Umbrele trecutului

Din cauza unor probleme cu acest cont si pentru ca mi-am uitat parola, bla, bla, bla[:))] am cerut sa-mi fie inchis ficul de pe celalalt cont care acum a devenit inactiv pentru ca, evident, acum mi-am recuperat parola cu ajutorul unei scumpete de fata, asa ca... il voi posta din nou. >.<
Edit: Pentru a nu exista confuzii, acest fic il am postat si pe alt forum.

Capitolul unu

~Reîntoarcerea~

Durerea şi suferinţa fuseseră lăsate în urmă. Fantomele trecutului nu mai puteau să o bântuie. Nu le mai dădea voie. Fusese speriată foarte mult timp. Crezuse că întoarcerea îi va provoca durere, amintiri însângerate şi că nu va suporta. Dar devenise puternică, devenise extrem de puternică. Acum putea face faţă oricărei amintiri, oricât de sângeroasă ar fi ea. Şi cu toate astea, încă îi erau vi în minte imaginile masacrului de acum unsprezece ani. Era mică, mult prea mică pentru a fi martoră la aşa ceva, însă poate aşa fusese scris. Poate destinul făcuse ca părinţii ei să fie ucişi doar pentru a deveni ea mai puternică. Nu voia răzbunare. Nu voia să-şi păteze mâinile cu sângele lor. Credea în Pedeapsa Divină. Atunci fiecare va fi răspunzător de faptele lui şi va fi pedepsit aşa cum merită.

Nu îi ura. Se împăcase cu gândul că aşa a fost să fie, însă nu putea uita. Nu. Amintirile o chinuiau un fiecare noapte. În fiecare coşmar îi apăreau părinţii săi privind-o. Atât de îngroziţi. Înspăimântaţi mai mult pentru ce ar fi putut păţi ea decât pentru soarta lor. Fuseseră nişte oameni minunaţi. Familia perfectă. Nu şi-ar fi putut dori ceva mai bun. Fusese înconjurată de foarte multă dragoste. Ei o învăţaseră ce înseamnă compasiunea, grija pentru cei dragi. Chiar dacă i-a pierdut de la o vârstă fragedă, încă nu i-a putut uita. Nici pe ei, nici sfaturile ce le primea. Fusese o perioadă minunată a vieţii ei care, din nefericire, se sfârşise mult prea repede. Nedrept de repede.

Dar acesta era trecutul ei. Era timpul să îl lase în urmă şi să trăiască în prezent pentru că, de fapt şi de drept, doar asta conta, prezentul şi nimic mai mult. Trebuia să scape de coşmarurile ce nu îi dădeau pace. Fusese şi mai rău, da, fusese îngrozitor la început. Se gândise chiar să se sinucidă, însă spiritul de autoconservare şi învăţăturile primite de la părinţii săi au determinat-o să meargă mai departe.
Imediat după moartea lor fugise din sat. Nu ar fi putut suporta să mai rămână nici măcar puţin. Credea că dacă va pleca, amintirile vor fi lăsate în urmă. Nu fusese aşa pentru că se ţinuseră scai de ea şi da, o făcuseră mai puternică. O făcuseră să privească viaţa cu alţi ochi. Cu nişte ochi mai maturi, însă totuşi inocenţi. Ei bine, e mult prea nedrept ca un copil de patru ani să treacă prin ceea ce a trecut ea. Însă asta era lumea ninja...

"Luptă pentru a supravieţui pentru că dacă nu... vei fi devorat."

Asta învăţase de la mentorul ei, de la salvatorul, de la îngerul ei păzitor. Îi va fi mereu recunoscătoare pentru tot ce făcuse pentru ea. Pentru că o îngrijise precum un frate mai mare şi o învăţase tot ce ştia. O făcuse mai puternică, genială chiar. Nu ştia cum i-ar putea mulţumi pentru tot ce a făcut pentru ea. Pentru tot ajutorul primit. Era convinsă, şi-ar fi dat şi viaţa pentru el pentru că el, el făcuse atât de multe pentru ea. O salvase atunci când avea cea mai mare nevoie de cineva. O prinsese chiar atunci când era gata să cadă în prăpastia singurătăţii şi a întunericului.

Pentru asta trebuia să-i mulţumească lui, lui Itachi Uchiha.

