Love Music.

Acest fic, ţin să vă anunţ, va fi făcut în colaborare cu Ciocolina mea, Choco, şi, cum spunea Cappu`: asta da, combinaţie (HELLO). Sperăm să vă placă ideeile noastre trăsnite, melodramatice, amuzante sau cum or fi.

Love Music
Muzica Iubirii

~Chapter One~

-Nu vreau! Lasă-mă în pace! M-am săturat! Nu mai suport, nimic. Vreau să mor! am spus aceste cuvinte intrând în grabă în camera mea, fără ca mama să mai aibă răgazul de a mă urma. Am trântit uşa şi am închis-o cu cheia. Nu mai vroiam să vină să îmi ţină morala ei cu „Nu mai ţipa la mine”. În ultimele două luni o auzisem aproape zilnic. Şi defapt, nici nu aveam la cine să ţip. Dacă m-aş fi închis în camera mea şi aş fi început să urlu de nebună, ar fi spus că am probleme cu capul şi m-ar fi dus la un psiholog. Dar situaţia din ultimii ani a fost insuportabilă şi această ultimă fază a umplut paharul.

-Haide mami, lasă-mă să intru. Vreau să vorbim, să îmi spui ce se întâmplă.

-Nu, nu vrei asta, vrei să îmi ţii morală, din nou. M-am săturat de predicile tale de r***t. cu asta e posibil să fi exagerat. Mă ghemiusem în patul meu, cu perina pe cap, nevrând să mai ascult cum mama începea să plângă sau să facă crize. Nu suportam să o aud. Dar perina nu era de folos. Lacrimile începeau să îmi ardă şi mie obrajii albi, acum ca varul. Cât regret ziua în care am fost la acel concert....

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~Flash Back~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mama îşi îmbracă copiii în haine elegante. Fetiţei de cinci anişori îi dă o rochiţă mov, ce se asorta cu minunatul ei păr lung şi roz. În cap îi pune o bentiţă albă cu flori mov, iar în picioare îi dă o pereche de săndăluţe roz. Pe frăţiorul ei mai mare, de şapte ani, îl îmbracă cu un costumaş negru, o cămaşă albă şi pantofi negri. Ea şi soţul ei se îmbracă la fel ca şi copiii, elegant, iar toţi patru părăsesc casa, îndreptându-se spre sala de concerte din centrul oraşului, unde are loc unul dintre cele mai frumoase concerte simfonice din fiecare an. Până să înceapă concertul, copiii păreau plictisiţi, având chef de joacă, ciondănindu-se într-una. Însă primul acord al instrumentelor o făcu pe fetiţa cu părul roz să tresară şi să îşi mute privirea de la fratele ei înspre scenă. Privea şi asculta părând hipnotizată de minunatele sunete ce ieşeau din instrumente. Dar cel mai frumos suna un instrument care era solist, ce avea un contur deosebit, mirific. Vioara; asta o fascina cu adevărat pe fetiţă. Sunetele pe care le scotea vioara erau altfel decât orice alt instrument. Aceste sunete o purtau pe fetiţă într-o lume de basm din care nu ar fi vrut să plece niciodată. Atunci ea i-a şoptit mamei:

-Şi eu vreau să cânt la vioară. Te roog mami.
-Bine draga mea.

