Hey! M-am gandit sa postez si eu primul meu ficuletz, putin +16 dar nu prea pervers. Nu stiu cat de originala va parea ideea la inceput, dar pe parcurs, sper eu ca va deveni interesanta.

Ok, deci, spor la citit!



Who cares?



Capitolul 1



Uneori stau si ma intreb de ce toata lumea e asa. Ma intreb de ce sunt atat de indiferenti. Daca as cadea acum lesinata, cine ar sari sa ma ajute? Va spun eu, nimeni. Cui ii pasa? Ar trece toti pe langa trupul meu, prefacandu-se ca nu vad. Stateam cu capul sprijinit pe mana, in ultima banca de la geam. Ultima zi de scoala, ultima ora. Avea sa urmeze o lunga si binemeritata vacanta. Numai ca nu pentru noi. Odata cu ea, vacanta de vara imi spulbera incet, incet visele si sperantele adolescentine. Odata cu ea, vacant ma aducea cu picioarele pe pamant, mult mai devreme decat m-as fi asteptat vreodata. Ultimul an de liceu, clasa a 12 a. Plangeam in interiorul meu, inca de pe atunci. Tot ce stransesem pana atunci avea sa se risipeasca. Nimeni si nimic nu mi-ar fi putut inlocui minunatii mei ani de liceu. Se apropia vacnta, iar eu voiam sa ma bucur din plin de postura de liceana. Urma cea mai grea vara pe care am avut-o vreodata.
Afara era caldut, iar razele arzatoare are soarelui intrau printre perdelele usor trase din clasa. Era asa liniste...decat vocea groasa a profesrului se auzea. Nu intelegeam ce spune, sau mai bine spus nu voiam sa inteleg. Mintea mea zbura pe atunci undeva departe, la el. Soarele ii mangaia usor pielea sa alba. Iubeam fiecare particica a trupului sau. Parul sau era negru si lung, dar coafat in asa fel incat sa nu se vada. Doua suvite rebele ii mangaiau chipul angelic, iar ochii negri ii scanteiau fermecator. Devenisem incet, incet o alta nebuna lunatica ce visa la un univers perfect alaturi de el. Dar ramaneam doar cu visele, intodeauna. Nu cred ca el sa fi vorbit vredata cu mine. Si de ce ar face-o? Are tota scoala la picioare. De ce s-ar uita la mine? Nu sunt cu nimic mai speciala decat alte fete.
Cred ca era prima ora care nu voiam sa se termine. Nu voiam sa mai aud niciodata sunetul atat de dulce al clopotelului. Nu voaiam ca viata mea aici sa se sfrseasca. Mi-as fi dorit sa raman aici pe veci. Nu am crezut vreodata ca il voi regreta, dar chiar asta se intampla in momentul acela. Iar inevitabilul s-a produs, zgomotul clopotelului anuntand vacanta. Atunci m-am alaturat prietenilor mei, Naruto, Temari, Hinata, Shikamaru si Neji. Fusesem colegi de gradinita, de generala, de liceu si mai apoi de facultate. Pe atunci eram doar noi, doar noi impotriva lumii. Planificasem sa plecam undeva departe in vacanta, fara sa ne pese de nimeni si nimic. Asta doar daca luam BAC-ul si admiterea. Ne plimbam prin oras, pana ce am ajuns in parc si am inceput sa vorbim. Aici veneam de fiecare data in vacanta, si chiar imi va lipsi locul asta. Shikamaru si Neji se certau in continuare, ca de obicei. Nu stiam si nici nu ma interesa de ce se cearta ei, pentru ca ma obisnuisem deja de mult cu felul lor de a fi. Naruto manca chipsuri, din punga Hinatei, bineinteles. Hinata se multumea doar sa il priveasca in tot timpul acesta, iar indiotul nu isi daduse inca seama ca aceasta chiar il place.
Eu, eu eram aceeasi fata visatoare, naiva si copilaroasa, vesnic indragostita cum am fost mereu. Eu doar ma uitam la cer, si nu mi-am dat seama ca prietenii mei o luasera inaine. Mda..frumos din partea lor ce sa spun. Ma plimbam absenta pe aleile parcului, cu o destinatie bine intiparita in minte: lacul. Stiam ca ei se dusesera in centru, catre fntana, dar chiar imi era dor sa stau la umbra copacului batran, pivind lacul. Stateam dreapta, la marginea lacului, privind cerul. Si eram atat de linistita si de fericita acolo. Aveam atatea amintiri...In prima mea zi de liceu am venit aici impreuna cu ei...iar acum totul se va sfarsi pentru ca aveam sa arasesc acel micut orasel in care m-am nascut, Konoha. Stiam ca imi va fi dor de acest parc in care veneam de fiecare data. Stiam ca imi voi aduce aminte pentu totdeauna de drunul spre casa, de scoala generala de langa primarie, de liceul aflat in apropierea spitalului. Si nici acum, dupa multi ani de atunci, dorul locului unde m-am nascut, al parcului, al liceului, nu a trecut si nu va trece vreodata.
Atunci, dupa mult timp, lacrimle au inceput sa curga pe chipul meu micut. Nu mai plansesem de mult, nici nu imi aduc aminte de cand. Si am simtit mai apoi o mana pe umarul meu, si un oftata adnc, plin de regret. Nu voiam sa stiu cine este. Nu mai interesa.
-Plecati baiei...ne vedem maine.
Am spus eu incet stergandu-mi lacrimile. Iar peste putin timp, mi-am dat seama ca eram singura. Chiar si acolo ma gandeam la el. Ma innebunise din prima clipa in care l-am vazut, in care i-am simtit mirosul sau divin. Doar pasii cuiva se auzeau in surdina in spatele meu, nu le-m dat atentie. Mare greseala. Am simtit o mana impinganduma de la spate, apoi m-am trezit in apa. Si culmea e ca nu stiam sa innot. Am inceput sa strig dupa ajutor, iar in ultima mea incercare de a ma afle la suprafata, l-am vazut pe faptas. Era chiar el...




