Intunericul noptii cuprinsese totul. Eu fugeam disperata printre holurile unei cladiri inalte de aproximativ douazeci de etaje.
Curentul fusese oprit de undeva din cladire,iar in anumite locuri erau bine ascunse camere de filmat cu infrarosu.
"Pare ca nu mai am scapare de aceasta data", gandeam eu incontinuu
In timp ce fug pe scari aud cum apa de pe jos, care avea sa inunde toata cladirea, sarea in sus si ma uda, iar apa de pe tavan curgea putin cate putin, picura...de parca arata timpul cum se scurge cu incetinitorul...
Ajung in sfarsit la etajul cincisprezece cand ma apuca oboseala cu adevarat si ma sprijin de un perete suspinand alert,dar apoi aud niste zgomote cam ciudate pe care nu le pot inca distinge. Totusi par a fi parca niste pasi.
"Iar o iau la fuga! La naiba!!!"; cam asta imi venea sa strig in acele momente, dar m-am abtinut si am tinut asta doar in gand fiindca poate ma auzea cineva si oricum in acele momente eram in criza de timp
Pasii aceia se opresc si simp cum ceva este pus la gatul meu..
Era...un...cutit...
- Nu vreau s-o mierlesc!!!! strigam eu calcandu-l cu putere cu tocul cizmelor mele pe acel om din spatele meu
Ma intorc imediat si vad ca acela nu era un cutit ci un pistol, iar in acelasi timp alt barbat inalt,ca celalalt, tinea lanterna asupra mea si a colegului lui.
Acum macar era lumina pe acolo si vedeam cat de cat pe ce calc, cu cine am de-a face, etc...
Il vad pe acel om pe care l-am lovit putin ca ii face semne colegului sau si apoi ma reped la pistolul lui,cand primesc si eu un picior fix in fata de era sa-mi scoata un dinte sau mai multi.
Acum eu fiind jos el ma intoarce usor cu spatele si vru sa-mi puna ceva la maini, insa eu incerc sa-l calc pe picior si sa-i dau un pumn in burta.
- Am reusit! strigam eu
El nu reuseste pana la urma ceea ce vroia.
Aud un foc de arma si apoi cad la pamant de bunavoie si din reflex ca nu cumva sa fiu tinta.
Prea tarziu insa. Acel glont m-a nimerit un pic, doar m-a zgariat, deci e bine de mine deoarece se putea si mai rau de atat.
In ciuda faptului ca doar ma zgariase acel glont, durea al naibii de tare! Chiar culmea!
Ma ridic repede de jos,dar cad inapoi din pricina ranii provocate de acel glont.
Da, ma ranise la picior,mai exact la glezna.
Se vedea ca acela care a tras mai devreme cu pistolul nu avea prea multa experienta cu vreo arma,mai ales cu pistolul fiindca pana si eu am reusit sa ma feresc cat de cat, chiar daca m-a zgariat putin.
Incerc din nou sa ma ridic si din fericire reusesc sa gasesc pe jos un lemn mare cu care sa ma apar si nu numai.
Cum am mai zis, ma ridic cat pot de repede si incerc sa-l lovesc pe acel om.
Fix cand l-am nimerit pe omul acela s-a auzit tipatul aceluia pe care l-am lovit si un alt tipat care inca putin si ziceai ca e de o fetita, iar lumina s-a stins si apoi s-a aprins la loc dupa cateva secunde.
Vad ca l-am lovit zdravan pe la umar pe acel om pe la umar si mai ceva pe la fata. I se scurgea sange din gura, de la frunte si de la nas. Ce sa mai zic de zgarieturi...
Ma duc in spatele lui. Ii dau o lovitura cu acel lemn,care mai avea si cuie, pe la ceafa. Ma duc in fata lui.
Nu cade nici acum...nu cade ...nu cade...nu cade...si pana la urma ii dau un sut la punctul acela sensibil dintre picioare(stiti voi care). Ma uit putin la el si vad ca tot nu cade, iar apoi ma mai uit o data si vad ca ochii i se dusesera in sus, i se dadura peste cap...nu prea stiu cum...si se vedea doar alb... Acum...a cazut in sfarsit
-Naaah! strig eu la el
Acum incerc din nou sa-i iau pistolul stiind ca de data asta el nu ma va mai lovi. N-ar avea cum. Il gasesc si apoi il indrept spre acel coleg al celui pe care tocmai l-am doborat mai devreme, dar plecase deja si lasase lanterna pe jos.
Era norocul meu se pare. Si din cate se vede pe la ei se foloseste un fel de legi ca acestea cu "Cel mai puternic ia totul" sau "cel mai puternic face legea" sau pe scurt un fel de lege a junglei. Nici eu nu prea sunt sigura in momentele astea. Imi alung gandurile acestea si mi se pare ca acum calea era libera pentru moment,insa cine stie ce ma va astepta mai departe.
Imi trece mie prin minte sa rup camasa aceluia de pe jos si sa-mi bandajez rana de la glezna de la piciorul drept. Dupa ce-am reusit eu sa-mi bandajez cat de cat rana, am plecat din nou in fuga pe holuri si scari cu lanterna in mana.
Alergam ca bezmetica pe scarile si holurile acelea parca interminabile cautand neincetat o cale de scapare.
Ma apuca niste dureri de cap apoi simt o durere la glezna de parca cineva mi-ar fi rupt piciorul in doua,chiar daca nu stiam cum este in realitate si nici nu vroiam sa aflu. Cad din nou la pamant sau mai bine zis podea si imi scap pe jos si lanterna.
Iar ma ridic de pe jos si pornesc in fuga ca mai inainte.
"Sa vedeti ca era sa uit lanterna!",imi trecea mie prin cap... Hmph! De parca cineva putea stii ce gandesc sau cineva ma putea auzi.
O iau din nou la fuga pe scari si pe holuri.
Erau prea multe scari si holurile erau prea lungi.
Parca mergeam inapoi crezand ca merg inainte! Parca alergam in gol! Deci de groaza pentru mine acest lucru!
Imi venea sa urlu cat pot eu de tare, dar ar fi putut sa ma auda cineva si as fi dat din nou de belea.
Nu de alta,dar de obicei mi se intampla des sa intru in belele, dar se intampla si mai des sa scap.
Nu se poaaateee!! Vad luminaa! Chiar daca nu prea puternica...dar tot lumina e.
Era lumina...lunii...?? Cine ar fi crezut ca luna straluceste atat de tare?! Of...nu mai conteaza...oricum de acum trebuie sa am mare grija deoarece s-ar putea chiar sa fiu omorata.
"Va dati seama ca liftul mergea pana pe acoperis la asa-zisul ultim etaj(care era douazeci si ar fi trebuit normal sa fie nouasprezece); iar gandeam de parca m-ar putea auzi cineva... Dar daca n-am cu cine sa-mi impartasesc aceste ganduri ce-ar trebui sa fac...
Of... cred ca incep sa delirez!!!
Ridic privirea si observ uitandu-ma la cer ca parca luna si stele straluceau mai tare, iar norii care acopereau stele si luna cand am intrat in aceasta cladire...au mai disparut putin. Se vedea mai bine tot cerul nemarginit. Ma uimea aceasta priveliste. Pentru alti oameni ar putea parea banala dar pentru mine nu este asa. Pentru mine este o priveliste superba care imi alunga toate gandurile rele.
Pe acoperis nu era nimeni...era pustiu, deocamdata, dar nu dupa mult timp se aud pasi venind dinspre usa pe care am intrat pe acoperis.
Ma temeam ca s-ar putea sa vina ei.
Dar oare de ce nu m-ar putea ei sa-mi traiesc macar o data linistita viata...??
"Asta e tot? Acum o sa mor?"; intrebari ca acestea pur si simplu nu-mi dadeau pace. Capul mi se umplea cu tot felul de tampenii care ba le credeam, ba nu le credeam...
Mintea mea imi era ravasita de ganduri pesimiste. Nici nu mai puteam gandi limpede deloc.
Ma trezeste din acest sir al gandurilor mele un foc de arma tras catre cer.
- Layla, draga, nu crezi ca ar fi fost mai bine sa nu mai visezi aiurea ca intotdeauna si sa fii atenta ce se intampla in realitate? Aceasta realitate care ti se pare dura, desi pentru mine este corecta mereu? Esti de acord acum cu moartea ta? M-ai scuti de probleme daca pur si simplu te-ai preda si ai veni cu mine. Nu ai mai muri acum. Ai mai trai cel putin un an inchisa intr-o casa de lux. Dar se pare ca tu nu vrei asta. Tu ti-ai ales singura soarta aceasta. Si mai e un lucru. Daca n-ai fi ascultat acele discutii, convorbiri telefonice si daca nu ai fi spus Dl. Yamaguchi despre tot ce ai auzit atunci, stii foarte bine cand, atunci poate nu ai fi murit acum. Daca ai fi fost mai ascultatoare si ai fi ascultat de mine poate aveai un sfarsit mai frumos de atat. Unul intr-o vila de lux, nu intr-o cladire parasita si de-a dreptul darapanata cum e aceasta. imi spune un barbat un picut mai inalt decat mine,cu chelie deja,imbracat la patru ace si cu o gramada de bogyguarzi in jurul lui si oameni de afaceri, printre care si tatal al carui om vroia sa ma vanda pe o suma mare de bani care ii reveneau asa-zisului meu tata, iar eu n-am acceptat desigur
Dar aici nu prea era vorba de vointa mea fiindca tatalui meu nu-i pasa deloc de acest lucru. Bineinteles eu nu primeam niciun ban in schimb daca acceptam ma si duceam acolo de bunavoie. Daca nu vroiam nu conta. Oricum eram vanduta deja daca nu fugeam de acasa, cum am fugit acum cateva luni cu de toate de acasa. Adica am fugit cu bani, bunuri materiale, valize de de haine si valize cu bani care erau ascunse intr-un seif cu un cod pe care decat el il stia(sau asa credea el), o masina care era cea mai scumpa dintre cele pe care le avea el, de calitate, foarte spatioasa, cu geamuri negre prin care nu vedeai nimic, cu o viteza inimaginala si foarte rezistenta si multe, multe frigidere din acelea mai mici cu mancare. Mai fugisem si cu cateva arme si cartuse pe care le-am gasit intr-o magazie numai cu lucruri din acestea. Acea magazie era in spatele unui perete pe care a trebuit sa-l daram cu o masina de-a tatei. Din nou facusem atunci galagie mare. Norocul meu ca tata nu era atunci acasa,ci erau doar cativa bodyguarzi tineri, fara experienta, insotiti de un bodyguard care lucra acolo de mult, unul singur cu experienta, doar unul...
- Nu sunt de acord cu moartea mea si nici nu voi fi! Cum poti spune asa ceva?! Pana la urma ce ti-am facut eu tie? De ce ma urasti atat de mult?!! Tata...cum poti sa-mi spui ceea ce mi-ai spus mai devreme??? Daca tu nu vroiai sa ma vinzi atunci eu n-as fi facut ceea ce am facut! Eu n-am vrut sa ascult acele conversatii insa tu mi-ai dat de banuit ca ceva se intampla. Eu am incercat doar sa aflu! Nu as fi spus la nimeni probabil. Daca nu ai fi incercat sa ma omori trimitand acel om atunci si daca nu ai fi incercat sa ma vinzi nu as fi fugit! Eu nu stiam nimic pana acum cateva luni! Stii foarte bine asta si totusi tu... nici nu apuc sa mai zic nimic fiindca il vad pe el ca se repede sa scoata pistolul si apoi trage cu el, iar eu fiind oarecum pe faza trag si eu cu pistolul in el.
Scot imediat tipat puternic. Unul atat de puternic incat s-a auzit pana si la acei oameni de jos,de pe strada aceea care se pustii tot mai mult din clipa in clipa.
Simt cum mi se incetoseaza vederea putin din cauza durerii ranii provocate de el.
Ma nimerise pe la coaste, aproape de ficat,si mai grav de sirea spinarii.
Imi deschid bine ochii si ciulesc bine urechile, iar apoi il vad pe tatal meu in picioare,neavand nimic ci injurandu-ma in feluri foarte vulgare, cuvinte pe care nu as putea sa le repet vreodata.
- Tu c...a mica! Ingenuncheaza! M-ai tintit la fata! Mi-ai zgariat fata! Cum ti-ai permis?!
Vad cum tatal meu mai zice ceva dar nu aud.
Dupa aceea il vad pe tatal acelui om la care vroia sa ma vanda ca scoate pistolul si il indreapta spre mine. Aud din nou un foc de arma... De data aceasta mi se incetoseaza vederea si in orice clipa as putea sa lesin acolo sau orice altceva. Simt o durere in piept, una foarte puternica... Simt cum ma sufoc, cum mi se taie respiratia... Mi se parea ca vad stelute mov si verzi...de toate culorile in acele momente. Cad in genunchi tinandu-mi mana la gat deoarece nu mai puteam respira si nu mai stiam de ce. Oare imi nimerise si plamanii?? Ma infricosa gandul ca o sa mor. Nu vroiam sa mor! Eram oricum prea tanara la doar 14 ani neinpliniti,adica mai exact 13.
Ma uit in spatele meu si vad masini care trec in graba, la fel si oamenii care de acolo pareau furnici, chiar daca unele aproape minuscule. Ma tin de ceva sa nu ma prabusesc tocmai acolo. Nu trebuia acela sa fie sfarsitul meu, nu putea sa fie atata tot viata mea! Daca era asa atunci mai bine nu ma nasteam! Mai bine nu ma nasteam si nu traiam viata asta mizerabila!
Ma gandesc sa sar, sa scap odata de viata asta, dar ma razgandesc de frica.
- Nu pot nici macar sa ma sinucid?! Nici macar atat?! Sunt inutila! Mai bine as muri acum sufocandu-ma sau zdrobindu-ma de asfaltul de la parter,de asfaltul pe unde mergeau acele "furnicute".
- Daca vroiai sa mori sareai de bunavoie! Daca vroiai sa traiesti mergeai de bunavoie la acel barbat! Daca vroiai sa fii omorata de la nastere atunci este reciproc. Si eu as fi vrut asta. Nu vrei sa sari.nu...? Atunci te ajut eu! Imi va face o deosebita placere sa te ajut sa ajungi langa mama ta in ceruri! Ea a fost omorata asemeni tie! Vei vedea pe pielea ta cum s-a simtit ea! Vei vedea pe pielea ta ce inseamna acea durere! imi spuse tatal meu zicandu-le la doi dintre bodyguarzi ceva la ureche
Acei bodyguarzi se apropie de mine si unul dintre ei ma ia de o mana, iar al doilea ma ia de cealalta mana. Ei ma ridica si ma arunca dupa balustrada acelei cladiri, dar inainte de asta tinandu-ma putin sa vad ce inaltime era de acolo pana jos. Inainte sa cad l-am vazut pe tatal meu, pe care nu stiu daca ar trebui sa-l mai numesc asa, zambind si apucandu-l rasul, iar in acelasi timp facandu-mi cu mana.
Eu cadeam rapid... Parca as fi cazut in gol de nu mai ajungeam jos, la asfalt pentru a ma zdrobi cu totul...
Nu vedeam mai nimic clar... Ochii mi se inchid incetul cu incetul...
Ma ia un fior de gheata...imi zboara pana si parul in toate directiile, iar pielea mi se face ca de gaina...
Imi era frica, foarte frica...
Aud o voce de baiat sau barbat, nu puteam distinge de care era, insa stiam sigur ca nu era de femeie sau de fetita.
Mi se sopteste ceva la ureche, dar nu inteleg absolut nimic.
Deodata cuvintele-i devin clare si pot intelege vorbele lui, care erau spuse cu o calmitate extraordinara, desi era si el in cadere libera...
- N-ai vrea sa mai traiesti...? N-ai vrea sa te razbuni...? Nu a fost prea mult ceea ce ti-au facut ei...? Au incercat de atatea ori sa te omoare... Nu ai vrea sa traiesti vesnic, sa ai mereu aceasta frumoasa infatisare tanara? Nu este tentant chiar deloc? ma intreaba el
Acele lucruri pe care le spusese devin clare, acele lucruri mi le doream din tot sufletul meu,dar...mi-era frica...
Eu stiu ca pentru acest fel de lucruri exista un pret, deci daca accept si mi se indeplinesc aceste dorinte cu siguranta exista un pret cu masura...
Acele lucruri pareau aproape imposibile, dar nu stateam in acele momente sa ma gandesc prea mult, momente in care eram in criza de timp din nou. Daca gandesc prea mult si astfel pierd timpul atunci as ajunge in mai putin de un minut zdrobita de asfalt, cum isi doreste barbatul acela care m-a facut pe mine, dar m-a urat dintotdeauna din nu stiu ce motiv.
- Ai putea sa faci tot ceea ce iti doresti daca ai accepta ceea ce ti-am spus,dar daca nu vrei...atunci nu va mai ramane nimic din tine peste cateva secunde... si apoi incepe el sa numere descrescator de la patruzeci la unu.
