Capitolul 1.


Pe un norişor de un alb imaculat, şedea o tânără adolescentă. Ochii săi blânzi erau de culoarea verde, astfel că se puteau asemăna uşor cu cele mai scumpe smaralde de pe pământ. Părul său era de un roz bombon, asortându-se perfect cu perechea de aripi din posesia ei. Nişte aripi mari, de toată frumuseţea, îi erau prinse de spate. Putea să le înlăture cu uşurinţă, însă se pare că nu vroia. Ea dorea să le simtă acolo, să ştie toţi că e un înger bun. Părul era de o lungime, medie. Îi ajungea până la mijlocul spatelui, astfel că unele fire rebele îi atingeau din când în când aripile divine.
Corpul său, era de invidiat. Era suplu, dar cu nişte forme frumoase. Fata era îmbrăcată într-o rochie albă, ca zăpada ce se aşternea iarna peste tot, exceptând oraşele unde clima era prea caldă.
Ea, avea doar 16 ani. Nu ştiuse niciodată ce este dragostea. Toată ziulica, stătuse doar pe norişorul acela şi vechease un băiat. Un băiat, frumos, cu un chip angelic. Ea era păzitoarea lui, îngeraşul lui. Avea să-l protejeze atunci când era pus într-o situaţie rea şi riscantă. Nu vroia să păţească ceva rău, niciodată.

Îşi luase munca în serios. Nu putea permite să piardă încă un om, nu putea. Sufletul ei blând nu putea să admită aşa ceva. Îşi amintise cum a scăpat din văzul ei, fata de care trebuia să aibă grijă. A pierit, sărăcuţa fiinţă. A fost nevoie doar de o clipă de neatenţie, pentru un lucru aşa de oribil. Însă prefera să nu-şi mai amintească de acel incident. Fără să vrea, din ochii îi "scăpase" o lacrimă, ce ajunsese pe pământ. Micuţa perlă, fusese urmată de alta şi de alta.. până când se pornisese o ploaie de toate zilele. Micuţi soldaţi loveau pământul fără îndurare de acesta, udându-l. Undându-l din cauză că cel mai frumos înger plângea. Până şi norii nu se stăpâniseră să nu scape lacrimi de durere văzându-o aşa pe tânăra fată.

Acum, se oprise. Se şterse la ochii cu dosul palmei, zâmbiind mai apoi. " O să am grijă de tine... " îşi spuse fata în gând.

Ploaia se oprise, iar de după nori apăruse zeul soare. Aceelaşi zeu ce îi încânta atât pe îngeri, cât şi pe oameni de fiecare dată cu un răsărit frumos sau cu simplele raze călduroase ce se aşterneau frumos pe pământ.

Frumoasa adolescentă, se numea Sakura, Haruno Sakura. Era mândră de numele ei, deşii părinţii săi erau sau mai bine spus fuseseră oameni răi, nu o descurajă acest lucru şi nici nu o determinase să-şi urască numele. Aici, lângă ea pe un norişor la fel de frumos, şedea bunica ei. Bătrâna femeie, era şi ea un înger cu aripi roz. Penele ei, roz bombon se asortau cu părul său. Deşii era bătrână, nu s-au lăsat urmele aspre ale înaintării în vârstă pe părul său. Pe faţa ei, însă, avea uşoare urme de riduri. Din cauza stresului ce-l îndurase probabil, dar părul îşi păstrase culoarea sa divină. Avea o statură medie, dar îi stătea bine aşa. Era destul de slăbuţă şi frumoasă. Se vedea cui îi semănase Sakura. Căci, nu avea cum să fie asemănare făcută între ea şi părinţii ei fără suflet. E diferenţa de la cer până la pământ ..

Fusese bătută şi chinuită toţi acei ani, în care locuise cu cei doi. Dar, într-o zi, micuţa adolescentă îşi luase inima în dinţi şi plecase departe de aceea casă, unde domnea suferinţa. Se descurcase ce se descurcase un an de zile, dar la 16 ani îşi dăduse duhul, din cauza lipsei de mâncare. Era singură şi nu avusese vreun sprijin. Bunica sa, se hotărâse să o ia pe Sakura, aici sub aripile ei protectoare.

De când ajunsese aici, se îngrijise de mulţi oameni, însă fusese destul de tristă când fetiţa aceea pieri. Avusese plăcerea să se întâlnească cu ea, aici sus, căci nu era o fată rea deloc. Se bucurase, pentru că scăpase de suferinţă. Povestea lor se asemăna mult.

Acum, revenind la băiatul de care trebuia să aibă grijă. Se numea Uchiha Sasuke. Părinţii săi au fost ucişi, iar acesta căutase răzbunare de-a lungul anilor. Fusese doar un puşti, când a rămas singur pe lume. Sakura, ştia că nu era uşor. Chiar dacă nu trecuse prin acea durere, bănuia. Ea fusese bătută şi făcută să sufere, însă nu în aceeaşi măsură ca el.

