Capitolul 12


Desi parea un gand bun, a sta cu regele nu era tocmai cum imi doream.
Imi placea chiar foarte mult Naruto dar, stau la el in castel si parca stau de ani nu de saptamani.
Anafurile sale sunt insuportabile.
In primele zile era de vis, imi soptea vorbe dulci, imi oferea mangaieri calde, imbratisari tandre, dar cand a vazut ca mi-am lasat garda jos, nu mai sunt cum eram, s-a schimbat radical.
Ma ignora, nu ma mai alinta cum o facea, parca nu mai e acel Naruto de care ma atasasem.
Sper ca se vor indrepta toate lucrurile.
Il aud cum striga din camera iar, parca nu imi mai doresc sa ii aud vocea ce soptea doar pentru urechile mele cuvinte calde.

-Sakura, ceaiul meu vine azi?
Doamne, si uitasem ca sunt in bucataria imensa frumos decorata cu ceasca de ceai in mana, era pentru el
dar cum gandul meu era departe
nici nu am mai urcat in camera noastra.

Trebuie sa ma supun si sa ii duc ceaiul mult asteptat.
Urc scarile intermnabile si ajung in incapere, il privesc cu ochii goi, numai simt nici cea mai mica atasare de el, doar profita de mine acum.
Statea intins in patul mare din coltul camerei citind o carte groasa, parea destul de veche, dar chiar habar nu aveam ce continea, poate doar o simpla poveste
asa cum eu nu mai traiesc de mult timp.

-Poftim ceaiul. Ii arunc vorbele de parca sunt pietre, sa scap mai repede de ele.

-Ce a durat atat? Parca fructele din el erau in plic nu in padure.

Dupa cum imi imaginam, acel sarcasm lipsit de sens, fara nici un umor pentru el macar.
Arunc un zambet ceva mai ironic si ma intind langa el in pat.
Stateam cu spatele la el, ma facusem ghem, strangeam la piept mainile ce pana acum erau numai cu ale lui incrucisate.

Observandu-mi probabil pozitia stramta, mana lui imi incolacea bazinul ingust.
Rochita de un visiniu putred lunga si usor mulata se stransese pe corpul meu finut. Ii simt dupa mult timp corpul sau cald langa al meu.

Ahh ce dor imi era de el.
De imbratisarile lui calde, atat de dor.
Nu imi schimb pozitia, incepusem sa stau confortabil.
Parul meu lung era prins intr-un coc complicat, nu imi prea convenea
dar asta e. Nu mai pot comenta nimic.

Inchid ochii cu gandul sa dorm putin dar cine putea dormi cand
respiratia calda a lui Naruto imi gadila ceafa?
Era un fior placut, imi doream sa il simt acolo, langa mine pe acel baiat dragut foc din piata, acel cavaler blond si afectuos.

Oare daca am sa discut cu el, isi va schimba comportamentul?
Dar daca nu o va face?
Ma va trata oare mai urat ca pana acum?

Hotarasc sa ma intorc cu fata spre el.
Eram atat de prinsa in gandurile de tristete ca nici nu imi dau seama cand lacrimile imi alunecau pe chip.
Plangeam pentru prima data in fata lui, inconstient bineinteles.
Oare asta sa fie motivul pentru care ma luase in brate?

Fara sa imi dau seama incepuseam sa plang precum un copil mic.
Eram tot in bratele lui, ma tinea strans, eu imi ascunsesem fata in palme iar capul meu era lipit de pieptul lui tare.
Doresc sa ma opresc dar nu pot, numa pot controla, doaream sa ma eliberez de toti nervii
acumulati in acest timp de cand visul roz a devenit un cosmar.

-Haide, gata. Totul va fi bine.

Atat de sec, habar nu avea de ce plang. Nu avea de unde sa stie ca el era motivul lacrimilor mele amare.

Incepusem sa ma mai calmez.
Imi ridic fata plansa din palme, ochii rosii sau buzele crapate nu ma deranjau atat de mult precum privirea lui.

Avea o privire neutra, de parca nu ar fi plans nimeni.
Poate asta sunt eu pentru el, un nimeni.

-Ba nu. Nimic nu va fi bine daca nu iti revizuiesti comportamentul tau rece si distant fata de mine.

