus de bucurie, iar nestiind cum sa se exprime, Sakura il lua in brate pe Kiba si il stranse atat de tare incat acesta nu mai avea aer.

-Alteta, alteta! spunea Kiba sufocandu-se. Nu mai am aer, nu ma mai strangeti atat de tare!!
-O scuze, si nu-mi zi Alteta, zi-mi Sakura, pe nume! Doar pe drum n-o sa te apuci sa-mi spui Alteta, mai da de gol. Si nu vreau sa afle nimeni cine sunt! spuse Sakura usor mai serioasa. Sa pornim.

Cerul era foarte senin. Se vedeau stele foarte frumoase, mai ales in noptile de vara. In Laponia, nu se vedeau aproape niciodata caci ele erau mereu acoperite de norii cenunsii ce presarau mereu tinuturile cu zapada. Pentru Sakura sa vada astfel de setele, era o minune. Kiba ii si prezenta cateva constelatii pe care le stia si el de la bunicul sau. Fara sa-si de-a seama, cei doi ajunsera deja in orasul Salem. Sakura il cunostea bine, ii stia toate stradutele ascunse si aleile intunecoase si cartierele sarace, dar nu cunoastea pe absolut pe nimeni, si avea nevoie de prieteni, avea nevoie sa cunoasca pe cineva. Se plictisea de una singura toata ziua in castel doar cu doica si supusii ei. In Laponia era diferit, avea o gramada de prieteni din toata cetatea, dar acum ca i-a lasat in urma, trebuie sa isi gaseasca prieteni noi, si asta, fara stirea parintilor ei, care daca ar afla, mai ales tatal sau, s-a dezlantui haosul pe pamant. Ar fi in stare sa o tina si inchisa, fara sa-i pese ca e fiica sa.

Intrara in cetate fiind intampinati de niste case inalte in care locuiau mai multe familii. La multe geamuri, lumina nu mai ardea de mult timp, semn ca deja unii vizitau tinuturile din vise. Cei doi se strecurara printre cladiri si ajunsera in mijlocul unei strazi pline de viata. Erau crasme si hoteluri, cupluri care se plimbau seara, oameni care mai ieseau la cate o poveste ca sa-si aminteasca de tineretile glorioase. Sakura fu incatata sa vada asta. E semn bun si pentru faptul ca oamenii si celelalte fiinte magice ale orasului sunt fericiti sub conducerea parintiilor ei.
Se uita in jurul ei atrasa de zgomotele facute de oameni, trasuri, batai si muzica.

Kiba vroia sa-i prezinte Sakurei cativa dintre prietenii sai. O lua de mana si o duse pana la locul de intalnire cu ei. Prietenii sai nu erau doar baieti, ci si fete, iar pe langa asta, toti erau de aceeasi varsta. Era un loc sub un pod, unde era cam murdarie, dar pe domnita nu o prea deranja decat faptul cai ii trebuiau cizme ca sa intre in mocirla aceea care era de fapt praf.

Era aprins un foc la care erau mai multi pusti printre care si fete. Sakura era incantata sa cunoasca atatea persoane deodata. Kiba merse langa ei si incepu prezentarea.

-Mm! facu Kiba dregandu-si glasul. Aceasta este Al-! se opri Kiba amintindu-si ce ii spusese Sakura. Acesta este Alan. E venit din sudul regatului.

Cu toti il salutara pe "Alan" in cor aratandu-se interesat de persoana sa. Sakura era nevoita sa-si aseze bascuta ca sa-i vina mai pe fata ca sa nu-si de-a ceilalati seama ca e o fata de fapt.

-Buna tuturor! spuse ea mimand o voce nereusita de baiat.
Cu toti se uitau la "Alan" ciudat cand auzira ce voce prefacuta are.
-E racit, bietul de el si si-a cam pierdut si vocea! spuse Kiba intervenind pentru Sakura. Aaa, bine, sa incepem si prezentarile voastre. Ea e Hinata, e timida si e amica mea cea mai buna, asta e Shino, ii cam plac insectele, se pare ca cu insectele si-a stabilit el legatura spirituala. Ea e Ino, e frumusica si iubita de multi baieti, spuse Kiba rosind. Vezi sa nu pui si tu ochii pe ea, spuse baiatul facand-o pe Sakura sa roseasca si sa rada. Ea e Tenten, si e iubita astuia care e mai serios si si var cu Hinata, Neji. Iar asta blond care e amicul meu de o viata, e Naruto Uzumaki, baiatul minune! Crede ca daca va invata magia vrajitorilor il va infrange pe Sauron. Inca mai crede in astfel de basme. Are degand sa plece in lumea larga chiar, spuse Kiba usor batjocoritor.
-Kiba, mereu razi de visurile mele. Dar asta sunt eu. crede-ma! spuse un tanar blond, si el destul de frumos, cu trei zgarieturi pe fiecare parte a fetei.

