~Capitolul 10~

Chinurile iubirii

Pov.Hinata

Razele soarelui încep să își facă apariția în peștera noastră. Îmi deschid încet ochii și îmi dau seama că ceilalți sunt tot în lumea dulce a viselor. Mă sprijin de mâini ca să mă pot ridica în picioare fără ca acestea să mă doară prea tare. Pășesc încet și cu grijă ca să nu îi trezesc, însă privirea îmi rămâne ațintită la blond care dormea foarte liniștit. Doar respiația lui se auzea în toată peștera. Fără să mă pot controla îmi ridic mâna și îl "mângâi" în aer, deși eram departe de el. Îmi adun degetele ducându-le la inimă în timp ce o lacrima cristalină îmi udă fața rece. Continui să pășesc încet pe suprafața rece. Kira are dreptate. Înca mai țin minte când toți s-au dus să facă planul, m-a oprit ca să mă avertizeze că va fii dureros să stau si să mă uit după Naruto și că ar trebuii să am mai mare grijă de mine. După ce îmi dăduse acest sfat o văd cum dispare în niște flăcări roșii ca sângele.
Îmi scutur capul ca să revin cu picioarele pe pamânt. Ajung la scut și trec prin el fără să deranjez pe nimeni. Trag aer în piept și încep să caut ceva de mâncare pentru prietenii mei. Picioarele mă duceau într-un loc numai de ele știute, dar am găsit niște mure coapte. Fără să stau pe gânduri, iau una si o mănânc. Lichidul dulce-amărui îmi desfată papilele, iar micile semințe trosneau usor la contactul cu dinții. Totuși după ce o înghit simt cum trupul începe să îmi amorțească fără să știu de ce. Un simțământ rău începu să mă cuprindă. Neputând rezista, cad jos așteptând să mă lovesc, Însă sunt prinsă de patru mâini care mă ridică violent de repede. Mă uit ca să văd cine erau. Simt cum inima începe să îmi bată mai tare de frică și corpul începe să-mi tremure ușor când văd un înger și un demon din Garda Regală. Nu dură mult și îi văd pe Regina îngerilor și pe Regele Demonilor. Ochii acestuia semănau ca ai unui șarpe veninos și îmi dădeau fiori cu fiecare secundă pentrecută. Părul negru ca smoala îi dădeau aspectul și mai sumbru, ca și cum era gata să îți facă viața un coșmar. Realizez că acesta începuse să vorbească:
-Tu trebuie să fii Hinata Hyuuga, îngerul care s-a îndrăgostit de Naruto, fiul meu mare.
Fiul lui?! Cum e posibil ca Naruto să fie fiul unuia ca el?! Blondul nu seamănă nici pe departe cu acest monstru care a ucis o mulțime de oameni fără milă! Încerc să îmi încrunt privirea ca să nu pară că îmi e frică, dar simt cum sprâncenele mele tremură și ele odată cu mine. Tsunade îmi zice să le spun vraja ca să poată intra în peștera noastră. Răspund pe un ton rece și puțin nervos că nu o să afle nicodată.
-Foarte bine! Atunci o să folosim varianta sângeroasă. Luați-o!
În momentul doi după ce grăise acel ultim cuvânt mă trezesc într-o cameră întunecată. Lumânările puse pe pereți erau singurele care făceau mersul înainte posibil. În fața mea erau niște lanțuri care atârnau. Șcena aceasta mă făcea să îngheț de frică și să îmi taie răsuflarea deasă și fierbinte. Cei doi gardieni mă trântesc de perete, atârnâdu-mă de el. La contactul cu suprafața rece și la presiunea care era pusă pe mâinile mele scot un geamăt de durere. Pe chipul Reginei apare un mic zâmbet de mulțumire, dar îi dispare imediat lăsând la iveala doar o expresie întunecată și furioasă.
-Zi-mi ce trebuie să fac ca să sparg scutul!
Răcnesc un "Niciodată!" hotărât care răsună prelung în toată camera. Acesta a fost ca să îi arăt că pot s-o înfrunt și pe ea și pe Rege fără probleme, însă mai mult am enervat-o. La rspunsul meu aceasta le poruncește îngerului și demonului să înceapă tortura. Aceștia iau dintr-o cutie neagră o sabie și un bici. La vederea acestor obiecte simt cum încep să tremur de o frică incontrolabilă, care lasă loc pentru o durere îngrozitoare care dură în continuare. Începuseră să mă lovească îngrozitor de repede și dureros. În urmele rănilor începu să se prelingă, încet, pe jos sângele meu încă cald care odată cu atingerea podelei devenea rece. În toata clădirea se auzeau gemetele mele. Strângeam cu pumnii lanțurile groase și înghețate ca să încerc să scap de durere, deși era imposibil așa ceva. Era doar un mod de a-mi controla urletele de amărăciune și durere.
Așa se scurseseră două ore întregi de chinuri fără oprire. Respiram repede și zgomotos, lăsând loc de niște sunete aproape insesizabile de durere. Privirea mi-era încețoșată, reușeam doar să îmi imeginez ce se întâmpla în jur. Aud cum gratiile se deschid lăsându-i pe cei doi conducători să iasă, după care se închise la loc zgomotos. Suferisem atât de mult încât devenisem oarecum imună la loviturile lor. Prima oară gândul îmi era doar că o să îndur atât de multe încât o să mor, dar începusem să îmi aduc aminte de blond care era în siguranță atâta timp cât nu venea în locul acesta.
-Ce proastă poți fii! Erai un înger foarte bun!Nu înțeleg de ce te-ai îndrăgostit de unul ca fraierul acela de Naruto! E numai vina lui că tu ai ajuns in halul acesta! Oricum, și el o să îți împărtășească aceeași soartă cruntă!
La cuvintele îngerului de pază îmi las capul în jos. Încep să strâng cu putere lanțurile care deja începeau să scârțâie. Print tot corpul simțeam un sentiment nou, unul îngrozitor totuși plăcut în acel moment. Parcă îmi curgea prin vene, era foarte puternic. Îmi dau seama ce m-a cuprins, ura! Fără să gândesc, urlu din toată inima către gardian:
-Te voi face să îți înghiți cuvintele!Vă voi ucide pe amândoi!
Zicând acestea rup metalul din perete și mă îndrept cu toată forța către cei doi care rămăseseră îngroziți de rapiditatea lucrurilor. Îi lovesc cu toată forța, ucigându-i în același timp fără ca măcar un pic de regret să îmi cuprindă inima. Iau din mâna demonului sabia și încep să alerg către ușă ca să scap din infernul acesta.

Pfiu...a fost mai greu să pun toate acele ș-uri, ț-uri, ă-uri și â-uri! Dar, sper că acum sunt ok cu textul, fontul și cu celelalte. Dacă mai am niște greșeli de testare îmi cer mii de scuze. Spor la citit! LoVe Ya!