Însă la asta se putea gândi şi mai târziu. Acum trebuia să-şi concentreze atenţia pe ceea ce trebuia să facă.
Se oprise în faţa porţilor ce despărţeau "Pădurea Morţii" de Konoha. Satul de care s-a temut atât de mult, dar unde trebuia să se întoarcă. Avea nevoie. Doar aşa rănile vor reuşi să se cicatrizeze complet. Acest sat era medicamentul perfect.

"Înfruntă-ţi temerile pentru ca acestea să poată dispărea"

Da, asta trebuia să facă. Se pregătise pentru asta. Avea să reuşească. Trebuia să-i demonstreze că poate face faţă fantomelor trecutului. Şi putea! Ştia că era pregătită, însă nu-şi putea stăpâni tremurul ce-i străbătuse corpul.
Închide pentru câteva clipe ochii după care, printr-un semn al mâinilor în urma ei rămâne doar un norişor de fum şi frunze, acum fiind în faţa uşii ce o despărţea de biroul Hoakgeului.
Bate în uşă de câteva ori, iar când primeşte acordul, păşeşte hotărâtă în camera foarte spaţioasă şi se apropie la câţiva metri de biroul conducatoarei satului.

-Bună ziua Doamnă Tsunade! Sunt Sakura. Haruno Sakura şi m-am întors!

Ştiu, e scurt şi îmi pare rău pentru asta, dar mă voi revanşa la următorul.

Heiii! Pentru inceput e foarte interesant.
Sincer nu prea am ce sa spun deoarece capitolul e perfect.
Astept cu nerabdare nextul.
Spor la scris!
Ai putea, te rog sa ma anunti cand aduci nextul?
Te pup, C'ya! kiss

~~Edit: Nu vreau sa te acuz de plagiat, dar am vazut acum cateva minute acest fic pe un alt forum. Titlul, capitolul, e identic cu acesta.~~

Merci pentru com. Nici nu ai de ce sa ma acuzi, deoarece ficul imi apartine si il am postat si pe alt forum, doar ca sub alt nickname.
Acum next. Sper sa va placa!!

Capitolul doi

~Un nou început~

Nu se schimbaseră prea multe de la plecarea ei, sau poate nu-şi mai amintea. Casa în care locuise timp de patru ani era neschimbată, asta din perspectiva unui privitor obiectiv. Din perspectiva Sakurei, însă, era foarte diferită. Era aşa pustie. Înainte, acea clădire emana căldură, iubire, sprijin. Era ca un cămin adevărat, însă acum... totul se schimbase, iar asta îi rupea inima fetei. Credea că după atâta timp intensitatea sentimentelor şi a amintirilor se mai diminuase, însă nu era deloc aşa. Mii de gânduri îi străbăteau mintea făcând-o să scoată un oftat îndurerat. Şi-a pus mâna tremurândă pe clanţa uşii de la intrare şi a deschis-o încet, scârţăitul acesteia făcând-o să se înfioare.

A păşit în holul micuţ, pe podeaua căruia era un strat subţire de praf şi a inspirat aerul innecacios sperând că mai rămăsese o urmă din parfumul părinţilor săi care o întâmpina mereu atunci când intra în casă. Dar asta fusese demult... Nici nu ştia de ce mai spera, dar voia ca totul să fie un vis. Acum, că dădea ochii cu trecutul, ar fi vrut ca totul să fie doar un coşmar din care să se trezească, iar părinţii să fie lângă ea.
Da, îşi făcea rău singură, era conştientă de asta, aşa că s-a dezmeticit continuând să inspecteze camerele. Toată mobila era acoperită de cearşeafuri albe, protejându-le de praf. Arăta că o casă părăsită, dar nu pentru mult timp, pentru că Sakura se şi apucase de treabă. Ştersese praful, măturase, spălase, luase cearseafurile pe care le aruncase la gunoi, iar acum casa arăta cu totul diferit.

Privind-o în ansamblu, un zâmbet uşor melancolic i-a apărut pe chip în timp ce se îndrepta spre cameră ei. Odată intrată acolo, nuanţele liniştitoare ale pereţilor şi mobilierului au întâmpinat-o făcând-o să se simtă mai bine. Pereţii de un roz pal se asortau foarte bine cu mobilierul din lemn de cireş şi cu covorul crem cu mici modele negre şi roz. Patul de o persoană, aşezat lângă geam părea atât de primitor, încât tânăra nu a putut rezista tentaţiei şi s-a trântit în el. Se părea că era foarte obosită, căci nu durase mult şi adormise.

