Capitolul 2 ~Am ajuns in Tokio...din nou probleme?~ Stateam in masina asteptand sa ajungem. Ma uitam plictisita pe geam holbandu-ma la stropii mari de ploaie ce se prelingeau pe sticla rece.
Nu imi vine sa cred ce am putut sa ajung. O c***a. Om are mare c****a. Dintr-o fata buna si dulce m-am transformat intr-o fata perfecta pentru nenorocitul ala. Oare ia pasat vreodata de mine sau a vrut doar sa vada cum e sa-ti bati joc de tocilara scolii? M-a facut sa il iubesc si dupa ce credeam ca relatia devine super serioasa, m-a aruncat la gunoi ca pe o punga veche. Bine macar ca am plecat, macar asa nu o sa-l mai vad si nu o sa mai sufar. Sa vedem acum ce ma fac
cu copilul. Nici gand sa fac avort. Doar e copilul meu. va trebui sa ma descurc. Pentru noi....
-Are you kidding me? Mergem de 5 ore si tot nu am ajuns?!! ii intreb pe parinti nervoasa
Ei imi spun ca mai avem putin. Replica asta am auzit-o de la primele 30 de munte de mers. Se pare ca tata s-a cam ratacit dar nu vrea sa recunoasca. ''Eu stiu drumul foarte bine, comentati ca niste muieri'' ne tot spunea el mie si mamei.
Telefonul suna pe melodia personalizata pentru Kay. Mana imi tremura si nu stiam ce sa fac? Sa raspund sau sa las telefonul sa sune? Nu stiam ce sa fac.
Cu siguranta ma va intreba unde sant si, la cat de bine il cunosc, ma va ameninta ca daca nu ma intorc la el ma va gasi. Sunt sigura.....
Pana la urma mi-am luat inima in dinti si...am raspuns.
-ce vrei? l-am intrebat suparata
-Unde esti? (era si logic ca asta o sa ma intrebe)
-Nu e treaba ta! i-am raspuns
-Asculta scumpete, ar fi mai bine sa dam totul uitarii sau...! nu a mai spus nimic fiidnca am inchis
Am inceput sa plang dar totusi stateam nemiscata, parca paralizata. stiam ca ma va gasi. Are prieteni peste tot si
cu ajutorul lor va da de mine. Nici macar nu stie ca sunt insarcinata.
-Am ajuns! mi-a spus mama
-Wow! am exclamat
Toxyo era pur si simplu imens1 Chiar daca afara era inca ziua erau lumini colorate peste tot. Tata a scos bagajele din masina si a intrat in hotelul din fata nostra. Asta da hotel! Cred ca are 5 stele sau cam asa ceva.
Tata a vorbit ceva
cu o femeie care ne-a dat o cheie. Ne-am urcat(pe scari!!!) pana la al optulea etaj. Dar a meritat
cu siguranta!
Camera de hotel era super mare! Mai mare ca vechea mea casa pot spune. Am aruncat geanta pe jos si am dat fuga sa imi aleg camera.
Am ales-o pe cea din mijloc. Avea peretii rosi
cu bline de diferite dimensiuni, albe. Patul era super mare avand saltea
cu apa si forma rotunda. Langa el erau doua noptiere una avand o veioza pentru citit in forma de copacel. Pe jos era intins un covor foarte pufos si alb
cu cateva pete rosi. In alt colt era biroul unde mi-am pus repede laptopul. Un dulap mare de lemn era langa el. Pe terasa era o canapea gigantica alba, din piele si o masuta de sticla. Omg!!! Super loc.
-Iti place aici? m-a intrebat mama
-Daca imi place, ador locul asta! i-am spus sarindu-i in brate.
-Foarte bine, de maine te vei duce la scoala! mi-a spus
Era excelent. In sfarsit o scoala unde puteam sa fiu eu, unde nimeni nu ma cunoaste. Nu mai trebuie sa ma feresc si sa iau 6. Pot sa revin la notele mele bune de 10 si 9...si 8 la sport.
I-am mai multumit mamei inca o data si m-am dus sa fac un dus. Baia avea si cabina de dusi, si cada, si jakuzi(cred ca asa se scrie).
Dupa ce mi-am facut dusul care m-a facut sa ma simt mai bine mi-am despachetat lucrurile si le-am pus frumos in dulap. Trebuia sa renunt la unele din ele fiindca sunt prea sexy iar eu nu mai vreau sa port asa ceva. Pe mine mi-am luat o rochita alb-rozalie
cu o palma mai sus de genunchi si niste sandale negre. De data asta nu m-am mai machiat, defapt urasc machiajul! E o senzatie oribila si cand te demachezi simti ca slabesti
cu 2 kilograme. Imbracata astfel am zis sa fac o plimbare prin imprejurimi. Am coborat in fuga scarile hotelului si cand sa ies ma izbesc din plin de cineva.
-Aoleu, ma scuzi sunt cam grabita! ii spun ridicandu-ma de jos
In fata mea statea o fata foarte dulce
cu par mov-albastrui si ochi lila. Avea o rochie exact ca a mea doar ca alb-albastruie.
-Buna, eu sunt Hinata! mi-a spus zambind
-Sakura! ii spun
cu acelasi zambet dulce
Ne-am imprietenit doar din priviri si cred ca daca mai vorbim putin vom fi cele mai bune prietene.
Mi-a spus ca locuieste de cand s-a nascut in Tokio si spre fericirea mea, invata la acelasi liceu la care urmam eu sa merg.
-O sa ii spun directorului sa ma bage in clasa ta! i-am spus in timp ce ne plimbam pe o straduta plina
cu tarabe
Hinata a zambit iar dupa a facut o fata ce exprima ''Ar fi mai bine sa nu''
-Ce e? am intrebat-o
-La mine in clasa sunt unii copii carora...pai nu le plac elevii noi! mi-a spus privindu-si balerinii mov inchis
-Fleacuri! i-am spus razand
-Nu ma poate intimida nimeni! spun pe un ton autoritar
-Spune-mi despre viata ta! mi-a spus zambind si m-a indemnat sa ne asezam pe o bancuta dintr-un parculet.
La aceasta intrebare am tresarit si am plecat capul. Ma abtineam
cu greu sa nu plang si chiar daca m-am fortat atata, o lacrima cristalina tot mi s-a prelins pe obraz. Privirea Hinatei imi inspira incredere asa ca i-am povestit totul iar ea m-a ascultat pana la sfarsit aproape venindui si ei sa planga.
Cea ce nu stiam era ca cineva ne auzisera vorbind. Cineva imi stia povestea. Daca va spune tuturor celor din scoala va trebui din nou sa ma mut?!
Mai multe aflati in capitolul urmator pe care il voi posta maine fiindca acum am treaba. Va pup si noapte buna