Well, cum nu mi s-a răspuns la topic, am decis să deschid topic cu ficul meu, iar dacă e ceva în neregulă, îl puteți șterge.
Personaje principale: Ayaka Saka, Siva Mist, Sano Shinya/Kanon.
Personaje secundare: Suzuki Akira/Reita, Matsumoto Takanori/Ruki, Takashima Kouyou/Uruha, Lachlan Duff.
Personaje episodice: Shiroyama Yuu/Aoi, Uke Yukata/Kai și restul trupei An Cafe.
Nu pot să pun linkuri, deci las la latitudinea voastră să vă imaginați cum arată. (sau puteți să-i căutați pe google după nume) Ficul ăsta e în proces de a se transforma în Manga, deci poate o să pun și poze cu personaje când sunt gata.
Here is the first part:
Perspectiva lui Siva.
De ce zilele de vineri trebuiau să fie atât de lungi? Simțeam cum fiecare minut ce trece se așează lacom pe genele lungi și le împreunează, obligându-le ca, într-un final, să atingă cearcănele violet-închis, rezultatul a două nopți nedormite. Azi e, teoretic, ultima zi de lucru. O zi care durează cât trei luni, o zi în care acele minute prețioase, până la terminarea programului, se scurg cu o zgârcenie nemaiîntâlnită și o zi după care oamenii ca mine, nemâncați și nedormiți de câteva zile, tâjesc după sfântul weekend - zici că e vorba despre un delicvent care speră să mai adulmece încă odată, în semn de sayonara, cum se zice pe aici prin cartier, sfântul miros al caviarului de la Ritz. Da, dacă mă întreabă cineva, tot ce are legătură cu Ritz e sfânt. Incluziv ghena de gunoi - și ce-aș mai da eu să fiu lângă ghena aia încă odată, era mult mai bine decât în salonul ăsta fără aer condiționat, cu un singur geam, evident și ăla stricat.
Cu un oftat, mi-am pus ustensilele în sertar. Ar trebui să fiu mulțumită că am un loc de muncă, în loc să sper că Ayaka să dea subit în amnezie și să-mi plătească partea de chirie (deși mă îndoiesc că o amărâtă de amnezie ar putea-o face să uite că trebuie să plătesc 25 de mii de yeni pe lună sau că-i datorez bani). Ea nu uită nimic când vine vorba de luat. Mai ales bani. De la mine.
- Siva, ai terminat deja? vocea șefului - groasă și total neplăcută auzului - mi-a întrerupt șirul gândurilor. Ah, da. Trebuia să-i dau leafa de azi. Că tot veni vorba de luat.
- Mda, cam acum, să zicem, 3 ore? i-am răspuns ușor satiric, sperând puțină milă și 100 de yeni în plus - sau ore de muncă în minus. Dar mă îndoiesc că, cuvintele mele l-au atins undeva aproape de fund măcar, dapoi la inimă.
- Și-au deschis ăștia de peste drum un salon, începe el să vorbească cu pereții. Am fost pe la ei, dar chiar nu știu ce le place așa mult oamenilor.
Ă, probabil faptul că îndeplinește condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească un salon decent și aerul condiționat? Plus că sunt mai multe geamuri, încă în stare de funcționare. Ah, și patronul nu e de la coada vacii.
Dar bineînțeles că nu-i spusesem asta. Încă aveam nevoie de un loc de muncă și el de o persoană care să râdă la bancurile lui. Și o astfel de persoană rar găsești. Doar eu râd, sperând să-mi dea o primă. Haha! Asta a fost bună.
- Nici eu nu știu, șefu, l-am aprobat, încă amânând să-i dau banii.
- E 3 PM, poți să-mi dai banii și să pleci, m-a scurtat el să nu o mai iau pe arătură și să plec cu banii.
Mi-a trebuit ceva concentrare să nu cedez unui reflex copilăresc și să-i scot limba. Dacă nu mă cunoștea de ceva vreme, nu aș fi știut ce plănuiesc. Data trecută mi-a căutat prin buzunare să vadă dacă i-am dat toți banii. Ce, e vina mea că se plătește prost? Se pare că, în opinia lui, aha.
Mi-am luat geanta și am ieșit din salon. Am strâmbat din nas când au trecut niște oameni pe lângă mine. Am început să mă gândesc dacă ar fi mai bine să ies prin ușa din spate. Fiecare om, animal, hermafrodit, se holbează - prin geam sau direct la tine când ieși. Și, totuși, nu-i condamn. Locul ăsta nu seamănă nici pe departe cu un salon de cosmetică. Doar numele agățat deasupra ușii contrazice lumea, „Cosmetică”. Inspirat, mă întreb de unde i-a venit ideea.
Acum, că s-a terminat prima tură de holbat, o iau repede pe alee - scurtătura mea preferată - să ies din cartierul ăsta în strada principală. Dar ziua de azi nu a fost destul de lungă și obositoare, a trebuit să mă mai bag și într-un mucos cu pliante, să-i împrăștiu prostiile pe toată aleea. Ce naiba caută ăștia pe o alee? Adică, nimeni nu vine pe aici, doar șobolanii din cartierul cu salonu.
- Scuze, nu am fost atentă și ...
- Nu-i nimic. Strâng eu.
Ah, asta a fost tot ce voiam să aud. Normal că n-am mai insistat să-l ajut și am dat să plec.
- Hei, măcar ia asta! mi-a tăiat el calea dându-mi un pliant. Ce naiba să fac eu cu el? Am hârtie igienică, mulțumesc frumos.
„Caut make-up artist cu experiență pentru PS Company.
Accentul trebuie pus pe:
- pregătire profesională;
- abilități de comunicare;
- talent artistic.
Mai multe detalii la: 001 876 xxx xxx”
Ah, începe să-mi pară rău că l-am lăsat pe puști să strângă pliantele singur. Dacă îl ajutam, nu le mai vedea. Chiar am nevoie de postul ăsta.
Enjoy. ^^