Chapter IV
Adevaruri ascunse...



Si ghiciti pe cine am vazut? ( Sasuke era in clasa, Ada ) TenTen. Ma gandeam eu ca se intamplase ceva de nu ajunsese la ora. Statea pe hol, ghemuita plangand in hohote. M-am asezat langa ea si i-am pus mana pe umar intreband-o ce s-a intamplat. Nu putea sa vorbeasca. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obrajii palizi. Nu suportam sa o vad asa. Oare ce i s-a mai intamplat. Oare iar a respins-o nesuferitul de Sasuke, sau s-a intamplat altceva. Am incercat sa o linistesc, dar tot ce a reusit sa spuna printre suspine a fost: ” mutare, alta clasa, dimineata, anu viitor, mutare, alta tara ” Deci, stai, stai, stai. Anul asta se va muta din clasa noastra intr-una de dimineata, asta insemnand ca nu o voi putea vedea decat 2 ore pe zi si asta doar in pauze. Am mai inteles si ca de la anu se va muta din tara. WTF? De ce se fac schimbarile astea bruste si drastice. Daca totul era din cauza lui Sasuke atunci idiotul ala va ajunge in spital cu mainile si picioarele fracturate si pe langa toate astea va ramane si fara mostenitori.
O lacrima plina de tristete mi se scurse din ochiul stang, apoi am intrebat-o un singur lucru: De ce? Ea s-a oprit brusc din plans si a zambit. Sa nu credeti insa ca dintr-o data a devenit fericita, nu. Zambetul ei nu era unul vesel. Se citea acest lucru in ochii ei plini de tristete. A deschis gura incercand sa spuna ceva, dar a inchis-o imediat inapoi. Nu isi gasea cuvintele potrivite. Am stat asa in tacere cam un minut intreg, care mie mi s-a parut ca este un an, un deceniu, un mileniu. De ce dra*u nu spune nimic? De ce ma face sa astept ca proasta raspunsul ei?
Atunci, parca citindu-mi gandurile mi-a raspuns in sfarsit la intrebare:
- Pentru ca tu sa fii fericita impreuna cu Sasuke... Stiu ca il iubesti si am aflat ca si el simte la fel pentru tine. De asta s-a despartit de mine. Nu poti sa negi, ti-ai dorit dintotdeauna sa fii iubita lui. Acum ai cale libera. Ce mai astepti?
Am ramas uimita la vorbele prietenei mele. De unde aflase? Ce i-a venit? Ea chiar credea ca voi fi cu Sasuke, dupa ce i-a facut? Totusi dupa ce tocmai spusese dovedea faptul ca raspunsul la ultima intrebare era DA...
TenTen se ridica in picioare si pleca spre clasa, dar dupa doi pasi se opri si mai adauga:
-Te-am urat dintotdeauna. Chiar daca inainte Sasuke nu te iubea, tot te placea. De fiecare data cand vorbea despre tine, se rosea tot. Stiam ca simte ceva pentru tine inainte ca tu sa aflii. Acum ca arati bine te iubeste si fizic si psihic. Stii esti noroceasa, pe mine nu ma iubit niciodata cu adevarat. Si sper ca nu mai crezi ca suntem prietene...
