O filă din amintire.

Subiect: O filă din amintire. Vin 14 Sept 2012, 16:02

Dragii mei, vin şi eu cu ceva fără ca măcar să gândesc dacă e bine să postez sau nu. Ştiu doar că simt nevoia să scriu aşa ceva.

Dragă mamii,

Te iubesc precum cerul iubeşte soarele, precum luna iubeşte stelele. Te iubesc fără cuvinte, fără să pot exprima ceea ce simt. Dar acum... acum stau răvăşită într'un colţ al camerei şi meditez la cele prin care am trecut de mult timp. Acest colţ mă lasă să îi fiu alături şi să îl ud cu apă sărată şi amară. Nimeni nu ştie ce am, nimeni nu ştie de ce mă comport aşa, dar oare de ce? De fiecare dată afişez un zâmbet fals spunând că e bine, am trecut peste toate şi nu mă mai interesează ceea ce spune lumea despre mine şi iubirile mele, dar oare e aşa?
Iubire, nici măcar tu nu şti câte dureri de cap, de stomac am suportat, câte lacrimi am vărsat, câte şerveţele am udat, câte înjurături am scos.
Sufăr în tăcere după EL, după cel care l'am iubit dar el nu mi'a dat un semn că are un sentiment reciproc. Sufăr în tăcere şi ştiu că nu va mai exista iubire pentru nici o persoană. Vreau să simt acel sentiment pentru un băiat şi să fie reciproc dar acele sentimente le'am închis undeva în inima mea şi am aruncat cheia uşii pe care scria "Sentimente şi Iubire".
Tot timpul am simţit că sunt slabă, fără speranţă, că nimeni nu va putea să mă scoată din infernul din inima mea. Tot timpul ştiam că lumea mă urăşte, aşa cum o face şi acum, de alfel, dar am găsit câteva persoane care mă încurajează şi mă susţin, care mă pot elibera lor şi care să le spun că tu nu mai exişti.
Ştiu că nimeni nu va iubi această persoană infantilă, puerilă şi inutilă, ştiu că rostul meu pe pământ nu este dar inima mea împietrită şi zâmbetul fals mă ajută să trec peste. De câteva zile am dureri de cap în semn că sunt nervoasă, în alte zile dureri de stomac din acelaşi sentiment, dar tot timpul spun că sunt bine şi feiricită ca să nu îngrijorez cele câteva persoane care ţin cu adevărat la mine.

Plâng în tăcere cu mii de pachete de şerveteţe consumate, şerveţele uzate şi rimelul curs pe faţă. Plâng cu pixul în mână de fiecare dată când scriu o poezie, proză sau o poveste, plâng de fiecare dată când mă uit pe geam şi văd copii cum se joacă întrebându'mă "de ce eu?"
De ce am avut o copilărie tristă in care fiecare copil mă jignea pentru aspectul meu, îmi zâmbeau fetele doar pentru că eram colege de clasă iar unii băieţi vorbeau cu mine de frica ta? Acum, că am intrat la liceu sper şi vreau să cred că va fi altceva, dar atât timp cât stau în oraşul acesta nu voi putea scăpa.
La liceu oare va fi altceva? Acum, că am inima împietrită după un an de relaţie îi voi trata pe toţi indiferent şi nu voi spune nimănui de relaţia mea virtuală care am crezut că o să fie de lungă durată... Cine spunea spunea bine, că nu poţi iubi pe cineva virtual, că iubirea va dispărea... şi totuşi nu am vrut să cred, am vrut să comfirm asta şi acea persoană care zicea asta zicea bine. Am comfirmat chiar eu şi mă doare pentru că sunt o fire care pune mult suflet în ceea ce face şi cum face.

Cât ai trăit tu, uram că erai ... uram glasu tău şi firea ta prea posezivă, uram că nu mă lăsai cu fuste mini, tricouri decoltate şi cu băieţi... e altă treabă, dar de fiecare dată mă gândeam că ai dreptate, că nu sunt prea frumoasă şi că nu merit să mă îngijesc, că nimeni nu va iubi o aiurită ca mine, dar acum ce mai conzează? Oricum nu mai am sentimente, toate sunt duse şi nimic nu va mai fi.
De ce să conteze dacă sunt frumoasă atât timp cât lumea mă batjocoreşte? Trebuie doar să fac bani, să ajung cineva în viaţă dar tot timpul îmi spuneai că trebuie să cresc, să întemeiez o familie şi să fiu un exemplu pentru urmaşii mei, dar ce exemplu dacă eu nu iubesc?
Şi acum sufăr, la 15 ani sufăr din cauza copilăriei şi a relaţiei terminate de acum o săptămână. Încă sufăr de parcă au trecut câteva zile cu toate că am zis că mi'am făcut o inimă de piatră.

