Umanitate pierdută.

Opaaa :> I like this chapter. Îmi place că foloseşti în descriere aceste îmbinari superbe, totuşi să nu te întinzi prea mult cu dialogul, încearcă să`l descrii puţin. În rest, totul îmi pare bine . Greşeli de tastare nu ai, deci e ok. rusinos

Te pup, spor la tastat şi să mă anunţi ! rusinos

Capitolul VI- Te urăsc!

Ma tinea atat de strans la piept, incat din nou simteam ca nu pot sa respir.El statea acolo,langa mine, prvind in gol. Eu ma uitam la el cu ochii mari.Aveam un sentiment de deja-vu. Simteam ca s-a mai intamplat asta odata. Oare am mai fost noi in trecut atat de aproape unul de altul, incat puteam sa ii simt respiratia calda si ii puteam auzi bataile accentuate ale inimii? Credeam ca sunt singura caruia inima ii va sari din piept, dar inima lui parea ca a luat-o la fuga. Pielea lui era atat de fina si de moale...imi amintea de ceva, dar nu mai stiu exact de ce. Doamne!Ce e cu capul meu? Uit ceva....dar nu stiu exact ce. L-am vazut pe Sasuke intorcand capul si punandu-l pe umarul meu, in timp ce mi-a zis:,, Sa mai stam macar o clipa asa!.”. Ma simteam din nou inutila , vulnerabila, in fata acelor ochi mari pe care ii iubeam. Ma simteam din nou atrasa de acea voce calda pe care ma straduiam sa o urasc. Am lasat capul in jos, si pret de cateva clipe am ramas amandoi nemiscati. Nu mai vroiam sa ma gandesc la nimic. Vroiam doar sa ma bucur de aceasta ultima imbratisare, de acest moment in care inimile noastre erau aliniate, de acest moment in care simteam ca il cunosc pe Sasuke de o viata. Insa oglinda asta s-a spart prea repede. L-am simtit departandu-se de mine si lasand capul in jos.
-Sakura, imi pare rau.
-De ce iti pare? Ca m-ai mintit, ca ma amagesti iar? Uita! Uita tot, ce a fost aici! Uita ca m-ai cunoscut!
Am iesit nervoasa din camera insa l-am simtit prinzandu-ma de talie.Din nou corpurile noastre erau conectate. Am intors capul si i-am dat o palma peste fata. Nu mi-a oprit mana desi stiam ca o poate face. Ma privea cu ochi mici, de parca eu as fi de vina. Am lasat capul in jos, incercand sa sugerez un fel de ,, imi pare rau”. Ochii au inceput sa ma usture si curand siroaie de lacrimi reci cadeau pe podeaua maro. Stateam asa unul in fata altului fara sa spunem nimic. Am cazut in genunchi, eram satula. Eram plictisita sa se tot joace cu mine. Sa faca ce vrea! Eu renunt! Gata!
-Stii ceva? Ai castigat, bine? Ce vroiai sa auzi? Ca te-am iubit?Da! Am facut-o.
-Bun. Ma bucur ca ai renuntat. Oricum te urasc.
Ultimele lui cuvinte imi zburau prin cap. Ma uraste? Gata Sakura. S-a zis cu fanteziile, s-a zis cu datile in care ai visat ca ai puteam macar sa auzi din gura lui Sasuke un : Esti draguta. Ti-a zis in fata, ce simte. M-am ridicat de jos si am alergat repede spre usa.Vroiam sa ma opreasca, de data asta chiar vroiam, dar nu a facut-o. A stat acolo in spate, privindu-ma cu mila. Am iesit din apartament, indreptandu-ma spre casa. Ce fraiera! Stiam ca isi bate joc de mine, stiam! Si totusi pentru prima oara, simteam ca sta acolo pentru mine. Vantul batea atat de tare. Era seara. Eram intr-o rochie alba, scurta. Nu imi pasa. Ce mai conteaza? Mergeam asa, usor gandindu-ma la ce sa fac ca sa il evit, sa nu mai stau cu el. Simpla lui prezenta ma agita, ma facea sa fiu trista si ma scotea din sarite. Picaturi reci de ploaie au inceput sa cada de pe cerul intunecat. Parul imi era ravasit si rochia mi se lipise de corp. M-am descaltat de pantofii albi pe care ii aveam si am inceput sa merg usor pe asfalul rece. Vroiam sa simt ploaia, ca si cum ar fi pentru prima oara.Eram dezamagita, suparata pe mine pentru ca i-am dat satisfactie. I-am dat bucuria de a ma vedea fara aparare. Curand am ajuns in fata blocului. Am urcat repede scarile si am vazut ca usa de la apartamentul meu era deschisa.Am pasit sfioasa pe holul lung, insa era gol. Cand am deschis usa de la camera mea, pe pat am vazut un baiat inalt, cu parul negru, ochii mari, negrii cu reflexe violet. Semana foarte mult cu Sasuke si mi se parea foarte cunoscut.
-Ce faci tu in casa mea? Am zis tipand.

