Capitolul I
Fă-mă să mă schimb...


Anul 1997

         Suzy o fixa pe Sakura de ceva timp. Nu avea să plece până când propunerea nu îi era acceptată. Să renunțe clar nu era o opțiune.
         ― Poți să te uiți la mine cât vrei, eu am luat deja decizia finală. Nu mă voi duce.
         ― Saa, nu vrei să te gândești mai întâi? Poate o să-ți placă și ai să continui cu munca. Nu poți rămâne printre cărțile astea vechi și prăfuite toată viața. Gândește-te și tu mai bine.
         ― Suzy, cărțile astea vechi și prăfuite sunt viața mea. Sunt bibliotecară de când mă știu și cu siguranță nu am să renunț acum. Poate că nu am cel mai bun salar și programul nu e deloc favorabil dar faptul că am ocazia să lucrez printre cărți înseamnă totul pentru mine. Îmi pare rău că Naruto va fi dezamăgit, dar nu aș pleca de aici pentru nimic în lume. Sper că înțelegi.
         ― Nu Sakura, nu înțeleg. Ai ocazia să devii redactor șef la cea mai profitabilă editură din țară iar tu decizi să rămâi aici printre vechiturile astea de doi bani. Ești o persoană foarte ciudată.
         Suzy își luă geanta și plecă în grabă din bibliotecă fără ca măcar să-și ia rămas bun. Sakura înțelegea de ce era Suzy atât de supărată dar în nici un caz nu ar fi lăsat biblioteca în favoarea unui loc de muncă ca redactor. Îi plăcea mult revista Zwei pentru că nu era una din acele reviste care publică doar ce vor cititori, ci era o revistă care publica adevărul, și acum că Naruto a întrat în posesia ei Sakura simțea că o să devină și mai bună.
         Naruto, ah, da. Naruto era logodnicul lui Sakura și fratele mei mare a lui Suzy. Un adevărat om de succes, bine pus la punct și serios. Orice femeie și-ar fi dorit să se mărite cu el. Avea mulți bani, era frumos și cu siguranță ar fi fost un soț iubitor și un tată excepțional. Visul oricărei femei, însă nu și al Sakurei. Îl iubea mult pe Naruto, însă doar ca un prieten și nimic mai mult, iar dacă mama sa nu ar fi ținut morțiș ca ea să-l ia de bărbat pe Naruto nu ar fi făcut o asemenea decizie.
         Luase tancul de cărți de pe birou și-l puse pe jos. Plănuia să plece mai devreme astăzi așa că își luă treaba foarte în serios. Nimic nu avea să rămână neterminat cât era ea aici să se ocupe de cărți. Ar fi vrut să nu se mai gândească la toată treaba cu logodna, dar îi era imposibil. Mai erau doar două săptâmâni până la nunta lor și nu mai putea face nimic ca să rupă logodna. Nu ar fi vrut să o dezamăgească pe mama ei, însă dacă ar fi încercat să-i mulțumească pe toți, oare ea er fi mulțumită?
         Își luă cheile de pe masă și căută buimacă geanta în mormanul de cărți de pe birou. O găsii în sfârșit lângă o serie de cărți dea-le lui Stephen King, autor pe care îl disprețuia. Își lua haina pe ea, fără să se mai obosească să lege cordonul și închise biblioteca cât ai zice pește.
         ― Pleci Sakura? o întrebă doamna Graham care aranja cărțile în ordine alfabetică. Nu prea părea să o intereseze de Sakura, dar măcar avea bunul simț să întrebe.
         ― Da. Am ceva urgent de făcut. Îmi pare rău dacă vă cauzez neplăceri dar voi venii înapoi cât de repede cu putință, o asigură Sakura gesticulând, chiar dacă doamna Graham era cu spatele la ea.
         ― Bine atunci, îți sugerez să te grăbești.