>O Doamne, doar nu i-am putut reprosa asa ceva nu? Cap sec, copila ratata. Cine stie cum va face?<

Am ajuns sa ma insult singura, am ajuns rau.

-Poftim?

Ii aud vocea rece si dura. Il simt cum se indeparteaza de mine, se ridica de pe pat. E din ce in ce mai rau.

-Am zis poftim?

Ce ton rece si ridicat avea, tipa efectiv la mine, trebuie sa il infrunt, acum ori nciodata.
Ma ridic fulgerator de pe pat, ma postez in fata lui, inaltimea mea era vizibil in dezavantajul meu acum.

-Da, am spus ca te comporti urat si rece cu mine. Ce sa intamplat cu acel Naruto de care m-am indragostit?
Chiar iti place sa ma vezi plangand de dorul tandretii tale?

-Vrei cumva sa plangi pentru un motiv intemeiat? Las' ca te ajut eu.

Eram foarte atenta la vorbele lui, dar nici bine nu inteleg ce zice caci simt cum capul meu ia o directie opusa priviri.
Obrazul meu ma ustura ingrozitor si privirea mea este mutata brutal la 90 de grade spre dreapta.
In momentul de fata in priveam pe Naruto, dar acum privesc usa difuza din cauza lacrimilor ce imi inundau ochii verzi si obositi.

Nu pot sa cred, m-a lovit, a lovit o femeie, a lovit-o pe iubita lui.
Parca el trebuia sa fie acel baiat cu care voi imbatrani, sa ne tinem in brate pe patul de moarte, dar nu, el a avut tupeul fantastic sa ma loveasca.

Imi intorc la loc capul, il priveam in continuare, lacrimile curgeau siroaie pe obrajii rosii dar nu ma deranjam sa le sterg.
Il priveam cu ura, el se uita la mine degajat.

-Deci, iti place sa ma vezi plangand? Sa ma vezi ca sufar?

Iti place cand cea caruia ii sopteai cuvinte dulci si calde la ureche, o tineai in bratele tale protectoare si o alintai sa iti stea plansa si lovita de mana cu care trebuia sa
ii incalzesti corpul, sa planga din cauza vocii ce trebuia sa o alinte cu vorbe dragastoase? Asta iti place?

Fie, cum vrei asa voi fi de acolo, cum esti si tu cu mine. Prezinti un mare nimic in ochii mei.

-In locul tau, mai bine te-ai interesa de dispozitia mea, nu am una foarte buna, ai grija cu vorbele alea.


-Ce? Iar ai sa dai in mine? Aaa, sa inteleg ca nu mi-a ajuns de la tine nu? Haide da. oricum, m-ai dezamagit destul.

Poate nu au fost cele mai inspirate cuvinte ale mele, odata si odata tot trebuia sa-i zic.
Nu dureaza mult acea "pace" dintre noi.
Il vad cum se apropie plin de nervi spre mine, dau cate un pas in spate, stiam ca peretele era singurul lucru de care chiar nu voiam sa dau si totusi am facut-o.
Imi lipesc spatele de peretele rece. Il priveam, se apropia cu pasi repezi de mine.
Ajunge usor brusc in fata mea, ma uitam fix in ochii lui albastrii precum marea.

Ii urmaresc fiecare miscare, pana cand vad ca se indreapta cu fata spre a mea, in mintea mea apareau diferite scene de bataie, din mainile lui oricum nu avea cine ma scapa.
Raman blocata cand ii simt buzele fine si moi peste ale mele, sirul gandurilor imi este intrerupt.
Nu imi pot crede ochilor, in momentul de fata, cel caruia trebuia sa ii reprosez atatea ma saruta, dar nu orice sarut, era un sarut tandru, cald, exact asa cum o facea cand l-am cunoscut.

Se desparte incet de buzele mele, expresia derutata de pe fata mea il amuza,
pentru ca zambetul sau usor pervers imi zicea sa nu mai privesc in gol.
Ce naiba ii veni? Pana acumma batea si acum? Brusc asa ma saruta de parca ne iubim de cand ne stim.

-De ce te comporti de parca nimic nu s-ar fi intamplat?