Am ramas langa perete in aceeasi pozitie in care eram si cand era si TenTen langa mine. Eram socata de vorbele ei. In primu rand, ce i-a venit dintr-o data daca a stiut mereu ca Sasuke pe mine ma iubeste, plus ca de ieri a parasit-o, de ce nu a facut asta de ieri? In al doilea rand, ce naiba tocmai am auzit? Sasuke m-a iubit pe mine in tot acest timp? Un zambet mic, dar totusi existent isi facu aparitia pe buzele mele. Ce faci Sakura? Prietena ta tocmai si-a facut o iesire dramatica si te-a lasat asa aici pe hol singura si tu te gandesti doar la Sasuke si mai si zambesti pe deasupra. Ce fel de prietena ii esti lui TenTen? ” Am fost o prietena buna! ( aceent pe am fost ) Acum am cale libera spre Sasuke... Dar daca totul a fost o minciuna, si Sasuke nu ma iubea? Trebuia inaite sa verific siguranta podului inainte sa pasesc pe el.” mi-am raspuns eu la intrebarile.
Brusc... mi-am adus aminte de formular. M-am uitat la ceas, tecusera doar 10 minute si biroul directoarei era dupa colt. M-am grabit sa duc formularul apoi am mers cu pasi epezi catre clasa. M-am asezat in banca mea. Dar ia stai... De ce statea Sasuke langa mine? Acum TenTen statea langa Hinata. Au facut schimb de locuri, dar de ce. Bine, bine, in afara de cearta de pe coridor si ura ei pentru mine de atata timp, TenTen nu are de ce sa se mute. Nu are un motiv destul de bun. Are doua. Eh, castigul meu. Macar nu-mi voi petrece restul orei certandu-ma cu ea. Am trecut pe langa ea si am facut o fata gen: ” Mare greseala ai facut fetito! ” M-am indreptat spre locul meu, langa Sasuke. Cand s-a uitat la mine, am simtit cum isi facura aparitia in stomacul meu o avalansa de fluturasi. M-am inrosit toata, dar m-am aplecat sa-mi iau pixul care cazuse ” accidental” pe jos. Atunci mi-am amintit... Biletelul. L-am luat din ghiozdan. Mi-era frica sa-l deschid.
-Ce e aia? se auzi glasul superb a lui Sasuke.
-Un biletel care l-am gasit in ghiozdan. Nu stiu de la cine e si ce scrie...
Brunetul ma indemna sa-l deschid. Daca vazu ca nu pot, ma lua de maini si pana la urma am reusit sa citesc: ” Sa nu te apropii de Naruto. Este al meu... ” doar aceste cuvinte erau asternute uniform pe foita alba. Literele erau scrise caligrafic si era doar o persoana care scria frumos din clasa: Hinata. Dar de ce mi-ar trimite un astfel de bilet si nu mi-a spus-o in fata? Sau de ce isi facea griji, eu nu-l iubesc pe Naruto... Il iubesc pe brunetul de langa mine, care incerca sa-mi ia biletelul. Pana la urma a reusit si s-a intristat, dar l-am asigurat ca nu simt nimic pentru prietenul sau. Dar oare de ce am spus asta. Planul meu era sa-l fac gelos. Sa-l fac sa plateasca.
Atunci... l-am auzit pe Sasuke ca a spus ceva, dar eu eram prea adancita in gandurile mele, asa ca l-am pus sa repete. Tocmai m-a invitat la o petrecere diseara. Am dat din cap in semn ca as fi incantata.
- Vin sa te iau la 11 ok?
L-am aprobat cu zambetul pe buze.
Sa nu va inchipuiti ca il las asa de usor. Dupa cum am mai spus vreau sa testez podul inainte sa calc pe el....