După un an, fetiţa a început să ia lecţii de vioară în particular, cu un profesor foarte renumit. Cu fiecare an ce trecea, fetiţa devenea tot mai bună, iar talentul ei înnăscut putea fi observat chiar şi de un om de rând. Dar din clasa a cincea, fata devenea din ce în ce mai tristă, pe zi ce trece. Îi vedea pe copiii de vârsta ei, că mergeau la tot felul de concursuri naţionale şi internaţionale. Nu înţelegea de ce ea nu putea merge. La vârsta de 16 ani, toţi colegii ei aveau nenumărate diplome, primite din alte ţări. Aflase pe parcurs de la aceştia că drumul sau cazarea erau plătite mereu din banii părinţilor. Atunci şi-a dat seama. Situaţia ei financiară nu era una foarte bună, de aceea nu mergea la concursuri. De aceea talentul ei nu va fi niciodată recunoscut de cei din jur. Acum fata are 17 ani şi începe să se îndrăgostească de unul dintre cei mai buni pianişti din lume. Un tânăr de 19 ani, care studiază din păcate în Tokyo. La 2000 km depărtare de Konoha, oraşul fetei. Când i-a spus mamei sale în dimineaţa aceasta că şi-a strâns bai din clasa a opta ca să poată studia facultatea şi ce a mai rămas din anii de liceu la Tokzo, aceasta a spus că sub nicio formă nu o va lăsa să meargă aşa departe. Nu îi venea să creadă. De ce o făcea mama ei să sufere atât? Chiar nu o iubea, chiar nu vroia ca ea să fie fericită? De ce pe fratele ei l-a lăsat să meargă în America? La o depărtare mult mai mare? Îşi ura mama din tot sufletul..sau cel puţin, aşa credea.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~End Flash Back~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

-Sakura! Lasă-mă să intru! atâta insistă femeia asta, nu mai suport. Bine, fie ca ea. M-am ridicat din pat şi am mers cu paşi mărunţi înspre uşă. Am descuiat şi am văzut-o pe mama aşezată în fund, lipită de peretele holului, cu capul în mâini, plângând. Am întrebat-o ce are, dar nu mi-a răspuns. M-am aşezat lângă ea, am luat-o în braţe şi mi-am cerut iertare pentru că am exagerat. I-am şters lacrimile şi am început să vorbesc.

-Ştiu că situaţia noastră financiară lasă de dorit. Dar mamă, te implor, lasă-mă să plec. Voi intra cu bursă la liceu, pentru că am făcut cerere şi mi-a fost acceptată. Voi face tot posibilul ca la facultate să intru la „fără plată”, iar dacă asta nu se va înâmpla, mă voi întoarce înapoi în Konoha. Te rog mamă. Aşa cum pe Naruto ai putut să îl laşi să meargă cu orchestra în America, aşa mă poţi lăsa şi pe mine să merg în Tokyo. Este mult mai aproape. Te rog. Nu a mai zis nimic. Am avut o voce atât de calmă şi de cristalină, că dacă ar fi spus „nu” ar fi avut inima de piatră. A încuviinţat încet din cap, iar eu i-am mulţumit din suflet. Mai erau două săptămâni până să încep ultimul an de liceu şi trebuia să îmi caut o locuinţă în marele oraş. Simţeam că viaţa mea se va schimba radical şi aveam sentimentul că asta se va întâmpla şi peplan personal, nu doar profesional. Ştiam că viaţa mi se va schimba în bine.

Cam atât dragilor. Acum să o aşteptăm pe Ciocolina să vedem ce face . (HELLO) Zbyee ^.^

Melodia Capitolului:

Heii!

Prima, prima. (HELLO)

Doamne, genial capitol iubire (GOO)

Asa superb in love

Parca simteam si eu durerea Sakurei :o3

Foarte frumos, bravo! :x

Ideea este absolut geniala <3

Sunt convinsa ca va fi o colaborare mirifca in love

Spor la scris amandurora! kiss

Va iubesc ;o3 <3

Iubiricaa <33

Deci, ma bucur ca ai pus capitolul si chiar as avea eu cateva idei pentru o continuare, insa ma ma gandesc putin. Oricum, primul capitol este de-a dreptul genial, chiar ma bucur ca ai vrut sa facem colaborare. Asa, fara alte detalii, nextul o sa apara sper, saptamana asta, dar daca nu, atunci mai asteptati. :)) In orice caz, ma straduiesc. V-am pupacit dulce.

choco^^

Vaii Ellzii! <33

Sincer, nu credeam ca o sa-mi placa atat de mult. Ideea e absoluta geniala si fac pariul ca cel de 19 ani e Sasuke. Vaii cat imi place. :x

Insa sincer, actiunea e cam grabita. Puteai sa mai descrii sentimentele Sakurei si ale mamei iar actiunea ar fi descurs mai lent. Ai avut si cateva greselute de tastare, corecteaza capitolul inainte sa-l postezi.