Fusese avertizată, că era un cuceritor şi un nepăsător. Dar, ei nu îi păsase şi acceptase cu drag să-l aibă în paza ei. Acum îl privea, de pe acel norişor. Îl fixase cu o privire blândă.

Chipul lui era perfect. Ochii săi se putea asemăna uşor cu întunericul, în ei observându-se mereu o ură imensă. Părul său, era negru albăstrui. Se potrivea perfect cu acea culoare, pe care cerul o afişa noaptea, când liniştea domnea pretutindeni. Îl avea mereu făcut ţepii la spate, iar în faţă se obişnuise să-şi lase două şuviţe ce-i atârnau una pe partea drepată iar cealaltă pe stânga. Corpul său era bine lucrat, se putea observa şi prin bluza neagră ce o purta acum. Era un băiat perfect în ochii ei... chiar dacă era conştientă că îi era înterzis.

Chiar dacă, el nu avusese să afle niciodată...

Buna! WOW..sunt prima!

fic nou!supeeer! ESTE FOARTE FRUMOS

Imi place mult idee cu ingerul pazitor.

Este chiar frumos.

Abia astept urmatorul capitol.

Sper sa il pui cat mai repede.

:DBYE:D

Uite si ficul meu:https://sasu.forumgratuit.ro/t4427-nici-moartea-nu-vrea-sa-ne-desparta ...POate dai o ocheada si pe la el:D

Acum as dorii sa te intreb : Tu chiar esti o incepatoare ? Vreau sa stiu daca este primul tau fic , iar daca da vreau sa te felicit . Ai imbinat foarte frumos cuvintele , descrierea nu-ti lipseste si nu te incurci in amanunte cea ce este foarte bine . Felicitari pentru primul capitol este un inceput foarte frumos . Greseli de tastare nu am observat , dar nici nu am fost foarte atenta dupa ele . Este un inceput foarte bun pentru un fic si imi place si ideea , dar si felul in care ai prezentat faptele . Tine-o tot asa si iti garantez ca ficul tau va fi unul dintre cele mai bune si frumoase , iar tu , cu timpul vei devenii din ce in ce mai buna . Eu iti urez bafta si succes , in plus astept nextul bye , bye .

Mersi de comentarii fetelor >:D<. App : Dyenuta sasusaku-love nu sunt o începătoare, cred că ficul ăsta e al 10 lea :D. Ce pot să zic? îmi place mult să compun, deşii acesta este doar al doilea fic sasusaku. Celelalte sunt yaoi sau cu alte personaje şi mai am în pc, unele la care lucrez. Ei bine, next:



Capitolul 2.


Seara se lăsase peste planeta pământ. Acum, zeul soare se ascunsese, dispăruse, lăsând frumoasa lună să aibă grijă de pământeni împreună cu îngerii păzitori ai tuturor. Sakura, stătea pe aceelaşi norişor, privind băiatul pe care-l avea în grijă. Îl privea cu blândeţe şi dragoste. Ea era conştientă că se îndrăgostise de el, doar că nu spusese nimănui.

Îi plăcea să-l aibă în pază mereu. Nu-l scăpase din ochii niciodată până acum. După părerea ei, el era un adevărat înger atunci când dormea. Arăta aşa paşnic.. Şi în plus, atunci când Sasuke se aflase pe lumea viselor, nu arăta nici o urmă de ură. Era prea frumos...

Sakura, îl iubea cu adevărat. Când era pe pământ, citise multe romane despre dragoste şi dorise să simtă şi ea acest sentiment. Dorise să-şi întâlnească sufletul pereche, însă viaţa nu e mereu aşa cum vrei. Ea pierise devreme.. şi nu aflase nici măcar ce simţi când te sărută o persoană. Nu ştiuse cum e.. dar, dori să afle.

În rai, îngeri avea dreptul să formeze un cuplu, însă doar cu persoane ce aveau aripile de acceaşi culoare. După cum bănuia Sakura, Sasuke nu avea să fie un înger "roz" aşa cum îi se spunea ei. El avea să fie un înger cu aripi albi sau negre.. cea ce făcea iubirea ei să devină şi mai imposibilă.

Când era singură, mai scăpase din când în când câte o perlă, ce-i ajungea pe faţa tânărului băiat. El se întreba mereu, de ce-l "picură" dacă afară nu plouă şi ce avea să însemne asta. Însă nimeni nu-i răspundea.
El locuia cu prietenul său cel mai bun. Un blond, ce avea părul făcut ţepii mai mereu. Acel blond se numea Naruto. Vroia să devină un erou, să facă lumea mai bună, însă până acum nu reuşise deloc. Avea în posesia lui, doi ochii albaştrii precum două lagune, iar tot el, avea un corp de invidiat.

Deşii era un copil energic şi fusese considerat un enervant, de-a lungul timpului, acum era privit drept un om normal. Nimeni nu-şi mai bătea joc de el, mai ales că stătea tot timpul cu Sasuke.

