Hei. Acum nu foarte multa vreme am inceput sa citesc o carte "Saruturi furate" scrisa de catre Jo Beverley, Mary Jo Putney, Patricia Rice, Nicola Cornick, Susan Fraser King, Anne Gracie, Joanna Bourne si Cara Elliott. Am fost impresionata de povestile scrise de aceste opt scriitoare uimitoare . Si chiar daca perioada sarbatorilor a trecut (Craciunul) am vrut sa impartasesc cu voi aceste superbe povesti. Sper din inima ca si voua sa placa la fel de mult pe cat imi plac si mie. P.S.: Personajele din carte, le voi inlocui cu cele din Naruto.O frumoasa de rand
De Mary Jo Putney
Capitolul I
In timp ce trasura oprea hurducaindu-se, Sakura Haruno isi inalta gatul incercand sa vada pe geam conacul, dar privelistea ii era in buna masura blocata de tovarasii ei de calatorie.
- Conacul Roscombe arata exact ca intotdeauna! Spuse Lady Hyuuga aruncand o privire afara. Ma bucur mult ca maiorul Uzumaki si sotia lui au reluat obiceiul de a da un bal in perioada Craciunului. Cat timp a trecut, Tamashi?
- Trebuie sa fie mai bine de douazeci si cinci de ani de cand au murit parintii lui Uzumaki, iar el a fost trimis la unchiul lui. Sir Hyuuga Tamashi zambi catre fiica sa si Sakura, care stateau pe bancheta de vizavi: Eu am cunoscut-o pe mama ta la un bal de Craciun la Roscombe, Hinata.
- O sa fiu foarte atenta, sper sa ma descurc si eu la fel de bine, il asigura fata.
Sakura nu spuse nimic, insa era in culmea fericirii ca parintii o lasasera sa participe la bal cu familia prietenei sale celei mai bine. Tatal ei era vicarul bisericii parohiale St. Michael si era foarte ocupat cu slujbele si celelalte indatoriri din perioada de Advent, dar nici el, nici sotia lui nu voisera sa o lipseasca pe Sakura de o asemenea ocazie extraordinara.
Un valet deschise usa si dadu jos scara pentru ca pasagerii sa poata cobori din trasura familiei Hyuuga. Sakura, care iesi ultima, ramase pur si simplu fara suflare la vederea conacului. Roscombe era cel mai mare imobil din zona, iar ea il vazuse de la distanta, dar nu-l mai vizitase niciodata pana atunci. De fapt, nimeni nu locuise acolo de foarte multi ani, asa ca toata comunitatea se bucura de trezirea lui la viata.
Noaptea venea devreme in decembrie, dar luna plina invaluia casa si parcul intr-o lumina argintie. La fiecare fereastra era o lumanare care ardea in semn de bun venit si dinauntru se audea vag muzica.
Pe cand urca treptele pana la usa, Hinata spuse:
- Hai sa vedem daca amandoua ne putem gasi soti in seara aceasta, ce zici? Balul de Craciun a dat roade pentru mama mea!
- Eu ma multumesc si cu o seara de dans, rase Sakura. As cere prea mult daca as spera ca-mi voi gasi si perechea. Dar tu ai putea sa reusesti. Esti extraordinar de frumoasa in rochia asta verde.
- Da, asa e, zambi Hinata. Ar trebui sa stam una langa cealalta, de vreme ce culorile noastre se asorteaza atat de bine.
- Desi esti cea mai buna prietena a mea, as prefera sa dansez cu barbati, nu cu tine, rosti Sakura ferm.
Era insa adevarat ca, inca din anii de scoala, toata lumea remarcase contrastul fermecator pe care il faceau trasaturile rozalii si angelice ale Sakurei cu parul albastrui stralucitor si ochii lila ai Hinatei.
Si personalitatile lor erau diferite. Sakura era fiica tacuta a vicarului, Hinata era mezina plina de viata a unui baronet. Avea sa-si gaseasca o pereche potrivita in primavara, cand urma sa mearga la Londra pentru a-si face debutul in societate. Pentru Sakura nu avea cum sa existe un debut la Londra, dar asta n-o deranja. Avea o familie si niste prieteni minunati, iar acum se simtea suficient de impozanta in rochia alba pe care i-o imprumutase Hinata.