Sakura fu parca hipnotizata de caldura vocii tanarului. Nu era singura care credea in Sauron. Se uita la el pe sub sepcuta. Apoi, Kiba intrerupe acest moment, spunandu-le tuturor sa mearga sa se distreze prin oras. Si asa facura, mersesera fata cu baiat, ba la dansurile stradale, ba iscara cate o bataie din pricina fetelor, de care se luara niste betivi, baietii mai faceau cate o farsa la oameni, ba mai si furau. Dar se distrara de minune. Timp de cinci ore, numai rasete si veselie se auzira in grupul lor. Dar apoi, se despartira caci trebuiau sa plece acasa, ii asteptau si pe ei parintii. O singura persoana nu avea la cine sa se intoarca, Naruto. Dar asta nu era singurul motiv: Kiba si Naruto se pusera la acord sa il enerveze pe batranul Trifu, un mosneag afurisit, indoit de spate, care mereu se tinea de un par vechi, incaruntit si vejtejit.

Trifu locuia pe o aleea intunecoasa, aproape de un cimitir infricosator. In fiecare noapte se lasa ceata peste cimitir, si se spunea ca ieseau sufletele celor morti ca sa ii bantuie pe cei vii. Uneori, batranul ii mai speria pe copii care faceau galagie jucandu-se pe afara, spunandu-le ca va chema fantome ca sa-i inhate. Evident, copiii fugeau speriati care incotro.

Dar in seara aceea se va intampla ceva ciudat, ce le va schimba celor trei viata pe veci...

Cei trei aventurieri se indreptau catre casa batranului Trifu, Naruto ii povestea lui " Alan" despre ce nuci delicioase are chiar in curtea sa, batranul. Kiba era cam ingrijorat ca Sakura nu cumva sa fie impotriva a ce fac ei, insa printesa nu era decat dornica de niste aventuri. Oricum, nimeni nu are sa afle cine este ea cu adevarat, iar Kiba nu o va da de gol caci il are la degetul mic.

Cand vazura cimitirul in calea lor si ce aer primejdios il inconjoara, le cam tremura carnea pe oase celor trei. Kiba si Naruto se hotarara sa sara gardul, dar era o problema, Sakura nu stia sa faca asta, iar Naruto nu stia cine e Alan defapt. Asa ca se hotarara ca "Alan "sa ramana acolo si sa astepte.

-Treaba ta, pierzi toata distractia! ii spuse Naruto in soapta.

In timp ce astepta, Sakura simti un aer ciudat si sumbru. Se simtea urmarita. Se uita in jurul ei speriata, apoi auzi nechezatul fantomatic al unor cai. Tresari imediat vazandu-se acolo singur, iar cand ii striga pe Naruto si Kiba, uita sa-si mai prefaca glasul intr-unul de baiat. Se auzi cainele negru si labartos al lui Trifu latrand mult si tare. Sakura vazu lumini venind din curtea batranului si pe cei doi incercand sa sara gardul fiind izgoniti de mosneag care se trezi si venea cu un bat dupa ei. Vazandu-se in drum, cei trei se ascunsera dupa coltul unei alte cladiri si incepusera sa manance la nuci. La un moment dat, Sakurei i se paru ca aude iarasi nechezatul acela de cai.

-Ati auzit? spuse ea speriata uitandu-se imprejur.
-Da, dar nu se va intampla nimic. Mai circula trasuri cate odata pe aici! spuse Kiba indiferent rontaind la nuci.
-Da, insa suna intr-un mod straniu!

Naruto, in schimb, avea aceeasi stare ca si Sakura, acea stare de anxientate care il avertizeaza sa plece si sa se ascunda. Intr-un fel, pericolul ce se apropia, simtea ca vine dupa el. Naruto stia ceva in plus fata de cei doi, dar ce anume?