Tânăra adolescentă oftă prelung. Nu putea să-şi ia mintea de la buzele brunetului şi o durea nespus când vedea pământenele ce se puteau apropia de el.. ce puteau să-l atingă, iar ea nu. Însă se bucura, atunci când vedea că sunt respinse mai mereu de el. Îi creştea inima când vedea că nu le permitea prea multe.. îi creştea iubirea faţă de el, cu fiecare zi ce trecea.


***

Sasuke stătea aşezat pe suprafaţa moale, a patului său. Privea tavanul întrebător. Acum, câteva zile avusese un vis. Un vis ciudat, în care el se afla în braţele unei fete.

Ea era cea mai frumoasă fiinţă pe care o văzuse vreodată. Deşii era vis, nu putea să uite chipul ei angelic sau corpul firav ce era în posesia ei.
Era divină. Avea două perechi de smaralde, ce te priveau blând. Buzele îi erau conturate frumos, parcă de cel mai priceput artist, erau de culoare roz ca şi părul ei.
Purta două aripi roz bombon, cea ce îl punea pe Sasuke la întrebări. Vroise să-i atingă buzele în vis, însă se trezise.. şi îi păruse rău. Îi păruse rău că nu putuse să afle cine era şi ce căuta în visul său. Dorise să ştie şi numele ei.

Dorise atât de multe, dar nu putuse să-şi îndeplinească dorinţele.

- Naruto, ce faci acolo? întrebase tânărul brunet, strâmbând din nas.
- Caut o carte, trebuie să o citesc şi să fac un rezumat, pentru ora de română. Răspunse tânărul blond, însă fără a-şi scoate nasul din bibliotecă.

Sasuke, începuse să chicotească uşor. Nu-l mai văzuse pe prietenul său niciodată citind, dar toate au un început.

Începuse a se gândi iar la acea fată, angelică. Vroia să se afle şi pe pământ, vroia să o întâlnească. Să-i spună că e frumoasă.

Oftă prelung, atrăgându-i atenţia blondului. Acesta se întoarce spre brunet, săgetându-l cu privirea sa, albastră.

- Ce s-a întâmplat, Sasuke? Pari trist... întrebase el cu jumătate de gură.

Brunetul se aşezase în şezut, privindu-l pe Naruto. Se întreba, dacă e bine să-i spună despre fata acea. Despre tânăra ce-i apăruse în vis, iar într-un final se decise să-i zică. În fond, erau cei mai buni prieteni şi nu avea rost să-i ascundă acest lucru minor.

- Ăhm... păi, am visat o fată ce avea aripi de înger.. şi nu-i pot uita chipul. E normal? întrebase el, ascunzându-şi chipul ce căpătase o culoare sângerie.

- Păi nu ştiu ce să spun. Şi eu am visat o fată.. tot înger. Spuse tânărul blond, trecându-şi o mână prin firele aurii.

Sasuke oftă prelung. Se întrebase ce însema acea fată pentru el şi de ce-i acapara toată memoria. De ce nu mai putea gândi normal. Acestea erau întrebările ce-l măcinau pe el.

Ai pus next! Ce bine!

Pur si simplu ador acest fic.

Imi place la nebunie ideea.

Adu next

Te poop

Bunaa, imi place mult fic-ul tau :x Il adooor, te rog pune nextul mai repede ca sunt curioasa ce se va intampla :)

hey, am ajuns si eu pe aici
Ficul e absolut supèrb
Nu mai am cuvinte. Are tot ce ii trebuie. Nu prea am vazut greseli.
Sper sa aduci cat mai repede nextul fiindca ard de nerabdare sa vad ce se intampla mai departe
Ei bine, Denny te popaceste si spor la scris! Ja ne!

Mersi mult de comentari fetelor >:D< apreciez:*. Mă bucur că vă place.

Next :


Capitolul 3.


Lumina îmbrăţişa acum, întreaga planetă. Razele calde ce aparţineau zeului soare, se revărsau pe chipul angelic al tânărului brunet.

Clipise de câteva ori pentru a se obişnui cu lumina, apoi se ridicase în şezut. Se întrebase încontinuu, cine era acea fată ce avea părul roz şi ce însemna ea pentru el...

Întrebările acestea îl chinuiau. Răspunsurile însă, păreau absente la fel cum prietenul său cel mai bun era şi el absent. Se pare că se dusese la şcoală, iar brunetul rămăsese acasă. Încă o zi în care el nu avea chef de nici o oră sau măcar de fanele sale înfocate. Era apreciat... de toată lumea. De la bărbaţii până la femei. De la profesoare până la profesori. Nu îi prea păsa că chiulea destul de des, oricum... nimeni nu îndrăznea să-l certe.

Se frecase de câteva ori la ochii cu podul palmelor, apoi se ridicase de pe suprafaţa moale, pe care dormise atâtea nopţii şi uneori chiar şi zile. Ajunsese în baie, unde dăduse drumul la apa ce era transparentă. Începuse să-şi spele faţă, pentru a înlătura orice urmă de oboseală de pe chipul său angelic.

