Theatre of the Absurd

Theatre of the Absurd

Capitolul 1-Singuratate

Atarna de gratiile reci fara vlaga. Ochii sai nu mai aveau acea stralucire fireasca. Pe jumatate lesinata, inca simtea durerea aceea profunda de acum cateva minute. Viata ei se scurgea atat de repede, incat avea impresia ca traise doar 70 decenii, nu 17 ani. Zacea ca o fantoma, palida si neajutorata. Singuratatea o marca la fel de tare ca si acest loc strain, pustiu si straniu. Nu ii venea sa creada ca povestea vietii sale era pe sfarsit. A inghitit in sec, incercand sa rada ironic, malefic, ca si acea fiinta orbilia ce ii provoca atata rau. A incercat sa lupte, dar demonul era mult prea puternic, iar ea mult prea slaba, fara Dumnezeu, pentru a se salva. O durea faptul ca nu avea curajul de a scapa.

Pasii aceia, inca se auzeau, cu un usor ecou in mintea ei. O ametea. Zgomotul tocurilor ce se apropiau de ea o faceu sa creada in ajutor. Dar daca se insela? Daca nimeni nu avea sa o salveze vreodata? Era condamnata! A clipit de cateva ori. Pleoapele sale erau grele, probabil din cauza celor doua zile nedormite. S-a lasat sa alunece usor pe podeaua murdara de alcool si sange. A incercat sa descuie usa celulei in care statea, insa incercarea a fost zadarnica. Era prinsa in capcana acelei fiinte mistice. De ce a ales-o pe ea? Atat de multi oameni rai erau pe pamantul asta, meritand sa fie pedepsiti. Mintea sa nu mai gandea logic, nu mai stia cine este sau motivul logic pentru care era aici.

-Fata asta a fost posedata! Uita-te la ea! Sa plecam de-aici!

Si-a intors capul catre sursa vocii. Singura ei scapare! A incercat sa vorbeasca, sa ceara ajutor, dar nu avea voce. Gatul ii era uscat si buzele crapate. Lipsa de apa ii provocase aceste lucruri. Femeia statea in fata ei, privind-o cu insistenta, cu o usoara urma de ura. Ce avea cu ea? Era doar o adolescenta nevinovata, nimic mai mult. Barbatul roscat ce statea in spatele ei era uimit. A incercat sa se apropie, dar femeia i-a pus mana in fata, oprindu-l. A facut un pas inapoi si a tacut. Probabil ca nu aveau sa o salveze niciodata. O panica o invalui imediat pe fata, la gandul ca nu o sa iasa niciodata din aceasta celula. Era dezgustata de comportamentul femeii.

-Sa mergem! Cat crezi ca va mai dura pana ca acel demon sa se intoarca si sa ne prinda si pe noi? Gaara, ma auzi?

Roscatul a dat din cap aprobator si s-a intors cu spatele, indreptandu-se spre iesire, urmat de femeia cu ochelari patratosi si gura ca de broasca. A incercat sa strige in urma lor, sa ii cheme inapoi, insa nimic nu functiona, era neajutorata, nepitincioasa. Cat va mai putea sa reziste presiunii? A inceract sa se tarasca si sa se prinda de gratii. Rochita sa era umeda si murdara. Parul sau rozaliu acum avea o usoara tenta de negru, datorita mizeriei. Ar fi putut sa planga, dar nu mai avea lacrimi. Pierduse tot, fara sa fie intrebata daca vrea asta. Isi trase genunchii la piept, asteptand sa moara dra***ui odata! Sa scape de suferinta si de durere.

Se simtea fara niciun fel de putere. Injura si blestema faptul ca nu avea dreptul la o sansa de evadare. Ar fi fugit si s-ar fi facut nevazuta daca aceasta usa ar fi fost deschisa. Simtea pericolul aproape, foarte aproape. S-a concentrat, repetandu-si in minte ca trebuie sa reuseasca sa se ridice si sa caute macar o cale de a scapa. Ar fi vrut sa fie in stare sa se sinucida, in orice mod, nu conta! Dar se iubea prea mult pe sine ca sa renunte pur si simplu la viata. Poate ca acolo, undeva, cineva o iubea si ii vroia binele. Nu putea sa se dea batuta asa de usor! Este o fire luptatoare, si o stie prea-bine. Inca avea speranta la ceva mai bun. Inca se putea cufunda in visele sale, acolo unde era alaturi de cei dragi.

