Primul meu fic.


Capitolul 1: Trecutul
Si zici ca timpul e ceva prea scurt, prea frumos sa fie descris si totusi prea urat sa fie prezis...?
Am ras in gandul meu. A trecut atat de mult timp de cand a murit si totusi parca nu s-a schimbat nimic de atunci...Poate m.am mai perfectionat sau poate m-am maturizat insa pe interior au ramas ranile si ura care par sa se inteteasca. In rest vad aceasi ochii inspaimantati si intrebatori, aceasi straini care par sa se piarda in iluzii cum ca eu, ceva atat de frumos si inocent nu puteam sa fiu atat de distructiva...Dar diavolul are fata frumoasa
-Hikari! Hikari! Esti in regula? intreba Eric ingrijorat.
Eric era cel mai bun prieten al meu. Cu toate ca vroiam sa stau departe de oameni pentru ca stiu ca o sa.i ranesc ei continua sa vina la mine ca si cum as folosi un jutsu de ademenire!
-Azi se implinesc 8 ani de cand a murit! am zis usor. Credeam ca dupa atata timp nu o sa ma mai afecteze dar cu fiecare an parca ma simteam din ce in ce mai singura si ma simteam mai aproape de a-mi imbratisa propria moarte.
Eric ma privi companitor. Cu toate ca era rece ca un cub de gheata si plin de rautate cum este orice demon de altfel...noi aveam o legatura,pot sa spun, stransa.
Ar cam trebui sa va explic cum de vad fantome si cum mi.am pierdut mama nu?
Totul a inceput printr-o profetie :
"El va renaste si odata cu nasterea lui din nou lumea va fi cu totul alta! Dar nu va creste triumfator in infern cum s-a intamplat pana acum ci va umbla pe pamant ca simplu muritor si va lua viata odata cu moartea purtatorului sau!"
Prin "El" se referea la Lucifer,la ingerul decazut,cel care trebuie sa ia nastere prin sacrificiul meu. De aceea eu am o stransa legatura cu lumea mortiilor si pot vedea stafii si sa le controlez.
Mama intotdeauna mi.a ascuns asta ca sa ma protejeze.Mi.a dat un colier si a zis sa.l port orice s.ar intampla deoarece o sa ma protejeze de lucrurile rele care se intampla. Cand aveam opt ani....
......................................................
"A trecut un an de cand m.ai parasit"... am murmurat usor privind piatra mare pe care era scris numele ei,numele mamei mele: Aika Uzumaki. Lacrimile oare se uscasera? Ochii ma usturau dar ele nu vroiau sa curga ca si cum le-ar fi teama. Langa ea era mormantul matusii: Kushina Uzumaki. Am lasat florile insangerate sa cada usor pe pamant si mi.am tarat corpul spre casa. Privirile tematoare inca ma urmareau,iar eu ma prefaceam cu greu ca nu-mi pasa.
Am luat-o la fuga spre casa nemaivrand sa aud nimic de genul: "copilul profetiei...ea o sa ne aduca numai probleme!!"
Ce profetie?! Despre ce tot vorbeau? Viata mea nu devenea deloc mai buna sau macar mai clara.
Am intrat in casa incet. Usa se deschise cu un scartait usor. Ceva era in neregula! Lumina era aprinsa si puteam sa jur ca am stins.o. Am mers usor in casa uitand sa mai respir. Simteam ca cineva e acolo.. Becul incepu sa se clatine si sa se falfaie. "Ce nai-?" am zis eu privind becul confuza care nu putea fi impins de vant,dar am fost oprita de un ras straniu. Vroiam sa fug dar picioarele imi erau lipite de podea.Ce se intampla?
"Mai!Mai! Ce avem noi aici?" spuse acea voce necunoscuta trimitand un vant rece sa se prinda de parul meu. Am inchis ochii incercand sa.mi potolesc inima.
"Pot sa.ti aud inima batand si sa.ti simt teama in fiecare particula a ta, Hikari!"
Am luat un kunai si m.am intors cautandu.l cu privirea.Nimeni!! Inebunisem? Rase din nou,probabil de teama mea patetica!
"Ci ci cine esti?" am zis eu regasindu.mi vocea
"Oh,deci putem vorbi se pare!" pufai incantat de propria descoperire. M-am incruntat.