Eu dau din cap in sens ca accept si apoi ii spun un "da" inabusit de plansete de frica si suspine.
Simt din nou durerea in tot corpul din cauza tuturor ranilor mele.
Iar mi se incetoseaza vederea... Incep sa vad alb... Incepe sa ma cuprinda fiori de gheata tot mai mult...pana cand...o caldura imensa vine dinspre corpul acelui baiat cand ma ia in brate. Corpul lui care pana acum a fost rece ca gheata,iar acum este foarte cald.
Ma imbratiseaza calduros si se apropie tot mai mult de gatul meu. Simteam din nou durere... Oare asa avea sa fie toata viata mea pana la sfarsit? Mereu am suferit si se pare ca sufar pana in ultimul moment al vietii mele...
"Viata ta nu va avea sfarsit", aceste cuvinte imi rasunau in cap de parca mi-ar fi zis la ureche acel baiat aceste cuvinte.
O intepatura ma face sa tresar si sa ma sperii. Simteam ca de pe gatul meu se scurgea ceva foarte cald,chiar fierbinte... Nu stiam ce e...nu imi dadeam seama de niciun fel...nu stiam ce mi se intampla,eram pur si simplu pierduta in cruda realitate despre care imi tot spunea tata sau pur si simplu mi se parea ca realitatea aceasta e doar un cosmar care poate nu avea sa se termine.
Eu am privirea lasata in jos.
Observ eu ca el s-a indepartat in acest moment de gatul meu. Vreau sa-l privesc pe el...
Cand imi ridic privirea vad cum el se uita la mine si ma "studia",iar apoi un lucru ma infricoseaza...
Vad ca ceva rosu ii murdareste fata lui perfecta de parca n-ar fi reala. Oare este sange? Sau poate altceva? Ma uit inca o data la el.
Il privesc si ii vad ochii aceia sangerii precum este acel lucru ce-i murdarea fata. Poate chiar temerile mele erau adevarate.
Ochii mi se incetoseaza cred ca pentru ultima oara si mi se inchid cu incetinitorul, iar de data aceasta pentru mine parea ca nu mai am scapare din calea mortii.
Eu cad intr-un "somn" adanc...
Imi pierd cunostiinta acum...
Oare am murit...?
........................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului I - Renasterea
........................................................................................................................................
Acesta a fost primul capitol. Acest fic l-am mai postat pe inca un forum(numai ca acolo se numea "Story of Layla" ; mi s-a parut un nume prea obisnuit asa ca aici l-am mai schimbat). Nu stiu cum as putea dovedi ca este al meu...dar oricum sper ca va place.
Sper ca mi-a iesit bine acest capitol. Stiu ca n-am dat prea multe detalii despre Layla,dar acesta e doar inceputul. Mai multe detalii se vor afla pe parcurs.
Astept pareri si critici. pentru cine citeste si Lectura placuta!

Alergam si tot alergam...fara oprire...
"Parca am mai fost aici...",acest gand ma bantuia necontenit.
Erau holuri interminabile, scari multe si...o cladire de douazeci de etaje.
Stiu ca am mai fost aici, dar nu pot sa-mi aduc aminte cand am mai fost.
Mintea imi era golita parca de fiecare data cand eram in locul acesta.
Vad din nou aceiasi oameni pe care i-am mai vazut. Unul care era in spatele meu, sau mai bine zis al unei clone de-a mea cred...si unul cu o lanterna.
Cum am ajuns eu din nou aici oare? De ce nu ma vad ei si o vad doar pe cealalta fata care seamana leit cu mine ?
Acea fata care se presupune ca sunt eu facea intocmai ceea ce am facut eu in acea noapte blestemata.
Acea noapte pe care nu o s-o pot uita nicioadata.
"Clona" mea, o fata cu parul lung, saten inchis spre negru, imbracata intr-o camasa gri, cu niste maneci care erau "decupate" mult in zona umerilor si se prelungeau pana la degete precum niste manusi fara degete. Manecile erau rosii.
La gat mai avea o cravata rosie,la fel ca manecile. Acea "clona" avea pe ea si o fusta plisata visinie,adica de o culoare putin mai inchisa decat acea cravata, iar in picioare aveam niste cizme gri nu prea lungi, decat pana la gamba.
Era imbracata la fel ca mine in acea noapte.
Vad tot ce s-a intamplat atunci de parca s-ar derula un film in fata ochilor mei.
Vad atunci cand m-a nimerit acel glont si apoi s-a stins lumina si s-a reaprins dupa cateva momente, apoi cum eu il lovesc pe acel om cu lemnul si cum ii dau un sut. Atunci chiar speram sa scap teafara pana la urma. Poate ca era imposibil, dar eu inca mai speram... In ciuda imprejurarilor aveam speranta ca o sa scap teafara... Se pare ca ma inselasem amarnic. Zilele mele ca om se terminasera din momentul in care mi-am pierdut cunostiinta...
Vad tot ce am patit in acea cladire devastata. Atunci cand alergam pe scari si pana la urma ajunsesem si pe acoperis. Retraiesc acele momente ingrozitoare care m-au facut sa cred din tot sufletul meu ca nu pot avea incredere in nimeni si ca nu sunt acceptata nicaieri.
Acele momente in care am simtit ca vreau sa-mi iau viata, in care mi-am pierdut orice gram de fericire pe care il mai aveam.
Daca as putea da timpul inapoi as schimba totul. Daca as putea face ca eu sa nu ma fi nascut atunci asta as face si n-as mai sta pe ganduri. Melacolia si trsistetea ma cuprind deodata la vazul celor ce s-au intamplat. Nu-mi venea sa cred... Nu eram iubita de nimeni oare? Decat o viata ca asta mai bine deloc.
Privesc cum purtam acea conversatie cu tatal meu si apoi...vad cum cad,iar eu sunt in agonie in agonie...
Pana cand salvarea mea a venit. Salvarea care probabil avea un pret imens,desi eu nu stiam care era acela.
Cum vad aceste lucruri simt cum eu ajung de pe cladire de unde priveam eu pana acum,in locul acelei clone a mea. Simt aceeasi durere pe care am simtit-o in noaptea aceea si apoi vad cum el se indeparteaza si ma lasa singura sa cad. Ma zdrobesc de asfalt si apoi aud o sirena de la o ambulanta care se auzea tot mai tare,apoi...totul negru...
- Nuuuu! Nuuuuu! Nu se poate!! Huh? Ce? Ce? Ce s-a intamplat? A fost un vis?! Dar parea asa real la sfarsit si totusi...doar un vis...? vorbeam eu de una singura
Eu eram de-a dreptul speriata si in acelasi timp confuza... Incep sa mi se scurga picaturi de transpiratie de pe fata la vederea acelei camere necunoscute in care ma aflam. Ma sterg pe fata cu mana si apoi continui doar sa ma uit prin fiecare locsor din acea camera.
Ma apuca durerile de cap din nu stiu ce motiv...
- Hmph! Asta imi mai lipsea! mormaiam eu nervoasa
Privesc apoi in jurul meu inca o data deoarece o lumina puternica imi atrasese atentia. Nu stiam nici macar ce mi s-a intamplat, daramite unde sunt acum.
Era o camera goala cu toti peretii albi, iar pe alocuri se mai zarea mucegai. Se vedea ca acea casa era foarte veche.
Cine stie unde eram eu acum. Gandul ca poate sunt moarta ma inspaimanta.
Eu ma ciupesc de mana ca sa fiu sigura ca nu visez si ca sunt vie. Cand m-am ciupit acum un moment duruse, deci asta inseamna ca poate sunt vie.
Dar gandul ca s-ar putea sa patesc ceva imi dadea fiori si ma facea sa ma strang gramada in pat precum o minge,cu picioarele aduse pana la piept si ma facea sa strang foarte tare acel cearsaf alb de matase cu care eram invelita. Atat de tare il strangeam ca era sa il rup pana la urma.
Pe obrazul meu cad usor lacrimi calde,care peste putin timp imi inunda fata,cat si perna deasemenea.
Era o liniste deplina in acea camera, iar din afara nu se auzea nimic, cel putin de acolo de unde eram eu nu auzeam absolut nimic.
Parca eram in pustietate sau parca eram intr-un loc nelocuit inca.
Simteam ca nu mai pot sa ma misc. Intepenisem. Imi era frica si nu stiam de ce.
Imi era frica sa imi intorc capul.
Ma acaparase complet frica.
Confuzia era lasata deoparte in aceste momente. Frica ii luase locul.
Vreau sa ma intorc sa vad cine e, dar mi-e prea frica. Simteam fiori de gheata pe sirea spinarii. Inainte nu era asa frig in camera... Era chiar cald.
Simt apoi ceva rece ca gheata pe umarul meu. Acest lucru face ca tot parul din cap (si nu numai) sa mi se zbarleasca la fel ca la o pisica speriata.
Imi intorc usor privirea si vad cum din camera iesea o silueta neagra printr-unul din pereti. Imi pun mii de intrebari de genul : "Ce a fost aceea de mai devreme?" sau "De ce mereu eu patesc numai necazuri??".
Nu am reusit sa imi dau seama ce fel de silueta era deoarece pur si simplu nu reuseam.
Ma linistea gandul ca ceea ce a fost a plecat.
Ma uit eu mai atenta la peretele pe unde a iesit acea silueta intunecata si observ ca in perete i se impregnase putin silueta, adica mai exact, mi se parea ca vedeam pe perete forma corpului acelei umbre, daca pot s-o numesc asa...
Imi adun puterile si imi fac curaj sa ma ridic din pat.
Imi pun picioarele pe podea ca nu exista niciun parchet sau linoleum. Era doar piatra rece. Imi pun picioarele acolo si apoi ma ridic in picioare.
Simt ceva la picioare, acel ceva care mi-a atins mai devreme umarul. Ma cuprinde frica, iar tot curajul de mai devreme imi dispare instantaneu.
Simt ceva la picioare cum incearca sa ma traga undeva in acea podea, daca o pot numi poadea,de piatra.
Din instinct incerc sa fug, sa ma misc din loc. Acel ceva care ma tinea si ma tragea in niciunde imi dadu drumul. Saream si fugeam prin camera in aceste momente ca nu cumva sa ma mai prinda din nou. Zici ca eram cangur la cum saream incontinuu.
Eu respir usurata cand observ ca mi-a dat drumul acel ceva de mai devreme. Nu aveam idee ce era ceea ce iesise din camera prin perete sau ceeaa ce ma apucase de picior, dar stiam ca ar fi bine sa incerc sa aflu unde sunt si cel mai probabil sa scap. Asta oricum nu era o casa normala... Avea ceva ciudat...ceva inexplicabil...ceva deosebit... Nu stiam ce...dar poate o sa aflu.
- Pfiuu! Am scapat! strigam eu usurata sarind o singura data ca sa ajung in pat mai repede
Imi fac din nou curaj si incerc sa ma dau jos din pat. De data asta nu mai pun piciorul aproape de pat ci sar direct in mijlocul camerei.
Imi iau avant si...BOOM! Am sarit. Totul parea acum sigur. Ma uit la mine, intr-o oglinda care a aparut ca din senin pe acolo si observ ca eram imbracata intr-o camasa de noapte alba, din matase si dantelata pe alocuri. Camasa aceea era cam pana la genunchi, dar parca un pic mai scurta cu cativa centimetri.
Ma privesc mai bine si observ cateva trecand cu privirea de jos in sus, niste detalii care nu pot ramane neobservate. Aveam parul foarte lung, un pic mai jos de fund si culoarea parului meu era de un argintiu superb. Ochii mei erau sangerii ca ai acelui baiat pe care l-am vazut in acea noapte blestemata. Nu stiam de ce arat in felul acesta.
Ma privesc mai bine si observ inca un mic detaliu. Care e acela? Ei bine,e in legatura cu dantura mea. Aveam doi colti crescuti,care erau mai mari decat toti dintii mei si care erau foarte ascutiti. Vad ca nu erau in momentul asta asa curati acei doi colti. Un colt era intr-o parte si unul in cealalta(cam evident asta). Ceva rosu,despre care aveam o banuiala ce este,imi murdarea coltii abia crescuti. Cel putin asa credeam eu,ca sunt abia crescuti. Poate chiar asa era... Nici eu nu aveam de unde sti...
Oare ce am devenit? Nu ma mai recunosc? Asta sunt eu? Nu-mi vine sa cred... De ce arat in acest fel...? Si ce mi s-a intamplat oare?
Simt de data aceasta o caldura in spatele meu si privesc cum apare ca din nimic un baiat cu parul negru, atat de negru incat nu-ti venea sa crezi ca exista un asemenea om care sa aiba parul de asa o culoare. "Dar daca nu era un om? Daca totul nu era ceea ce pare?",gandurile acestea imi zburdau prin cap.
Ma uit in oglinda in care ma reflectam eu si acel baiat si observ ca el avea ochii sangerii, precum ai mei in aceste momente. El avea si ceva in mana.
Era un lantisor. Mi-l punea la gat, iar eu eram in acele momente inghetata parca. Nu puteam scoate niciun sunet si nici sa ma misc vreun pic. Nici macar nu mai clipeam. Doar respiram. In rest tot corpul meu era nemiscat.
Se apropie tot mai mult de gatul meu. Mi se face tot mai frica,iar inima "imi sta in loc" cand ii vad coltii, la fel ca ai mei, apropiindu-se de gatul meu...incetul cu incetul...
Vad cum isi infiinge acei colti ascutiti in gatul meu firav... Simt o durere inimaginabila in locul in care ma muscase. Simteam cum eram secata de energie si ramaneam fara vlaga.
Durea...chiar foarte mult, insa impietrisem acolo de teama. Nu puteam sa ma misc si sa plec de langa el, chiar daca durea atat de mult. NU era doar teama... Era si altceva ce nu pot descrie in cuvinte... Era de parca el m-ar fi tinut acolo cu propriile lui maini, dar nici nu ma atingea... Era altceva.
De pe gat mi se scurgeau firicele de sange care imi murdareau camasa cu care eram imbracata.
Se indeparteaza dupa cateva secunde "bune" si apoi imi sopteste ceva la ureche.
- Ai primit ce ti-ai dorit,vezi? imi zice acel baiat
- Ce am primit...? Ce s-a intamlat cu mine...? Si cine esti tu...? intreb eu confuza inghitand in sec totodata
- Nu ti-ai dat seama? Tu ai primit in momentul cand te-am muscat viata vesnica si aceasta infatisare pentru totdeauna. imi raspunse brunetul calm
- Ce am devenit?? Sunt umana la felul cum arat? intreb eu fara vlaga si inghitand in sec din nou
- Nu mai esti umana. Iti poti recapata infatisarea umana oricand vrei,dar acest lucru doar pentru doisprezece ore pe zi. Repet,doar daca vrei. Normal,cand mergi pe afara ar trebui sa mergi in forma ta umana fiindca daca mergi cum esti acum vei atrage priviri si totodata probleme. Acel lantisor pe care ti l-am pus la gat este un cadou de la mine.
- Doar atat...? intreb curioasa din nou
- Cat timp porti acel lantisor ti se va atenua setea de sange. Insa nu iti va disparea total. Cat timp acel pandantiv este alb este totul okey,dar daca se inroseste inseamna ca s-a terminat timpul in care isi putea face efectul. Acum ar trebui sa ti-l dai jos fiindca azi nu vei pleca nicaieri astazi. Dat fiindca acum esti un vampir va trebui sa bei sange de la mine deoarece este datoria mea sa iti potolesc setea. Nu te pot lasa sa bei sangele oamenilor sau al altor persoane. Vom avea amandoi probleme in acest caz. imi spune baiatul calm
- Leyla-hime,te rog...(hime=printesa) spuse baiatul dandu-si la o parte acel guler care ii acoperea gatul si facandu-mi semn sa ma apropii
Nici prin gand nu-mi trece sa ma apropii.
Il vad cum cu degetele sale isi face o zgarietura pe gat de unde incepe sa se scurga sange.
Acela parea acum un miros divin. Atat de minunat si gustos mirosea. Poate parea ciudat, dar chiar asa era, ceea ce ma mira si pe mine.
Nu mai pot rezista si ma apropii de gatul lui de unde se scurgea sange.
Imi infing coltii acolo unde se zgariase el si incep sa beau necontenit. Nu mai putusem sa ma abtin absolut deloc. Eram dezamagita de mine ca am acceptat sa fac asta.
La inceput ezitasem, dar nu stiam ce pierdeam. Era ceva de-a dreptul minunat.
Totusi parca nu mai eram eu. Parca eram alta persoana.
Totul era clar acum. Nu mai eram umana.
