Buna! Am venit si eu cu un fic! Eu una sper sa va placa si eu cred ca ideea este cat se poate de originala! Inca un lucru, este primul meu fic, deci nu fi-ti duri!






Capitolul 1


Inca o noapte nedormita, inca o dimineata obositoare si o zi monotona. Ce pot zice, sunt mica in lumea asta mare, plina de probleme. Lumea Shinobi este plina de probleme, ura, dorinta de razbunare si rautate. Trebuie sa stii cum sa supravietuiesti, altfel te vei pierde si o sa cazi in abisul negru si intunecat. Ma intreb... cat timp voi mai ramane asa? Inca mai sper sa se intoarca, sa fi plecat intr-o misiune sau scurta vacanta. Dar din pacate nu este asa. Si de atunci ajung sa ma odihnesc foarte rar, doar cateva ore din cauza cosmarurilor si grijilor pentru el.

De atunci parca viata este mai sufocanta, ucigatoare decat mi-as fi imaginat. Fiecare secunda ce trece este o eternitate, si fiecare minut parca ma omoara. Astazi, imi pun aceeasi intrebare: Cat voi mai continua asa? Ele a plecat, nu se va mai intoarce, asa este cat se poate de sigur! Au trecut 3 ani si eu inca mai sper sa vina inapoi intr-o zi. Dar... parca nu pot sa-l uit! Ma doare sa cred asta! Parca toate sperantele mele s-au ruinat, totul s-a prabusit. Toata culoarea pe care am strans-o timp de 21 de ani a disparut intr-o clipa. De atunci suport cruda realitate.
- Ayame, masa este gata! Daca nu te grabesti se va raci!
Ma ridic de jos, de pe podeaua rece pe care am stat toata noaptea uitandu-ma la geamul prin care se vad toate frumusetile padurii. Mereu am iubit natura si o voi iubi in continuare. Mereu am iubit animalele, ele nu au nici o vina in toate luptele astea inutile. De ce mereu satele se lupta? Nu inteleg rostul razboaielor, se ajunge in acelasi loc de unde s-a plecat.
Viata este grea, un crud adevar. Viata este un trandafir. Fiecare petala este o iluzie, fiecare spin o realitate. Si cand ma gandesc la faptul ca a plecat fara sa-mi spuna nimic, nici macar un "Adio". Poate asta imi dovedeste ca nu a tinut niciodata la mine. Nimeni nu s-a deranjat sa-l caute. Acum a devenit si el un razbunator.
- Nu ma fa sa vin la tine! Mancarea se raceste!
Mama poate deveni asa de insistenta cateodata! Desi avea dreptate cand mi-a spus sa-l uit. Trebuie sa uit ce s-a intamplat in trecut. Nu trecutul este important, nu viitorul, ci prezentul. Viata trece repede. Inving amorteala ce se odihnise pe mine si ma ridic. Un junghi puternic imi strapunge spatele, amintindu-mi ca am stat pe podea. Uneori urasc asa de mult vechile mele obiceiuri! Imi indrept privirea spre sifonier, apoi il deschid. Costumul de AMBU imi atrage atentia, amintindu-mi de misiunea in care trebuie sa ma duc astazi.
Ma imbrac cu niste jeansi negri si un tricou verde, asortat cu pantalonii. Ma duc in baie si ma uit la reflexia mea din oglinda. Parul meu este roscat inchis si ochii in mai multe nuante de lila. Tenul meu este destul de palid si sub ochi am cearcane. Sanatatea mea are de suferit din cauza lipsei de odihna si nu neg asta. Ochii mi se inchid, dar acum este dimineata si nu ma pot gandi la somn. Imi d-au cu apa rece pe fata, apoi ma sterg cu un prosop alb si pufos. Peria incepe sa-mi aranjeze parul si dupa putin timp este aranjat. Cateodata imi urasc parul, dar nu si acum. Sunt lipsita de putere, de energie. Nu stiu cum m-as descurca in misiune.
Ma gandesc sa il anunt pe Hokage ca nu ma simt bine. Dar nu o sa fac asta, deja am lipsit de la misiunea trecuta si plus de asta, trebuie sa uit cumva de calvarul a care a fost supusa inima mea timp de 3 ani.
Cobor jos unde o vad pe scumpa mea mama si tata care stau la masa. Tata citeste vesnicul sau ziar, in timp ce mama bea linistita o ceasca de ceai.



