Heeey lume ! Am venit si eu cu niste idei...originale, zic eu.. Dupa zile de gandit la aceste idei, priviti-ma in actiune cu 4 capitole...pff ma sugruma faptul ca nu pot mai multe capitole, deci aceste capitole vor fi extrem de lungi. Va astept cu commentariile si sper sa va placa !
I
11 februarie 1348, manastirea-fortareata Bolzano, in nordul ItalieiAproape sufocata in firida ei, maica Isolda isi aminti de acel cavaler prevestitor de rau care rasarise din ceata la unsprezece zile de la incendierea Venetiei de catre regimentele romane. Ajuns langa zidurile manastirii, barbatul a suflat din corn, iar maica stareta a iesit pe metereze sa auda ce avea de spus.
Cavalerul isi trasese peste chip gluga vestei. Era scuturat de o tuse seaca, ce-i umplea de sange hainele de un gri murdar. Isi duse palmele la gura si striga spre inalturi, pentru a acoperi zbaterea vantului:
-Hei, voi, cei de pe metereze! Sunt insarcinat de episcop sa anunt manastirile si schiturile ca nenorocirea neagra se apropie. Ciuma a ajuns la Bergamo si la Milano. Raul se intinde si spre sud. Focuri de advertisment au fost aprinse la Ravenna, Pisa si Florenta.
-Aveti vesti de la Parma?
-Nu, maica, pe toti sfintii. Dar pe drum am vazut oceane de torte in apropierea Cremonei, care va fi probabil incendiata curand; la fel, si procesiuni pe sub zidurile Bolognei. Am ocolit apoi Padova, al carui rug purificator lumina deja noaptea, la fel si Verona, despre care cativa supravietuitori mi-au povestit ca nefericitii care nu au putut scapa dintre ziduri au ajuns sa se lupte cu, cainii pentru cadavree ingramadite pe strazi. De zile bune nu mai intalnesc in cale decat cimitire si gropi pline, pe care groparii nu au mai avut nici macar puterea sa le astupe.
-Si Avignon? Stii ceva despre Avignon? Despre palatul Sfintiei Sale?
-Nicio veste dinspre Avignon. Nici din Arles sau Nimes. Oriunde intorci privirea, dai peste sate incendiate. Se fac slujbe pentru a se risipi norii de muste care infesteaza cerul. Peste tot sunt arse mirodenii si plante aromate pentru a alunga duhoarea adusa de vant. Pe toti sfintii, peste tot se moare, strazile colcaie de mii de cadavre secerate de flagel si de archebuzele soldatilor.
Dupa un moment de tacere, calugaritele au implorat-o pe maica stareta sa-i deschida nefericitului portile. Facandu-le semn sa taca, se apleaca din nou peste metereze.
-Ce episcop spuneati ca v-a trimis?
-Excelenta Sa monseniorul Benvenuto Torricelli, episcop de Modena, Ferrara si Padova.
Maica Isolda se cutremura. Ii raspunse cu o voce inghetata:
-Imi pare rau, messire, va anunt cu regret ca monseniorul Torricelli si-a gasit obstescul sfarsit anul trecut, in urma unui accident de trasura. Am sa va rog, asadar, sa va vedeti de drum. Inainte de asta, vreti sa va aruncam ceva de mancare si cateva unsori, sa va frictionati pieptul?
Dinspre metereze se inaltara strigate de stupoare cand cavalerul si-a smuls acoperamantul si a lasat vederii obrazul ros de ciuma.
-Dumnezeu a murit la Bergamo, maica! Ce unsori imi poti da pentru ranile astea? Ce rugaciuni? Deschide portile, scorpie batrana, sa-mi imprastii samanta in pantecele novicelor tale!
Urma o noua tacere, tulburata doar de suierul vantului. Cavalerul facu stanga-mprejur si, cravasandu-si calul cu salbaticie, se facu nevazut, inghitit parca de padure.
De atunci, oricat ar fi scrutat zarea de sus, de pe metereze, stareta Isolda si novicele ei nu au mai zarit nicun suflet viu. Pana in acea zi blestemata cand la poata manastirii a poposit o caruta cu provizii.
Ziua a II-aGaspard conducea etalajul, de fapt o caruta cu coviltir trasa de partu catari costelivi, din a caror blana transpirata ieseau aburi in aerul inghetat. Curajosul taran infruntase sutele de morti pentru a le aduce calugaritelor ultimele roade alte toamnei: mere si struguri de Toscana, curmale de Piemont, vedre cu ulei de masline si o gramada de saci plini cu faina macinata la morile din Umbria, din care slujitoarele Domnului din Bolzano faceau o paine neagra, grunjoasa, cu care isi duceau zilele. Mandru ca un morar, Gaspard a scos la iveala si doua carafe cu o licuare de prune, distilata cu mainile lui, o bautura a diavolului, care imbujora obrajii si te facea sa spui tot soiul de blestematii. Maica Isolda l-a suduit doar asa, de forma, fiind de fapt bucuroasa ca avea acum cu ce sa-si trateze articulatiile batrane. Dar cand s-a aplecat sa apuce un sac de graunte, a zarit o silueta firava, ghemuita in fundul carutei : o calugarita batrana dintr-un ordin necunoscut, pe care Gaspard o gasise agonizand in imprejurimile manastirii.