- Layla-hime,time minte ca nu ai voie sa spui oamenilor ceea ce esti. Nu poti avea incredere in aproape nici un om din ziua de azi. imi zise ingrijorat brunetul
- Am inteles... spun eu dandu-mi jos lantisorul acela
- Il vei tine tu sau... dar ma intrerupe baiatul
- Nu, nu-l voi tine. Tu va trebui sa il pastrezi in permanenta cu tine. Bineinteles cu mici exceptii pe care nu cred ca e nevoie sa ti le mai spun. imi raspunse el
- Layla-hime,Hikaru-sama,masa este pregatita! Va rog sa poftiti la masa si dumneavoastra! striga un om care era de partea cealalta a singurii usi din camera in care ma aflam
- Venim imediat! raspunse baiatul acela brunet care se pare ca-l chema Hikaru
- Layla-hime, o sa te rog sa vii cu mine pentru a te schimba de aceste haine. Nu poti lua masa imbracata asa. imi zise acel baiat, pe care cred ca-l cheama Hikaru, conducandu-ma catre un perete la care ne oprim cateva momente
- Inainteaza! Nu vei pati nimic! zise brunetul zambindu-mi bland si luandu-ma de mana
Eu in acel moment am rosit in obraji. Bine macar ca Hikaru nu a observat acel lucru.
El ma conduce undeva prin acel perete. Cand am pasit si am intrat, defapt nu prea stiu sigur ce-am facut in acel perete, am vazut totul negru in fata ochilor.
M-a apucat teama asa ca mi-am inchis ochii. Ma simteam de parca treceam inot un lac, adica ma simteam uda. Era o senzatie ciudata, avand in vedera ca am intrat prin perete, sau cel putin asa credeam eu.
Observ dupa cateva secunde ca am ajuns in alta camera. Aceasta camera era una frumos mobilata. Peretii erau tot albi, dar nu aveau mucegai deloc. Era o camera pe care un om normal putea doar sa o viseze si nu sa o vada in realitate in fata ochilor sai. Asa credeam eu... Era doar pe gusturile mele. Simplu, dar elegant!
Nu era prea sofisticata, dar era foarte frumoasa dupa parerea mea.
Hikaru ma lasa putin sa astept si apoi scoate dintr-un sifonier mare o rochie alba, lunga pana la podea, cu umerii goi (tip bacuta) si cu doua bretele tot albe care se vad de parca ar avea un maieu din acelasi material din care e facuta rochia (in mare parte) pe dedesupt.
Rochia aceea mai avea in zona bustului un fel de panglicuta rosie,mai micuta(din punct de vedere al latimii) pe care ori o mai strangeai ori o mai largeai in functie de cat de mare sau mic este bustul. Era asezata in "X", iar la capat se lega.
Rochia era frumos asezata pe un cuier.
Imi da mie sa tin rochia, iar el scoate dintr-un alt dulapior o pereche de pantofi argintii cu un toc de aproximativ 10 centimetri.
Pantofii aceia aveau o floare alba in capat(unde trebuiau sa fie degetele de la picioare).
- Te rog, schimba-te de aceste haine. Eu te voi astepta la usa. imi spuse Hikaru
- Bine... ii raspund eu mirata de ceea ce am primit de la el
Incep sa ma schimb in acea rochie superba. Dupa ce mi-am luat rochia pe mine urma sa ma incalt cu acei pantofi superbi.
M-am imbracat, am deschis usa si l-am vazut pe Hikaru care ma astepta acolo.
El imi da o mana si plecam impreuna pe un hol lung si luminat doar de lumina zilei.
Intr-un final ajungem in fata unei usi din capatul acelui hol. Hikaru deschide usa si ma lasa politicos sa intru in camera inaintea lui, iar majordomul de acolo ne pofteste la masa pe amandoi.
Am vazut multe fete necunoscute. Nu cunosteam absolut pe nimeni inca...
Eu si Hikaru ne asezam la masa.
- Layla-hime, permiteti-le dumnealor sa se prezinte. imi zice un majordomul
- Buna,Layla-hime, eu ma numesc Rin. Incantata de cunostiinta! imi spune o fata blonda cu parul prins in coada si ochii negri
- Salut! Eu sunt Keichi! Daca te intrebi cati ani am sa stii ca am doisprezece. imi spuse un baiat cu parul argintiu si ochii aurii precum razele soarelui
- Mda, buna...Layla-hime...incantata de cunostiinta. Ma numesc Aiko... primesc eu din nou un raspuns de la o fata roscata cu ochii violet
- Si in sfarsit eu!!! Pe mine ma cheama Shiro!! Ma bucur sa te cunosc! imi atrase mie atentia baiatul
Shiro era un baiat cu parul blond si ochii albastrii precum cerul senin.
Te puteai pierde usor in ochii oricaruia de acolo. Erau de o culoare unica.
- Scuzati absenta a catorva care si-au permis sa lipseasca astazi de la masa. Ii veti cunoaste si pe aceia absenti cand vor fi aici, Layla-hime... spuse acel majordom
- Sa incepem sa mancam acum ca ne-am adunat cu totii!
Ceea ce era in farfurie era...somon... Super! N-am mai mancat de mult si chiar imi place somonul!
- Pofta bunaa la toti!! le uram eu celor de la masa care imi aruncau priviri care mai de care mai ciudate
Nu mananc nici jumate din portia mea ca eram deja satula...spre mirarea mea...
Ma ridic usor de la masa si ma scuz, apoi plec in camera mea care nu mai aveam habar unde este...
Nu mai era acelasi hol pe care am venit, era altul...altul pe care nu-l stiam...
Nu cred ca mai stiu sa ajung inapoi in camera mea...
Inaintez tot mai mult.
"Parca nu ajung nicaieri...", imi ziceam eu in sinea mea...
Mergeam si iar mergeam...
- Inutil...oricat merg nu ajung nicaieri! strigam eu pe acolo
Mi se face din nou frig...
Simt acelasi fior rece pe care l-am simtit atunci cand m-am atins acea silueta neagra
"Oare ce am sa patesc daca nu plec mai repede de aici?", imi trecea mie prin cap...
Imi era frica...nu stiam ce avea sa patesc...
.........................................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului II - Un nou inceput
.........................................................................................................................................................
Acesta a fost capitolul 2. Astept pareri si critici! In legatura cu partea unde am ramas...de acolo o sa fie inceputul unui nou capitol, evident... Lectura placuta!!

"Mi se face din nou frig...
Simt acelasi fior rece pe care l-am simtit atunci cand m-a atins acea silueta neagra
'Oare ce am sa patesc daca nu plec mai repede de aici?', imi trecea mie prin cap...
Imi era frica...nu stiam ce avea sa patesc..."
Ceva venea spre mine. Nu aveam idee cine sau ce.
Imi intorc privirea si ma uit sa vad cine e. Eu vedeam doar o silueta neagra in acea intunecime. Nu parea sa fi fost aceeasi care a fost in camera mea. Am mai observat inca un mic detaliu...
Ceea ce era cam ciudat era faptul ca acea silueta neagra parca avea ochi. In intuneric stralucea ceva rosu,spre sangeriu,precum ochii mei...
Ma gandesc ca poate o fi cineva la fel ca mine si Hikaru... Nu prea stiam sigur... Nu prea stiam nici ce e in casa asta asa ca nu pot trage concluzii pripite deja.
Cand veneai pe un hol si intrai intr-o camera era okey, dar cand sa iesi de acolo nu mai ieseai pe acelasi hol pe care venisei. De ce ceilalti nu se ratacesc? Sau poate se ratacesc si ei cateodata...dar totusi de ce mereu eu? Ce casa intortocheata de-a binelea!
Simt o respiratie calda la ceafa...nu rece...
- Aaaah!!!! tip eu cat pot de tare incat se auzi foarte tare in ecou
- Linisteste-te! Nu vei pati nimic! Ce cauti tu pe aici singura? Nu ar trebui sa te plimbi asa haihui prin aceste locuri. Daca vrei te conduc la camera ta. spusese un baiat dupa care ma lua in brate ca sa ma linisteasca putin
Mi-e imi dadusera lacrimile de frica. Acum ca stiam ca era un om sau poate un vampir sau altceva asa nu imi mai era asa frica precum la inceput.
Eram nespus de fericita ca ma gasise cineva pe acolo. Si coincidenta sau poate nu...dar a sosit tocmai cand eu ma pierdusem pe acel hol.
El ma ia de o mana si ma ghideaza drept inainte. Nu vedeam absolut nimic. Nu stiam unde merg. Doar paseam... Nestiind ca poate ar fi ceva in fata mea sau in spatele meu, dar nu avea cum. Mergem un timp asa, iar eu ma impiedic de ceva.
Cand sa cad simt cum el ma prinde in brate ca sa nu cad si apoi ma lasa jos.
- Muktumesc... zic eu rosind un picut in obraji
Ne continuam iar drumul. Ma simt uda in aceste momente. La fel ca atunci cand am trecut prin acel perete. Ma simt uda de parca as fi facut baie cu apa rece.
"Aceeasi senzatie ca prima data... Nimic nou in asta...", imi trecea mie prin cap.
In final eu vad ca ajung in camera unde era acel sifonier mare si toate celelalte lucruri care pentru mine pareau superbe si de bun gust.
- Iti multumesc ca m-ai ajutat sa ajung aici in camera mea... spun eu timida
- Nicio problema... Se zice ca trebuie sa-l rasplatesti pe cel care iti face bine, nu? ma intreaba baiatul
- Da... Cred... spun eu confuza deoarece nu stiam ce vrea sa zica prin asta
- Atunci...ai vrea sa ma rasplatesti...? ma intreaba el din nou
- Cum as putea face asta...? il intreb eu pe acel baiat cu parul lui de un verde crud si ochii care erau rosiatici
El se apropie de mine, iar mie mi se face putin frica...
Eu faceam pasi inapoi ca sa ma indepartez de el deaorece el venea spre mine, dar cand ajung la un perete si ma lovesc de el nu mai am unde sa ma duc.
El pune o mana pe perete in dreapta mea, iar in cealalta parte de apropie de gatul meu tot mai mult.
Nu stiam ce avea de gand, dar...tocmai ii zarisem coltii care se apropiau de gatul meu. Ochii ii devenisera din nou sangerii ca prima data cand i-am vazut in intuneric.
- Asa... Ce zici, vrei...? ma intreba el oprindu-se putin in loc si afisand un zambet obraznic
Eu nu raspund nimic si inghit in sec doar.
Mie imi cade in acest moment o lacrima calda pe un singur obraz. Acea lacrima se scurge pe obrazul meu si cade pe gatul unde se opreste.
Se opropie tot mai mult de mine cu acei colti si fu doar cu cativa milimetri la departare de gatul meu.
- Aoi,ce faci? Ti-am zis sa nu te apropii de ea cand va veni aici, iti amintesti? zise...Hikaru nervos venind langa acel baiat de langa mine si dandu-l la o parte de langa mine cu o palma zdravana care il tranteste de celalalt perete din fata mea
"O,doamne... Ce bine ca a aparut el...".spun eu rasufland usurata.
Acel baiat pe care presupun ca-l chema Aoi pleaca imediat din camera lasandu-ma acolo cu Hikaru.
- Layla, esti bine? ma intreaba Hikaru ingrijorat
- Mda... Sunt bine. ii raspund lui Hikaru
Hikaru se apropie de mine. Eu imi inchid ochii crezand ca se va intampla ce era sa se intample cand eram cu acel baiat mai devreme.
Il vad pe Hikaru ca se apropie de mine si eu imi inchid ochii.
Incepea sa-mi fie din nou frica.
Simt cum el se apropie de gatul meu.
Simt ceva cald.
"Linsese acea urma lasata de lacrima mea?",imi spun eu in sinea mea
Credeam ca iar o sa fiu muscata, dar nu fu asa si asta ma linisteste.
Imi deschid ochii si il vad pe Hikaru care se uita la mine cu duiosie.
Imi pun mana pe acel obraz de unde cursese acea lacrima de sange, care nu-mi venea sa cred ca a fost asa, iar pe mana imi apare sangele pe care-l aveam pe fata acum cateva momente si pe care mi l-am sters.
Hikaru scoate o batista si ma sterse de urma acelei lacrimi misterioase. Nu s-a mai auzit pana atunci ca cineva sa planga cu lacrimi de sange, deci era absolut incredibil si inexplicabil pentru mine si cred ca si pentru altii.
Nu mai zic nimic,desi aveam mii de intrebari pe care sa i le pun lui Hikaru.
Nu stiam mai exact de ce mi-a curs acea lacrima si nici ce a provocat asta, dar speram ca intr-o zi sa aflu.
- Ar trebui sa te schimbi si sa iesi pe afara prin imprejurimi, sa cunosti niste persoane care n-au venit la masa...
Poti sa te imbraci cu orice din acel sifonier. Tot ce e in aceasta camera iti apartine tie. Eu te las sa te schimbi. Daca ai nevoie de ceva, doar striga-ma si voi veni sa te ajut. Eu te astept la usa. Ai grija ce faci. imi zise el la sfarsit ingrijorat
Hikaru pleaca, iar eu raman singura in acea camera.
Ma duc cu pasi marunti spre sifonier si il deschid. Arunc o privire de ansamblu dupa care incep sa studiez fiecare lucrusor de acolo, neluandu-l de la locul lui.
Fiecare lucru de acolo parea scos din povesti ori de pe alta lume.
Caut eu ce caut si pana la urma ma hotarasc cu ce sa ma imbrac si anume cu o rochie mov cu volane pe dedesuptul rochiei. Volanele negre sunt un pic mai lungute cu cativa milimetri,deci se cam vad.
Acea rochie mov are la spate un voal mare, mare, tot mov, dar transparent si parca un pic mai deschis la culoare decat rochia. Manecile bluzei erau largi de la umar pana la incheieturile mainii, dar la imbele maini erau legate si cusute doua panglici mov inchis care se legau cam pe la coate.
Rochia era cu tot cu o curea pe care ti-o puneai in jurul taliei si care la capat avea aceeasi panglica din care era pusa si la maneci. Deci cu aceasta curea trebuia sa te legi. Acea rochie era stil haina si nu avea decolteu, era pe gat. Acea rochie avea niste nasturi negri cusuti si cu care nu te puteai incheia sau descheia. Erau doar de frumusete.
Cat am mai stat sa aleg cu ce ma imbrac! Cam mult... Acum ca am ales cu ce sa ma imbrac mai trebuie doar sa aleg cu ce sa ma incalt.
Deschid acel dulapior din care Hikaru a scos acei pantofi si zaresc imediat o pereche de cizme negre si lungi pana la genunchi. Acele cizme sunt cu platforma.
Acum m-am hotarat si cu ce sa ma incalt. Acum doar ma schimb de aceste haine si mi le iau pe cele pe care le-am ales.
Ma bucur mult ca pot sa port asa ceva. Daca ar fi fost dupa mine nu as fi avut bani sa cumpar haine asa frumoase ca acestea, chiar daca tata e om de afaceri el nu mi-ar fi dat bani de bunavoie, ci doa silit de cineva.
Imi ia mie vreo cinci minute sa ma schimb si apoi ma privesc in oglinda. Acum aveam parul argintiu si ochii sangerii. Se pare ca uitasem sa-mi pun lantisorul,dar oricum nu cred ca era strict necesar acum.
Deschid usa si apoi il vad pe Hikaru care ma astepta necontenit de cand a iesit afara din camera ca sa ma schimb.
Acum plecam impreuna pe un nou hol, de data aceasta cu becuri aprinse si care straluceau puternic.
Acel hol era scurt si in capatul lui era o usa albastra.
Hikaru imi da voie sa merg inainte , iar el vine dupa mine.
"Unde am ajuns acum?", ma intrebam eu in sinea mea
- Aici este o gradina cu flori. La capatul acesteia te asteapta ceilalti pe care nu i-ai cunoscut si cei pe care i-ai cunoscut. Vei merge cu ei in oras, unde sunt oameni si va veti plimba. Nu uita sa-ti pui lantisorul. imi spuse Hikaru aratandu-mi pe unde sa merg
Fu liniste dupa ce el spuse acele vorbe. Eu nu mai spuneam nimic si nici el nu mai spunea nimic. Vazand asta mie imi vine sa zic nceva,dar ma razgandesc si-i zic altceva.
- O sa vii si tu cu noi in oras...? intreb eu curioasa
- Da. imi raspunse el
Fara sa-mi dau seama aungem deja la capatul acelei gradini unde era o masa si niste scaune. Numai doua scaune erau goale. Probabil ca acelea erau...unul al meu si unul al lui Hikaru.