Nu e vorba că nu dormise. Dormise chiar bine, însă acesta era ritualul lui în fiecare dimineaţă. Chiar dacă era băiat, ţinea la îngrijirea corpului său.

Încăperea în care se afla, era luminată doar de un bec. Un simplu bec, ce lumina slab. Nici măcar o rază caldă ce aparţinea luminii de afară nu pătrundea în aceea încăpere. Pereţii erau vopsiţi într-o culoare de un albastru deschis. Aceeaşi culoare ce-o avea prietenul său cel mai bun Naruto. Pe jos, se afla faianţă albă, iar în faţă lui o oglindă mare, în care se privea mai mereu, atunci când îşi făcea freza. Tot în baie, mai erau două dulăpioare în care-şi ţinea fixativul, piaptănul, periuţa de dinţii şi altele. Pe lângă toate acestea, mai era un duş. Acel duş ce-i răsfăţa corpul.

Părăsise baia, îndreptându-se cu paşii repezi spre bucătărie. Acolo, lumina naturală era cea dominantă. Nu avea nevoie să aprindă becul, precum făcuse în cealaltă încăpere.

Ajuns acolo, se aşează uşor pe un scaun. Îşi aşează mâinile pe masa din faţa sa, lăsându-şi capul greu să cadă pe ele. Se gândea mereu la fata acea. Pur şi simplu nu mai putea gândi normal de când o văzuse în visul său. Mintea sa, era precum o tornadă. Când doreai să cauţi ceva nu găseai absolut nimic, înafara unui haos de nedescris.

- Oare cine eşti... întreabă brunetul, conştient fiind că nimeni nu-i va răspunde.

Privea pe geamul de lângă el. Afară, oameni se grăbeau să ajungă fiecare la destinaţia lor. Unii la servici, alţii la şcoală, la poliţie. Cine ştie? El nu... şi nu-i păsa.

Nu vroia decât să afle cine era ea şi cu ce scop "îl vizitase". Încă îşi aducea aminte chipul ei alb, ochii precum două smaralde şi buzele rozalii, pictate parcă de însuşii Dumnezeu, cu grijă ca nu cumva să greşească ceva. Aripile rozalii, însă îi puneau marele semn de întrebare. Se gândise dacă nu cumva era un înger, dar mereu ajungea la aceeaşi concluzie "se uitase prea mult la filme". Dar, nu era ceva ieşit din comun dacă era... căci, la cum arăta ea, nu era de mirare. Până şi corpul ei parcă îţi şoptea "atinge-mă, simte-mi căldura!".

Scuturase din cap de două ori. Spera că-şi va revenii. Deja, obosise să-şi tot pună întrebări şi să se gândească mereu... la aceeaşi ea...


***


În rai, era o hărmălaie de nedescris. Toţi se plimbau de colo-colo făcând zgomot, dar frumoasa Sakura şedea pe veşnicul ei norişor. Îl vechea pe îngerul ei, pentru că aşa-l considera ea. Un adevărat înger. Se îndrăgostise... şi nu mai avea cale de scăpare. Cupidon o nimerise cu săgeţiile lui. Era prinsă în capcana iubirii şi nu era cu putinţă a se găsii o soluţie.

Însă nu era tristă din cauza asta. Era fericită... că însfârşit, putea să simtă şi ea pe pielea ei ce înseamnă "iubirea". Putea să dea crezare acum întru-totul, ceea ce citise ea în cărţii cândva.

Era tristă, căci, el nu avea să afle niciodată. Era tristă... pentru că nu avea să afle cum te simţi după primul sărut... sau cum e când persoana pe care-o iubeşti îţi împărtăşeşte în totalitate sentimentele.

După câte citise ea în cărţii, avea ceva în căpşorul ei mic şi dulce. Ştia, că nu se putea descrie acest sentiment. E ceva unic, care merită trăit. Ei bine, ea nici măcar nu mai trăia. Ea era acolo sus, împreună cu alţii îngeri. Murise devreme... poate prea devreme. Dar, la cei 16 ani ai ei, era isteaţă. Poate că cea mai isteaţă de pe acolo. Îşi ascunsese atât de bine sentimentele faţă de brunet, încât nici cea mai bună prietenă a ei, nu aflase nimic. Pur şi simplu nu aflase.

Prietena ei cea mai bună, era una dintre cele mai frumoase fete. Chiar dacă nu avea cum s-o ajungă pe Sakura nici la frumuseţe sau la isteţime, era de apreciat. Era chiar o fată bună.

- Saku' o să oboseşti dacă mai stai mult aici să-l priveşti pe omul ăsta. Îi spuse o tânără fată ce avea părul negru-albăstrui.

- Stai liniştită Hina'. Sunt bine. Tu, cum te descurci? Ai nevoie de ajutor? întrebase tânăra rozalie, afişând o privire caldă.