A venit cam tarziu capitolul, scuzati intarzierea! sad

you fic is very cool. i love you. esti o scriitoare nemaipomenita. te adoooooooooor cum scrii, cum descrii, totul.abia astept nextul happy2

Eu totusi cred ca pana la urma Sasuke si Sasuka o sa fie impreauna si am eu o banuiala despre cine e in casa ei a hug

Capitolul VII-Limite.

Nu mi-a raspuns. Doar stateam asa si ne uitam unul la altul. Imi auzeam respiratia care devenea din ce in ce mai accentuata. Palmele imi transpirasera si capul imi zvacnea. El parea atat de linistit. Ma privea insistent cu acei ochi negrii si mari, afisand un zambet cald. Ma simteam ciudat. Baiatul asta imi parea atat de cunoscut. Parca l-as fi cunoscut de 1000 de ani, si tot nu ma saturam de privirea lui.Din seara asta chiar si trecerea noptilor va deveni placuta, si in marea dependentei uit sa mai respir.Chiar inaintea mrejelor viselor tot ce ramane e caldura. Caldura pe care o simti atunci cand iubesti si esti iubit. Eu n-am de unde sa stiu. Am iubit. Doar atat.In aceasta frumusete a abandonului se gaseste un sarut al triumfului.Nu ma mai lasa singura! Am nevoie de tine. Imbratiseaza-ma si consoleaza-ma.Indiferent de cuvinte, toate par sa treaca prin mine...Daca as putea te-as infasura in jurul meu si as termina. Asa ai fi mereu cu mine. Asa, nu ti-as mai simti lipsa. Nu am fost impreuna niciodata Sasuke. Si totusi, de ce la vederea acestui baiat , fata ta mi-a venit in minte.? De ce ma simt ca si cum singura pesoana in care am avut incredere m-a abandonat.O nu. Nuuuu. Doua lacrimi au inceput sa se prelinga pe obrajii rosii.Asta uram la mine. Eram atat de slaba. Aveam un caracter fara culoare. Plangeam de la orice. Daca pana si o pana nu statea cum am planuit ma apucam de plans. Si inca ceva ce detestam la mine. Odata ce incepeam sa plang nu ma mai puteam opri. M-am intors repede insa baiatul mi-a auzit icnetele. L-am auzit ridicandu-se si apropiindu-se de mine. Doua maini m-au prins de talie. Nu vroiam sa ma intorc cu fata la el. Din cauza ploii eram toata uda si parul imi era ravasit.M-am departat usor de el si cu o ultima farama de demnitate i-am spus:
-Pleaca din casa mea.
Baiatul nu a zis nimic, atunci. Insa a trecut pe langa mine, si mi-a zis:,, Sper sa iti amintesti de iubitul tau, Itachi”.Am facut ochii mari si am vrut sa strig dupa el, insa disparuse.Cum adica sa imi amintesc? Ce uit? Ce uit? Capul imi era plin de ganduri ciudate. Ma simteam neputincioasa in fata acestui Itachi. Dar, mai ales, cand ma gandeam ca maine trebuie sa ma comport ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cum aveam sa il vad pe acel Uchiha, si sa il privesc ca de obicei, cand stiu ca mi-am pierdut ultima farama de demnitate pe care o aveam cand i-am spus ca l-am iubit? Imi venea sa ma dau cu capul de toti peretii. Vroiam sa mor. Ma simteam captiva in propria inima. Am oftat lung si m-am intins in pat. Doream sa dorm. Sa uit de tot. Vroiam sa imi amintesc ultima oara caldura pe care am simtit-o cand m-a imbratisat Sasuke, sa mai aud odata bataile inimii lui, vroiam sa il simt langa mine. Am inchis ochii si usor am adormit. Insa m-am trezit intr-o casa mare, un conac.Eram la un bal, insa cred ca eram in secolul 19. Toata lumea dansa . Intr-un colt l-am vazut pe Itachi stand si privindu-ma. Am vrut sa ma duc la el, insa cineva m-a prins de talie. Era Sasuke. M-a sarutat usor pe buze. Parea atat de real. Avea buzele atat de fine si de calde. Parca ai fi sarutat un trandafir. Din spate l-am auzit pe Itachi tipand si pe Sasuke privindu-l cu ura. M-am trezit tipand. Eram inca uda de la ploaie si acum transpirasem mult. Gafaiam si ma simteam vinovata. Nu stiam ce insemnase acest vis. Poate ca dorinta mea de a-l vedea pe Sasuke ma facuse sa visez asta. M-am uitat la ceas si era 6:00. Am clatinat din cap si m-am dus spre baie. Am facut un dus scurt si apoi m-am indreptat spre dulap. Eram in dilema. Nu stiam ce sa port.Am ales o fusta neagra, cu un maieu alb, care se mula perfect pe corp si o pereche de pantofi cu toc. Mi-am indreptat parul si am plecat usor spre scoala. Am pasit usor in curtea liceului. Din nou am auzit fluieraturi din spate. Incepuse sa mi se faca greata. Baietii sunt atat de tampi.M-am intors nervoasa spre grupul de la care auzisem fluieraturile. Erau Naruto, Deidara, Gaara , Hinata si TenTen. M-am apropiat de ei pregatita sa tip insa am renuntat.
-Ce faceti? Am intrebat zambind.
-Sakuuuu. A zis Hinata imbratisandu-ma. Esti bine?
-Da, sunt ...bine.
-Nu numai ca e bine dar arata si foarte bineeee. A zis Deidara razand.
Mi-am luat la revedere de la ei si am plecat spre clasa. Aveam o gramada de treaba in calitate de Presedinte.Am intrat usor in scoala, apoi in cabinetul in care lucram. Trebuia sa organizez balul absolventilor. Offf! Era prea multa munca.Am oftat usor si apoi am auzit usa izbindu-se. In prag l-am vazut pe Sasuke . Era nervos, si ma privea destul de suparat. S-a apropiat de mine m-a imbratisat si mi-a zis:,, Eu unul, mi-am atins limitele.”.

