Ideile ma bantuie zi si noapte fara sa le pot controla. Ca sa scap de o parte din ele, m-am gandit sa mai fac un fic SasuSaku. Stiu ca celelante nu sunt terminate dar va promit ca voi scrie si acolo. Deci, ca sa nu o mai lungesc, uitati aici primul capitol :





Capitolul 1.

Pov. Sakura :

Parul meu rozaliu ce imi ajungea pana la sani se risipea pe perna moale aflata pe patul meu. Ochii mei verzui ca si natura primavara nu se zareau deoarece pleoapele ii acopereau in totalitate. Si acum imi aduc aminte de acea zi, cand aveam 6 ani. De atunci si pana acum in mintea mea este un semn de intrebare foarte mare ce nu imi da pace deloc. De atunci nimic nu mi s-a mai parut la fel, nu am inteles niciodata ce a fost cu acea zi. Am incercat sa imi dau seama de ce se intamplase mai exact dar mintea mea pur si simplu nu putea sa imi raspunda la intrebarile mele. Misterul invaluieste treptat acea zi cu fiecare minut al vietii mele, mai mult si mai mult.

Ochi mei se deschid incetul cu incetul, pana cand vad camera mea spatioasa. Privirea mea este indreptata catre fereastra. De aici se vedea foarte bine parcul, intreaga natura care reinvie primavara. Pun piciorul pe marmura rece a incaperii, simtind fiori de ghiata ce pun stapanire pe trupul meu inocent. Pielea mi se facea ca de gaina, si tot ce mai simteam era frigul. Ma acomodez in cele din urma cu marmura inghetata, acum indreptandu-ma catre fereasta. Dau usor perdeaua din matase la o parte, punandu-mi mana pe geam parca vrand sa trec prin el pentru a zbura libera catre natura atat de verde si de fargeda, ce te calma in orice moment. Exact asa era si atunci, in acea zi. Intreaga natura parca radia de fericire la vederea copiilor jucausi, iar mirosul florilor te facea sa plutesti pe culmile extazului.

FlashBack :

Jocurile copiilor erau nenumarate. In tot acest parc nu era om care sa nu zambeasca, si dac nu pe dinafara, atunci macar pe dinauntru. Cantecele specifice anotimpului primavara si ele rasunau destul de tare. Din cand in cand mai auzeai cate un copil care isi ruga mama sa mai stea putin cu prietenii sai la joaca. Tot peisajul parca era desprins din povestile vrajite, povesti magice unde orice e posibil. La umbra unui cires cu floricelele de un roz sclipitor, o fetita de numai 6 anisori se odihnea cu un buchetel de ghiocei in mana. Acei ghiocei, semnul puritatii si tot odata a inocentei, erau special culesi pentru mama fetitei.

Parul sau era ravasit pe iarba verde, fiind roz la fel ca si floricelele din cires. Din cand in cand se mai auzea numele fetei fiind strigat de catre prietenii ei pentru a se alatura jocului. Era obosita ! Culesul celor mai frumosi ghiocei o epuizase foarte mult, aproape prea mult. Ochii ei erau atintiti catre prietenii ei ce pareau foarte jucausi, se distrau si zambeau non-stop. Energia lor parca i-o transmiteau si fetitei, dar nu suficient cat sa o faca sa renunte la cateva clipe de odihna. Auzi cum langa ea se aseza cineva, dar nu se obosii sa intoarca privirea. O mana calda ii atinse umarul fin, intreband-o :

-Hei, de ce nu te duci si tu se te joci alaturi de prietenii tai ? Jocul pare tare amuzant !

Fetita speriata, intoarse din instinct capul pentru a vedea cine incearca sa o faca sa paraseasca locul de odihan, aflat la umbra ciresului. Ochii ei verzi ca algele marii dadu de alti doi ochi negri ca onixului, un abis adevarat unde te puteai pierde intr-o fractiune de secunda. Parul sau negru facut tepi ii ajungea pana aproape de umeri. Avea in jur de vreo 18 ani. Cine era el de fapt ?

-Nu vreau sa ma joc acum, sunt obosita ! a spus fata parca hibnotizata de frumusetea lui.
-Bucura-te de copilarie, cand vei devenii o tanara domnisoara nimic din ce este aici nu va mai fi la fel. Destinul tau e unul important…bucura-te cat mai poti, a spus brunetul.