Intrara in conacul Roscombe si imediat fura intampinati de lumina, caldura, muzica si mirosuri delicioase. Crengutele de brad care decorau holul isi impleteau aroma cu placintele cu carne si cidrul cu mirodenii.
Parfumul Sarbatorilor.
Dupa ce li se luara mantiile, cu totii pornira in directia de unde se auzeau muzica si rasetele. O multime de camere alaturate fusesera deschise pentru a crea o sala de bal surprinzator de spatioasa, care era deja plina. Candelabrele iluminau ramurile verzi pline de panglici si rochiile viu colorate ale doamnelor, in timp ce muzicantii interpretau un dans popular vioi.
Incapabila sa se abtina, Sakura incepu sa bata ritmul cu varful pantofilor si scoase un oftat de multumire. Cum era posibil ca la Londra sa fie ceva si mai minunat decat acolo? Pe deasupra, ii cunostea pe majoritatea oaspetilor, asa ca balul acesta avea sa fie si mai placut decat evenimentele din capitala. Spera ca familia Uzumaki avea sa dea o asemenea sindrofie in fiecare an, pana la sfarsitul zilelor ei.
In fata salonului ii astepta comitetul de primire. In capul sirului se aflau chiar amfitrionii lor, maiorul Neji si Lady Tenten Uzumaki, iar dincolo de ei erau altii pe care Sakura deocamdata nu-i putea vedea prea bine. In timp ce maiorul Uzumaki saluta familia Hyuuga, Hinata sopti:
- Mi-a spus mama ca niste rude ale lui Lady Tenten au veni sa petreaca Sarbatorile aici. Tanarul acela foarte chipes trebuie sa fie fratele ei, Lord Naruto. E necasatorit si este mostenitorul unui ducat!
- Atunci nu va fi interesat de mine, dar tu s-ar putea sa vrei sa-l studiezi mai atent, rase Sakura. Cine e femeia aceea frumoasa cu parul alb? Zici ca face parte din familia regala.
- Pe-aproape. Cu siguranta e bunica lui Lady Tenten, ducesa de Charente. Seamana destul de mult una cu cealalta, nu?
Sakura dadu din cap absenta, in timp ce se uita mai departe la cei care aveau sa-i intampine. Ochii i se oprira asupra tanarului imbracat in uniforma stacojie si icni ca si cum ar fi primit o lovitura fizica. Un val de caldura o cuprinse, urmat de un frison. Pe punctul de a lesina, sopti innebunita:
- Hinata!
Prietena ei ii arunca o privire si o scoase din multimea de invitati, conducand-o pe partea cealalta a holului, unde fusese amenajata garderoba.
- Te simti rau? intreba Hinata ingrijorata. Sa-i spun mamei? Sau sa vad daca doctorul Jones este aici? Mama a spus ca va veni.
Sakura se afunda intr-un scaun pe care se afla o mantie, chinuindu-se sa-si recapete calmul.
- Nu. eu... eu l-am vazut. Pe el, in uniforma.
Hinata se incrunta.
- A, cel de la capatul sirului, care parea ca nu se simte deloc in largul lui acolo? Era Sasuke Uchiha, nu-i asa? Dumnezeule, nu l-am vazut de ani intregi! Este capitan din cate-am inteles. Tocmai a trecut in rezerva, asa ca presupun ca o sa-si puna uniforma in cui foarte curand. Pacat. Arata foarte bine in tinuta asta. Cobori vocea: Mama a spus ca refuza toate invitatiile. Ma intreb cum de familia Uzumaki l-a convins sa vina.
- Imi pare asa de rau ca nu am stiut ca e aici, ca sa pot sa ma pregatesc! murmura Sakura ingropandu-si fata in palme.
Hinata ingenunche langa ea, cu o expresie ingrijorata.
- De ce, capitanul Uchiha s-a purtat urat cu tine inainte de a pleca in armata? daca te-a facut sa suferi...
- O, nu, nu, deloc. Sakura se indrepta in scaun, spunandu-si ca era o tanara de douazeci si doi de ani, nu un copil. O sa razi de mine... dar adevarul e ca m-am indragostit fara speranta de Sasuke cand lua lectii de la tata la vicariat.