"Hai nu te supara ! Doar doreste.ti sa ma cunosti si o sa apar!"
Nu asta incercam de cand a venit? Eram enervata la culme de acea voce care se juca cu mintea mea si in acelasi timp speriata!
Mi.am imaginat ca apare o silueta alba fara fata sau trasaturi distinctive si mi se prezinta. Am deschis incet ochii.
Am tresarit cazand pe spate de soc. Teama mi se intiparise pe piele. Era un monstru!! Ochii sai erau albi fara pupile sau iris,avea colti sau mai bine zis o duzina de dinti ascutiti bagati in acea gura gigantica ce ranjea prosteste intr.una,iar pielea era de un rosu ca sangele pictata cu zeci de tatuaje ciudate,iar pe capul chel era pictata o stea cu margini negre cu 6 colturi.Avea decat o pereche de colanti negrii de care erau prinse lanturi si arme de tortura. Iar chestia stranie: levita!! Picioarele lui nu atingeau podeaua!!!
Eram prea socata sa vorbesc,sa gandesc,sa ma misc...Cine era asta?! Sau mai bine zis ce era?!
"Oh,felicitari! Ai fost aleasa ca sa fi portal si vei fi cea care vei distruge lumea! Eu sunt Eric si deacum inainte o sa fiu demonul tau protector."
.......................................................
Asa l.am intalnit pe Eric.Adevarul este ca el nu dorea ca Lucifer sa ajunga pe pamant. Ii se parea o razbunare stupida si mai mult de atat Eric nu dorea ca Lucifer sa fie liderul ingerilor intunericului. Asa ca am inceput relatia noastra cu un targ: Eu il ajut sa devina puternic, el ma protejeaza si imi dezvaluie secretele lumii de dincolo!Un pact bun,as zice... Bine, cu timpul am inceput sa ne intelegem bine si m.a ajutat sa invat multe lucruri si astfel, ca un paradox Eric,demonul inspaimantator, a devenit prietenul meu cel mai bun.
Ca sa va lamuresc despre "sarcina" mea pe pamant si despre profetie o sa incep sa va povestesc despre fantome si demoni. Fantomele sunt niste spirite ale oamenilor obijnuiti care atunci cand isi indeplinesc rolul pe pamant trec pe lumea de dincolo. Bine unele fantome prefera sa stea pe pamant din cine stie ce motive, dar sunt inofensive: adica nu pot poseda,nu le poti vedea(doar daca esti un portal sau o gazda) si nu te pot afecta. Demonii in schimb sunt oameni decedati de o rautate sufleteasca nemaintalnita sau ingeri decazuti si sunt foarte puternici. Ei se hranesc din ura oamenilor si teama lor si devin mai puternici. Pot afla o gramada de lucruri despre acei oameni doar privindu.i si sunt adesea niste monstrii, si singuri care pot sta pe pamant fara sa fie afectati, (fantomele sunt ranite: cu cat stau mai mult pe pamant cu atat durerea creste si trebuie sa treaca pe lumea de dincolo de unde nu se mai pot intoarce) demonii pot trece pe lumea de dincolo si sa se intoarca pe pamant. Ei devin puternici prin anii de viata si numarul de stafii ale shinobilor puternici pe care ii absorb. Eric este un demon puternic de 438 de ani.
Acum probabil stiti de demonii cu cozi. Ei sunt ceva mai speciali. Sunt demoni creati in iad adica nu ingeri decazuti, nu oameni rai; demoni creati din ura si rautatea nascuta in iad. Era cel cu zece cozi, cel de o putere atat de mare incat aproape o egaleaza pe a lui Lucifer. Dar un om se pare...a reusit sa.l rupa in 9 monstruleti mai mici, cand acesta a fost azvarlit pe pamant sa aduca razbunare.
"Razbunare!" urasc termenul asta! Toata natiunea se duce de rapa cautand razbunare, fiinta umana se transforma in demon cand aceasta se gandeste la razbunare si isi sacrifica viata pentru asta. Stiu din propria experienta ca razbunarea nu creaza decat o viata de cosmar si de ura. Asa era tata....orbit de razbunare, putea face orice ca sa o aiba si cel mai trist: a uitat sa mai traiasca,a uitat sa iubeasca! a uitat tot. Singurul motiv pentru care sunt in viata era sa aiba un copil puternic pe care sa.l foloseasca pentru a-si atinge scopul, dar mama cand a aflat a vrut sa.l opreasca insa a sfarsit moarta in fata ochilor mei. Nu pot uita acea zi! Oricat as incerca nu o pot uita...Nu ii pot uita....
