Tourniquet

Tourniquet

~*~

Şi îţi voi arăta ceva cu totul diferit
De umbra ta care te urmăreşte cu paşi mari dimineaţa,
Sau de umbra ta care se ridică să te întâmpine seara,
Îţi voi arăta groaza într-un pumn de ţărână.

~*~

I

"Urma pronunţată a palmei sale căpătase un contur roşiatic pe obrazul gălbui şi lăsase o dâră aproape imperceptibilă de sânge ce se înindea dinspre arcadă până spre colţul drept al gurii. Locul unde aceasta se izbise de piele încă ardea.
Mi-am pipăit obrazul drept cu vârfurile degetelor, coborându-mi privirea înceţoşată către podeaua de lemn şi trăgând în piept mirosul metalic al sângelui ce se răspândise pe covor şi îmi murdărea tălpile goale. Am strâns halatul de noate în jurul pijamalei şi m-am aşezat în genunchi lângă trupul masiv, întins în faţa mea cu ochii negri şi umezi larg deschişi. Am întins mâna şi am apucat mânerul cuţitului de bucătărie, pipăind lama lucioasă şi murdară, resimţind în degete senzaţia pe care am auvt-o în momentul în care metalul a străpuns carnea moale, fragedă, şi am văzut sângele ţâşnind pe lângă braţele mele, el ducându-şi mâinile în dreptul inimii şi afişând un chip mutilat de uimire şi disperare în timp ce palma lui din ce în ce mai rece şi aspră se lipea de pielea caldă a obrazului meu, scoţând un sunet ce a umplut încăperea.
Bărbatul şi-a mişcat de câteva ori buzele uscate şi a gemut înfundat, după care cu o privire sălbatică întipărită în ochii de jăratec şi cu lacrimi de frustrare adunate în colţurile ridate ale ochilor, tot ce a mai putut face a fost să mă apuce de gulerul desfăcut al cămăşii ce descoperea mai mult decât ar fi trebuit şi să mă aducă la nivelul său şoptindu-mi printre dinţi în timp ce umbra morţii îi înceţoşa privirea:

- Mori!"

Sakura's Point Of View

       Bat de câteva ori din gene încercând să mă obijnuiesc cu lumina becului ce umple încăperea, după care mă ridic de pe pernele tari ale canapelei cu un trosnint proeminent de oase şi mă târăsc sfârşită până la biroul ce zace lângă fereastră. Îmi duc mâinile reci la piept şi le urc către gât încercând să îmi potolesc setea nestăpânită şi sângele ce îmi urcă în obraji şi îmi inundă ochii în timp ce respiraţia mi se îngreunează, iar inima pulsează din ce în ce mai violent. Picioarele mi se înmoaie într-o tentativă de a mă întinde către sertarul de lemn şi o tuse convulsivă îmi părăseşte pieptul făcându-mă să tremur. Trag de mânerul metalic al sertarului şi apuc seringa de morfină căutându-mi cu disperare o venă şi pătrunzând-o cu acul rece, ce începuse deja să nu mă mai doară.
Răsuflu. Arunc scârbită seringa goală într-unul din colţurile biroului şi îmi şterg cu mâneca firişoarele de sânge coagulat din colţurile gurii. Mă ridic de la podea clătinându-mă pe picioare şi încep să respir greoi şi dureros din cauza efortului. Broboane reci de sudoare mi se adună pe fruntea înaltă şi îmi curg de-a lungul arcadei căzându-mi pe piept, iar eu încerc să închid geamul rămas sprijinit de perete simţind un vânt umed şi rece cum îmi izbeşte pielea transpirată.
       Desfac sticla de votcă ascunsă sub scaun şi iau o gură ce mă face să mă strâmb, după care mă rezem obosită de spătarul scaunului şi îmi aprind o ţigară din care inspir fumul şi îl expir, privindu-l cum umple încăperea şi estompează mirosul puternic de alcool şi sânge.

             - Haruno, nemerico! De câte ori trebuie să îţi repet că nu aduci alcool la secţie?