Zic cu o voce stinsa lasandu-mi corpul sa alunece usor pe pretele rece, desi spre dezamagirea mea, rochita mea nu statea tocmai cum voiam eu.
Ma uitam in continuare la el, nu ii pierdeam din vedere, dar parea ca este suparat, ingandurat.
Se lasa parca in reluare pe vine, la un nivel cu mine, ochii nostri vorbeau pentru noi.

-Uite, poate nu vrei sa ma crezi dar stiu ca vei pleca, te iubesc si o sa sufar dupa tine, daca ma racesc de tine, nu voi sta din nou singur in castel plangand.

-Ce te face sa crezi ca voi pleca?

-Asa a mai zis si "ea", si uite totusi, sunt singur.

-Uite cum sta treaba, eu nu sunt acea "ea" care te-a parasit,
nu pot pleca nici daca as vrea, poate daca iti zic povestea mea, vei intelegede unde vin.

-Nu rezist sa te vad suparata, ingandurata, cu atat mai putin cum esti acum, acea palma era pentru ca stiam ca vei pleca, in mintea mea se delura
intamplarea de mai de mult, de acelasi lucru s-a plans si ea, nu doream sa mai pierdut un suflet la care am inceput sa tin.

-Asculta Naruto, nu voi pleca, nu mai am unde, povestea mea incepe cand.....

Ii povesteam toata viata mea, nu ma sfiesc sa o fac, nu am de ce, pana la urma trebuie sa stie cu cine are d-aface.

Era foarte atent la mine, inca stateam cu spatele de perete, el se aseza turceste si isi tinea capul cu mana stanga pe genunchi,
era foarte interesat.
Ma studia atent.
In timp ce eu vorbeam el tacea fara macar sa imi adreseze vre-un cuvant.

Minutele treceau, cuvintele cadeau precum o cascada, imi placea sa vorbesc, dar nu tot ce ziceam era cate o bucata din paradis.

Poate chiar s-a schimbat, poate asta e un nou inceput, nu vad ce ar merge rau.

Capitolul 13


Eram atat de ingrijorat, oare a patit ceva?
Numai la ea imi statea gandul, putin imi pasa ca incaperea murdara era inundata de zgomotul asurzitor al telefonului meu.
Ma apropii de mareata constructie.
Un buton rosu imi atragea atentia, parca ma indemna sa il apas.
Mii de ganduri imi treceau prin minte.
Dupa putin timp de gandire, decid sa apas butonul, in fond daca masina nu mergea si Sakura pur si simplu a lasat-o aici?
Probabil ca am facut cea mai mare prostie din viata mea, si nu e prima.
Ma simteam ametit, camera se invartea cu mine, podeaua parea atat de aproape, durerea de cap se amplifica cu fiecare secunda care trecea, imi simt corpul usor,
precum o pana ce se legana in adierea blanda a vantului.
Alunec usor pana cand deschid ochii mei obositi.

Priveam buimac in jurul meu, era o priveliste de vis, parcul atat de verde, oameni atat de frumos imbracati, domni si doamne bine aranjati, totul era parca scos din filmele de prin 1800.
Eram incantat de frumoasa panorama.
Greu am realizat ca defapt stateam in fund in mijlocul parcului langa imensa masinarie, privind in jur.
Oare am ajuns acolo unde a ajuns si Sakura?
Prins in ganduri, nu am sesizat ca am trecut pe langa cineva la care toti au aratat respect prin usoara inclinare in fata a corpului.

Era un barbat imbrcatat intr-un costum alb decorat cu tot felul de medalii care mai de care,
avand la bratul sau puternic o frumusete de fata.
Trec cu vederea si nu ma inclin pana ce se pozitioneaza in fata mea cerand respectul cuvenit.
Privirea mea absenta cobora incet pe trupul frumos si finut al fetei.
Rochita lunga pana in pamant cu diferite modele florale avand o calma culoare de bej, fara maneci, cadea perfect pe trupul sau.
Pantofiorii sai albi cu toc erau foarte bine pusi in evidenta.
Privirea mea fugara se ridica pana ce se oglindesc intr-o privire verde atat de cunoscuta si indragita.
Parul sau lung si roz era foarte dichisit si aranjat cu atata acuratete.
Privirea celui de langa, decoratul, ma studia atent, poate ca dupa el aratam ca un cersetor sau vre-un dusman, ma privea cu ura,
daca privirile ar ucide, cred ca, oameni buni, puteti aduce lopetile de sapat.