Nu zic mai mult ci doar ca il ador. Am vurt sa-l citesc dimineata dar m-am luat cu temele si am uitat. Sincer imi place chiar foarte mult. Mai ai putin de muncit insa sunt sigura ca vei reusii, iar fic-ul va fi exceptional. Haide, pune-te pe tastat.

Spor la scris si multe idei geniala ca si asta. :))

Hey, Ellz!

Chiar nu stiam ca ai mai inceput un fic! Bine ca am cotrobait eu pe aici!

Mie mi se pare chiar foarte dragut!

Acum gandul imi sta la un singur cuvant: Next

Choco, sa-l pui cat mai repede!

Spor la scris! Va iubesc ...Crissy

buna fetelor, primul capitol a fost frumos si chiar interesant
Sper sa aduceti nextul repede si va rog sa ma anuntati cand il puneti.
Ja ne! hi!

~ Chapter two ~

Zborul era mai obositor decat ar fi crezut. Se trezise de dimineata si de atunci alergase incolo si incoace incercand sa isi dea seama daca a uitat ceva. Bagajele erau gata, la fel si gentuta de mana si tot ce-i mai ramanea de facut era sa cheme una din acele masini de culoare galbena care sa o duca la aeroport. Ii saruta obrajii mamei sale si isi imbratisa tatal. Le facu cu mana incercand sa isi inabuse un suspin. Se urca in masina, strada larga intinzandu-i-se in fata ochilor.

Inca isi amintea lacrimile de pe chipul palid al mamei sale si glasul intretaiat al sotului ei atunci cand ii urase drum bun. Le era recunoscatoare ca o lasasera intr-un sfarsit sa plece si stia ca asa viitorul ei avea sa prinda un contur sigur. Nu ii placea ideea de a fi atat de departe de ei, insa stia ca asta era singura sansa de a-si urma visul. Se lasa purtata de mii de ganduri melancolice privind pe gemuletul ingust al avionului. Norii erau mai albi ca niciodata. Te imbiau parca sa ii atingi si sa le simti textura moale. Nu erau de fapt decat niste simpli vapori de apa stransi laolalta. Alcatuiau acele forme cu contururi nedeslusite si parca vroiau sa te faca sa le ghicesti incercarea de a crea o fiinta.

Uneori avea impresia ca il vede pe fratele sau, alteori pur si simplu niste forme ciudate, distorsionate. In tot cazul stia ca ii era foarte dor de el. Si-ar fi dorit sa il mai vada macar o data inainte de a pleca, insa stia ca la un moment dat vor fi iarasi fata in fata, zambindu-si. Ofta zgomotos iritata de faptul ca nu putea sa adoarma. Desi era foarte obosita, nu avea puterea de a inchide pleoapele. Vroia sa vada tot, peisajul de afara o fascina si nu avea de gand sa piarda nici macar un firicel de praf.

La un moment dat i se paru ca vede ceva pe gemulet. Se incrunta privind mai atent, insa se parea ca misterioasa forma albastra disparuse. Oare ce putea fi? Incepuse sa isi puna tot felul de intrebari cu privire la acea iluzie, insa nu reusi sa-i desluseasca misterul. Lasa in urma aceste idei cam naive dupa parerea ei si se concentra din nou asupra peisajului alburiu. Imaginea sa se vedea usor stearsa in plasticul transparent al geamului. Ochii verzi ii placeau cel mai mult. Era o culoare speciala dupa parerea ei, mai ales ca ii pigmenta irisul fiecarui ochi. Se privi cateva clipe, insa brusc simti o zguduitura puternica.