Ayame:



Sper sa va placa si astept comm-uri!

Capitolul 2



Niciodata cu am inteles. Ce rost am pe Pamant? Ma simt inutila. De un lucru sunt sigura: Nu mai simt nimic. Nu-mi mai pasa de nimic. Doar durerea se mai regaseste in mine, un culcus pentru suferinta. Nu-mi mai pasa de lume cum imi pasa inainte. Defapt pot sa spun ca nu-mi mai pasa absolut deloc. Pur si simplu nu mai vad rostul vietii. Nu mai vad bucuriile de care trebuia cica sa ma bucur. Oare asta e destinul? Cu siguranta da!

Ma asez nepasatoare la masa, ascultand linistita sunetul produs de lacrimile cerului. Ploaia mereu m-a calmat, dar in acest moment ma enerveaza la culme. Totul ma enerveaza la culme in acest moment. Poate vinovata este rana de la picior. Incep sa mananc linistita, fara sa simt gustul mancarii. Ma gandesc, mintea mea s-a oprit intr-un anume punct. Pur si simplu s-a blocat. Oricat de mult m-as preface ca sunt fericita, cineva sigur va afla. Dar totusi nimeni nu si-a dat seama de suferinta mea, nici macar parintii mei. Am plans atat de mult dupa el incat am ramas fara lacrimi. Dar tot trebuie sa ma abtin sa nu-mi scape lacrimile. Ce poate face dragostea dintr-un om... EL mereu a spus ca eu plang cu lacrimi de inger, lacrimi pure. Imi este dor de el, dar ce pot sa fac? Nici nu stiu unde pot sa-l gasesc si chiar daca m-as intalni cu el, ce i-as spune? M-a ranit atat de mult, incat nu mai stiu cine sunt. Daca asta este adevarata dragoste, mai bine nu as fi iubit niciodata. Sau macar daca as fi stiut ca ma indragostesc de o asemenea persoana, atunci l-as fi evitat. Dar nu putem alege de cine sa ne indragostim. Pur si simplu se intampla si apoi suferim fara sa-si dea seama nimeni. Oricum, cui ii pasa? Lui nu ia pasat, mamei si tatei nu le-a pasat, prietenilor nici atat. Trebuie sa sufar de una singura, fara un umar pe care sa plang.

Termin de mancat si spal ce am folosit, apoi ma uit la ceas. Este 8:37 si la 9 avem misiunea. Incep sa ma panichez ca voi intarzia, asa ca ma grabesc spre camera mea. Ajunsa, apas clanta rece si intru. Din sifonier scot costumul AMBU: O pereche de colanti negri pana la genunchi, un tricou alb, o vesta asortata cu colantii din piele pana sub sani, sandale ninja negre cu toc de 4 cm si o masca ce reprezinta un lup. Ma imbrac cat pot de repede, apoi imi prind parul intr-o coada impletita si imi i-au rucsacul negru, sarind de pe balconul camerei.
Incep sa alerg printre multimea de oameni incercand sa nu izbesc pe cineva, sau mai rau... sa nu ranesc vreo persoana. Ajung in ritm record in locul de intalnire, unde se afla colegii mei, de care imi pasa catusi de putin. De ce? Pai, nu ne-am inteles niciodata, desi lupta in echipa este fenomenala!
Ma asez pe iarba si privesc cerul plin de nori plumburii, ce par ca se misca neincetat. Aerul curat de munte nu lipseste, atat de rece si pur ma linisteste.
- Suntem cu toti gata?
Vocea conducatorului grupului care ma enerveaza peste masura. Un afemeiat de nota 10, care se da pe langa mine cat se poate de bine. Pot sa recunosc, il uras mai mult decat orice. Tipul asa poate recurge la orice metode ca sa aiba o fata pentru el. Desi ma enerveza, trebuie sa-l suport. Ma ridic de pe iarba nepasatoare si cu totii pornim la drum. Sarind prin copaci ploaia incepe din nou, misiunea devenind absolut iritanta. Deja sunt nervoasa, nu stiu nimic despre misiune! Absolut nimic! Pasesc pe o creanga groasa, dar ma opresc. Durerea de cap reincepe, cea cu care m-am trezit acum cateva nopti. Se pare ca nu o sa scap fara somnolenta in misiunea asta din nefericire. Imi deschid ochii, dar nu-mi mai vad colegii.
Acum chiar ma simt ca si cum as fi intr-un film cu prosti! Cum m-am putut pierde de grup?! Nici macar un genin nu ar face greseala asta! IN acest moment imi vine sa urlu! Pur si simplu imi vine sa urlu! Si nu voi scapa nepedepsita de Hokage! Doar m-a averitzat sa stau pe langa grup... Mai ales cu demonul inchis in mine. M-a avertizat ca Akatsuki sunt pe urmele mele, dar nuuu... eu nu am ascutat!

