Viata sau moarte?- povestea celor 3 Inuzuka

Cap I: Pentru inceput...
Buna! Ma numesc Melinda Takashy. Fiica cea mica a Sakuinotorei Takashy, regina in Tara Focului. Sunt mostenitoarea la tron. Probabil ca va intrebati cu totii cum arat, nu-i asa? Parul meu este blond, in valuri, putin mai jos de umeri, ochii mei sunt caprui, iar culoarea mea preferata este albastrul deschis. Culoarea unei printese.
Cum bine stiti, caci v-am spus, sunt fiica cea mai mica a Sakuinotorei, in varsta de 6 ani. Eu mai am o sora si un frate. Amandoi sunt de varsta cu mine, insa, eu sunt nascuta ultima.
Prima nascuta a fost sora mea, Shaky. Defapt ea se numeste Shakyna, insa, toti ii zic Shaky. Numele ei, dupa cum ne-a spus mama, este si numele unei foste colege d-ale ei pe care o chema Kovu Shakyna, insa, aceasta a murit cand ne-am nascut noi, deoarece a cazut pe scari. Sora mea are parul castaniu, tuns in scari, insa, foarte scurt. Mai scurt de umeri. Ochii ei sunt albastrii, ca marea. Mama spune ca ea si fratele nostru au ochii unchiului, desi, eu, Shaky si fratele nostru, nu l-am intalnit niciodata, nici pe el, nici pe cei din Konoha, de unde spune mama ca s-a nascut, deoarece mama ei era intr-o sedinta importanta acolo.
In sfarsit am ajuns si la iubitul nostru frate, Danny. Defapt il cheama Daniel, insa, el nu suporta sa il strige cineva asa. Eu sunt singura din familie care accepta sa fie strigata pe tot numele, in loc sa fiu strigata Mella sau Melly, cum imi mai zice uneori mama. Ochii lui, cum v-am mai spus, sunt albastrii ca marea, iar parul lui este tot castaniu. Nu stiu de ce eu am parul blond si ochii caprui, iar fratii mei au parul castaniu si ochii albastrii. Probabil ca acea culoare castanie a parului este de la bunica. Matusa mamei.
Tot ceva ce nu pricep este ca eu si fratii mei obisnuim sa o intrebam pe mama de ce noi nu semanam deloc cu ea. Intre noi si mama exista decat o singura asemanare, si anume culoarea parului pe care o am eu.
Familia noastra este cam ciudata, deoarece parintii mamei au murit la nasterea ei, din nustiu ce motive, iar mama a ramas in grija unchiului si matusii ei. In plus, eu si fratii mei nu avem un tata... legitim. De fapt avem, insa, mama nu este casatorit cu el, datorita programelor foarte incarcate ale acestora.
Tata se numeste Hiroto. Este destul de dragut, si este unul din cei doi mostenitori ai Lordului din Tara Apelor. Matusa este celalalt mostenitor. Se numeste Kilari. Ea se comporta cu noi, nu ca o matusa, ci ca o sora mai mare. Mereu ea vrea sa avem tot ce ne dorim, si ne ia mereu apararea in fata mamei.
Asta este familia mea! Desi cam lipsita de membri, este cea mai pretioasa comoara a mea.