“Buna ziua doamnelor si domnilor, pilotul doreste sa va informeze ca mai sunt in jur de treizeci de minute pana la aterizare, insa se pare ca avem niste probleme la motor. Nu va faceti griji, deoarece mai mult ca sigur vom reusi sa aterizam pe pista in siguranta. Rugamintea noastra este sa fiti calmi si sa va asigurati ca aveti centurile de siguranta cuplate. Membrii echipajului se vor plimba printre scaune, iar daca aveti nevoie de ceva nu ezitati sa le cereti ajutorul. Multumim.”

Desi anuntul fusese destul de incurajator, mai toti pasagerii incepusera sa tipe. Avionul cobora cu viteza spre sol si eforturile pilotului nu pareau a da roade. Rozalia se uita panicata in jur, insa isi spuse ca totul va fi bine si isi prinse centura de talie. Isi sprijini mainile de manerele scaunului si astepta in liniste. Capul incepuse sa o doara si tipetele celor din jur nu erau de niciun ajutor. Incerca sa se calmeze, insa degeaba, ceva nu era in regula cu ea. Inchise si deschise ochii de mai multe ori respirand adanc. Pana la urma reusi sa isi mentina echilibrul in scaun. Turbulentele erau tot mai puternice, insa avea sa scape curand de acea senzatie de rau. Sau cel putin.. asa spera. Privi pe geam, insa afara se intunecase dintr-o data. Totul era negru in jurul avionului si concentrarea ii disparuse. Ce se va intampla cu ea? Va supravietui sau acesta ii era sfarsitul? Inchise ochii rugandu-se ca totul sa se termine mai repede, insa o zguduitura puternica aproape ca o dadu cu capul de scaunul din fata.

Lumina se stinse brusc si totul fu cufundat in intuneric. Pentru o clipa linistea se asternu ca o patura groasa asupra multimii, insa in nici cateva secunde totul se cutremura. Compartimentele pentru bagajele de mana se deschisera toate deodata si genti de toate marimile incepura sa cada de acolo lovindu-i pe unii dintre pasageri. De data aceasta zdruncinatura reusise sa ii provoace rozaliei o lovitura destul de puternica la cap, aceasta stand acum cu chipul aplecat in fata si cu ochii inchisi. Cateva picaturi rosiatice i se prelingeau pe pielea alba cazand mai apoi pe podea.

Oare.. aici se va sfarsi?

Si cam asta este capitolul al doilea. Cred ca este putin cam scurt, insa inspiratia mea este cam pe langa. :)) Oricum, sper sincer sa va placa. V-am pupacit dulce. in love

choco^^

hey deci imi place foarte mult ficul vostru e minunat si vreau next repede hai Elisor sper ca il aduci saptamana asta!!! please

astept next a hug

si PWP

doolce

pe amandoua friends

frumos frumos huh?

imi place foarte mult ideea in love

si eu iubesc foarte mult vioara in love

va felicit pe amandoua dap !

imi place foarte mult cum descrieti ... m-ai ales choco kiss

amandoua va descurcati grozav huh?

bine ca am cauttat pe aici ca altfel nu as fi gasit fic-ul nervi!

sa veniti repede cu next-ul sad

te rog sa ma anunti cand pui next-ul good

astept next-ul cu ardoare dance2

cu drag Iva good job

Iubiricaa, supeerb in love

Ti-am mai zis ca ador cum descrii? :o3

Iti zic acum: mult mult mult mult mult <3

Acum sunt si mai curioasa ingrijorat

Suspansul asta.. :-w

Ellzisor vino mai repede cu next-ul ala ;;) ;o3

Spor la scris si idei amandurora! kiss

Felicitari pentru ideea geniala de fic <3

Vaaaaaai !!!!! Nu creed?? Oare ce se va intampla cu Sakura? .. Doamne, ce tot vorbesc aici, ca numai eu stiu ce va urma

O sa incerc din rasputeri sa ma ridic la nivelul tau sotioara dulce .. sa nu mai spui ca nu ai avut inspiratie (D) Capitolul este pur si simplu genial ...