Fata dă negativ din cap, iar după aceea dispare, dispare pierzându-se între nori. Ea era cea mai bună prietenă a Sakurei. O chema Hinata. O fată, chiar timidă. Se înroşea destul de des. Avea şi ea 16 ani, la fel ca rozalia. Murise, din cauză că fusese ucisă.

Se aflase pe un drum întunecos, iar cineva o violase apoi... fără pic de milă îi tăiase gâtul. E trist. Sakura şi acum se întristează când îşi aminteşte...

Era de părere că nu meritase o astfel de soartă... mai ales când afişa privirea ei. Ochii aceia de un lila superb, te făceau să te pierzi. Trupul său, micuţ şi fragil.. sau aripile de culoare tot lila. Cum să-i faci vreun rău?

Oricum, Sakura nu stătuse mult pe gânduri, căci îşi dusese privirea către brunet. Nu vroia să-l scape din ochii nici măcar o secundă. Deşii nu dormise deloc.. de când îl primise în grijă, nu se simţea deloc obosită mai ales că era vorba de el...

Putea să-l privească o eternitate şi tot nu s-ar plictisi sau obosii. Era pur şi simplu prinsă în vraja iubiri.. în vraja ce el o crease asupra ei... fără ca măcar să ştie cine e sau dacă întradevăr există...

Hey....! E prima oara cand iti citesc ficu si cred ca e grozav ! Imi place la nebunie ideea ta si te rog sa pui NEXT ! Pupici !

Sunt atat de fericita ca ai inceput un nou fic!

Si atat de trista ca adia acum il citesc...

Nu cred ca mai are rost sa zic ca imi place dar o zic:

Imi place, il ador, te ador, il iubesc, te iubesc!

Astept next si sper sa ma anunti

PWP dolshe

Eh, mersi de comentarii fetelor. Mă bucur că vă place aşa mult. Ei bine, cum am scăpat şi de meditaţiile la mate şi cu şcoala pe azi, m-am gândit că ar fi bine să vă aduc next. Hehe.


Next :


Capitolul 4.


Într-un final, brunetul se hotărâse să meagră la şcoală, chiar dacă mai avea doar două ore. Se gândise la rozalie, tot timplu.. şi hotărâse că e mult mai bine dacă ar avea ceva ocupaţie, pentru a mai uita. Mintea lui, era sub stăpânirea ei în totalitate. Nu mai avea nici o scăpare, a fost prins... prins într-o transă creată de însuşi chipul său angelic şi ochii ca două smaralde.

Înainta liniştit prin curtea şcolii căutându-l pe blond cu privirea. Dorea să iasă din starea aceea de vis. Dorea pur şi simplu să fie din nou el... acel Sasuke rece şi indiferent. Cel căruia nu-i păsa de nimic şi nimeni. Cel care nu era curios de nimeni... înafară de prietenul său cel mai bun, Naruto. Doar de el îi păsa, într-o oarecare măsură.

Curtea şcolii era destul de spaţioasă, cu două terenuri de baschet şi football sau hamball. Era înconjurată de un gard înalt, pentru ca elevii să nu poată fugi de la ore. Pe lângă gărduleţ se mai aflau rânduri a câte doi copăcei mici, ce aduceau mirosul specific de brazi, iar în spatele şcolii se afla un pom de cireş. De altfel, acel pom fusese preferatul brunetului şi era şi acum.

Erau zile, când nu avea chef de ore, însă se afla la şcoală. Alegea să se odihnească sub umbra relaxantă a pomului, privind bolta albastră ce se afişa ochiului uman. Îi plăcea mult să stea acolo sau în pom. Se obişnuise de când fusese nou venit pe aici.

Se oprise în loc pentru o secundă, schimbându-şi ideea. Avea de gând să şadă la umbra pomului, reflectând. Îşi amintise că acolo mereu primise un răspuns la orice întrebare.. că acolo îşi putea "purifica" mintea. Acolo putea să aibă însfârşit liniştea pe care şi-o dorea în momentul de faţă...

Ajusese în locul cu pricina. Înspiră adânc aerul curat, ajungând în plămâni, apoi îl expiră. Admirase mereu acest pom. Ştia că era bătrân... însă, el îl adora. Putea sta aşa doar privindu-l multă vreme şi nu se plictisea. Luase loc la umbra lui, închizând ochii. Genele sale negre şi lungi, ieşiind la iveală. Acum, ochii săi ce se puteau asemăna uşor cu un abis unde fetele se pierdeau erau acoperiţi de pupile. Buzele sale micuţe schiţau acum un zâmbet cald, ce nu-l mai afişase de multă vreme. Era conştient că, nu mai trecuse de mult pe aici, dar avea o stare bună din moment ce-şi făcuse timp pentru iubitul său pom. Trupul său, era acoperit de o bluză neagră şi o pereche de pantaloni tot negri, iar în picioare purta o pereche de teneşi albi. Părul său, era la fel mereu. Veşnica lui frizură ţepii, îi scotea în evidenţă caracterul. La aspect semăna cu un îngeraş, dar putea fi uşor considerat şi un demon, ce frângea inimii.