CAP II: Cruntul adevar inceput cu o dimineata normala
Narator pov:
Ziua incepu cu o dimineata normala. Nimic neobisnuit. Lumina intra in camera in care dormeau, in acelasi pat, doua fete. Doua surori care au avut ieri o zi plina, insa, nici nu se gandeau ca astazi va fi inceputul a ceva ce nu poate fi trecut cu vederea.
Soarele le mangaie chipurile lor superbe, ca de zeite. Incetul cu incetul, ploapele celor doua se ridica, lasand la iveata doua perechi de margele: una ca din apa pura de mare, iar cealalta ca din lemnul proaspat ce se folosea pentru mobila celor bogati.
Fata cu parul de aur se ridica in capul oaselor, zicand incet, dar cat sa se auda si pentru sora ei, un mic si inofensiv "Buna dimineata!".
-Buna dimineata! ii raspunse si sora ei, ridicanduse si dandu-se jos din pat, mai apoi cascand.
-Surioara, nu uita ca astazi avem lectii de cantat la vioara si va trebui sa mergem la luat masuri pentru noile kimono-uri, spuse din nou blondina, insa, nici nu apuca sa termine de zis, ca mica fata cu ochii ca marea a si iesit pe usa cu pasi alerti, lasand-o pe blonduta sa vorbeasca de una singura in jur de vreo cinci minute, pana si-a dat seama ca sora ei nu mai este in camera de mult, si ca ea a vorbit singura in tot acest timp.
Shaky pov:
Vai de mine, si de mine, si de mine! Nu pot sa cred! Ieri program incarcat, azi program incarcat. Ieri a trebuit ca eu si Melinda sa mergem la lectile acelea pentru conduita unei printese, unde a trebuit sa purtam un pahar cu apa pe cap in timp ce faceam cercuri prin camera, sa luam lectii de vals, sa mergem la calarie, si mai ales, sa facem pregatiri pentru incoronarea viitoarei printese din Tara Focului, adica sora mea. Eu si Danny am fost deja incoronati, deci a mai ramas decat ea. Eh!
Ma apropii incet, incet de usa camerei mele, si o deschid. Las incaperea aceea sa ma fascineze de fiecare data. Acea incapere de culoare verde inchis, iar mobila din lemn alb. Ma apropii de patul meu cu baldachin, si ma intind putin, insa, imi amintesc ca am multe de facut azi, asa ca ma duc in baie. Dau drumul la apa calda, apoi iau din suportul pentru sampon o sticla de spumant pentru baie cu aroma de crin. Aroma mea preferata. Imi dau jos kimono-ul meu de coloarea piersicii si ma bag in cada.
Dupa zece minute de relaxare ies din cada si imi infasor trupusorul meu cel micut si finut intr-un prosop alb, pufos si gros. Deschid usa de la baie si reintru in camera mea, scotand din dulap un kimono alb, ca omatul abia cazut din cer. Ma incalt si ma pieptan, apoi ies in curtea mare a castelului, lasand natura sa ma incante.
Totul era asa de frumos in jur!... Iarba cea verde si cruda de parca totul ar fi fost presarat cu praf de smaralde, cantecul frumos si duios al pasarelelor din copac si din piscina speciala pentru ele, care te impingea sa canti si tu, florile viu colorate care dadeau impresia ca un curcubeu s-a spart si a cazut peste gradina mea, susurul linistitor al paraiasului ce curgea prin gradina noastra, si acel mic iepuras alb, pe care il tot vad de doua zile pe aici.
Ma apropii incet, incet de el, sa nu-l sperii, si ii mangai blanita sa alba si pufoasa, apoi incep sa mi-se inchida ochii, incet, incet. Insa n-am putut sa pun geana pe geana, deoarece imediat am simtit ceva rece si umed sub mine asa ca am deschis ochii si m-am ridicat. M-am trezit intr-o incapere mare. Ce tot spun?! Era uriasa! Pe jos era apa de-mi ajungea pana la glezne, si era intuneric. Pana la urma, ochii mi s-au adaptat la intuneric, astfel putand sa deslusesc cateva lucruri. In fata mea se aflau doua porti uriase din fier, prinse cu un fel de sigiliu. Nu am putut sa stau pe ganduri, deoarece in spatele portii a si aparut un animal ciudat, alb, urias, cu cinci cozi. Cu cinci cozi!? Aoleu! Cred ca-i un vis. Trezeste-te Shakyna, trezeste-te! Insa n-am reusit sa ma trezesc, adica, acela era adevarul, era realitatea.
De parca nu era si asa rau, acea creatura a inceput sa vorbeasca. Dar nu era cum ma asteptam eu. Vocea s-a nu era groasa si de speriat. Dimpotriva: era subtire si melodioasa. Un glas de printesa.
-Scumpa mea. Stiu ca te-ai speriat de mine, insa, esti singura cu care pot sa vorbesc in momentele acestea. Mama ta si-a inchis gandurile pentru mine, fratele tau nici ca m-ar crede, iar Melinda... Mi-e teama sa nu o sperii. Doar cu tine pot sa vorbesc, deoarece eu stiu ca tu doresti explicatii pentru tot ce se intampla. Mai ales pentru galbenul ochilor tai! imi spune aceasta, cu o voce pe care, evident, iti vine s-o crezi.
Dar la ce se refera cand a zis "galbenul ochilor tai"? Eu am ochii albastri. Nu galbeni. Insa nu ma las intimidata de vorbele acesteia si o intreb curioasa, serioasa si nerabdatoare la ce se refera.
-Scumpa mea Shaky, inainte de a pune aceste intrebari mie, te rog sa le adresezi mai intai mamei tale. Nu vei fi singura dintre frati care o va intreba lucruri asemanatoare. A! Da! Zi lui China ca 5-cozi o saluta!
Apoi dispare. Dispare acea poarta, acea incapere, apa de jos, si ma trezesc inapoi in gradina. Acel iepuras a disparut! Cred ca am adormit si am inceput sa vorbesc si sa tip in somn. Insa nu a fost cum am dorit eu! Era uda in partea de jos a kimono-ului. Era apa... din acea incapere! Si cine mai e si China? Ba zice de mama, ba zice de o femeie pe nume China. Sper sa n-o confunde pe mama. Pe mama o cheama Sakuinotora! Nu China!
Ma Ridic de jos si incep sa fug spre castel, mai apoi spre camera mamei. Pe parcursul drumului, toti servitorii ma intrebau de ce alerg, in loc sa merg normal, gratios, insa, eu nici ca-i ascultam sau raspundeam. Stiam ca mama nu va fi in camera sa, asa ca ma indrept spre o camera de la acelas etaj cu al mamei. Acea camera era alb-albastru. Peretii erau albi, iar mobila era de un albastru intens. Deschid usa, si acolo o vad pe mama, stand langa pat si tinand coltul paturei in mana. Plangea! Din nou! Nu stiu de ce. De cand ne-am nascut, mama, de cate ori era trista, aici venea si plangea, si statea, iar de cate ori o intrebam de ce, aceasta ne spunea mereu ca nu are motiv. Doar ii place camera asta, ori, de cele mai multe ori, ocolea subiectul.
-Mama... incep eu, aceasta speriindu-se si venind imediat la mine.
Bineinteles ca mai intai si-a sters lacrimile, pentru a nu parea ca a plans, insa, pe mine nu ma pacalea! Dintre mine, Melinda si Danny, Melinda este pacalita cel mai usor. Ea are o inima buna, si niciodata nu a tipat la cineva. Pana in ultima luna, de cand eu si ea, de cate ori ne intalnim, ne sicanam si ne jicnim reciproc. Odata s-a ajuns si la bataie, unde, nustiu ce mi-a venit mie, de am aruncat cu un cutin in ea, iar mama, vazand asta a venit repede si a parat lovitura mea. Era chiar ciudat in momentul acela. Atunci chiar am simtit ca pot sa fiu altcineva decet o printesa care trebuie tinunta in puf. Atunci am simtit ca pot sa fiu un ninja! Eu am citit multe carti despre si pentru ninja, pe ascuns, deoarece mama nu ne lasa sa aflam despre asta. De fapt ea niciodata nu a deschis subiectul asta in fata noastra. Iar eu nu as fi aflat niciodata despre ninja daca nu trageam cu urechea cand mama se certa cu bunicul pe tema asta. Eu nu am degand sa-i zic mamei chestia asta, deoarece ea sigur m-ar pedepsi. Din cate am auzit in discutia lor, mama a fost un ninja, iar ea nu vroia ca si noi sa fim, si spera sa nu avem o limita de sange. Eu nu as fi aflat ce este o limita de sange daca nu m-as fi documentat in acea zi. Eu si fratele meu, Danny. Amandoi citim si ne documentam, insa, nici unul din noi nu este ninja. Asa cred. Eu si Danny stim mai multe despre ninja decat se invata la academia lor.