O umbra neagra se asternuse peste pereti, inghitindu-i parca, trimitandu-i intr-o alta dimensiune. Fata incepuse sa tremure involuntar, simtind ca poate, intr-un fel sau altul, “lupta” era deja pierduta. Macar ar fi murit impacata stiind ca acolo, afara, in lumea ce probabil ca nu o mai astepta, inca era cineva care sa o caute cu disperare, incercand sa o gaseasca. Umbra se apropia de picioarele ei, amenintatoare. Se tari mai departe, incercand sa evite inevitabilul. Prea tarziu insa. Umbra ii cuprinse mainile, transformandu-i pielea de culoare alba, in una neagra, lipsita de viata. Ochii sai nu mai erau verzi, ci rosii ca si focul. O durere insuportabila ii invadase corpul, patrunzand in fiecare coltisor ascuns. Simtea cum corpul i se desprindea in mii se bucati, iar mintea sa nu mai gandea precum o facea ea, ci asa cum o facea acel monstru.

-Hai sa mergem sa gasim un nou corp! isi auzi vocea, dar putea sa jure ca nu ea vorbise.

To be continued...

Sper sa va placa! Incepand cu capitolul urmator vreau sa scriu din perspectiva fetei, pe care veti afla in curand cum o cheama. Astept pareri!

Draga Zizu, vad ca sunt prima care iti comenteaza ficul (ma simt onorata ) Asa, capitolul a fost frumos, mici greseli de tastare, dar nu sunt suparatoare (din punctul meu de vedere) in rest nimic. Mie imi place, si astept sa ma anunti de next.

Te-am pupat, Ana!

P.S.-> Am si eu un fic, se numeste "Un nou inceput". Daca vrei, poti trece pe la el, si-mi poti lasa un comentariu cu parerea ta.

See ya!

Buna^^
Imi place foarte mult primul capitol, iar ideea este mai mult decat promitatoare. Ai conturat-o intr-adevar foarte frumos, pentru o clipa uitand ca sunt in clasa. Ma simteam exact ca Sakura, incoltita si neajutorata, cuprinsa de teama unui sfarsit tragic.
Abia astept urmatorul.capitol. Te rog sa ma anunti si.pe mine cand postezj. kiss

P.S. Scuza-mi eventualele greseli, dar sunt pe telefon.>.<

Bună!
Îmi place foarte mult ficul tău, dar mai ales felul tău de a scrie.
Capitolul a fost pe placul meu încă de la prima fraza. happy

Spor la scris!
Sper să mă anunți și pe mine de next! a hug

Hei.

Ţi-am citit şi eu ficul, de curiozitate şi mai ales din lipsă de ocupaţie. E interesant, într-o măsură oarecare, îţi dai seama că nu accesam ficul dacă nu mă atrăgea ceva la el; probabil titlu.
Dscrierea ta este foarte bună pentru un copil de 12 ani, pentru că tu în fond eşti un copil, la fel cum sunt şi eu, şi ea, şi alţii. Totuşi un sfat bun ar fii să mai lungeşti propoziţiile, fă fraze, nu propoziţii. Atât cât poţi, nu trage de tine pentru că altfel n-o să iasă nimic bun.
Ideea, ei bine, monştrii, nu mi se pare ceva nou, dar depinde cum vei contura tu acestă idee şi ce va urma pe viitor. Nu pot să comentez prea multe, fiind doar primul capitol, dar sper să ne suprinzi pe viitor.

Anunţă-mă şi pe mine când postezi următorul capitol, eu sunt uitucă şi nu trec să verific.

Theatre of the Absurd

Capitolul 2-Frica

Frica… Tot ce simteam in acest moment. Teama ca acest monstru ma putea acapara cu totul, ca imi va schimba sufletul. Nu meritam acest lucru. Durerea era insuportabila, incat simteam fiecare particica din trupul meu ca se rupe in mii de bucatele. Am incercat sa lupt si sa il alung pe acest demon din mine, dar nu aveam o motivatie suficient de mare pentru a face acest lucru. Nu cand ma gandeam ca nimeni nu ma astepta, daca as fi reusit sa scap. M-am lasat purtata intr-o directie necunoscuta. Cartierul MishuMishi era la doar cateva strazi distanta. Niciodata nu am fost pe-aici, din simplul motiv ca se zvonea ca niciun strain nu a mai iesit intreg din acest cartier. Insa ma simteam in siguranta. Demonul avea sa opreasca pe oricine ne va sta in cale.

Ma simteam incuiata si legata in propriul trup. Nu aveam dreptul sa clipesc sau sa vorbesc, desi era corpul meu. Nu stiam ce vroia de la mine, cert este ca aveam vagul presentiment ca toata aceasta poveste haotica avea sa dureze mult timp de-acum incolo. Mi-am prins tot curajul necesar pentru a fi eu cea care conduce. Am incercat sa strig sa ma lase, dar glasul meu era inabusit. Am inceract sa opresc creatura din a continua sa mearga, sa pun stapanire pe propria mea fiinta. Era mult prea puternic, iar eu nu aveam aproape nicio sansa. Cu toate astea, am incercat inca o data, si inca o data. “Ce faci? De ce incerci sa ma indepartezi? Acum ca jocul devine mai interesant ? Opreste-te !", mi-a zis. Dar nu l-am ascultat. La un moment dat, am simtit cu demonul se indreapta catre alta directie. Ce este cu schimbarea aceasta brusca ? Unde mergem ?