Heeeey Honey!

Pai, se pare ca ai veit cu un capitol nou.
Am o vaga banuiala ca acel bilet a fost trimis de Hinata, dar poate ca ma insel...
N-as prea vrea sa fie Hina dusmanca Sakurei, dar tu deizi pana la urma.
In rest, ai mai fi putut adauga putina desriere, dar e bine si asa.
Abia astept next-uletzul care sper sa vina curand.
Merci ca m-ai anuntat, sper sa o faci si in continuare.
Te pupik dulke, zbye!

Chapter V
Prietenii devin dusmani...

9:00, O doamne! Doar 2 ore pana vine Sasuke. Trebuia sa ma grabesc. Cu ce ar trebui sa ma imbrac? Cum sa-mi fac parul? Ce accesorii sa port? Intrebarile acestea nu se mai terminau. M-am indreptat cu pasi lenti si gratiosi spre geam. Imi placea sa dansez precum o balerina. Chiar daca am practicat acest dans mi-am insusit destui pasi de dans incat sa pot dansa prin casa cand eram sigura ca nu ma vede nimeni. Ma uitam absenta pe geam. In fata mea se ivea soarele insangerat, care obosit fiind trebuia sa mearga si el la culcare. El isi traise deja aventurile pe parcursul zilei, ale mele nici nu incepusera. Mai aveam 2 ore si incepea distractia. Daca Sasuke trecea testul pe care i l-am pus la cale, atunci merita sa-i arat sentimentele mele pentru el. Totusi exista si posibilitatea sa cada in plasa. Daca se intampla acest lucru atunci imi pare foarte rau pentru el, pentru ca il voi juca pe degete, exact cum a facut el cu mine.
Norii rosiatici se rareau din ce in ce mai mult, lasand in urma lor cerul senin de toamna devreme. Imi placea enorm sa admir peisajul vazut de la geamul din camera mea. Razele obositului soare se ravarsau pe ciresul din fata casei. Lumina strapungea crengile ciresului precum o mie de sageti mi-au sfasiat mie sufletul atunci cand Sasuke m-a facut sa sufar in ultimul hal. Si daca tot a venit vorba de el, cred ca ar trebui sa incep sa ma pregatesc. Trebuia sa arat bestial.
Am deschis usa dulapului si o avalansa de haine cazu pe mine. Cred ca nu mai facusem curat aici de o vesnicie. Ca de obicei mi-am promis ca voi face curat mai tarziu, totusi stiam ca pana la urma voi uita din nou. Dupa lungi cautari prin mormanul de haine de pe podeaua din camera mea, am gasit o rochie rosie mulata, destul de scurta pentru a-l face pe Sasuke sa-si piarda mintile, cu un decolteu generos. Mi-am lasat parul desprins. Mi-am facut o carare pe o parte. Am asortat rochia cu o agrafa cu un trandafir de aceeasi culoare cu aceasta. Mi-am pus la gat un lantisor delicat din argint cu o inimioara tot rosie. La mana mi-am pus trei bratari, fara de care nu puteam sa plec nicaieri. Mi-am luat o pereche de pantofi cu toc, dar nu foarte mare, in asa fel incat sa ma simt comoda in ei. Pana la urma urma o noapte intreaga de dans si distractie. Bun, deci eram gata de petrecere. Am aruncat o privire la ceasul de pe perete care indica ora 22:50. Uau ce punctuala esti Sakura! ”Oare si Sasuke va fi la fel, sau el va intarzia ca majoritatea baietilor, lasandu-te sa astepti?” ia stai o secunda. De ce vorbeam cu mine insami ca si cum as fi vorbit despre cineva cu totul diferit? Cred ca incepusem sa-mi pierd mintile...