-Shakyna... zise mama, speriata. Ce... Oh, nu si tu... si incepe iar sa planga.
Ce s-a intamplat, oameni buni? Care este faza cu plansul?
-Mama, nu mai plange! zic eu, incercand s-o opresc din plans. De ce continui sa plangi? De cand eu si fratii mei ne-am nascut, tu vi mereu aici sa plangi. Chiar si daca nu esti trista, sau daca nu pari, vi mereu aici si plangi. Care este? Care este motivul pentru care eu si frati mei nu putem dormi linistiti? Ce este atat de trist la camera asta, incat plangi mereu aici? imi ies eu putin din minti, iar mama cand auzi, se rusina putin.
Chiar nu pricep! Mereu trebuie sa planga! Care este motivul?Daca moartea parintilor ei este de vina, sa nu mai planga! A trecut atata timp... Nu poate trai in trecut! Nu-i asa? Pur si simplu, macar sa se bucure cu noi! Sa nu mai fie trista decat o zi! O zi! Cer prea mult? Ca eu nu cred!
Chiar cand vroiam sa-i spun acestea, intra pe usa Melinda si Danny. Ce o mai fi si cu ei? Dar sunt speriati! Teama le-a cuprins toate simturile. Se vede ca nu sant speriati, ci terifiati. Ma uit mai atenta la Danny si observ ca are ochii aurii. Iar apoi la Melinda si este chiar ciudat, deoarece are ochii jumate caprui, jumate aurii. Ne uitam cu totii iudat la mama, aceasta uitandu-se chiar speriata la noi. O cred! Daca ai mei copii vor pati la fel, eu nu as fi facut altfel. Tot ce mai lipseste din comportamentul mamei, este sa ne ia in brate si sa inceapa sa planga pentru noi. Si ca vorbeam de "lup". Exact asta a inceput sa faca. Se aseza in genunchi, in fata mea, si a inceput sa planga. Intr-un fel eram uimita, intr-un fel eram nervoasa, intr-un fel eram trista si intr-un fel eram speriata. Deja puteam sa simt cum lacrimile mamei treceau prin kimono-ul meu alb, si imi udau pielea mea cea delicata. Erau atat de calde... Dar nu! O iau pe mama de umeri si o ridic. Ii tin o predica de vreo cinci minute, in care, sincer, si eu m-am mirat de spusele mele. Melinda si Danny se uitau atat la mine, de parca u ma mai vazuse-ra asa pana atunci. De fapt... Chiar nu ma mai vazuse-ra asa. nici eu nu m-am mai vazut asa. Chiar ma intreb cu cine seman. Se vede ca si mama s-a mirat, apoi se ridica in picioare si se aseaza pe pat. Waw, ce atleta... Eu pot sa fac mai multa miscare. Dar in fine. Ascult su atentie intrebarile fratelui si surorii mele, si realizez ca acel 5-cozi avea dreptate. Cine stie... Poate stie si de ce mama plange in fiecare zi. Dar imi vine in minte ceea ce a zis 5-cozi, si ii spun si mamei. Se uita mirata la mine, si apoi incepe sa planga. Chiar si fratii mei se uita mirati la mine.
-Mama, 5-cozi a zis ca te saluta! Defapt a zis ca o saluta pe China, insa, eu m-am gandit ca se refera la tine... Shinobi!
Toti se uita la mine ciudat, cam... ca la Babasare, insa Danny se apropie de mine si imi sopteste la ureche o mica intrebare. Ma intreba de ce am spus asta, aici, in fata mamei, ca doar stiu ca mama nu este deaccord cu acest fapt.
-5-cozi!? se mira mama. Acel... Ah! De ar fi aici... As omora-o! isi iesi mama din minti.
Chiar ca Danny avea dreptate! Mama nu este de loc deaccord cu acest lucru. Probabil ca acum este foarte suparata pe noi, si nu ar mai vrea sa vorbeasca cu noi. Insa spre surprinderea mea, a tuturor, mama incepe sa ne povesteasca ce s-a intamplat.
-Cand aveam 1 an, Naruto, fratele meu, s-a nascut. Tot in acea zi a atacat Kyuubi, o bestie Vulpe-cu-9-cozi. Eu n-am putut sa raman alaturi de fratele si parintii mei, deoarece pe mine m-a luat un A.M.B.U. si m-a dus in Tara Apelor, la o familie de ninja. Baiatul lor cel mare a fost rapit de Orocchimaru, si, cand la luat, le-a zis ca deca vor gasi un ninja care sa poate fi manipulat usor, dar totodata care sa fie si mai puternic decat fiul lor, sa-l dea la schimb pentru acesta...si incepe sa planga, dar, isi sterge usor lacrimile si continua. Eu, la 1 an, deja aruncam foarte bine la tinta, iar cum m-au vazut asa, m-au dat la schimb. Eu, bineinteles ca atunci nu am stiut nimic din ce se intampla, dar cum m-am vazut ajunsa acolo, am inceput sa plang. Dar m-am adaptat! Pana la 7 ani, eu deja stiam toate tehnicile interzise, si eram maestra la taijutsu, dar tot nu era deajuns. Orocchimaru a zis ca trebuie sa fiu ninja cu legitimatie ca sa pot fi un membru pe drept al echipei lui. Pe atunci nu faceam diferenta intre bine si rau. Tot ce faceam aducea suferinta celor din jurul meu. Tot ce stiam era sa fur si sa macelaresc. Dar, intr-o zi, cand am plecat sa ma plimb, am intalnit un tip foarte ciudat care m-a atacat. Stiu doar ca m-a ranit tare, iar eu am lesinat. Cand m-am trezit, m-am trezit intr-o coliba saracacioasa. Ma ingrijea o familie cu 7 copii si fara mama. Pur si simplu, cand i-am vazut cum se ajutau reciproc mi s-a inmuiat inima si am inceput sa ii ingrijesc vreo doua saptamani pana a venit Orocchimaru. El m-a pus sa aleg, intre acea familie si el. Mi-a zis ca daca aleg sa raman aici va macelari tot satul, asa ca am plecat cu Orocchimaru, asigurandu-ma ca acea familie va fi in siguranta. Apoi am plecat si am devenit shinobi la 8 ani, in Konoha, dar tot in acel an am devenit si Chunin. Acum Orocchimaru a azis ca sunt un ninja complet si ca acum voi putea fi in echipa lui, insa, mie mi-au ajuns toate acele lucruri si am fugit in acea noapte. Pe drum am ajuns din nou in Tara Apelor, departe de Satul Sunetului din Tara Campului de Orez. Acolo m-am intalnit cu o fata cu parul negru, lung si drept. In breton avea patru suvite albe, si era inbracata toata in alb si negru, si ura orice era legat de superficial. Ea era Kovu Shakyna.
Fce o pauza scurta, timp pentru ai lasa lacrimile Melindei sa iasa la suprafata. Era prima data cand cineva a facut-o pe Melinda sa planga. Cam ciudat. Credeam ca ei ii pasa decat de tronul ei idiot... Dar se pare ca nu-i asa. Cred! Dar mama isi reveni si continua:
-M-am inprietenit cu ea, dar nu am putut sa stau mult! Am pornit din nou la drum, cu gandul de a ajunge sa-mi intalnesc fratele si parintii. Pe drum, am ajuns si-n Tara Pamantului. In Suna, mai exact. Acolo am intalnit o fata cu pielea caramelizie. Se pare ca avusese o viata grea si ea... Se antrena sa-si razbune parintii, dar din pacate mereu sfarsea in spital.
Se opreste si incepe sa schiteze in coltul gurii un zambet care se facea din ce in ce maimare, pana cand a ajuns sa se transforme intr-un raset. Tocmai ce vru sa continue, insa, o intrerupse bunicul ce tocmai a intrat in camera. Se pare ca era si bucuros si ingrijorat.
-Scumpa mea, nu iar! Te rog sa nu mai plangi! zise bunicul.
-Unchiule, este bine! zise si mama, si inepe sa rada.
Sunetul cristalin al rasetelor ei ne facu pe toti sa zambim. Chiar si Melinda isi sterse lacrimile. Era prima data cand o auzeam pe mama razand cu sufletul. Era placut sa sti ca nu era inchisa in ea, si ca nu se incuie singura undeva, incepand sa planga.
-Sakuinotora, scumpo, as dori sa stiu de ce razi.