Cam atat!!! Sper sa va placa!
Akatsuki va avea toti membrii inainte sa fie creata organizatia! Adica Akatsuki va fi inainte sa fie creata + ca vor fi toti membrii din prezent!

Mutumesc pentru comm-uri!

Capitolul III



Soneria ceasului ma trezeste. Doar un vis... sau cosmar. Ma bucur ca nu a fost realitate, altefel nu stiu ce s-ar fi intamplat. Este chiar extrem de ciudat. Eu sunt in prezent, Hokagele este Tsunade-sama dar in visul meu era primul si cel mai puternic Hokage. Lucrurile se complica prea mult. Toate visele astea au inceput cand am implinit 23 de ani, desi arat ca la 18.


Clanul meu are un trecut intunecat. Nimeni nu stie ce suntem si speram sa nu afle. Din acest motiv ne mutam foarte des, deoarece suntem niste bestii. Bestii insetate de sange, fara un scop in viata. Asta sunt si eu, un vampir. Din acest motiv ma urasc mai mult decat orice. Ma urasc mai mult decat persoanele prefacute. Pur si simplu doresc sa mor. Imi este scarba de mine, trebuie sa ma hranesc cu sange. Nu as mai face acest lucru, unii se gandesc la sinucidere daca un vampir nu se hraneste. Este mult mai complicat. Daca nu te hranesti cu sange celulele incep sa imbatraneasca si moartea va fi una lenta si dureroasa.


Ma ridic in sezut, punandu-mi mana la ochi din cauza soarelui ce lumineaza puternic. O alta dimineata plina de soare in Konoha. Nu vreau sa parasesc locul asta, dar nu am de ales. Satenii au inceput sa ne banuiasca datorita tineretii vesnice. Suntem aici de 5 ani si evident, nu am imbatranit deloc. Sa traiesti atata timp este foarte neplacut. Sa nu imbatranesti, sa nu simti durerea... m-am afundat in antrenamente si inima mea a devenit o bucata de gheata. Nu mai poi simti nimic si nimeni nu ma poate scoate din starea asta. Uneori imi doresc sa fiu si eu o adolescenta normala, fara probleme care sa se gandeasca la baieti, moda si muzica. Dar nu, eu trebuie sa ama gandesc la popor. Este greu sa fii un fel de "printesa" a vampirilor, ba chiar incredibil de greu. Toata ziua sut ocupata, du-te in misiune, mergi la scoala, intoarce-te, meri la conferinte. Chiar si azi cand este duminica trebuie sa-mi petrec ziua la Consiliu.

Totusi mai uit de griji - teza la mate - si in plus mai este si Sakura acolo care ma ajuta. Surioara mea draga nu m-a lasat niciodata, ea are 40 de ani desi pare sa aiba 20. Mereu m-a facut sa rad, sa zambesc. A trezit o parte de sentimentele ce au fost inghetate in mine, ascunse intr-un colt intunecos al inimii mele. Dar Saku' este singura care a ajuns la inima mea. Ea si cu Naurto, un blond hiperactiv cu ochii albastri, mai frumosi decat marea. Este bun prieten cu noi. Am avut o relatie cu el, dar nu a mers. El o iubeste pe Hinata, nu pe mine.


