Iertarea sau batjocorirea

Iertarea sau batjocorirea

Bună , am deschis acest topic din curiozitatea de a afla ce aşi alege voi . Mulţi oameni sunt jicniţi , batjocoriţi şi luaţi peste
picior . Şi din ce cauză , din simplul motiv că ei nu sunt ca ceilalţi ? Că sunt diferiţi , iar acest lucru îi enervează pe unii deoarece ei nu au ceea ce
ceilalţi au ? Mulţi oameni suferă , aceste persoane îi fac să sufere . Poate că nu o arată , însă şi ei sunt oameni şi ei respiră , trăiesc , plâng , râd ,
suferă , se bucură când cineva îi apreciează şi îi fac să se simtă special ... şi plâng atunci când oamenii , în cazul nostru copii , îşi bat joc de ei şi îi
umilesc în faţa altor persoane făcându-i să simtă că nu mai au de ce trăi . Poate că mulţi dintre voi v-aţi pus întrebarea " - De ce eu ? De ce sufăr
mereu , ce am făcut ca să merit asta ? " şi ultima , dar nu în cele din urmă cea mai importantă " - De ce mai trăiesc ? " .

Acestea sunt întrebările în jurul cărora viaşa noastră se învărte . Te simţi singur , abandonat , uitat , părăsit , mort ... Simţi că viaţa ta nu mai are niciun sens , iar în acel moment ajungi la decizia drastică de aţi lua zilele . Ei bine , deşii suferi , deşii plângi ascuns în întuneric unde nimeni nu îţi poate vedea durerea deoarece îţi este teamă să le arăţi celorlalţi slăbiciunea ta , nu trebuie să ajungi la această decizie . Suferi deoarece ai un suflet blând , eşti tu deoarece ai ales să fi diferit şi ai ales bunătatea , dragostea şi iubirea faţă de cei din jurul tău . Ai făcut ceva foarte special pentru care primeşti asta , ai adus fericirea altor oameni . Nu ai făcut nimic rău şi cu toatea astea plângi în întunericul camerei tale .

Merită să treieşi deoarece lumea are nevoie de oameni ca tine . Dacă nu ar mai exista astfel de oameni buni şi miloşi , ei bine , atunci ar fi iadul pe pământ . Prin tine , prin simpla ta prezenţă lumea mai are o şansă la bunătate , oamenii încă mai pot cunoaştea bunătatea însă dacă tu nu mai exişti , dacă persoanele care te iubesc te pierd , iar durerea lor se transformă în ură ? Ei bine , atunci ciclul urii continuă la nesfârşit , până când toată bunătatea şi dragostea dispar . Prezenţa ta este foarte importantă , prin tine , prin trupul tău , prin gesturile tale simple , dar care încălzesc sufletul altei persoane Dumnezeu îşi face simţită prezenşa . Poate nu îl vezi , poate nu îl auzi , însă el există . Există în fiecare persoană , în fiecare suflet şi în fiecare inimă bună , care mai are o fărâmă de seranşă .

Dacă ar fii o persoană care cândva ţi-a fost cea mai bună /bun prieten/ă , iar aceasta te-a trădat deşii eraţi priteni de la grădiniţă şi ar începe să te batjocorească doar pentru a se face el /ea afirmat ? Atunci ai suferi , te-ai şimţii trădat /ă şi abandonat /ă . Te-ai retrage şi ai evita acea persoană , dar dacă aceastei persoane i s-ar întâmpla ceva iar tu ai avea ocazia să îţi iei revanşa sau ai putea să o / îl ierţi , ce ai face ? Dacă ai alege să o batjocoreşti , ei bine atunci şi tu eşti la fel ca ceilaţi şi din această cauză acest ciclu continuu al uri continuă , însă dacă alegi iertarea , dacă laşi totul în trecut şi faci ceea ce trebuie , atunci eşti o persoană specială , cum cu greu mai găseşti .

Dar ai ajuta această persoană chiar dacă ai ştii că te va trăda dinou şi dinou te va face să suferi ? Dacă nu , înseamnă că ţi-ai dorii să o faci însă nu vrei să mai suferi . Dacă ai ierta-o şi ai ajuta.o , atunci tu eşti o persoană foarte specială , poate chiar un înger fără aripi , un ajutor al Domnului , pe care acesta la trimis pe pământ deşii tu nu ştii .

Acum întrebarea mea este : Voi ce aţi face în această situaţie , aşi alege iertarea sau batjocorirea ? Am deschis acest topic pentru a vedea ce părere aveţi şi voi ce aşi alege . Sper să îmi răspundeţi la întrebare şi să îmi exprimaşi părerea voastră sinceră .

Sincer, ai deschis un topic foarte dragut.
Nu prea stiu sa-ti raspund cu sinceritate la intrebare pentru ca, nu mi s-a intamplat. Adica, am unii colegi care isi permit cam mult si vorbesc fara sa stie ce scot pe gura. In momentele acelea, incerc sa ii ignor, iar daca gasesc o portita, sa spunem, le platesc cu aceeasi moneda. Nu exagerez in cuvinte si fapte, le arat doar putin din ceea ce am simtit si eu. Desigur, nu este nimic grav, nu ii cunosc decat de la inceputul anului si totusi, ma simt prost cand spune unele cuvinte in batjocura. Cum am mai spus, in acele clipe ma razbun dar pana la sfarsitul zilei ii iert.