Minile si picioarele ii erau invelite in carpe, iar chipul era ascuns sub valul rasei. Purta un vesmant alb pe care noroaiele si praful drumurilor isi lasasera amprenta si o mantie din catifea rosie, impodobita cu un blazon brodat.
Aplecata deasupra ei in spatele coviltirului, maica Isolda a sters praful care acoperea broderia. Degetele i-au incremenit, inghetate de spaima: patru brate brodite cu aur si sofran pe fon bleu! Crucea pustnicelor de la Cervin! Calugaritele care traiau retrase si sub legamantul tacerii in mijlocul piscurilor ce trajuiau satul Zermatt, intr-o fortareata intr-atat de izolata, ca era nevoie de cosuri trase pe funii pentru a o aproviziona. Pazitoarele lumii.
Nimeni nu le vazuse vreodata chipurile, nimeni nu le auzise glasul. Dar se zvonea ca erau mai urate si mai rele decat Diavolul insusi, ca beau sange de om si se hraneau cu fierturi scarboase care le confereau harul prevestirii si al clarviziunii. Alte zvonuri spuneau ca erau vrajitoare si lepadatoare de prunci si ca fusesera pe vecie condamnate sa stea intre acele ziduri pentru ca ar fi savarsit teribilul pacat al antropofagiei. Altii spuneau chiar ca erau de fapt moarte de veacuri si ca in noptile cu luna plina se transformau in vampiri care pluteau deasupra Alpilor si ii sfartecau pe calatorii rataciti. Legende pe care muntenii le sopteau pe inserate, facandu-si semnul crucii pentru a alunga deochiul. De la Val d'Aoste la Dolomiti, rostirea numelui lor era suficienta pentru a starni cainii si pentru a-i face pe oameni sa-si zavoreasca portile.
Dupa ce a inspectat subsuorile pustnicei, maica Isolda a constatat ca nu prezenta niciun semn de ciuma. Asa ca le-a poruncit calugaritelor sa o duca in chilie. In timp ce femeile ridicau trupul batran, usor ca un fulg, din buzunarele secrete ale vesmantului au cazut o invelitoare din panza cerata si un saculet din piele.
Cum calugaritele s-au ingramadit asupra acestei descoperiri, maica Isolda a ingenuncheat pentru a desface siretul sacului. Dadu peste un craniu uman, ale carui tample si ceafa pareau deformate din cauza unor lovituri cu pietre. Batrana stareta a ridicat osemintele in lumina.
Era un craniu foarte vechi, a carui suprafata incepuse deja sa se macine. Isolda a mai observat si ca purta urmele unei coroane de spini si ca un corp ascutit strapunsese arcada celui torturat. Maica stareta atinse usor crengutele uscate. Poncirus. Dupa Scripturi, din aceasta planta cu ghimpi au impletit romanii coroana pe care au asezat-o pe fruntea lui Hristos dupa ce l-au biciuit. Maica Isolda simti intepaturi de spaima in pantece, ca niste lovituri de spada.
In timp ce novicele o ajutau pe stareta sa se ridice. Nimic nu se potrivea: conform Scripturilor, Iisus si-a dat sufletul la al cincisprezecelea ceas al zilei. Ingenuncheata in tarana, maica Isolda a inceput sa tremure din toate incheieturile. Exista si o explicatie a tainei aceleia, o explicatie atat de evidenta, care trebuie sa fi cutremurat ratiunea calugaritei: bucata aceea de carne care smucea de piroane si insulta deopotriva oamenii si Cerurile, acea bestie plina de ura si suferinta careia romanii incepusera sa-i care lovituri de bata pentru a-i zdrobi picioarele, acea blestematie nu era fiul lui Dumnezeu, ci al Satanei.
Cu mainile inca scuturate de convulsii, stareta puse craniul la loc in saculet. Apoi, stergandu-si lacrimile cu maneca vesmantului, culese din praf si invelitoarea din panza cerata. Isolda a stiut imediat ca asupra manastirii se va abate o mare nenorocire.
