Oare mai exista viata dupa moarte?

Hei, am venit si eu cu un One-Shot, e facut pe moment. Cred ca va avea trei capitole. Si, am inceput sa scriu cu diacritice, dar m-am enervat si am lasat acesta idee.

Fara alte introduceri, sper sa va placa si lectura placuta! :x

------------------------------------------------------------------------------------------------

Oare mai exista viata dupa moarte?
Capitolul 1.

Oare... Oare chiar e posibil? Cuvintele “tatălui” meu mă uimeau. O ştia bine pe Mona si cât de mult tin la ea. Este cea ma bună prietenă a mea. Suntem “BFF”, stiu ca este ceva normal, dar noi o luam ca o gluma. Nu mai ştiu de la ce a pornit, dar stiu ca acum râdem la auzul acestor litere. Surad si eu putin, dar dupa redevin serioasa. Ma uitam cu maxima uimire la el. Pe chipul meu se putea citi confuzia, ceva de genul “Chiar trebuie sa o fac?!”. Dar stiu ca nu am de ales. Inspir greoi si expir incet, incet. Off, cand ma gandesc de la ce a inceput toata acesta harababura…

°°Flash Back°°

Eram cea mai fericita fetita de sase ani. Acest zambet imens nu inceta sa imi dispara de pe fata. Aveam o familie fericita, cu niste parinti pe care ii iubem si care ma iubeau. La gradinita ma impac cu toti colegii mei si invatatoarea ma adora. Ma duc la bucatarie sa iau un pahar cu apa. Insa, fac o miscare gresita si o parte destul de mare din borcanul de gem cade pe mine. Off, ma duc in baie ca sa imi clatesc bluza si in cada ii vad pe parintii mei acolo, fara vlaga. Insa nu aveau sange langa ei nu erau nici loviti, nici o cicatrice. Erau in perfecta stare... Dar, erau morti.

Cand vad acest lucru zambetul meu piere, ramand doar o fata foarte mirata. Nu imi venea sa cred. Oare... Oare achiar e posibil? Insa, un lucru ma macina mai tare. De ce nu imi batea inima tare? De ce nu ma simteam rau din acesta cauza? Si, de ce nu plang?! Eram pur si simplu speriata. Dar nu din cauza mortii parintilor, din cauza ca nu eram indurerata. Acum ii simteam pe parinti de parca erau doi necunoscuti. Dar ii iubesc, simt ca ii iubesc. De ce nu ma doare ca au pierit? Voiam sa cad in genunchi langa ei spunend ca totul va fi bine. Dar chiar nu imi venea sa fac acest lucru.
Imi ating usor chipul fierbinte cu manutele mele reci, nu simteam ca eram eu. Ma uitam in oglinda. “Eu sunt eu. Da, eu. Dar... Dar cine sunt eu?” Aceste cuvinte imi invadau capul. Clipesc rapid incercand sa plang, dar fara succes. Eram din ce in ce mai ametita. Doamne Dumnezeule cu se intampla cu mine?!

Tremuram din toate incheieturile. Stateam cu fruntea lipita de faianta de pe peretele baii, dand cu pumnul in acestea. Asa am stat vreo cinci minute. Pana cand un om inalt vine la mine si ma ia gingas de manuta si ma duca intr-un loc in care voi trai fericita... Intr-un fel sau altul.

°°End of Flash Back°°

Acel om, Mick, era ca si tatal meu. Poate, chiar ca si mama. Era omul perfect. Ma tinea in puf. Pana la un moment dat. Acum cinci ani, cand m-a facut angajata la o agentie. Aici vin unii oameni si ne spun sa omoram pe cineva pe care sunt suparati, sau nu mai stiu eu ce. Mai inta le dam somnifere si ii ducem intr-o baie si ii omoram in cada, ii lasam fara aer. Stiu, este ciudat, dar ce sa facem? Din asta traim.

Pana acum nu a trebuit sa omor pe nimeni cunoscut si drag. Insa astazi am primit vestea ca trebuie sa o ucid pe cea mai buna prietena a mea. Imi pun mainile pe fata si ma intreb de ce eu am fost aleasa pentru aceasta agentie. Ma intreb de ce am fost ’’inzestrata’’ cu acest defect, i-as putea spune. Acela este ca, intr-un fel sau altul, eu nu am sentimente pentru oameni. Adica pot sa iubesc, insa cand moare cineva sau este ranit, pe mine nu ma deranjeaza. Am inteles ca foarte putini oameni se nasc asa, se pare ca oamenii acestia de la agentie chiar sunt disperati.