Scuzati intarzierea, numai ca nimeni nu s-a obosit sa lase un comm, asa ca... happy

Nimeni?!
Ca sa vezi.Si eu care credeam ca ziua asta o sa fie frumoasa dar se pare ca am aflat ca sunt un nimeni. happy2

Hellau, my darling a hug

Am trecut pe la fic-ul vostru pentru a va da o critica, deci sa incepem.

Titlul e dragut intr-un fel. Nu este foarte sugestiv, nu are acel ceva..

Ideea nu pot spune ca este originala in totalitate, deoarece am mai vazut fic-uri cu ei doi la liceu, el o iubeste, dar nu poate sa ii spuna, se intampla ceva si ei nu pot si impreuna si asa mai departe. Dar exista un secret care pe mine m-a facut putin confuza si curioasa.

Descrierea o ai si e chiar reusita. Poti insa sa o dezvolti mai mult si sa o faci mai aparte.

Actiunea este grabit intr-un oarecare fel, dar nu foarte tare. Puteai sa mai astepti cateva capitole in care puteai descrie alte intamplari si dupa sa pui cititorii in confuzie in legatura cu acest vechi secret. Era mai bine ca Sasuke sa nu ii fi spus ca a iubit-o, puteai face astfel incat unele intamplari sau vise sau alte lucruri sa ii demonstreze Sakurei ca el a avut sentimente pentru ea.

Dialogul e cam predominant in unele capitole. As prefera sa incluzi replicile seci si scurte in naratiune.

Greseli de tastare/ortografie nu am vazut deloc., insa am observat unele repetitii. Ai grija in viitor.

Estetica nu imi place deloc. Incadrarea in pagina este urata iar marimea fiecarui capitol e foarte scurta. Incearca sa faci capitolele mai lungi, ar arata mai bine. Si nu in ultimul rand, separa dialogul de descriere prin spatiu.

