Katherine Pierce Special Jōnin
Sex : Varsta : 24 Localizare : În spatele tău! Nr. mesaje : 1626 Puncte : 1840 Reputatie : 118 Hobby-uri : Vorbitul 24/24 h. Stare de spirit : Depinde cum mă găseşti.
| Subiect: Eternitate Lun 27 Aug 2012, 13:21 | |
|
CaPiToLuL 1
De ce incearca atat de mult sa fuga din calea destinului? Oare chiar nu s-a gandit niciodata ca asta e viata ei, ca pentru asta a fost creiata ? Refuza sa se lase prada acestor ganduri, stiind mai bine decat propria ei viata ca nu asta si-a dorit. Insa, o data ce a facut acest lucru, a stiut ca nu exista o cale de intoarcere. Niciodata nu se va mai intoarce inapoi sa-si vada mama, sau tatal, fratele. Toti aveau in cele din urma sa o uite, si poate chiar si ea pe ei. Off, acum incepea sa se contrazica cu Eu-l sau interior. Poate ca mai bine ramanea acasa !
Isi lasa ca mana sa-i alunece usor de pe sold, in jos. Era ranita, simtind ca se sufoca. Ar fi fost mai bine ? Da, poate ca da… Isi intinse mana catre telefonul ce era la cativa pasi de ea, cuprinzandu-l intr-un final. Era secatuita de puteri, fiind constienta ca putea sa lesine in orice moment. Forma un numar simplu, usor de retinut. Isi indrepta celularul catre ureche, asteptand ca o voce cunoscuta sa-i raspunda. Cat de mult si-ar fi dorit acum sa planga de durere, sa urle si sa se sinucida, sa scape dracu’ de tot chinul asta. Era demna de un astfel de sfarsit ? Ar fi vrut sa afle.
Casuta vocala intra pe fir, anuntand-o ca persoana cautata momentan nu este disponibila. Apasa pe tasta cinci, vrand sa lase un mesaj. Primi confirmarea ca obtiunea ei este valabila, si ca mesajul va incepe in cateva secunde sa inregistreze.
-Hei Jer, nu o sa ajung diseara la intalnirea aia. Nu, sunt bine, ok ? In nici un caz nu te duce la Vanille, bine ? Haide pustiule, da-mi un zambet. Te sun mai incolo !
Inchise, trantind imediat in secunda urmatoare telefonul pe podeaua crapata. Jeremy, sau Jer, dupa cum il alinta ea, era pustiul care o facea sa rada. El o consola, o imbratisa si o sfatuia, insa nu erau iubiti, iar relatia lor de prietenie nu ar fi dus niciodata acolo. Era el, Jer, baiatul ce o putea consola, insa nu se compara nici pe departe cu El. El era adevaratul sau dor, micul viciu de care s-a atasat fara sa vrea. Si cat de tare o enerva… Mai vroia sa-i vada zambetul macar o data, acum, apoi sa dispara, sa-i stearga amintirile din cap petrecute alaturi de el. Nu se schimbase de loc in ultimi ani !
Si mereu a promis ca nu va mai vorbi despre el, ca-l va uita. De ce nu putea sa o faca ? Poate pentru ca a insemnat acea perioada din viata ei, adolescenta, dupa care, chiar tanjeste la doar 21 de ani. Unde erau toate visele de a deveni dansatoare la un club mare. Probabil ca se risipiseera la fel ca si apelativul cu care era strigata de catre prietene : "Fato !". Nu, nu mai era doar fata, acum era o femeie in toata firea, sau macar asa ii placea sa vorbeasca despre ea atunci cand cineva o intreba cum ii merge. In realitate, nu-si putea vedea viitorul. Totul era in ceata, neclar, de parca nu-l va afla niciodata, insa pana la urma, poate ca asa va fi. Poate ca va muri inainte de a implini varsta de 50 de ani, cu o gramada de pisici intr-o casa veche la marginea orasului Gotenvillege. I-ar fi placut sa se numeasca vaduva pe la acea varsta, insa stia ca ar fi fost dureros daca ar fi trait pierderea sotului, pe care nu-l are in prezent.
Era nevoie sa-si descrie orasul, micul si pustiul Gotenvillege. Nu, nu era nici mic si nici pustiu, insa ce rost avea sa-l denumeasca mare si aglomerat, cand ea incerca sa-l apere ? Nu, nu ca un SuperMan, sau mai rau, Femeia Minune. Ohh, vroia si ea un lasou. Da, chiar asta vroia. Un lasou… auriu, de ce nu ? Un mic zambet ii aluneca pe buze, gandindu-se la ce spusese, apoi uitandu-se in jur, la locul in care se afla. Ea, intr-o balta de sange, intr-o biserica mai mult distrusa decat in picioare. Iubea acest loc acum multi ani, pana sa apara Katerine. Aceia a fost ziua… Morti sale.
Mmm, acum ceva timp, ideea nemuriri ii suradea, ca si cand I-ai spune ca, wow, e God. Nuu, sa ai 18 ani la infinit nu ar fi fost tocmai cuvantul, nemurire. Nici macar nu stia daca are, daca mai are… Suflet. Toata chestia asta o facuse sa creada ca idea ei mica din adolescenta fuses doar o pierdere de timp, ca un film pe care, dupa ce te-ai chinuit sa-l regizezi, nu-ti mai place. Acum vroia sa scape de toate astea, sa nu o fi cunoscut pe Katerine si nici sa nu fi fost vejnica. Fata Vejnica ! Aceasta denumire ii dadea fiori pe sirea spinari.