Dar am inteles prea tarziu care erau intentiile lui. M-a izbit brutal de un perete, inficandu-mi unghiile in brate. "Pe mine nu ma doare, dar pe tine da !", l-am auzit strigand voios, amuzant de chinurile pe care mi le provoca. Mi-a dus bratele la gat, incepand sa ma stranga cu o putere sadica, incat am simtit ca respiratia mi se oprise brusc. Il auzeam razand copios, ironic. As fi vrut sa-l pleznesc, dar eu eram doar o fata, iar el un demon. Era nebun, melefic. Lipsa de oxigen ma ametise, dandu-mi o stare de somnolenta. As fi vrut sa lupt cu el, insa nu ma ridicam la nivelul rautati lui. Si-a indepartat mana de la gatul meu. Am simtit ca renasc cand am luat o gura mare de aer. Totusi, momentul meu de fericire se incheiase repede. A inceput din nou sa mearga, pozitionandu-se in mijlocul strazii.

Era nebun, demn de mila. Ce avea de gand sa faca ? "Si asta pentru ca ai incercat sa ma opresti !", l-am auzit strigand, razand mai apoi copios de teama mea, pe care probabil o simtea si el, pulsandu-mi in sange, In departare, farurile unei masini se vedeau luminand in ceata. Nu, nu vroiam sa mor ! Nu acum, nu aici ! Aveam doar 17 ani ! Aveam o viata inainte! Din nou am incercat sa ma misc, sa il indepartez pe acest monstru. Insa stiam ca lupta cu mine, ca vroia sa ma vada traumatizata, pe asfalt, intr-o balta de sange. Masina mergea cu 120 de km/h. In urma impactului nu aveam nicio sansa sa mai traiesc. In gand, l-am implorat sa ma lase, sa nu ma omoare. Dar din nou aceeasi voce mi-a raspuns ironic : "Ce rost are ? Dupa ce voi gasi un nou trup, pe tine oricum te voi omori !".

In ciuda faptului ca el ma controla, mici perle incolore alunecau silentios pe obrajii mei reci. Viata se scurgea greu, putand vedea masina maiscandu-se foarte incet, marindu-mi clipele de agonie in asteptarea mortii. Monstrul radea, se juca cu mine, cu mintea mea. Vroia sa ma faca sa inebunesc, sa disper. Am urlat in gand, atat de tare incat sunetul mi-a inundat fiecare coltisor al mintii mele. Staim ca m-a auzit, stiam ca inca is bate joc de mine. Masina era atat de aproape, incat stimteam ca magnetul ei ma tragea mai aproape, facandu-ma sa imi doresc moartea. Am inchis ochii, asteptandu-mi socata sfarsitul. E ingrozitor sa fi in mijlocul actiunii si sa stii ca nu mai ai nicio sansa, sa-ti numeri clipele, gandindu-te la momentele vietii tale. Ma imaginam intr-un sicriu, pe o masa alba, sub cerul ce statea sa ploua. Imi parea rau ca avea sa se termine totul, fara ca eu sa fi trait macar putin. Nu mai aveam nicio speranta.

10...9…8… Ultimile secunde din viata. Mi-am mutat ochii catre blocuri, catre ferestrele luminate. Oameni ce probabil se bucurau de viata, chefuiau in micile apartamente. Am aruncat o ultima privire cerului. Mii de stele sclipeau in noapte. Am zambit usor, amar. “O sa vin”, mi-am spus. Oare cum este acolo sus? Unde voi ajunge ? La cine ma voi duce ? Plecam in necunoscut. Simteam un nod in gat. Sa imi iau “La revedere”? Nu… Doar « Adio », pentru ca nu aveam sa ma mai intorc. Pur si simplu am inchis ochii. "Pa-pa fata cu par roz !", am auzit vocea monstrului, urmat in mod firesc de un ras badjocoritor. Bravo, ai castigat ! Am zambit. Aveam sa aflu cum este in Rai !

3… 2… 1…

To be continued…

Sper ca v-a placut! Nu prea stiu daca m-am priceput la descriere, dar eu zic ca e bunicica! Scuzati-ma ca e asa de scurt, astazi nu e una dintre zilele mele cu inspiratie ;;)

!Astept pareri! So… Ne vedem la next!

Buna

Multumesc mult pentru anunt kiss

Chiar a fost captivant acest capitol, dar a fost atat de scuuurt. Mai voiam. Citeam si eram captivata de ceea ce citeam, totul mergea atat de frumos si de fluid si deodata.... BUUUM. 'Ne vedem la next' (D). Ei bine, sper sa-l aduci repede pentru ca daca nu... pe mine ma vei vedea intr-un sicriu. Voi muri de nerabdare. (D)
Chiar sunt curioasa sa vad daca acea masina o va lovi pe Sakura, sau... poate o va salva Sasuke, cine stie:>
Sunt foarte multe variante si am intentia sa-mi imaginez multe, dar las ca aflu eu ce pui tu la cale lough

Spor la scris si o tona de inspiratie. kiss

LexX^^

Este foarte frumos si primul si al doilea capitol te rog sa ma anunti cand pui next te pop.