Nu mai apucasem sa ma cert pe mine insami ca vorbesc singura de parca nu as fi eu, pentru ca soneria incepu sa sune. Se pare ca a ajuns. Era 23:00. Asta numesc si eu punctualitate. Sasuke ai un punct in plus. Am coborat in graba scarile de lemn si i-am deschis usa. Sasuke statea in pragul casei mele uitandu-se la mine ca la felul 14. Stiam ca eram imbracata superb, dar acum, cand ii vedeam expresia fetei sale, ma simteam foarte frumoasa. In orice caz nici el nu se lasa mai prejos, Era imbracat ca de obicei in niste blugi negrii care ii veneau perfect, un tricou de aceeasi culoare cu blugii, si pe deasupra un hanorac subtire gri. Mi s-e pare destul de ciudat, eu imbracata in rochie si el in blugi si hanorac. Lasand asta la o parte, nici nu mi-am dat seama ca ma holbam la el cam la fel cum o facea el. Bine ca m-am oprit ca el sa observe acest amanunt. Am vazut ca el doar sta acolo si se uita la mine, fara sa zica nimic, nu tu buna, nu tu ce faci, nimic. Se pare ca ti s-a anulat punctul in plus. Ai revenit la 0. Daca am observat ca el nu are de gand sa plecam, am decis sa sparg eu gheata spunand:
-Deci... mergem?
Cand am rostit aceste cuvinte brunetul scutura din cap, parca revenind dintr-o transa si aproba. Am strigat catre mama spunandu-i sa nu ma astepte pentru ca voi veni tarziu, apoi am mers impreuna cu Sasuke la masina lui. Ca un gentelman brunetul mi-a deschis usa, apoi el a urcat pe locul soferului si am pornit spre petrecere. Tot drumul am vorbit despre vacanta de vara, fusese ideea lui Sasuke sa deschida acest subiect. Oricum, mi se parea normal, voia neaparat sa afle ce s-a intamplat cu urata si nesemnificativa Sakura de inainte. Of, of, Sasuke, nici nu stii cu cine te pui...
Intr-un final am ajuns la destinatie. Sasuke iar facu pe omul politicos si ma ajuta sa cobor din masina. Petrecerea se desfasura in cel mai mare club din oras. Nu oricine putea sa intre, dar Sasuke fiind Sasuke, era imposibil ca in prezenta lui sa nu fim lasati sa intram.
Clubul era urias, plin de oameni pusi pe petrecere. Pe scena dansau provocator nelipsitele animatoare. Ceea ce mi se paru foarte ciudat este faptul ca Sasuke nu le dadu nicio importanta. Se uita doar la mine. Parca ele nu ar fi existat pentru el. Uite un lucru cu care m-ai impresionat. 1-0 pentru Sasuke.
I-am zarit pe prietenii nostri, Naruto, Gaara, Shikamaru, Ino si Temari. Ne-am dus direct la ei si am inceput sa facem glume si sa ne simtim bine. Cum era si de asteptat, bautura nu a lipsit, asa ca dupa vreo cateva pahare eram destul de ametita, dar nu destul pentru a nu fi in stare sa dansez. Am observat ca incepuse o melodie energica numai buna de dans, asa ca am spus deodata cu Sasuke:
-Dansam? Amandoi am pufnit in ras si ne-am indreptat spre ringul de dans unde am inceput distractia...

