Hey m-am gandit sa va aduc un fic nou ^_^ este 100% creatia mea si personajele de asemenea le detin :>

si sper sa va placa


Omul...o fiinta pe cat de interesant, pe atat de plictisitare, facand zilnic acelasi lucru, rolurile ramanand mereu neschimbate, in ciuda schimbarii constante a protagonistilor. Avand un spirit de turma uimitor, imitandu-se toti asemeni maimutelor care-si desfac hrana, aceste fiinte pierd mai mereu esentialul existentei lor. Jalnic, nu-i asa?
Insa, exista doua categorii de oameni: cei ce conduc si cei ce se lasa condusi. Asemeni animalelor din jungla, cei puternici devin regii acestei societati, iar cei slabi suporta consecintele. Dar oare chiar e atat de corecta aceasta lege?
Inca din prima clipa a vietii sale si pana in ultima, omul, se grabeste. Zilnic trece pe langa aceeasi florarie, dar nu observa florile frumos inflorite, peste acelasi pod, mereu nervos pe trafic, dar niciodata observand cursul apei cristalina, deseori uitand sa se bucure de darurile vietii. Preocupat mereu de lucruri noi, omul isi pune o gramada de intrebari, unele gasindu-si raspuns imediat, altele niciodata.
Asa se-ntampla si in povestea noastra...Dar oare ce s-ar intampla daca dintr-o eroare rolurile s-ar inversa?...

I. Inceputuri

Era o dimineata calda si aglomerata in NewYork. Soarele parea sa inghita in orice clipa zgarie norii, iar cerul de un senin neperturbabil te facea sa simti ca plutesti. Dar cine are timp sa observe asa ceva in ziua de azi? O copila cu ochii de scortisoara statea la poarta liceului Hearhet nelinistita. Dupa imbracaminte, se pare ca era eleva acestui liceu, parul ei castaniu se revarsa in valuri ce-i ajungeau pana la omoplati. Ochii ei, usor migdalati, priveau nerabdatori prin barele fara cusur ale portii liceului.
Aceasta isi ridica incet privirea privind cu o nota de fascinatie cerul, un suras angelic brzdandu-i chipul fara de cusur. Deodata cerul incepu sa planga, udand-o pana la piele, zambetul ei ramanand insa neschimbat. Un zgomot insuportabil deranja aceasta imagine neobisnuita, fata mutandu-si privirea spre poarta care se deschidea scartaind. Fata se trase cativa pasi inapoi, din curtea liceului iesind trei masini negre, una stropind-o din cap pana in picioare. Vinovatul lasa incet geamul jos si-i spuse sa urce. Fata urca fara sa se impotriveasca, salutandu-l ca pe un prieten vechi. Ochii lui negrii o studiau fara sa spuna nimic, figura lui aratand o persoana sobra si serioasa, trecuta prin viata. Acesta inspira intelepciune si rigoare, sprancenele si parul sau, putin fiind, erau asemeni zapezii, iar nasul sau vulturesc umbrea buzele subtiri usor incordate intr-un zambet fortat. Acesta trase pe dreapra, oprind brusc masina. Ochii lui, asemeni onixului, priveau inainte. Fata inghiti in sec si il intreba cum a fost. Acesta sta cateva clipe pe ganduri, in masina facandu-se o liniste de mormant, ploaia fiind singurul lucru ce rasuna inabusit. Stropii ceresti se vedeau lovind din ce in ce mai repede sticla parbrizului, timp in care expresia fetei devenea nelinistita.
-Am reusit...Spuse acesta in cele din urma...Avionul decoleaza la ora 22, deci nu mai avem mult timp domnita. Fata isi marii ochii de uimire si da sa-l imbratiseze, insa in inima ei isi dorea sa nu plece. Isi dorea sa ramana alaturi de unchiul ei si chiar si de parcul pe care il vizita zilnic. Urma sa plece intr-o lume total necunoscuta ei, dar oare era chiar atat de diferita?
Ajunsa la aeroport, aceasta isi imbratisa strans unchiul. Batranul ii da un plic spunandu-i sa-l deschida cand ajunge in avion, acesta o saruta pe frunte, apoi se ndeparteaza pierzandu-se in multime. Fata se mai uita inapoi cu o urma de regret apoi pleca suspind. Ajunsa la locul ei din avion, aceasta da repede sa deschida plicul. Ochii ei caprui citeau repede scrisoarea batranului incremeniti. Un sentiment de teama si neliniste o cuprinse la aflarea secretului nasterii sale.