- Aaaa, buna Layla... imi spue Aiko
- Hei, salut Layla-hime! Ma bucur sa te revad! zise si Keichi
- Frumoase haine. Sper ca ma mai tii minte. imi spuse acel baiat zambind obraznic,care are parul verde curd si ochii sangerii care dau spre roz aprins putin
- Hello! Sunt si eu pe aici, mai baieti! striga Rin la ceilalti
- Scuza-mi "intarzierea". Si eu ma bucur mult ca te revad si sper sa devenim prietene foarte apropiate. Daca vei avea nevoie de ceva va trebui doar sa ma anunti. adauga Rin avand zambetul pe buze
- Buna din nou Layla-hime. Ma bucur sa te cunosc. Iar mi-au luat-o astia inainte... imi zice Shiro
- Buna! Sunt Ayame... Incantata de cunostiinta... spuse timida o fata cu parul verde aprins si ochii verzi spre o nuanta de albastru
- Eu ma numesc Sayuri. Toti imi spun Sayu-chan, deci spune-mi si tu asa,ok? primesc eu din nou un raspuns de la Sayu,o fata cu parul albastru si ochii de un verde sters
- Hai, salut, Layla! NUmele meu este Tadashi... Sper sa devenim buni prieteni... imi da iar un raspuns cam plictisit inca un baiat cu parul argintiu asemanator cu al meu si cu ochii albastrii,mai exact o superba nuanta de tucoaz
Pe mine ma pofteste Hikaru la masa, iar eu iau un loc acolo unde imi arata el.
Hikaru ma lasa sa vorbesc cu ceilalti si pleaca putin sa se plimbe pe acolo prin apropiere.
Toti se uitau la mine insistent, ceea ce imi cam dadea fiori.
"Ce i-a apucat?", ma intreb eu in gand.
- Pot sa va intreb ceva? De ce va uitati asa la mine? intreb eu curioasa
- Ah,fara motiv...doar asa... spusera toti in cor inafara de Hikaru care nu era acolo
Eu auzeam acum susoteli pe care nu puteam sa le inteleg. Toti discutau in soapta cate ceva, iar eu nu aveam habar ce anume.
- Ai vazut totul? Ce trecut tragic! ii zice Rin la ureche lui Keichi
- Da. Cum de nu a fost iubita de absolut nimeni? Nu-mi vine sa cred... Si mama ei... A,taci! Poate ne aude! striga Keichi la Rin uitandu-se la mine
"Oare despre asta vorbeau toti? De unde stiu ei despre trecutul meu si despre mama mea? Nu am spus nimanui...", aceste ganduri ma bantuiau in acele momente
- Ma scuza-ti... Ce va apucat acum pe toti? Eu stau fara sa fac nimic maici si ma uit cum voi susotiti. Macar spuneti-mi si mie despre ce vorbiti. ii rugam eu pe ei
- Vrei sa mergem sa ne plimbam? Vrei sa mergem acum in oras la acei oameni? ma intreba Tadashi care schimba imediat subiectul
- Mda, sa mergem. spuse Hikaru care se intorsese chiar acum
Eu imi pun la gat lantisorul,iar parul imi revine oarecum la normal si sper ca si ochii. Stiu doar ca parul acum nu mai era chiar cum era inainte. Acum era foarte negru.
Eu si Hikaru o iau inainte, iar ceilalti din nu stiu ce motiv stau in spate. Ma intorc si ii vad ca iar susotesc. Ii tratez cu indiferenta de aceasta data si imi intorc privirea spre drumul din fata mea.
Mergem ce tot mergem si vad ca ne apropiem de un oras. Ma bucura acest lucru deoarece voi mai vedea si eu in sfarsit orasul.
Ma uit mai bine si observ o micuta coincidenta...sau poate nu...dar orasul acela este acela unde am renascut eu. Unde am devenit ceea ce sunt astazi, chiar daca nu mai sunt umana.
Imi aduc aminte de tatal meu si tot ce mi-a facut. Imi aduc aminte cum m-a aruncat de pe cladire...si absolut tot. Nu pot uita aceste lucruri. Il urasc, dar nu ar trebui...sau poate ca da...la cate mi-a facut.
Inca am ura fata de el. Nu am uitat si nici nu voi uita vreodata.
Imi alung gandurile si revin la realitate. Vedeam ca noi eram la intrarea in acel oras, Tokyo... Mergem pe trotuar doar...
- Ce ziceti, sa mergem la un restaurant? ne intreba Hikaru pe toti
- Eu vreau... dau eu un raspuns timid
- Ceilalti, de acord? intreba el iar
- Da... zisesera plictisiti ei
Ne indreptam spre restaurantul specificat de Hikaru si intram acolo.
Luam o masa si mergem sa ne asezam. Nu comandam inca nimic. Toti ne uitam doar pe meniuri.
Eu ma plimb cu privirea si vad multe candelabre superbe si sigur scumpe, oameni imbracati la patru ace si femei cu totul elegante, mancarurile delicioase de pe masa clientilor, majordomii care se miscau rapid si aduceau comanda in scurt timp si multe, multe altele. Erau foarte multe decoratiuni, printre care si flori, o cascada mare cu apa in mijlocul resturantului, o scena unde se canta muzica live si unde putea canta oricine daca platea o anumita suma de care nu m-am interesat, dansatoare si servitoare care erau foarte frumoase si care cel mai adeseam serveau domnii, iar pe doamne le serveau majordomii. Servitoarele la fel ca si majordomii serveau imediat comanda. Ele nu se lasau mai prejos in niciun caz se pare.
Ma uit pe la intrarea in acel restaurant si observ ca intra un tip chelios, imbracat la patru ace, cu o femeie de brat si cu bodyguarzi in jurul lui si a acelei femei.
Acea femeie are in jur de 25 de ani. Este supla si poarta o rochie rosie despicata la un picior, cu spatele gol si cu un decolteu generos. Pantofii din picioare sunt negri. Ea are parul roscat spre un rozaliu aprins si ochii aurii. Parul ei era prins intr-un coc lejer si avea lasate cateva fire de par rebele in jurul fetei. Este machiata strident cu negru. Sa nu mai zic de pudra de fata in exces si un ruj visiniu. Are ea ce are cu rosul si visiniul...
Il vad pe acel barbat pe care-l uram cel mai mult cum o ia in brate si o saruta pe acea femie care nu era mai mult decat o c...a . Nu-mi place sa zic asta, dar sunt sigura ca asa este. Toate aceste femei usoare care umbla cu tata vor doar banii lui, iar el cred ca nici nu-si da seama. Si, da, acela era tatal meu care nu stiu ce naiba cauta intr-un loc ca acesta. Se pare ca el mai nou s-a apucat sa umble si cu proxeneti. De-asta vroia sa ma vanda pe mine. A stat o data cu una pe acolo si n-a avut bani sa-i plateasca, iar eu eram solutia, cheia lui de salvare. Vroia sa ma vanda de tot ca sa poata el sa mearga gratis acolo sa se culce cu alea cat timp eu sunt in viata si sunt tanara. Eu dupa cum se stie am fugit de acasa cu multe bunuri. Tata a vrut sa ma omoare fiindca am auzit niste conversatii cu asa-zisul lui prieten la care vroia sa ma vanda si ca am auzit niste conversatii cu partenerii lui de afaceri cu care escrochereste lumea intreaga si castiga foarte mult. Nu stiu ce sa mai zic de el... Mereu stiu ca a fost asa si ca nu se va schimba. E un nemernic intradevar. S-au intamplat mai multe chestii de acest gen inainte sa plec de acasa pentru ultima data,dar inainte de asta eu m-am mai intors crezand ca poate s-a schimbat, dar niciodata n-a fost asa. Am fost si eu o proasta in acele vremuri. Acum ca-l vad aici imi vine sa ma duc sa-l pocnesc si sa-l iau de gat pe el si pe femeia aia de doi bani cu care sta acum. Azi e cu ea, maine e cu alta. Cam asa e la el. Of, ce sa-i faci...? Unii oameni nu se schimba indiferent ce le-ai face.
Imi vin nervii si ma ridic de pe scaun indreptandu-ma spre ticalosul acela.
Hikaru ma trage de mana facandu-mi semn sa stau jos si sa nu ma duc la el.
Eu dau din cap in semn ca nu si plec inainte smulgandu-mi mana de langa el.
Ma apropii de el si in fata lui la masa erau bodyguarzii lui. Ei nu ma lasa sa trec. Cand incerc sa trec primesc un pumn in burta.
Atunci m-am enervat serios.
- Tata!! strig eu cat pot de care ca sa ma auda
El nu ma baga in seama. Nu stiu daca m-a recunoscut sau pur si simplu nu m-a auzit, dar imi ies din fire si mai rau.
- Nu vrei sa ma vezi, nu?! strig eu din nou
Eu vazand ca niciunul dintre aia nu ma lasa sa trec de ei le dau un sut la unul dintre ei. Nu stiu cum fac,dar il dau la parte cu o palma peste fata. Il arunc intr-una dintre mese. Acum urma altul. De data asta ii dau un pumn aceluia in fata. Incepe sa-i curga sange pe gura si pe nas. Il vad cum cade si apoi ma gandesc ca mai sunt doar trei.
La urmatorii trei nu stiam ce sa mai fac. Aia aveau bastoane si eu n-aveam cu ce sa ma apar.
Iau un lemn din masa pe care acel om a cazut si ma pregatesc sa lovesc.
Lovesc, dar sunt trantita pe jos. De data aceasta ma mai alesesem cu o vanataie si cu o zgarietura la fata.
- N-a fost de ajuns cat am suferit? N-a fost de ajuns tot ceea ce mi-ai facut, tu, scarba de tata??! Iti place asa mult sa ma vezi suferind?! tip eu la el incepand sa se scurga de pe fata mea siroaie de lacrimi fierbinti
Imi revin putin in fire si il iau de gat pe unul din bodyguarzi si il ridic sus. Il tin asa vreun minut si apoi ii dau drumul. Se invinetise la fata. Evident ca nu mai putuse sa respire in acel interval de aproximativ un minut.
Acum mai ramaseseta doi care erau in fata tatalui meu si a acelei t...e(t..fe ; intelegeti voi). Nu mai era nicio problema. Iau un scaun si ii lovesc pe amandoi deodata. Ei cad instantaneu.
Acum eram fata in fata cu tatal meu care se uita infricosat la mine.
Ma apropii de el si il iau de guler,de gat si il ridic in sus cum am facut cu acel bodyguard de mai devreme.
Incepe sa se inroseasca la fata omul pe care il urasc cel mai mult. Nu stiu sigur ce am de gand acum, dar imi vine sa-l omor. In trecut nu aveam nicidecum aceasta putere, dar acum o am.
- Stii cat am suferit eu atunci cand m-ati impuscat?! Stii oare cum e sa nu ai parte de iubire parinteasca absolut deloc? Ai ucis-o cu mana ta pe mama si vroiai sa patesc ca ea, nu?! Nu se poate! Vei plati cu varf si idesat pentru ceea ce ai facut! Nu-ti va mai ramane nicio avere! Nu vei avea nici bani de mancare! Vei fi falit! Banii nu aduc fericirea si ei nu sunt infiniti! Se vor termina! Si in plus acei bani nu poti sa-i iei cu tine pe cealalta lume! Se zice ca trebuie sa te bucuri de viata, dar daca ceea ce faci tu iti aduce bucurie atunci nu esti uman! Omori, faci trafic de carne vie si iti vinzi propria familie pentru femei care-s c...e! Asta este un tata?! Asa ar trebui sa fie unul?! Nu cred! Credeai ca am murit de mana ta, nu?! Ei bine, afla ca sunt in viata! Exact, unica ta fiica Layla pe care ai decis s-o ucizi din mai multe motive egoiste. Unul dintre acelea a fost fiindca eu eram singura mostenitoare a averii tale, nu?! Mai bine traiesc in saracie si fericita decat in bogatie si cu crime si lacrimi zilnic. Nu vreau sa te mai vad! Stii cat as vrea sa te ucid acum??! Ia zi, stii?! Stii cat te urasc eu pe tine?! Pentru tot ce mi-ai facut ai merita acum sa te omor cu mana mea. Dar nu pot face asta! tip eu curgandu-mi mii de lacrimii pe obraz
- Lasa-l!! E tatal tau, nenorocita mica! Tu esti o mucoasa si-ti permiti sa-i zici asa ceva?! Cine esti tu sa-i faci morala?! tipa roscata aceea la mine
Ma apuca dracii de data asta. Ii dau o palama de o trimit catre perete si acolo ramane lipita.
- Cine sunt? Unica ei fiica pe care a crezut ca a ucis-o! Asta sunt! Si daca iti permiti sa zici toate astea inseamna ca si tu ii vrei banii si ca nu stii ce vei pati la sfarsit. Nu te voi ucide. Nu as avea de ce in acest moment, dar sigur te va ucide el inaintea mea. Te asigur! strig si eu la randul meu
MI se innegreste acel lantisor de la gat si in jurul meu se face o minitornada. E un vant care puternic cel din jurul meu. Totul incepuse sa zboare pe sus apoi dintr-o data cazura jos cand se opri brusc vantul. Parul mi se facu argintiu, mai stralucitor decat inainte, iar ochii mi se facura sangerii. Ochii mei sunt plini de ura in aceste momente...sa nu mai zic de lacrimi.... Aratam mai bine decat frumusetea incredibila pe care oricum o aveam in forma mea umana.
- Stiu...de ce nu poti sa ma ucizi... raspunse tatal meu tusind
- Fiindca ma iubesti inca... Ma iubesti mult.... raspunse tatal meu
- Nu! Din nou nu stii ce-i aia iubire si ce-i aia ura! Nu stii sa faci diferenta intre aceste doua! De aceea iubirea ta cu forta nu se poate! Asta e doar egoism! Stii de ce nu te ucid?! Daca te-as ucide atunci as fi mai josnica decat un caine ca tine! Cel care chiar m-a facut sa fiu la un pas de moarte! N-as fi mai prejos de tine daca te-as ucide! Doar te voi chinui toata viata ta ca sa simti pe pielea ta cum m-am simit eu! O sa vrei sa nu fi facut tot ceea ce ai facut! Vei vedea tu! strig eu scurgandu-mi-se din nou lacrimi de sange
mine. Nu stiu in ce mod,dar simteam asta. Ei ma acceptasera deja asa cum sunt. Nu au intrebat despre trecutul meu.Hikaru si ceilalti stateau si se uitau la mine pur si simplu.
Eu ii dau drumul tatalui meu care se invineti la fata, dar stiam ca nu murise si ma intorc cu spatele si plec catre masa unde ma asteptau adevaratii mei prietenii cu care aveam poate sa-mi petrec toata viata. Simteam ca ei tineau la mine.
Cand merg eu spre masa lui Hikaru si a celorlalti mi se face din nou alb acel lantisor, iar parul si ochii imi revin la normal. Ochii inca avand o usoara tenta de rosu pe care de-abia o observai.
Ma uit inapoi spre masa tatalui meu si-l vad cum se uita la mine fiind pe jos si ajutat de roscata aceea sa-si revina la normal. O vad cum suna pe cineva la telefon,iar apoi il vad din nou pe tata cum se uita lung la mine si fara vlaga.
Nu omorasem pe nimeni asa ca nu avea nimeni de ce sa ma aresteze. Nici n-aveau cum. Eram in prezent imposibil de prins.
- Haideti sa mergem altundeva,prieteni! strigam eu fericita,dar apoi revenindu-mi tristetea pe chip
- Hei, sterge-ti fata cu asta! imi zise Keichi dandu-mi o batista alba imaculata
Ma sterg pe fata si apoi i-o dau inapoi,dar el n-o accepta.
- Layla-hime, oricand ai nevoie de ceva sa ne spui! Te vom ajuta cu siguranta. imi zisera ei in cor in afara de Hikaru care ma lua in brate
- Sa nu mai risti atat! Ai fi putut fi omorata de acei oameni! Stii doar ca nu suport sa te vad ranita, nu? ma intreba induiosat Hikaru tinandu-ma strans in brate
- Gata, gata ca am venit aici sa ne distram! apune Ayame zambareata
Atunci mi-am dat seama ca am prieteni adevarati. Puteau sa plece sau sa ma opreasca, dar stiau ca asta e ceea ce vroiam sa fac din acea noapte cand am devenit vampir. Puteau sa plece, dar n-au facut-o deaorece nu m-ar abandona. Simt ca ei chiar tin la mine.
Noi toti plecam si facem pana la urma tot turul orasului ajungand acasa seara pe la ora 24 cand toti ne-am culcat, inafara de mine care nu puteam dormi deloc dupa cele intamplate.
Un lucru stiam sigur acum. Stiam ca am prieteni care imi sunt alaturi si care ma ajuta la nevoie. Acesti prieteni care sunt ca mine si sigur ma inteleg. Poate nu toti, dar unul dintre ei sigur da. Ma simt iubita acum ca i-am intalnit pe ei. Nu stiu daca e asa cum cred eu fiindca de obicei in aceasta lume cruda nimic nu e chiar ceea ce pare a fi. Oricum toti trebuie sa ne adaptam asa ca eu asta am facut.
Cu gandul la aceste lucruri am adormit eiu fericita in aceasta noapte.
Totusi mai aveam multe intrebari la care nu am gasit raspunsul, insa toate la timpul lor...