Daca ar fi ceva serios si ar fi intr-o situatie mai jenanta ( un prieten foarte drag mie, care m-a tradat) probabil ca l-as ajuta. Nu cred ca pot sa-l iert pe deplin, ar fi mai mult ambitie, sa-i arat ca sunt diferita, ca nu ma comport ca el.

Îngerul alb a scris:: Voi ce aţi face în această situaţie , aţi alege iertarea sau batjocorirea ?

Răspunsul meu este nici mai mult, nici mai puţin. Ajut pe toată lumea de dragul de a ajuta, indiferent de ce mi-a făcut acea persoană sau de ce a făcut altora. Sunt genul de om care iartă şi nu uită. În majoritatea cazurilor nu eu sunt cea care se oferă să ajute, ci sunt căutată pentru ajutorul pe care îl ofer. Orice om greşeşte şi cade din când în când "în păcat", dar asta nu înseamnă că nu îl voi ajuta dacă îmi va cere acest lucru. În fine, nu mulţi îmi înţeleg mentalitatea dar am încercat să o spun cât mai pe înţelesul vostru.

Acum aproximativ un an aveam şi eu tendinţa de a mă răzbuna pe cei care se iau de mine sau de orice li se părea lor că e anormal la persoana mea. Ba mai mult, la un moment dat am ajuns chiar să mă urăsc şi apelam la măsuri drastice pentru a scăpa de propria mea minte care îmi spunea că ţoti mă urăsc. Lucrurile astea nu au încetat nici acum dar eu m-am schimbat şi am adoptat o atitudine cam "miserupistă" şi sunt foarte mândră de asta. Acum n-am treabă cu nimeni, ajut şi sfătuiesc dacă cineva mi-o cere, dar atât. Asta e singura împlicaţie pe care o am cu oamenii, excuzând câteva persoane.

Subiect: Re: Iertarea sau batjocorirea Mar 25 Mar 2014, 23:48

Why noth both?

Subiect: Re: Iertarea sau batjocorirea Mier 26 Mar 2014, 10:41

Mda... stiu cum e sa fi badjocorit

Mereu sunt in gura colegilor din clasa. In ziua de azi, cine e diferit ajunge sa sufere.
Eu am invatat sa iert pe parcurs, chiar daca stiu ca maine poate fi la fel... Merg mereuu pe deviza "Iarta si uita!"...

Subiect: Re: Iertarea sau batjocorirea Mier 26 Mar 2014, 11:40

Eu merg pe diviza:
""salut, te stiu? oh, deci suntem prieteni? m-ai si ajutat uneori? ok, te salut si eu! ""
sau
""salut, te stiu? oh, deci suntem prieteni doar cand e nevoie de mine? Salut(/pa - depinde)! ""

Poti sa ierti de multe ori, poti sa accepti mult noroi in fata mai ales daca mergi pe principiul ca omul a fost facut din pamant si i s-a suflat viata prin Dumnezeu. Insa cat crezi ca poti sa inchizi ochii la unele lucruri? La un moment dat faptul ca ierti si ierti si tu iti primesti nasoale peste nasoale te impinge la un lucru: ori ti se schimba personalitatea si devii mai nervos, mai irascibil ori incepi sa nu te mai suporti, stiindu-ti slabiciunile si totusi nu iei atitudine in a le rezolva.

Totul merita trait dupa un principiu bine definit. Oarecum l-am expus eu mai sus.

Subiect: Re: Iertarea sau batjocorirea Mier 26 Mar 2014, 16:30

Până acum ceva timp nu mi-am dat seama...dar întotdeauna am iertat ! Iar și iar! Nu uitam nimic, știam clar că anumite persoane nu meritau să aibă parte de ajutorul meu și eram conștient de lucrurile pentru care trebuiau să fie batjocorite...dar am fost milostiv mereu. Am răspândit bunătatea și am primit-o înapoi înzecit în cele din urmă. Nu ne mângaie bunătatea în sine, ci ne mângăie bunătatea cuiva, însă virtutea sau bunătatea se răsândește în mod normal din persoană, așa cum se răspândește lumina sau sensul.

Cineva considera că răutatea și lipsa de sens nu se răspândesc în chip firesc din persoană. Acestea apar ca o falsă trăire, precum un minus, prin lipsa bunătății și a virtuții. Ele nu par să fie decât o boală a persoanelor existente, care în mod normal răspândesc din ele bunătatea, lumina, ca iradieri ale ființei lor.

Fără îndoială, simțim plini de durere răutatea, batjocura și așa mai departe, dar le simțim precum o lipsă a ceea ce ar fi trebui să fie cu adevărat. Am putea spune chiar ca o slăbiciune a ființei, ca neputință a ei de a se manifesta într-un mod pozitiv. În rău se află o neputință, dar nu orice fel de neputință, ci una care chinuiește pe cel din care pornește întâia oară și deasemenea pe cel asupra căruia se reflectă.

Egoistul, de exemplu, este o persoană plină de negativism, plină de minusuri pe care caută să și le tămăduiască prin bunuri lipsite de consistență și ele, precum plăcerile trecătoare, bunurile materiale, laudele false și lista poate continua la nesfârșit. Cel ce iradiază răul simte neputința lui, cum o simte și cel asupra căruia se răspândește, dar nici unul și nici celălalt nu dorește să lupte împotriva aceste neputințe.

Mă opresc. Deja sunt puțin în afara subiectului.