Ma gandesc cateodata cand voi iubi si eu? Cand voi gasi pe cineva care sa-mi topeasca inima? Toti prietenii mei au o pereche. Numai eu si Sakura suntem singure. Din nefericire, parintii nostri vor sa ne casatoreasca cu niste straini. Cica " Sunt niste vampiri foarte puternici! Ayame, tu te vei casatori cu conducatorul si Sakura se va casatori cu nepotul lui. " Pe naiba! Niciodata nu ne cer parerile, i-au decizii fara noi! Din pacate nu ne putem impotrivi, in " lumea " noastra copii trebuie sa-si asculte mereu parintii pana dupa casatorie. Si culmea, daca viitorii miri nu au o relatie intima inainte de casatorie cand o sa o faca dupa va trebui sa asiste un violator si daca nu-i convine o face el cu fata. Cand am auzit m-am ingrozit si nu numai eu, Sakura era sa pocneasca de nervi. Cum sa ne daruim unor straini?! Nu-i cunoastem, nu stim absolut nimic despre ei!

In fine, deja incep sa ma enervez! Parintii nostri isi bat joc de noi. Sa vad macar partea buna in casatoria asta, voi scapa de aici.

Pasesc pe laminatele reci ca gheata de culoarea nisipului ud si ma uit prin camera. Peretii sunt de culoarea lucernei pe care sunt desenati trandafiri galbeni. De tavanul alb atarna o lustra din cristal. Mobila din molid este noua si stralucitoare. Ma indrept spre sifonier si scot de acolo o rochita alba cu maneci din dantela lunga pana peste genunch, cu o curea neagra din piele. Inchid sifonierul si intru in baie, unde ma dezbrac de pijamalele albastre si largi. Intru in cabina de dus si d-au drumul la apa, un fior cald trecand prin corpul meu. Mirosul de lavanda din aer nu lipseste, simturile mele fiind acoperite de el.


Inchid apa si ies din cabina, privindu-mi tenul neschimbat in oglinda. Nu m-am inrosit deloc din cauza apei fierbinti, nu am nici o cearcana, nimic. Sunt absolut perfecta, ceea ce ma face sa ma urasc si mai mult.

Ma sterg repede si imi usuc parul roscat inchis, apoi il aranjez. Ma imbrac cu rochita si ma incalt cu o pereche de sandale ninja albe cu toc micut, dupa care ies din baie. Aranjez patul fredonand o melodie si ies din camera, cu gandul sa ma duc la parintii nostri, dar Sakura vine in fata mea plina de nervi.



Cam atat pe ziua de azi, sper sa va placa!


Sakura:




pentru comm-uri!

Capitolul IV


O intreb pe Sakura de ce este asa nervoasa si raspunsul m-a ingrozit. Eram sigura, dar nu am vrut sa recunosc. Deci chiar ne mutam din nefericire noi doua. Eu vreau sa stau intr-un loc insorit, sa aud cantecul pasarelelor! Amegakure este chiar invers de ce doresc eu. Am inceput sa doresc sa vina ziua casatoriei cat mai repede, sa scap de langa parinti! Ne-au facut atatea nedreptati incat am ajuns sa-i urasc.

Mama, o femeie frumoasa cu parul roz si ochii verzi, o femeie dura ce nu se gandeste la copilele ei - care din pacate suntem noi -, niciodata nu ne-a alintat, desi am avut intodeauna tot ce pofteam. Totusi dragostea materna este si ea importanta, nu? Tata, un barbat bine facut, frumos cu ochii ca ai mei si parul roscat. Mereu a fost dur si cateodata nici ne baga in seama, de parca nici nu am fi copii sai! Sange din sangele sau! Ma doare sa ma gandesc la ei, dar vice-versa nu este asa. Sunt sigura ca si ei abia asteapta sa scape de noi.
- Mama a spus sa incepem impachetatul, plecam in seara asta!
Nu imi vine sa cred! Acum cu siguranta imi vine sa plang. Cum pot face asta?! Cum? Ce le-am facut noi? Ce o sa ma fac fara Naruto, care mereu ma facea sa rad atunci cand nu eram trista? Fara bruneta mea Hinata, o fata scumpa care iti ofera sprijin mereu. Cea mai buna prietena a mea dupa Sakura. Ino, sora lui Naruto cu parul din matase, lung si niste ochi patrunzatori mereu imi dadea sfaturi. Simt cum inima mea se rupe in doua. Toata culoarea pe care am strans-o de 5 ani a disparut intr-o secunda. Nu o sa ii mai vad pentru un timp, dar sper ca dupa casatorie ne vom muta aici, unde este inima mea.