Tocmai dupa ce a plecat Gaspard, maica Isolda tocmai inchidea portile cand, din aripa de nord, unde calugaritele dusera muribunda, se auzira urlete de spaima. Maica Isolda ajunge la pusnica, se apleaca asupra trupului. Judecand dupa urmele de pe pielea pusnicei, a fost biciuita pana la sange cu rani imbibate in otet. Zeci de lovituri. Apoi ii supsesera degetele si ii smulsera unghiile cu clestele. Ii batuse cuie in oasele mainilor si picioarelor. Cuie vechi, a caror capete ruginite inflorisera in carne. Cum muribunda gemu slab, maica Isolda s-a aplecat inca o data pentru a-i culege de pe buze ultimele cuvinte. Pustnica graia intr-un vechi dialect dialect din Alpi, un amestec obscur de latina, germana si italiana pe care Isolda il mai auzise in copilarie. Un dialect uitat, punctat de plescaituri din limba si miscari ale ochilor. Codul pustnicelor.
A spus ca ciuma a fost lucrarea lui Satan, ca el a desteptat acest monstru tocmai pentru a se putea apropia fara a fi vazut. Chiar daca toti calugarii si calugaritele din intreaga crestinatate ar ingenunchea in acelasi timp pentru a implora ajutorul Domnului, nicio rugaciune nu-i mai putea opri pe cavalerii Raului care scapasera din Iad. Si a zis ca satul Zermatt fusese atacat intr-o noapte cu luna plina de cavaleri ratacitori imbracati in burnuzuri, cu cagule pe fata, care i-au masacrat pe locuitori si au incendiat casele : Hotii de Suflete. Furia acestor demoni fusese atat de mare, incat vantul purtase pana la portile cetatii pustnicelor urletele victimelor. Ele incercasera sa elibereze porumbeii calatori ca sa avertizeze Roma asupra pericolului care le ameninta, dar gasisera toate zburatoarele moarte in coliviile lor: cazusera secerate, otravite parca de aerul respirat.
Calugaritele i-au vazut pe Hotii de Suflete escaladand meterezele manastirii ca si cum mainile si picioarele lor ar fi avut puterea sa se fixeze in piatra. Se refugiasera in biblioteca pentru a distruge toate manuscrisele interzise, dar navalitorii fortasera portile, iar nefericitele cazusera in ghearele lor inainte de a fi avut timp sa isi faca scrum comoara.
Cu pieptul cutremurat de suspine, muribunda a suierat ca cele mai tinere fusesera pangarite cu fierul inrosit, iar celelalte murisera in chinuri cumplite. Cu trupul si cu sufletul zdrobite dupa o noapte de tortura, ea insasi abia reusise sa scape printr-un tunel secret. Reusise sa ia cu sine moastele Domnului, precum si un manuscris foarte vechi, acoperit cu piele neagra. A repetat in nestire ca nu trebuia deschis, ca era aparat de o vraja si ca ii va ucide pe toti cei care vor incerca sa rupa ferecatura.
Manuscrisul ar fi fost redactat de insasi mana Satanei, ar fi fost, pare-se, evanghelia lui, in care povestea tot ceea ce se intamplase in ziua in care fiul lui Dumnezeu murise pe cruce. In ziua in care Hristos isi pierduse credinta si, blestemandu-si Tatal, se transformase in altceva: intr-o bestie dezlantuita pe care romanii fusesera nevoiti, sa o readuca la tacere cu lovituri de bata.
Povestea cum Hristos a fost ingropat in pesterile din nordul Galileei. Toate astea le povestea evanghelia dupa Satan: negarea a toate cate au fost, sunt si vor fi. Marea minciuna. Isolda inchise ochii. Daca aceasta poveste era adevarata, insemna ca Iisus nu a inviat niciodata din morti si ca nu exista nicio viata de dupa viata la care sa poti spera. Niciun dincolo, nicio eternitate. Dar mai insemna si ca Biserica mintise si ca totul era fals. Ca apostolii se inselasera. Sau ca...stiusera dintotdeauna.
-Doamne, e imposibil...
Stareta Isolda a murmurat aceste cuvinte cu pumnii stransi si lacrimile navalindu-i in ochi. Pentru o secunda, a simtit nevoia sa o stranga de gat pe batrana aia nebuna care ii adusese in manastire atata nenorocire. Ar fi mult mai simplu daca ar muri. Ar ingropa-o in padure, impreuna cu moastele si cu evanghelia ei. O groapa adanca, intre ferigi, fara stela, fara cruce. Problema era craniul ala blestemat, care atarna greu in buzunarul ei, ca o dovada. Isolda a deschis ochii: pustnica incepuse sa geama in intuneric.....
____________________________________________________________________________
Imi pare rau ca sunt niste idei prea...neortodoxe sau neinteresante sper sa va placa si scuze daca e asa de lung si sec. Oare ati mai vazut un capitol asa de lung?