         Fără să mai aștepte invitație, ieșii cât de repede putu și o luă la goană pe strada principală, fără să se gândească la ploaia torețială de afară și la faptul că nu avea vreo umbrelă la ea. Nu era mult de mers, însă o ploaie ca asta ar fi încetinit pe orcine, în special o femeie grăbită pe niște tocuri ucigașe cum era Sakura.
         Dar iată-l, sediul editurii unde lucra Naruto.
         Intră cu grijă în clădire cerând informațiile de care avea nevoie de la recepție.
         ― Îmi pare rău madam, momentan editorii noștri sunt în ședintă așa că nu puteți vorbii cu ei. Dacă ați fi amabilă să mai așteptați puțin până când ședința este gata sunt sigură că domnul Uzumaki va fi încântat să vorbească cu dumneavoastră.
         ― Despre cât timp vorbim aici? întrebă femeia, cât de politicos putea.
         ― Cam jumătate de oră. Puteți lua un loc pe canapeaua din sala de așteptare. Dacă vă putem oferii o ceașcă de cafea sau un ceai cald o vom face cu mare plăcere.
         Sakura știa că nu avea cum să lipsească de la librărie atâta timp, dar trebuia neapărat să vorbească cu Naruto despre logodna lor.
         Se așeză pe canapea și sorbii puțin din ceașca cu ceai. Se simțea din ce în ce mai sleită de puteri, și pe deasupra îi venea și să vomite. Deja vederea îi era tulbure, aproape că nu mai putea să țină cana în mână...
         ― Madam, sunteți bine? Madam, veniți-vă în fire! auzi vocea recepționerului și a mai multor oameni în jurul ei dar efortul de a răspunde era prea mare.

         Sakura își deschise ochii, iar tot ce văzu era tavanul alb și o lumină orbitoare, așa că își întoarse brusc capul. Lângă ea se afla Naruto care o ținea strâns de mână. Nu părea trist, nici speriat și cu siguranță nu părea deloc îngrijorat.
         ― Ce s-a întâmplat? întrebă ea cu vocea foarte scăzută.
         ― Ce s-a întâmplat?! se răstii Naruto, schimbând brusc starea de euforie de mai devreme. S-a întâmplat că ai ieșit prin ploaia aia torențială fără să te gândești ce ți s-ar fi putu întâmpla, ție și copilului.
         Naruto, cumva pomenise de un copil? Sakura nu se putu abținu să întrebe.
         ― Copilul prostuțo. Tu ești cea care-l porți, ar trebuii măcar să sții de existența lui.
         Sakura se ridică în capul oaselor resimțind o durere puternică în tot corpul, apoi își puse mâna pe burtă. Într-adevăr, înaăntrul ei era un prunc. Era al ei ... și al logodnicului ei. Era copilul lor născut din iubire. Atunci, de ce se simțea atât de ciudat? De ce simțea că va fi o mamă groaznică?!
         ― Nu pari în regulă, iubito. Pari nefericită. Cumva, poate nu-ți dorești copilul ăsta?! se răstii Naruto agitat dar ea îl liniștii imediat.
         ― Nu e vorba de asta, însă uităte la noi, nici măcar nu suntem așezați la casa noastră, sau cel puțin căsătoriți și deja am rămas însărcinată. Totul se petrece atât de repede încât ... urmă o pauză lungă, după care femeia se trântii pe pat oftând prelung.
         Naruto se așeză lângă logodnica sa și începu să o dezmierde. Își așeză grijuliu mâna pe stomacul ei și îi șoptii cu grijă:
         ― Totul va fi bine iubito, îți promit.

Capitolul II
O propunere ciudată...

        ― Sasuke?! Ești chiar tu?!
        ― Hei, Sakura! Cum o mai duci? întrebă brunetul senin, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum mâna lui Sakura era perfect intactă și nu avea nici o zgârietură.
        ― Ce cauți tu aici?! întrebă Sakura total dezorientată. Să-l vadă pe Sasuke aici era ceva la care nu s-ar fi așteptat prea curând.
