Intunericul, stapanul lumii mele, o lume plina de mister, de groaza, de paranormal si totusi lumea in care am invatat sa lupt, a pus stapanire pe holurile spitalului odata cu caderea serii.
Coridorul de la subsol este gol, probabil sunt singura persoana ce a avut vreodata curajul sa umble singura prin morga la miezul noptii. In timpul zilei nu as fi putut sa fac anchete aici chiar daca lucrez la departamentul de omucideri. Pe multi frica, sentimentul nesfarsit ce te acopera in astfel de momente i-ar face sa fuga de rup pamantul , dar eu sunt obisnuita. Daca eu nu as fi tare atunci cine ar putea fi? Ajung in sfarsit in camera cautata. Mesele goale inpanzesc toata sala. Structura cladirii nu este complicata dar totusi imi este greu sa ma orientez.
Ma concentrez cateva secunde, timp in care simt ca toata vlaga se scurge din mine revenind cateva secunde mai tarziu. In acel moment in fata mea apare un baiat destul de inalt, parul roscat, ochii albastri si se uita buimac in imprejurimi.
-Esti sigur ca aici este? Recunosti vre-un lucru? Trebuie sa ne terminam treaba in seara asta. De maine trebuie sa fiu in orasul meu natal.
- Da, toate sunt la fel ca atunci. Acesta este locul in care am murit si daca imi aduc bine aminte, doctotul responsabil pentru moartea mea, cel care m-ar fi putut resuscita a ascuns dosarul in cutia cu numarul 238 din acea incapere, si spunand asta dispare aratand cu degetul spre o usa.
Cred ca va intrebati cine sunt eu. Sunt Sakura Haruno, o fata de 18 ani cu parul roz, forme provocatoare si medium de cand se stie. Inca de mica vedeam lucruri ce altii nici nu si-ar imagina. Parintii mei au murit in urma cu 1 an, eu fiind unica mostenitoare a unei averi de peste 1 milion de dolari si a unui lant de saloane cosmetice in centrul Tokio-ului. Acum, in ciuda faptului ca imi repugna total gandul de a vorbi cu fantomele, de a cunoaste uneori viitorul si mai mereu trecutul, nu pot sta departe de acest mister. Dan nu isi va avea linistea si nu va reusi sa treaca niciodata in lumina daca cel responsabil de moartea lui si a altor zeci de persoane nu va fi prins.
Simt cum ma pierd cu firea, gandurile incep sa zboare nestingherite, ma simt in toate felurile posibile: de la euforica pana la pesimista. Ar trebui sa ma grabesc daca nu vreau sa ma prinda zorii. Locul este imens cu un tavan de cel putin 5 metri. O scara pe rotile ma ajuta sa gasesc usor cutia ,dar inauntrul ei sunt peste douazeci de dosare. De ce eu Doamne? Cobor incet, ultimul lucru care-mi mai lipseste este o mana rupta. Ma asez pe podea si incep sa studiez cu atentie fiecare fila. Dupa aproximativ jumatate de ora am gasit documentul si informatiile necesare. Scot telefonul din buzunar si apelez un numar .Dupa cateva sunete stridente scoase de mobil Ino imi raspunde.
- Vesti bune! Am rezolvat cazul si am si probe solide. Vreau sa-l dai urgent in urmarire pe Akateratsu Joni. Defapt, stai un pic, numele asta imi pare foarte cunoscut. Poti verifica te rog in arest dupa acest tip? Cred ca este implicat si in alta crima, dupa cateva minute de asteptare primesc raspunsul afirmativ alaturi de fraza: L-am prins, cazul este incheiat.
In sfarsit pot pleca acasa, dar nu inainte de a trece pe la sediu si a lasa probele. Iau intreaga cutie si pornesc spre iesire, unde semnez ca sunt responsabila de toate probele luate din incinta.

Deci mi-am scos ideile de la pusculita si acum vi le aduc pe tava. Urmatorul capitol a ajuns impreuna cu o garnitura de actiune. Sper sa va placa.

capitolu 2: Nu sunt cine par.