- Scumpo, stiu ca te doare, dar trebuie sa o faci, ma intrerupe tatal meu din visare.
- Da... Dar chiar nu pot sa o fac... raspund eu cu o fata trista.
- Te implo-oo-orr, nu i-imi face as-as-astaa! spune printer suspine Mick, cazand in geninchi in fata mea.
- B... bi... bine. O voi face.

Tatal mei imi multumeste, ma saruta pe frumte si imi da drumul sa plec. Eu il salut si ies din biroul lui. Se pare ca eu chiar trebuie sa fac acest lucru. Sa... Sa o omor pe buna mea prietena, Mona. Doar un lucru mai sper. Sper ca mai exista viata dupa moarte.

...°°Va urma°°...

-----------------------------------------------------------------------------------------------

Deocamdata atat. Sper ca v-a placut. Capitolul 2 nu stiu cand il pun. Sa vad cate comentarii primesc, ca sa vad daca merita. ^^

Let's run free and
carry on like we did
when we were young

Oare mai exista viata dupa moarte? Iihiw

Vaaaii Ce capitol interesant. Imi place foarte mult si este plin de mister asa cum citesc eu. Ce pot spune, chiar imi place inceputul si imi trezeste o gramada de sentimente, care mai de care mai ciudate. Este clar ca este o idee foarte buna pe care tu reusesti sa o elaborezi foarte bine si frumos. Imi plac mult descrierea si limbajul utilizate. Faci ca fiecare lucru sa para important. Acum sincer, ma gandesc ca organizatia la care este ea angajata este si cea care i-a omorat parintii? Fata stie asta? Sau nu isi mai aminteste? Uite cate intrebari ma faci sa-mi pun. Sa aduci nextul repejor. Spor la scris in continuare si multe idei pe viitor. Te-am pupacit dulce.

choco^^

Oare mai exista viata dupa moarte? Oj19j4

cruelty is a gift humanity has given itself

Buna ! :)
Doamne, n`am cuvinte sa spun cat de superb este ! in love

OMG !

Ce misiune grea a primit biata fata. crying

Sper sa nu se intampla asta.
Dar, vom vedea doar daca aduci capitolul 2. :>
Descrierea este minunata si deja presimt ca se va intampla ceva. :">
Succes ! kiss

Oare mai exista viata dupa moarte? Scaled.php?server=846&filename=0095097663mod

My blood runs like fire through veins when you’re close..
And boils with pleasure—so hot and divine.
I’d never wake up from this magical doze,
Don’t go so quickly,
I need you this time.

Licuu`

Jeez

!

Ce capitol , nu`i gasesc descrierea. Atata poate fi de interesant , iti starneste sentimente parca impunse in inima , te "implora" sa-ti pui intrebari despre personaj , sa stai cu sufletul la gura .
Dar .. cum ? Nu zic ca personajul principal nu are sentimente , dar trebuie sa ai o vointa puternica , arzatoare sa iti vei parintii murind ..
Dar ?! Bff`ul ei , sa il omoare ea sad

Chiar asa mai . Eu nu as omori nici o salamandra lough

Bine , asta e in cazul meu .
Te`ai uimit pe tine insuti iubirea mea dulcee <33
Te rog sa aduci nextul
Si sa ma anunti ca mor de nerabdare love

!

Te pupa Cappy`

!

Oare mai exista viata dupa moarte? Tumblr_mk2co07ZEY1s27nbmo2_250

Oare mai exista viata dupa moarte? Tumblr_mk2co07ZEY1s27nbmo6_250

You come to me with scars on your wrist,

You tell me this will be the last time feeling like this.

I just came to say goodbye,

Didn't want you to see me cry, I'm fine.

But I know it's a lie...

Subiect: Re: Oare mai exista viata dupa moarte? Vin 03 Feb 2012, 15:26

Nu stiu ce sa zic
Pare interesant in fine
NEXT!

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

When I look at you, at look at a girl full with hope and love.