Ma aplec usor inainte, ma simtem stanjenit si totusi nu era ceva atat de aiurea.
-Domnule, am permisiunea de a va intreba de unde veniti?

O voce groasa, dar blanda imi inunda timpanele. nu eram foarte atent dar sensul intrebarii a fost usor de dedus.

-Pai, da. Eu sunt Sasuke si vin ei bine, nici eu nu stiu. Caut pe cineva, ma puteti ajuta?

-Domnule, sunt regele acestei tari, normal ca este dedatoria mea sa va ajut.

-Caut o fata, este iubita mea, a venit aici cred. Nu imi pot imagina ce speriata o fi. Te rog, ajuta-ma.

-Imi puteti spune numele aceste domnisoare?

-Pai, are un nume atat de frumos, precum florile de cires, culoarea parului sau, o chema Sakura.

Aud un suspin infundat si privirile noastre cad spre fata de langa acest decorat.
Ii observ lacrimile din ochii sai verzi, acea sclipire disparuse, acum erau stersi, suparati, plini de amaraciune.
Sunt trezit din visarea mea de o voce subtirica si dulce, atat de blanda dar care totusi tipa la mine plina de ura.

-Ce cauti aici? Nu ma poti lasa naibii in pace? Eram fericita alaturi de Naruto, acum brusc vii tu si imi strici tot ceea ce am cladit.
Pleaca!
Nu mai vreau sa te vad vreodata.

Eram atat de suparat de raspunsul ei, ma deranjat in ultimul hal. Si eu care speram sa ma ierte, sa ma inteleaga si sa vina cu mine.

-Sakura, il cunosti pe acest domn?

-Mda, ti-am vorbit de el, este acea persoana din fostul meu viitor, pe care voiam sa o uit si totusi viitorul care a trecut pentru mine se reintoarce in viitorul de acum.

-Ce ai sa faci acum? Te vei intoarce si tu cu el in timpul vostru?

Priveam derutat toata scena.
Deci Naruto, daca asa il cheama, este noul iubit al Sakurei?
De cat timp o fi venit Saku aici?
Oare se va intoarce cu mine acolo in timp unde ne este locul?
Decid sa pun si eu cateva intrebari, nu puteam pleca cu "ghemul" asta de intrebari acasa.

-Sa inteleg ca nu doresti sa te intorci.

-Nu! Nu am nici cel mai mic gand sa fac asta. Nu vreau sa plec de aici, de unde imi este bine.

O priveam cum strangea mana tipului de langa ea in timp ce vorea cu mine. O stiam prea bine, vrea sa vina dar ceva o impiedica.

-Nu vrei sa te intorci pentru ca eu ma voi duce la Adeline? Sau ceva anume te tine aici?

-Nu ma tine nimic aici, tot ceea ce vreau este sa fim lasati in pace, eu si Naruto avem o viata de cuplu foarte reusita.

-Daca esti atat de fericita precum spui atunci te voi lasa in pace. Nu doresc sa ma bag peste fericirea voastra.