Sper ca next`ul va veni in weekend, sau daca nuu.. Nu stiu (D)

V-am pupaciit

Hello ^.^ Am venit cu next-ul, care e slab, în comparaţie c cel postat de Choco, dar asta e.. lipsa de inspiraţie, creierul prăjit de şcoală.. Deci scuzaţi . sad

~Chapter three~

Sunetul viorii pătrundea prin uşa de lemn de la intrarea în sală. O fetiţă de 9 ani cânta un concert frumos, destul de greu pentru vârsta ei. Cu siguranţă era un talent înnăscut, deoarece avea acea acurateţe, pe care rar o mai găseşti la un violonist. Nu era doar tehnica la ea. Nu făcea totul mecanic. Simţea muzica şi cânta din suflet. Pentru că îi plăcea. Sakura Haruno. Fata frumoasă, cu ochii de smarald, pielea albă, un zâmbet cuceritor. Talentul înnăscut, de care şcoala de muzică din Tokio chiar are nevoie. Şi această fată chiar îşi doreşte să ajungă acolo. Asta dacă va supravieţui....

Un nod în gât nu o lăsa pe fata din patul salonului să mai respire. Începuse să tuşească. Probabil avusese un vis urât. Părul ei roz, odinioară strălucitor, era prins la spate într-un coc ciufulit, fruntea fiindu-i bandajată cu o faşă albă, lată. Asistenta tocmai intră în salon când fata încercă să se ridice, sprijinindu-se de marginea patului. Făcu doi paşi, apoi, slăbită, căzu înapoi pe salteaua moale. Capul o durea îngrozitor şi nu îşi mai amintea nimic. Decât că fusese în avion, iar apoi, ca din senin, totul în faţa ochilor se făcu negru, ţipete, apoi, dintr-o dată o linişte deplină, ca de mormânt. Iar acum se trezi aici, într-un salon oarecare, dintr-un spital.. oarecare. Nu cunoştea pe nimeni, iar cel mai rău, nu avea de gând să îşi anunţe părinţii deoarece amândoi ar fi căzut de acord că cea mai bună soluţie ar fi ca ea să se întoarcă în Konoha. Dar ea nu vroia asta. Vroia să... Prin crăpătura făcută de uşa deschisă de către asistentă, Sakura putea zări o siluetă. Un trup zvelt, bine-lucrat, părul negru ca nopatea înnorată şi acei ochi negri, de onix. Fără doar şi poate, putea spune că este el. Cel mai renumit pianist, pe care îl admira foarte mult. Uitând de durere, sau de orice altceva, ieşi în fugă din salon, păşind grăbită în direcţia în care o luase băiatul. Înspre cantină. Avea să îl prindă din urmă, asta dacă nu amărâta aceea de asistentă pitică, de 1,50 m şi grăsuţă nu ar fi fugit, gâfâind, ce-i drept, după ea. O prinse în cele din urmă de mână, iar în ciuda tuturor stăruinţelor pacientei, o târî înapoi în salon, spunându-i că nu are voie să facă efort. Fără speranţă, fata se întoarse, după cum îi spusese asistenta, înapoi în camera ei. Se aşeză pe patul înalt şi deschise o carte, începând să citească, din ce în ce mai absorbită de lectură. În timpul acetsa, nici nu îşi dădea seama de cele petrecute în salonul public. O femeie fusese transportată de urgenţă la spital, iar acum aceasta dormea pe patul ce se afla vis-a-vis de al rozaliei. Nemaiputând însă suporta singurătatea, Sakura vru să se ridice, să pornească din nou, hoinărind, pe holurile spitalului. Dar ce văzu atunci o lăsă cu gura căscată, fiindu-i imposibil să îşi creadă ochilor. În patul vecin se afla o femeie palidă, brunetă, care stătea acum ridicată în fund, răsfoind o revistă.

-O, drăguţă, credeam că ai adormit citind. Bună, i se adresă femeia, lăsând-o pe Sakura cu gura până în pământ. Ei, las-o.. Chiar aşa de palidă sunt? adăugă femeia chicotind.