- Asta a fost cu multi ani in urma! exclama prietena ei. N-avea cum sa fie decat o pasiune copilareasca.
Sakura se stramba.
- De asta nu am vorbit niciodata despre el. Nimeni nu m-ar fi luat in serios. Dar mie mi s-a parut - mi se pare - atat de real!
- De asta nu le-ai dat niciodata atentie tinerilor care roiau in jurul tau? spuse ganditoare Hinata. Pentru ca tanjeai dupa Sasuke Uchiha?
- Exact. Toata lumea a presupus ca vreau sa raman nemaritata ca sa le fiu sprijin la batranete parintilor meu, dar de fapt singurul motiv pentru care nu ma pot indragosti de nimeni altcineva este ca in inima mea e loc doar pentru Sasuke.
Pe fata Hinatei se citea limpede opinia despre intreaga situatie, dar era o prietena prea buna ca sa si-o si exprime.
- Capitanul Uchiha e in armata de vreo cinci ani, nu? Tu l-ai mai vazut in tot timpul acesta?
Sakura clatina din cap.
- A venit acasa o data in permisie, dar atunci eu eram la sora-mea, care tocmai nascuse. Pana cand m-am intors, el se inapoiase in Spania.
Bocise zile in sir cand aflase.
- E un lucru destul de obisnuit sa te indragostesti asa de un tanar atragator, dar ar trebui sa iti treaca dupa mai bine de cinci ani fara sa-l vezi, observa Hinata. Ce avea atat de special incat sa nu-l poti uita?
- Era... bun, replica Sakura. Papa s-a ocupat de o multime de tineri de-a lungul timpului, pregatindu-i pentru scoala sau universitate, dar nici unul dintre ei nu si-a rupt din timpul lui sa vorbeasca si cu mine. Cand Sasuke a vazut cat de interesata eram sa invat, sa aflu lucruri noi, l-a convins pe tata sa ma lase si pe mine sa particip la lectiile lor. De Craciun mi-a dat o carte de poezii.
Era lucrul la care Sakura tinea cel mai multe pe lumea asta.
- Bunatatea este intr-adevar de mare pret, dar ce altceva?
- Pai, era inteligent si amuzant. Ma facea sa rad. Imi spunea "micul ingeras al vicarului". Oftand, Sakura marturisi: Mie mi se parea innebunitor de chipes, in timp ce pentru el eram doar o copilita, chiar daca aveam aproape saptesprezece ani.
- Pe vremea aia chiar aratai ca o copilita, abia mai tarziu te-ai transformat in domnisoara, raspunse Hinata. Si ce domnisoara! Dupa cate spui tu, mi se pare un tip admirabil, iar acum ai sansa sa vezi daca este realmente cel pe care il doresti. Si daca nu este, mai sunt o mutime de alti tineri frumosi pe aici cu care sa flirtezi.
- Stiu. Facandu-si curaj, Sakura se ridica in picioare si isi netezi fusta. Ai dreptate, nu e nimic intre noi in afara de pasiunea mea copilareasca, intinsa pe o perioada mult prea lunga. Doar ca am fost socata sa-l vad asa, pe nepusa masa. Incerca sa zambeasca: O sa port cu el o discutie dupa toate regulile bunei-cuviinte si pe urma o sa dansez.
- Cu siguranta partenerii n-or sa-ti lipseasca, prezise Hinata. Acum, hai sa mergem. Daca parintii mei intreaba unde am fost, o sa le spun ca am calcat pe poalele rochiei tale si am desfacut dantela, asa ca a trebuit sa o prind la loc.
Sakura isi ridica barbia, adoptand o figura senina.
- De vreme ce vina pentru intarziere imi apartine, eu ar trebui sa fiu certata pentru neglijenta, nu tu.
- Dar parintii mei tot pe mine ma vor arata cu degetul! ofta Hinata.
Foarte adevarat, intotdeauna Hinata era cea care le baga in bucluc si Sakura cea care le scotea. Chicotind, fetele iesira din garderoba improvizata si se alaturara din nou sirului care astepta sa intre.