Cam atat, bafta in continuare a hug

Multumesc de sfaturi, o sa tin cont de ele.! happy2

i love your fic pleaseeeee nexxxxt puppy eyes

Capitolul VII-Amintiri Rascolite.
Respiram cu lacomie. Nu-mi venea sa cred. Marele Sasuke, m-a imbratisat? Bun. Asta era total anormal. Isi batea joc de mine. DIn nou. Asa cum a facut-o mereu. Totusi, o particica din mine, spera la mai mult. Am inchis ochii. Eram confuza. M-am trezit intr-o incapere negra. Era un intuneric orb. M-am uitat dezorientata prin jur. Eram singura? Oare visam? Orice era mai bine, decat sa stau cu Sasuke. Prezenta lui, ma omora. Imi venea sa il bat si totusi parca imi era dor de el. Ma simteam inutila.Am vazut o femeie blonda, de varsta medie apropiindu-se de mine. Mergeam atat de linistit. Parea o printesa, deprinsa din povesti. S-a asezat langa mine si a inceput sa ma mangaie pe cap. Ma uitam la ea cu ochii mari, neputand sa ii spun nimic.Eram fermecata de ea.Imi amintea de mama. Nu de mama mea cea careia nu ii pasa de mine. Simteam ca ea e mama mea adevarata. O priveam insistent, sorbindu-i fiecare privire. Parul blond, ii aluneca usor pe spate. Avea buzele pline, conturate intr-un roz sters. Fata era bine structurata, nu avea nici o imperfectiune.
-Sakura...A zis jucandu-se cu parul meu.
-Da? In momentul acela am crezut ca mi s-a taiat respiratia. Imi era frica de ce imi va zice, nu vroiam sa plec de langa ea.Ma privea cu mila, ca si cum ar urma sa imi zica ceva rau.
-Nu simti vreodata ca uiti ceva? A spus zambind cald. Am dat din cap in semn aprobator. Mereu simteam ca uit ceva, ceva esential din viata mea. Apoi, mi-am amintit de vorbele baiatului acela, Itachi. Si el mi-a spus ca intr-o zi poate imi voi aminti de el.
-Tu stii ce uit? Spune-mi, te rog.
-Nu sunt eu in masura sa fac asta, scumpo. Intreaba-l pe Sasuke.
Inainte ca ii mai pot zice ceva, m-am trezit din nou in bratele lui Sasuke. Ce frumos mirosea. A vanilie. L-am impins usor in spate. S-a uitat la mine intrebator si apoi a murmurat ceva. Am lasat capul in jos, si am zis tare:
-Spune-mi! Ce uit?
-Nu stiu despre ce vorbesti. Mi-a zis, in timp ce pleca spre usa.
-Te urasc. Ai inteles? Te urasc Sasuke. Nu mai vreau sa te mai vad niciodata. M-am saturat de tine si de minciunile tale.Stiu foarte bine, ca tu nu vrei sa imi spui adevarul. Si nu inteleg de ce!
-Sakura, eu doar...
-Lasa-ma!
Am plecat repede din clasa. Mi se facea rau. Am trecut repede pe langa el, insa m-a prins de mana. S-a apropiat de mine si mi-a spus sa vin dupa el. M-a luat de mana in timp ce mergeam usor pe coridoarele scolii. Ma uitam cu ochii mari la el. Era agitat, puteam citi asta pe fata lui. Am iesit din scoala, timp in care mi-am facut curaj sa il intreb unde mergem. Nu mi-a zis nimic. Doar mergea in fata mea. Ziua aproape ca se incheiase. Jarul asfintitulu isi facea aparitia. Curaj uriasa minge de foc disparuse de pe cer. Prin intunericul orb, mai vedeam doar ochii luciosi si mari ai lui Sasuke. Vantul batea din ce in ce mai tare. Mi se parea ca mergem de o vesnicie. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Nu imi spusese unde vom merge. Ma simteam confuza, aveam emotii, ca si cand s-ar intampla ceva rau. Oare pe Sasuke il mustra constiinta si vroia sa imi zica adevarul?Dar oare ce se ascundea in spatele acestui adevar?Am oftat usor si am continuat sa merg incet. Picioarele ma dureau ingrozitor din cauza tocurilor. I-am dat drumul lui Sasuke si m-am descaltat de pantofi. Nu ma interesa ca toata lumea se va uita la mine, eu nu-mi mai simteam picioarele. Nu intelegeam cum poate lumea sa mearga pe chestiile astea. Am pasit incet. Ce bine era sa simt asfaltul rece sub talpi. Insa am calcat intr-o sticla. Am scos un icnet de durere, insa nu era nimic, M-am aplecat usor, ca sa nu vada Sasuke si am luat bucata de sticla cu mana. L-am vazut pe el intorcandu-se si din cauza sperieturii, m-am taiat si la mana. Sasuke s-a apropiat de mine. Avea ochii rosii, gafaia si ma privea ciudat.Mi-a luat mana usor si am vazut cum si-a apropiat-o de buzele lui...Inima mea se oprise pentru un moment. Eram cu privirea atintita asupra buzelor lui Sasuke care imi sarutau usor rana. Era acea senzatie pe care o ai atunci cand primesti ceva ce iti doreai de mult timp. Ma simteam ca un copil mic, care a primit trenuletul mult visat. Ochii mei verzi, priveau cu intensitate buzele de un roz sters ale brunetului. Acesta si-a ridicat capul. Ochii lui inca erau rosii. Un rosu, asemanator sangelui. Cateva sclipiri nu incetau sa ii apara pe iris. Eram si fericita si speriata. Nu stiam daca sa plang sau daca sa tip de fericire. Stateam in fata brunetului cu sute de intrebari dar tensiunea era atat de groasa ca o puteai taia cu un cutit. Detestam ca lumea ca isi bata joc de mine. Sa se joace asa, cu inima mea, spunandu-i vorbe dulci, dandu-i niste mangaieri mai dulci ca mierea si apoi trantind-o cu putere de pamant. Eu nu am facut nimanui nimic. Sau am facut? Nu, nu.Singurii care m-au ranit vreodata au fost Sasuke si Itachi. Itachi? De ce m-am gandit la el? Eu nu il cunosteam. Sau da? Sute de imagini au inceput sa alerge prin capul meu. Ma simteam ca o carte ce are prea multe pagini, ca o inima cu prea multe sentimente, ca o carte colorata prea mult. Eram satula. Totusi, in minte imi aparuse ceva.Era o scena din secolul al XIX-lea. Totul parea atat de straniu...