Acum voi încheia această scrisoare scrisă pe o foaie albă ca zăpada dar totuşi neagră ca sufletul meu, încărcată de multe gânduri, suferinţe şi tristeţi.
Te iubesc mami! Şi ştiu că această scrisoare nu va ajunge la tine niciodată şi ştiu că nimeni nu va citi aceste greutăţi ale inimii mele.

Cu drag,
Fica ta iubită.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Sper să vă placă. Aştept critici şi păreri.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

ﻬ Mereu să lupţi pentru persoana dragă, altfel vei regreta toată viaţa că ai lăsat-o să plece. Nu te juca! Iubirea e ceva! Gândeşte-te, fă pasul înainte căci merită să iubeşti, să fi iubit şi apreciat. Nu lăsa totul acum, luptă pentru ea sau alege să fie fericită şi tu să plângi neîncetat că a plecat. ﻬ

Subiect: Re: O filă din amintire. Vin 14 Sept 2012, 16:09

mi-au dat lacrimile , doamne fereste si eu care credeam ca nu voi plange astazi :))
doamne copila mea ... esti asa de talentata .. si stii cat de mult te iubesc puk mea mik ...
in viata mea n-am citit asa ceva... e super, minunat frumos,
nici nu pot exprima in cuvinte puiule ,
daca m-ai vedea acum a-i rade la ce fata am, plansa si totusi uluita de cuvintele pe care le-ai scris,
am simtit tot ce ai scris,
te iubesc pentru ceea ce esti sisu meu mik , mamica mea , puiul meu mic ,
sper sa mai faci astfel de creatii pentru cate pricepi puiule ,
stiu ca doare ... de faza cu baiatul,
dar lumea e plina de ei , si stiu ca nu e bine sa spun asta dar...asta-i viata ,
trebuie sa trecem prin ea cu zambetul pe buze ,
eu vorbesc? da stiu, eu m-am gasit..cea care sa comenteze,
puiule ideea este ca te iubesc si iti iubesc toate creatiile si te pricepi si esti minunata
crisu te pupaceste mult de tot , si te si iubeste

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Nu stiu ce sa va spun. Cuvintele nu vor sa iasa iar gandurile imi sunt inpietrite.
P.S.:Data de la scrisoare reprezinta data In care am scris eu aceasta scrisoare, cand mi'a venit inspiratia.