Ma aplec din nou in fata, apoi ii ocolesc nonsalant, ma gandeam sa ma plimb putin, daca tot am ajuns aici. Sa ma bucur de frumoasa zi de primavara.





~~~~~



-Mai are vre-un rost sa te intreb ceva?
Chiar nu stiu ce sa ii zic, poate are intrebari la care raspunsul il stiu doar eu, sau poate doar e curios.

-Da, ma poti intreba orice.

-Bine, daca ar fi sa te insel cum ai rectiona?

Incep sa ma panichez, de unde intrebarea asta? Oare ma inseala chiar acum fara sa imi dau seama? Sau doar a intrebat sa fie sigur ca a reactionat asa cum as fi facut si eu in locul lui stanjenitor?

-Dar ce e cu intrebarea asta?
Intreb peste cap de curioasa. Nu mai puteam fi atenta nici macar la lumea ce ne acorda respect,
doar ma tineam de bratul sau si ii priveam muchia barbiei, privirea aceea
blanda ii era indreptata spre locul necunoscut in care ma ducea.

-Pur si simplu, deci imi raspunzi?

-Cred ca as reactiona mult mai urat, nu pot sta calma cand stiu ca ceea ce iubesc iubeste pe altcineva.

-Bine de stiut.

Tot drumul nostru ocolitor spre castel a fost linistit, mii de intrebari imi cutreierau gandul.
Eram preocupata de starea lui Sasuke, dar si de intrebarea lui Naruto. Prea multe idei, prea multe ganduri,multa panica pentru ce?
Pentru o simpla intrebare?

Ajungem dupa putin timp la castel, acolo Naruto este anuntat de cate o femeie ce facea curat prin castel ca are musafiri neanuntati.
Il simt cum este panicat, este crispat si agitat, oare imi ascunde ceva?

Ajungem in living, acolo unde este presupusul musafir.
Ochii mei cercetau persoana din fotoliul de piele maro.

Nu imi spune ca trecutul se repeta.

Capitolul 14

In confortabilul fotoliul, un corp finut de femeie imbracat intr-o rochie mare de culoare alba foarte bufanta, avand pantofii la fel de albi precum manusile lungi de pe mainile sale delicate,
ne privea curioasa.
Ochii sai negrii ma studiau cu rautate.
Avea parul lung si roscat precum focul. Cocul sau spaniol era prins cu mare acuratete.

-Ce cauti aici?

Il aud pe iubitul meu cum o intreaba pe straina,
pare ca se cunosc deoarece nu a intrebat-o cine este, ci pur si simplu ce cauta aici.
Mii de intrebari care mai de care mai neplacute se strecurau incet in mintea mea
avand ca subiect principal prezenta tinerei.

Scoasa brusc din intrebarile si gandurile mele,
camera este inundata de un ras subtire si deranjant.
Nu mi-am schimbat pozitia ochilor de la tipa ce radea isteric de pe fotoliu.
Ma umplea de nervi modul sau nemaintalnit de a rade, parca rasul malefic era de domeniul trecutului, acum rasul de nebun parea la moda.
Nu o pot suporta cum rade, trebuia ca acest infern sonor pentru urchile noastre sa ia sfarsit intr-un fel sau altul.
Decid sa imi fac simtita prezenta, doar nu pot sta sa o ascult cum chitaie, pentru ca ala nu se numeste ras de doamna.

-Nu vad de ce razi. A spus ceva atat de amuzant?

De unde tupeul asta? A inceput sa imi placa de mine.
Am de gand sa aflu intreg motivul pentru care si-a miscat fizicul pana aici.
Doar nu venea de nebuna, nu ca n-ar fii, dar macar sa aiba un motiv bine intemeiat.


-Uite ce este, draga, nu vad de ce te bagi. Am venit aici pentru viitorul meu sot.

Pofitm? Urata asta tocmai a spus ca a venit pentru "viitorul sot"?
Simt cum pamantu fuge de sub picioare, ochii imi sunt inundati in lacrimi amare, iar plang.
Nu pot sa cred, defapt, nu vreau sa cred ca, baiatul
pe care il iubesc mi-l ia orice para***a.
Tot ceea ce speram, visam sau iubeam imi este smuls brutal din brate, chiar nu merit si eu pe cineva?
Asta este destinul meu? Sa mor singura?
Nu si de data asta, nu o mai las, nu mai vreau sa renunt la ceea ce iubesc, mereu am dat in spate, dar de data asta ceva este diferit, nu mai renunt orice ar fi.


-Cum adica viitorul sot? Naruto este al meu.

Ma rastesc eu la tipa ce ma privea ironic. Uram acea privire, ochii ei verzi ma priveau de sus, cu tupeu,
de parca era o profesoara si eu o simpla eleva ce mintea in privinta temei.