Dar nu era nevoie sa zica el nimic, deoarece mama s-a si intristat, iar Danny i-a spus bunicului ca mama ne povestea viata ei. Unchiul s-a intristat imediat, lasand un semn de intrebare pe fetele noastre. Dar pe mine ma tot bate un gand, si se pare ca si pe ceilalti. Noi trei avem un fel de telepatie. Chiar daca ne certam sau ne bucuram, noi puteam sa comunicam prin gand, asa ca acum ne-am inteles sa o intrebam pe mama de ce ea e regina in Tara Focului, daca nu are legaturi de sange aici.
"Te-ai ticnit!? incepu Melinda. Daca totusi avem degand s-o intrebam asta, mai bine sa ne pregatim cu niste cutii de servetele inainte.".
"Melinda are dreptate, dar totusi ar trebui sa ne riscam, daca vrem sa aflam de unde ne sunt genele" vorbi si Danny.
-Mama! incep eu. Tu cum aia ajuns regina aici, daca tu nu ai nici o legatura cu familia regala? o intreb eu.
Eu mereu am fost cea care iubea provocarile, si care lasa sa se vada asta. Pe Danny nu il prea intereseaza asta. El e o fire indiferenta. Si Melinda!? Pe bune, ca ea e genul care se gandeste de mai mult de doua ori inainte sa faca sau sa zica ceva. Noi trei sauntem ca fulgii de zapada. Suntem diferiti, dar ne leaga ceva.
-Pai eu am fost adoptata... spuse si mama.
"Deci asta inseamna ca nu sunt sange regal!? sari si Mella sa ne comunice mie si lui Danny prin telepatie"
"Ce te miri asa? si Danny"
"Da! Adica ce? Crezi ca esti prea dulcica si importanta ca sa fi de la sat!? o ard eu putin pe surioara mea cea mica."
-Urmeaza o cearta! ii anunta Danny pe mama si pe bunic.
-Asa, si? Care e treaba ta, Miss "citesc despre ninja pe ascuns"? ma intreba Mella.
-De unde sti? o intreb.
-E evident! Doar suntem telepatice! imi raspunse si printesuca.
Proasta! Ce a facut? Faza cu telepatie trebuia sa ramana decat intre noi doua si Danny. Ah! Ne-a spus pe mama...
Mama se ridica de jos, si inainte sa apuc eu sa-i zic vreo doua surioarei mele, aceasta se ridica de jos si se pune intre noi, astfel eu nemaiavand raza vizuala asupra Melindei, dar nici aceasta asupra mea.
-Mama, ai vrea sa continui, te rog? o intreba Danny pe mama.
-O sa aveti destul timp pentru asta in trasura, dupa ce va pregatiti! zice bunicul.
-Hai! Luati si imbracati-va in niste haine frumoase! Daca mergem cu trasura este foarte important! zice si mama, dupa care iese afara cu bunicul lasandu-ne pe mine, Melinda si Danny singuri in camera, intrebandu-ne unde vom merge.
China pov:
Ies din camera in care am avut parte de o noapte atat de minunata acum 7 ani. Il urmez pe unchi pe acel hol atat de lung, pana in garderoba mea.
Nu pot sa cred ca tot ce am ascuns pana acum de copii mei s-a naruit intr-un timp atat de scurt. Bineinteles ca nu le-am spus tot, insa, neh! Cum as putea sa le spun ca Melinda e o vrajitoare si ca toti sunt niste ninja, jinchuuriki? Cum as putea sa le spun ca Hiroto, barbatul cu care urmeaza sa ma casatoresc nu este tatal lor adevarat? Cum as putea sa le spun continuarea la poveste? Cum as putea sa le spun tot ce am indurat atata timp doar pentru ca lor sa le fie bine? Nu se vor simti raniti? Nu vor simti ca nu vor mai vrea sa traiasca, ca daca vor mai ramane langa mine imi vor aduce numai tristete si nefericire? Ce sa le spun? Intru in camera si observ ca acolo era si Hiroto. Singura persoana pe care nu vroiam sa o vad. Este totul atat de rau... Persoanele pe care le detesti cel mai mult apar in momentele cele mei nepotrivite. Nu pot sa cred ca va trebiu sa ma marit cu el. Nicimacar nu-l iubesc! Ma marit cu el doar pentru a-mi salva copii, de a nu se numi "copii facuti din floare" si la urma cine sti ce impact va avea asupra copiilor.
Se pare ca Hiroto nu este prea bucuros, de aceasta data. Il intreb pe unchiul ce s-a intamplat, de ce atata agitatie pentru o plimbare cu trasura, iar acesta incepe sa rada in hohote si imi spune:
-Scumpo, nu este o simpla plimbare cu trasura, ci vom merge sa semnam un tratat de pace. Cu Konoha!
-Cu...Konoha!? spun si eu. Konoha! Kiba-kun! O sa-l vad din nou pe Kiba! si incep sa sar in sus si il iau in brate pe unchiul.
Saracul... Are 59 de ani si trebuie sa suporte trei copilasi de 6 ani si o femeie de 23 de ani cu toane mai rau ca ale unui copil mic. Saracul unchi... L-am terorizat. Dar sunt prea fericita... In sfarsit, dupa atatia ani ma voi reintalni cu al meu iubit Kiba-kun! Dar daca are pe cineva? Ce o sa se intample? Eu mai pot opri nunta daca vreau, dar el presupun ca nu se va mai putea desparti de iubita lui. Mai ales daca are si copii... Va fi atat de greu... Mai bine raman aici si nu-l mai vad deloc, decat sa merg si sa-l vad in bratele alteia cu nustiu cati copii. Ar fi... Atat de dureros! Mintea mea nu ar putea concepe, dar inima... nu ar mai suporta la sigur asta. Dar de ce sa nu ma risc? Daca n-am dreptate? Daca e inca singur? Gandul acesta ma facu sa ma invart prin toata casa mai rau ca un titirez. Ma tot uitam si cautam un kimono modest, care sa ma faca sa par o regina adevarata, devotata, dar nici sa par ca vreau sa continuam totul, de unde am ramas cand am plecat.
Ma mai uit putin la acea incapere plina de kimono-uri si pana la urma am ales un kimono rosu, cu marginile si braul din matase din aur, si pe partea stanga, jos, este cusut cu fire de aur, simbolul Tarii Focului. Il iau de acolo si fug in camera de vis-a-vis, pentru a ma schimba. Dupa ce ma schimb in kimono, imi asez parul intr-un coc frumos, cu doua sau trei suvite lasate pe fata, imi iau o pereche de cercei si un colier de aur, si imi dau unghiile cu un lac rosu. Nu cred ca mai e nevoie sa zic (,) ca m-am dat cu un ruj rosu ssi ca m-am macheat natural, dar uite ca v-am spus. Imi i-au o umbreluta rosie, si ies din camera incaltata intr-o pereche de sandale. Cand ies din camera, observ ca si copii mei erau acolo. Shakyna purta un kimono verde, cu parul prins, tot ca mine si ca sora ei, Melinda, in coc. Melinda purta un kimono, blew, iar Daniel purta o pereche de blugi negri, si un tricou alb. Fetele aveau fiecare cate o umbreluta in culoarea kimono-ului. Shaky avea o umbreluta!? Cam ciudat pentru ea, deoarece uraste orice e legat de o printesa, iar kimono-urile le poarta doar pentru ca nu are alceva, caci altfel...
Plecam cu totii. Intr-o caleasca eram eu si copiii mei, iar in cealalta caleasca erau unchiul si Hiroto. Pe parcursul intregului drum copii mi-au cerut intr-una sa le spun continuarea intregii povesti, iar eu, nemairezistand, le-am spus-o. Nici nu stiti ce durere am avut in acel momont. Intreaga mea viata a fost dezvaluita in fata copiilor. Le-am povestit cum m-am prefacut om atata timp, le-am povestit cum toata identitatea mea a fost dezvaluita, le-am povestit cum unchiul mi-a distrus casa, le-am povestit cum m-am indragostit de Kiba, ce s-a intamplat in ziua in care am fost cu al meu Kiba-kun la palat, cum a plecat in misiune, le-am povestit cum am stat alaturi de el timp de 7 luni, cum am fugit, si le-am povestit tot ce s-a intamplat in ziua in care am parasit Konoha pentru a nu izbucni un razboi. Pana la urma le-am zis ce sunt ei cu adevarat, iar Melinda a si inceput sa planga, zicand intruna ca viata ei de printesa este ruinata. Pana la urma s-a oprit din plans, insa, cine stie ce este acum in inima ei? Cine stie ce se afla acum in inima copilasilor mei? Daca ei nu, atunci habar n-am cine ar putea sti...