Felicitarile vin de peste tot, dar nu ma laud cu asta. Daca nu ar fi fost cel de-al saselea simt al meu probabil as fi esuat. Cine s-ar fi gandit sa caute probe in arhiva? Desi ma simt foarte obosita si maine seara ma voi transfera la sediul din Tokio, trebuie sa mai pierd o noapte de somn. Colega mea are un alt caz si a trebuit sa-l iau eu pe acesta. Sper ca pana maine seara sa pot sa-l termin. Se pare ca crima a avut loc pe plaja. In imediata apropiere s-au auzit mai multe motociclete la doua noaptea. Intru in SUV si pornesc in tromba. Zorile isi fac aparitia la orizont. Nu credeam ca timpul trece asa de repede.
Ajung acolo si imi iau trusa din portbagaj. O vad pe Denisse cum examineaza corpul neinsufletit. Imi pun manusile si trec de banda portocalie aratand insigna. O intreb pe blonda daca a gasit vre-un act asupra fetei. Imi raspunde ca este eleva la liceul de arte si ca o cheama Sue Rater. O intreb daca are urme de agresiuni
- Nu are nici-un fel de vanataie, dar asta nu inseamna ca nu a avut loc o lupta. Priveste zgarieturile de pe brat. Saraca s-a luptat cu agresorul, si uite si nasturii vestei. Sunt incheiati gresit, ma lamureste.
-Ceea ce probabil inseamna ca a fost imbracata. Daca ai terminat o poti lua pentru expertiza. II poti face te rog si examenul medicolegal sa vedem daca a fost agresata sexual? Eu raman aici sa investighez locul. Dupa ce primesc un raspuns afirmativ o echipa vine si o ia pe fata imediat aparand si Dave , coechipierul meu.
Imi pun trusa jos si o deschid. S-a intamplat cam la zece metri de mare deci nu exista posibilitatea distrugerii probelor de reflux. Ma uit in jur si observ o pata rosie la cativa metri. Iau un betisor si iau o monstra din nisipul patat dupa care torn peste ea un lichid dintr-o sticluta. Imediat ce face contactul vata de pe bat se face mov ceea ce imi garanteaza ca este sange. Ma aud strigata si ma intorc spre brunet. Il vad tinand in mana o sticla. Ma apropii si o miros. Un singur lucru : alcool. Capul incepe sa-mi zvacneasca ceea ce nu este deloc un semn bun. Oboseala pune incet stapanire pe mine. Ma uit spre baiat si acesta imi zice sa merg sa-mi fac bagajul si sa nu uit sa-l sun. Il imbratisez strans dupa care plec.
Imi va fi dor de apartamentul meu de aici, de prieteni si de colegi dar nu mai pot trai asa, stiind ca am un loc pe care sa-l pot numi acasa, stind ca acea casa a apartinut oamenilor ce mi-au dat viata. Bag cheia in broasca si o intorc spre stanga dar usa nu se deschide. Imi scot pistolul din toc si apas pe clanta. Cine naiba s-a gasit sa intre in propriul meu apartament? Parcurg camerele cu grija pana ce aud un zgomot in spatele meu. Ma intorc rapid cu pistolul indreptat in fata. La un metru de mine statea un barbat inalt si plin de tatuaje care tinea in mana leptopul meu. Ii zic calma sa lase obiectul jos daca nu vrea sa aiba probleme mai mari de atat.
- Si tu crezi ca imi este frica de o femeie cu un pistol de jucarie?
Pistol de jucarie? Asta a intrecut masura, nu numai ca este adevarat si incarcat dar este si manuit de o criminalista specialista in arme de foc. Il provoc spunandu-i ca nici macar nu are curajul sa se apropie, la care el raspunde imediat punand leptopul jos si facand cativa pasi in fata. S-ar putea sa am de aface cu un om foarte periculos. Acelea sigur sunt tatuaje facute dupa gratii. Arunc pistolul si in urmatoarea fractiune de secunda barbatul statea pe jos cu mainile la spate si cu mine peste el.
- Hei baby, nu sunt chiar cine par. Si spunand asta iau telefonul si anunt politia.
Cu toate intamplarile de azi am ajuns la concluzia ca eu nu as putea duce niciodata o viata obisnuita. Nu as putea fi niciodata capabila de un asemenea miracol. Imi impaturesc hainele cu grija si ii las cheile lui Ino. La aeroport ma asteptau toti cei apropiati mie. Sentimentele ma doboara si lacrimile incep sa curga din ochii de un verde crud. Toti ma implora sa raman , aducandu-mi argumente ca: ai o cariera aici sau nu ne poti lasa asa. O voce foate cunoscuta spunand o gluma imi rasuna in urechi. Nu pot sa cred! El aici? Incep sa fug si ii sar in brate prietenului meu cel mai bun din copilarie care este aici doar pentru a ma escorta. De ce trebuia sa faci tu, Naruto, lucririle mai complicate de cat sunt deja?