Noi , oamenii , nu putem impiedica venirea diferitelor persoane in viata noastra. Pur si simplu trebuie sa ne acceptam destinul asa cum este scris. Stateam sprijinita de parchetul moale si suspinam. Maine, o noua zi de scoala. Teme, invatat si multe altele. Ma intreb cand va prinde si viata mea culoare. Imi este dor de sfaturile si vorbele bunicii mele. Ea era unica persoana care ma face sa inteleg adevaratul sens al vietii. De cand ea a murit, zambetul si fericirea nu apareau prea des in calea mea. As fi vrut sa ma intorc in trecut si sa raman cu ea. Acum, nu mai insemn nimic. Sunt o simpla papusa manevrata de toti. Fara inima, sentimente si viata. Prin simplu fapt ca traiesc, ceilalti ma pot considera un om. Nu am familie sau prieteni. Amicitia are o semnificatie mare, care din pacate in zilele noastre nu mai exista .E doar un cuvant si atat. Dragostea. Un sentiment inca necunoscut pentru mine. Doar in filme si in basme exista happy-end. Ma asez usor pe patul din lemn. Incep sa imi inlantui sentimentele intr-un jurnal. Este singurul lucru de prêt pe care il am in momentul de fata. Pixul aluneca foarte lin pe firava foaie. Masca pe care o purtam dintoteauna era usor descoperita de melancolia pe care o simteam. Imi simteam mana ingreunata. Nu eram capabila nici sa ma misc. Totul devenise negru. Pleoapele se lasau vrajite de oboseala care pusese stapanire pe mine.