Mdaa.... Sunt suparta ca n.am fost si de data asta prima. Dar asta e. Capitolul acuuum... Da, are de toate, mai putin "lungime" lough

daca pot spune asa.
Este superb, si de abia astept nextul. Sa ma anunti.

Te.am pupat kiss

See ya!

Scuze că apar tocmai acum cu un comentariu, dar şcoala asta îmi omoară toţi neuroni. Ţi-am citit capitolul încă din prima zi în care l-ai postat. Ce pot spune este că ai căteva greşeli, fii mai atentă pe viitor, cred că era ceva cu " vroiam " care nu există în limbaj, poate " voiam ". Nu există verbul " a vroi ", ci " a voi ".
Sunt curioasă să văd ce-o să se întâmple pe viitor, sper ca ideea să devină şi mai interesantă, căci acest capitol mi s-a părut puţin sec în anumite momente. Nu-i bai, cu timpul totul se rezolvă. a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 03 Feb 2013, 21:15

Theatre of the Absurd

Capitolul 3-Viata si moarte

Rasul acela ascutit, ce ma surzea, se auzea departe, parca intr-o alta lume. Incercam sa ma agat de realitate si sa revin la normal, pentru ca nu ma simteam in largul meu prin intuneric. Universul in care ma aflam era paralel cu cel de unde veneam. Eram un simplu gand in necunoscut. Nu aveam curajul sa ma trezesc. Mi-era frica sa nu ma fi pierdut deja intr-o alta lume. Inca voiam sa traiesc, chiar daca nu o faceam pentru cineva in mod special. Inca mai voiam sa simt acea lume mohorata in care traiam, sa o explorez, sa descopar adevarul, sa gasesc persoane ca si mine, dormice de a trai altfel. Eram un copil, aveam dreptul sa cresc si sa aflu ce e viata in adevaratul sens al cuvantului.

-Trezeste-te ! o voce imi repeta in continuu, razand pe fundal. Ce se intampla cu mine ?

Increzatoare, am intredeschis ochii. Lumea mea… Eram tot aici! Fericirea ce ma cuprinse pe moment avea sa se distruga mult prea rapid, o data cu amintirea demonului ce ma poseda. « Iti place ? Spune ! A fost amuzant ? Am ras cat n-am mai ras 1000 de ani ! Pana la urma, m-am distrat cu tine ! ». Vocea aceea lacoma, ce incerca sa fure toata puterea din trupul tau imi dadea fiori pe sirea spinarii. Se juca cu mine, cu mintea mea, cu totul ! Avea impresia ca ma distram si eu, dar defapt eram ingrozita. Cat de malefic putea fi, incat sa imi insceneze moartea in asemena conditii ?

-A fost o iluzie perfecta, nu ? inca radea. Iluzie ? Totul fusese lucrat din mintea mea. Eram mult mai slaba decat credeam, fara Dumnezeu. Ajunsese sa se joace cu propria mea vedere, doar pentru a se amuza. De unde drac***i venea fiinta asta ? Panica… Tot ce simteam ! Daca reusea sa imi controleze mintea si sa faca asemenea iluzii, atunci nu stiu la ce m-as mai putea astepta ! Putea sa faca orice din mine, atata timp cat se distra. Iubea sa ma chinuie, sa ma inspaimante. Asta era defapt scopul lui in viata mea. Sa-mi dea o lectie. A ales persoana cea mai potrivita ! Acea persoana care nu are nimic de pierdut, care se agata de viata, infectand strazile oraselor.
Lumea trebuia sa scape de astfel de oameni. Ma simteam neputincioasa in fata milioanelor de oameni ce vroiau sa plec departe. Nimeni nu se gandeste la sufletul meu ? Ce simt ? Durere, tradare, ura ! Ii dispretuiam pe cei ce imi doreau raul si mi-l provocau. Stiam ca erau niste animale, fara sentimente. Eram doar eu, in lupta cu destinul. Puteam sa schimb ceva ? Puteam sa fiu altcineva? Cine eram eu, ce scop aveam? Auzeam acel ceas din subconstient ce batea mereu. Timpul meu se scurgea, ma trimitea cu un pas mai aproape de sfarsit. Viata mea, drumul meu, erau doar inceputul sfarsitulu. A omenirii. De ce nu putem trai vesnic ?

