Pai am gasit acum cateva zile un caiet in care eu am scris cateva poezii si intamplari din viata mea. Ei bine, vreau sa va impartasesc si voua o intamplare ca sa zic asa. Mi se pare ca am scris-o acum 3 ani.

Soarele incerca sa-mi atinga chipul insa norii intunecati il alungau cat mai departe de mine. Ii uram, deoarece imi luau si caldura lui, imi interziceau sa-l vad, iar asta era prea crud pentru mine.
Calcam firele verzi de iarba care isi inaltau gaturile putin lunguiete, incercand si acestea sa-mi ofere un zambet fals...insa nu reuseau. Durerea din inima mea era prea mare. In acel moment nu imi doream decat sa zbor. De ce? Nici acum nu stiu, poate pentru ca o pasare se simte asa de libera, poate pentru simplul fapt ca cerul ii permitea sa-l atinga cu varful penelor lungi.
Eram satula de oameni falsi in jurul meu care sa-mi spuna ca totul v-a fi bine. Nu era asa, insa fiecare continua sa ma minta si sa ma faca sa inteleg ca e mai bine asa...de ce ma minteau daca stiau ca nimic nu e adevarat? Doreau sa ma faca sa ma simt bine sau pur si simplu o faceau din mila. Nu doream nimic mai mult atunci decat pe cineva care sa ma inteleaaga si sa nu vina din obligatie la mine. Atata falsitate in lumea asta...
Atunci pur si simplu am inchis ochii si am lasat lacrimile sa-mi inunde chipul. Acele mici cristale, imi loveau obrajii rosii, ma durea, de ce nu puteam sa zambesc si eu? Auzeam cateva chicoteli, stiam ca unii copiii sunt afara si se distreaza insa nu si eu, in acel moment doream sa plang.
Unii mi-au spus ca nu are nici un rot, ca e un simplu animal, insa cand mie imi era greu si nici un prieten nu era langa mine, cand simteam ca Pamantul se prabuseste sub picioarele mele si credeam ca nu mai exista rezolvari, micutul meu caine era langa mine. Poate ca nu vorbea, poate ca nu imi spunea: ,, Lasa fata, viata merge mai departe '' si poate ca nici nu ma putea imbratisa insa imi era de ajuns sa-i simt boticul umed pe fata mea si sa-i vad ochisorii mici si negrii ca doua perle. El era mereu langa mine iar uneori aveam senzatia ca el plange pentru mine si poate ca asa si era. Am crezut ca v-a fi mereu langa mine,insa nu a fost asa. Seara, cum era obisnuit venea langa mine si isi presa boticul de chipul meu. Insa intr-o seara nu a mai venit. L-am asteptat, am asteptat sa-i vad mutrita vesela care imi reda increderea in mine, asteptam sa-i aud latratul si sa-i vad urechiusile albe si pufoase. Nu puteam dormi asa ca m-am ridicat din pat si am mers sa-l caut. L-am strigat, insa tot nu venea pana l-am gasit fara suflare in fata casei. A fost un soc pentru mine, nu ma mai clinteam din loc...am inceput sa plang.
Nici nu am putut sa ma uit atunci cand l-au ingropat, inima mea se spargea in bucatele tot mai mici de fiecare data cand pamantul il acoperea si mai mult iar eu nu ma puteam opri din plans. Zilnic mergeam in gradina si ma uitam la cer, ma intrebam de ce mi-a fost luat cel mai bun prieten. Stateam si priveam neputincioasa covorul de pamant gandindu-ma la cainele meu. Atunci am auzit un mic latrat. M-am uitat in jur insa nu am vazut nimic. Am iesit la poarta sa vad daca e cineva. In fata era un pui mic de caine care ma privea. S-a apropiat de mine si mi-a atins bluza cu labuta lui. Pentru prima data in acea zi am putut zambi. Mi-am sters lacrimile si nu stiu de ce, am crezut ca e un semn.
Oricum stiu ca cel mai bun si cel mai devotat prieten este cainele. El iti este alaturi si dupa ce mori, atunci cand lumea pleaca el inca este langa tine si plange, pana cand pamantul il va acoperi si pe el.

Cam asta a fost. Sper ca v-a placut, oricum eram mai mica cand am scris-o deci nu eram un as in al descrierii^^

Si inainte scriai foarte frumos, imi place cum ai descris, parca iti simt tristetea.
La un moment dat mi-au dat lacrimile. E adevarat, cainele e cel mai bun prieten al omului iar tu princateva randuri ai aratat acest lucru.
A fost trist insa mi-a placut foarte mult.

Mi-a placut tot ce ai scris, avand in vedere ca erai mai mica
Trista amintirea si emotionanta. Mi-a amintit de primul meu caine dupa care am plans o luna.
Foarte frumos si trist.
Sa mai scrii si altele

Femeie îmi pare rău că vin aşa de târziu. So, să vedem ce pot spune. Asta dacă mai pot spune ceva pentru că întâmplarea ta m-a lăsat fără cuvinte. Îmi place foarte mult cum ai descris şi îmi este foarte clar că tu ai un talent mirific pentru a scrie, daca pot sp aşa şi sper să mă înţelegi. A fost foarte trist şi chiar am simţit într-o oare care măsură ce ai simţit şi tu atunci. Îmi place mult felul tău de a scrie, cum redai sentimentele. Cum reuşeşti să ne faci să citim mai mult. Totul !
Uff, să mai vi cu povestioare pup dulce şi te iubesc la fel de dulce, chiar mai mult domnişoară Kirara :> =)) :x

Super. Mi-a placut extrem de mult.
A fost pur si simplu minunata.
Dar totusi atat de trista.
Ai descris mirific, incat intr-un fel parca am simtit si eu.
Suuuupeeerrr.

Vai Kira , ce frumos.
Vai, mi-au dat lacrimile, sincer. A fost asa de frumos, descrii minunat, foarte frumos. felicitari, se vede ca ai talent
Mai astept si altele

Foarte frumoasa:x;x Mi-au dat lacrimile. Pentru Bubu? Iai, vad ca-i place:x;xCe frumoss Scrii foarte frumos, ai un stil frumos de a descrie lucrurile:x