Choco :) : Am editat eu capitolul si nu mai este colorat.

oo ce interesant a juns ^_^ tare interesant abia astetp nexstu

CAP III: Bine te-am regasit, Konoha!
Danny pov:
Dupa un drum care, sincer, mie mi s-a parut scurt, am ajuns insfarsit in Konoha. Mama pe drum a terminat povestea, si se pare ca in acest sat ne vom intalni tatal adevarat. Ceea ce o sperie pe mama cu adevarat se pare ca va fi reactia lui Hiroto, si a matusii Kilari. In sfarsit am aflat cine suntem cu adevarat, insa, se pare ca Melinda nu este atat de bucuroasa de aflarea adevarului. Ea repeta intruna ca "a trait in minciuna, si ca viata ei e ruinata". Ce enervant. Daca mai repeta asta o data, jur ca ma clonez si o iau la bataie. Ca doar stiu cum! Si nu-mi pasa ca suntem mostenitori la tronul Tarii Focului, si ca trebuie sa ne purtam ca atare. Ma enerveaza, o incurca!
Coboram cu totii din calesti, usor, pe rand. Cam asa zice Miss Nici-Nu-s-Incoronata Dar-Ma-Comport-Ca-O-Fitoasa. Sa n-o calcam pe kimono... Ce i-as mai calca eu parul ala blond, mai nou, cu suvite castani. Cand in sfarsit am coborat cu totii, eu am putut sa observ ca mama luase un aer important si serios. Ma intreb ce o fi cu ea de se comporta asa. Niciodata nu a avut un aer atat de important. Ma intreb de ce acum. Mama mereu a fost modesta si blanda, si a lasat sa se vada asta, iar acum... Probabil vrea sa para ca nu regreta nimic si ca s-a schimbat. Ca nu mai e asa cum era cand a plecat.
Mama se apropie de ureche Melindei si ii sopteste ceva, iar Melinda ne transmite si noua. Se pare ca nu vrea ca noi sa parem ca mama ne-a spus povestea si sa dam ca si cum Hiroto ar fi tatal nostru!? Dar de ce?
"Fiindca vrea sa para ca am crescut cu acea viata de printi mostenitori, si ca daca noi o sa parem ca stim adevarul, planul mamei nu va mai functiona!" imi raspunde Melinda prin telepatie.
"E cel mai prost plan din lume!" se amesteca si Shaky.
"Dar daca asa vrea mama... Fie!" le raspund la amandoua si incheiem convorbirea telepatica, cand observam ca in fata noastra vine un barbat cu trasaturi asemanatoare cu ale mamei, imbracat intr-o roba alba cu rosu, si o palarie ciudata pe cap, pe care era simbolul Konohei. Parul sau blond imi dadeau un anumit aer familiar, iar ochii sai albastrii ca marea il dadeau de gol. Era fratele mamei, Naruto. Am facut un pas in fata, vrand sa-l salut, dar am dat inapoi cand Melinda mi-a spus la ureche, ca nu ar trebui sa fac asta. Cand a ajuns langa mine? Naruto se uita la noi cu o privire blanda, care ne facu sa ne simtim foarte bine si doriti.
Mama ajunge si ea in dreptul nostru, iar cand il vazu pe Naruto, fata i se lumina putin, si se mira. Ma intreb de ce. Dar isi revine repede. Se apropie putin mai mult de Naruto, si il saluta, apoi ii zice, tot cu acel aer ingamfat, si cu spatele drept:
-Hokage-sama, am venit sa semnam acel tratat de pace dintre Tara Focului si Konoha.
-Bine ati venit! Sa inteleg ca aici e toata familia Feudala? intreaba acesta, uitandu-se la noi, ceilalti.
-Nu! ii raspunde Melinda. Matusa Kilari, bunica si bona nu au putut veni.
La aceasta, Shaky si cu mine ii dam fiecare cate un cot, in partea noastra, ca sa-si mai tina gura.
"Hei, printesuco? incepe Shaky. Nu te-a invatat conduita ta idioata sa iti ti gura?"
"Macar eu arat ca o fata! ii raspunse aceasta"
"Daca mai scoateti un sunet, va omor pe amandoua! le raspund"
"Nu poti omori o vrajitoare! imi raspunde Melinda."
"La pariu? o intreaba Shaky".
Insa noi nu mai putem continua, deoarece observam ca toti se indepartau de noi, asa ca am pornit-o si noi la drum. Acum, odata intrati in sat am putut observa cat era de frumos aici. Era atat de multa lume, atat de fericita... Si toti erau aliniati. Probabil ca acestia erau Shinobi din Konoha. Insa am putut observa ca se apropie de noi, cu pas nici prea rapid, dar nici prea lent, trei Shinobi care nu erau din sat. Am putut sa observ asta deoarece bandanele lor aveau alte simboluri.
Grupul era format din doi baieti si o fata. Primul purta haine asemenatoare cu ale lui Naruto, doar ca in loc de rosu era maro, si in loc de simbolul Konohei era acelasi simbol de pe bandana. Parul sau era rosu, iar ochii de un albastru-sters. Celalalt baiat purta un costum negru, si avea trei pergamente in spate. Fata avea parul blond, prins in patru codite, ochii verzi inchizi, si un evantai in spate. Unul urias! Ce ciudati sunt.
"Sunt din Suna, prostule!" se amesteca Shaky.
De cand e ea experta? Stai ca ea citeste de mai mult timp decat mine, deci...
Ma uit la mama si se pare ca mai are putin si plange, asa ca se intoarce spre mine, se aseaza in genunchi in fata mea si ma intreaba daca sunt inregula. Ar trebui sa se intrebe pe ea, nu pe mine. Isi sterge repede lacrimile, si se pare ca se abtine cu greu sa nu planga. Saraca mama... E coplesita de amintiri, dar totusi face acest efort pentru mine si surorile mele. Ma intreb pe unde e tata. Adica Kiba, nu Hiroto.
-Daca puteti sa veniti cu mine, Lordule Feudal, ii spune Hokagele bunicului, insa acesta ii raspunde ca la tratatul de pace ar trebui sa vorbeasca cu mama.
Fata Hokagelui se lumina putin, dar mama nu-i dadu semne de incurajare, deci saracul Naruto se intrista putin. Fata mamei ete pur si simplu de speriat. Nu arata nici un pic de mila, iar daca nu ai cunoaste-o ai zice ca nu mai e ea. Si toate astea din cauza "ca nu vrea sa mai traiasca in trecut". Dupa cum zice ea. Daca ma intrebati pe mine asta e o mare pierdere de timp. De ce nu sare in bratele lui sa-i zica ceva de genul: "Naruto, m-am intors fratioare!", nu stiu! Mama este atat de ciudata...
Dar tot prins in gandurile mele nici nu observ ca mama deja plecase cu bunicul. O intreb pe Melinda unde s-au dus mama si bunicul, iar aceasta imi spune ca s-au dus in biroul Hokagelui sa semneze tratatul de pace, iar noi suntem liberi sa facem ce vrem in sat. Pai macar pot sa ma distrez liber, fara ca o servitoare, sau bona, sa ma streseze sa invat. Dar ma rup din gandurile mele cand vad un grup de baieti, langa un copac. Bineinteles ca eu ma duc la ei fara nici-un comentariu, lasandu-le pe surorile mele care se pare ca si ele s-au dus la niste fete, iar Hiroto a ramas sa vorbeasca cu un tip cu un cercel in ureche, si cu parul prins intr-o coada la spate.


CAP IV: O intalnire cu Kiba
Kiba pov:
Doamne, ce misiune ingrozitoare am avut! Sunt plecat de o saptamana si tot ce am facut a fost sa lucrez pe un santier. Pai plata a fost buna, mai ales ca am primit si eu bacsis, da'... De cate ori merg intr-o misiune din asta pe santier, parca o am pe China in fata mea, iar o anumita actiune decurge iar si iar prin fata ochilor mei:
~~~~~FLASH BACK~~~~~
-E! L-as ca si eu am facut d-astea! Si uite acum. Forta mea e mai mare! zice ea incantata de acele misiuni ale ei in timp ce Naruto, eu, Kakashi-sensei si Hinata ne uitam la ea ca la felul 14.
~~~~~END FLASH BACK~~~~~
Dar ajung in sat si observ ca este o mare agitatie. O intreb si eu pe Hinata ce s-a intamplat, de tot se plimba de colo-colo, la care imi spuse ca a venit familia feudala, si ca e ocupata cu organizarea festivitatii din piata, deci trebuie sa plece. Si bineinteles ca a plecat inainte s-o intreb care familie feudala.
Dar norocul, sau ghinionul meu, a facut sa-l pot observa pe Hiroto vorbind cu Shikamaru. Deci singur este vorba de familia feudala din Tara Focului, deci... China! Si copiii!
Imi sucesc capul, si pot observa o mica fetita ce sta jos langa Ovi si Kumiko, fetele lui Shikamaru. China!? Nu! Fata aceea e prea mica! Dar o fetita cam de varsta ei, imbracata intr-un kimono verde, cu parul cam ca al meu, se ridica in picioare si o striga pe acea fata: "Melinda". Melinda!? Fetita mea! Inseamna ca si China e aici. Ma indrept spre ele si nu pot sa n-o remarc pe mica Mina, fata lui Naruto. Este o fetita de 6 ani, par blond cu suvite albastre, si cu byakugan. Seamana atat de mult cu Naruto, dar si cu Hinata. Se ridica in picioare si alearga spre mine, zicandu-mi ca de fiecare data: "Nenea Kiba". Cel mai mult ma enerveaz cand ea imi zice asa.
Melinda si fata care are parul asemanator cu al meu se uita putin ciudat la mine, iar apoi Melinda vru sa zica ceva, insa cealalta nu o lasa. Si bine inteles ca urmeaza o cearta pe care nu am inteles-o, deoarece eram prea ocupat cu gandurile mele. Ceea ce e cel mai ciudat este ca fata de langa melinda semana atat de mult cu mine, dar si cu China. Adica avea parul meu, ochii erau ca ai Chinei, iar bineinteles atitudinea era ca a Chinei. Insa nu-mi pot da seama cine e. Sunt cam prost, nu-i asa? Asa ma gandeam si eu.
-O, da mai taceti o data din gura ca ma doare capul!
Aceasta era replica (,) care m-a trezit din visare. Vocea era a unui baietel de varsta celor doua, care se pare ca semana foarte mult cu mine. Adica parul era al meu... Seamana cu mine cand eram mic. Doar ochii sunt diferenta. Se pare ca acest baiat chiar ca nu-i placea cand se certau cele doua.
-Da' nu vrem, Danny! raspund cele doua in cor.
Poate ca e cazul sa intervin.
Ma duc langa ei si se pare ca toti raman uimiti cand ma vad. Probabil ca si-au dat seama de asemanarea dintre mine si acel Danny. Incep sa le spun ca nu este bine sa se certe, ci trebuie sa fie uniti, dar tocmai atunci aud un latrat care se pare ca e al lui Akamaru. Asa e! L-am lasat la veterinar. Trebuia sa merg sa-l iau. Dar se aude o voce asemanatoare cu a lui Hiroto. Se pare ca... Si ma intorc. Se pare ca Akamaru a sarit pe el. A facut ceva bine! Deseara recompensa. Dar se pare ca micului printisor nu i-a convenit asta, si a inceput sa-l injure!? Atat i-a fost. Ma duc nervos la el, ii trag un pumn si il intreb ce are cu Akamaru, la care el se pare ca si-a dat seama cine sunt si vrea sa-mi traga si el mie una, dar o mana il opreste. Pe moment nu imi dau seama cine a fost, dar am putut observa, mai apoi, ca acea mana era de femeie. Dar nu dura mult misterul. Din spatele lui iesi la iveala o faptura. Parul sau blond asezat intr-un coc frumos, cu doua-trei suvite lasate libere pe fata. Purta un kimono rosu, cu simbolul Tarii Focului pe el. Toata tinuta ii evidentia ochii sai aurii, care erau furiosi. Ii da drumul lui Hiroto, si apoi vine in fata mea si imi da o palma, de mi-a sucit capul 90o la dreapta. E clar ca m-am inrosit. Nu pot sa cred ca Sakuinotora m-a lovit. Macar nu numai pe mine. Imediat dupa ce m-a lovit pe mine s-a dus si la Hiroto-Clawnu'.
Observ ca Akamaru incepe sa latre si cand imi intorc capul sa vad de ce latra, el alerga spre Sakuinotora si o darama, incepand s-o linga pe obraji. Se pare ca macar nu si-a pierdut simtul umorului. Si prin asta ma refer la Sakuinotora, deoarece a inceput sa rada si sa il mangaie pe Akamaru. Mai am o sansa, sau... Dar se pare ca nu. Ea incepe sa-l cheme pe Naruto.
-Hokage-sama!!!... Al cui este cainele acesta?
Si se pare ca i-a lasat pe toti cu gura cascata. Micul meu trandafir... M-ai parasit.