Fata intoarse capul catre intreaga campie plina cu cativa copaci a caror frunze erau inca in crestere. Se uita la veselia fiecarui copil nevinovat, inocent…Nu isi putea da seama cum va renunta la tot ce este aici, la viata pe care o are acum, plina de zambete si de cantece amuzante. Vroia ca acest colt de rai sa nu se sfarseasca niciodata, dar habar nu avea ca odata si oadat ea se va schimba, viata ei se va schimba in una de adolescenta. Nu vroia sa permita aceasta schimbare, dar nici nu o putea impiedica. Se uita ca pentru ultima data la tot ce era in jurul ei, iar acel sentiment de tristete o acapara cu fiecare secunda. Stia ca tot ce spunea necunoscutul avea sa se intample, ca o data si o data viata ei se va schimba in una de om matur, ce gandeste cu mintea, nu cu inima. Zambetul acela minunat ii palea incet. O lacrima ii se prelingea pe chipu-i fin ca de matase, si alb ca neaua. Regreta ca nu va mai fi la fel si peste 10 ani, ca nu va mai putea sa rada din inima cum o facea acum. Regreta schimbarea pe care trebuia sa o faca.

-Poate ai dreptate, stiu ca nimic din ce fac acum nu va mai fi la fel. Ai dreptate ! a spus fata intorcandu-se catre acel loc unde era brunetul.

Nu mai era nimeni ! Parca intr-o fractiune de secunda disparuse. Acum cuvintele lui ii rasunau de mii si mii de ori in cap : ‘’Destinul tau e unul important…bucura-te cat mai poti ‘’. Destin special ? Oare la ce se referea acel brunet atragator ? Ceia ce nu stia fetita, era ca mai devreme sau mai tarziu, acele cuvinte aveau sa se adevereasca. Cu ce era mai special destinul ei fata de a altora ? Va afla…

End of FlashBack.

To be continued…

Nu stiu cat de reusit este ficul si cat de originala si de frumoasa este ideea, dar acum astept parerile voastre ca sa stiu daca mai continui sau nu. Va poop si astept comm-uri. Merci tuturor celor ce imi citesc ficul !
~Sexy Bee’~

Capitolul 2.

Pov. Sakura:

Amintirile ma bantuiesc, nu vreau sa imi aduc aminte din nou de acea amintire ce credeam ca a fost o pura greseala, si am vrut sa o ingrop dar se pare ca nu am reusit. Priveam absenta pe geam. Oricat as fi incercat sa uit, sa imi distrag atentia cumva, nu reusesc sa evadez din acea amintire. Imi retrag dintr-o data mana, intorcandu-ma catre dulapul meu mare din lemn de cires. Ultima zi de facultate, un nou inceput, o noua viata, Cu greu reusesc sa ma despart de locul unde am trait o parte din viata. Atatea amintiri petrecute alaturi de prietenii mei. Aveam sa devin medic apoi, sa lucrez alaturi de verisoara mea Mikito la spitalul central.

Asta va fi viata mea, asta am vrut sa devin. Vreau sa ajut oamenii asa cum pot, indiferent de consecinte. Deschid usa dulapului si caut ceva de imbracat. Era iunie, o zi de 15 calduroasa si insorita. Cand eram mica visam ca o sa imi intalnesc iubirea intr-o zi de vara fierbinte, vise...Niciun baiat nu mi-a atras atentia pana acum. Toti sunt rai si dupa ce si-au batut joc de tine te arunca ca pe o carpa folosita la gunoi. Atunci simti ca cerul iti cade in cap si pamantul fuge de sub picioarele tale, provocandu-ti tristete si lacrimi, si toate astea pentru ce? Sau mai bine zis pentru cine?

Ma rog...nu stau sa imi bat capul la ora 7 dimineata cu tot felul de prostii. Scot din dulap un costum dragutz alcatuit dintr-o camasa alba si o fusta neagra pana la genunci, in picioare punandu-mi niste tocuri negre de 10 cm. Parul mi-l las pe spate si ma machez cu negru nu foarte strident pe la ochi, si ruj rosu ca sa par mai matura. Acel baiat avea dreptate, aveam sa renunt la tot ce era legat de copilarie: rasete, fericire si jocurile nelipsite. Aveam sa ma maturizez odata si odata. Exact cum a spus si el: "Bucura-te de copilarie, cand vei devenii o tanara domnisoara nimic din ce este aici nu va mai fi la fel.". Am devenit acum tanara domnisoara, iar copilaria am dato la o parte, inlocuindo cu maturitatea.

