Capitolul 7: Strain, dar totusi familiar


Doar un zambet. Acel lucru ce obisnuiam sa-l fac cu atat de multa usurinta in trecut, dar totusi cu greutate. Falsitatea isi pierde din stralucire, lasa loc adevarului, lasa loc fetei care obisnuiam sa fiu. De ce ? Acest baiat e diferit. Prezenta lui e intunecata, dar totusi blanda. Lucrurile care par diferite se aseamana, parca ar fi doua persoane diferite. Mii de ganduri imi impanzesc mintea, ma duc departe pe taramuri necunoscute mie. Ma fac sa ma afund in acel abis tainic, sa patrund cat mai adanc in constiinta lui, sa cercetez, sa aflu. Este strain, dar totusi atat de familiar.

Mii de sentimente se ciocnesc in interorul meu, ca intr-un razboi. Vreau sa il simt aproape, dar totusi vreau sa il stiu mort. Naivitatea ma conduce la cotele extreme, ma face sa-mi ies din fire, sa zbier, sa urlu. Lucruri total straine pentru mine, pentru firea mea calma si calculata. Acest baiat... E diferit. Aura lui intunecata se raspandeste peste tot, ma face sa-mi pierd echilibrul, sa cad. Si totusi, privirea lui reprezinta opusul a ceea ce este. Doi ochi blanzi ma privesc ingrijorati si totusi cu o urma de spaima. Acel negru infinit ce nu ma lasa sa gandesc limpede, acea atitudine misterioasa, totul. Suntem despartiti de acel zid invizibil ce nu ma lasa sa trec, sa-l cunosc. Aura lui este prea puternica, incat nu am puterea sa trec de ea.

- Esti bine ?

O intrebare atat de simpla, dar totusi atat de complexa. Mii de ganduri imi trec prin minte, mii de ipoteze. Vreau sa stiu cine e, sau mai bine spus, ce e. Identitatea lui invaluita de acea panza de mister, atitudinea blanda, dar totusi demonica. Doua personalitati. Ceva doarme innauntrul lui, ceva malefic ce ar putea distruge totul. Existenta acelei bestii imi confirma toate banuielule. Acel miros... Mirosul sangelui pe care il detest atat de mult. Mirosul lui. Ma ridic de pe asfaltul rece, privesc in jur. Nu venea de la el. Dar atunci ? De la cine ? Ma uit in jurul meu. Deasupra, in dreapta, in stanga, in spate. Ceva imi scapa. De unde vine?

- Iesi afara ! Strig eu cat ma tin plamanii, fiind sigura ca ma aude.

Brunetul se uita la mine de-a dreptul ingrozit. Vocea mea era prompta si autoritara, demna de dispret. Acele cuvinte, aruncate cu atat de mult venin, parca vrand sa-l ucid doar cu vorbe. Stiu cine era, dar nu ii stiam locatia. Pe fundalul scenei in care ne aflam se aude acel ras nebun. Acea voce demonica, plina de ura. Din umbrele tainice ale nopii vine usor, cu pasi calculati el. Cu fiecare miscare ce o facea ma provoca parca din priviri sa vin. Sa simt gustul acelui lichid rosiatic ce ii circula prin vene, sa simt ca traiesc in universul in care am fost aruncata cu brutalitate. Sa devin un monstru insetat de sange, sa omor fara remuscari. Dar nu puteam face asta.

Cu cat se apropia mai mult, cu atat eu imi confirmam banuielile. Era el. Cel pe care nu cu mult timp in urma l-am vazut. Unul dintre acele bestii neiertatoare, ce este in stare de orice, pentru propriile interese. Un dragon.

- Uchiha ! Marai eu printre dinti, dandu-ma un pas inapoi.

Lumina felinarelor ii lumina chipul. Acei ochi rosii, insetati de dorinta de a ucide. Ajunge in dreptul brunetului. In urmatoarea secunda eram langa el, impingandu-l pe baiat in spate, incercand sa-l protejez. Nu inteleg de ce, dar siguranta lui este pe primul plan. Incerc sa-l atac pe Itachi cu tot ce pot, dar este fara folos. Se fereste cu atat de multa usurinta, incat nu stiu daca sunt capabila sa-l inving. Nu pot sa lupt, dar nici sa fug. Sunt umilita de propriile puteri, de mine. Nu sunt in stare sa mai fac nimic, ca si cum din corpul meu ar fi fost extrasa toata energia. Cad la pamant, iar respiratia mea se ingreuneaza pe secunda ce trece. Fiecare parte a corpului meu tremura, nu-mi pot controla nici o miscare. Il vad pe el cum se apropie, dar nu pot face nimic. Aici imi este destinat sa mor, acum este randul meu sa pasesc pe taramul necunoscut la care am visat mereu, sa-mi gasesc linistea, sa mor.

- Itachi, las-o in pace !

Cuvintele lui sunau ca un ecou in urechile mele. Ochii mei se inchid, corpul meu izbeste cu brutalitate asfaltul. Nu mai sunt capabila de nimic, am trecut dincolo, am deschis acea usa pe care o caut de atat de multi ani. Acum si aici. Este timpul meu, locul meu. Este momentul in care am trecut mai departe, momentul in care am murit.