Dar daca am trai vejnic, unde ar mai fi grijile, lucrurile facute pe nepregatite, spontan ? Unde ar mai fi durerea ultimelor clipe, cand trebuie sa iti iei la revedere de la atat de multa lume, dar nimeni nu e acolo ca sa asculte ultimele tale dorinte, sa asculte povestea vietii tale ? De mult, cand am auzit pentru prima data Mitologia Greceasca, acolo unde zeii domneau vejnic, fara moarte, singurele cuvinte ce mi s-au intiparit in minte au fost : « Zeii sunt invidiosi pe noi. Noi nu avem granite, putem atinge culmi inalte, dar putem cadea foarte repede. Sunt invidiosii pe moartea noastra, pentru ca ei nu vor gusta niciodata clipele extreme ale vietii ! ».

Eram blestemati sa murim, dar totodata sa simtim adevarata viata. Moartea nu mi se mai parea asa de grea acum. Era ca o alinare a chinului prin care treceam. Intradevar, nu puteam accepta ideea inexistentei mele la un moment dat, unde aveam sa ma duc sau daca ma voi mai intoarce vreodata inapoi, dar chiar se-asa, ma bucura… Ma bucura faptul ca aveam sa plec, sa lipsesc pentru totdeauna din locul unde la un moment dat am avut viata, am fost totul, a fost lumea mea ! Dar voi mai fi tot eu ? Aceeasi fata vie si firava ca si acum ? Totul mi se parea absurd, moartea, intrarea in nefiinta, insa stiam ca e real. Aveam sa gust din toate aceste lucruri ca toti ceilalti.

Acest demon era invidios pe mine pentru ca aveam dreptul la viata. Se juca cu mine doar pentru a-si alina chinul cumplit al vejniciei. Trebuie sa ma razbun, trebuie sa-l fac sa-si doreasca sa ma fi omorat cand a avut ocazia ! Nimeni si nimic nu ma mai putea opri. Doar el si eu… El si eu !

To be continued…

Stiu ca nu s-au intamplat multe lucruri, dar actiunea va incepe abia din capitolele urmatoare ! Nu-i nimic daca o sa spuneti ca e cam sec, nici mie nu-mi prea place, dar nu am avut inspiratie ! Ne vedem la next !

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 03 Feb 2013, 21:51

Hei, am venit și eu pe aici, m-a atras descrierea foarte mult! Într-adevăr, despre asta este și vorba în fic, tristețe peste tot. Descri foarte frumos, cel puțin mie îmi place. Sunt nerăbdătoare să văd acțiunea despre care vorbești, te rog să mă anunți când pui următorul capitol, eu nu prea am timp să trec mereu să mă uit, pupici kiss

.

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 03 Feb 2013, 22:07

Helau draga! Iti multumesc ca m-ai anuntat de next, care si de data asta mi-a placut. Descrii intr-adevar, foarte frumos si de-abia astept sa vad ce se intampla in continuare. Sa nu uiti sa ma anunti, ca jar mananci dupa lough

Te-am pupat! kiss

See ya!

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 03 Feb 2013, 23:31

Heii.

Am venit şi eu, na, şi nu sunt ultima. Mi-a plăcut acest capitol, chiar dacă nu s-au întâmplat lucruri esenţiale, mi-a plăcut ce-ai descris şi cum facut-o. Încă n-a apărut Sasuke, lucru ce mă face curioasă, oare cum il vei introduce în poveste ? Sper să o faci într-un mod cât mai unic şi neaşteptat.
Îmi pare rău că ai scris atât de puţin, voiam mai mult. Eu aştept următorul capitol şi sper să înceapă acţiunea, căci o prevăd a fi plină de dramă şi suspans.

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 04 Feb 2013, 17:27

Bună! Am ajuns și eu pe aici, târziu ce-i drept, dar am ajuns. ;;)

Capitolul a fost superb! Descrierea la fel de minunată pe cât ne-ai obișnuit. Theatre of the Absurd 1425538829

Sentimentele Sakurei au fost exprimate perfect, într-o manieră demnă de admirat.
Aștept cu nerăbdare next-ul și sper să mă anunți în continuare! kiss

Kiss, kiss.

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 04 Feb 2013, 18:17

Hei hei

Multumesc mult pentru anunt si imi pare rau ca am ajuns asa tarziu sad

.
Mi-a placut mult capitolul si descrierea ce ne-ai oferit-o. Scrii foarte frumos si ai niste idei originale, spontane, exact pe placul meu. Este foarte interesant si chiar sunt curioasa sa vad cum vor decurge lucrurile. Cum va aparea Sasuke? Cum se vor indragosti? Cum va scapa Sakura de demon? Ei bine... la aceste intrebari numai tu imi poti raspunde aducand capitolele urmatoare.
Spor la scris. kiss

LexX^^

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Dum 10 Mar 2013, 12:28

Imi pare foarte rau ca nu am mai postat de fooooarte mult timp. A fost ziua mea de curand si concursul de fotografie, asa ca am asteptat ca acestea sa se termine pentru a nu posta pe fuga. Ei bine, acum m-am intors. Ascultati asta in timp ce cititi : https://www.youtube.com/watch?v=pEIvoWqkB3Q

Theatre of the absurd

Din capitolul anterior:

Acest demon era invidios pe mine pentru ca aveam dreptul la viata. Se juca cu mine doar pentru a-si alina chinul cumplit al vejniciei. Trebuie sa ma razbun, trebuie sa-l fac sa-si doreasca sa ma fi omorat cand a avut ocazia ! Nimeni si nimic nu ma mai putea opri. Doar el si eu… El si eu !