Vântul adie uşor, făcându-i firele rebele să-şi ia "zborul". Se simţea mai bine acum. Avea să se mai liniştească, cel puţin aşa credea. Gândul îi fusese într-u totul cuprins din nou de chipul fetei. Se întreba cine e şi ce căuta în visele lui... ce vroia mai exact.

- Cine eşti...chiar vreau să ştiu. întrebase, lăsând un oftat lung să-şi facă apariţia din gura sa.



***


În rai, totul intrase în normal. Gălăgia dispăruse împreună cu agitaţia şi chipurile îngrijorate ale celorlalţi îngerii. Totul era liniştit... atât de liniştit.. încât puteai crede că nu exista absolut nimeni prin acele locuri, populate de "creaturi" ce oameni le credeau imaginare.

Sakura se odihnea pe veşnicul său norişor. Îl privea pe brunetul de care se îndrăgostise involuntar... vroia să ştie cum e când te sărută persoana iubită.. vroia să îi fie împărtăşite sentimentele. Se simţea singură... nu din cauză că nu avea prieteni sau altceva, ci pentru că brunetul era pe Pământ, iar ea... ei bine, ea se afla în Rai. Acolo unde numai oameni buni ajungeau.

Îl privea cu blândeţe. El stătea la umbra unui cireş bătrân. Se pare că aveau ceva în comun până la urmă, căci şi Sakura adora cireşii. Când trăise, se plimba mereu printre aceşti pomi minunaţii ce parcă sunt rupţi din file de poveste. Aceşti pomi o încântau de-a dreptul...

Când era mică, visase că avea să aibă o grădină cu cireşii numai ai ei şi zâmbise. Zâmbise ca şi acum, involuntar. Se bucurase amintindu-şi de naivitatea ce-o poseda în copilăria ei chinuită. Chiar dacă suferise, trăise şi momente frumoase... ce-i drept, doar în vise. Oricum, ea dădea crezare unui proverb "nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu are vise.. sau ţeluri pe care să le îndeplinească în viaţă". Aşa şi era.

Ea dorise să ajungă cineva şi să ajute copii săraci. Fusese o persoană bună, blândă şi calmă. Era şi acum, însă nu jos... pe Pământ ci sus în Rai. Acum că unul din visul ei nu se îndeplinise nu avea cum să mai facă ceva acum. Decât să se roage pentru acei copii sărmani, ce poate nu aveau părinţii sau doar pentru simplul fapt că trăiau în mizerie...

După ce cugetase o vreme, se gândise... să îi facă o vizită brunetului. Poate acum, era singura ei şansă. Domnul Kakashi era foarte ocupat şi putea profita de acest lucru, desigur cu discreţie totală. Clipise de câteva ori, ca mai apoi să afişeze un zâmbet cald, cum numai ea făcea acest lucru atât de unic.

Din doi timpi şi trei mişcări ajunsese pe Pământ, desigur oameni nu o puteau vedea, doar brunetul deoarece ea era îngerul său păzitor...
Îşi deschise aripile frumoase, zburând prin văzduh împreună cu mici păsărele ce încă ciripeau. Zgomotele ce-şi făceau loc printre ciocurile lor de culoare portocalie sau gălbuie uşor splălăcită îi încântau auzul. O făceau să mai schiţeze un zâmbet. Era fericită... fericită că-şi putea atinge îngeraşul însfârşit.

Ajunsese în locul cu pricina, acum stând în faţa lui. Îl analiza din cap până-n picioare şi invers. Era frumos... mai frumos decât orice sau oricine. Trupul său bine lucrat, genele lungi şi negre, chipul angelic şi părul catifelat îi ofereau această imagine rozaliei. El nu o observase însă, avea ochii închişi. Se întrebase la ce se gândea tânărul... sau la cine. Inima i-o luase la galop, gândindu-se dacă iubeşte pe altcineva şi la fel şi fel de chestii asemănătoare. Se temea... că venise prea târziu, se temea nespus.

Înaintase, păşiind uşor, ajungând astfel în faţa lui. Picioarele îi tremurau, defapt tot corpul de emoţie că-l vedea chiar în faţa ei. Nu putuse să-şi dea seama de ce... doar îl văzuse, încă nici nu-l atinsese şi reacţionase în halul ăsta. Tuşeşte uşor, astfel atrăgând atenţia brunetului. Bietul băiat, căscă ochii la vederea ei. Era uimit... dar, fericit că avea să afle măcar numele frumoasei fiinţe ce se afişă înaintea lui.

- Ăhm.. bună. spusese Sasuke, încă sorbiind-o din priviri.

