Sal'tare. Stiu, mai am un fic neterminat, dar mi'a venit o idee cand citeam ceva despre moarte pe un site. Ideea nu este copiata! Sper sa va placa :o3.

Iubirea unui demon

“În mitologie nemurirea însemna perfecțiune și invincibilitate, însușiri de care oamenii nu aveau parte, ci doar zeii. Cu toate acestea, omul va aspira mereu spre nemurire, după cum se relatează în multe dintre legendele diferitelor mitologii.“

Capitolul 1
Hă, ce zi de vară sumbră. Plouă în continuu de câteva ore, iar eu nu am ce face. Până la urmă, mi-am ales o carte din biblioteca tatei, ca să-mi mai omor timpul citind. Am în mână o carte pe care scrie “Shinigami“. Din câte am înţeles de la tata, acesta era Zeul morţii al Japoniei, ţara mea. Tatăl meu e cam ciudat. Uneori cred că este un demon. Adică, asta visez câte odată. Mda, şi eu cred că am înnebunit. Aiurez încă de la 18 ani. Da, astăzi, 12 iulie împlinesc 18 ani. Apropo, mă numesc Sakura Haruno, şi stau în Tokio, capitala Japoniei. Am părul de un roz bombon, lung cam până puţin mai jos de umeri, şi ochii verzi.
Doar de curiozitate, răsfoiesc acea carte, că eu nu sunt genul ăla de persoană care se dă în vânt după citit. Răsfoiesc paginile în plictiseală şi dau peste un paragraf care sună cam aşa “Fantomele, strigoii și stafiile sunt creaturi fictive, a căror existență nu este dovedită. Ele nu au corp și se crede că sunt de fapt suflete ale oamenilor care au rămas, după moarte, pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat ori datorită unei morți brutale și a setei de răzbunare, ori din cauză că nu au beneficiat de un ceremonial de înmormântare, deci nu li s-a conferit odihna veșnică. Aceste creaturi datează de mult timp în istorie. În multe mitologii ele erau văzute drept creaturi malefice, răzbunătoare, cu intenții ticăloase. În mitologia japoneză, strigoii sunt violenți, capabili de răzbunări fizice teribile asupra dușmanilor care au mai supraviețuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decât niște suflete pașnice, tăcute, docile, care pot fi uneori văzute. Poveștile cu case bântuite de fantome sunt elemente de bază în istoria acestor ființe supralumești.“
Foarte interesant, ce să zic. Ca şi tata, eu sunt pasionată de fiinţele astea demonice. Dar nu ştiu de ce. Nu sunt satanista, sau ceva. Dar am pasiunea asta. De la vărsta de vreo 12 ani o am. Şi tata este la fel ca mine. Uneori nu ştiu ce este cu mine. Unii copii de la liceu mă cred o ciudată, dar mă rog, eu îi las în pace. Când mă enervez tare, fac ca o vrăjitoare Şi mai şi, ca un demon. La fel şi tata. Dar lasă, că nu stau eu aşa, o să aflu ce se întămplă cu mine. M-am cam săturat de atâta citit, chiar dacă mai mult am răsfoit paginile.
“Sakura, Sakura! Vin-o până jos, acum!“ Îl aud pe tata cum striga. Mă speriasem, cine ştie ce s-o fi întâmplat. Am coborât în cea mai mare grabă scările, mai că era să cad. Am intrat în sufragerie. Am rămas mască. Nu ştiu ce se întâmpla. În camera erau tot felul de decoraţiuni.. sataniste. Parcă trebuia să fie un ritual sau ceva. Acolo, erau tata şi mama. Tatăl meu avea o mutră, mai malefică. Nu lam mai văzut niciodată aşa.
Mă uit la el nedumerită, iar acesta îmi spuse să iau loc pe canapea, şi că o să-mi explice imediat. M-am duc cu paşi repezi spre canapea, pentru că nu mai aveam răbdare ca să aflu ce este cu toate astea. tata a venit în faţa mea şi a început să-şi dea drumul la gură :
“Vezi tu draga mea Sakura, bănuiesc că te-ai întrebat de ce în ultimii ani eşti aşa pasionate de demoni şi nemurire. O să-ţi spun eu. Acum 200 de ani, m-am născut. Am fost menit să fiu demon, am fost aşa rău. Nici nu îţi poţi imagina. Eram nemuritor. Se zicea că o să rămân aşa până când o să-mi găsesc dragostea adevărată. Ei bine, acum 18 ani am întălnit-o pe mama ta. Te-am făcut pe tine, iar acum că tu ai 18 ani, trebuie ca tu să fi demonul. Trebuie să-mi iei locul. Odată ce o să mi-l iei, eu o să am o viaţa normală de om. Iar tu, până când nu o să ai rodul iubirii dintre tine şi alesul tău, nu o să poţi să scapi.“
Ce face mă? C.. c.. um ? Demon? Şi ce e cu “povestioara“ asta? Fără să mai zic nimic, tata mă ia pe sus şă mă pune pe un fel de pat, dar d-ăla cu ţepi ca la Familia Addams. Dar, chiar nu mă durea. Tata a luat nu ştiu ce carte, dar groasă şi aînceput să zică ceva, dar habar nu am în ce limbă. Încercam să mă zbat, să ies. Dar nu puteam. Chiar e adevărat tot ce a zis tata? El a terminat de citit, şi un fel de lumină verde spre albastră a început să îmi înconjoare corpul. Mă transform în.. în demon.

TO BE CONTINUED.

Hey, hey ... ma bucur ca ai pus nextul... mi-a facut mare placere sa citesc
„Ce te holbezi așa la mine, puștoaico?” -> Doamne cat am mai ras, prea tare faza =))
Lupta a fost chiar incendiara, iar sfarsitul frumos.. ma bucur ca Sasuke si-a cerut scuze ^^.

Acum astept sa vad ce o sa se mai intample, te pupic doolce si sa ma anunti cand pui next.
Ciao