e frumos ...au ,scuze ca am ajuns asa de tarziu e super mai ales tema povesti abia astept nexstul ...bine inteleg ca e drama aici dar sper ca vei aduge si un pic de fericire , te pup mult si sper ca ma vei anuta si la urmatorul capitol

Am ajuns si eu aici si nu pot sa spun decat:SUPER FIC!
Mada ai talent da ceum vine asta China cum sal palmuiasca pe Kiba?
Asta nui logic.

[b]De ce nu e logic, nechan? Adica daca citeai cu atentie un anumit paragraf... Ma rog!
Hai, sayonara!

Hei ne-chan
plz.plz.plz. pune nextul ca mor.................
fami si mie placerea asta ca altfel te apuca pastele,ori cu Sayonara si spor la idei(nu cred ce nu ai)

CAP V: Nu traiesc in amintiri!
Shaky pov:
Ma rog, ziua s-a terminat repede. Bunicul a plecat inapoi la palat, bineinteles ca l-a luat si pe ticalosul ala de Hiroto, ca altfel iesea un scandal de zile mari, fara comentarii. Ma tot intreb: cu cine seman? Mama nu e asa... asta presupun, nu stiu daca e asa.
Acum suntem la un hotel din Konoha. Se pare ca este unul de 5 stele. Pe bune, ca locul asta este mai comod ca la palat, deoarece nu sant acele servitoare si acei profesori care sa ma bata mereu la cap sa merg la cursuri... Cei drept, eu chiulesc mai mereu de la cursuri, si profesorii si mama ma mustreaza, dar din cate am auzit de la bunica, si mama chiulea de la ore. Dadea profesorilor multe batai de cap.
Stau intinsa in patul meu moale, si comod, gandindu-ma cum sa-i fac pe mama si tata sa se impace, cand aud o fata ce canta cu cel mai duios glas pe care l-am auzit pana acum. Versurile erau atat de clare, ca pur si simplu puteam sa jur ca era la noi in apartament. Strabat usor holul incercand sa ajung la mama sa o intreb daca si ea aude melodia, dar parca acel cantec se aude din ce in ce mai tare: Deschid usa camerei din care se auzea, si o aud pe mama cantand, incercand s-ai adoarma pe Melinda si Danny. Raman putin uimita, eu nestiind pana in acel moment cum canta mama. Imediat cum ma vede, se opreste ramanand evident, si ea, uimita.
-Shakyna, cand ai intrat?
-Ti-am zis sa-mi zici Shaky! Si ce cantai? In ce limba? zic eu, nerabdatoare de raspuns.
-E o limba mai speciala, si este un cantec de leagan despre niste ingeri. Mama... Parca l-am auzit cand eram copil, dar nu mai stiu exact de unde. De ce?
-Mi-a placut!
Si apoi, urcandu-ma in pat, adorm.

China pov:
Era un moment care... Era un moment special. Copiii mei stateau impreuna, nu se certau. Dupa ce toti trei au adormit ma ridic din pat si ma indrept spre dulap. Se pare ca unchiul a pregatit tratatul de pace de mai mult timp, ca erau o groaza de kimono-uri de ale mele aici.
Ma imbrac intr-o camasa de noapte, scurta, cu o palma deasupra genunchilor. Sa nu mai mentionez ca e din matase rosie, ca sangele. Peste imi pun un capod tot rosu, din dantela, iar parul mi-l las pe spate.
Ies afara, pe balcon, si uitandu-ma la acel peisaj parca imi trezea amintiri. Fara sa vreau, o perla din apa mi se prelinge pe obrazul fin, apoi incepand sa curga din ce in ce mai multe.
Amintirile imi trec prin cap... Zburau peste tot! Minutele de fericire si suferinta imi erau redate prin fata ochilor. Momente in care eram cu Kiba-kun, cu Naruto, cand ma certam cu cineva, cand radeam... Imi indrept privirea spreiesirea din sat si... incep sa plang mai tare. Nu stiam daca erau de tristete sau de fericire... Stiam doar ca erau.
~~~Flash Back~~~
Ajunsi la iesirea din sat, am vazut 13 ninja si un caine. Toti ramasesera cu gura cascata cand ma vazura.
Era liniste, insa cineva a intrerupt-o:
-Buna! Eu sunt Iamanaka Ino! zise o fata blonda, un blond foarte deschis, cu ochii albastrii.
-Eu sunt Shino Aburame! zise un tip cu guler pana la nas, si cu ochelari de soare.
-E-e-eu... s-s-sunt... Hinata Hyuuga, zise o fata cu parul albastrui, lung si ochii lila.
Prezentarile au tot continuat asa pana cand au ajuns la un tip cu parul prins in coada si cercei in urechi:
-Eu sunt Nara Shikamaru. Tsunade-sama mi-a zis sa te las pe tine sefa...
-Hei, hei eu nu m-am prezentat. Eu sunt Sai. Pot sa-ti pun o porecla? zise un tip cu aceeiasi ochi ca a lui Sasuke.
-Bine! zic eu plictisita, in timp ce ceilalti se dadeau cu cativa pasi in spate.
Sta baiatul, se gandeste, si eu ii zic:
-Grabeste-te!
-Cicalitoarea! zise el cu un zambet larg, iar eu cand am auzit i-am dat un pumn de a trecut prin zidul de protectie, iar cand ceilalti au vazut au zis cu totii in cor: "Auuu!!!...".
-Asa-i trebuie! zic eu, in timp ce imi frec mana.
~~~End of Flash Back~~~
Incep sa rad, si parca ceva ma atrage afara. Fara sa ma gandesc, imi iau in picioare o pereche de sandale de printesa si ies afara. Tot plinbandu-ma asa pe strazi, parca aud o voce destul de cunoscuta, vanind de pe o strada intunecata. Ma duc acolo, bineinteles folosindu-ma de aptitudinile mele de ninja, astfel incat sa nu ma auda, si trag cu urechea:
-Ati inceput treaba? zice primul barbat.
-Da, Kabuto. Suntem gata sa incepem sa demaram operatiunea.
Kabuto!? Ce...
_______________________________________________________________________
Buna! Scuze ca nu am mai postat nextul, insa am venit acum.
Imi pare rau, este cam mic de cum vam abisnuit, dar este bun, zic eu. Nu prea am avut timp sa scriu, am fost ocupata cu scoala si abia am gasit timp.
Pentru cei care vor sa asculte melodia pe care o canta China, este asta:
https://www.youtube.com/watch?v=YSjH9Wm_OkY

e foarte fain..superb abia astep nexstu...ori cum mersi mult pentru ca mai anuntat dar sper ca o vei face in continuarea ..mult spor la munca