O bufnita ii privea pe cei trei mancaciosi ospatandu-se din nuci delicioase. Avea o pofta salbatica in ochi, asa ca isi lua avand fara sa scoata vreun sunet, spre nucile delicioase. Sakura statea in picioare, iar pe cand sa manance nuca, bufnita se napusti asupra ei. In zbaterile ei, Sakura isi dobori sapca pe jos, iar suvitele din fata ale parului, care fusera ascunde in sapcuta, ii cazura peste obraji. Naruto o recunoscu imediat. Isi dadu seama ca e printesa. A vazut-o cand aceasta sosise in Salem, si de atunci, nu o uitase niciodata.

Dupa ce pasarea fu izgonita, Sakura isi aseza bascuta inapoi pe cap zambind fortat lui Naruto care o privea socat.

-Tu esti....spuse Naruto neizbutand sa pronunte numele acesteia.
-Mda, si iata cum o pasare nebuna m-a dat de gol! spuse ea evitand privirea lui Naruto.

Pe cand sa mai zica Naruto ceva, se auzi iarasi acel nechezat de cal si mai tare, si mai aproape de ei. De data asta, le atrase tuturor atentia. Nici Kiba nu mai era sigur pe ce spusese mai devreme. Se auzeau tropotele cailor apropiindu-se de dupa colt.

Naruto se ridica curios sa se uite cine vine asa grabit. Dar acest act, avea sa-l coste poate chiar viata. Naruto pasi doi pasi in fata si vazu o persoana ciudata acoperita de panze negre cu o secera in mana gata sa ii taie capul. De dupa straiele negre iesira doua maini albe, taiate si murdare de sange. Niste degete cu gheare ascutite tineau acea secera uriasa. Calul era negru cu ochi rosii si ispititori. Avea colti de bestie patati cu sange. In loc sa aiba coada normala al unui cal, avea in coada ca de soparla, lunga si incovoiata.

Monstrul era cat pe ca sa-i retezeze capul lui Naruto , dar o mana misterioasa il trase exact la timp din calea monstrului care trecu de el. Ce care il salva era chiar batranul Trifu care parea sa mai fi vazut bestia, dupa ce priviri intimidante arunca. Il lua si pe ceilalti doi care priveau in urma lor speriati spre aparitia aceea ciudata. Monstrul se intorsese imediat, dupa cei patru. Sakura se impiedica de o gaura din pamant si cazu pe jos, chiar in clipa in care venea monstrul. Domnita reusi sa se salveze de una singura, ridicandu-se si dandu-se la o parte din calea secerei. In cele din urma, reusira sa ajunga in curtea batranului Trifu care ii baga in casa sa.

Ii adaposti pe cei 3 intr-o camera care dadea la strada. Batranul le facu semn sa faca liniste si apoi stanse lampa de pe masa.

-Ce e chestia aceea? intreba Sakura speriata tinandu-l de mana pe Naruto.
-Taci copile! spuse Trifu nervos, dupa care dadu usor perdeaua la o parte si zari ca monstrul era inca acolo.

Calul sau demonic se ridica pe picioarele din spate nechezand puternic, dupa care o lua la galop disparand in ceata ce venea din cimitir.Tacura cu toti pret de cateva minute, apoi cand fura siguri ca monstrul a plecat incepura sa respire usurati. Sakura isi aseza iarasi basca pe cap, ca nu cumva batranul sa-si de-a seama cine era.

-Ce a fost asta? intreba si Kiba alarmat. Dupa ce am vazut, mie unul mi-e frica sa mai ies din castel, adica din casa, spuse tanarul balbaindu-se.
-Flacailor, voi trei chiar nu stiti? spuse Trifu mirat uitand ca cei trei ii furara din nuci.
-Nu domnule, in viata mea n-am vazut ceva mai oribil, spuse "Alan".
-Ei bine, bestia asta alaturi de inca doua au aparut de acum o saptamana. De atunci, apar in fiecare noapte, parca cautand ceva anume. Am vazut ca pe tine a incercat sa te omoare, baiatule cu zgarieturi pe fata, spuse Trifu catre Naruto.