        Sasuke ezită pentru un moment. Părea că nu voia să vorbească cu Sakura, dar acum că era deja aici, în fața ei nu mai avea altă scăpare decât să-i spună motivul pentru care este aici.
        ― Am venit să iți cer o favoare, spuse el plin de nesiguranță. Și înainte să apuci să mai spui ceva, vreau să-mi cer mai întâi scuze pentru ce s-a întâmplat acum cincisprezece ani. Știu cât de mult te-a rănit ce am făcut, și știu că ți-a fost foarte greu singură în tot acest timp. Așa că, te rog să-mi accepți scuzele, spuse el făcând o plecăciune. Gestul acesta o făcu pe Sakura să realizeze cât de serios era Sasuke în legătură cu toată treaba asta așa că se hotărî să-i dea o șansă. Încuvință din cap, semn că o să asculte ce are de spus, dar nu înainte să intre în casă.
        Sasuke, văzându-se pe canapea față în față cu Sakura simți cum un frison îi străbate lent corpul. Îi era frică de ce avea să spună, nu, îi era frică că avea să fie respins, dar nu mai era cale de întoarcere.
        ― Te rog, mărită-te cu mine.
        Sakura rămăsese blocată pe moment. Ii se părea că nu a auzit bine. Saseke doar nu a cerut-o în căsătorie, nu-i așa? Ar fi fost absolut ridicol, mai ales după toate lucrurile neplăcute care s-au întâmplat în trecut. Dar așa era, el chiar a cerut-o.
        Văzând reacția Sakurei brunetul adăugă imediat:
        ― Adică, doar să te prefaci că ești măritată cu mine. Doar nu credeai că te-am cerut de nevastă, nu? spuse el dându-i un pumn prietenesc roșcatei.
        Aceasta se uita pierdută în ochii brunetului sperând că va primii o explicație clară a ceea ce tocmai s-a întâmplat. Întâlnirea cu Sasuke o făcu să-și amintească din nou de cei mai răi ani din viața sa. Anii în care era nevoită să se descurce singură, anii în care era doar ea cu Miso. Momentul în care a fost nevoită să renunțe la librărie pentru aș-i putea crește copilul, copilul care nu s-ar fi născut dacă ar fi știut să spună ce vrea cu adevărat, dacă ar fi știut să spună „nu”, dar ea nu știa să spună „nu”, fapt pentru care o mulțime de persoane profitau de pe urma bunătății ei, dar de data asta era altceva. De data asta avea să spună cel mai hotărât „nu” de care era capabilă. Nu avea să-i mai pese a cui sentimente ar fi putu rănii sau câte inimi ar putea frânge. Trebuia să spună „nu”!
        ― Nu!
        ― Poftim?! Cum adică nu? exclamă Sasuke uimit de reacția roșcatei.
        ― M-ai auzit bine. Nu! Nu știu care-ți sunt motivele dar m-am săturat ca lumea să profite de mine în felul ăsta. De data asta nu am să mai fiu fetița naivă care încearcă să facă pe plac tuturor. Nici măcar nu pot să-mi dau seama cum ai avut curajul să-ți arăți fața, mai ales că ești perfect conștient de tot ce s-a întâmplat între noi.
        ― Sakura, lasă-mă să-ți explic te rog. Nu vreau să-ți fac probleme dar am nevoie de ajutor.
        ― Pleacă! se răstii Sakura cât de tare o țineau plămânii. Dacă nu pleci acum am să sun la poliție.
        Sasuke își puse pălărie pe care o ținea în mână înapoi pe cap și se răsucii pe călcâie. Nu mai avea curajul să spună absolut nimic. Era perfect conștient că Sakura era încă supărată pe el, dar era și normal, până la urmă îi omorâse singura șansă la fericire din pricina unei dorințe prostești. Chiar și așa, încă o iubea pe Sakura și ar fi fost dispus să-și dea viața ca ei să-i fie bine. Cât despre propunerea lui, era sigur că femeia nu avea să o accepte din prima, dar avea să o întoarcă în așa fel cât să-i iasă.