-Aaa.. Nu, nu. Mă scuzaţi. Credeam că sunteţi violoncelista Mikoto Uchiha. Cred că v-am confundat. Îmi pare rău că m-am holbat, spuse Sakura în timp ce, de ruşine, vru să părăsească cât mai repede încăperea. Dar în acel moment, uşa se deschise şi pe ea îşi făcu apariţia nimeni altul decât tânărul după care alergase mai devreme. Era şi el palid, dar nu fiindcă era bolnav, ci fiindcă era trist. Putea citi asta în ochii lui.

-Ba da, chiar ea este, spuse acestea adresându-i-se Sakurei, apoi, întorcându-se spre Mikoto, adăugă: Bună, mamă. Rozaliei nu îi venea să creadă. Se afla în încăpere cu două din persoanele pe care le admira cel mai mult. Era ca un vis împlinit.. asta dacă nu ar fi venit doctorul să strice atmosfera. O împinse uşor pe Sakura înapoi pe pat, spunându-i asistentei grăsuţe să îi debandajeze fruntea. Îi controlă apoi rana cusută şi îi întinse fetei forumularul de externare. „Uf, slavă Cerului” gândi rozalia. După ce doctorul plecă, asistenta o conduse pe Sakura în locul unde îi fuseseră duse bagajele. O lăsă să se îmbrace, apoi o întrebă dacă vroia să îi cheme un taxi. Fata îi spuse că nu, apoi îi ceru doar adresa scolii de muzică. După ce scăpă într-un fina de gura asistentei, se întoarse înapoi în salonul în care fusese internată. Dar Mikoto nu mai era acolo. Îl vedea doar pe brunet-ciudat, nu îşi ma amintea numele lui- stând picior peste picior pe un fotoliu din salon. Nu a mai intrat. A fugit repede înspre lift, sperând că tânărul nu a văzut-o şi s-a îndreptat spre staţia de taxi, care se afla pe strada paralelă cu spitalul. Urcă în cea mai apropiată maşină şi îi întinse şoferului hârtia pe care era scrisă adresa şcolii. Nu ştia ce va face acum, ce o va aştepta, dar ştia că totul va fi bine, aici, pe pământ.

Cam atât.. Şi scuzaţi că este aşa scurt capitolul. Acum să o aşteptăm pe Choco să vedem ce va face in love

Zbbye ^.^

E superb!

Il adoor!!

Hm.. ce interesant!

Sa ma anuntati cand ati pus nextul!

ceau!

Ce dragutz e... in love

il iubesc!!! Sincer, cred ca m-am indragostit de descrierea pe care o detineti amandoua! E atat de mirific, special si ... demential!!! E la fel ca sunetul linistitor al viorii: te duce intr-o melancolie adanca din care nu ai mai vrea sa ma iesi! in love

Scumpilici multam ca m-ai anuntat Love Music. 962758

!
Vai ce mult imi place acest fic Love Music. 385627

.
Incredibil il ador , iubesc si toate alea Love Music. 208323

.
Cat de frumos puteti descrie iubirilor dap !

Ellzisoru lui mama , cum adik e neinspirat ? Tu vrei sa te fac tocana nu ? Love Music. 947835

Astept cu nerabdare nextul , Chocolina mea :)
Sa ma anuntati cand il pune-ti :x
V-am pupat kiss

!

foarte frumos draga huh?

ma bucur enorm de mult ca Sakura si-a revenit in love

ma bucur mult si pentru ca sa intalnit cu Sasuke in love

sa vi repede cu next-ul sad

sunt curioasa ce se mai intampla nervi!

te rog sa ma anunti cand pui next-ul good

astept next-ul cu ardoare dance2

cu drag Iva good job

Breee, tu-ti inspiratia. Cum adica nu-i frumos? (D) Vezi ca te bat si nu-i de bine. :)) Asa, deci ma bucur ca cei doi s-au intalnit, iar acum asteptam sa vedem ce se va mai intampla, deoarece eu una nu prea stiu. =))) Poate imi vine o idee, sper. :)) In orice caz, capitolul este foarte frumos si imi place mult de tot. Te-am pupacit dulce.

choco^^

Subiect: Re: Love Music. Sam 04 Feb 2012, 09:34

Wow, povestea este asa de frumoasa, imi pare rau ca nu aveti mai multi fani sad

Choco, imi pare bine de cunostinta, sa aduci nextul cat mai repede!!!