Acum sa vedem cum este baiatul. Dar pana atunci, oare cine ma va sprijini? Sakura va avea si ea problemele ei, nu va putea sa ma sprijine mereu. Ce voi face atunci? Voi astepta sa ma sprijine cineva. Nu-mi pasa ca ma voi stinge asteptand. Doar lacrimile mai pot alina un suflet pierdut.
Ma ridic de pe jos si imi sterg lacrimile. Ma simt ciudat. Tristetea m-a acaparat prea repede. Ii voi revedea, vizite, vacante. Dar vor banui tineretea mea si mama nu m-ar lasa. Dar dupa casatorie? O sa fiu libera sa i-au decizii?


Dar deodata m-am trezit cu un bat imaginar in cap. Unele fete patesc mult mai rau ca mine sau ca Sakura. Nu trebuie sa comentez, nu am dreptul. Trebuie sa ma gandesc la lucruri pasnice. Ma duc in camera mea si privesc usile din sticla a balconului e sunt deschise. Hmm... pot sa jur ca le-am inchis! Vremea s-a schimbat foarte mult. Acum afara este furtuna, tunetele si fulgerele nu lipsesc si din cerul plumburiu cad primii stropi de ploaie. Vantul bate foarte puternic, aerul rece de munte improspateaza plamanii oamenilor ce mai sunt pe strada. M-am dus si am inchis usile, apoi m-am pus pe impachetat.

Prima data am inceput cu rochitele si rochiile care nu lipsesc ba din contra, sunt prea multe. Apoi am continuat cu blugii, jeansii, fustele, tricourile, maieurile, bluzele, proverele. Dupa m-am ocupat cu lucrurile mai marunte de care are nevoie orice fata si la sfarsit am impachetat incaltamintea.


Acum camera este goala, pustie. Am dat in confuzie, asta-i clar. Adica nu stu ce simt in momentul de fata! Bucurie, tristete... cel mai probabil furie. Imi vine sa pocnesc ceva, dar ma abtin. Cand ma conving ca furia s-a mai potolit ma schimb intr-o rochie neagra peste genunchi si niste sandale tip roman albe, apoi imi prind parul intr-un coc. Nu-mi place eleganta asta, cei prea mult strica.

Cobor jos cu bagajele unde o vad pe Sakura mai vesela decat de obicei.
- Ayame, noi doua plecam mai devreme asa ca grabeste-te inainte sa-si schimbe decizia!
Zambesc fericita si iesim amandoua pe usa, indreptandu-ne spre masina Sakurei, un Jaguar alb blindat. Sakura este cam obsedata dupa masini, mereu i-a placut sa conduca. Recunosc si mie imi place, dar mama si tata mi-au spus ca voi primi o masina ca si cadou de nunta, plus o vila in Caraibe.

Cam atat! Sper sa va placa!
pentru comm-uri!

Woow. Imi place foarte foarte mult, insa, de cand se vad vampirii in oglinda? Eh, detalii detalii... Oricum, te-ai imbunatatit, si te felicit, scumpa mea. Pune next-ul cat mai repede. Te puup.

Hey hey,sunt prima.Nu as vrea sa te supar dar la primul capitol nu a fost foarte excelent.Cu toate aste-a este destul de interesant si cu ajutorul criticilor lui the-unforgiven* ai imbunatatit ficul.felicitari tine-o tot asa si anunta-ma la urmatorul capitol