        Sakura trântii grămada de documente pe masă. În încăpere s-a așternut o liniște mormântală ce îi făcea pe toți cei prezenți să fie din ce în ce mai nervoși. Nimeni nu voia să aibă de-a face cu o Sakura nervoasă.
        ― Verdictul final, spuse femeia frecându-și tâmpla cu vârful degetelor. O să creștem producția cu o sută de mii de exemplare.
În sală au început să se audă tot felul de șoapte ce o făceau pe Sakura să fie din ce în ce mai nervoasă. Dacă avea cineva ceva de obiectat trebuia să o spună direct, nu să o bârfească chiar în fața el.
        ― Vreo obiecție? întrebă aceasta ridicând tonul.
        În sală se lăsă din nou liniștea mormântală de mai înainte. Sakura îi anunță pe toți cei prezenți că ședința era acum terminată și erau liberi să plece. Cu alte cuvinte nu mai trebuia să aibă de-a face cu idioții ăștia până luna viitoare când editura avea să publice noul număr al revistei Zwei, una din cele mai bine vândute reviste din țară. Sakura avusese ceva dubii când revendicase drepturile asupra editurii de la Naruto, fostul ei soț. Cu siguranță nu s-ar fi văzut vreodată conducând cea mai profitabilă editură din țară în felul ăsta.
        Roșcata urmării cum toți editorii prezenți își iau dosarele și părăsesc sala de ședință. Fiecare indivit avea povestea sa de viață și propriile probleme. Deșii nu îi prea păsa de ceilalți, nu se putea abține să nu se întrebe ce fel de viață privată duce fiecare dintre ei. Se întreba mereu dacă trăiesc mai bine ca ea, sau dacă erau fericiți cu traiul actual.
        Se întoarse brus întrerupându-și propriul șir al gândurilor. Luă câteva documente de pe birou și plecă odată cu ceilalți angajați care-și terminaseră treaba. Pe drumul în spre lift se întâlnise cu alți angajați care îi ceruseră părerea despre niște documente importate, totuși avuse norocul ca în lift să nu se întâlnească cu nimeni care i-ar fi putu cauza neplăceri. Doar câțiva stagiar veniți pentru a se acomoda cu lucrurl.
        Dintr-o dată simții cum telefonul îi vibrează în poșetă. Era Sasuke.


        ― I-a spune Miso, ce mai face mama ta? E ocupată cu munca? o întrebă doamna Graham pe tânără. Miso nu avea absolut nimic cu nimeni, însă doamna Graham, fosta șefă a mamei și actuala ei profesoară de literatură o scotea din sărite mai tare decât oricine altcineva.
        Nu, tocmai și-a luat o casă de vacanță în Hawaii și o să ne mutăm acolo săptămâna viitoare. Încă nu știm cum să luam porcul cu noi în avion, se gândii Miso, știind totuși că nu îi poate răspunde așa femeii.
        ― Mama e O.K., doar puțin ocupată cu munca, spuse copila printre dinți. Avuse norocul de a nu mai sta mult de vorbă cu doamna Graham fiind practic smucită din fața ei de Izzy, colega ei de laborator.
        ― Nici nu știi cât mă bucur să te văd Iz, reușii să spună Miso după ce-și trase răsuflarea timp de câteva minute bune. Scorpia iar a început să mă întrebe despre mama, de parcă aș fi eu obligată să îi spun eu tot ce se întâmplă în casă la mine.
        În tot timpul ăsta Izzy o privi pe Miso cu sub-înțeles apoi își dădu ochii peste cap enervată.
        ― Da scumpo, chiar nu îmi pasă de problemele tale, eu vreau doar să știu dacă ai adus lucrarea. Nota mea depinde da asta așa că sper că ai făcut-o bine.