Dar Naruto stia de ce il urmareau. In urma cu doua saptamani, el se aventura impreuna ca un alt baiat, in misterioasa Padure de Zgura. Au fost atrasi de legendele care impanzeau padurea.

Flashback:
"Dar ce s-a intamplat acolo, l-a marcat pe viata. Se aventurau in padurea intunecata, plina de copaci vestejiti si corbi care le urmareau fiecare pas. Cautau castelul in care se spune ca se aventurase Sauron. Curiozitatea i-a impins atat de departe incat se aventurasera in cel mai periculos loc posibil. Imediat ce se afundara in padure auzeau soapte care le spuneau: Apropiati-va!

Naruto isi avertiza prietenul sa nu se intoarca inapoi, dar acesta nu ii dadu ascultare, asa ca se hotari sa-l urmeze, pana la urma nu era bine pentru nici unul sa ramana singur. Cei doi se uitau in jurul sau, si pareau ca ochi inivizibili ii urmareau din toate colturile padurii. Era o ceata, dar nu prea densa ce le permitea sa vada in intuneric. La un moment dat, auzira un fosnet din aripi. Se uitara in jurul lor,dar nu stiau de unde vine.
Ei nu stiau ca sunt urmariti de un monstru invizibil.

In clipa urmatoare, prietenul lui Naruto zari ceva care se misca pe scoarta unui copac.

-Naruto, priveste acolo, se misca ceva pe copac! spuse un tanar roscat pe nume Yahiko.

Naruto se uita, si auzira apoi un urlet al unui monstru. Era un balaur. Pentri prima data in viata lor, ei vedeau un balaur. Monstrul se vazu vizibil, ii privi pret de cateva clipe dupa care isi lua zborul prin padure si disparu dupa copaci.

-Naruto, sa-l urmarim! E sansa noastra! spuse Yahiko aratand intr-un fel ca nu se teme de ce ar putea descoperi.
-Dar Yahiko, daca vom muri, hai mai bine sa ne intoarcem, daca exista mai multi balauri?!
-Fricosule, tie frica cumva?! spuse Yahiko, apoi o lua la fuga urmat de Naruto.

Cei doi urcara pe un deal, dar le era greu sa se deplaseze rapid din cauza pamantului moale si a frunzelor cazute. Alergara ce alergara si cand ajunsera in varf, ceva ii impinse pe amandoi in jos, iar ei se rostogolira pana la paza dealului. Cand isi revenisera, vazura o fata cu par negru, purtand o rochie neagra mangaind balaurul de mai devreme. Cei doi privira inspaimantati scena din fata lor. La un moment dat, dragonul isi lua zborul, iar fata ramase singura si incepu sa vorbeasca cu cei doi baieti.

-Nu va temeti de el, e cuminte, daca nu-l speriati! spuse fata stand cu spatele catre ei.
-Nu ti-e teama de el? spuse Yahiko care era mai curajos decat Naruto.
-Nu, e un animal ca toate celelalte, nu inteleg de ce oamenii se tem de balauri! spuse fata pe un ton ciudat.

Apoi, dadu sa se intoarca catre ei, iar cand isi arata fata, aceasta nu avea chip. Cei doi incepura sa zbiere precum fetitele si nu mai fu in stare nici unul sa fuga. Fata se apropia de ei, iar ei incercara sa se catere pe deal in sus. Fata le aparu in fata, iar Naruto impulsiv, trecu prin fata care se imprastia precum ceata. Cei doi se uitara ciudat unul la altul. Pana la urma, se hotari si Yahiko ca e mai bine sa se intoarca, dar era o problema, nu mai stiau drumul.

Cei doi, umblara toata noaptea ratacind prin padure, cu ochii in patru sa nu de-a cumva si de alte fantome ciudate. Pana la urma dadusera de un parau cu apa curata si cristalina. Cei doi se hotarara sa urmeze cursul apei. Coborara in continuarea apei pe niste stanci de la marginea padurii. Num erau prea abrupte, asa ca erau usor de strabatut. Cei doi dadura de un castel, vazura lumina si auzira niste voci.Veseli, cei doi se apropiara si se ascunsera dupa niste stanci si vazura cosmarul vietii lor: pe insusi Sauron.

