Hellow here! Am adus un fic pe care l-am adorat din toata inima! Nu e al meu, dar am vrut sa fie pe forum deoarece chiar merita! Autoarea reala e Queen (nu cea de pe forumul nostru). Eu una voi mai schimba in unele locuri deoarece sunt scene +18 si astfel nu vreau sa fiu banata. Enjoy!

~PROLOG ~





Esti o prada usoara. Caci in jungla nu exista reguli, trebuie sa lupti pentru a supravietui si sa te zbati sa ramai in viata...
Totul la inceput pare un joc, insa incetul cu incetul situatia prinde o alta culoare, un alt sens, care tinde spre fatal, pericolul se instaleaza usor si te cuprinde spaima de a nu muri.
Increderea ti-o pierzi usor . Totul e pustiu si tu ramai singur, nimeni si nimic nu te mai poate ajuta.
Esti prins in capcana si ce faci ? Te ridici si continui, daca nimeni nu te poate salva din acest cosmar infinit, tu esti salvatorul tau. Nimeni inafara de tine nu te mai poate salva, tu devi stapan pe ceea ce esti, incepi sa prinzi curaj si sa te avanti in primejdie, ca si cum totul ar fi o joaca.
La fiecare colt te asteapta cate o provocare, pe care nu o poti refuza, iar asta ar insemna sa-ti dai si ultima rasuflare. Nu ai scapare, nu ai nimic, nu ai pe nimeni care sa-ti intinda mana si sa te scoata din salbaticia asta, nebuna.

Si intr-un final totul se sfarseste, poate. Insa tot trist ramai, pentru ca nu ai cui sa-i impartasesti toate acestea. Te uiti cu privirea goala spre cer, admire ceva, insa nici un raspuns... nici Dumnezeu nu iti mai raspunde. Si te gandesti umpic, la tot ce ai facut, pentru ce te-ai zbatut, pentru ce ti-ai sacrificat viata.
Constatand astfel ca, toate aceste lucruri au fost in zadar. Cu toate ca ai reusit sa supravietuiesti, scopul a fost sec.
Ai prins experienta, insa lumea nu se poate invarti doar in jurul tau, trebuie sa fie cineva specia, acolo in lume, care merita toata aceasta osteneala, aceasta truda...
Dar dragostea e oarba, tu esti orb, pentru ca nu ai incercat sa acorzi nimanui o seansa, ci doar tie...
Nu ai putut simtii cu adevarat acea senzatie de iubire, de a iubi pe cinea cu adevarat, de a te sacrifice pentru a lasa pe cineva sa traiasca.
Doar vorbe, povesti, spuse, ce trec pe langa tine si nu ti se intiparesc in minte, insa crezi ca nebunul la dragoste, insa nu pot sa o ai, sa o simti in brate.
Si poate din cauza aceasta, ajungi la concluzia ca dragostea nu exista, ca sunt doar vorbe desarte, ce nu semnifica nimic.
Dar ea cu adevarat exista si te asteapta sa o prinzi in brate, sa o strangi tare la piept, sa te lasi cuprins de farmecul ei ametitor, ce te face sa-ti pierzi mintile...
Insa tu, in schimb, te inchizi in tine si formezi o bariera ce te desparte de lumea inconjuratoare, astfel traind o alta lumea.
Prima lume pe care ai vizitat-o aceea fiind salbaticiia, pericolul si fatalul.
Dar toate sunt in zadar, cu toti avem nevoie de cineva sa ne dezmierde grijile, fricile, tristetile, cat si zbuciumul sufletesc ce ne invadeaza sufletul pustiu.
Esti ca si un fruct, insa fara samnata, ca si un om, fara inima... ce din pacate nu mai poate sa simta absolut nimic, doar ura, doar tristete.

Te macina gandul, cand vezi pe altii ca zambesc fericiti.. te doare sufletul cand te gandesti, ca nu ai pe nimeni acolo, insa te scarbeste faptul ca toate, toti sunt paraziti, ce profita de tine, ce doresc doar a-si satisfice placerile trupesti.
Si tu, care nu ai putut gusta din nectarul dulce al iubirii, te avanti lor, te alaturi lor si incetul, cu incetul prinzi gustul nebun de a-ti satisface placerile, de a te folosii de altii pentru a-ti pofolii setea nebuna de placere trupeasca ce iti curge prin vene si te turbeaza.
Cu asta te hranesti, cu asta traiesti... pana intr-un moment dat.
Cand ti se lumineaza calea, simti cum o caldura inimaginabila, fierbinte, arzatoare ce iti pune inima pe jar, te curpinde. Si vezi in indepartearea luminii pe cineva, ce iti intinde mana si tu ca si nestiutorul incerci sa apuci acea speranta ce incepe sa prinda contur.
Atunci realizezi ca viata are si un alt sens, un alt inteles, ca nu totul se rezuma la tine insuti, ci si la cei din jur care iti incarca energia cu iubirea pe care o poarta in suflet...
Dar nu este de ajuns... nu.
Inca esti in stadiul de nestiinta, continuaand sa profiti de trupurile altora, de increderea altora, doar ca sa iti potolesti poftele si placerile ce te domina.
Inca nu ai reusit sa inveti cu adevarat sa iubesti, sa fi atras din toate ughiurile, toate intelesurile, formele de o persoana care iti poate aduce liniste si pace in suflet, care, cu siguranta te poate linistii, poate sa imblanzeasca fiara nestavilita din tine, ce turba sa se satisfaca si sa scape de toate aceste sentimente infecte ce-i curg prin trup.
Acea persoana speciala, fiindu-ti antidotul, este singura care iti poate arata calea si care simte cu adevarat ce simti si tu... eliberand o alta fiara, care se sacrifice din dragoste pura, din faptul ca iubeste si traieste pentru acel ceva, acel cineva.
Si asa te arunci ca nebunul in lupta doar pentru acea persoana tie draga si speciala...

In viata trebuie sa iubesti pentru a intelege deplin ce inseamna viata si sa simti cu adevarat sentimentul acesta ce iti face inima sa palpaie de extaz si fericire...