Konychiwa!
O.K., O.K.
Hai ca pun nextu'.
_____________________________________________________________________________________________________________________________

CAP VI: Oricat ai vrea sa nu fie asa... dragostea va triumfa! Partea I

China pov:

Kabuto!? Ce... Ce cauta el aici? Si cine este acea persoana mascata cu care vorbea? Acum chiar ca imi doresc sa nu fi auzit aceste lucruri.

Ma dau putin in spate si incep sa fug inspre casa mea, in care am crescut. Ma indepartez destul de mult de locul acela, dar parca cineva ma urmarea. In clipa urmatoare am putut vedea cum un kunai trece la doar cativa milimetri distanta de fata mea. Ma opresc, ma intorc si pot observa ca ma urmarea barbatul care vorbea mai devreme cu (,) Kabuto. Barbatul misterios se apropa din ce in ce mai mult, eu neputand sa ma misc. In clipa urmatoare eram cu spatele lipit de un zid de pe o straduta intunecata, si cu bratele ce-mi arau tintuite in ambele parti ale corpului meu, de bratele acelui misterios mascat.

-Ce credeai, pustoaico? Ca poti sa tragi cu urechea pe unde apuci!? Cine te crezi? apoi scoate un kunai si mi-l pune la gat; pot observa cum ochii lui imi analizau fiecare portiune a corpului. Dar... incepe el, in timp ce eu ma zbat sa scap din stransoarea lui.

Acesta lasa kunaiul jos si incepe sa ma sarute violent, si incearca sa imi dea capotul jos. Ma zbat si ma intorc in toate directiile numai sa nu ajunga la mine, insa acesta se enerveaza si imi trage o palma de cad jos. In acea clipa aceea simnteam cum sangele imi era pulsat in vene din ce in ce mai rapid, cum teama ma cuprindea din ce ince mai tare, si cum raman fara glas, astfel nemaiputand sa strig dupa ajutor.

Imi pun mana pe obrazul ce era foarte fierbinte in urma loviturii primite, asteptand urmatoarea miscare a acelui barbat. Ma intreb ce s-a intamplat cu mine, de nu pot reactiona cum faceam inainte. Presupun ca abilitatea se duce o data cu varsta. Acesta ma ia de bratul stang si ma ridica brusc, rupandu-mi capotul de pe mine. In clipa urmatoare m-am trezit desculta, in camasa de noapte scurta, cu ochii in lacrimi, barbatul acela sarutandu-mi violent gatul, avand niste zgarieturi pe brate, din care se scurgeau niste picaturi de sange.

Fara nici o speranta de salvare, vad cum,barbatul care ma atacase, a cazut jos. Salvatorul nu am putut sa-l recunosc din prima, deoarece era noapte, intunericul dominand, dar asta neinsemnand ca nu l-am putut recunoate dupa voce. Era al meu Kiba-kun, ce venise exact la timp. Imi intinde mana sa maridic, astfel planul sau reusind. Imima imi pulsa din ce in ce mai rapid, mai rapid decat la teama... Era din dragoste. Nu pot sa cred ca dupa efortul meu de al ignora pe Kiba pentru a nu intra in necazuri, s-a intamplat asta!

-Esti bine? spuse acesta ingrijorat, cu aceeasi voce ce m-a vrajit acum cativa ani.

N-am putut sa-i raspund cu ajutorul cuvintelor, datorita sperieturii trase mai devreme. Doar aprob din cap si acesta vine cu o idee... Ce m-a lasat masca.

-Hai la mine. Nu e nimeni acasa, o sa fim doar noi. Nu o sa te deranjeze nimeni... spune el, si imi da jacketa lui.

Din nou tot ce am putut sa fac a fost sa aprob din cap, apoi m-am lasat condusa de el pe o strada atat de cunoscuta, plina de amintiri.

Ajungem in fata unei case cu doua etaje, din lemn, care din totdeauna m-a facut sa fiu curioasa sa vad ce se intampla acolo. Stau putin si-mi intorc privirea catre casa vecina, o vila de o culoare galben-pal, in care mi-am trait viata.

Intram in casa lui Kiba-kun si pot observa ce mare si spatioasa e. In fata noastra se intinde un hol parca fara de sfarsit, avand in stanga si in dreapta usi, care duc, cel mai probabil, la dormitoare. Il urmez pe acel hol lung, pana la o scara care ducea la etajul superior. Urcam, eu simntind deja cum picioarele mi se inmoaie, cazand, rostogolindu-ma pana jos, la parter.

-Regina! se aude Kiba cum ma striga, venind grabit inspre mine, evident, ingrijorat.

Ma ia in brate si ma urca pe scari, ajungand la acel etaj, intrand intr-o camera de o culoare maronie, deschisa, cu un pat in mijloc, un birou, un dulap... un balcon cu vedere la camera mea din casa veche. Sa se inteleaga, deci, ca este camera lui Kiba. Acesta ma pune pe pat, intinsa, si imi spune ca se va intoarce imediat. Nu dura mult ca si veni inapoi cu un kimono albastru si cu un prosop alb, ce pare destul de pufos.

-V-am adus un prosop si un kimono. Sper ca acest kimono este bun de dumneavoastra. Baia este acolo. Daca doriti sa faceti un dus... si iese din camera.

Ma mirat pur si simplu ce a zis... Adica el tocmai mi s-a adresat cu "dumneavoastra". Ma ridic din pat si ma indrept spre baie, cu prosopul tarsaind dupa mine.

Ma descalt de sandale si intru in cabina de dus, fara sa ma mai dezbrac, apoi dand drumul la apa. Ma simnteam atat de murdara atunci... Dar fara sa vreau mi-am aruncat ochii in camera si am vazut un kunai. L-am luat, m-am dus inapoi in dus si mi-am apasat venele cu acel kunai, neobservand ca am asat usa de la baie deschisa.

Picaturile de apa rece imi mangaiau corpul, alungand cat de cat durerea facuta de acele zgarieturi. Dar nu ma interesa, deoarece durerea din inima mea era mai mare. In curand apa de jos se inrosise, sangele avand partea lui de vina. In acel moment pe usa intra chiar Kiba, care imediat cum m-a vazut, a sarit la mine, mi-a luat kunaiul cu o mana, iar cealalta mana a lui o tinea pe a mea. Fara sa vrem, atunci privirile noastre s-au intalnit, facandu-ne sa ne indragostim mai mult unul de celalalt.
___________________________________________________________________________________________________________________________
Uite ca am adus nextu'... Acum obligatoriu sa-mi lasati comm-uri, ca vreau sa vad ce credeti despre acest capitol.
Sayonara!

e foarte frumos...abia astep continuarea deci mult spor la munca si da vai ar trebui sa imi fie rusine ca n-am mai dat pe aici ....scuze

PARTEA II

Autor pov:

Cand privirile lor s-au intalnit amandoi simnteau cum sangele le este pulsat in vene cu viteza luminii. Inima le batea cu putere, si nu ma puteau rezista.