Maiorul Uzumaki era sobru si, destul de surprinzator, foarte chipes. Ducesa de Charente statea intre maiorul Uzumaki si sotia lui. Doamna in varsta era foarte impunatoare, dar in ochi avea o sclipire prietenoasa. Lady Tenten, gazda Sakurei, era micuta si amabila si parea sa se bucure sincer ca fata putuse veni la bal.
Urmatorul era lordul Naruto, fratele lui Lady Tenten. Un barbat frumos, cu maniere perfecte, care emana insa o anume raceala. Un viitor duce avea nevoie de aceasta atitudine rezervata pentru a se putea proteja, isi zise Lucy. Apoi... Sasuke. Cu inima batandu-i ca un ciocan in piept, pasi spre el. Era tras la fata, iar parul lui brunet era putin cam prea lung. In ochii lui negrii se citea o oboseala accentuata. Arata ca si cum ar fi vrut sa se afle in alta parte - si era mai dragut decat oricare alt barbat pe care il vazuse Lucy vreodata. Simtind ca urma sa se topeasca in fata lui, se stradui sa-si recapete stapanirea de sine. Fir-ar sa fie, pana acum ar fi trebuit sa se vindece de iubirea pe care i-o purtase, nu sa doreasca sa-l sarute! Dar ca fiica de vicar invatase sa se controleze, asa ca reusi sa spuna calm:
- Bine ati venit acasa, domnule capitan Uchiha. Ii dadu mana, insa el, ignorandu-i gestul, o privi fix, inexpresiv, ca un strain. Cu inima grea, fata continua: Sunt fiica reverendului Haruno, Sakura. Te-am necajit deseori cand veneai sa iei lectii la casa parohiala.
Ochii lui coborara spre ea; in cele din urma, se inclina teapan.
- Domnisoara Haruno.
Nu o recunoscuse. Nu o recunoscuse! Gandul ii strapunse inima ca un pumnal. Da, era inca o copilita cand plecase el in armata, dar inainte de asta discutasera de multe ori. Se plimbasera impreuna, rasesera impreuna. Se bucurase ori de cate ori ea aducea prajiturele si ceai in birou ca gustare pentru vicar si elevul lui. Doar nu se schimbase chiar atat de mult! Era mai inalta si avea o silueta de domnisoara, dar in afara de asta arata exact la fel. Parul rozaliu, tenul deschis, o rochie alba cuviincioasa. El se schimbase insa, si nu in bine. Dupa o pauza mult prea lunga, spuse:
- Ma bucur sa te revad, domnisoara Haruno. Parintii dumitale sunt aici?
- Nu, sunt prinsi cu alte treburi, asa ca eu am venit cu familia Hyuuga. Ramasitele de mandrie o fortara sa se adune. Am auzit ca nu prea iesiti in societate, domnule capitan. Ce va face sa fiti aici in seara aceasta?
- Maiorul Uzumaki a fost comandantul meu in Spania. El mi-a ordonat sa vin. A spus ca oamenii sunt curiosi sa ma revada, asa ca as putea sa ma achit de toate obligatiile sociale acum, ca sa scap de ele.
- Foarte practic, murmura ea. Plecandu-si usor capul in semn de salut, mai zise: Sper sa ne vedem la biserica.
Trecu mai departe, bucuroasa ca nu se prabusise in fata lui in hohote de plans. Fusese o mare prostie sa creada ca mai putea fi ceva intre ei dupa atata vreme. Cu toate acestea, din nefericire, se simtea foarte atrasa de el. Acea scanteie, acea legatura pe care o crezuse dizolvata ii ardea inca in piept. Oare cat avea sa dureze pana i se potolea tumultul din suflet?
Sasuke se uita lung dupa Sakura Haruno, uluit pana in maduva oaselor. Intotdeauna fusese o fetiscana dulce si dragalasa, dar tot n-ar fi putut sa-si imagineze ca avea sa devina o asemenea frumusete. Micul ingeras al vicarului.
Acum era cu adevarat un inger, rozaliu si inocent, si pur. Vazand-o cum radea cu o prietena, stiu ca avea sa-i bantuie visele. Intre ei doi nu putea fi insa nimic altceva in afara de vise. Nu, atata vreme cat el nu era demn nici sa-i atinga poalele rochiei.
________________________
Asta a fost primul capitol. Sper ca v-a placut. Oyasuminasai! :*