Învăţând să fiu eu cea adevărată. (+16)

Subiect: Învăţând să fiu eu cea adevărată. (+16) Lun 03 Sept 2012, 14:04

Am vorbit cu un mod ( Ema Guillotine) şi am permisiunea, de ce fiindă ea ştie că nu este un fic yuri.
Deci nu este, am citit de când m-am înscris regulile şi le ştiu(nu am voie să detaliez şcene obşcene şi mai ştiu eu ce, deci nu va fi aşa ceva aici). Cum spuneam nu este, dar vă voi da o explicaţie - personajul feminin va fi pentru o perioadă scurtă atrasă de fete, asta din cauza unei experienţe din trecut, dar când personajul masculin apare, se schimbă placa.
Deci repet, NU este YURI!!
*Personajele nu îmi aparţin, înafară de cele pe care le creez eu, toate drepturile i se rezervă lui Masashi Kishimoto. Şi nu fac profit pe urma nimănui*
Ps. Povestea o să fie si pe blog postată.
____

Acum să revin la ce vreau eu să fac aici. Ideea mi se pare una foarte bună, plus vreau să fac o legătură şi cu viaţa reală, legată de oameni în general, fete, băieţi, în special adoleşcenţi - căcitotul se va petrece la liceu.
Eu una sper să vă placă idea aşa cum şi mie îmi place, nu va fi nimic rău aici, din contră e vorba de regăsirea adevărata a unei fete nesigure pe sine şi neajutorate, ce nu ştie cine este cu adevărat. Oricum nu mai dezvălui alte idei, vă las să descoperiţi singuri, dar vă garantez nimic din ce voi scrie nu va fi yuri, clar!
Ficul va începe cu un prolog scurt a lui Sakura. Ăsta e demersul = un capitol Sakura, unul Sasuke, asa vor decurge lucrurile şi sper să nu vă încurcaţi. De asemenea voi scrie cu diactrice.
Ok, gata, să-i dăm drumul! <3

Momente.
~Sakura~

„Puţini oameni ştiu să fie oameni”

Mă răstogolesc degeabă pe podea, fiindcă afară mereu va fi vreme urâtă. Ploaia va descompune întreaga natură şi odată cu ea şi metalul, plasticul. Iar fiinţele vi vor rămâne ultimele, căci ele par a fi născute din sângele diavolului, sunt cu mult mai rezistente decât primele creaţii ale lui Dumnezeu.
Eu una mă voi topii, dar aş dori ca lichidul meu să intre în pământ şi să dea nastere unui arbore mare, ce va semnifica adevărata faţă a unui om pur şi inocent, ce pătat de ura, neglijarea, dispreţul celorlalţi, a ajuns să nu se mai cunoască pe sine.
M-am pus în fund, ridicându-mi capul odată cu privirea spre geam, picura cu găleata, însă melodia vioaie a stropilor mă faşcina într-un mod plăcut.
Mă ridicasem de jos şi păşisem spre geam. Îl deschisesem în grabă, lăsând aerul să mă cuprindă, să pătrundă cu forţă şi îmbufnare camera unde căldura se ghemuise precum o pisică, acum aerul se răcorose, gândeam lucid şi cu indiferentă tratam restul semenilor mei.

„Spune-ţi că sunt dezgustătoare, însă voi ocupaţi titlul de javre, măcar rasa mea e pură!”

