Capitolul 3
I'll never give up.

Şi uite că au venit şi primele zile de vară. Anotimpul cel mai dorit de toţi copii şi adolescenţii. Anotimpul în care toată lumea aşteaptă doritori vacanţa cea mare pentru a se distra bătându-se cu apă, stând până la miezul nopţii afară în pantaloni scurţi şi maieu fără nici o problemă, mergând la mare. Acel anotimp unde toţi sunt fericiţi, ce ţi-ai putea dori mai mult? Începe vacanţa de vară unde nu ai stresul şcolii, unul dintre cele mai mari. Toţi oamenii sunt fericiţi în primele zile de vară, sau poate chiar nu toţi.

Prima zi de vară a rozaliei a fost un total calvar; nişte băieţi au abuzat de ea nepăsându-le de ce simte, nepăsându-le că îi iau unul dintre cele mai de preţ lucruri ale unei fete; puritatea. Acei oameni nu pot fi numiţi altfel decât nişte monştri. Nu pot avea suflet, cum te-ai putea bucura când vezi că cineva suferă şi suspină în faţa ta? Parcă s-ar hrăni cu suferinţa altora. Nişte "vampiri” însetaţi de tristeţe şi amărăciune. Nu au şi ei puţină milă? Puţină compasiune faţă de acele inocente fete care se înspăimântă doar când aud cuvântul "viol”? Nu, nu au. Ei vor să le vadă durerea din ochii lor, vor să le vadă distruse, chinuite în cel mai urât mod posibil, torturate. Totuşi, inima lor unde e? La plimbare în ţările calde? Atâtea întrebări au oamenii despre aceste persoane nemiloase..păcat că nu o să le aflăm niciodată răspunsul.

Sakura noaptea trecută a avut nişte coşmaruri infernale. Îşi amintea fiecare părticică a incidentului, dar nu şi feţele lor. Parcă aşa a fost să fie. Tot ce îi apărea în faţă erau acei ochi verzi strălucitori, dar..ai cui erau? I se păreau prea cunoscuţi, chiar familiari. Se strofoca cât putea ea de tare, dar nu a reuşit. Dintr-o dată se trezeşte scoţând un ţipăt intens. Se uită la ceas, doar 11 seara, dar parcă dormise 5 ore. Dinspre scări se aud nişte paşi apăsaţi; cineva se apropia de camera rozaliei. Tensionată, fata nu face altceva decât să se roage. Cine ar putea fi? Nişte hoţi? Sau chiar acei băieţi; au aflat unde locuieşte? Nenumărate întrebări îi vin în cap tinerei în doar câteva secunde. Uşa se deschide încet..încet..din umbră iese chiar tatăl ei. Pentru un moment fata răsuflă uşurată, însă imediat observă că bărbatul este beat mangă. Bineînţeles, a mai venit el seara beat, dar nici chiar aşa. Ochii aproape nu-i mai putea ţine deschişi, iar picioarele zici că erau plastilină. Îngrozită, fata îşi ia curaj şi îl roagă să se ducă în cameră să se odihnească. Când acesta aude, iscă un scandal de toată frumuseţea.

-DAR CINE EŞTI TU SĂ ÎMI COMANZI? EU, EU SUNT ŞEFUL ÎN CASA ASTA! Ţipă bărbatul cât putu el de tare.

Cred că şi vecinii îl auzeau, dar lui nu-i păsa. Începuse să îşi facă fiica în toate felurile posibile, făcând-o să se simtă mai rău cu fiecare cuvânt adresat. Parcă nişte ace îi intrau în piele la fiecare "compliment”. Îndurerată, Sakura îl imploră cu lacrimi în ochi să meargă să se odihnească zicându-i că mâine vor vorbi pe îndelete. Tatăl ei, Makoto, se înfurie şi mai tare trăgându-i o palmă usturătoare fetei urmată de altă palmă dureroasă pe celălalt obraz, devenind roşii amândoi.

Fata pur şi simplu rămăsese uimită, era prima oară când dă în ea. Nu mai vroia să îl vadă în faţa ochilor. Nervoasă, ţipă la el zicându-i să iasă din cameră, însă acesta se înfurie şi mai tare şi îi mai dă o palmă fetei..şi încă una..până a trântit-o în pat şi a început să dea cu pumnii şi picioarele în ea timp de jumătate de oră. El dădea, ea plângea. Rozalia se gândea..cum poate? Totuşi, e fiica lui, nu ar trebui să aibă milă? Cum poate să dea în cea care ar trebui s-o iubească mai presus de orice, să o protejeze în faţa tuturor indiferent de urmări. În loc să facă astea, el ce face? O bate, crud şi neîndurător.

Asta a fost picătura ce a umplut paharul. Nu era de ajuns că a fost violată, acum şi bătută de propriul ei tată? Este prea mult pentru Sakura, nu mai poate rezista. Pentru un moment se gândeşte să îşi ia viaţa. La ce folos să mai trăiască? I s-a luat puritatea, inocenţa, tatăl ei o urăşte, mama ei n-o suportă. Singurele persoane pentru care ar vrea să rămână în viaţă sunt Miry şi Kevin. Dar totuşi, i s-au întâmplat prea multe, nu mai vrea, vrea să meargă alături de Zack, vrea să uite de tot ce e rău, să plece din lumea aceasta plină de otravă. Parcă toate persoanele din jurul ei au fost muşcate de un şarpe veninos, de ce sunt toţi împotriva ei? Ea nu le-a făcut nimic.

