Disclaimer : Nu deţin nicio poveste din romanele lui Anne Rice, trilogia "Interviu cu un vampir", "Regina Damnatilor", "Hoţul de trupuri

Sakura P.O.V

Sper ca va placut!

Stiu ca e scurt, da mi-a luat doua ore sa-l fac, plus ca ma simt foarte rau , asa ca vreau putin mai mute comentarii. Din perspectiva lui Sasuke o sa apara mai tarziu. Aaa..da..si ` Squirrel `, nu o sa fie chiar de +16, ceva p-acolo
Fara alte palavrageala, urmatorul capitol :

---->2

pentru ca ati citit.

Pai am recut si eu pe la noul tau ficulet sui ce pot spune ... parca ar fii un film horror . Sincer este putin cam infricosetor , numai peisajul pe care il descrii ma sperie . Sasuke rapit , ok asta-i noua . Hmmm , oare cum a putut cineva atat de maret precum el sa fie rapit si oare de ce ?
Fata de primul fic acesta este mai bun , se cunoaste o diferenta si faptul ca incerci sa descrii sentimentele , dar este o problema . Treci prea repete , actiunea decurge bine pana cand vine vorba de descriera sentimentala . Incerci sa descrii sentimentele , dar o fasci prea repede . Incearca sa te pui in locul personajului . Ai grija la acest aspect si va fii foarte bine , este singurul lucru care iti lipsesti , si da ca aproape uitasem , ai prea mult dialog , incearca sa mai reduci din el .
Cam atat , bafta cu ficuletul acesta .

Știu că nu au trecut multe ore da când am postat capitolul 2, si vad ca nu am mai multe comentarii , dar bunătatea din mine dă pe afară, spunând să postez capitolul 3. Stiu ca pare scurt, dar mi-a luat foarte multe ore, si sper ca merita . Deci, here we are :