Mutira de teama cand il vazura pe cel mai negru conducator dintre toti, cel care responsabil si pentru moartea parintilor lor. Nu s-ar fi gandit nici unul ca vor da peste Printul Intunericului. Sauron conversa cu un orc urat si mutilat. Avea planuri secrete.

-Peste o luna, va incepe invazia! Cele zece regate vor fi iarasi ale mele, dar de data asta, ma voi gandi sa cuceresc si Laponia! spuse el razand. Cum sunt ostile?
-Sire, se inmultesc pe zi ce trece tot mai mult. Balaurii si orcii sunt gata de lupta si de razboi! spuse orcul care era un comandant defapt.

Cei doi stateau si ascultau conversatia in cea mai adanca liniste. Alaturi de Sauron si de orc, era un tanar ascuns in intunericul noptii. Statea langa un zid, dar fata ii era ascunsa in intuneric. Nu se zareeau decat doi ochi mici si rosii.

Yahiko incepu sa tremure tot mai tare, pana cand in cele din urma ajunse sa faca si zgomot. Incerca sa se suie pe stanca, cand fu zarit de orc.

-Intrusi, Sire, intrusi! tipa orcul.
-Ucide-i! spuse Sauron disparand in foc impreuna cu tanarul misterios.

Cei doi se urcara pe stanca si o luara la fuga pe un drum laturalnic. Erau urmariti de orc care sarea precum o veverita pe un copac de altul. Alerga precum un caine, asigurandu-si o viteza si mai mare. Cei doi alergara speriati cand, orcul sari chiar in spatele lui Naruto doborandu-l. Naruto incerca sa scape zbatandu-se sub fiorosul monstru care ii sfasia hainele si carnea. Yahiko nu statu pe ganduri si lua un bat cu care lovi bestia. Aceasta il lasa pe Naruto si se apropia amenintator de Yahiko.

-Narutoo, dute si salveaza-te! Si spune tuturor despre Sauron!! tipa Yahiko care se lupta cu bestia.
-Nu, trebuie sa te ajut, esti cel mai bun prieten al meu!! spuse Naruto emotionat.
-Nu fa pe fetita, fricosule, daca ma consideri prietenul tau, vei face ce ti-am spus! Dute!! tipa Yahiko luptand cu orcul.

Naruto mai statu cateva secunde si o lua la fuga prin intunericul padurii. Fugi ce fugi, si nu se mai opri pana nu ajunse la capatul acestea. Se uita in jurul sau, speriat ca nu cumva orcul sa apara dupa el, sau chiar insusi Sauron.*endback.

Naruto isi aminti acele scene groaznice, dar inca nu indrazni sa spune nimanui. Cazu imediat pe ganduri cand Trifu il arata cu degetul. Batranul nu ii lasa sa plece decat spre dimineata ca nu cumva monstrul sa se reintoarca dupa ei.

Pe drum urmara niste dezbateri a ce se intampla azi-noapte. Fiecare venea cu teorii care mai decare, insa doar Naruto stia adevarul.

-Ma intreb ca cauta monstrul acela! A aparut de de o saptamana iar eu nu am avut habar! spuse Sakura nervoasa. Iar pe deasupra, a indraznit sa atenteze la viata mea. Vai de capul lui cand o sa afle tata. O sa-i zdrobeasca capul! spuse Sakura strangand din pumni.
-Alteta, ma scuzati, dar monstrul acela parea chiar puternic, nu stiu daca tatal tau se poate masura cu bestia aceea. Semana cu bestiile din povestile spuse de tata. Cica acum nu stiu cati ani, pe cand noi eram foarte mici, pe timpul razboiului, Sauron a incercat sa ademeneasca vrajitori de partea lui, si i-a transformat pe trei dintre ei, in monstri care nici nu pot trai, si nici nu pot muri. iar de atunci, fac tot ce le porunceste Sauron.
-Stiti ceva, hai sa schimbam subiectul mai bine! spuse naruto cam speriat.

Kiba si Sakura observara totusi ciudata stare de spirit al lui Naruto, dar deocamdata hotarara sa il lase in pace....
Naruto stia ca trebuie sa le spuna celor doi adevarul. Mai ales ca tocmai printesa era in fata lui, avea o ocazie pe care n-o putea perdea, dar cu toate astea, nu izbutea sa spuna adevarul, nici macar pentru prietenul sau...

Acest fic este blocat din cauza inactivitatii.