-Ce vrei sa faci: sa te omori!? Nu-ti ajunge cat de mult mai lasat sa sufar fara tine, cu o durere in inima!? De ce esti asa de incapatanata? Ce nu intelegi ca te iubesc? striga Kiba, la mica faptura care imediat incepu sa planga.

-Ce vrei sa fac!? E atat de greu... Am crescut trei copii fara tata, si am privit singura cum cresteau si cum nu se mai puteau suporta unul pe celalalt! Shakyna si Melinda se cearta la cutite, iar Daniel este atat de indiferent... Acum doua luni, Shakyna a aruncat cu un cutit in Melinda, iar Daniel, tot ce a facut a fost sa priveasca! Si pe de alta parte sunt si regina, ceea ce ma impiedica, mai ales in ultimul timp, sa fiu alaturi de copiii mei. Toate mi-au scapat de sub control! urla Sakuinotora, nereusind sa-si tina in frau lacrimile.

China pov:

Dupa ce ii spun acestea, parca privirea lui ma hipnotizeaza si imi pierd controlul asupra faptelor mele, astfel ajungand sa ne sarutam cu pasiune. Kiba imi da drumul la mana, dar si arunca cutitul pe jos. Mainile sale imi mangaie tot corpul, facandu-ma sa-mi doresc mai mult. Imi infasor picioarele mele in jurul taliei lui, acum indreptandu-ne spre pat.

Tocmai cand m-a intins in pat, o frica ma cuprinde, facandu-ma sa ma opresc, si sa ma indepartez de Kiba-kun, ducandu-ma tocmai sus, pe perna, strangandu-mi genunchii la piept si incepand sa plang.

-E in regula... Daca nu vrei... spune Kiba putin dezamagit, la care eu nu pot sa rezist, si...

Shakyna pov:

Ma trezesc din somnul meu ce nu a fost de loc linistit. Pur si simplu am simntit ca s-a intamplat ceva cu mama.

Cateva raze aurii ale soarelui incep sa treaca prin jaluzelele albe, frumos brodate cu roz. Ma uit in camera si observ ca mama nu era. Ma dau jos din pat, usor sa nu-mi trezesc fratii, si ies din hotel, fara ca cineva sa ma fi observat. Acum am sansa sa explorez singura Konoha, si voi incepe cu piata.

Drumul dura cam un sfert de ara, deoarece nu stiam exact unde este. Ma asez pe un scaun dintr-un magazin de ramen, si astept. Tocmai atunci se aseaza langa mine un barbat inalt, blond imbracat in... Naruto!? Ce cauta el aici? Dar nici ca am timp sa raspund, deoarece pune 5 yeni pe masa si ii zice bucatarului sa imi dea unul din cele mai bune ramene din magazin, apoi se intoarce cu fata spre mine.

-Majestate, as putea sa stiu ce faceti aici? ma intreaba acesta, eu dezaprobandu-l, apoi sarindu-i in brate si zicandu-i: " Unchiule, stiu tot ce s-a intamplat! "

_________________________________________________________________________________________________________________________
e mic

CAP VII: Echipa 3, Regruparea! Partea I

China pov:

Ma trezesc din somnul meu adanc si linistit. Ochii mei se deschid, lasand la iveala doua bilute ca de aur foarte stralucitoare. Imediat imi amintesc ce am facut aseara.

Ma ridic repede din pat si observ ca (,) Kiba nu mai era langa mine. Incep sa plang cu gandul la consecinte, dar un gand imi trece prin minte: "Copiii!".

Ma schimb de acea camasa de noapte rosie, in acel kimono albastru adus de Kiba seara trecuta, apoi ies din camera si din casa, alergand ca disperata spre hotel. Intru repede si in apartamentrul meu si al copiilor, si observ ca Shakyna lipseste. Ma panichez si ii trezesc pe Melinda si Danny.

-Unde este Shakyna?

Acestia nu-mi raspund, provocandu-mi mai multe griji.

-E la Ichiraku-ramen, mananca ramen cu unchiul Naruto! imi raspunde Danny, apoi intanzandu-se inapoi in pat, dar eu nu-l las, ci il iau de mana si-l ridic in sus zicandu-i ca trebuie sa ne pregatim pentru astazi.

Ma indrept spre camera mea, unde imi schimb kimono-ul albastru cu un kimono Iro Tomesode de un galben pal cu un model floral cu niste culori mai sterse, mai linistitoare. Dupa ce imi pieptan parul il prind intr-un coc frumos aranjat, apoi incaltandu-ma cu o pereche de sandale japoneze. Imi mai iau si o posetuta in care am banii, apoi ma duc la copii, care se pare ca si-au schimbat hainele.

Melinda purta un kimono Furisode alb, cu modele de flori roz, iar la brau avea o funda mare, maro. Era foarte incantata de kimono-ul sau, care se pare ca era nou, caci nu-l mai purtase.

Danny cu siguranta nu dadu importanta faptului ca era print mostenitor, deoarece isi luase pe el doar o pereche de blugi albastrii, un tricou verde smarald, si o pereche de adidasi negri.

-Haideti! Mergem in piata! zis eu, dupa care o iau pe Melinda de mana si iesim toti trei pe usa apartamentului, mai apoi pe usa hotelului.

Strabat piata in cea mai mare graba, ceilalti uitandu-se putin mai ciudat, deoarece eu o trageam pe Melinda, ca si cum ar fi avut probleme si o duc acasa. Ajunsi totusi la locul cautat, acela fiind Ichiraku-ramen, intru si o vad pe Shakyna vorbind cu Naruto.

Atunci pur si simplu nu mi-am mai putut controla furia, si incep sa tip la amandoi, ca disperata:

-Ce faci aici? Nu te-ai gandit ca o sa ma speri!? Nu te-ai gandin ca o sa-mi fac griji daca nu o sa te gasesc in pat!? Bun! In pat, in pat, dar puteai sta macar in apartament! Chiar nu te-ai gandit!? stau eu putin, apoi imi indrept privirea catre "vecinul", si incep sa urlu si la el, acesta speriindu-se, si avand o fata gen: "Aoleu!!!". Tu ce aveai in cap? Nu te-ai gandit s-o aduci la mine cand ai vazut-o singura hoinarind prin Konoha!? Esti mai i***t ca atunci cand erai mic, sau de vreo 15-16 ani! Atunci puteai macar sa reactionezi ca lumea, dar acum.... Acum nu m-as mira daca Baba-Tsunade ti-ar face toata treaba!

Apoi ii dau drumul Melindei, si ii dau o palma de toata frumusetea lui Naruto, de s-o tina minte toata viata, ca s-a inrosit imediat. Copiii mei se uitau cand la mine, cand la Naruto, si nu stiau ce sa faca. Pana si lumea din piata se oprise in loc si se uitau speriati. Nu stiau ce sa faca, ce sa zica... Nu stiau.

Toanele mele au speriat pe toti. Pe absolut toti!

-Ce faci? Nu sti ca este Hokage-le!? ma repezi o fata, bruneta, cu...

-Xenia!? zic eu, sarind la ea si luand-o in brate.

S-a schimbat atat de mult... nu mai e aceeasi pustoaica de 15 ani, cu parul buclat. Acum are parul foarte drept si mai scurt.

Cum ma asteptam, aceasta imi raspunde la imbratisare, inganand usor: "Mi-ai lipsit!"

___________________________________________________________________________________________________________________________

ok, ok, pun poze!

kimono-ul Chinei:
https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/32/kimono4.jpg/

kimono-ul Melindei:
https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/829/42856662.jpg/

Melinda (ca asta, doar ca ochii sunt jumate caprui):
https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/22/2122183131997949125885r.jpg/

Shakyna:
https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/24/trixie2l.jpg/

noua infatisare a Xeniei:
https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/442/images1jui.jpg/