Sunt vampirul Sasuke. Am o poveste pentru voi. Despre ceva ce mi s-a întâmplat.
Începe la Miami, în 1990, şi vreau într-adevăr să pornesc chiar de-acolo. Dar este important să vă pomenesc şi de visele pe care le-am avut înainte, pentru că fac parte din poveste. Mă refer la visele despre o copilă-vampir, cu minte de femeie şi chip de înger, la visul cu prietenul meu muritor Naruto Uzumaki.
Mi-am visat şi copilăria muritoare din Franţa -- vise cu ierni înzăpezite petrecute la castelul mohorât şi ruinat al tatălui meu, în Champs Elisee, pe vremea când mergeam să vânez haita de lupi, care prădase sărmanul nostru sat.
Visele pot fi la fel de adevărate ca şi faptele. Sau, cel puţin, aşa mi s-au părut după aceea.
Eram într-o dispoziţie neagră când au început aceste vise; un vampir vagabond rătăcind pe pământ, uneori atât de acoperit de praf, încât nu dădea nimeni niciun semn că m-ar observa. La ce bun să am părul negru şi bogat, ochi negri strălucitori, haine strălucitoare, zâmbet irezistibil şi un trup bine proporţionat de un metru optzeci, care putea -- în ciuda celor două sute de ani pe care îi avea de fapt -- să treacă drept trupul unui muritor de douăzeci de ani ? Rămăsesem totuşi un om rezonabil, un fiu al celui de-al optsprezecelea secol, în care trăisem de fapt înainte de a mă fi născut în Întuneric.
Pe măsură ce anii '80 se apropiau de sfârşit, mă schimbasem tot mai mult faţă de vampirul ageamiu şi dichisit care fusesem odată, atât de ataşat de clasica mantie neagră şi de dantelă, gentlemanul cu baston şi mânuşi care dansa sub lămpile cu gaz aerian.
Mă transformasem într-un fel de zeu tenebros, mulţumită suferinţelor şi triumfului, dar mai ales sângelui respectabililor noștri vampiri. Aveam puteri care îmi permiteau să răstorn lucrurile şi chiar să înspăimânt. Aveam puteri care mă făceau melancolic, deşi nu înţelegeam întotdeauna de ce sunt aşa.
Puteam, de pildă, să mă ridic în aer după dorinţă şi să călătoresc pe vânturile nopţii distanţe mari, la fel de uşor ca un spirit. Puteam să aprind un foc numai din dorinţa de-a o face. Mai puteam, de asemeni, să chem cu vocea mea supranaturală nemuritori de peste mări şi ţări şi să citesc fără efort gândurile vampirilor şi ale oamenilor.
Nu-i rău, trebuie că gândiţi. Dar detestam asta. Mă necăjea, fără îndoială, vechiul meu eu -- băiatul muritor, strigoiul nou-născut, hotărât să fie bun şi devenit rău pentru că aşa îi cerea soarta.
Să ne înţelegem, nu sunt un singuratic. Am o conştiinţă aprigă şi nemiloasă. Aş fi putut să fiu un tip drăguţ. Poate că şi sunt uneori. Dar am fost întotdeauna un om de acţiune. Neliniştea e un pustiu, frica la fel. Iar aici veţi avea parte de acţiune, de îndată ce voi isprăvi această introducere.
Amintiţi-vă, începuturile sunt întotdeauna dificile şi, deseori, nefireşti. Au fost într-adevăr nemaipomenite şi îngrozitoare ? Când ? Familiile fericite nu sunt toate la fel. Nu pot să pornesc cu "La început" sau cu "M-au lepădat din carul cu fân la amiază", chiarc dacă aş vrea. Am început întotdeauna cu ce-am putut, credeţi-mă. Uitaţi şi un citat : " Poţi conta întotdeauna pe o crimă dacă vrei o scriitură neobişnuită". Iar neobişnuit nu poate însemna şi experimental ? Ştiu deja că sunt plastic, înzorzonat, luxuriant, lunecos - mi-au spus-o destui critici.
Am să fac, vai, lucrurile în felul meu. Şi vom începe cu începutul -- dacă nu cumva aşa ceva este o contradicţie -- vă promit.
Trebuie să vă explic chiar înainte ca aventura să se deruleze : eram adânc mâhnit din cauza celorlalţi nemuritori pe care i-am cunoscut şi i-am iubit, pentru că se îndepărtaseră de mult de ultimul nostru loc de întâlnire de la sfârşitul secolului al douăzecilea. E o nebunie să te gândeşti că am vrut să creăm un nou *sabat. Au dispărut unul câte unul în timp şi în lume, ceea ce era inevitabil.
Vampirilor nu le plac cu adevărat cei de felul lor, deşi au o nevoie disperată de tovarăşi nemuritori.
Din cauza acestei nevoi mi-am făcut discipoli -- Deidara Toshinki, care a devenit în secolul al nouăprezecelea răbdătorul şi, adesea, iubitul meu tovarăş, apoi, cu ajutorul lui involuntar, pe frumoasa şi **damnata copilă-vampir, Hinata. În timpul noptilor de vagabondaj solitar din a doua parte a secolului al douăzecilea, Deidara a fost singurul nemuritor cu care m-am văzut destul de des. Cel mai uman dintre toţi, cel mai necredincios.
N-am stat niciodată prea mult departe de cocioaba lui de pe miadanul de la periferia orasului New Orleans. Dar veţi vedea. Am să ajung si la asta. Deidara face parte din poveste.
Veţi găsi însă foarte puţin despre ceilalţi. Într-adevăr, aproape nimic.
Cu excepţia Hinatei. Pe Hinata am visat-o din ce în ce mai des. Să vă explic cum e cu ea. A fost distrusă de mai bine de un secol, însă i-am simţit mereu prezenţa, ca şi cum ar fi fost după colţ.
Eu însumi am creat această vampiriţă pătimaşă, dintr-o orfană muribundă -- era 1794 -- şi au trecut şaisprezece ani până să se ridice împotriva mea : "Tată, am să te bag în coșciug pe veci".
Pe vremea aceea dormeam într-un coşciug. A urmat o perioadă de tentative de crimă îngrozitoare, incluzând momeala cu victime muritoare otrăvite -- ca să-mi întunece minţile, cuţite care îmi sfâşiau carnea albă şi în final, aruncarea în mlaştinile împuţite de dincolo de mohorâtul New Orleans a unei copii neînsufleţite, făcute după chipul şi asemănarea mea.
Ei bine, n-a ţinut. Sunt foarte puţine căi sigure să ucizi un nemuritor. Soarele, focul... Trebuie să ţinteşti anularea totală. Şi pe urmă, e vorba despre vampirul Sasuke.