.........................................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului III - Reintalnirea Tragica & Prieteni Mei Pentru Totdeauna
.........................................................................................................................................................

Dupa inca vreo doua zile plictisitoare si neiesite din comun,absolut normale in care doar m-am trezit,am luat micul dejun, am luat cina si in rest am stat inchisa in camera...
.........................................................................................................................................................
Vad un cer intunecat... Imi aminteste de cerul din acea noapte blestemata...
Sunt intinsa... Stau pe un camp cu flori uscate. Toata verdeata cu care m-am obisnuit s-o vad vara aici lipsea. Era doar iarba uscata si calcata parca in picioare. Nici florile nu faceau exceptie. Erau rupte de la radacini si uscate.
Sub mine simt pamantul rece car imi face pielea de gaina. Nu era nici urma de viata acolo... Totul era pustiu.
Ma ridic in picioare si arunc o privire prin imprejurimi.
O liniste deplina domnea peste acele locuri tainice. Acea liniste e de-a dreptul coplesitoare.
Incep sa merg. Fac pasi marunti. Nu ajungeam nicaieri. Nu vedeam nimic la care ar fi trebuit sau as fi putut sa ajung. E ca si cum acest peisaj si toate aceste lucruri din jurul meu sunt asa oriunde m-as duce. Nu se schimba nimic in peisaj oricat si oriunde as merge. Din nou am acel sentiment cunoscut mie, "teama"... Ceva care te face sa te strangi ghem, ca o minge, in locul in care esti in momentul in care te cuprinde... Cea care te face sa te izolezi de lume pentru a scapa de eventualul pericol si nu in ultimul rand, cea care iti ravaseste minte si nu te lasa sa gandesti limpede...
"Teama" nu pot s-o descriu bine in cuvinte. Cel mai bine o descrie fata mea. Fata care afiseaza in aceste momente o expresie speriata. Cand te uiti la o astfel de fata iti dai seama ca ceea ce simte respectiva persoana este teama.
Aveam in plus si o senzatie, la fel de cunoscuta precum sentimentul de teama, care cu cat mergeam mai mult cu cat o aveam neincetat. Era acea senzatie inconfundabila... Ca si cum eu stiam ca merg inainte, dar mergeam inapoi sau ca si cum mergeam in gol, intr-un spatiu infinit si mereu la fel cu nimic neschimbat.
Ma opresc si ma mai uit pe cer inca o data. Nu se vedea absolut nimic pe cer, decat cerul in sine. Nu era nici urma de viata, nici urma de vreo pasare sau orice altceva ce ar putea zbura. Ceea ce era pe pamant, la sol se pare ca nu era prea diferit de ceea ce era in aer. Totul fara viata si totul pustiu.
Ma simt singura si mi se face frig si apoi cald si apoi frig, s.a.m.d. Imi este din ce in ce mai rau din nu stiu ce motiv. Ma simteam de parca as fi stat treaza cateva nopti intregi fara sa dorm vreun pic. Ma simteam obosita. Imi venea sa ma trantesc pe jos si sa ma culc, insa nu puteam face asta.
at sa acelasi timp ma simteam si ametita. Daca ma miscam chiar si un pic repede atunci simteam ca lumea se invarteste cu mine si imi pierdeam din echilibru. Am incerca misc mai repede de cateva ori, dar ultima oara am sfarsit cazand la pamant. Bineinteles ma ridc din nou, dar incepe sa ma doara capul. Incep sa-mi masez tamplele ca sa nu-mi mai fie chiar asa rau, dar nu functioneaza cu atata tot. Nu aveam idee ce sa fac ca sa-mi revin.
Dupa cateva momente de stat pe acel pamant parca inghetat la cat de rece era eu ma ridic incetisor.
Reusesc sa ma ridic, spre bucuria mea, apoi arunc din nou o prvire in jur. Nu vad pe nimeni...
"Nici pic de viata prin aceste locuri", imi ziceam in sinea mea
- In felul asta n-o sa ies in veci de aici! Dar pana la urma...ce caut eu aici?! strig eu cat pot de tare
"De fapt poate ca pana voi iesi din acest loc, daca voi iesi, voi fi murit deja de sete sau foame, sa nu mai zic de frig...", mormai eu si ma deprim si mai mult la gandul ca poate nu voi iesi vreodata din acest loc.
Ma uit din nou in jurul fiind atrasa de un sunet minunat. "
"E un instrument oare? Nici eu nu-mi dau seama.", gandeam eu din nou ascultand frumoasa insiruire de sunete muzicale
Era...un pian... Asa de frumoase sunete scoatea... Era incredibil.
Ma ridic de jos. Durerea de cap imi disparuse complet dintr-un motiv necunoscut mie.
Incep sa merg dupa sursa de unde veneau acele sunete.
Imi inchid ochii si ma las ghidata doar de auz, stiind ca nu aveam de ce sa ma impiedic in acest camp liber.
Cand simt tot mai aproape de mine sursa acelor sunete imi deschid ochii. Vad un baiat cu ochii de un verde crud si ochii sangerii cu o tenta usoara de roz aprins. Il cunosteam. Era Aoi.
Aoi ma zareste intr-un final si se opreste din a canta melodia aceea la pian. Se ridica de pe scaunul acela al pianului si se indreapta spre mine. Eu fac pasi inapoi nemaiuitandu-ma pe unde calc. Eram sigura ca nu aveam de ce sa ma impiedic sau ca nu exista ceva in spatele meu care sa ma opreasca sa mai merg inapoi.
Fac pasi si tot fac pasi. Am fi continuat asta probabil la infinit daca nu as fi cazut dintr-o data undeva in gol. Era totul negru, totul intunecat. Ca atunci cand am cazut de pe cladirea aceea in ultima mea noapte in calitate de om.
Cad in gol parca... Il vad pe Aoi care imi face cu mana,la fel ca tatal meu... Din Aoi cel tanar apare dintr-o data acel ticalos, tatal meu. Ca atunci cand m-a aruncat de pe cladire si l-am vazut facandu-mi cu mana si razand.
De data asta totul se lumineaza. Eram in acea camera cu pereti albi si cu mucegai pe alocuri. Acea camera aproape goala unde am intalnit acea umbra. Eram din nou acolo in mijlocul camerei.
Ma uit mai bine in jur, dar nici n-apuc sa ma uit si-n spatele meu sa vad ce este ca deja cad din nou in niciunde. Scot un tipat care se auzea tot mai mult in ecou si imi rasuna in propriile-mi urechi.
Cad pe ceva tare. Mai exact cad pe spate. Eram pusa parca pe niste lemne la cum se simtea sub mine.
Incep sa ma uit prin jur si incerc sa ma ridic, insa nu reusesc. Eram legata de niste lanturi.
"Ce-am mai facut de aceastadata?", ma intreb eu dezamagita
In camera nu era nimeni.
Inchid ochii si parca incep sa adorm. Mi-era somn. Habar n-aveam de ce.
Simt o respiratie calda la gatul meu. Imi deschid ochii si vad un par de un verde crud. Era Aoi.
Se apropie din ce in ce mai mult de gatul meu, iar eu ma panichez...
- Nuu! Nuuu! Lasa-ma!! strig eu zbatandu-ma sa scap din acele lanturi
Nu mai vad absolut nimic acum. In aceste momente eram deconactata de la acea "realitate".
- Hi-ka-ruuuu!!! Ajuta-maaa!!! Nu vreau asta! Vreau sa traiesc fericita! Aaah! Nu vreau sa fiu muscata!! Te rog,ajuta-ma.... strigasem eu, iar mai pe la sfarsit ramanand mai fara vlaga si incepand sa imi inunde fata lacrimile
Ma trezesc din pat. Realizez ca totul a fost doar un vis. De ceva vreme am tot avut astfel de cosmaruri si nu stiam de ce. In zilele de cand am venit aici nu a fost noapte cand sa nu am vreun cosmar de acest gen. Mi-era frica sa nu se adevereasca aceste cosmaruri, dar toti din aceasta casa sunt prietenii mei...atunci de ce ar face ceva la fel de rau cum am visat eu in urmatoarele zile? Nu cred ca ar face ceva care sa ma raneasca.
Hikaru intra imediat in camera fara sa mai bata la usa si vine spre mine ingrijorat.
- Hikaru...iar am avut un cosmar! A...a fost...groaz-nic... de-abia spun eu printre suspine si lacrimi luandu-l in brate si tinandu-l strans
- Linisteste-te! Sunt aici si nu vei pati nimic. imi raspunse el cu un zambet bland pe fata
- Iti...multumesc. ii raspund eu tot printre suspine si lacrimi
Eu ma apropii de fata lui si il sarut pe obraz.
- Asta e un cadou meu de multumire fiindca imi esti alaturi. spun eu rosind putin in obraji la fel ca si el
Mie imi venise o pofta ciudata si ma apropii de el vrand sa imi infing acei colti ascutiti in gatul lui, dar ma opresc cand vad semnul lasat de cealalta muscatura de la mine. Mi se facu mila cand am vazut acele urme adanci.
Ma dau inapoi si dau din cap in semn ca nu voi face asta sau ceva de genul asta...
- De ce eziti...? ma intreba Hikaru uitandu-se fix in ochii mei
Eu doar inghit in sec si il iau in brate din nou. Il simt cum ma zgarie cu coltii lui putin vrand sa ma muste,dar pare ca se razgandeste si el. Pare sa se abtina.
- Ar trebui sa te imbraci. Te voi astepta la masa. Voi trimite eu pe cineva dupa tine sa te aduca acolo. spuse HIkaru intors cu spatele la mine si plecand apoi pe usa
Eu raman confuza in privinta felului in care s-a comportat mai devreme Hikaru, adica de ce s-a purtat atat de distant?
Ma duc in graba spre sifonier de data aceasta si arunc o privire prin el. In mare parte cam stiam ce este in el, dar parca aparusera alte haine peste noapte sau erau doar lucruri pe care eu nu le zarisem din prima. Incep sa studiez fiecare lucrusor pe care il apuc.
Dau in final de o rochie rosie cu alb cu bretele. Aceas rochie imi placea mult asa ca m-am hotarat sa ma imbrac cu ea astazi. Avea puf pe acolo pe unde e bustul si tot pe acolo mai avea si o fundita de un rosu mai inchis decat rochia in fine care e in carouri alb cu rosu. La capat la rochie unde se termina are un fel de volanas de aceeasi culoare ca fundita, iar la talie exista o panglica(de aceeasi culoare cu fundita) cu care te legai. Acum ca mi-am ales rochia trebuie sa-mi aleg si pantofii.
Inainte sa inchid usa de la sifonier bag de seama ca mai era ceva care era cu tot cu rochie si anume niste manusi scurte fix de aceeasi culoare cu volanasul acela si cu fundita. Acum era perfect. Inchid sifonierul si ma duc la acel dulapior cu pantofi.Caut eu pentru putin timp, iar apoi gasesc niste botine cu toc nu prea mare,dar elegant.
Incep sa ma imbrac cu hainele acelea. Imi dau jos acea rochita facuta special pentru a dormi noaptea cu ea si raman doar in lenjerie.
Eram pe cale sa-mi schimb si lenjeria de pe mine cand cineva deschide usa.
- Layla-hime, sunteti... spuse Shiro neterminand propozitia si rosind la fata
- Iesi afara!! strig eu aruncand dupa el cu ce am gasit la indemana
Aruncasem pana si cu acea rochie cu care am dormit. Ma reped la el si i-o iau. Nici nu ma mai uitasem ca nu m-am imbracat. Ma rusinez, eu fiind in fata lui si apoi ii dau o palma si-l trimit in perete.
Acum ii curgea si sange pe nas si era rosu tot la fata.
- Lay...la....hime... mormai Shiro
Eu fug imediat catre patul meu si ma acopar cu cearsaful de matase cu care eram invelita noaptea intotdeauna.
Eu eram rosie ca racul mai ceva ca Shiro.
- Ce se intampla aici? intreba o voce de fata
Shi-roo!!! Iesi afara!! Nesimtitule! Nu vezi ca se schimba?! Striga nervoasa Rin dandu-i lui Shiro un sut de-l trimite afara din camera
Rin! Ai inteles gresit totul! Nu e ceea ce pare. E.... dar nici n-apuca sa zica tot ca Rin inchide usa la camera
Este totul bine, Layla-hime? ma intreba ingrijorata Rin
- Mda... ii raspund eu la fel de rosie ca mai inainte la fata
- Acum imbraca-te, bine? Aceasta rochie nu se poarta cu sutien sau bustiera deci dati-l jos si apoi imbracate cu rochia aceea pe care ti-ai ales-o. imi zise Rin
- Dar...intoarcete cu spatele...si inchide ochii...bine? Ii zic eu rusinata
- Ooh, fii serioasa! Si eu sunt fata si tu esti fata! De ce iti e asa rusine?? ma intreaba ea
Hmm...doar intoarce-te si inchide ochii! Ii raspund eu
- Bine, bine.... imi spune Rin amuzata
Rin se intoarce cu spatele. Eu ma duc in fata ei sa vad daca a inchis si ochii. Spre bucuria mea, ea ii avea inchisi.
Imi dau jos sutienul pe care il pun pe pat si apoi imi iau rochia pe mine. In cateva momente eram imbracata cu ea. Acum trebuia sa-mi mai leg doar acea panglica din jurul taliei,sa-mi iau acele manusi subtiri si sa ma incalt cu acele botine rosii. Imi pun hainele pe care mi le-am dat jos in sifonier la loc.
Imi placeau asa mult acele haine de pe mine. Pur si simplu le iubeam...
In aceste momente imi luam botinele in picioare, dar uitasem de sosete....
Dau o fuga catre sifonier si imi aleg de acolo niste sosete albe pana la genunchi, apoi ma incalt cu botinele acelea rosii. Acum eram gata.
- Rin, eu sunt gata... Putem merge la masa... ii spun eu timida
- Esti foarte frumoasa,Layla-hi.... dar fu intrerupta de mine
- Nu-mi mai spune Layla-hime! Spune-mi doar Layla sau Layla-chan sau cum vrei tu! Ii spun eu lui Rin fiind putin nervoasa
- Dar, Layla-hime... Tu nu esti o oarecare fata...tu esti.... Nu conteaza... Nu pot spune... Eu iti voi zice oricum Layla-hime....
- Bine...atunci eu nu voi mai raspunde la acest apelativ! Ii spun eu intorcandu-ma cu spatele la ea si stand bosumflata
- Bine,gata... Nu mai fi bosumflata,Layla-hi....adica....Layla-chan.... imi spuse ea corectandu-se la sfarsitul propozitiei
Noi doua plecam apoi de mana din acea camera si mergem pe un hol luminat de becuri,iar in captul ei era o usa care ducea probabil la masa unde eu mereu am luat cina cu ceilalti.
Rin imi deschise usa si ma lasa ca intotdeauna si ca toti ceilalti sa merg inaintea ei la masa.
- Bun venit, Layla-hime... dar fu intrerupt majrdomul de catre mine
- Nu-mi mai spuneti Layla-hime!! strig eu la acel majordom luandu-l de gulerul costumului sau
- Inteles?! Il intreb eu pe majordom
El da din cap in semn afirmativ si apoi eu ii dau drumul, iar el cade pe podea.
- Layla-hi...adica...Layla, nu crezi ca ai exagerat putin? Ma intreba Shiro inghitand apoi in sec
- Nu... De ce? il intreb eu din curiozitate
- Hmm...doar asa... imi da el un raspun care nu-mi spune nimic mie
- Acum ca totul e bine sa luam masa,Layla. ne spuse la toti Hikaru
Acum majordomul aduce mancarea la masa. Cand ma uit in farfurie vad niste friptura. Mi se pare gustoasa si incep sa mananc.
La un moment dat imi pun intrebarea : “Oare ce fel de carne e asta?”
- Um...ma scuza-ti...dar ce carne e aceasta?? ii intreb eu ca de obicei mai timid
- Carne de miel. imi raspunde Keichi
Cand aud acest lucru scuip tot afara din gura. Eu nu puteam sa mananc carne de miel. Pur si simplu mi-era prea mila... Adica acei miei de-abia nascuti sunt taiati ca sa mancam noi, oamenii bine. Nu mi se pare corect asa ceva. E ca si cum ai omora un bebelus, numai ca mielul e animal.
- Ce s-a intamplat? Ai alergie la carne de-asta? Nu-ti place sau ce?? ma intreba Aoi
- Nu am alergie. Nu e ca nu-mi place... Inainte sa mananc miel aici cu voi la masa eu nu mai mancasem miel.... Deci nu-i vorba ca nu-mi place...doar ca....mi-e prea mila... Miei care sunt abia nascuti sunt omorati de catre oameni pentru a manca ei bine... Nu mi se pare corect asta. E ca si cum ai omora un bebelus,numai ca mielul e animal, stiti.... De aceea nu mamanc carne de miel... le spun eu induiosata
- Nicio problema... Poti manca niste prajitura sau niste salata de fructe. Cred ca iti va placea. Daca vrei poti manca din amandoua. spune Hikaru zambitor
In fata mea sunt puse niste platouri de argint cel mai probabil. Majordomul ia capacul acela patratos de pe ele si dezvaluie o minunatie de prajitura cu crema vanilie si fructe de padure. Pe deasupra avea frisca prajitura si niste fructe de padure, dar si cateva capsuni in plus pe alocuri. Arata delicios.