Scuzati ca e atat de scurt, promit sa fac cap 2 mai lung

Primaaa
Deci moor dupa ficul tau
Iubesc cum descri sentimentele, actiunea ect. etc.
Super tare next-ul
Hai sa mergem sa sarbatorim
Adu tu repede next-ul ca sa fac eu cinste
Merci ca m-ai anuntat si sper sa o faci si in continuare
Dar ce se intampla in continuare cu cei doi? Hmm
Te poop
Next
End Zbye
~Sexy Bee'~

Heey!
Imi pare rau ca nu am aterizat pe aici mai devreme!
Next-ul a fost foarte frumos.
Descrierea a fost superba, la fel si actiunea.
Iubesc acest fic!
Sper sa aduci reeepeeedeee next-ul si cand o faci te rog sa ma anunti si pe mine de el.
Te poop dulce.
Zbye!
~Sexy Bee'~

Of, nu am apucat sa il pun aseara. Oricum, probabil nu am nici o scuza, dar sper sa va placa, asa, cu intarziere:

---

Who cares?



Capitolul 4

~Sakura P.O.V~




Dansul nesfarsit al petalelor de cires imi invaluia trupul. Picioarele mele goale se miscau incet pe asfaltul cald, formand un cerc perfect. Nu stiu cum ajunsesem acolo, sau de cand ma aflam in parc. Nici macar nu stiu daca eram singura sau nu.Dar totul s-a schimbat cand mi-am dat seama ca cineva ma privea din umbra. Puteam pune pariu ca stiu cine este. Am inceput sa alerg printre copaci, pana ce am ajuns in centru, la fantana. Ii puteam auzi pasii grabiti pe aceasi carare pe care am luat-o si eu. Totusi imi placea cand ma privea. Ma simteam protejata de ochii sai abisali.Nu stiu de ce, sau cum, dar ma simteam iubita, adorata...
Ma plimbam de-a lungul marginii de piatra a fantanii, sunetul apei cazand, stropii sai mari zdrobindu-se de trupul meu. Totul era efemer...viata unui strop de apa, atat de scurta si trista. Am coborat in ea, iar picioarele mele firave tresareau la fiecare atingere a apei reci. Stropii mi se scurgeau de-a lungul suvitelor rozalii, iar apa imi scalda chipul tanar. Tineam ochii inchisi, ascunzandu-le lumina lor verzuie de vazul tuturor. Nu il vedeam, dar eram sigura ca el o facea. Mi-am intins bratele in lateral, oferindu-mi pietpul indraznet adierii calde. M-am oprit intr-un punct in care, eram sigura ca mi se va infatisa in fata ochilor.
-Oricine ai fi, nu ma vei prinde aici! I-am strigat eu necunoscutului.
I-am putut auzi rasul cristalin, parintesc parca. In umbra departari ralzele de luna ii luminau chipul. Era el. Doar "el". Pentru mine, totul devenise un vis e care il aveam de mic copil, visul in care stiam ca el va aparea intodeauna, pana cand viata mea se va scurge pe fagasul infinit al timpului. Pentu ca si eu, si eu sunt doar o fiinta efemera.
Brunetul s-a oprit srijinindu-se de marginea fantanei, afisand acelasi zambet fermecator dintodeuna. M-am intors cu spatele, tentatia de al atinge, de a-i simti raspiratia calda punand stapanire pe mine. Apoi, bratele sale puternice i-au inconjurat talia, eu punandu-mi capul pe pieptul sau masiv. Apa curgea pe trupurile noastee ce se unisera in dansul lor vesnic. Era atat de placut...As fi vrut ca totul sa nu se sfarseasca vreodata. Dar toate la timpul lor, nu? Am auzit un strigat dinspre oras, dar era aat de infundat si strain, incat tot ce am putut intelege a fost " Copii nemernici, unde sunteti?" .