Îi se părea frumoasă, unică, deosebită deşii nu ştia nimic despre ea. Vroia să afle povestea ei, numele ei, ce a căutat în visele sale şi mult mai multe...

- Uhm... eu sunt Sakura. spusese fata, lăsându-şi chipul în jos deoarece roşise la privirile insistente ale brunetului.

- Sakura... ce nume frumos... Eh, Sakura.. aş vrea să te întreb şi eu cev.. dar nu apucase să-şi termine fraza deoarece buzele îi fură prinse într-un sărut blând de către cele ale rozaliei.

Savură din plin acest moment. Şi chiar dacă brunetul căscase ochii şi mai tare de uimire, într-un final îi închise... gustând şi el dulceaţa buzelor ei.
Îşi întredeschise gura, primindu-l în lăcaşul său umed şi dulceag, băgându-şi mâinile în părul său negru-albăstrui. Sărutul nu durase mult şi rozalia dispăruse... iar, brunetul rămăsese cu o mulţime de întrebări fără răspuns.

Ea era fericită... fericită că însfârşit aflase cum e să îţi săruţi persoana iubită...

Next:

Capitolul 5.


Rozalia, şedea acum pe aceelaşi norişor. Se gândea doar la brunet şi la buzele dulci care erau în posesia lui. Încă tot nu-şi dădea seama cum de îi trecuse prin cap să meargă pe pământ ca să-l viziteze... şi cum să aibă tupeul de a-l săruta.
Tot nu-şi credea fapta, ce tocmai o făcuse. Era conştientă că dacă cumva afla Kakashi v-a dat de probleme şi în cel mai rău caz, nu v-a mai avea dreptul de a-i fi înger păzitor brunetului.

Inima îi sălta de fericire, dar în aceelaşi timp de frică. De fericire pentru că simţise ceva frumos, atunci când îl sărutase, iar de frică fiindcă nu putea să-şi imagineze ce rău ar fii dacă ar fi aflat Kakashi.
Se întreba dacă a fost bine ce a făcut sau de ce a reacţionat aşa din impuls. De asemenea, se întreba ce gândeşte brunetul acum despre ea... ce a simţit oare atunci când buzele amândurora au format cel mai dulce sărut cu putinţă. Atunci când s-au contopit de parcă erau făcuţi pentru asta.

Totul era scăldat într-o tăcere, într-o linişte nefirească. Singurul lucru ce anima pe fundal, era doar respiraţia greoaie a rozaliei. Privirea ei asemenea frunzelor, era aţintită asupra frumosului brunet. Îl privea, însă nu era cu mintea acolo... mintea ei plecase demult în căutarea răspunsurilor la propriile întrebări.

Pe un alt norişor de un alb imaculat apăruse însuşi Kakashi. Privirea îi era aţintită asupra rozaliei, dar nu spunea nimic. El aflase adevărul şi nu fusese prea încântat de ce făcuse ea. Situaţia avea să ia o întorsătură ce i-ar putea fi fatală Sakurei. Îl durea sufletul, pe Kakashi, dar trebuia să se supună regulamentului, ce l-a impus chiar el. Trebuia...

- Sakura, trebuie să vorbim. Spusese Kakashi pe un ton destul de serios.

Copila îşi întorsese privirea către el, dar nu spunea nimic. Îl privea cu acei ochii mari şi verzi. Îl privea rugătoare. Parcă ştia că aflase... inima îi batea cu putere, pompând mai mult sânge decât ar fi fost nevoie. Îi era frică. Mai frică decât atunci când murise... frică pentru că nu mai avea să-l vadă curând pe brunet. Frică pentru persoana ce-o iubea.
Aceasta îngână din cap, semn ce-l făcuse pe bărbat să continue.

- Ştiu despre "mica" ta ieşire. Sakura... -făcu o pauză- îţi interzic să-l mai vezi pe Sasuke, până în momentul ce-şi dă duhul. De azi, nu mai eşti îngerul său păzitor. Această funcţie va fii preluată de însuşi Ino. spusese pe un ton rece bărbatul.

După ce-şi terminase de spus discursul şi plecase... rozalia nu a mai putut să-şi ţină în frâu micile cristale, ce-i stăteau în colţul ochiilor. Acum le lăsase libere. Îi parcurgeau întreg chipul ajungând pe faţa brunetului. O durea sufletul pentru ce avea să facă... o durea că nu mai avea să-l vadă pe frumosul ei. O durea... pentru greşeala ce o făcuse.
Norii se închiseseră la culoare de supărare. Afară începuse să plouă. Mici soldaţi dădeau război cu pământul, lovindu-l brutal.
Cerul plângea cu lacrimi amare pentru că cel mai frumos şi pur înger făcea la fel. Totul se întunecase în jurul rozaliei. Sufletul şi inima sa, parcă se rupseseră. Inima ei pură s-a frânt, iar sufletul... se pierduse. Îl lăsase undeva pe pământ, lângă brunet.
Încă îi putea simţi gustul. Gustul acela dulceag care îşi pusese amprenta pe ea. Chipul său.. şi-l amintea perfect, la fel şi abisul pe care-l creau ochii lui negri.
Îşi atinsese buzele cu două degete. Le-a sărutat, apoi...