Majordomul dezvaluie si acea minunata salata de fructe. Si ea mirosea extraordinar de bine... Avea o aroma asa de imbietoare... Nu-ti mai venea sa pleci de langa ea daca o miroseai. Pur si simplu daca o vedeai si o miroseai asa putin...nu te abtineai sa nu mananci. Deci de data aceasta chiar au nimerit ceea ce-mi place mie.
Imi este data o lingurita, iar eu incep sa mananc din salata cum stiu eu mai bine.
Savuram fiecare lingurita si simteam gustul intens si natural al fructelor.
Nu trec bine nici cinci minute ca eu deja mancasem salata de fructe. Acum imi este data o alta lingurita, de data aceasta pentru tort, iar eu incep sa mananc. Era intocmai cum credeam acel tort. Avea fructe de padure, frisca, capsuni, vanilie, dar parca se mai simtea ceva in el. Nu puteam sa-mi dau seama ce este, dar era de-a dreptul delicios. Nu ma mai saturam de acel tort care era destul de mare. Pana acum mancasem deja 3 felii si ceva de tort, cand deja ma saturasem si nu mai puteam sa mananc nimic.
Ma scuz, iar apoi plec pe usa ducandu-ma in camera mea. Aiko si Rin vin dupa mine deoarece si ele terminasera de mancat ce aveau in farfurie.
Toate mergeam de mana pe acel hol. Eu eram singura care in acele momente era nesigura in privinta locului in care vom ajunge. Adica eu ma gandeam ca poate ma pierd din nou prin acel “labirint” chiar daca eram cu Aiko si Rin.
Vad totul negru dintr-odata si apoi simt cum cad intr-un loc necunoscut mie. Toate cadem in gol undeva, iar apoi aterizam pe un lemn sau altceva care e la fel sau aproape la fel de tare. Eu scot un tipat care se auzi in ecou incontinuu timp de cateva momente.
Toate ramaseseram de mana, spre surprinderea mea... Asta daca nu tineam pe altcineva de mana, dar un prea credeam acest lucru deoarece eu nu le-am dat drumul nicio clipa lor de cand am cazut. Eu incerc sa ma ridic, iar apoi se aprinde o lumina si totul se lumineaza.
Vedeam totul clar. Peretii albi, toata camera goala inafara de lemnul pe care aterizaseram noi si lanturi multe pe langa lemnul pe care stateam acum. Nu-mi venea sa cred. Era aproape ca in visul meu...cel de azi dimineara... Ma cuprinde frica la gandul ca s-ar putea intampla ceea ce s-a intamplat in visul meu.
- Aiko-chan, Rin-chan....sunteti bine?? le intreb eu ingrihorata
Ele nu raspundeau. Pareau ca nu mai erau constiente. Ma rugam in gandul meu sa nu fie asa cum cred eu, dar poate era chiar asa...
Mi se face pielea de gaina... Eu o misc putin pe Aiko sa vad daca reactioneaza, dar niciun rezultat. Fac la fel cu Rin, dar nici acum nu obtin niciun rezultat. Pareau inconstiente... Oare s-or fi lovit de lemnul acela cand am cazut. Ma reped sa vad daca au sange la cap sau altceva. Ma sperii cand ma uit. Chiar erau lovite, dar macar nu asa rau. Trebuia sa fac ceva, insa nu aveam idee ce puteam sa fac in astfel de momente. Nu aveam nimic la indemana, iar in camera aceea nu era absolut nimic. Ma ridic de acolo de pe lemnul acela si ma indrept spre singura usa din acea camera. Incerc cateva momente sa-mi fac putin curaj sa deschid usa. Respir adanc si totodata si oftez putin. Imi inchid ochii si nu ma mai gandesc la ce e mai rau....imi limpezesc mintea, chiar daca ea era ravasita de teama. Cand am reusit intr-un final sa-mi fac curaj deschid usa aceea si arunc o privire inauntru. Inauntru vad ca era Hikaru cu ceilalti. Aud niste pasi venind din spatele meu si imi intorc fericita privirea crezand ca Aiko si Rin si-au revenit.
Cred ca era tocmai contrariul... Ele erau in picioare,dar pareau hipnotizate... Nu mai erau acelasi ca inainte... Erau...nu stiu cum....altfel decat inainte. Ceva era schimbat, insa nu pot descrie in cuvinte acel ceva... Stiu doar ca ceva era schimbat la ele...
Rin si Aiko se apropie de mine, iar eu fac pasi inapoi avand pe fata o expresie infricosata.
Nu mai pot sa fac niciun pas inapoi deoarece ma lovesc de Shiro care ma impinge spre Aiko si Rin.
Eu ajung fix pe jos. Aiko se tranteste si ea pe podeaua aceea, iar Rin ma tinea de la spate.
Aiko se apropie de mine tot mai mult de mine. La inceput am crezut ca vrea sa ma imbratiseze, dar nu era asa. Ea se apropia de gatul meu... Cand era cu cativa milimetri la distanta de gatul meu isi arata coltii si apoi si-i infinge in gatul meu... Eu scot un tipat de durere... Chiar ma durea foarte rau. Simteam in acele momente cum toata vlaga din mine se scurge cu cat Aiko bea mai mult din sangele meu. La un moment dat se opreste. Eu nu mai puteam sa stau in fund si inca putin si ma prabuseam pe podea cu totul. Aiko fusese cea care ma prinsese. Ea ma tine bine, iar Rin se apropie si ea de mine...de gatul meu...si isi infinge si ea coltii... Incepe sa bea necontenit... Din nou scot un tipat de durere... Ma ia ameteala...si cad...cad pe podeaua aceea rece si acolo raman. Imi ridic privirea si il vad pe Aoi, pe Shiro aratandu-ma cu degetul, iar ceilalti radeau de mine. Pe Hikaru il vedeam legat intr-un colt din spate al acelei camere in care era si Aoi ceilalti. El,pe de alta parte nu era fericit deloc. Fata lui exprima tristete inconfundabila. Expresia lui mai exprima totodata in unele momente si grija... De pe fata lui se scurgeau lacrimi amare. Il vad ca vorbeste ceva, dar nu-l inteleg... Incep sa mi se inchida ochii, iar apoi in urechile mele imi rasuna doar trei cuvinte inafara de acele rasete sadice, “Imi pare rau,Layla...” . Asta e ceea ce auzeam neincetat si apoi totul negru din nou...
Aud niste voci de fete cum ma striga.... Nu le pot distinge inca...cel putin inca....
- Oh,nu!! Plecati!! Nu mai radeti!! Lasati-ma in pace!! tipam eu sculandu-ma de pe acea podea brusc
“Visasem din nou? Avusem vedenii?”,ma intrebam eu in sinea mea
- Ce s-a intamplat cu mine? A fost un vis? le intreb eu pe Rin si Aiko care erau acolo
- Mda... Cred ca asa a fost... imi raspunde Aiko disparandu-i fata ingrijorata de acum cateva momente
- Cel mai probabil da.... Ai lesinat deodata cand eram pe cale sa intram in camera ta. Nu stiu ce ti s-am intamplat, dar tipai in somn...ca si cum te-ar fi lovit cineva sau ceva de genul acesta... Poate ai avut un cosmar... Oricum...acum ca esti in regula putem merge in camera ta si sa vorbim putin poate.... imi raspunde si Rin ingrijorata
- Huh...? Um....bine...mergem... spun eu parca putin ametita
Mi se parea cunoscuta acea stare de ameteala...semana cu cea din acel vis...daca o fi fost asa...dar nu mai zic nimic... Stiam ca nu aveam sa primesc un raspuns daca intrebam....
Noi mergem in camera si ne asezam pe pat. Incep ele sa ma intrebe mai multe chestii la care nu stiam daca ar fi bine sa le raspund sau nu... Aveam un presentiment ca ele stiau deja...dar din nou n-am mai zis nimic... Asta imi aduce aminte de atunci cand toti vorbeau despre trecutul meu ca si cum s-ar fi uitat in capul meu sa vada ce trecut aveam. Eu i-am auzit foarte bine pe Shiro si Rin vorbind despre trecutul meu, deci pot sa trag concluzia ca si ceilalti vorbeau cam despre acelasi lucru.
- Layla, noi trebuie sa plecam... Avem un serviciun in acel oras in care ai fost tu acum cateva zile si trebuie sa plecam... Te rog, scuza-ne! Imi spuse Rin luand-o pe Aiko si plecand pe usa
Ramasesem iar singura in acea camera parca pustie doar cu mine acolo... In momentele acelea chiar ma simteam singura...
Incep sa ma gandesc la toate visele acelea ciudate pe care le-am avut pana acum, strangandu-ma ghem in acel pat. Primul vis a fost recrearea aceleiasi nopti in care impropriu zis...am murit... Ultima zi pe care mi-am trait-o ca om.
Nu le mai stiu pe toate in ordine,dar le spun exact cum mi le amintesc.
Al doilea vis ciudat a fost cam asa :
Se facea ca eu sunt undeva in intuneric si nu vedeam nimic. Totul se lumineaza dintr-o data si vad ca sunt acasa la mine... Era inca o zi blestemata din mizerabila mea viata ca om. Acea zi in care mama mea care m-a iubit mai mult decat pe sine insasi...a fost omorata de crudul meu tata deoarece “se baga in treburile lui”, asa a spus tata cand nu m-a mai putut tine departe de adevarul despre mult iubita mea mama. Adevarul era ca el o ucisese cu mana lui fiindca pe ea o interesa ce fel de afaceri face. Erau, bineinteles, niste afaceri murdare. Nu se prea puteau numi afaceri....erau mai mult escrocherii si trucuri murdare cu care le lua oamenilor bani cu nu prea mult efort. Daca va ganditi ca era doar asta, atunci va inselati. El mai era implicat si in traficul de droguri si de carne vie. Dupa cum am mai zis...el a vrut sa ma vanda, iar pe mama la fel. A vrut s-o vanda si pe ea in schimbul unor bani care ii vor reveni lui atat timp cat traieste mama mea, Ayano. Era un nenorocit fara inima, cu inima de gheata si inca este si nu cred absolut deloc ca se va schimba vreodata. Nicioadata n-am simtit ca el ma iubeste catusi de putin. Mereu a avut inima de gheata...mereu cu inima impietrita... El nu a putut sa iubeasca vreodata pe cineva. Singurul lucru pe care l-a iubit au fost banii. Am stiut asta de cand am inceput sa ma maturizez si sa observ realitatea aceasta cruda, care, chiar si el a spus asta,nu vreau sa o cred.
In acest vis in care mama mea prea iubita este ucisa am vazut totul. Cand o batea, cand o priva de unele drepturi ale ei, cand o asuprea, cand o priva de libertate, cand a obligat-o sa se culce cu altcineva pentru bani si...cand a murit intr-un final... Nimeni nu ar fi suportat o asemenea viata... Si se pare ca dupa aceea tatei nici nu i-a pasat de moartea ei. De ce i-ar fi pasat de ea? Daca inainte s-o ucida nu-i pasa, ce sens avea sa-i pese acum? Acum...cand e moarta...iar regretele nu si-ar mai fi avut locul si nici scopul. Am aflat ca toate acele “sentimente”, lacrimi, pareri de rau, regrete si nu in ultimul rand tristete si remuscari erau doar prefacatorii. Totul era fals. Totul era facut pentru a ma induce pe mine in eroare in legatura cu adevarata lui fire.
Al treilea vis ciudat al meu incepea cam asa :
Eram intr-un cimitir si vedeam niste oameni imbracati in negru. Erau...prietenii mei... Keichi, Shiro, Aiko, Rin, Hikaru si toti ceilalti. Ma apropiam tot mai mult de ei ca sa vad la ce inmormantare asista. Inmormantare sigur era. In legatura cu asta eram sigura. Eu trec pur si simplu prin ei ca si cum nici n-as exista.
Ei nici nu ma observa. Toti erau tristi, iar fetele plangeau mai mult,insa nici Hikaru nu se sfii sa planga. Simteam durerea aceea din sufletele lor parca... De parca toate acele sentimente erau trimise catre mine si menite sa ajunga la mine cu orice pret. Baietii, nu toti, incercau inca sa se tina tari, dar nu reusesc pentru mult timp.
Ma uit in acel cosciug si vad o fata cu parul negru si cu ochii inchisi. Pe fata i se scurgeau lacrimi...de sange, iar ea era imbracata intr-o rochie neagra cu alb. In cap avea o boneta neagra, iar la gat avea lantisorul pe care si eu il purtam,dar era jumate negru,jumate rosu-sangeriu. Nu-mi mai vazusem lantisorul asa... Acea fata cu parul negru....eram eu...
Frica deja pusese stapanire pe mine... Ma prinsese in mrejele ei care puteau sa te aduca in stadiul agoniei imediat...
Dupa ce am vazut ca eram eu...in acel cosciug vad cum ma indepartez de tot ce e acolo, eu nemiscandu-ma ci parca pamantul ma misca din loc si apoi parca sunt trasa in gol... Din nou totul era negru, iar apoi m-am trezit.
Al patrulea a fost cel de dimineata cand am visat ca eram intr-un loc pustiu. Ma durea capul si aveam ameteli si nu ma puteam ridica de jos. Intr-un final eu reusesc sa ma ridic fiind ghidata doar de propriile-mi urechi care ma conduceau catre sursa de unde venea acea frumoasa insiruire de sunete exprimata printr-un pian la care canta Aoi. Il vedeam pe Aoi cum vine spre mine, iar eu cad in gol si din tanarul Aoi apare tatal meu stand pe acea cladire si facandu-mi cu mana in timp ce radea.
Eu cazusem atunci pe un lemn. Incercam sa ma ridic, dar nu puteam. Imi inchisesem ochii, iar cand ii dechisesem simteam respiratia fierbinte a lui Aoi care se apropia de gatul meu tot mai mult. Era clar ce era sa se intample, dar inainte sa isi infinga coltii in acel gat firav al meu...eu m-am trezit...
Ultimul meu vis ciudat a fost acela de pe hol.
Acela in care am visat ca ajungeam pe acelasi lemn ca intr-un vis precedent in care era sa fiu muscata de Aoi. Rin si Aiko erau si ele acolo si se lovisera la cap. Imi era foarte frica ca s-ar putea sa se intample la fel ca in celalalt vis cu Aoi. Eu imi facusem curaj si deschisesem usa.
Aiko isi infinge coltii in gatul meu baundu-mi sangele si lasandu-ma fara vlaga, iar apoi Rin face la fel.
Ii vazusem pe ceilalti care radeau, iar Shiro si Aoi ma aratau cu degetul. Lui Hikaru ii se facusera pe fata siroaie de lacrimi ccare nu se mai opreau. La sfarsitul visului il auzeam pe Hikaru spunand ca ii pare rau. Dupa asta am vazut totul negru si m-am trezit din vis.
La gandul ca poate ce am vazut in vis s-ar putea adeveri mi se face pielea de gaina.
Din ochii imi cad lacrimi amare si fierbinti care imi inunda fata. Nu scoteam niciun zgomot cand plangeam in acele momente. Sufeream in tacere... Tristetea si teama ma dominau in acelasi timp. Sunt intrerupta si totodata nevoita sa-mi sterg lacrimile la auzul unor pasi venind spre camera mea.
Ma sterg pe fata cu cearsaful, el fiind singurul mai la indemana in acele momente.
In usa batea acum cineva.
-Layla-hime, pot intra? Ma intreba un baiat a carui voce mi se parea cunoscutaDa. Intra... ii raspund eu incercand sa ma linistesc
Pe usa intra Tadashi impreuna cu Ayame si Sayuri. "
Ca tot vorbeam de lup...", spun intorcandu-mi fata si eu dandu-mi ochii peste cap
- Ma gandeam ca ar fi frumos sa incercam sa ne cunoastem mai bine... Noi nu am vorbit decat o singura data,de fapt eu am vorbit, iar apoi nu te-am mai vazut decat la micul dejun si la cina. In restul timpului ai stat inchisa in camera,deci nu am putut sa vorbim si sa ne cunoastem mai bine,iar
la mese nu am vorbit deloc.
Ei incep sa ma intrebe despre trecutul meu, insa eu nu eram pregatita sa le spun... Poate cu timpul voi putea sa le spun deschis despre problemele mele din trecut si prezent. Sper...