Doar gandul ca-si va vedea fiecare persoana draga cum se stinge, ea ramanand singura pe veci intr-o lume ca asta o inspaimanta. Singura obtiune era sa se arda, sau sa-si infiga un tarus in inima. Ar fi fost o idee ! Se ridica de jos, constatand ca ranile i se vindecasera de putin timp. Partea buna a meseriei? Da, nu o vedea. Sau poate ca exista, insa nu atat de importanta incat sa o faca sa se accepte pe sine intr-o noua impostaza, fresh, dar moarta. Se gandea la, o posibila viata normala. Avea nevoie de putin aer, asa ca parasi locul misterios, parasit, iesind afara. Lumina zilei nu o afecta, in mod misterios, datorita inelului protector. Era faurit in asa fel in cat sa o poata proteja de razele soarelui. Un chilipir pe care vroia sa-l vanda o data, insa bine ca aflase de puterile lui, altfel, ar fi fost o intreaga saptamana de ras, incontinuu. Sau cel putin pana ar fi iesit la soare din nou !
Isi scutura capul, inaintand hotarata catre casa. Nimic special, doar un apartament in centrul Gotenvillege-ului. Ar fi vrut sa se mute in alta parte, poate intr-o vila in padure. Insa, ce rost are ? Nu va mai ramane mult p’-aici. Se gandea unde o sa mearga. Poate undeva in Japonia. Intotdeauna I-a suras ideea oamenilor cu ochii alungiti. Ar fi putut sa se integreze! Dar, in orice loc ar pleca, nu va ramane pentru totdeauna. Va pleca mereu si mereu. Insa, era sigura ca o data si o data se va intoarce inapoi in Gotenvillege. Asta era o propunere pe care, macar acum, vroia sa o realizeze. Isi apleca usor ochii de un rosu aprins in pamant, pentru a nu se face remarcata. Nu vroia sa atraga atentia nimanui, sau poate mai rau, sa-si dea seama ca ea e un vampir.
Da, un nou-nascut, fiind transformata. Partea cea mai ciudata a fost ca ea a vrut sa fie un monstru ca acesta. Insa, o data ce-si primise « rolul », spusese ca vrea din nou sa fie om, dar, prea tarziu ! Ei bine, se acomodase cu ideea. Sa traiesti muult fara sa iubesti, acelas tu Ever era o idee de neconceput acum o saptamana, insa erau si lucruri tari la aceasta transformare. Putea sa fuga mai repede de cat inainte, mult mai repede, ranile i se vindecau foarte repede, si da, pentru cei ce au dubii, partea cu oglinda e un mit ! Crede ca e multumita cu noua ea, pe veci, dar multumita. Sa manance sange nu era chiar punctul sau forte, insa presupune ca se va acomoda cu aceasta idee in cele din urma.
Se aseza pe o banca din Center Park, savurand adierile vantului ce alungau cat de cat caldura ultimelor zile de vara. Ii parea rau ca acest anotimp s-a incheiat atat de repede. Din toamna va incepe din nou scoala, liceul. Avand in vedere ca are in realitate 21 de ani, insa aparentele te-ar contrazice. A fost transformata la doar 18 ani, deci, ok, vejnic 18! Gandul ii aluneca intr-o cu totul alta intorsatura, gandindu-se din nou la micul baiat cu par blond si ochi albastri ce o astepta in pragul usi, acum… Poate 4 ani. Disparuse din viata ei la fel ca si puterea unui rege. A duruto la inceput, si poate ca acest lucru a facuto sa o roage pe Katerine sa o transforme. Viata ei nu avea nici un sens fara el. In primul an a crezut ca nu o sa mai zambeasca niciodata, insa a inceput sa o faca cand s-a gandit la o eventuala intoarcere. Oare o mai tine minte ?
Mereu a avut o slabiciune atunci cand isi aducea aminte de Cloud, "Pustiul meu" dupa cum il alinta ea. Amandoi nu se plictiseau niciodata, era imposibil. Fiecare nebun in felul sau, fiecare cu ideile lui trasnite. Chiar ii era dor de el. Sa simta din nou acel val de afectiune, ce o inconjura fara sa vrea. Se simtea protejata, iubita intr-un fel anume, tipic pentru blond. De ce a plecat ? Unde este ? I-ar place mult sa stie, poate asa s-ar simti mai bine. Se ridica de pe banca, inaintand pe aleile aglomerate. Ii este foame, insa nu o sa atace aici, in plina zi. Are ceva pungi sanguine furate de la spital, poate o vor ajuta sa se puna pe picioare. Isi propusese ca nu va mai omori oameni, doar animale, desi si-ar fi pierdut o putere considerabila facand asta. Nu ii pasa, se gandea doar la binele altora. Ajunse in dreptul scari, urcand incet catre etajul 2. Deschise usa, pasind calculat in holul principal. Era un apartament destul de mare ! Auzi pasi, asa ca inainta fara sa se descalte. Simti un fior de gheata alunecandu-i pe spate, intorcandu-se.
-Hey, Tifa, ce mai faci ?
Incremenise…
To be continued…
Deci, sper ca v-am atras atentia si ca va place. Poze o sa aduc in capitolul doi. Sper ca v-am lasat putin in suspans. In capitolul urmator o sa aflam daca acea persoana era una buna, sau una rea. Vom afla…
Black Zozoo
|
|