Privirile noastre fulgeratoare aveau ca scop intimidarea rivalei.
Brusc, deschide micuta gura, cuvintele ieseau fara prea mare greutate,
tonul vocii era unul dur si batjocoritor.

-Ohh, draguta, imi place cum te lasi pacalita de o poveste idioata si lacrimogena.

-Ce vrei sa spui cu asta? Naruto nu m-ar minti niciodata.

Cum....adica?
Urechile mele nu mai voiau minciuni, eram satula de ele, satula de toti oamenii prefacuti, de cei care te calca in piciore pentru a ajunge ei sus.
De ce le place oamenilor sa minta un suflet cazut? Distrus? Care nu mai poate rezista in lumea asta patata cu sange?

-Tu chiar nu i-ai spus, nu?
O aud din nou, doar vocile noastre se mai auzeau, iar asta undeva adanc durea.

-Ce sa imi spuna?

Ma intorc cu ochii spre Naruto, statea cu fata spre pamant, suvitele sale blonde, rebele ii acopereau privirea.
Un sentiment de panica imi inunda intreg corpul,
aceasta tacere era mai mult decat suparatoare, tacand acesta ii dadea dreptate. Nu voiam sa fie asa,
voiam sa imi spuna ca minte, ca este o simpla farsa, sa ma amuze pe mine, voiam sa spuna ceva, orice, dar nu.
El doar tacea, privirea podelei parea mult mai adecvata.
Vreau un raspuns! Si il vreau acum!


-Naruto!

Tip la el, nu mai rezistam, acel raspuns nu se facea auzit nicicum.
Vocea mea era tremuranda, simteam cum ochii ma inteapa, voiam sa plang, sa urlu, sa mor.
Efectiv nu mai rezistam.
Nu primeam nici cel mai mic raspuns, doream un gest o privire ceva, dar nimic.
Statea acolo, nemiscat, cu capul plecat.

-De ce nu imi raspunzi? De ce nu ma iei in brate sa imi spui ca nu e nimic rau? De ce?

Ce intrebare stupida "De ce?", oare de ce? De ce nu face nimic din cate as fi vrut? De ce nu e totul doar lapte si miere?
De ce si de ce si de ce?
Atat de multe intrebari si singurul ce detine raspunsurile este cel care, cu capul lasat din cauza rusinii fata de mine, nu doreste sa mi-le faca cunoscute.

-Poate pentru ca nu tine la tine, ci la mine.

Deja incepea sa ma calce pe toti nervii tipa asta.
Cine e ea sa imi spuna pe cine place si pe cine nu Naruto?
Tupeul ei fantastic ma scotea din sarite.

-Dar cine esti tu sa imi spui mie asta?

-Vad ca esti cam inceata la minte, eu sunt sotia lui.
Doar nu ma imbracam in mireasa de flori de mar nu?

Ma intorc stupefiata catre Naruto, aceeasi pozitie greu de trecut cu vederea.
Cu lacrimi in ochii obositi, il privesc.
Probabil privirea mea era una arzatoare, doream sa-l ard, sa il fac sa sufere exact asa cum ma facut el.


-Deci tot ceea ce mi-ai zis a fost o minciuna? M-ai mintit ca pe un copil mic?
Si eu care imi pusesem increderea in tine.

Plangeam.

Deja nu mai suportam atata durere in sufletul meu,
am fost ranita sentimental de prea multe ori.

-Sakura....ti-o prezint pe Karin, sotia mea.

Il aud, ii aud glasu dulce cum spune cuvinte amare. Dupa tipetele dintre noi, se gaseste sa imi dea vestea devastatoare.
Simt cum pamantul imi fuge de sub picioare,
ochii mi se inunda de lacrimi reci, inima mea este rupta in doua, nu mai pot, nu mai rezist.
Am fost din nou lasata pentru alta, oare fericirea adevarata a venit si pe la mine?
Vreau sa mor, sa dispar de pe suprafata pamantului.

Ies fulgerator din castel, cu mainile la ochi, alerg pe trotuarele destul de goale.
Stiu exact unde ma indrept, ma duc la podul care trece peste ocean.
Am de gand sa ma arunc in apa rece, daca mor nu imi va duce nimeni lipsa.
Mii de ganduri imi inundau mintea, simtem cu rostul meu pe acest pamant a incetat.
Voiam sa dispar, sa uit de tot si toate, sa nu mai sufar pentru oricine.

Ajung.
Rimelul meu era intins pe obrajii rosii de la plans, buzele imi erau crapate si uscate.
Parul de odinioara aranjat, acum statea in toate directiile.
Nu mai imi pasa, voiam doar sa ajung in Rai. Acolo stiu ca nimeni nu ma va mai rani.

Nu eram foarte constienta, nu ma gandeam decat la faptul ca vreau sa dispar, dar oare chiar am terminat tot ce aveam de facut pe pamant?
Sau viitorul meu doar ia o intorsatura mai importanta?