- Nu pot...sa va spun... Va rog...nu o luati personal.... le raspund eu lasand privirea in jos si amintindu-mi totodata de tot ceea ce am patit in viata mea de om, cat si de cele ce am visat
- Nicio problema. Nu fi asa deprimata! Nu conteaza ca nu poti sa le spui. Eu vreau sa te vad ca zambesti. Trista nu e dragut. imi zise zambareata Rin care era la usa in momentul acesta
Nu sunt sigura in legatura cu visele pe care le am daca sunt pe cale de a se adeveri unele sau daca sunt doar nascociri ale mintii mele, dar sunt sigura de faptul ca ei chiar tin la mine, desi nu ne stim de mult timp.
Chiar daca ii cunosc de putin timp...ma simt de parca i-as cunoaste de o viata intreaga... Acest presentiment ma bantuie, dar in timp ce incep ceilalti sa depene amintiri fericite eu uit cu totul de acele vise ciudate, de trecutul meu, de toate necazurile si nu in ultimul rand de acel presentiment care nu prea isi avea rostul in acele momente.
.........................................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului IV – Cand visele imi infatiseaza lucruri ciudate
.........................................................................................................................................................
Acesta a fost capitilul 4... Voi pune noi capitole in weekend si/sau vinerea. Depinde si de inspiratie si de timpul meu liber... Apropo Lectura placuta!

Dupa un an de viata normala impreuna cu Hikaru si ceilalti
.....................................................................................................................................................................
Eu ma acomodasem aproape cu totul de acolo, desi erau multe lucruri pe care nu le intelegeam, le lasam deoparte.
Nu intelegeam comportamentul catorva de acolo... Ca de exemplu Aoi, care incercase de multe ori sa ma muste, dar nu a reusit.
De cele mai multe ori aparea Hikaru si ma ajuta sau altcineva, iar in alte dati scapam de una singura. Acum aveam putere sa ma apar. Nu trebuia sa fiu antrenata precum cei de la karate ca sa pot sa ma apar. Era de ajuns faptul ca sunt ceea ce sunt. Cei care devin asa ceva dobandesc o putere incredibila, peste cea a unui om obisnuit.
Deci, cum ziceam... Nu s-au intamplat cam multe, decat ca ma deranja comportamentul lor ciudat.
Nu ma prea interesa asa mult ce imi ascundeau, dar oricum eram curioasa. Parca stiam ca imi ascund ceva. As fi vrut sa aflu ceva, dar cand deschideam subiectul aparea altcineva sa inchida subiectul si sa-l devieze... De fiecare data a fost asa si nu intelegeam de ce...
Aceasta intrebare enervanta, "De ce?", mi-o puneam mai mereu... Ei ma faceau sa mi-o pun in gandul meu... Erau nopti in care nu dormeam...altele in care dormeam bustean... Nici daca veneai cu buldozerul nu cred ca ma trezeam... Chiar ma amuza acest fapt... De multe ori Rin incerca sa ma trezeasca, imi tipa in ureche, ma striga cat putea ea de tare, dar nici vorba sa ma trezesc... Cand ma trezeam radeam, iar Aiko care era si ea acolo imi dadea cate o palma in joaca... Noi eram cele mai bune prietene.
Puteam impartasi totul cu ele doua... Rin era o fire mai sensibila, mai intelegatoare si zambareata, iar Aiko era o fire mai retrasa, mult mai matura decat Rin desi au aceeasi varsta. Aiko era mereu enervata de trasnaile pe care cateodata le mai faceam prin casa, dar la greu imi era alaturi si este si acum. Si eu ii sunt alaturi, bineinteles, dar ea n-a avut vreo problema pana acum... Acum eu sunt foarte bine... Mi-as putea trai intreaga viata langa Hikaru...
Ma atasasem mult de el. Tineam la el ca la un frate... Cine stie? Poate chiar mai mult de atat... Era extrem de dragut cu mine si chipes...
As mai zice ceva dar...mi se face...rusine... Am avut cateva vise cu el...in care era cat pe ce sa ma sarute...dar nu!! Mereu batea cineva la mine la usa cand dormeam! Asa era mereu cand visam chestii de genul... Eu chiar simteam atunci ca el ma iubeste... Era cat pe ce sa cred ca ma place... Am vrut sa-l intreb o data daca ma place, dar nu am avut curajul necesar... Mi-era teama de ce va spune... Sau poate va crede ca il plac?
Nu vreau sa creada asta...dar aveam nelamuriri... Nu stiu cum, dar mi-am dat seama ca el ma considera ca pe o sora doar. Ma iubeste in acest sens...ma iubeste ca pe o sora.
Inima imi era umpluta de bucurie cand auzeam vorbele lui dulci atunci si chiar si acum este tot asa... Credeam ca el ma iubeste in alt fel decat pe o sora...poate v-ati dat seama...
Eu il consideram tot asa, un frate pe care ma pot baza... El era, este si va fi totul pentru mine. Simt ca pot avea incredere in el.
Ii datorez si viata deoarece el m-a salvat. M-a salvat fara sa fie obligat de cineva sa o faca asta. Stiu sigur.
Mereu cand vorbea cu mine muream de emotii. As fi intrat cu capul in pamant numai sa nu zic ceva ciudat si sa par o ciudata... Oricum sunt ceea ce sunt asa ca nu era nimic care sa fie asa ciudat ca asta... Chiar aceste lucruri gandeam si in acele momente daca-mi aduc bine aminte.
Si despre Tadashi ce sa spun? Tine la mine, dar de multe ori rosea cand il pupam pe obraz de noapte buna, in calitate de prietena, amica... Stia asta si tot rosea in obraji.
Bineinteles eu la fel. As putea spune ca eram rosie ca racul. Dupa ce il pupam pe obraz de noapte buna intram repede in camera ca sa ma linistesc. Am obiceiul sa pup un prieten bun de noapte buna si in semn de multumire de cand Hikaru m-a salvat atunci de Aoi ca sa nu ma muste.
Apropo de Aoi, aveam si am o nedumerire in legatura cu el si cu altii de acolo... Parca in orice secunda a vietii mele cand am stat acolo cu ei la masa si cu Aoi, se uitau la mine ciudat. Aoi se uita provocator dandu-mi de inteles o singura data unde se uita. Se pare ca el chiar vroia acea "recompensa" pe care n-a primit-o de mult din cauza lui Hikaru. Mereu ma urmarea in speranta ca ar putea s-o obtina. Eu nu m-am apropit deloc de Aoi in acest timp de un an cat am stat aici, fiindca daca o faceam stiam ce se va intampla si nu as fi acceptat. Singurul care ar fi avut voie sa ma muste sau chiar sa-mi ia viata daca ar fi fost posibil...era HIkaru, salvatorul meu.
Aveam niste sentimente pentru el, dar nu eram inca sigura ca nu sunt altceva decat unele pentru un frate.
Eu sunt acum intr-un pat, la mine in camera, aceeasi camera de demult si fara sa ma misc vreun pic ma uitam la tavanul albicios ca intotdeauna si toate scenele de pana acum si tot ce-am gandit pana acum parca se derula in fata ochilor mei. Vedeam parca totul cu ochelari 3d si urmaream filmul, dar numai ca aceia nu erau ochelari 3d, erau un fel de "ochi ai mintii", iar acela nu era un film ci erau amintirile mele recreate in mintea mea si vazute parca la film cu ajutorul ochilor mintii...poate si imaginatia intervenea... Nu mai stiam bine cu ce eram imbracata mereu si ce-am zis intocmai.
Insa cu toate acestea eu nu voi uita niciodata acea noapte in care viata mea de om a apus in mai putin de o ora. Am vrut sa uit toate necazurile mele, sa o iau de la capat acum cat am sansa aceasta pentru o vesnicie, dar constiinta nu ma lasa sa uit si nici inims. Eram totodata absorbita de furie cand cineva imi amintea de trecutul meu. Vointa mea puternica de a ma razbuna pe scarba aceea de om ma macina pe dinauntru. Nu am mai fost in oras in Tokio, insa cu toate ca n-am iesit prea mult in lume parca nici nu mai vroiam. Nu mai vroiam sa intalnesc lume cum e tatal meu, sau cum sunt partenerii lui de afaceri. Lumea e plina de astfel de oameni. Bine ar fi sa fie numai oameni buni pe lumea asta. Nici macar nu stii cu cine vorbesti. Multa lume ar doua fete. De aceea nu puteai avea incredere in multa lume. Dupa cum se vede eu mi-am pierdut increderea in oameni. Nu mai puteam sa ma incred intr-un om. Stiam ca odata si odata avea sa ma tradeze.
Din nou ma consumam cu astfel de tampenii. Incep sa-mi dea lacrimile, dar refuz sa mai plang! Nu vreau sa mai fiu asa! Nu vreau sa mai depind mereu de alte persoane. Trebuie sa invat sa am grija de mine de una singura. Nu ma pot baza o vesnicie pe Hikaru si pe ceilalti.
Imi sterg repede lacrimile care dadeau sa curga si apoi imi scutur de cateva ori capul.
Trebuia sa nu mai fiu asa sensibila. Trebuia sa fiu doar...normala... Felul meu de a fi, acela de a ma increde in oameni(asta a fost mai demult), acela de a fi repede facuta sa plang, acela de fata sensibila si neajutorata trebuia sa-mi dispara. Oarecum deveneam egoista. Nu trebuia sa ma bazez mereu pe alti, trebuia eu sa am grija de mine.
Asta am hotarat acum... Acum ca mai am putin si implinesc 15 ani trebuie sa-mi schimb putin comportamentul, fiindca daca ar fi sa traiesc in lumea unde sunt oameni atunci n-as mai fi rezistat. Pana acum, cum s-ar zice, "ei m-au tinut in puf". Cu toate ca eram cu doar un an mai mare, aratam la fel. Nimic nu se schimbase la mine. Acelasi par argintiu, aceiasi ochi sangerii si acelasi corp neschimbat. NU slabisem si nu ma ingrasasem deloc. Era posibil asta? Nici eu nu stiu.
Acum ca stiu ce voi face mai departe si cum vreau sa-mi schimb felul meu de a fi care nu ma va ajuta in jurul oamenilor, eu ma dau jos din pat si plec la baie ca sa-mi fac un dus si nu numai... Stiti voi, chestii care se fac de dimineata...
Ies de acolo dupa nu mai mult de vreo 5 minute imbracata intr-un halat roz de bumbac si cu inca un prosop alb in cap.
Poate v-ati dat seama, dar eu de-abia ma trezisem. Aveam mai inainte si parul incalcit de zici ca trecuse o tornada pe langa mine si imi ravasise tot parul, sau parca se jucase cineva cu mainile in parul meu si asa mi-l incalcise, sau multe multe alte variante de acest gen. Cu gandul la aceste lucruri si uitandu-ma in oglinda incep sa surad.
Nu aveam feon cum la oras, era doar prosop, deci trebuia sa astept ceva timp deoarece era lung parul pana mai jos de fund. Imi sterg cat imi sterg parul apoi ma pun pe asteptat.
Eu ma plictisesc sa astept asa in picioare, incepeau sa ma doara picioarele, asa ca ma asez pe pat. Eram si plictisita... In toata plictiseala asta imi aduc aminte de ceea ce gandeam inainte sa intru in baie.
Imi vine o idee excelenta in acel moment. Poate ar trebui sa imi iau o slujba...dar am doar 14 ani,ei bine aproape 15. Asa ca oare cine mi-ar da mie, o pustoaica, o slujba, nu?
Imi iau gandul de la asta pentru moment, dar apoi ma gandesc ca daca as fi chelnerita sau servitoare la o cafenea, restaurant sau orice altceva de genul asta atunci ar fi bine. Acolo cred ca puteai sa ai si 12 ani ca te primea... Iar eu, care am 14, de ce sa nu ma primeasca. Nu as fi castigat cine stie ce, dar ar fi fost bun si asa. Nu as mai fi depins asa mult de prietenii mei buni care pana acum au facut totul pentru mine si fac asta chiar si acum.
Mi se inchideau ochii deodata din nu stiu ce motiv. Mi se face iar firg. Asta e un semn ca se intorc umbrele.
Cu timpul aflasem ca ceea ce numeau eu demult siluete negre sau intunecate se numesc umre. Am aflat inca un lucru ciudat despre asta.
Acele umbre nu sunt orice fel de umbre cum vezi umbre ale copacilor de exemplu. Acelea sunt singurele ramasite ale oamenilor care au existat pe acest pamant. Acele umbre sunt doar umbre. Nu ai putea sa vezi vreo umbra care sa vorbeasca sau care sa gandeasca. Ele trec prin orice lucru. E ca si cum ar fi doar un nor negru de fum care ia forma unei siluete de om. Oamenii normali nu le pot vedea, iar umbrele nu le pot face rau oamenilor, insa vampirii le pot vedea, iar umbrele pot afecta vampirii chiar daca nu prea mult. Nu stiu daca mai sunt astfel de "minunatii" si ciudatenii prin lume care sa vada umbrele acestea inafara de vampiri, dar Rin mi-a mai spus ca daca ar exista, atunci si acele persoane ar vedea umbrele. Aiko a spus ca probabil umbrele protejeaza acele persoane pe care le numesc eu "ciudatenii". Se zvonea peste tot cum ca ar exista astfel de ciudatenii facute in laborator prin combinarea ADN-ului si nu mai stiu ce tampenii. Se mai zvonea ca un om de stiinta anonim a facut un astfel de experiment asistat de mai multi oameni de stiinta renumiti, iar acel experiment consta in combinarea ADN-ul unui unui om cu cel al unui animal. Cei care au fost de fata l-au dat in judecata pe acel om, insa o stire despre acel experiment a fost publicata de catre cei care au asistat la un ziar si la un canal de stiri, iar unii oameni, de stiinta probabil ca au vazut acea stire si ceea ce a facut acel om i-a inspirat sa faca noi descoperiri. Ei au inceput sa faca neincetat astfel de experimente, dar nu in vazul lumii. Asa a fost posibila crearea acelor ciudatenii. Rin spunea ca nu prea e posibil si nu a intalnit astfel de oameni, dar Hikaru cauta sa salveze bietele persoane pe care s-au facut experimente. Nici eu nu mi-am dat seama cum, dar avand in vedere ceea ce este...nu avea cum sa moara. Nici eu nu stiu cum ai putea omora un vampir. De la Aiko am aflat ca este imposibil acest lucru, dar parca tot nu pot sa cred. Vampirii...sunt invincibili?
Cum ziceam, simteam un fior rece pe sirea spinarii. Acum stiam despre acele umbre ca tineau doar sa te sperie si daca nu reuseau sa te sperie normal atunci se apropiau de tine si daca nu-ti mai dadeau drumul atunci ti se facea tot mai frig pana cand ramaneai fara respiratie. Nu mai puteai respira de frig. Nici mie nu-mi vine sa cred, dar aerul din jurul respectivului se pare ca atinge niste temperaturi foarte scazute incat nu mai poate fi respirat. Asa te sufocai. Asta era tot ceva pentru a te speria. Nu putea sa omoare un asemenea lucru un vampir fiindca nici umbrele nu pot mentine mult aceasta temperatura foarte scazuta. Cand incepe sa creasca tot mai mult pana la temperatura normala, care nu-ti taie respiratia, atunci ele se retrag. Cum am mai zis, este doar o chestiune de timp pana cand va pleca. In plus, acum, stie ca nu mi-e frica si ca nu ma mai tem de ea. Stie probabil ca nu ma afecteaza acel aer rece.
Umbra era langa mine. Evident ca nu stiam a cui e...
Ma enervez la gandul ca "ea" vroia doar sa ma sperie.
- Nenorocit-o! Umbro! Ia pleaca! Hai mars! Valea de aici! strig eu enervata si ridicandu-ma din pat in picioare
Cand ma intorc...era o umbra insotita de...o fetita?
- Ce naiba e asta? Am vedenii? Am nevoie de ochelari, sau ce? intreb eu ridicand tonul
Fetita se sperie si se ascunde dupa acea umbra. Se pare ca umbra chiar o proteja in felul ei pe fetita. Nu-i facea niciun rau ei. Felul in care arata si ma priveste imi moleseste si mie inima. Avea o privire speriata, iar teama se vedea in ochii ei. Ma uitam surprinsa si induiosata in ochii ei.
Ea nu zicea nimic, dar parca ochii ei spuneau totul. Avusese un trecut nefericit, asta era sigur. Dar oare de ce acea umbra o proteja? Si de ce aceasta fetita vede umbra? Eu stiu ca doar acei oameni expusi unor experimente pot vedea umbrele, iar ele le protejeaza pe acele persoane de acest fel.
"Oare...ea sa fie o astfel de persoana...?", ma intrebam eu neincetat acest lucru
Fetita care avea parul de o nuanta foarte deosebita, precum prunele, dar acea nuanta era una stearsa, se ascundea incontinuu dupa umbra si nu iesea din spatele ei.