Vizitator

Super tare ficul,sa aduceti nextul cat mai repede! happy2

Subiect: Re: Love Music. Dum 26 Feb 2012, 08:51

Chapter four

Tanara privea ca vrajita pe geamul automobilului. Privelistea ce i se afisa in fata ochilor era superba. Nu mai vazuse niciodata atat de multe cladiri inalte si atat de multe afise multicolore. Pe langa asta, norii parca pareau desprinsi dintr-un cu totul alt peisaj. Fiecare avea cate o forma, diferita de a celorlalti. Fiecare era unic in felul sau si, precum moleculele de ADN, fiecare avea un alt cod. Cateva raze timide razbateau pana pe chip, luminandu-i obrajii trandafirii. Se dadu putin mai intr-o parte continuand sa priveasca pe geam. Gandul ii zbura la salonul din spital, mai cu seama la brunet si la mama sa. Inca nu putea sa proceseze ultimele informatii stocate in creier. Parca ceva nu mai vroia sa functioneze ca sa ii puna ideile in ordine. Tot ceea ce stia cu siguranta era ca tocmai facuse cunostinta cu persoanele pe care nici in visele ei cele mai frumoase nu avusese parte sa le intalneasca. Ofta resemnata observand ca in fata ei se inalta o cladire inalta, impunatoare. Soferul opri masina chiar langa gardul acesteia si ii spuse rozaliei ca aceea era facultatea la care avea sa invete. Tanara ii multimi zambindu-i sincer. Isi lua bagajele si porni inspre explorarea noii sale “locuinte”.

Poarta mare din fier se deschise fara niciun zgomot. Fata pasi inauntrul curtii facultatii si, vazand ca nu-i nimeni prin jur, se gandi ca poate gasea pe cineva in cladire. Ajunsa la usa de la intrare o deschise si inainta pe coridoul lung. Pe fiecare dintre peretii ce margineau culuarul erau prinse faimoase tablouri frumos inramate. Majoritatea infatisau diferiti compozitori celebri, insa printre ele mai erau si altele ce aveau ca tematica natura. Dupa ce merse o buna bucata de vreme cautand cu privirea ceva care sa ii atraga atentia, adolescenta zari o usa de care era prinsa o placuta inscriptionata cu “Biroul directorului”. Lasandu-si bagajul langa usa, fata apasa sfios pe clanta. Rosti un “Imi cer scuze de deranj” si isi facu curaj sa inainteze putin. In fata ei, pe un scaun incapator statea un barbat de varsta mijlocie, insa de o frumusete rara. Trasaturile fetei ii erau puse in valoare de ochii verzi, stralucitori. Acesta ii zambi bland tinerei, dupa care incepu sa ii spuna tot ce era necesar sa stie in legatura cu sederea acolo.

- Acum ca v-am lamurit, domnisoara Haruno, va poftesc in camera dumneavoastra care se afla in aripa de vest, undeva la etajul al doilea. Uitati cheia apartamentului si sper sa va fie pe plac.

Tanara ii zambi la randu-i si apuca cheia increzatoare. De acum, totul avea sa fie simplu si nimic nu va mai sta in calea visului sau. Pe drum reusi totusi sa se rataceasca, insa cu ajutorul hartilor care impanzeau fiece alee, reusi sa gaseasca pana la urma blocul din aripa de vest. Urca scarile placate cu marmura neagra pana la etajul doi si de acolo pasi pe holurile lungi sperand ca nu trebuia sa mearga prea mult pana sa ajunga la camera sa. Norocul ii surase de aceasta data, deoarece camera sa se afla doar la doua usi de holul ce dadea in casa scarii. Descuie rapid usa si intra curioasa sa vada cum era noua sa camera. Ceea ce vazu o surprinse placut, asa ca Sakura incepu sa despacheteze numaidecat. Se arunca pe pat zambind cu gura pana la urechi. Era intr-adevar fericita si abia astepta sa isi cunoasca noii colegi si noii profesori. Era atat de nerabdatoare, incat de ridica, cauta prin dulap ceva mai comod de imbracat, se schimba, dupa care porni in recunoastere.