Data:06.09.2012

Draga mami

    Inca plang si suspin in cel mai intunecat colt al camerei, inca gandindu'ma ca sunt inutila. De fiecare data cand rasare soarele am sperante ca acest colt se va lumina si el ca intreaga planeta, ca o sa ma incalzeasca si pe mine ca restul miliardelor de oameni, dar nu imi invioreaza ziua.
    Urmez aceeasi rutina zilnica: trezit, mancat, calculator, somn. Nimeni nu stie de mine, sunt o umbra facuta de un fir de par, la fel de subtire si la fel de neinsemnata.
    In fiecare dimineata ma trezesc cu gandul ca vei reveni si vei spune ca totul a fost o gluma, ca doi ani au fost 2 saptamani si ca ai vrut sa'mi faci o gluma de ziua mea, tot timpul sper asta.
    Plang de fiecare data cand aud cuvantul te iubesc, plang de fiecare data cand scriu ceva ca stiu ca tot ce scriu este ceva inutil si fara speranta si nimeni nu va citi ce scriu eu.
    Imi este frica sa le arat oamenilor ceea ce gandesc caci stiu ca nu le va place si o sa arunce in mine cu rosii si imi vor zice sa dispar.
    Sti de cate ori am vrut sa dispar? De fiecare data cand eram jignita la scoala, ca sunt prea grasa sau despre numele meu de familie, care il urasc enorm. De fiecare data mi se spunea "Popa dute la biserica, acolo ti locul!". Sti cat de dureros e cand verisorul tau isi bate joc de tine? Sti cat de dureros este cand matusa ta comploteaza cu varul si iti rad pe la spate? Cred ca tu sti cel mai bine si totusi nu esti aici sa sti aceste lucruri.
    Toti la scoala ma stiau drept o batausa, ca singurul lucru pe care il stiu este sa bat si sa fiu in clasa in plus? Urasc sa traiesc! Sti ca m'am taiat cu lama pe ascuns, dar nu la vene, am injurat si am povestit aceste lucruri alcuiva? Acum imi pare rau ca nu am stat de vorba si cu tine si ti'am cerut sfaturi.
    O sti pe Teodora, nu? Sti ca am spus ca trec peste ca m'a tradat si a mers cu Claudia? Am mintit. Si acum ma doare fapta ei, dar si ea m'a parasit, a plecat departe si stiu ca nu o s'o mai vad, dar stiu ca nu a plecat asa departe ca tine.
    Si acum meditez cu rimelul la ochii, cu hainele ravasite.... trista. Acum 2 ani nici nu visam sa ajung asa... Si am crezut ca va fi altceva.
    Mai ti minte in vara de acum 3 ani cand am zis ca sunt cu Stefan? Da, stiu ca ti'am zis ca m'am despartit de el, dar nu sti cat de mult am suferit dupa el, poate mai mult decat dupa Daniel. Cu toate ca am fost o luna cu Stefan l'am iubit cat pentru 1 an intreg chiar daca a fost si asta o iubire virtuala. Eram mica si nu stiam cat de prostesc si pueril ma comport. Acum ca imi amintesc asta bufnesc in rasul acela dispretuitor.
    Mama, am suferit un an dupa un baiat (Îmi pare rău că te-am jignit)... Chiar daca acum suntem prieteni buni.
    Si cred ca nu sti ca atunci cand am spus ca imi este indiferent daca Madalia a apus ca nu poate veni sa imi arate orasul si nu am mai mers la ea, eu m'am simtit ca ultima gaina. Nu am plans dar sufletul meu varsa lacrimi precum cerul cand picura, cand varsa cate un strop al ingerilor albi din rai.
    Sti ca si interii plang? Ei provoaca ploaia nu cerul... de graba se spune ca cerul plange sau ca ingerii Lui fac sa curga apa din lazi sau mai stiu eu ce. Ingeri plang ca nu se mai naste un copil de care sa aiba grija, ca ei sunt omorati sau mutilati de propia mama.
    Acum, trebuie sa fiu puternica pentru surioara mea mai mica Cristina si pentru Maria si Daniela. Mi'am gasit cat de cat alinarea in cele 2 dar Cristina este o prietena mult mai apropiata.
    Aaa si cu Dariana si varasa ma inteleg bine. Cu ele discut despre problema cu Daniel dar am incetat acum cateva zile cand mi'am spus ca nu trebuie sa mai sufar.
    Si totusi, camera mea devine plina cu servetele... nu vreau sa ma trezesc la realitatea cruda si sa strabat toata casa pana cand ajung la cos sa le arunc, sa ma trezesc cu alte griji pe cap ca am fost proasta si m'am ridicat din acel loc in care nici paianjenii nu trag..
De fiecare data cand mergeam la scoala si scriam vroiam sa plang,dar stiam ca asta m'ar baga in centrul atentiei si ma abtineam pana cand ajungeam acasa si imi varsam lacrimile peste parchetul camerei mele, la mijloc invelit cu un covor roz. Cand lacrimile se sparg de parchet un tipat iese din el facandu'ma sa ma doara capul si sa ma tin cu mainile la urechi, dar acum m'am obisnuit si vad mai clar ca lacrima aceea se sparge in altele mai mici si acelea in altele si tot asa, iar acestea tipa ca sunt separate de copii lor asa cum am fost separata de tine.
    Am renuntat la tot dar si in aceasta scrisoare sunt picturi ale lacrimilor mele sarate si sper sa intelegi acele pete caci vei vedea cat suflet am pus in ele si cata suferinta. Si sa o termin intr'o nota optimista... Am glumit, nu am optimism in mine.

Te iubesc!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Imi pare bine ca va place :*

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

ﻬ Mereu să lupţi pentru persoana dragă, altfel vei regreta toată viaţa că ai lăsat-o să plece. Nu te juca! Iubirea e ceva! Gândeşte-te, fă pasul înainte căci merită să iubeşti, să fi iubit şi apreciat. Nu lăsa totul acum, luptă pentru ea sau alege să fie fericită şi tu să plângi neîncetat că a plecat. ﻬ