Chapter VI
Incurcaturi...

Eu si Sasuke am inceput sa ne miscam in ritmurile melodiei Puya- Sus pe bar. Nu eram un fan inrait al acestui artist, dar avand in vedere faptul ca nu prea judecam, mi se parea ca melodia era destul de potrivita.
Am inceput sa-mi misc formele in ritmul muzicii. Sasuke parea foarte atras de dansul meu. Totusi nici el nu se lasa mai prejos. Se vedea clar ca stia sa danseze foarte bine. Pentru o secunda am avut impresia ca toti s-au oprit din dansat, doar ca sa se holbeze la noi. Ce-i drept, dansam chiar bine.
M-am uitat la Sasuke si a zambit. Oh, Doamne de ce trebuie sa aiba zambetul acela de inger? Nu inteleg, el e un demon, cum poate sa fie atat de frumos, sau amabil uneori?
”Sakura, iar bati campii! Nu te mai gandi la Sasuke in felul asta! ” striga la mine o voce din capul meu. Bravo Sakura acum vorbesti si singura.
Am continuat sa dansam chiar daca eram urmariti indeaproape la fiecare pas. A trecut, o melodie, doua, trei, patru, zece si am obosit, atunci i-am propus sa ne oprim, acesta fu deacord.
Dintr-o data... mi se facu rau, asa ca am plecat afara sa iau o gura de aer proaspat. Am iesit din club indreptandu-ma catre un gard de care sa ma sprijin. Nu am apucat sa ajung la locul dorit, ca am simtit o durere cumplita in zona omoplatilor si am cazut lesinata pe pamant. Lumea mi se intuneca in fata ochilor. Totul era de un negru pur. Nu mai vedeam nimic. Dupa un timp scurt, banuiam eu am incercat sa-mi deschid ochii, nimic. Parca pleoapele mi-ar fi facute din cauciuc nu alta.
Nu puteam nici mainile sa mi le misc. Nici picioarele, ia stai o secunda, eram legata. Am incercat sa tip dar nu mai aveam voce. Eram atat de speriata incat nu mai puteam sa scot niciun cuvant.
Am simtit cum 2 brate puternice m-au ridicat de pe pamantul rece. Slava Domnului, era Sasuke. Sunt salvata, sper... Atunci am auzit o voce, care sigur nu apartinea brunetului, era vocea unui adult. O voce morocanoasa:
- Nu o lasati sa scape! Cand va redeveni constienta, cu siguranta va incepe sa se zbata si sa urle dupa ajutor.
Ce se intampla? A cui era vocea aceea? Cel care m-a luat in brate nu era Sasuke, era un barbat ciudat, care cu siguranta nu imi voia binele. Nu imi placea situatia in care eram, cu atat mai putin faptul ca nu voiau sa ma lase sa scap. Dar unde ma duceau? Ce voiau sa faca cu mine? Ce le-am facu eu lor? Nu mai puteam rezista, aproape am inceput sa plang, dar asta ar fi insemnat sa ma dau de gol ca sunt perfect constienta. Mi-am tinut in frau lacrimile de cristal si am inceput sa ma rog sa se termine totul cu bine.
Am simtit cum ne miscam. Eram intr-o masina. Nu e bine, nu e bine! Unde dr*cu ma duceau astia? Nu mai trebuia sa fiu curajoasa, nu trebuia sa impresionez pe nimeni, mie frica, foarte frica. Era de rau, de rau! Nu stiam ce sa fac. Daca le aratam ca sunt treaza, incepeam sa urlu, sa ii iau la bataie nu rezolvam nimic, ba poate mancam eu bataie pe paine in locul lor. Nu stiam cati sunt. Daca erau 20? Eu ce faceam? Ok, ok sa nu exagerez atat cu 20. Dar vreo 3, 4 tot erau. Eu deabia puteam sa rezolv pe unu. Nu aveam nicio sansa. Speram ca odata ce ajungem la locul cautat sa ma dezlege si astfel sa pot cere ajutoare. Am observat ca imi golisera buzunarele, dar slava domnului ca eu nu-mi tin telefonul in ele. Mi-l bag la sutien. Se pare ca de data asta, mi-a folosit ascunzatoarea.
Dar, daca nu ma dezlegau? Aveam mainile legate la spate. Nu puteam sa incerc sa le misc, pentru ca as fi atras atentia. Doar nu o sa stea cineva incontinuu cu mine. Nu-i asa? Ok, nu aveam cum sa stiu asta dar, totusi, maniacii astia, nu mi-au putut ce am eu mai de pret... Speranta...