        Roșcata își plecă capul în fața colegii ei și îi întinse lucrarea proaspăt printată dându-i câteva indicații.
Acum doi ani ea și Izzy erau practic cele mai bune prietene, complet inseparabile, până când Keeila s-a băgat între ele. Keeila nu numai că i-a spălat creierul lui Izzy, dar s-a asigurat și ca Miso va deveni oficial capul listei rataților din școală. Acum tot ce mai putea face era să o privească pe fosta ei prietenă din umbră sperând că poate își va revenii la normal. Încă mai tânjea după zilele când ea și prietena ei mergeau la mall împreună, își petreceau nopțile una la alta și mergeau să agațe băieți. Acum doar o privea pe Izzy făcând toate aceste lucruri cu noua ei prietena, Keeila.
        ― Iz, crezi că am putea să vorbim? întrebă Miso, cu vocea tremurătoare.
        ― Tu și cu mine? după care urmă o pauză lungă în care blonda o studia atent pe fosta ei prietenă. Fie, doar să nu-i spui sub nici o formă lui Keeila, sau am să mă asigur că o să fi nevoită să-ți schimbi școala după aceea.
        Miso dădu aprobatoare din cap luându-și geanta și îndreptându-se spre laboratorul de chimie, unde avea următoarea oră.
        Iz o privii cum se îndepărtează încet. Deșii nu voia să recunoască, și ei îi era dor de vremurile în care ele erau nedespărțite și de toate lucrurile distractive pe care le făceau împreună. Oftă prelung apoi se întoarse să o caute pe Keeila, care se uita din umbră la ea. Auzise fiecare cuvânt rostit în conversația lor și nu era prea fericită. Trebuia să se asigure că Miso și Izzy nu o să mai aibă vreun contact. Vreodată.

        ― Ești sigură că nu vrei să te mai gândești? Dacă aș fi în locul tău aș muri dacă bijuteriile nu s-ar asorta cu restul ținutei. De ce nu dai jos vechitura aia de colier și să-l înlocuiești cu ăsta? spuse Keeila arătând spre un lănțișor din aur roz ce zăcea neatins pe masa de laborator. L-am cumpărat special pentru tine, scumpo.
        ― Mulțumesc, apreciez, însă colierul ăsta înseamnă mult pentru mine și nu aș vrea să renunț la el.
Keeila scrânci furioasă din dinți apoi se întinse după colierul ieftin pe care îl purta Izzy la gât și-l smulse cu brutalitate aruncându-l la coșul de gunoi.
        ― Dacă-ți spun să-l dai jos atunci ai să-l dai jos! țipă Keeila afectată. Nu îmi pasă ce valoare sentimentală sau ce poveste emoționantă se ascunde în spatele vechiturii ăleia, dacă-ți spun să nu-l porți atunci ai să mă asculți. Chiar nu vezi câte sacrifici fac eu pentru tine? Nu vezi câte lucruri scumpe ți-am cumpărat? Asta chiar nu contează deloc pentru tine?
        ― Keeila ...
        Dar bruneta deja nu mai era în cameră iar obrazul lui Izzy era roșu ca focul. Își atinse zona lovită cu vârful degetelor și frecă ușor. Știa cum putea fi Keeila uneori, dar nu o putea ierta pentru că aruncase colierul pe care i-l dăduse Miso acum doi ani când se cunoscuseră. Se aplecă peste coșul de gunoi și scoase lănțișorul cu grijă apoi îl puse în poșetă...


        Sakura în privii dezgustată pe Sasuke care era de nerecunoscut. Ochelarii fumurii, eșarfa încolăcită de trei ori în jurul gâtului și gulerul paltonului ridicat îl făceau să pară un om al străzii nebun. Deșii, oameni străzii aveau gusturi mult mai bune decât el.
        Femeia întoarse paharul de pe-o parte pe alta pentru a citii scrisul de pe etichetă. Doamna de la Starbucks își amintea mereu numele ei, „Sakura U.”. Îl mai întoarse odată apoi își ridică privirea către brunet care încerca să comande un suc dietetic, repetând de zece ori același lucru. Oftă prelung.