       Trag aer în piept şi îl expir simţind o durere acută cum îmi urcă până spre tâmple. Mă întorc cu spatele la uşa larg deschisă şi la bărbatul din pragul ei masându-mi tâmplele cu nişte degete reci ca gheaţa. El stă acolo şi îşi răceşte gura cu o morală inutilă în timp ce îşi aruncă săgeţile pline de indignare şi frustrare către mine. Aceeaşi morală şi alceleaşi priviri tăioase. Până şi tonul pe care o spune e acelaşi.

             - Nu te preface că nu mă auzi. Ştii foarte bine că eşti incompetentă. Ce sunt astea? Ţigări? Ziare? Cu atitudinea asta nu ţi-ai face fratele mândru!
             - Şi nici nu îmi doresc... mormăi eu întorcându-mă către el. Acum ieşi afară şi trimite pe cineva după o pastilă de cap!

       În loc să părăsească biroul, Kakashi se apropie de canapea şi priveşte atent încăperea dezordonată şi mirosind a ţigări şi se apleacă peste birou şi îmi smulge pachetul proaspăt desfăcut din mâini. După care, călcând pe seringa aruncată la întâmplare lângă măsuţa de cafea , observ cum tonul vocii sale se înmoaie şi capătă o nuanţă de îngrijorare. Îmi apucă stângaci una din mâinile albe şi reci şi o strânge ferm făcându-mă să mă întorc către el cu un rânjet acru. Îi dau mâna la oparte şi mă întorc din nou către fereastră, de data asta ridicându-mă în picioare şi sprijinindu-mă de pervaz pentru a nu cădea. Încep să râd; un râs jalnic.

             - Eşti convins că o să mor cât de curând, nu? Nu te contrazic, însă nu am nevoie de mila nimănui.
             - Te-aş omorî dacă aş putea, se întoarce el şi îmi şopteşte zâmbind
             - Dă-i drumul, îi răspund liniştită, aproape fericită.

       El se întoarce şi începe să râdă., după care dispare de parcă nici nu ar fi fost. Urma de parfum scump pe care a lăsat-o în încăpere şi care s-a impregnat în tapiţerie acoperă mirosul proeminent de alcool şi sânge, însă se amestecă cu fumul înecăcios de ţigară şi produce un miros ce îmi afectează puternic plămânii şi mă sufocă.
       Mă ridic de la birou şi îmi adun puloverul gri de lână în jurul corpului pregătindu-mă să plec când simt o presiune în piept şi mă apucă un acces violent de tuse. Îmi duc mâna la gură încercând să opresc sângele negru şi coagulat ce îmi curge pe bărbie şi, văzând că persistă, mă rezem obosită de unul din pereţi şi mă apăs pe piept până se opreşte. Vederea mi se înceţoşează. Simt o mână rece cum mă atinge în dreptul inimii şi din umbră am senzaţia unei priviri ce mă arde. Umbra se apropie şi mâna ce zăcea în dreptul meu îşi înfige degetele lungi în carnea fragedă împrăştiind un venin îngheţat ce îmi paralizează plămânii şi îmi opreşte respiraţia. În faţa ochilor văd o flacără arzând.
       Îmi ridic privirea disperată spre un Dumnezeu în a cărui existenţă am încetat să mai cred şi îmi împreunez mâinile sub formă de rugăciune văznd cum cerurile de deasupra capului meu se despică lăsând la iveală un întuneric negru şi de nepătruns din cre doi ochi şângerii te privesc cu ură. În zbuciumul mea mă refugiez într-o credinţă de mult părăsită în dorinţa agonizantă de a primi Salvarea, însă lumea mea e înghiţită de întuneric şi ochii ce mă fixează ca pe o pradă îmi ard trupul ca nişte flăcări.
       Acesta este Iadul?

edit

Andreea Schmitt: Unde-i editul?

Subiect: Re: Tourniquet Dum 08 Sept 2013, 11:00

FanFic Blocat din cauza inactivitatii.