Chapter IV:

„Pasi grabiti se auzeau in padurea deasa, oriunde te-ai uita erau numai copacii, pasii fiind singurele sunete, impreuna cu, croncanitul ciorilor si urletele coiotilor. Din cauza oboselii, stiind ca, e curpinsa de frica, nu avea cum sa nu se opreasca. Respira accelerat, insa, linistea care se asternuse in padure de-odata era apasatoare. Un pas, atat, tot ce putuse auzi, in momentul celelalt, o mana ii acoperea gura, pe timp ce cealalta era in spatela gatului, o miscare, si ii intoarse capul spre dreapta, iar trupul ei, dintr-o data, cazu fara viata pe pamantul tare. Luna se afundase in miile de nori care, acoperise-ra cerul, picuri de apa indreptandu-se catre sol. Iar natura isi spunea cuvantul, acel cineva zambise demonic, dupa, luand trupul fetei, se facu nevazut.”
*

* *

„Ce a facut?” proprozitia care intervenii in gandirea rozaliei, brunetul rupse sarutul incet, langa el, Tomoe, uitandu-se confuza si in acelasi timp uimita. Saski era inbujorata, insa, isi reveni repede, „certandu-l” pe Kyoten care , era amuzat de situatie.

-Ce te framanti doar pentru un sarut, doar nu a fost primul, nu? Glumi el, insa, Saski nu era de aceiasi parere.

-Nu idiotule! Normal ca nu, doar tot tu...

-Ti-am laut primu sarut, nu? O intrerupse brunetul, acum, Tomoe simtea ca e in plus, vroind sa plece, dar ramanea pentru a se delecta cu spectacolul.

-Taci Kyoten-baka! Asta a fost o greseala acum vreo 9 ani! Si...oricum nu conteaza, spuse intorcand-se cu spatele, satena se uita ciudat la cei doi, si nu ezita sa intrebe daca ei doi se cunosteau.”

FlashBack:

„Raikage-sama este culmea! Ma plimba din sat in sat pentru niste misiuni nenorocite, si.., oricum, cat ma poate enerva! Insa nici nu se compara cu prostia, chiar daca, am schimbat echipele fiindca, resubliniez, cand a facut echipele, Hokage-le-sama, nimeni altu decat Naruto Uzumaki, era cam beat si, veneam eu in locul surori mele, Suzuna. Mda, am ajuns departe cu gandire, adica, ma refer la, faptul ca, Raikagele nu este mai enervant ca si Kade!

Zau asa, baiatul ala cred ca, are tarate in loc de creer! Insa, am ajuns la concluzia ca, sormea il place, ceea ce e ciudat...

Ma rog, sa revenim, impreuna cu „maestrul” Bee, care numai maestru nu este, ma indrept catre satul nisipului, pentru nu stiu ce misiune care, ne-a incredintat-o Kazekagele. Vai, „Regele rapului” sa suparat ca am zis ca, vorbeste doar prostii. Macar e liniste, ceea ce e bine. Matatabi nu ar trebui sa ii dam o lectie? „Poate alta data” zise mofturos, eh, si tu imi faci in ciuda? Nici pasi nu se auzeau prin padurea asta, dupa padure este desertul apoi, dupa inca jumatate de zi de mers, ajungem in sat. Bee se opri, facandu-mi semn ca cineva se apropie, eram sigura! De ceva timp, cineva ne urmarea asta era sigur. Nu, nu ne urmarea ci, fugea, iar acel cineva se indrepta catre noi. Imi dusem mana catre gentuta cu kunaiuri, scotand un ac de otel numit senbo, vantu incepuse sa adie, fiorii crescand cu fiecare clipa. Hai aratati-va lasilor!

In spatele nostru, cam in jur de vreo 20 de metri, 3 copacii foarte mari au cazut de-odata, ramanand intepeniti in ceilalti, unul indreptandu-se catre mine. Eu si Bee sarisem, disparand de acolo, iar in clipa urmatoare, am putut vedea 4 ANBU ai satului nisipului, urmarindu-ne?!!

Nu, nu noi eram tinta, fiindca au disparut intr-o clipa, eu si Bee, si asa nu aveam ceva de facut, am inceput sa ii urmarim, despartindu-ne.

„Uite ca vine!!!” ma anunta Matatabi, iar oricine era in saptele meu, aruncasem un kunai, si cine stie cum sa ferit, cazand pe mine, deasupra mea, intr-un sarut?!!

Pentru prima oara trebuia sa fie un dusman?!!

Ce doamne, insa, se ridica repede cerandu-si scuze, acel cineva era panicat, parul brunet ii era fluturat de vand, pe cand, ochii maritimi, se uitau in toate partile. In josul ochiului drept, era ori un tatuaj, ori un sigiliu, format de 4 bare groase, putin departate intre ele.

-Minato?!!!

-Eh? Cine? Eu sunt Kyoten!!”