Soarele răsărise de puţin timp pe cerul ce căpăta încet-încet o nuanţă de albastru deschis, aducând cu el o nouă zi. Locuitorii Konohai începeau să se trezească după o noapte scurtă în care nu se odihniseră îndeajuns. Nu acelaşi lucru se putea spune despre tânăra fată ce privea pe geamul camerei sale cum o altă zi îşi făcea apariţia. Avea un zâmbet mic, dar totuşi fericit pe chip, ceea ce demonstra că avusese un somn bun şi că noul aer îi făcea bine pentru că aşa se şi simţea; neaşteptat de odihnită şi împlinită. Era ceva nou pentru ea, un nou început, pentru că era hotărâtă aşa cum nu mai fusese până atunci. Dorea să lase totul în urmă şi să înceapă să-şi trăiască viaţa pentru că era timpul să facă asta. Ei bine, voia să lase aproape totul în urmă, pentru că la o singură persoană nu putea renunţa nici în ruptul capului. La cel ce o salvase şi cel de care îi era extrem de dor.

De ce plecase? De ce se despărţiseră? Trebuia să facă asta. Nu avea de ales, în caz contrar l-ar fi pus în pericol şi ea nu putea permite una ca asta. Îl iubea prea mult pentru a-l pune în pericol atâta timp cât ştia că stă în puterea ei să-l salveze. Cei din Akatsuki începuseră să între la bănuieli. Nu îşi puteau explica nenumăratele plecări ale lui Itachi şi mai ales fără Kisame, pentru că el făcea asta pentru ea, pentru a o putea vedea, iar ea aprecia asta foarte mult şi nu era atât de egoistă încât să-i pună misiunea în pericol. Ştia cât conta asta pentru el. Doamne... nu îşi putea da seama unde era loc pentru atâta bunătate, iubire şi, cel mai important, devotament. Pentru că aşa era Itachi. Un bărbat minunat care, prin bunătatea lui reuşise să o schimbe şi pe ea, să o aducă pe drumul cel bun.

Un oftat de dor s-a făcut auzit. Ochii săi verzi au căpătat o umbră de tristeţe, însă fata nu i-a dat voie să o cuprindă şi s-a îndreptat vioaie spre baie pentru a face un dus rapid, deoarece adormise îmbrăcată şi avea nevoie de ceva pentru a o revigora. Avea de gând să-i facă o nouă vizită femeii blonde ce avea titlul de Al Cincelea Hokage. Nu îi plăceau tilturile astea pompoase aşa că ea se decisese să-i spună simplu "băbuţă". Şi pe bună dreptate, era trecută de cincizeci de ani, doar că... avea câteva trucuri ascunse în mânecă. Ah, cât avea să o enerveze porecla şi îi plăcea să o facă pentru că femeia părea impulsivă, însă avea şi simţul umorului. Asta pentru binele fetei.

Cu asta în minte şi cu zâmbetul pe buze, s-a îmbrăcat în hainele sale obişnuite; un tricou, o fustă despicată în părţi şi prinsă cu câte o cureluşă, o pereche de colanţi şi nelipsitele cizme decupate la degete, toate astea fiind în cele două non-culori mult prea iubite de ea; şi a plecat spre clădirea situată în centrul satului. Avea ceva de mers, însă tehnica aleasă de ea, săritul de pe o clădire pe alta, mai exact, făcea drumul mai scurt şi mai amuzant pe deasupra.

"Hmm... sunt neobişnuit de bine-dispusă azi, dar presupun că asta e un lucru bun. Un nou început. Era şi timpul."

Ajunsă în faţa clădirii ţintă, a privit-o lung câteva clipe înaintând hotărâtă, însă nu a făcut nici doi paşi căci a fost trântită la pământ brutal, de către cineva mult prea grăbit, se pare. A scos un icnet scurt atunci când fundul său a făcut contact cu pământul tare. Şi-a ridicat privirea, dând de un păr blond şi ciufulit ce îi bloca toată panorama. Acesta s-a ridicat fulgerător de pe ea şi, atunci când a privit-o, ochii i-au rămas aţintiţi asupra ei câteva secunde îndelungate după care şi-a pus mâinile la ceafă zâmbind stânjenit. Sakura s-a adunat de pe jos bombănind morocănoasă după care s-a scuturat în timp ce-l privea pe blond cu sprânceana ridicată.