Ii placea mult ce vedea, mai ales ca afara totul era atat de verde si florile erau atat de frumoase. Se plimba o vreme pe aleile intortocheate, dupa care reveni in foisorul pe care il vazuse mai devreme. Se aseza pe una dintre bancute incepand sa fredoneze un cantec vesel ce o binedispunea de fiecare data. Desi fata era un as atunci cand venea vorba de vioara, acesteia ii placea si sa cante vocal. Ea credea ca nu prea avea voce, insa asta nu o oprea sa continue sa cante atunci cand era singura. La un moment dat, simti cum cineva ii prinse o floare in par. Se intoarse curioasa sa vada cine putea fi. In fata ei statea un tanar cu cei mai frumosi ochi albastri si cu cel mai ciufulit par blond. Avea un zambet gigantic pe fata, insa, ca un gentleman, ii lua mana pupandu-i podul palmei. Tanara se inrosi instantaneu, insa ii zambi la randu-i bland. Se tot intreba cine putea fi acel tanar misterios.

Asa, cam asta ar fi capitolul. Nu prea am avut eu inspiratie, dar ce sa-i faci? :)) Sper totusi sa va placa. V-am pupacit dulce. in love

choco^^

Subiect: Re: Love Music. Dum 26 Feb 2012, 09:39

Bună fetelor!
Uite v-am citit şi eu fic-ul şi pot spune că îmi place tare mult ideea şi felul în care descrieţi cu lux de amănunte evenimentele. Mai mult nu prea am ce spune că nu sunt în măsură să vă critic.
Şi pentru ce aş putea să vă critic? Pentru felul în care descrieţi ? Adică superb? :))
Acum lăsând gluma la o parte, sper să aduceţi următorul capitol cât mai repede şi să nu ne lăsaţi să aşteptăm! ;;)
Vă pup pe amândouă!

Andreea Drăgan · Subiect: Re: Love Music. Dum 26 Feb 2012, 10:52

Buna!
M-am speriat sincer cand am citit ca Sakura s-a lovit la cap... Nu pot sa cred ca a si dat de Sasuke.. intr-un mod atat de neplacut.. in spital.. IN fine, ma bucur ca a ajuns acolo unde voia.. Sper sa fie fericita si sa se descurce acolo.. dar cum va stiu eu pe voi doua va fi un fic plin de actiune.. Astept urmatorul capitol. a hug

Subiect: Re: Love Music. Dum 26 Feb 2012, 20:42

Uuuuf Chocolinaaa in love

De cand asteptam eu capitolul asta ;x Si iata ca a venit.
Nici nu stiu ce ma voi face in continuare.. Cred ca imi va lua 10 ani sa scriu un capitol pe masura nervi!

Vai vai.. Si ce gentleman e blondul =]]] SI ce emotiva este Sakura ;s
Hai bre ca ma pun pe scris. Te-am pupacit dulce kiss

Subiect: Re: Love Music. Dum 26 Feb 2012, 21:12

Buna! Am inceput sa citesc ficul!

Este foarte frumos,sincer.

Imi place mult ideea si astept cu nerbdare urmatorul capitol:D

Bye:D

Subiect: Re: Love Music. Vin 13 Apr 2012, 03:23

Acum am terminat si eu de citit si mi se pare....foarte frumos! huh?

Choco, Ella, va iubesc ficul deja. rusinos

Amandoua aveti un mod minunat de a descrie care mie imi place foarte mult.
Si, da, stiu ca e ora 3. lough

De-abia astept urmatorul capitol! Sper sa aveti multe, multe idei! happy2