Imi iau o gentuta unde sa imi pun telefonul meu si portofelul, geanta fiind neagra. Imi iau cheil de la vila si de la masina si ies pe usa. Parintii mei sunt foarte bogati, mama fiind o importanta creiatoare de moda iar tata un bun avocat. Ei sunt foarte des plecati din tara, iar eu sunt nevoita sa stau cu lunile singura. Norocul meu este ca am multi prieteni de la facultate cu care imi mai omor timpul. Ma indreptam catre garajul meu, unde erau si cele trei masini ale mele. Dar astazi am ales sa merg cu Ferrari-ul negru. Acum v-ati dat seama de ce culoarea cea mai folosita in garderoba mea de azi este negru.

Pornesc motorul si incep sa gonesc cu 150 km/h, deoarece la ora asta este destul de tarziu si nu vreau sa intarzi in ultima mea zi de facultate. Ajung in 10 minute la facultate, deoarece era destul de aproape. Imi parchez masina si ma dau jos. Vad cum toti baietii ce erau in curtea facultatii intorc privirea dupa mine. Acum mai mult ca niciodata sclipeam ca o stea in bataia mandrului soare. Daca baietii ma priveau pofticiosi, fetele ma priveau cu ura si invidie datorita frumusetii mele. Ochii mei verzui inspectau curtea scolii, cautand o anumita persoana.

-Sakura Haruno! aud o voce atat de cunoscuta mie. Ma intorc si dau de doi ochii lila si parul de un negru cu reflexii movalii.
-Hinataaa! Ti-am spus de atatea ori sa nu te mai dai drept doamna directoare, ii spun eu fetei.

Poate va intrebati cine este movalia? Ea este Hinata Hyuga, prietena mea cea mai buna si o eleva foarte ascultatoare care invata din greu . Ne intelegem de minune. Amandoua pornim de brat pana in clasa, unde era o harababura totala. Bun, acum haideti sa va prezint cativa dintre colegii mei. Primul: blond, hiper-activ si ochii albastrii ca apa marii este Naruto Uzumaki. Al doilea este saten, cu ochii lila ca si ai movaliei mele, sunt verisori si se numeste Neji Hyuga, fiind cel mai intelept din grupul nostru si cand ai o problema da sfaturile cele mai bune. Mai e si lenesul grupului, adica Shikamaru Nara, un saten cu ochii caprui, care nu face nimic altceva decat sa leneveasca si sa se giuguleasca cu iubita lui Temari, o fata blonda cu ochii de un verde foarte inchis, care habar nu am cum de il suporta.

Fratele blondei este un roscat cu ochii de un verde deschis, foarte atragator pe nume Gaara. Mai este si cu**a scolii care habar nu am ce cauta la medicina si anume Karin, o alta roscata cu ochii caprui si foarte plina de ea. Mai este si Ten Ten, ultima din grupul nostru, o fata satena cu ochii caprui, foarte dragutza dar mai retrasa. Cam asta e grupul meu de prieteni, mai putin Karin care sta cu alte ingamfate. Ma asez cu Hinata in banca si astept sa vina profu' de romana care a fost un fel de diriginte pentru noi, desii la facultate nu ai diriginte. Il vedem cum intra ca o vijelie in clasa si incepe sa ne spuna:

-Dargii mei elevi, cum astazi este ultima zi de facultate si in fata voastra vi se deschide un nou drum plin de peripetii si aventuri, veti fii cu adevarat independenti si veti sta pe propriile picioare, vreau sa va urez o viata placuta si lipsita de pierderi, unde visele vi se vor indeplinii. Cum am fost pentru voi ca un diriginte, tot eu va urez si drum bun catre viata voastra si va anunt ca astazi nu veti mai face nici o ora. Va doresc tot binele din lume. Multumesc ca m-ati ascultat si acum sunteti liberi sa mergeti in curtea scolii pentru a va lua diplomele de absolvire.

In timpul micului discurs a profului, doua firicele de apa mi s-au scurs pe chipul meu palid. avea atata dreptate! Aveam sa incepem fiecare o noua viata, noi destine, noi provocari. M-am ridicat rapid din banca si am iesit prima pe usa clasei. Nu vroiam sa privesc inapoi, nu vroiam sa imi aduc aminte de acele momente magice alaturi de prietenii mei, de bancurile lor si de jocul: "Adevar sau provocare", pe care il jucam in fiecare pauza.
To be continued...

Acesta a fost si capitolul 2. Eu sper sa va placa si abia astept sa vad ce parere aveti si voi. Pana una alta, pozele capitolului sunt:












[URL=http://imageshack.us/photo/m

Si acest fic mi-a placut foarte mult. Ai o descriere superba in capitolul unu, cat si in al doilea. Ai niste fic-uri exceptionale. Abia astept si aici next-ul. Te poop! Zbye