- Asta e pentru îngerul meu...

I-a trimis un sărut în zbor brunetului, care mai mult ca sigur îl primise. Sakura îl mai privise odată, afişând un zâmbet trist. Îşi desfăcuse aripile, apoi, lăsase să cadă o ultimă lacrimă pe chipul brunetului... şi plecase.
Îşi luase zborul. Zbura prin Rai, gândindu-se la clipa când brunetul... va venii în rai. Deşii nici atunci nu va avea niciun drept de a sta cu el.
Se pare că acesta era cadoul ei de 17 ani. Să-şi piardă iubirea pentru un timp lung... o veşnicie pentru ea.


***

Pe pământ ploaia continua. Chiar dacă îngerul ce-o provocase încetase din plâns, soldaţii alcătuiţi din micile lacrimi ce le dădeau norii, încă purtau un război cu pământul.
Brunetul stătea sub bătrânul cireş, cu privirea aţintită spre locul unde se aflase rozalia. Îşi dorise mai mult... să afle povestea ei. Acum însă, îi ştia numele.

- Sakura... murmură el.

Se întrebase dacă mai avea s-o vadă vreodată. Se întreba cum se putea ca un înger să vină tocmai de sus, doar pentru a-l săruta pe el. O fiinţă pură... să facă aşa ceva.
Schiţase un zâmbet, în timp ce se ridicase în picioare. Fusese destul la şcoală.

Nu vroia decât să meargă acasă, pentru un duş caldăţ şi pentru o porţie de supă. Stomacul îi chiorăia destul de tare... lăsând la iveală nevoile omeneşti.
Uitase complet de ziua lui de naştere. Azi împlinea 17 ani... bătrân. Gândise că a ajuns destul de bătrân.
Păşea alene pe drum, în timp ce-şi pusese căştile în urechii. Muzica îl liniştea întotdeauna, deşii nu putea să-i alunge din minte imaginea rozaliei.
Buzele acelea... cărnoase. Mici şi roz. Parcă cel mai bun pictor le-a pictat cu grijă pentru a fi perfecte, şi sunt.
Corpul ei firav şi aripile acelea roz... ce să mai zică de ochii aceia calzi, verzi precum smaraldele. Acea privire pe care i-o afişase înainte să-l sărute, îi încălzea inima... şi îi topi gheţarul de deasupra ei.
Se îndrăgostise de un înger... o creatură pe care poate nici nu o s-o mai vadă. Şi de ce? se tot întreba el... de ce..

Grăbise pasul fără să observe că nu se făcuse verde pentru a trece. Dar, nu-i păsa. Foarte rar se asigurase când trecea strada.

O maşină îl luase din plin. Brunetul zburase în aer 20 de m apoi se oprise, făcând contact cu cimentul ud. Picăturile de apă se scurgeau uşor pe chipul său angelic şi pe restul corpului. Deja hainele erau lipite de trupul său din cauza ploii.

Din maşina aceea care-l accidentase, au coborât 2 femei. Erau extrem de agitate... pentru viaţa tânărului, pentru că fusese un inconştient că traversase fără să se asigure.
Ajunse în dreptul său, se lăsase la nivelul său, una dintre ele punându-şi mâna pe a lui pentru a-i simţii pulsul. Degeaba... nu mai avea.

Inima ii se oprise pe loc. Sângele îi curgea abundent din gură, nas şi cap. Părăsise lumea... iar acum, el se afla într-un întuneric de nedescris.

Tot ce regreta, era... că nu apucase s-o mai vadă odată pe fiinţa aceea minunată. Pe îngerul ce-i furase un sărut şi îi pusese inima pe jar.

]center]Sunt prima..super!

Deci iti ador ficul!

Il iubesc pur si simplu!

Imi place foarte mult ideea.

Off Doamne! Niciodata nu am fost atat de fericita pentru moartea unui om:D

Acum ca a murit..poate va fi cu Sakura..sper

Oricum..fara sa o mai lungim...astept next:D

See ya:*[/center]



App:acesta este ficul meu: https://sasu.forumgratuit.ro/t4664-o-dragosteciudata poate intrii si iti dai cu parerea:D bye:D

Alex daca ai stii , acum lacrimi cristaline isi facura aparitia si in coltisorul ochilor mei mari si caprui ; sincer imi vine sa plang din tot sufletul pentru ce s-a intamplat capitolul acesta . Este minunat si trist . Te rog sa pui rapid nextul deoarece deabia astept sa vad ce se mai intampla . Te pup dulce pa .

cred ca m-am indragostit de ficul tau
e absolut extraordinar
si ce se va intampla????
te rog sa pui continuarea repede si daca e sa ma anunti si pe mine cand il pui :*
pwp dulce si spor la scris >:D<