Capitolul 4- Prima crima [partea I]

Uram sa ma controleze, sa il simt in corpul meu, in fiecare coltisor. Rasul acela badjocoritor te facea sa iti pierzi mintile. Mi-as fi dorit atat de mult sa il vad si pe el suferind ca si mine, sa simta durerea. Nimeni nu merita sa fie condus de o asemenea creatura. Eram blestemata sa indur totul. Sunt un simplu om ! Nu am fost salvata de nimeni, nu am putut fi gasita. Singura persoana ce ma putea ajuta eram eu. Eu… Nu voi reusi niciodata ! Am inceput sa merg, condusa din umbra de acest demon. Unde voia sa mergem ? Sper sa nu fie din nou o iluzie infricosatoare creeata de el !

-Hai sa ne distram ! Am o idée…

Nu imi mai pasa de ce zicea, nu voiam sa il mai ascult vreodata. Indiferent de ce avea sa faca, era limpede ca nu era in folosul meu, ci doar pentru a se distra pe seama altora. Nu ii pasa de nimeni, nu avea sentimente. Defat, un demon ca el nici nu avea cum sa aiba sentimente, nu ? Nu imi mai era frica de el, doar de ce putea sa faca. Avea o imaginatie creativa, putea sa conceapa orice fel de plan. Am inghitit in sec… Drumul mi se parea cunoscut. Stiam zona, straduta pe care mergeam.

Oh, nu! Se indrepta spre o anumita scara de bloc, pe care o cunosteam atat de bine. "Ce mai face prietena ta, Hinata ?", m-a intrebat. Teama, era tot ceea ce simteam, atat. Avea de gand sa o faca pe Hinata sa sufere ? Nu ii voi permite ! Ea era singura mea prietena, tot ce aveam pe acest pamant, singurul motiv pentru care as fi vrut sa vad lumina soarelui a doua zi. Am urcat etaj cu etaj, pana ce am ajuns in dreptul unei usi mari, din lemn cenusiu. Mana mea s-a odihnit cateva secunde pe clanta, timp in care i-am auzit rasul acela ascutit, zgariindu-mi timpanul.

“Las-o in pace! Nu are nicio vina! Nu merita sa sufere!”, il imploram. Stiam insa ca nu avea sa se opreasca aici, nu pana ce vedea disperarea mea. Il urasc ! Il urasc atat de mult ! Am pasit incet pe podeaua din parchet. O lumina se vedea la capatul holului, provenind din camera fetei. Nu trebuia sa il las sa faca asta ! Dar, se pare ca directia lui nu era catre acea camera, ci catre bucatarie. Ce avea de gand, sa isi faca un sandwich ? Poate ca in alte circumstante as fi ras, dar nu era timpul sa ma amuz. A deschis un raft, scormonind ceva timp, pana a dat de un cutit mare si ascutit.

"Glumesti, nu ?", i-am spus. Dar treaba era cat se poate de serioasa. S-a intors catre hol, indreptandu-se catre camera ei. Drumul mi se parea asa de lung, incat simteam ca am imbatranit cu 20 de ani. Eram disperata, implorandu-l sa ma omoare pe mine, nu pe ea. Voiam sa imi zgarii fata, sa simt durerea, sa imi infig unghiile in brate, sa fac ceva. Voiam atat de tare sa imi pierd cunostinta acum, sa mor, astfel incat sa nu ma mai poata stapanii. Acum era mai puternic, asa ca incercam degeaba sa ma impotrivesc. Nu pot sa cred ca prietena mea, singura persoana care era aici mereu pentru mine, avea sa moara din cauza mea. Nu puteam sa accept sfarsitul acesta. Merita o viata frumoasa, alaturi de copiii si nepotii ei, fericita.
Era un copil, avand doar 17 ani. Inevitabil, am simtit o lacrima scurgandu-mi-se pe obraz. Singurul lucru pe care nu putea sa il controleze ! "El si eu… El si eu !". Cum am putut sa uit de acest juramant ? Am promis ca ma voi razbuna ! Si asta voi face ! Nu trebuia sa ajunga in acea camera. Nu puteam sa il las sa imi ia totul ! Trebuie sa rezist, sa ii arat ca un om cu o vointa adevarata poate invinge si un monstru din Infern. Trebuie sa fiu puternica pentru Hinata, pentru mine…

Am strans din dinti, concentrandu-ma asupra pasilor mei, incercand sa ma opresc. Trebuie, trebuie ! A inceput sa rada, oprindu-se in fata usii ei. Nu ! Te rog inceteaza, lasa-ma ! Picaturi fine si mici se scurgeau din ochii mei. Nu eram in stare de nimic. Hin, scuza-ma ca te-am dezamagit, dar am sa vin si eu incurand la tine, mi-am spus cand am vazut cum usa se deschide inaintea mea, pasind lent inauntru. Am simti un gol in stomac. Pur si simplu nu mai puteam sa respir de durere. Nu ma puteam concentra, nu puteam sa imi stapanesc lacrimile.