Deprimată, rozalia iese din camera ei. Coboară scările cu repeziciune lăsând doar lacrimile fierbinţi în urmă. Poate asta va fi ultima dată când va mai călca în casa asta..vie. Sau nu? Simţea că nimeni nu a înţeles-o, nu o poate înţelege şi nici nu va putea. Era o fire prea diferită faţă de ceilalţi, de ce? Poate pentru că a trecut prin prea multe lucruri dureroase până acum. Moartea fratelui ei, violul, ura mamei sale, bătaia tatălui său, simţea că nu merită. E o biată fată de 17 ani care merită să fie fericită. Dar nu este. Şi ce o împiedică să fie? Viaţa. Se află deja afară. Adierea caldă de vară îi trece prin păr, provocându-i plăcere. Singura alinare a ei: natura.

Deşi era destul de târziu, maşinile treceau fără oprire într-un număr destul de mare prin faţa ei. Le privea oarecum absorbită. Se gândea, oare să o facă? Să se arunce în faţa uneia şi să sfârşească acest coşmar ce a devenit propria ei viaţă? Oare aceasta este o soluţie bună? Poate că pentru ea este. Îşi imaginează cum ar fi. Cum ar fi moartea ei? Să se arunce în faţa unei maşini, mătuşa ei chemând salvarea, să afle că nu o mai pot salva, iar la înmormântare să fie doar două persoane prezente: Myra și Kevin. Face un pas în faţă..În momentul acesta se gândeşte cum ar plânge cei doi pentru ea..Mai face un pas..o maşină se îndreaptă cu viteză spre ea. Două lumini puternice îi invadau faţa. Se vedea frica pe chipul ei, cu adevărat nu vroia asta. Era prea târziu? Se putea oare da înapoi fără a fi lovită?

Dintr-o dată simte 2 braţe puternice ce o prind de talie şi o trag în spate. Fata încă era în stare de şoc. Era pe punctul de a fi lovită de o maşină şi ea nici nu se mişcase. Dar..cine o salvase? Când se întoarce parcă vede perfecţiunea pe pământ. Ochii lui negrii abisali o priveau melancolic în timp ce câteva fire din părul negru asemănător abanosului îi cădeau pe pielea fină şi albă ca laptele. Tocmai când Sakura vroia să îi mulţumească nespus de mult, el pleacă nezicând nimic. Încă puţin buimacă, intră în casă şi merge în cameră cu speranţa că va putea dormi.

Este o dimineaţă frumoasă de vară după ploaie, pământul miroase proaspăt şi iarba străluceşte reînviată de apă. Rozalia se ridică leneşă din pat amintindu-şi că astăzi este luni, deci are şcoală. Norocul ei că mai sunt doar 2 săptămâni şi gata calvarul. Deodată, îi vine o greaţă neaşteptată şi merge în baie să vomite. După aceea, se uită în oglindă şi rămâne stupefiată. Avea o vânătaie destul de mare pe obrazul drept, iar de picioare..nu mai zic. Rezultatul oboselii, cearcănele, erau evidenţiate supărător de mult. Îşi ia fond de ten şi îşi dă pe obraz cu speranţa că va putea acoperi măcar puţin acea vânătaie. Mya intră val vârtej în cameră spunându-i Sakurei să se pregătească mai repede întrucât înainte de a merge la şcoală o să treacă pe la poliţie pentru a da declaraţie.

-Da..păi..mm..şti, eu nu sunt sigură că vreau să dau declaraţie. Pentru ce? Oricum sunt sigură că nu o să-i găsească.

Imediat, un băiat cu ochii verzui, părul şaten, înalt şi bine făcut intră pe uşă aprobând-o cu tărie. Acela nu era nimeni altul decât cel mai bun prieten al ei. Mătuşa fetei rămâne puţin uimită şi îi spune să se mai gândească. Totuşi, rozalia nu era aşa sigură de ce a spus ea însăşi. Kevin se apropie încet de ea, încercând să o convingă să nu dea declaraţie.

-Şti, ai luat decizia corectă. Mai bine lasă-i în pace, sunt convins că nu te vor mai atinge vreodată. Ar fi prea greu pentru tine să îţi aminteşti fiecare detaliu în parte.

Acum Sakura era mai sigură ca niciodată că nu îi va mai denunţa. Băiatul avea dreptate. Este un prieten excelent, îi pasă de ea foarte mult şi nu ar lăsa niciodată pe nimeni să se mai atingă de aceasta. Fata îl îmbrăţişează călduros şi îi mulţumește din suflet pentru tot ce face pentru ea. Cu toate acestea, Sakura nu se putea decide ce o să facă mai departe. Viaţa ei un adevărat infern, parcă începe să regrete că aseară a salvat-o acel brunet. Încă nu poate percepe cum tatăl ei a putut să dea în ea, cum? În acel moment sufletul îi era plin de ură şi ranchiună, la fel ca acum. Vrea să fie fericită, vrea, acum! De ce nu poate? Mai bine s-ar lăsa bătută. Mai bine ar sta în casă, închisă. Dar stai, nici aici nu e în siguranţă; e tatăl său. În concluzie da, cea mai bună soluţie era să moară. Ce altceva poate face? Nu prea are cum să meargă undeva. Pe stradă i se poate întâmpla acelaşi lucru iar, în casă tatăl ei o bate.

Ah, dar nu! Trebuie să fie o luptătoare, nu? Da! O să-l ajute pe tatăl ei să scape de acel viciu cu orice preţ. O să facă lumea mai bună. Are două persoane alături şi îi sunt de ajuns să nu se simtă complet singură. La şcoală o să le arate tuturor cum e ea, cum e cu adevărat. Că nu e nici o fr**ră cum cred toţi. O să le demonstreze că prejudecăţile întotdeuna sunt rele, sau cel puţin în mare parte. Cu toţii o să vadă că au o părere total greşită despre ea. Da, o să lupte. Păi ce e asta, să se dea bătută? Niciodată.