* Flash back*.
-Domnisoara Haruno, ar vrea sa fie sotia domnului Itachi?
-Sigur ca ar vrea. Aceea eram chiar eu? Itachi m-a cerut in casatorie? Pe mine?
,,Nu poate fi a ta” a zis o voce cunoscuta din spate. Mi-am intors capul si l-am vazut pe Sasuke. Era atat de elegant, si arata la fel. Acelasi ten perfect, aceeasi ochi care te innebunesc. Ah, cat ii uram perfectiunea! Sasuke si Itachi au inceput sa se certe, spunand ca eu sunt ba a lui Sasuke , ba a lui Itachi.

*End Flash Back*.

Am deschis ochii si l-am vazut pe Sasuke privindu-ma intens. Insa inainte sa mai pot spune ceva, l-am vazut pe...

Multumitii domnului Flo Rida pentru capitol. Ascultam o melodie de a lui si mi-a venit inpiratia. Na?! Ce sa va zic? Scuzati intarzierea!

Am aterizat si eu pe aici cu o mica intarziere...
Iuita imi place felul in care scri in love

mai aes descrierea
Am mai citit povesti de genul asta dar cred ca a ta are acel ceva ...secretul acesta o schimba mult... in bine
Astept capitolul urmator si nu uita sa ma anunti cand il postezi
Te pup dulce ca o briosica kiss

Capitolul VIII-Dor.

