Capitolul 1~Ineputul~
In viata fiecura dintre noi vine momentul cand ne punem intrebarea ''Cine sunt eu?''
Cu 3 ani in urma, cand am implintit treisprezece ani, mi-am pus si eu aceasta intrebare.
Era a treisprezecea mea aniversare. M-am trezit din nopate foarte transpirata si cu inima bubuind.
Un cosmar. Se facea ca era o noapte cu luna plina iar eu eram intinsa pe jos in timp ce 4 perechi de ochi mai negrii ca noaptea ma priveau. Erau...
Am simtit neaparat nevoia sa scriu in jurnal despre acest vis.
La inceput acest jurnal a fost doar o simpla tema de scoala dar cu timpul, s-a transformat in mult mai mult pentru mine.
M-am dat jos din patul meu cu asternuturi roz si m-am indreptat spre baie cu genunchii tremurand. Am facut un dus fierbinte in acea dimineata friguroasa de iarna.
Stiam deja ca nimeni nu va veni la petrecerea mea. Toate fetele pe care le invitasem ma sunasera cu o seara in urma sa imi spuna ca sunt ocupate cu plecarile si petrecerile de inceput de vacanta.
Dar stiam defapt ca adevaratul motiv, ele nu ma prea placeau. Eram, si sunt inca, o fire destul de retrasa.
Eu nu prea am prieteni. I afara de Ino Yamanaka a caror parinti au castigat la loto, acum fiind primita intr-un grup de tipe prea cool ca sa vina la petrecerea mea.
Oricum stiam ca nici ea nu o sa vina pentru ca nu cred ca vrea sa fie vazuta cu nepopulara Sakura.
Am iesit din baie si m-am privit in oglinda.
Ochii mei de un verde crus pareau mai mari ca de obicei iar parul meu roz, pe care nu l-am bagat in seama pana atunci, a inceput sa ma jeneze.
M-am imbracat cu blugii si tricoul meu preferat si am asteptat sa vina ora cand ai mei se vor trezi.
Dupa o jumatate de ora am simti miros de oua cu sunca, pe care la varsta aceea le adoram, urmand apoi ca la cinsprezece ani sa-mi incep viata ca vegetariana.
Ciudat lucru pentru ca de obicei nu simt mirosri de la o asemenea departare. Cand am ajuns in dreptul scarilor am putut sa ii miros pana si parfumul mamei. Chanel No.5
-Buna dimineata draga mea! mi-a spus mama cu un zambet larg pe fata
-Neata ! am raspuns asezandu-ma la masa
In acea dimineata nu m-am simtit foarte bine. Parca nu eram eu ci altcineva sau ceva ce a patruns in corpul meu.
In timp ce mancam am auzit o impuscatura ce m-a facut sa tresar. Am fugit cat am putut de repede afara sa vad ce se intampla.
-Sakura, nu... dar nu am mai auzit-o pe mama
Desi afara era un frig de crapau pietrele eu nu il simteam. Bubuiturile inimi parca se oprisera iar gatul mi se uscasa.
Acolo, mort in zapada era Tomy. Cainele meu pe care il am de la 5 ani si care imi era cel mai bun prieten.
Tata era putin mai departe de el cu piusca in mana. Inca iesea fum din ea.
Ma uitam cu gura cascata la prietenul meu ce acum nu mai e, la zapada ce si-a schimbat culoarea din alb imaculat in rosu inchis.
Fara sa vreau mi-am lins buzele.
-A trebuit, era turbat...mi-a spus tata nepasator
Atunci a inceput calvarul. Am avut prima criza. Cearta a continuat mult pana ce am spus:
-Tu...tu...nenorocitule, te urasc ! am tipat si am fugit cu o viteza uimitoare pe acre nu credeam ca o am, in padurea de langa noi.
Abia cand m-am izbit de zapada alba am simtit frigul, si pur si simplu am inghetat.
Ma trezisem la spital unde mama imi povestise ce s-a intamplat. Dupa ce m-a consultat medicul psihiatru am inteles ca aveam o problema. Ma enervam foarte usor si eram in stare chiar sa ma omor pe mine sau pe cel de langa mine. Mi-a dat medicamente pe care le iau si azi, cand am 16 ani.
Si acum cand e iarna, ii vad imaginea Tomy. Mort iar eu nu am putut face nimic sa il ajut. Mort din cauza neputintei mele.
De atunci nu mai sunt in relatii asa de bune cu tata.
Cu toate ca am 16 ani, nu m-am schimbat foarte mult. Aceiasi ochi verzi, acelasi par ror si acelasi ''temperament''. Inca nu am reusit sa imi fac prieteni. Unciul si cel mai bun prieten al meu este Naruto. Un tip foarte glumet care ma intelege. Intr-o zi mi-a spus ''Noi suntem la fel.'' Atunci nu am inteles foarte bine sensul vorbei lui dar acum inteleg.
-Sakura, haide, o sa intarzii la muca ! mi-a spus mama trezindu-ma din ''concentrarea'' mea
M-am uitat imediat la ceas.
-Cum??! E deja 9.00? a fost tot ce am putut spune
Am iesit val-varteji din casa si am insfacat bicicleta. Ajunsesem aproape de restaurantul unde lucram ca chelnerita, mai trebuia doar sa trec prin parc. Parcul ! Este locul pe unde isi fac veacul golanii. Cei ce se iau de mine in fiecare moment.
Am tras aer in piept coborand de pe bicicleta si inaintand.
-Ce faci, varcolacule? m-a intrebat in bataie de joc Ren
In seara cand implinisem 13 ani am mers la o petrecere unde era si Ren Iukuza. Am crezut ca se formeaza o relatie asa ca l-am lasat sa ma pipaie pe sub camasa. Imi spune varcolac dintr-un motiv cam jenant...am par pe tot corpul si el a descoperit asta. Acum spune tuturor numai ca sa ma enerveze.
Nu l-am bagat in seama si am trecut pe langa el si gasca lui pentru ca rrebuia sa ajung mai repede la servici !
-Buna, Sakura ! mia- spus Naruto intrand in restaurant cu zambetul larg
I-am spus un cat mai calduros ''neata''. Naruto este cel care poate transforma o zi proasta, intr-una minunata. Asta imi place la el.
Am vrobit si am vorbit, pana cand l-a dat seful meu afara.
Cand tocmai vroiam sa aduc comanda mi-a sunat telefonul.
-Alo? am raspuns plictisita
-Sakura, nu esti ceea ce crezi ! mi-a spus o voce ragusita
Am scapat farfuriile pe jos spargandu-se in bucati.
Oare ce vroia sa spuna?