Hinata a avut de suferit de pe urma acestor tentative, fiind mai târziu executată de un sabat al băutorilor de sânge care înflorea taman în inima Parisului. Încălcasem regulile atunci când transformasem o copiliţă atât de fragedă într-un băutor de sânge; fie numai pentru atât, şi monştri parizieni ar fi putut să-i pună capăt zilelor. Le încălcase regulile la rândul ei, încercând să-şi distrugă creatorul -- şi să ştiţi că, din cauza asta, au hotărât s-o arunce afară, în lumina strălucitoare a soarelui care a transformat-o în cenuşă.
După părerea mea, este un mod tare afurisit de a executa pe cineva; aceia care te scot afară trebuie să se retragă repede în sicrie şi nu pot nici măcar să urmărească cum teribilul soare le îndeplineşte sentinţa neîndurătoare. La aşa ceva au supus-o ei pe rafinata şi delicata creatură desăvârşită de mine, graţie sângelui meu de vampir, dintr-un copil abandonat, bolnăvicios şi murdar, într-o dărăpănată colonie -- ca să-mi fie prietenă, discipol, iubită, muză, camarad de vânătoare... Şi fiica mea, ei bine, da !
Bătrânul meu profesor şi mentor, Shousuke, unul dintre păsrătorii secretelor istorice ale tribului nostru, este şi va fi întotdeauna lângă noi. Înainte să înceapă, venea la mine când şi când să mă cicălească : Nu cred oare că ar fi cazul să încetez odată cu crimele mele nemiloase care ajung invariabil în paginile ziarelor muritorilor ? N-am de gând să încetez a-l mai sâcâi pe Naruto Uzumaki, prietenul meu muritor, ispitindu-l cu Darul Întunecat al sângelui nostru ? Am habar că ar fi mai bine să nu-l mai dăm nimănui, niciodată ?
Reguli, reguli, reguli. Sfârşesc întotdeauna prin a vorbi despre reguli. Iar mie-mi place să sparg regulile tot aşa cum muritorilor le place să facă ţăndări, de cărămizile căminului, paharele de cristal, după ce au toastat.
Daţi-mi voie acum să vorbesc despre visele care veneau să-mi tulbure hoinărerilile.
Hinata aproape că mă bântuia. Chiar înainte să mi se închidă ochii, o vedeam lângă mine şi îi auzeam vocea şoptind încet, stăruitor.
Uneori alunecam înapoi prin secole până la micuţul spital cu şirurile lui de pătuţuri, unde murise copila orfană.
Iată-l pe bătrânul doctor trist, pântecos, ridicând trupul copilei. Şi strigătul. Cine striga ? Hinata nu striga. Dormea atunci când mi-o încredinţase doctorul, convins că eram tatăl ei muritor. Şi e atât de frumuşică în visele astea ! Oare era atât de drăguţă şi pe vremea aceea ? Sigur că era.
"Înşfăcându-mă din mâinile muritoare ca doi monştri înspăimântători dintr-un basm de coşmar, voi, părinţi inutili şi orbi ".
Visul cu Naruto Uzumaki vine doar odată.
Naruto e bătrân în vis şi merge printr-o pădure de magnolii.
Nu este bărbatul de douăzeci şi patru de ani care mi-a devenit prieten, răbdătorul cărturar muritor care mă refuza cu regularitate când îi ofer Sângele Negru, lăsându-mi mâna caldă şi fragilă pe carnea mea rece, insensibilă, ca să-mi demonstreze afecţiunea şi încrederea în noi.
Nu. Acesta este tânărul Naruto Uzumaki, cel de-acum ani şi ani. Cu toate că e în pericol.
Tigru, tigru arzând strălucitor.
Vocea lui sau a mea e cea care şopteşte aceste cuvinte ?
Iată-l ivindu-se din lumina pestriţă; dungile lui portocalii şi negre seamănă cu însăşi lumina şi umbra, încât abia se distinge. Îi văd capul uriaş şi botul atât de moale, alb şi zbârlit de mustăţi lungi, delicate. Dar uite-i ochii galbeni, abia nişte crăpături, plini de oribilă şi nesăbuită cruzime. Naruto, colţii ! Tu nu-i poţi vedea colţii !
Dar el e curios ca un copil şi urmăreşte limba mare şi roz atingându-i lănţişorul de aur pe care îl poartă la gât. Îi mănâncă lănţişorul ? Doamne, Dumnezeule ! Colţii !
De ce mi s-a stins vocea ? Oare măcar sunt acolo, în pădurea de magnolii ? Corpul îmi vibrează ca şi cum m-aş strădui să mă mişc, gemete surde răzbat de după buzele mele pecetluite şi fiecare geamăt face să mi se încordeze toată fiinţa, până la ultima fibră. Naruto, fereşte-te !
Apoi văd că stă într-un genunchi, la umăr cu carabina cu ţeavă lungă. Pisica uriaşă este încă la mulţi metri distanţă şi se năpusteşte asupra lui. Aleargă tot mai tare, până ce pocnetul puştii o opreşte din drum, apoi îşi continuă fuga, în timp ce puşca bubuie din nou; ochii ei galbeni sunt plini de furie, labele sale se încrucişează într-un ultim efort de a se sprijini pe pământul moale.
Mă trezesc.
Ce înseamnă oare acest vis -- că prietenul meu muritor este în primejdie ? Sau, pur şi simplu, ceasul lui genetic se îndreaptă spre ultima oră ? Un om de douăzeci şi patru de ani poote să moară în orice clipă.
M-am gândit vreodată la Naruto, fără să mă gândesc la moarte ?

*sabat – adunare de vrăjitoare care, după credințele din evul mediu, avea loc sâmbăta, la miezul nopții, într-un loc singuratic;
**damnat – osândit la chinurile infernului.
[/b]

[/b] Sper ca va placut !

uite ca am aterizat si eu pe aici
imi place foarte mult ficul
nu prea am ce sa spun, poate unele replici ale dialogului ar putea fi scrise mai usor in vorbirea indirecta, in rest e ok, te pup si sa ma anunti la next...

Hello
M-am trezit si eu pe aici si pot sa spun ca imi place ceea ce vad I like it!! I like it !!!!
Astept next !!!
Teo

oau este foarte tare si este o idee noua abia astept nextul

hei u in mesaj ai zis ca ai vrea sa iti vad ficul nu sa ma indragostesc de el. e atat de frumos incat n-am cuvinte sa-l descriu. sunt sigura ca pe parcurs vom intelege tot dar pana acum imi place foarte mult. abia astept nextul

Rog un Moderator/ Admin sa inchida acest fic !