-Îmi pare rău! Eram foarte grăbit, spune continuând să zâmbească având gura până la urechi. Apropo, eu sunt Naruto Uzumaki! după o pauză în care s-a uitat bănuitor la ea a continuat, dar tu cine eşti? Nu te-am mai văzut până acum. Sunt destul de sigur.

Sakura îl privea cu un surâs micuţ pe faţă. Îi plăcea băiatul. Era amuzant, plin de viaţă, însă în adâncul ochiilor săi albaştri precum cerul infinit se afla ascunsă o durere foarte mare. Îl aprecia pentru faptul că încerca să treacă peste asta cu o atitudine pozitivă. Asta încerca şi ea. Uneori îi ieşea, alteori nu, dar nu se da bătută.

-Ah, da. Păi... eu m-am mutat de curând în Konoha. Sunt Sakura. Îmi pare bine, Naruto. spune după care, fără a-l mai lăsa să zică ceva, intră în clădire lăsându-l pe băiat cu privirea uimită în locul în care ea stătuse cu câteva secunde în urmă.

În biroul blondei era linişte, aceasta stătea aşezată pe scaunul său uitându-se peste informaţiile cu privire la nou-venită. Nu erau prea multe, iar după vârstă de patru ani, nu mai scria nimic despre ea, de parcă dispăruse de pe suprafaţa Pământului. Însă un detaliu i-a captat atenţia făcând-o să-şi mărească ochii. Nu a avut timp să proceseze prea bine informaţia primită, deoarece o bătaie în uşă i-a întrerupt gândurile. Răspunse răstit, însă după ce a văzut cine era, furia i s-a diminuat instantaneu. S-a ridicat în capul oaselor analizând-o atent atent încercând să găsească o asemănare care să-i amintească de el, însă fără succes. După câteva secunde de linişte, blonda s-a hotărât să spargă tăcerea ce se aşternuse între cele două.

-Sakura, dar tu eşti... însă n-a mai continuat, deoarece, tânăra, văzând ceea ce Tsunade tocmai aflase, a întrerupt-o nepoliticos.

-Da, doamnă Tsunade... dar v-aş ruga să păstraţi tăcerea. Defapt, de asta am venit aici; pentru a va ruga să nu spuneţi nimic. Aş vrea să-mi fac singură o reputaţie în acest sat, nu cu ajutorul bunicului meu.

După o analiză mai atentă asupra situaţiei, femeia a zâmbit admirativ aşezându-se din nou la biroul său.
Primind ce a primit consimţământul său, rozalia a vrut să plece, însă a fost oprită de către "băbuţă" ce a informat-o că, neavând încă niciun rang, teoretic încă fiind un student de academie, va trebui să dea un test.

-Mâine, la ora cinci dimineaţa te vei prezenta în faţa Porţii de Vest. Acolo te vei întâlni cu Hatake Kakashi. El va decide dacă meriţi rangul de genin şi te va repartiza într-o echipă dacă este cazul. Poţi pleca.

Asta suna a provocare, iar ei îi plăceau provocările drept urmare, aştepta cu nerăbdare următoarea zi.

Buna. Ma bucur ca ai adus nextul.
Imi place mult felul cum descri.
E captivant.
Mi-a placut la nebunie capitolul.
Deci n-am ce comenta.
Astept cu nerabdare continuarea.
Si te rog din nou daca ai putea sa ma anunti. Data trecuta n-ai facut-o, dar in fine...ce mai conteaza.
Spor la scris.
Te pup, Ja ne! kiss

Hello!
Un fic ninja. Nu pot zice ca ma dau in vant dupa ele, dar asta pare interesant. Din primul capitol s.a vazut ca ai idei noi si sunt nerabdatoare sa le descopar si pe restu. Pot pune pariu ca ne.ai pregatit o multime de chestii noi si interessnte. Deci astept ss vad cum o sa.i introduci incet, incet pe toti in actiune si cum o sa se inteleaga. Te rog sa ma anuti cand pui nextul si sa o faci repede

Subiect: Re: Umbrele trecutului Lun 23 Sept 2013, 20:27

Fanfic blocat din cauza inactivitatii.