Heeey Honey!

Ce? Suspans? Nuuuuu, de ce, de ce eu?
Nu pot sa cred cum ne-ai lasat tu cu ochii in soare!
Unde e next-uletzul, de ce nu este next-uletzul ca sa vad ce e cu Suspansul?
Deci trebuie sa vina salvarea sa ma duca la spitalul de nebuni ca eu sigur am inebunit!
Tee imploor sa aduci continuarea astazi, eu mor, Doamne.
Deja simnt cum mi se taie rasuflarea, nu ma mai gasesti vie.
Te rooog dulke, adu repede next-ul si sa ma anunti, nu uita!
Pai te poop...Zbye!

P.S: Cum ai lasat tu un copil fara viitor, cu suspansul asta...

Chapter VII

Cei care ma rapisera m-au lasat undeva afara. Eram oare singura? Ori asta, ori aveam pe cineva foarte tacut care ma urmarea. Am decis sa-mi incerc norocul. Cat noroc pe capul meu, nodul de la legatura de la maini nu era foarte strans asa ca am reusit sa ma dezleg repede. Mi-am descoperit ochii si picioarele. Se pare ca banuiala mea in legatura cu paznicul silentios fusese adevarata, sau mai bine spus somnoros. O ditamai namila de om statea in fata mea culcat pe covorul de frunze ruginii.
M-am uitat in stanga si in dreapta nici urma de suflet de om, in afara de paznicul adormit. L-am studiat putin din cap pana in picioare. Era un barbat inalt, bine facut, cu parul saten ciufulit prins intr-o coada la spate.
M-am ridicat in picioare si m-am dat un pas inapoi, dar m-am lovit de un copac batran, lipsit de frunze. M-am uitat putin la cerul senin, plin de mii si mii de stele. Luna era mai stralucitoare ca oricand, astfel permitandu-mi sa vad foarte bine pe intuneric.
Am vrut sa plec fara sa ma mai uit in urma, chiar daca nu stiam unde sunt, oriunde este mai bine decat aproape de maniacii astia. Cine stie ce voiau de la mine? Am facut doi pasi inainte, spre poarta care ducea la o strada, scaparea mea, dar o mana rece ca gheata ma facu sa tresar. M-am intors sa vad cine imi puse mana pe umar si am constatat cu frica ca nu e nimeni cunoscut. Era probabil unul dintre cei care ma rapisera.
-Unde crezi ca te duci papusa? ma intreba acesta.
I-am raspuns cu un simplu: „Cat mai departe de aici”. Se pare ca raspunsul meu il cam enerva si imi trase o palma cat de toate zilele, aruncandu-ma pe jos. Barbatul se apleca si ma lua de par obligandu-ma sa ma ridic in picioare. Se apropie de fata mea si incepu sa ma sarute salbatic, impotriva vointei mele. Am incercat sa-i dau un pumn de sa ma tina minte, dar degeaba, m-a prins de maini cu o secunda inainte ca mana mea sa faca contact cu fata lui. Ma saruta din ce in ce mai apasat. Incercam din raspuderi sa ma indepartez, dar in zadar, era mult prea puternic pentru mine.
Mi-a prins ambele maini cu una singura, iar cu cealalta mi-a dat o bretea a rochiei in jos, apoi pe cealalta, apoi a tras de rochie pana am ramas doar in sutienul meu roz din dantela si bozerii mei de aceeasi culoare. A intrerupt sarutul pentru a face o remarca la felul in care aratam. A spus ca arat superb, dar cu totul alte cuvinte. Cu mana libera s-a dus la spatele meu, unde incerca sa imi desfaca sutienul. Oh, nu, telefonul, daca imi desface sutienul chiar nu voi mai avea cum sa anunt politia sau pe oricine altcineva de situatia in care ma aflam.
Cat timp se chinuia sa-mi desfaca sutienul ma mai saruta odata, poate chiar mai salbatic ca precedentul. „ De ce eu?” mi-am spus eu in gand. Oh, nu, a reusit sa-l desfaca si odata cu el cazu si telefonul.
-Oh, papusa, ce-i cu asta? intreba in timp ce imi lua telefonul de pe jos. Ingenioasa ascunzatoare! adauga acesta.
Pentru descoperirea telefonului am mai primit o palma care sunt sigura ca mi-a facut pielea rosie. Nu mai conta oricum durerea mea. Tot ce era acum important era sa scap de obsedatul asta care ma tranti la pamant urcandu-se peste mine. Oh doamne Sakura, in ce te-ai bagat? Cine te-a pus sa te indepartezi de grup? Cine te-a pus sa bei ca sa-ti fie rau? Tu, adica eu? Of, serios acum, de ce ma cert cu mine insami in astfel de momente critice?
-Da-te jos de pe Sakura nenorocitule! striga o voce de fata foarte cunoscuta. Nu se poate... dar ce cauta aici? Ce motiv ar avea Hinata sa vina sa ma salveze?
Barbatul se dadu jos de pe mine privind-o pe Hinata cu un zambet pervers. Langa ea Naruto lua o postura de aparare fiind in stare sa o protejeze pe Hinata in caz ca ar fi nevoie. Odata ce am simtit ca dereglatul acela mintal s-a ridicat de tot, mi-am luat sutienul si telefonul de pe jos si am fugit spre cei doi prieteni ai mei. Da, chiar asa, prieteni, inclusiv Hinata. Chiar daca am avut disputele noastre nu tocmai frumoase, a venit impreuna cu Naruto sa ma salveze. Nu am apucat sa fac decat doi pasi ca am si facut contact cu pamantul tare, si pot sa spun ca a durut. Nu m-am impiedicat singura am fost ” ajutata ” de obsedatul ala. S-a apropiat de mine si a scos un cutit spunand:
-Un singur pas sa faceti si papusa asta moare.
Asta era, daca incercau sa ma ajute ma omora, daca stateau acolo tot in aceeasi situatie eram. Incercam sa ma obisnuiesc cu gandul ca mi-a venit sfarsitul, ca voi fi omorata in acest fel miselesc. Cu cat ma gandeam mai bine, cu atat imi parea mai rau de viata si ca o voi lasa in urma. ” La toti ne vine timpul odata si odata... ” aceste cuvinte imi inundara mintea. Bunicul meu a spus aceste cuvinte cu doar o zi inainte sa moara. Doua lacrimi mi se prelinsera pe obrajii mei palizi.
Pentru a demonstra ca nu se joaca, barbatul imi atinse spatele cu varful lamei facandu-mi o taietura lunga dar nu tocmai adanca, din care imi curgea sange. As fi vrut sa tip de durere, dar degeaba, ce rost avea? Tot urma sa mor.
Mi-am indreptat privirea spre cei doi si am soptit un simplu: ” Multumesc!”