I-am apucat tricoul umed in mainile mele micute tragandu-l in jos, dincolo de paravanul rece al apei. Eu ma aflam peste el, iar bratele sale se odihneau pe spatele meu gol. Era atat de liniste...Il priveam in ochii sai adanci, ca taciunele, un chicot cristalin parasindu-mi buzele umede. Acesta zambea amuzat, in timp ce doar politistul ce ne striga tulbura acea liniste de mormant ce se asternuse intre noi. Era un vis? Pentru ca, eu nu mi-am putut imagina un moment mai frumos. Ne apropiam unul de altul, din ce in ce mai mult pana cand intre buzele noastre mai era doar un deget. Respiratia imi era taiata, iar mainile mele atat de expresive se oprisera e obrajii sai. Magia avea sa se intample in curand, sau cel putin asa am crezut.
Totul pana cand barbatul ne-a zarit. Avea o barba aspra si neagra, scurta si tepoasa. Ochii sai erau mici si galbui, deasupra lor intrezarindu-se niste sprancene stufoase. In crestet, chelia ii tralucea in bataia lunii. Ma abtineam cu greu sa nu rad la vederea lui. Era atat de mic si gras, iar uniforma il facea sa para o minge. Sasuke parea ca se abtine cu greu sa nu il bata, sentiment pe care il impartaseam, pentru ca el e singurul ce a destramat magia.
M-am ridicat de pe trupul sau bine facut, incepand sa alerg spre casa. Cum voi putea uita totul? Cum voi utea parasi acest oras fara nici un resentiment? Am deschis brusc usa casei. Era intuneric, nici o lumina nu ii deranja cursul. La inceput m-am speriat, eram pregatita sa infrunt intrebarile mamei dar...Nu era nimeni. Am urcat grabita spre etaj unde m-ama aruncat pur si simplu in pat. voiam sa visez, sa visez la el. Totusi era atat de greu, era rima data cand pleoapele nu imi cadeau grele. Oare nu visez deja? Nu a fost doar un vis? Poate ca maine dimineata cand ma voi trezi totul va fi la fel. Poate ca imi voi da seama ca nimic din toate astea nu a fost real. Dar de ce, de ce sa nu fie real?
De dimineata m-am trezit fara ca macar sa stiu cand sau cum am adormit. Ma plimbam prin casa singura, ca o fantoma, pentru ca ai mei inca nu ajunsesera. Era luni? Era sambata? Era duminica? Habar nu aveam. Aveam o impresie ciudata ca ceva sa intamplat aseara. Ceva ce avea sa imi schimbe complet viata. Dar, ce?
Scaunul tras a scos un zgomot deranjant, apoi m-am asezat pornind radioul. Nu ascultam nici macar un cuvant, dar aveam nevoie de un zgomot. Eram atat de singura...Uram perioadele cand ai mei erau plecati in delegatii. Si cand? Cand am cea mai mare nevoie de o imbratisare de mama, de un cuvant ferm de tata. Sorbeam incet laptel cald lasand lumina sa patrunda in incapere. Eram uda si rece, dar era bine. Afara o caldura neobisnuita dogorea. Dar eu, eu de ce eram uda?
Eram atat de linista, totul pana cand sunetul radioului mi-a atras atentia:
-" Astazi la ora 10:30 vor fi afisate notele de la Bacalaureat. Mult noroc!"

Multumeeeeesc atat de mult pentru ca ai adus next-ul

Chiar imi doream sa il postezi, dar nu am crezut ca o sa o faci atat de repede, esti o adevarata bombonica Cea mai dulce
dintre toate

Nici nu am cuvinte, momentul dintre ei a fost magic, ai transmis atat de bine sentimentele, mai ales cu paznicul ala, chiar m-a bufnit rasul, cunosc un caz asemanator

Sper sa se intanleasca cand se vor duce sa-si vada rezultatele operelor, mult noroc

Dupa cum stii, capitolul a fost..mirific!

Fic-ul tau mi-a ajuns la inima, big fan, big fan, love

Spor la scris, astept next-ul