"Draga Aurora,

Iti scrie, poate pentru ultima oara, unchiul tau Josephe. Te rog nespus de mult sa-mi ierti indiscretia si sa ma ierti ca nu mi-am putut indeplini promisiunea facuta parintilor tai pana la capat, trimitandu-te astfel departe si urmand sa treci, probabil, prin cea mai grea incercare a vietii tale. Demult pregatesc aceasta clipa, dar se pare ca pana la urma, vei afla printr-o biata scrisoare si nu din gura mea. Totusi, domnita sa stii ca-ti scriu cu sufletul si ca ceea ce urmeaza sa-ti spun e una dintre cele mai dificile povesti.
Acum 17 ani, cand tatal tau, fiu al unui mare afacerist, a fost rapit pentru recompensa, a aflat fara voia lui, niste secrete de nivel mondial despre una dintre cele mai mari mafii din lume. Asa a cunoscut-o pe mama ta, dar tu stii deja asta nu-i asa? Ei bine, dupa ce au reusit sa evadeze, amandoi au fugit afara din oras, cat mai departe de acele amintiri dureroase si violente. Fiind indragostiti si fiind nevoia sa te nasti tu, Aida a ramas insarcinata. Nemaiputandu-se ascunde la fel de usor ca inainte, cei doi au apelat la mine, vechiul si umilul majordomn al strabunicii tale. Stupefiat i-am primit pe cei doi tineri si i-am ascuns in vechea casa a matusii mele, fara sa cer insa vreo explicatie. Abia dupa cateva saptamani am aflat tot ce aflase si tatal tau cat fusese captiv. Stiam ca vor veni dupa ei, dar am reusit sa o ascundem pe mama ta pana dupa ce te-ai nascut. Spre deosebire de tatal tau, mama ta nu a murit cand te-ai nascut, asa cum ti-am spus si-mi pare rau ca te-am mintit. Ea a fost rapita si obligata sa se marite cu fiul sefului, caruia ia- fost promisa inca inainte de a se naste. Asa ca fii atenta la ceea ce urmeaza sa citesti.
In calitate de ultim martor, am datoria sa-ti spun tie, adevarata mostenitoare, toate secretele aflate de catre tatal tau in timpul acela. Dar mai inainte trebuie sa stii ca si tu esti unul dintre ele. Nimeni nu stie ca mama ta te-a nascut. Pentru binele tau si al celorlalti, eu si parintii tai am hotarat sa te tinem ascunsa pana vei fii destul de mare incat sa te poti apara singura. In subsolurile muzeului central din Japonia, exista o carte pe care eu am ascuns-o, ea are toate informatile stranse de tatal tau si mult mai multe. Stiu, nu e genul meu sa las un jurnal, dar situatiile disperate cer masuri disperate. Gaseste cartea si deschide-o cu ajutorul lantului lasat de mama ta, apoi fa dreptate si elibereaza-ti mama. Soarta e in mainile tale acum, caci in timpul in care tu citesti asta, probabil eu te privesc de sus.
Al domneavoastra credincios,
Josephe "

Prima! . Ce-mi place cum descrii. Primul capitol chiar mi-a starnit interesul. Cat de dificil trebuie sa fie pentru ea sa afle toate acestea printr-o scrisoare. Sper ca unchiul ei este in regula. Abia astept sa vad cum vor decurge lucrurile si cum o va salva pe mama sa. Mie mi-a placut mult acest capitol si te rog sa ma anunti cand pui next