But when you smile I look at an Angel.

Subiect: Re: Oare mai exista viata dupa moarte? Dum 12 Feb 2012, 15:13

Eh, am adus si next`ul. Sper sa va placa. Lectura placuta! >:D<
Sii, sa imi spuneti daca mai are rost sa pun si continuarea, macar 5 com`uri sa primesc... :o3

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Capitolul 2

Off, trebuie sa fac ceva. Hmm, imi iau telefonul mobil si o sun pe prietena mea.

- Alo, buna. Hei uite, vii la mine sa bem un ceai, ceva? Ca ma plictisesc. Ce zici?
- Sigur, vin imediat. Pa!

Nu imi placea sa o mint pe Mona. Ea a fost singura care m-a sustinut, de cand eram la gradinita. Pentru ca, parintii mei fiind mori, eu eram cam retrasa.

°°FlashBack°°

Ma uitam la toti copii cum se jucau cu posusile Barbie sau cu masinutele. Vroiam sa am si eu pe cineva care sa imi cumpere jucarii si care sa ma ingrijeasca. Desi il am pe Mick, nu e la fel. Totusi, am avut asa ceva. Insa doar sase ani alaturi de acesti oameni minunati, de parinti, nu imi sunt deajuns. Unora le trebuie chiar si douazeci de ani. Eu am avut la dispozitie doar sase ani. Doamna invatatoare le spunea celorlalti copii sa se joace si cu mine, insa ei de ce sa se joace cu o amarata de mine? De ce sa imi inprumute si mie jucariile lor? Ca doar le inteminez, ca eu am purici! Ah, car de respingatiri sunt, chiar si la varsta aceasta.

Am obisit sa incerc sa ma imprietenesc cu ei. M-am plictisit sa mi se spuna de fiecare data cad incerc sa intru si eu in discutia lor sa mi se spuna ‘‘Pleaca de aici urato! Nu esti de-a nostra!’’. Nu mai vreau sa incerc. Mai are rost? Nu, nu mai are. Chiar atunci cand am reusit sa imi cumpar o papusa si le-am aratat-o celorlalte fete, mi-au spus ca e demodata. Era sansa mea. Imi propusesem sa fiu si eu prietena cu ele, sa stau la aceeasi masa cu ele. Nu a mers. Nu mai vreau sa fiu data la o parte.

Ma duc in banca mea de doua pesoane, celelalte fiind mult ai mari, asteptand. Ce asteptam? Asteptam o prietena care sa stea cu mine si sa ma inteleaga. Pana cand, aceasta minune s-a intamplat. O fata cu chipul firav a venit langa mine si m-a intreabat de ce stau singura mereu. Eu i-am explicat toata povestea, iar ea a inceput sa planga. Atat de tare m-a emonionat gestul ei, incat mi-am propus sa fac lumea mai buna. Mereu sa lupt pentru ce vreau si sa ii corectez pe cei care faca lucruri rele.

°°End of FlashBack°°

Mi-am propus sa fac lumea mai lumea mai buna, sa fiu un SuperMan... Defapt SuperWoman. Dar ce am ajuns? Un fel de infractoare, care isi omoara pana si cea mai buna prietena? Nu mai pot, nu mai vreau. Dar nu mai pot sa dau inapoi, nu?

Ding, dooong. Deja a ajuns. Oau, chiar e rapida. O poftesc inauntru si o rog sa astepte pana ce fac eu ceaiul. Ea da din cap, aproband. Ma duc in bucatarie si fac repede ceaiul, insa in al ei pun si putin somnifer. Ii dau ceaiul si in cateva minute iar ea cade pe podea, adormita. O iau incet in brate si o duc in cada umpluta cu apa. O asez lin acolo si inainte sa o sufoc, o lacrima rece se prelinge pe chipul meu, in final cazand pe obrazul Monei. Aceste se trezeste instantaneu in acel moment. Eu apucasem deja sa ii acopar gura si nasul cu mana. Se uita uimita la mine si ultimele cuvinte pe care le-am spus au fost ‘‘Imi pare foarte, foarte rau.’’ Si asa lumina sufetului ei se stingea incet, incet.