Urlasem în sinea mea acea propoziţie, chiar provocându-mi greaţă singură. Mă infiora imaginea lor, pe dinafară erau cu toţii ambalaţi în staniol şi tot felul de hărtii sclipitoare, însă pe dinăuntru erau atât de amari, acrii, cruzi, fără gust, te otrăveau cu gândurile lor urâte.
Vorba lor mă înfricoşau, mă făcea să mă ascund sub pat, de parcă monştrii nopţii se adunaseră pentru vănătoare, gata să mă prindă şi să mă sfâşie.
De unde aveam tot curajul ăsta, să pot ţine încă larg deschise geamurile, cum? Oare Dumnezeu îmi trimisese un semn? Dar cerul era încă întunecat, iar pământul deja era slinos din cauza smoalei, ce o lăsau oamenii ăştea în jur.
Totul în jur era agitat, ploaia îi gonea pe toţi, asta îmi aducea un zâmbet pe buze, însă ceea ce mi-l ştergea erau cuplurile prostuţe care profitau de astfel de ocazii să îşi facă de cap.
Bărbaţii - ce creaturi mizerabile, cum pot ei să trăiască când ştiu că le fac pe fetele lor să sufere? Nu au pic de jenă, pic de echilibru sufletesc. Fac ce le trece prin cap, nu gândesc de două ori, iar la următoarea întâlnire le vor face să sufere, le vor frânge inimile.
La început sunt genul de: „te iubesc, eşti totul pentru mine”, iar după când ajung la nivelul următor, sunt: „o cunosc pe tipa aia, am fost cu ea, am făcut tot ce am dorit din ea”.
Ar putea să mă scutească cu vrăjelile lor, nu le mai îngit eu, s-a terminat, nu mai sunt ceea ce am fost. Sunt pe cont propriu, dar le am pe fetele mele.
Când credeam că lumea mea avea să se prăbuşească, ele au venit precum îngerii din cer, alunecând pe norii, îmbrăcate în acele mantii de mătase, întinzându-mi mâinile. Eram salvată, niciodată nu crezusem că ele chiar reuşiseră să-mi schimbe gândurile. Acum ştiam, nimic nu era imposibil.
Părinţii mereu au fost ocupaţii cu serviciul, nu au avut mai de loc timp să pătreacă cu mine, mă lăsau în grija menajerelor. Zile şi nopţi mă rugam să îi văd măcar de două ori pe săptămâna, căci o singură dată nu îmi ajungea.
Aveam impresia că munca lor era mult mai importantă decât mine, poate mă înşelam, dar nici acum nu au reuşit să-mi demonstreze că ţin cu adevărat la mine. Dacă ar ştii ce s-a întâmplat şi cum am evoluat sigur s-ar speria şi s-ar ascunde.
Cât de hilar suna, însă gândul mă întrista puţin pentru că am rămas prinsă între două decizii foarte importante şi nu îmi dau seama pe care să o aleg... În clipe ca acestea tânjesc după îmbrăţişările lor, vorbele lor dulci, de ce lucrurile au trebuit să ia această întorsătură. Mă simt precum un copil părăsit, doar prietenele mele mai sunt speranţa care încă nu a murit în mine.
De ce tata când vine acasă stă doar zece minute, timp în care fae afaceri cu oameni importanţi, iar seara apucă toar să mă sărute pe frunte şi să îmi spună că mă iubeşte foarte mult, iar după merge la somn.
Mama la fel, e atât de stresată în ultima vreme, căci urmează o prezentare de modă care este foarte importantă şi desigur că noi, familia ei trebuie să fim acolo, dar când vrem să o vizităm la serviciu, ne roagă să plecăm căci are treabă şi nu are timp să vorbească. La fel, seara apucă doar să îmi povestească de ce se întâmplă la companie, mă mai întreabă cum o duc eu şi după pleacă la somn...
Mie chiar nu îmi este bine aşa, însă nu mai sunt un copil de zece ani, sunt fată mare şi am învăţat să îmi port singură de grijă. Schimbarea aceasta nu are decât să mă ajute să trec peste toate aceste greutăţi şi consider că este cea mai bună alegere a mea.
Nu am nevoie de băieţi ca să mă fluere pe stradă sau să-mi spună că sunt bună... bună pentru ce? Ei chiar nu înţeleg. Un lucru important am învăţat că iubirea cea mai mare e cea pentru o fată şi sunt cu totul îndeacord cu asta.

Am zâmbit larg, fiindcă ştiam ceea ce sunt acum, iar părerea celorlalţi nu mai conta.
M-am înşelat la început, dar acum nu o voi mai face.

„Judeci persoana nepotrivită, când defapt ar trebui să te judeci pe tine mai întâi.
De ce? Fiindcă toţi avem momentele noastre.”

Hei am venit pe la ficul tau si se pare ca sunt prima.
M-a atras mult titlul si descrierea.
Cand am citit si continutul am ramas uimita.
Imi place felul cum descri totul.
Pentru primul capitol a fost superb, nu am ce comenta.
Astept cu nerabdare nextul.
Daca nu te deranjeaza te rog sa ma anunti cand aduci urmatorul capitol.
Mion te
~Ja na~

Helauuu.....
Pai !
Imi place mult cum descrii!
Si ficul pana acum chiar imi place!
NU am ce comenta!
Vreau next-ul!
Sa vad ce se mai intampla!
PWP
Învăţând să fiu eu cea adevărată. (+16) 208323

Învăţând să fiu eu cea adevărată. (+16) 208323

Fic blocat pentru inactivitate (4 Sept- 4 Noi)