-Sakura, ce e cu tine ? Ce se intampla ? De ce plangi ?

Am incercat sa imi adun toate puterile, sa ii spun sa fuga. Puteam citi frica din ochii ei. Tinea la mine ! Nu puteam sa o ajut, sa o salvez. De ce eu ? Ce am facut ? Nu am facut niciodata ceva rau, atunci de ce se intampla toate astea? Am tras o gura mare de aer, adunandu-mi toate puterile de care dispuneam. Trebuie sa opresc nebunia asta !

-Hin… Hin… T-te ro… Te rog… Fugi !

To be continued…

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 11 Mar 2013, 21:53

Câtă durere, de la început până la sfârșit, frică, suspans..îmi place. Mă bucur că ai venit cu nextul, știu cum e să nu ai timp și te felicit că te ți de el, chiar merită. Mersi că m-ai anunțat, îl aștept pe următorul, pupici kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 14 Mar 2013, 02:49

Cât de impresionant a fost acest capitol! Ca toate de pana acum, de altfel. M-ai făcut sa simt pana in maduva oaselor acele sentimente traite de Sakura. Îmi place foarte mult ideea ta, e maxim de originala! Multumesc ca m-ai anuntat si sper sa ma anunti si in continuare! a hug

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 21 Mar 2013, 08:27

Buna draguta, in sfarsit am ajuns si eu la tine.. Iti multumesc ca mi.ai anuntat. Acest capitol a fost superb si cum a zis si Lauren "am simtit pana in maduva oaselor" :)
Iubesc modul tau de a descrie, iar imeginatia ta este extraordinara. De abia aastept urmatorul capitol. Te pup si te rog sa ma anunti de next.

Ana

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 25 Mar 2013, 11:17

Heii guys! Am zis sa aduc next-ul mai repede, pentru ca, dupa ce mi-am pierdut o parte din cititori dupa ce am intarziat atat de mult cu capitolul anterior, nu as mai vrea sa ii pierd si pe ultimii ramasi. Asa ca, nu va mai tin mult la vorba… Enjoy !

Theatre of the Absurd

Din capitolul anterior…

-Sakura, ce e cu tine ? Ce se intampla ? De ce plangi ?

Am incercat sa imi adun toate puterile, sa ii spun sa fuga. Puteam citi frica din ochii ei. Tinea la mine ! Nu puteam sa o ajut, sa o salvez. De ce eu ? Ce am facut ? Nu am facut niciodata ceva rau, atunci de ce se intampla toate astea? Am tras o gura mare de aer, adunandu-mi toate puterile de care dispuneam. Trebuie sa opresc nebunia asta !

-Hin… Hin… T-te ro… Te rog… Fugi !

Capitolul 5-Prima crima [partea II]

Nu se misca, nu clipea, nici macar nu cred ca respira. Statea acolo, precum o stafie, alba la fata, speriata. Nu puteam sa inteleg sensul vietii. De ce toata lumea te invata ca Dumnezeu exista, te fac sa crezi in bine, in puterea absoluta, divina, mandrindu-se ca ei sunt protejati de Atot-Puternicul Dumnezeu, cu o viata buna. Unde era binele, unde era El, Dumnezeu ? Acum, cand am cea mai mare nevoie de o speranta de care sa ma agat, increzatoare… Sensul… Care era sensul ? Nu voi intelege niciodata ce inseamna « miracolul ». Nu exista asa ceva, decat in basme.

Clipele se scurgeau, privind fiinta ce nu se clintea din loc. Am incercat sa ii mai spun o data sa plece drac**ui din casa asta, inainte de a fii prea tarziu, dar monstrul nu ma mai lasa sa vorbesc. Eram sub comanda lui, in orice secunda fiind capabila sa imi infig acest cutit in prietena mea. Lacrimile curgeau necontrolat, clipele de extaz cresteau. Pentru un moment respiratia mi se oprise, pur si simplu nu mai puteam sa inhalez oxigenul vital vietii. Dar nu m-as fi suparat ! Nu daca asta ar fi insemnat sa o salvez pe Hinata.