        ― Știi ce, adui doar o bere și gata, spuse ea grăbită. Voia să termine odată treaba asta și să se întoarcă acasă. Îi promisese ficei ei că se va întoarce până la șase ca să cineze împreună.
        ― Sakura, știi că eu nu beau bere, protestă Sasuke afectat. Vrei să mă îmbolnăvesc cumva?
Femeia oftă din nou. Atitudinea asta devenea pe cât de ridicolă, pe atât de enervantă.
        ― Spune mai repede ce vrei, Yuan. Nu am timp pentru comportamentul tău infantil acum.
        ― Am observat. Ai devenit o femeie importantă. Oare dacă Naruto nu ar fi murit, s-ar mai fi întâmplat asta? Sau ai fi rămas doar nevasta model care-și așteaptă soțul cu mâncarea pe masă și cu o baie caldă.
        Sakura își mușcă buza de jos cât de tare putu. Ura să audă lucrul ăsta, mai ales când o spunea Yuan. Era o femeie capabilă, ar fi reușit oricum să ajungă aici chiar dacă Naruto încă mai era în viață, sau cel puțin asta dorea ea să creadă. În sinea ei știa că nu ar fi rămas decât micuța bibliotecară amărâtă toată viața iar acest lucru nu o încânta deloc, așa că-l dădea uitării la fel ca multe alte lucruri din viața ei care rămâneau într-o mică parte a minții ei închise cu lacăt, a cărei cheie era de pierdută, până când se găsea cineva care care să deschidă acea ușă blestemată.
        Sasuke observă mânia din ochii Sakurei așa că se hotărî să treacă direct la subiect, chiar dacă i-ar fi plăcut să o mai tortureze pe Sakura puțin, avea o favoare imensă să-i ceară.
        ― Să-ți spun sincer, am fost un băiat rău în ultimul timp. Niște afaceri cu droguri ilegale și puf, dintr-o dată ești căutat de poliție în câteva state. Așa că prima persoană la care m-am gândit ai fost tu. Inițial am vrut să mă ascund aici, ca poliția să nu mă găsească, dar viza mea expiră săptămâna viitoare așa că am vent aici, la tine. Dacă ne-am căsătorii viza mi-ar putea fi prelungită pe termen nedeterminat și aș putea să-mi găsesc un avocat bun, însă pentru asta am nevoie de timp, ceea ce nu am în momentul actual.
        ― Așa că ai venit la mine să-mi cer să mă căsătoresc cu tine, completă Sakura nedumerită.
        ― Exact.

EDIT
Edit, edit, edit. Nu reusesc niciodata sa ajung la timp. De aceea sunt mereu nevoita sa scriu clasica propozitie "Dau edit dupa". Cat de patetic... Oricum, revenind la capitol. Mi-a placut mult si sa sti ca l-am asteptat cu atata nerabdare ! M-a distrat faptul ca uneori in locul numelui "Sasuke" sau "Sakura", erau scrise altele, sau de partea cu roscata, ceea ce am vazut si data trecuta. Dar probabil scri aceasi poveste si in alta parte, cu cateva schimbari.
Nu mai tin minte daca ai mentionat deja asta sau nu, deci scuze daca am facut rau zicand-o. Ce mi-a placut extrem de mult a fost numele lui Sasuke. Apropo de acest "baiat rau" ...cum indrazneste sa-i ceara una ca asta Sakurei ? Si de ce anume a spus la un moment dat ca o iubeste si va mai insista ? O iubeste ?! Deja ? Ciudat, chiar foarte ciudat domnul Sasuke... Abia astept sa-l vada si Miso. In legatura cu aceasta, de ce ele doua nu mai sunt prietene bune ca inainte ? Pai mersi mult ca m-ai anuntat si sper s-o faci si in continuare. Spor la scris si te pup