Mi se face tot mai mila cand ma uit in ochii ei mari si verzui intens. Incerc sa-i ocolesc putin privirea si totodata sa ma apropii de ea. Privirile noastre se intalnesc iarasi. Iar vedeam acea tristete din ochii ei mari.
Umbra aceea incerca sa riposteze cumva cum poate, dar nu are efect acum asupra mea. Ma apropii tot mai mult de fetita. Era toata bandajata si avea sange aproape pe tot corpul. Daca era acel tip de om atunci trebuie sa fi fost de la experimentul indurat de ea. Nu stiu cum o fi fost, dar nu cred ca a fost bine pentru ea, o fetita cam de vreo 9 - 10 anisori sa indure astfel de lucruri la o varsta atat de frageda. Oare unde erau parintii ei cand s-a intamplat asta? Nu le-a pasat de ea si de ceea e a patit?
Exact cum ziceam, lumea are doua fete, majoritatea. Aceasta fetita probabil ca imi seamana putin, dar inca nu am de unde sa stiu. Imi aminteste de mine intr-o noapte ghinionista.
.............................

Ma intorceam de la scoala, eram in clasa a III-a A. Simteam ca sunt urmarita de cineva de cand plecasem din curtea scolii. Nu aveam curaj sa ma intorc sa vad cine e si mergeam tot inainte. Erau pasii unui om care nu se prea suprapuneau cu ai mei. Se straduia sa paseasca odata cu mine, dar eu eram mica si faceam pasi mici si rapizi. Nu-i era prea usor sa tina pasul cu mine fiindca trebuia sa calce odata cu mine pe pamant, iar el nu reusea de nici un fel.
In cele din urma observ ca acel om disparuse din spatele meu. Parca se evaporase pur si simplu. Nu-mi puteam explica ce s-a intamplat cu el.
Eu mergeam cu pasi grabiti pe un trotuar. Unde se termina trotuarul era soseaua.
Aud in spatele meu pe sosea cum vine o masina grabita...
Imi intorc privirea si vad ca o masina neagra cu geamuri fumurii venea direct spre mine. Eu incerc sa fug, dar ma nimereste acea masina si ma arunca la un metru si ceva aducandu-ma pe trotuarul paralel celui unde eram acum cateva momente. Eram trantita pe jos si plina de sange. Parca imi injunghiase cineva corpul cu o sabie. Simteam ca lumea se invarteste cu mine. Nu mai puteam de durere. Imi rupsesem probabil piciorul sau poate orice altceva din corp. Incerc sa-mi ridic privirea, dar vederea imi disparea... Vedeam totul in ceata. Am vazut doar un om imbracat la patru ace. Era oare...unul din angajatii tatalui meu? Avea insigna familiei mele pe costum. Era de-al tatei...asta era sigur...
Simt din nou cum lumea se invarte cu mine. Eu ma trantesc cu capul de acel beton si imi pierd cunstiinta.
Asta s-a intamplat atunci si ceea ce credeam atunci era devarat. Chiar tata pusese oameni sa ma ucida, insa cineva, mai exact o fata cu care am devenit dupa aceea prietena buna, m-a dus la spital. Am scapat cu bine atunci. Spre fericirea mea, nu a platit nimeni nici un ban pentru recuperarea si ingrijirea mea la spital. Asta a fost bine. Tatal meu a fost contactat dupa aproape o luna, iar el a venit apoi sa ma ia de acolo. Ma privea cu greata si dezgust la inceput, dar apoi afiseaza un zambet fals si spune un "multumesc" prefacut catre doamna doctora.
Atunci s-a terminat totul cu bine. Am scapat intreaga, numai ca a trebuit dupa aceea sa stau cu piciorul in ghips cateva luni. La fel a fost si cu mana. Mai aveam si cateva fracturi, dar totul a trecut.
.............................

Eu o priveam pe fetita si ea pe mine. Am ramas impietrita cand am vazut cum arata si cand m-am uitat adanc in ochii ei.
- La...y...la... Um...ea este Hana-chan... aceste spuse ale lui Rin m-au facut sa tresar de frica sau poate doar din simplul fapt ca m-a surprins cand nu eram atenta
- Ea este acel tip de om de care ti-am vorbit mai demult... imi spuse Rin uitandu-se lung la mine vazandu-ma
- Rin...ea chiar...este?? Am avut o...vaga...ba...banuiala, dar credeam...ca...ma insel eu... ii zic eu balbaindu-ma
- Mda... Este... imi raspunse dezamagita Rin
- Hana-chan! Vino la mine! spun eu zambind bland si intampinand-o cu mainile deschise pe fetita
Hana cum ma vede asa ii apare un zambet zglobiu pe fata. Vine fericita spre mine, iar eu o imbratisez cu multa dragoste. Imi semana oarecum. Amandoua stiam ce este durerea, dar nu stiam ce este iubirea. Puteam simti asta.
- o! Vad ca deja v-ati cunoscut! imi zise zambaret si uimit Hikaru aparand si el la usa parca de niciunde precum Rin acum cateva momente
"Nu stiu de ce, dar astia doi mereu apar ca de niciunde... Mereu sa iau prin surprindere si ma sperie cand fac chestii de genu' asta... Au prostul asta obicei... Ooof,doamne... Se zice ca lumea se mai schimba, catusi de putin sau poate mai mult, dar astia doi nu se vor schimba niciodata...",aceste ganduri cam sarcastice imi bantuiau prin minte
- Doamne! Voi vreti sa fac infarct aici?! ii intreb eu rasufland alert deoarece Hikaru ma cam speriase, iar eu fiind inca marcata de cand m-am intalnit cu aceasta fetita, Hana, m-am speriat si mai rau decat de obicei
- Nu... Stai linistita... Nu poti face infarct. zise Hikaru facand cu ochiul jucaus
Rin incepuse sa rada de noi, iar mie imi venea acum sa-i dau una. Acum chiar ma calcasera pe nervi, dar eu n-o lovesc pe ea si nici pe Hikaru. Nu as putea face asa ceva.
- Riiiiin!! Nu-i amuzaaaant!!!! strig eu la ea nervoasa
Rin incepe sa rada si mai tare, dar se opreste apoi singura cateva momente mai tarziu.
- Ei bine, Layla, tu vei sta cu ea in cea mai mare parte a timpului. Apropo, vezi cu gherutele ei si cu coada... imi spuse Hikaru razand si facandu-mi din nou cu ochiul
- Ce? Ce coada? Ce gherute? Poate unghi... zic eu cu un strop de ironie
- Oricum ai sa vezi cu ochii tai... imi zise el plictisit
- Rin, du-o pe Hana-chan la masa si apoi adu-o inapoi in camera la Layla,bine? o intreba Hikaru pe Rin
- Am inteles, Hika! ii raspunse si Rin la randul ei
Rin o ia pe fetita si o pune in spatele ei, iar ea (Rin) incepe sa alerge pe hol, avand grija sa nu alerge prea tare si avand grija ca Hana-chan sa se simta bine.
Eu am ramas singura cu Hikaru in camera...
- Um... Huh...? Hika? intreba Hikaru neasteptand vreun raspuns de la mine
Era in ceata acum cu acea porecla de la Rin, adica "Hika", care era cel mai probabil o prescurtare de la numele lui, Hikaru...
Se pierduse complet...
- Hika vine la Hikaru. ii spun eu chicotind
- A... Acum am inteles... spuse el de data aceasta lamurit de mine
Eu incepusem sa rad de el, iar el ma intreba de ce rad. Eu nu-i raspund si continui sa rad. Dupa cateva momente ii spun sec : "Fara motiv".
Hikaru cand vazuse ca nu mai chicoteam se apropie de mine. Se apropie si se tot apropie...din secunda in secunda...tot mai mult... El ma trage catre el tinandu-ma de mijloc cu o mana.
Inima incepe sa-mi bata tot mai tare... Nu stiu de ce... Doar stiam ca vroia doar sa-si infinga acei colti ascutiti in gatul meu...si totusi ma emotionasem. Incepeam sa ma inrosesc la fata. Stiam asta... Asa faceam mereu... Asa sunt eu... Adevarat ca-i ramasesem datoare pe viata deoarece el mi-a dat totul. O noua viata, frumusete vesnica, un loc unde sa locuiesc, mancare si multe, multe altele... E cu adevarat bun la suflet si sunt sigura ca mereu va fi asa.
Il simt foarte aproape de mine. Pieptul lui bine lucrat era aproape lipit al meu.
El se uita la mine si cu o mana ma apuca de barbie si mi-o ridica usor facandu-ma totodata sa ma uit in ochii lui in care m-am pierdut imediat. Era fermecator. Totul la el e asa...
Se uita din nou sarmant direct in ochii mei si eu ma uit pierduta in ochii lui.
- Deci...te mai intreb o data... De ce radeai asa de mult?? De ce nu-mi raspunzi la intrebari? imi zise la ureche cu o voce blanda Hikaru
"Ca doar nu mi-ar fi tipat in ureche...", imi venea mie sa rad gandindu-ma la cest lucru, dar ma linistesc repede
- Pai...nu avea importata...dar radeam doar asa... ii raspund eu pierduta in ochii lui
- Um... Buna... Scuzati-ma daca intrerup... spune...Tadashi
Hikaru imi da drumul incet si se intoarce sa vada cine e... Ii recunoscuse vocea, dar vroia sa fie sigur ca e el probabil...
- A,lasa... Eu...eu...plec... se balbaie Tadashi rosu la fata vazandu-ma pe mine si Hikaru in acea ipostaza de mai devreme
Eu raman la fel de rosie la fata ca mai inainte.
Ziceai ca aveam febrea sau chiar mai rau.
Mii de intrebari imi zburdau din nou prin minte alandala...
Imi revin eu si-l vad pe Hikaru cum pleaca din camera si spune un simplu "ne mai vedem!" la plecare.
Eu fug dupa el pe hol, iar acolo fiind intuneric m-am ciocnit de ceva, sau cineva...
Era Hikaru...
- Aaauuu!! striga Hikaru care era acum pe jos, iar eu cred ca eram langa el sau peste el
Nici eu nu stiam sigur...
- Layla, ce faci?! ma intreba sursprins el
- Um... M-am impiedicat de tine cand alergam sa te prind din urma... spun eu timida
Cred ca eram rosie toata la fata...
- Incearca sa te ridici, bine? Te duc inapoi in camera... imi zice el calm ca intotdeauna
Eu ma ridic, dar nimeresc de ceva, nu stiu ce, pe care credeam ca ma pot sprijini, dar cred ca s-a rupt si am cazut cu totul peste el... Imi venea sa intru in pamant de rusine.
In cele din urma ma ridic, iar el face la fel.
Mergem amandoi catre camera fara sa scoatem niciun cuvintel.
Eu eram rusinata...iar el...nu stiu ce avea el...
Cand ajungem in dreptul usii se pregateste Hikaru sa-mi zica ceva, iar eu muream de nerabdare la ce avea sa-mi zica
- Layla...eu... Um...imi pare rau pentru mai devreme... Apropo, vroiai sa-mi zici ceva?? spune el dregandu-si mai intai vocea
- A,da... Vroiam sa te intreb ceva... ii raspund eu
- Pai si zi... zise el putin amuzat ca n-am zis din prima ce vroiam sa-l intreb
- Vroiam sa te intreb ceva... ii spun din nou rosind in obraji
- Hai, Lay-chan, zi ce anume! imi spuse Hikaru punandu-mi deja o porecla care vine de la numele meu, cred...
- Um... As putea sa-mi iau o slujba in Tokio si apoi sa-mi iau singura o casa? As vrea sa incerc sa traiesc si fara sa depind numai de tine... ii zic eu intorcandu-mi privirea fiindca stiam ca daca ma uitam in ochii lui blanzi ma razgandeam imediat
- Te-as lasa, dar...e multa rautate acolo...printre oameni... Sper ca esti pregatita sufleteste pentru asta... imi raspune ingrijorat Hikaru
Chiar simteam ca isi facea griji pentru mine...dar nu puteam depinde mereu de el... Trebuia sa ma obisnuiesc cu lumea "reala" pe care toti o vad in fata ochilor zi de zi
- Ce serviciu ai vrea sa iti iei? ma intreba curios Hikaru
Eu ma gandeam acum daca sa-i spun sau nu... Daca ii spuneam, imi zicea ca "mai bine decat sa fiu servitoare sau altceva de genul asta, stai aici", iar daca ii spuneam ca nu lucrez ca servitoare sau altceva de genul asta nu as fi putut sa-l mint pur si simplu... N-aveam alta alternativa decat sa-i spun adevarul...
- Pai o sa-mi gasesc un post de barmatina, servitoare, chelnerita sau ceva asemanator cu asta... Dar tot aici o sa locuiesc pana reusesc sa-mi cumpar o casa. ii raspund eu cam dezamagita
- Dar, Layla, de ce sa lucrezi ca si chelnerita sau cum ai mai zis tu, in loc sa stai aici si sa ai totul? ma intreaba el
- NU vreau sa depind mereu de tine si ceilalti. ii dau eu un raspuns scurt
- Bine, Lay-chan, poti merge, dar daca vrei sa mergi la un astfel de servici poti merge cu Rin si Aiko. Si ele lucreaza ca si chelnerite. A,da...si nu uita sa ai grija si de Hana-chan! spune Hikaru plecand pe acel hol interminabil
Aud un ras zglobiu in spatele meu...un ras de copil... Era...
- Hana-chan! strig eu fugind repede spre ea s-o iau in brate
- Lay-chan, Hikaru te place! Hikaru te place! striga incontinuu Rin nemaioprindu-se
- Ba nu! Ba nu! Ba nuuu!! strig si eu o data cu ea
Micuta Hana radea de cadea pe jos de noi doua...
Noi ne oprim si observam acest lucru apoi ne bufneste si pe noi rasul in acelasi timp
Radeam toate impreuna... E asa frumos sa ai prieteni aproape... Ii iubesc enorm de mult. As putea face orice pentru ei...
Ei imi sunt mereu alaturi, iar eu le sunt mereu alaturi... Ei imi sunt prieteni adevarati mie, iar eu le sunt prietena lor... E o prietenie asa frumoasa ce nu va fi distrusa niciodata!
- A,da...Rin... As vrea sa lucrez si eu ca si chelnerita sau ceva de genul asta... Hikaru mi-a zis ca tu si Aiko lucrati ca si chelnerite, deci sper sa ma poti ajuta sa-mi iau o slujba... ii spun eu timida
- Mda... Nenorocitul ala... spuse incet Rin ca sa nu aud
- Huh? Ai zis ceva? o intreb eu, dar stiam ce-a zis
- Bineinteles ca poti veni cu mine si cu Aiko! In cateva zile vei merge si tu, iar pe zi vei castiga bine. Te asigur! spuse Rin facandu-mi cu ochiul
"Mda,are acelasi obicei ca al lui Hikaru cu ochiul...", gandesc eu apoi chicotesc putin, dar ea nu observa
Simteam ceva pe la picioare... Eram doar in halatul acela chiar si acum... Era...Hana-chan cu gherutele!!
- Hana-chan! Stai! Nu ma zgariaaa! Auu! Doareee! Staaai!! strig eu, dar Hana nu se sperie, iar Rin rade cu pofta de mine
- Nu-i amuzant,Rin-chan! Ajuta-ma si tu!! strig eu fugind prin camera cu Hana-chan pe urmele mele
"Acum imi dadusem seama cu ce fel de animal fusese combinat ADN-ul ei... Cu cel al unei pisici...", imi spun eu in sinea mea, eu fiind agatata de lustra din acea camera. Acolo nu ajungea Hana-chan, spre norocul meu...dar nu puteam sta acolo toata ziua!!!!
- Rin,ajuta-ma si tu!! strig eu dezamagita
Hana-chan rade de ii dau lacrimile, iar apoi vazand ca eu nu mai cobor de acolo incepe sa fuga dupa Rin
- Hei, Lay-chan!! Hai, lasa-ma si pe mine acolo sus!! striga ea cu Hana-chan pe urmele sale
Eu radeam de nu mai puteam de ea... Pana si lacrimile imi dadusera de atata ras... Mai era putin si cadeam de pe lustra aia.
- Auzi,Rin-chan, nu-i asa ca cine rade la urma rade mai bine??? de-abia o intreb eu in timp ce nu ma mai puteam opri din ras
Vad cum o prinde pe Rin si apoi incepe sa "ciuguleasca" din pielea lui Rin cu gherutele. Bine...erau zgarieturi cum ar fi de pisica... Chiar ADN de-asta avea ea pe jumatate, deci era si normal sa se mai comporte asa, ea fiind inca un copil de vreo 9 - 10 anisori.
.................................................................................................................................................................
Sfarsitul capitolului V - O noua prietena
.................................................................................................................................................................
Am adus capitolul 5. Sper din tot sufletul meu ca va placut.
Stiu ca a fost parca prea brusc cu "peste un an", dar sper sa nu deranjeze pe nimeni. :D
Lectura placuta!