Nu mai puteam sa gandesc limpede. Eu, eu chiar, mi-am omorat cea mai buna prietena?! Acest lucru a umplut paharul. Nu mai puteam. Ma uit in oglinada. Aveam o expresie rece si monotona. Nu era de mirare. Imi iau repede haina si pornesc spre agentie. Trebuie sa fac ceva.

Ajung repede acolo si ma indrept spre biroul tatalui meu. Acesta cand ma vede imi spune ca este mandru de mine si trebuie sa mai omor pe cineva. Eu il intrerup la jumatatea propozitiei si ii spun un simplu ‘‘Nu.’’, cu aceeasi expresie monotona. El se uita mirat la mine si incep sa ii spun la fel de rece.

- Tu mi-ai omorat familia. M-ai facut sa sufar ani intregi, chiar daca nu m-ai lovit niciodata. M-ai facut sa imi omor prietena. Nu mai vreau sa fac acest lucru!! Nu imi pasa daca din asta traiesti. Nu mai suport. La revedere. Sa ai o viata frumoasa.

Dupa aceste cuvinte am iesit din birou. Ma bucuram ca in sfarsit i-am spus acest luctru. Cobor jos si ma indrept spre camera mea. Insa, chiar cand mai aveam putin pana ce ajungem la bloc, cineva mi-a pus o bucata de material la nas si dupa ma simteam din ce in ce mai ametita, pana ce am vazut in fata mea doar negru.

Intr-un final ma tezesc si in fata mea vad un blond cu ochii albastri. Acesta este Joe. El e cel mai inteleapt om din cartier. Chiar daca raneste, loveste sau chiar omoara pe cineva, mereu face dreptate. Dar stai! De ce este in fata mea? Ma uit in jur si vad ca eram intr-o baie, intr-o cada, mai exact. Cee?! Inainte sa imi dau seama acesta imi pune mana la nas si la gura. Incercam sa ii dau mana la o parte dar era prea puternic, iar eu eram foarte slabita. Simteam cum camera se invartea si cum viata din mine se ‘‘topea’’ incet. Ochii mi se inchideau si corpul meu era din ce in ce mai slabit. Reusesc sa mai dau o data cu mana in apa, insa era prea tarziu. Oricum, viata celorlalti oameni va merge inainte, chiar daca a mea se sfarseste aici, nici nu vor observa. Totusi, poate lumea va trai mai bine fara mine. Iar acum o alta pata neagra de pe Pamant, dispare. Insa acum e acum. Eu voi mai aveao a alta viata, o a doua sansa, dupa moarte?

...°°Va urma°°...

Let's run free and
carry on like we did
when we were young

Subiect: Re: Oare mai exista viata dupa moarte? Lun 13 Feb 2012, 19:09

Vaaaiii, kawaii Cat de frumos si emotionant poate fi acest capitol. Deci sa stii ca mi-a parut rau ca tanara chiar si-a omorat prietena, ma gandeam ca poate se va razgandi in ultimul moment, insa cred ca ideea era sa ne surprinzi, nu? Ai mai avut cateva greselute pe ici pe colo, insa nu m-am uitat dupa ele. Asa, pai spor la scris in continuare si multe idei pe viitor. Te-am pupacit dulce.
choco^^

cruelty is a gift humanity has given itself

Subiect: Re: Oare mai exista viata dupa moarte? Mar 14 Feb 2012, 20:27

dau edit :X
Editat de choco :) : nu ai mai editat hmm...?!

My blood runs like fire through veins when you’re close..
And boils with pleasure—so hot and divine.
I’d never wake up from this magical doze,
Don’t go so quickly,
I need you this time.

Uimitor, grozav, emotionant si multe alte caracteristice trebuie adresate ficului acesta! Sper sa adaugi si Capitolul 3 <3

Oare mai exista viata dupa moarte? 220512-1-1

๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓๓

..Sony.. a scris:: Uimitor, grozav, emotionant si multe alte caracteristice trebuie adresate ficului acesta! Sper sa adaugi si Capitolul 3 <3

just so you know.
insula-dramei-totale.forumer.ro/t1863-ma-apuca-disperarea

Subiect: Re: Oare mai exista viata dupa moarte? Mier 22 Aug 2012, 19:19

One-shot inchis pentru inactivitate.

Nu s-a mai postat din 1 Iunie.