« De ce te joci cu mine ? Cu mintea mea ? »
Intrebarea a fost directa, fara niciun fel de ocolisuri. Nu imi raspundea. Rasul sau ascutit din nou imi zgaria timpanul. « Haide sa terminam cu toata imaginea asta ! ». Nu ! Il imploram, incercand sa pun stapanire pe propriul trup. Mana mea se indrepta inconstienta catre trupul Hinatei, socata de gestul meu. Inca nu se misca. Ce se intampla cu ea ? Nu vede ca incerc sa o omor ? De ce nu fuge ?

« Unde ar mai fi fost distractia de a te vedea suferind, daca ea ar fi fugit ? »
Deci el a fost ! In tot acest timp, prietena mea a fost oprita de o mana « magica », doar datorita lui. Nu mai aveam niciun dubiu ca aceasta fiinta traia pentru a ucide. Se hranea cu suferinta oamneilor, cu durere si lacrimi. Il distrau, il amuzau. Hinata tresare brusc, cazand incet pe umarul meu. Ma uit in jos catre mana controlata, care tinea cutitul ascutit infipt in stomacul brunetei.

-Sakura… Oh, prietena mea… spunea cu vocea slaba, ragusita. Nu te da batuta! Invinge…

Acestea au fost ultimele ei cuvinte, inainte de a se prabusii in bratele mele. Nu ma mai simteam controlata, asa ca m-am lasat pe vine, intinzand-o pe neinsufletita mea prietena pe covorul ei verde, spalacit. « Am sa ma intorc incurand. Momentan, iti las timp in compania acestei fete ». Cat de tare puteam sa urasc pe cineva? Cum putea aceasta fiinta sa ma faca sa urlu de durere si de furie. Eram inspaimantata. Asa cum ii luase viata Hinatei, putea sa o ia si pe a altcuiva.

I-am scos atent cutitul din stomac, aruncandu-l cat colo. Nu voiam sa il mai vad vreodata. Am inceput sa suspin necontrolat la capataiul fetei. Ea a fost mereu acolo pentru mine, incurajandu-ma si facandu-ma sa trec peste orice. Acum, fara ea, de ce farama de speranta aveam sa ma mai agat ? Care era motivatia mea pentru a rezista ? Cu toate ca nu imi placea sa recunos, traiam doar datorita Hinatei. Ea m-a invatat ce e aceea viata, atunci cand toti imi intorceau spatele. Ea era acolo, cand toti ma respingeau. Acum nu mai exist pentru nimeni !

Trebuia sa acopar urmele lasate, amprentele. Printr-un singur mod puteam sa fac asta rapid si sigur, chiar daca inima imi spunea ca nu trebuia sa o fac. Totusi, nu aveam de gand sa imi petrec urmatorii douazeci de ani intr-o celula mica. Am deschis un dulap din bucatarie, scotand un bidon plin cu un lichid cleios. De mult, Hinata imi spunea ca tine in bucatarie un bidon cu benzina in caz ca ramane fara si nu poate sa mearga pana la o statie pentru a incarca. Eram fericita ca inca mai era aici.

Am stropit intreg apartamentul, inclusiv trupul fetei. Fotografiile cu noi erau si ele manjite de acest lichid. Pana in zori, acest apartament va disparea, la fel ca si sperantele mele la libertate. Nu ma voi da batuta, Hinata ! Iti promit ! Am aruncat o ultima privire la trupul ei, apoi la apartamentul unde obijnuiam sa vin in fiecare zi, plangandu-ma de probleme si mancand ciocolata. Totul avea sa fie lasat in urma. Nu trebuia sa ma las prada durerii. Nu acum ! Am deschis cutia cu chibrituri, scotand unul. Printr-o miscare rapida, l-am aprins. Intorcandu-ma catre iesire, am aruncat peste umar chibritul.

O bubuitura se auzise in spatele meu, urmata de o lumina si de flacari. Adio sperante, adio amintiri…

To be continued…

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Lun 25 Mar 2013, 21:40

O, Doamne, Doamnee! Cât de interesant a fost acest capitol, nici nu pot exprima în cuvinte! Ești G-E-N-I-A-L-Ă! Minunat next, chiar te-ai întrecut pe tine însăți! Felicitări! kiss

Mulțumesc de anunț și sper să mă anunți și în continuare! Multe idei și spor la tastat! kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Joi 28 Mar 2013, 19:47

Deci m.ai lasat fara cuvinte.. I'm shocked! Aproape ca mi.au dat lacrimile. Sa stii, pisic, ca sunt un fan inrait de.al tau. De.abia astept nextul. Sa ma anunti! kiss

Cu dragoste, Eu! lough

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 30 Mar 2013, 09:49

Cel mai mult îmi place la tine că ai niște idei impresionante și asta atrage cititorul foarte mult. Descri foarte frumos, mă face să vreau să citesc încontinuu. Mersi de anunț, pupici kiss

Subiect: Re: Theatre of the Absurd Sam 30 Mar 2013, 10:21

deci ce sa mai.te astept cu NEXT-UL.si asta cat mai REPEDE.semnat Akatsuki_lavy