*Flashback*m
"O sa devin un ninja puternic ca tati intr.o zi! Priviti.ma! O sa devin un ninja demn de clanul Uchiha!"
am strigat eu in fata unor pusti pusi pe sotii si pe distrugeri.Fetele lor ranjite ma scoteau din mintii
"Un Uchiha care nu-si poate folosi sharinganul este un ninja oarecare!" spunea un pitic ingamfat aratandu.si bandana proaspat capatata de genin. Furia imi invada trupul! Era adevarat ca nu imi puteam folosi sharinganul si probabil nu.l puteam folosi niciodata, dar nu eram un ninja oarecare! Nici gand! Eram fica lui Madara Uchiha!! Un erou,un ninja foarte puternic!!
Mi-am ridicat pumnul cu ochii plini de furie atintiti spre prada! M-am repezit la el si l-am cotonogit bine, pot sa zic. Sa se mai puna ei cu mine ca le arat eu! Eu nu o sa-l dezamagesc pe tati,orice s-ar intampla o sa-l fac mandru!
Am alergat purtand cu mandrie bandana ninja de genin si tricoul cu simbolul Uchiha mare pe spate. Cu toate ca toata lumea stia ca Madara e mort, eu eram un copil de Uchiha recunoscut in satul frunzei, stiindu-se ca sotul mamei era un Uchiha oarecare...
Am alergat in casa sarind in bratele lui tata pe care rar i-l vedeam aici fiind ocupat cu misiunile lui secrete. Nu intelegeam de ce isi tinea identitatea secreta sau ce putea face de era atat de ocupat si nu putea sta acasa cu noi.
"Ce face fetita mea?" intreba el pe tonul sau ferm dar in acelasi timp dulce si jucaus.Am zambit larg
"Tocmai am luat la bataie niste pusti care mi.au zis ca nu sunt demna de clanul Uchiha!" am zis eu bosumflandu-ma un pic.
A zambit punandu-mi mana pe cap
"Clanul Uchiha este un clan puternic sau era...acum e doar o masca care ascunde zeci de lasi! Nu trebuie sa fi un Uchiha ca sa fi puternica! Trebuie sa fi tu...si sa crezi in tine! Eu cred in tine." spuse el mandru.Il priveam vrajita. Mereu reusea sa ma faca sa ma simt importanta si speciala.
"Si i-ai batut bine,ai?" intreba mama aratandu-mi un ranjet larg. Tata ofta dand din cap'Nu s-a schimbat deloc' se citea pe fata lui
"Hehe! Normal,nimeni nu se pune cu mine !" am zis eu ranjind la fel ca ea. Tata zambi amuzat.
"Serioooos? atunci pregateste-te sa-ti intalnesti adversarul!" spuse ea aruncandu-se sa ma gadile. Am inceput sa tip si sa rad tare deoarece eram o persoana care ma gadilam tare. Eu cu mama radeam acum si ne prosteam incercand sa ne gadilam reciproc....
*End of flash back*
'Trebuie sa fi tu....si sa crezi in tine! Eu cred in tine!' imi rasuna intr-una in cap. In urma cu 8 ani am azvarlit pe jos fasii din tricourile cu simbolul Uchiha pe spate si am parasit satul frunzei.Vroiam sa uit de acel loc mizer unde am suferit atat. Vroiam sa gasesc un loc unde sa ma calmez si sa incerc sa iert. Sa uit de el si sa.l consider mort,ingropand dorinta de razbunare in adancul inimii, intr-un colt uitat de lume? Era aproape imposibil dar era tot ce puteam face. Nu doream sa devin ca el. Si mai bine decat toti stiam ce inseamna sa-ti transformi sufletul in putere.. Insemna sa fiu mai aproape de Lucifer,sa fie mai greu sa indepartez blestemul de care imi doream atat de mult sa scap


Scuzati greselile de tastare.

Fic închis la cererea autoarei.