Insa, inainte sa mai pot spune ceva l-am vazut pe Sasuke asezandu-se o banca verde, prafuita si care parca striga dupa atentie.Ma uitam nedumerita la el. Parea plictisit, obosit, satul de tot. La fel ma simteam si eu. Ma saturasem ca toata lumea sa imi ascunda ceva. Acest ,,ceva” ma facea sa imi pierd mintile. Simteam ca personalitatea mea este ca cea a unei fantome. N-o poti vedea si totusi stii ca e acolo. De ce eram eu mereu, presul tuturor? De ce credea toata lumea ca se poate juca cu mine, poate sa-mi mototoleasca sentimentele ca pe o hartie pe care ai scris niste versuri proaste, si apoi sa o arunce la gunoi? Am aplecat capul usor pe spate. Priveam lung cerul. Era un moment din acela in care te simti ca o stea mica si neinsemnata pe cerul mare. Un moment din acelea in care urai ca te-ai nascut. Da! Uram ca m-am nascut. Uram ca mai traiesc. Uram totul la viata mea. Traiam intr-o minciuna. O lume falsa pe care aveam de gand sa o rup cat de curand. Dar daca? Oare? Ar fi o solutie? Poate daca ma sinucideam rezolvam totul.Poate am sa renasc. Poate voi fi alt om. Poate nu voi mai avea caracterul asta.Gandurile mi-au fost intrerupte de o mana calda care m-a tras spre ea.M-am trantit repede pe banca veche. Il priveam pe domnul perfect. Eram fata in fata, la o distanta mai mica de cativa centimetrii. Mi-am muscat buza de jos. Eram speriata. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Acel Sasuke reusea sa ma scoata mereu din lumea mea. Zidul care credeam ca nu va fi putut spart de nimeni, era strapuns tocmai de acest baiat, acest baiat pe care trebuia sa il urasc. Pe fruntea lui au aparut picaturi mici de trasnpiratie.Gafaia si privea in gol.Vroiam sa il ating, sa ii zic ca totul va fi bine. Am vrut sa intind mana, sa il mangai, dar totusi...Am retras mana repede. Era prea devreme. Noi eram prea departe unul de altul. Eram opusi.Imi venea sa rad si sa plang. Eu nu mai stiu nimic. Nu stiu cine sunt. Nu stiu cine am fost.Ma simt vulnerabila. Ca o frunza in bataia vantului. In timp ce toti alearga catre o lume noua, fara sa stie ce e mai departe, dupa orizont. Eu am alergat, am pierdut totul, curajul, mintea, insa tot ce mi-a ramas acum este speranta. Chiar daca parem atrasi de acelasi soare, suntem exstente trecatoare. Am oftat usor. In aer se simteam tensiunea. Era atat de puternica, atat de intensa.
-Sakura, daca vrei sa stii adevarul, trebuie sa vii cu mine. Am auzit vocea lui Sasuke rasunand usor in aer. Parea atat de indepartata.Am oftat usor si am dat in din cap in semn de ,,da”, insa nu stiam daca eram in stare.Dar totusi, o parte din mine, vrea sa moara, sa uite tot si sa plece departe, iar o parte vrea sa il urmeze pe Sasuke. Acele particele de ,,film” care mi-au alergat prin fata ochilor ma faceau sa fiu si mai confuza.Eu trebuia sa ma casatoresc cu Itachi?Totusi, asta parea atat de ciudat, atat de necunoscut, atat de fals...
Eram satula. Eu..eu detestam amintirile si tot ce tinea de ele, le uram! Adica, pentru mine erau un subiect TABU.Pentru ce sa te agati de ceva din trecut, ceva care te raneste, ceva care iti da o speranta falsa, o iluzie, in spatele careia se ascunde realitatea hidoasa? Asa e realitatea, HIDOASA. Sau , cel putin , asa era pentru mine. Amintirile erau niste masti, subtiri care uneori puteau sa te innebuneasca, puteau sa te aduca in pragul disperarii, te duceau deasupra unei prapastii, iti dadeau mana promitand ca te vor ajuta si cand te intorci cu spatele te imping fara nici un resentiment. Eu renuntasem la toate astea!Pentru mine, totul era intunecat. Singurul care ma putea scoate din intuneric era Sasuke. Ochii lui negrii, ma faceau sa ma simt regina..Poate suna cam egoist, dar eu vreau sa fie cu totul al meu. Il vreau doar pentru mine. Buzele lui, ochii lui, parul lui, le vroiam doar pentru mine.Am fost trezita din fanteziile mele de mana calda a lui Sasuke care mi-a mangaiat usor fata. Era pentru prima oara cand il simteam asa de aproape de mine. Si-a apropiat fata usor de a mea si m-a sarutat. Un sarut dulce...Buzele lui erau atat de fine. Parfumul lui ma imbata.De ce ma chinuia asa? De ce imi dadea din nou sperante false? Si eu ....de ce ma agatam de ele ? Poate ca vroiam doar o clipa in care sa sper ca e al meu. Chiar daca era doar pentru cateva secunde, acel sarut insemna atat de mult pentru mine....
M-am departat de el, parea surprins. Nici eu nu stiam de ce am facut-o.
-Nu vreau sa te joci cu mine. Stiu ca nu ma iubesti, asa ca de ce tot faci lucruri de genul asta? Ce incerci sa arati?
-Nu vreau sa arat nimic. Doar ca, am simtit nevoia de o fac. Iti simteam lipsa.
Cuvintele astea umblau necontrolat prin capul meu. El? Mi-a dus dorul ?

Cu o intarziere de o luna, vine si urmatorul capitol. Sper sa va placa!

Asa deci

Ii simtea lipsa in love

Ce frumoosss in love

Sper sa pui repede capitolul urmator si daca poti anunta-ma si pe mine kiss

Subiect: Re: Umanitate pierdută. Sam 22 Sept 2012, 12:10

Fan Fic blocat pentru inactivitate.

Autoarea nu a postat din 8 Iulie, iar noi suntem în 22 Septembrie.